Victimele Retoricii (ale persuasiunii)

Victimele Retoricii (ale persuasiunii)

'se recruteaza printre aceia care iau discursul ad litteram; nu-si pun intrebari pentru simplul motiv ca in aparenta, discursul le rezolva'.

In acest punct al discutiei, Michel Meyer [1993; 137-l38] devine moralist in pura descendenta a unor Montaigne sau La Bruyere:

'/te scurt, retorica [aici, sens de persuasiune] ii inseala pe aceia care vor sa o ignore, pe aceia care pretind ca nu stiu sau, si mai rau, pe aceia care intr-adevar nu stiu, dar cred ca stiu si sunt multumiti asa. Di n con fort, din aroganta sau din suficienta, din usuratate sau din prostie, simtul lor critic nu se mai exercita decat impotriva acelora care mai au simt critic. Este respingerea intrebarii. Acceptarea raspunsurilor, si atat. A nu merge dincolo de cuvinte, de promisiuni, de fapte'.

Prin contrast, 'luciditatea critica consta in a percepe o relatie mijloc-scopuri, in a vedea scopurile subiacente pe care manipularea le oculteaza sau cauta sa le oculteze'.

De partea cealalta a 'baricadei retorice', din perspectiva manipulatorului, Schopenhauer ofera 'reteta' logica a ceea ce el numeste strategema.

Elementele unei etici a persuasiunii.

Lionel Bellenger [1989; 125] construieste un fel de grila etica pe traseul Emitator - Mesaj - Receptor.

I) Exercitarea influentei. Din perspectiva persuadorului [Emitatorului]:

1) Sa accepte ca libertatea celuilalt masoara eficacitatea [calitatea] influentei exercitate;

2) Sa ia act de responsabilitatea sociala a oricarei conduite persuasive;

3) Sa-si propuna drept obiectiv calitatea asentimentului [acesta este profund/adevarat cand este obtinut prin sinceritate/ adevar].

II) Conditiile exercitarii comunicarii persuasive [Mesajul]:

1) Credibilitate. Ordinea faptelor, a marturiilor, a dovezilor;

2) Coerenta: ordine logica a demonstratiei si a argumentarii;

Consistenta: rigoare, continuitate, consistenta;

4) Congruenta: 'Tot ce va conferi pertinenta, adecvare la comunicarea persuasiva in planul individului vizat, in ceea ce priveste situatia in care se inscrie influenta si cu privire la atitudinea propriu-zisa a persuadorului'. [Lionel Bellenger, 1989; 101].

III)  Exercitiul libertatii. Din perspectiva persuadatului sau a nepersuadatului [= Receptor]:

1) Sa fie constient de intentionalitatea persuasiva a emitatorului;

2) Sa-si inteleaga interesul vs. acceptarea/refuzarea influentei;

3) Sa se intrebe in legatura cu profitul reciproc al asentimentului sau al refuzului. Iata tot atatea chei de control/repere pentru a evalua gradul/calitatea persuasiva dintr-un mesaj, calitatea/onestitatea intentiei de persuadare prin raport cu consecintele ei. (Daca isi atinge scopul, ce urmeaza? in folosul cui? Daca nu isi atinge scopul, ce urmeaza?), nu in ultimul rand, evaluarea receptarii mesajului persuasiv din perspectiva calitatii ei si a numarului celor convinsi.

Toate acestea impun urmatoarele nuantari.

Persuasiunea este o tehnica. Avand acest statut, ea este indiferenta din punct de vedere etic. Scopul insa, in care este pusa sa functioneze aceasta tehnica, primeste o incarcatura etica pozitiva sau negativa.

Un text persuasiv impotriva fumatului este, desigur, laudabil din perspectiva etica. Persuasiunea in publicitate (unul dintre domeniile predilecte in care ea se manifesta in prezent) nu este condamnabila, cu conditia ca mesajul persuasiv sa nu se articuleze sub aparenta informarii neutre. La fel, in ce priveste persuasiunea pe care o contin mesajele propagandei politice (un alt domeniu predilect in care se manifesta persuasiunea).

in procesul persuasiunii, ca si in activitatea media, publicul/publicurile, in calitate de receptori ai mesajelor, ocupa, firesc, un loc privilegiat.

Aristotel, cel dintai, observa acest lucru, cand impartea publicul dupa varsta.

Tinerii sunt optimisti si energici, bravi, loiali, idealisti. Iubesc sau urasc cu usurinta, fara premeditare. Sunt prada usoara capriciului. Nu au scopuri bine conturate, in plus, isi supraestimeaza cunoasterea.

Altfel spus, o abila captatio benevolentiae - foarte importanta in economia discursului/textului cu intentie persuasiva - ii face cat se poate de receptivi.

Prin contrast, batranii sunt sceptici, suspiciosi, avari, lipsiti de pasiune, iubesc confortul, si nu cred in pasiune.

Asadar, ca si in cazul persuasiunii, o buna cunoastere a publicului tinta reprezinta o conditie preliminara de neocolit, indeplinirea ei ajuta la conturarea terenului comun, care sa favorizeze identificarea publicului cu intentiile persuadorului. in acest caz, terenul comun semnifica mai mult decat simpla identitate de interese. Semnifica un limbaj comun, prin intermediul caruia se exprima, de fapt, credinte si comportamente comune. Asentimentul se situeaza dincolo (sau dincoace) de logica.

Definirea notiunii atat de importante a terenului comun este completata mai intai, de Kenneth Burke [1970; 10], in viziunea caruia, persuasiunea se realizeaza numai prin colaborarea emitatorului cu receptorul.

'Pe urmele lui Burke, persuasiunea este definita ca o creatie impreuna a unei identificari sau a unei alinieri, intre o sursa si un receptor, care rezulta din folosirea simbolurilor. Accentul aici nu mai este pus nici pe sursa, nici pe mesaj, nici pe receptor, ci pe toate, in mod egal. Altfel spus, intr-un fel, orice persuasiune este o autopersuasiune. Adica, rareori suntem persuadati, daca nu colaboram. Este ceea ce anticii intelegeau prin teren comun.' [Charles U. Larson, 1986; 8].

Asadar, dincolo de logica, se situeaza si emotiile. Iar emotiile sunt potentate printr-un limbaj variat care, mai intai, in viziunea lui Aristotel, impresioneaza, pentru ca apoi, sa favorizeze noua actiune.