Virtutile stilistice ale textului jurnalistic

Virtutile stilistice ale textului jurnalistic

Este foarte important sa stabilim dintru inceput care sunt exigentele stilistice de baza ale unei scriituri jurnalistice corecte: claritatea, concizia, credibilitatea, lizibilitatea, coerenta, fluenta, adecvarea etc. Vom exemplifica fiecare trasatura in parte, nu fara a atrage atentia tinerilor dornici sa practice meseria de ziarist ca respectarea vigilenta a unor reguli si interdictii nu asigura in mod obligatoriu unui text nici calitatea si nici puterea de convingere; totul depinde de stilul si profilul ziarului, de tema abordata, de stilul personal al autorului, tentat sa incalce mereu niste reguli daca doreste sa fie o voce distincta, sa se bucure cu adevarat de recunoasterea si respectul confratilor.

Redactia unui ziar nu este o reunire intamplatoare de oameni, ci o alaturare coerenta si bine structurata de ziaristi, cu personalitatea, sensibilitatea, creativitatea si subiectivitatea lor. Ziarul nu este un implacabil "pat al lui Procust', dar nici un spatiu tipografic aflat la bunul-plac al oricui, un loc al experimentului si al inspiratiei de moment. Dimpotriva, in ciuda oricarui efort de originalitate, jurnalistul tanar trebuie sa deprinda si sa respecte cerintele de baza, alfabetul scriiturii de presa.

Lizibilitatea

Cand spui "articol de presa', te gandesti la simplitatea lecturii, la un text pe intelesul tuturor - pe scurt, te gandesti sa fie lizibil. Din pacate, lizibilitatea reprezinta un concept mult prea vag. II folosim si il aducem in discutie cata vreme el sintetizeaza o multitudine de cerinte stilistice si, in plus. reprezinta o trasatura fundamentala a limbajului jurnalistic. Nu vom insista prea mult, desi s-au scris multe carti si studii pe aceasta tema atat de draga lingvistilor si sociologilor specializati in analiza de continut

Relativ usor de masurat, lizibilitatea reprezinta usurinta cu care inte­legem un text. Altfel spus, cheia lizibilitatii sta in proportia dintre cuvintele facile si cele dificile de inteles dintr-un text. Sociologia consacra mai multe liste si formule de calcul: Thorndike, Lorge, Dale, Chall etc. De pilda, Flesch masoara lungimea medie a frazelor in numar de cuvinte, lungimea medie a cuvintelor in numar de litere, dupa care propune o anumita formula matematica nu tocmai complicata. Un alt procedeu il reprezinta "indicele de inchidere' propus de Taylor, prin care se fixeaza gradul de redundanta al mesajului, adica excesul relativ de semne, raportat la ceea ce este strict necesar pentru a ajunge la aceeasi cantitate de informatie si pe care nu o mai putem suprima (stilul telegrafic, de pilda). Premisa, preluata din teoria informatiei, ar fi urmatoarea: "cu cat mesajul este mai redundant, cu atat este mai inteligibil' (A. Kientz, 1971, p. 52).

Cu titlu de exemplu, vom aminti cateva rezultate ale unor studii de masurare a lizibilitatii. Daca la un numar de 12 cuvinte dintr-o fraza mesajul retinut de catre cititor este de 100%, indicele de memorare scade dramatic (30%) cand numarul cuvintelor se apropie de 40. O fraza din 17 cuvinte pare sa ofere un maximum teoretic admis pentru o memorare acceptabila (de 70%) a mesajului. Pentru Jose de Broucker (1995, p. 102), de aici, rezulta cateva cerinte jurnalistice:

Plasati mesajul principal in prima parte a frazei.

Evitati propozitiile incidente prea mari (in medie, avand 9,5 cuvinte).

Suprimati la maximum redundantele inutile.

Recurgeti la imagine si la concret.

Cu cat subiectul abordat de text este mai complicat, mai dificil, cu atat trebuie sa respectati structura simpla: subiect - verb - complement.

Vom regasi in jurnalism cateva dintre criteriile sociolingvistilor de masurare a lizibilitatii: numarul restrans de cuvinte, scurtimea frazelor, gradul de redundanta (direct proportional cu audienta). Din pacate - sau din fericire -, in presa scrisa, lizibilitatea nu functioneaza dupa modelul sociologic si nici nu reprezinta o cerinta ultimativa¹. in presa, lizibilitatea este un deziderat. Pana la urma, reusita unui text publicistic sta, pe de o parte, in noutatea si interesul provocat pentru lectura de un subiect si, pe de alta parte, in personalitatea ziaristului, in felul in care spune ce are de spus. Riscand o butada, putem zice ca lizibilitatea nu este neaparat o virtute, dar ilizibilul (textul neclar si incalcit) este cu siguranta un mare defect.

Claritatea. Cand "bataia se rarefiaza'

Claritatea seamana (dar nu se confunda) cu lizibilitatea - un concept mult mai larg, obtinut printr-un cumul de procedee. La drept vorbind, nici claritatea nu e o notiune suficient de bine definita, cata vreme in spatele unei propozitii de o limpezime impecabila se pot ascunde inconsecvente sau greseli de logica, inertii de perceptie. Sa luam de pilda propozitia "Afara ploua'. Corecta in aparenta, afirmatia este pleonastica - nu poate ploua decat afara (cu unele exceptii, desigur).

Fara claritate, nici o alta virtute stilistica nu mai este posibila. Iata de ce, dupa terminarea oricarui articol, trebuie sa-1 recitim atent si de mai multe ori. Tot timpul, neatentia sau inertiile de limbaj iti pot juca feste. Nici macar experienta sau stiinta de carte nu ne apara de greseli impar-donabile, de pleonasm sau de anacolut: "Bucurescii de altadata', "ochi cu o privire trista', "o crima macabra si oribila' etc. Nu mai vorbim despre proasta utilizare a cuvintelor in absenta unei atribuiri clare:

Cele doua seri de Stufstock 3 au adus la Vama Veche aproape 100 000 de "salvatori' ai calutilor de mare si ai arhitecturii pe orizontala, tinte clamate de organizatori. Dar si 42 de artisti si trupe, circ pentru popor, transmis in direct la televizor (Jurnalul national, nr. 3637, p. 32).

Citind textul de mai sus, te intrebi de ce cuvantul salvatori este redat intre ghilimele, ce inseamna "caluti de mare', "arhitectura pe orizontala' etc. Este clar ca autorul mizeaza pe faptul ca cititorul cunoaste deja ca organizatorii festivalului au protestat de mai multa vreme impotriva constructiilor inalte din zona, constructii care afecteaza imaginea rustica a statiunii. Chiar si asa, nu e limpede ce cauta in aceasta ecuatie argumentativa "calutii de mare' sau de ce autorul contabilizeaza la gramada cantaretii si trupele de artisti: 4

In principal, neclaritatea este generata de echivoc. Imprecizia decodarii poate sa provina din trei neglijente de ordin gramatical, semantic si logic.

. Gramatical. Proasta gestionare a sintaxei duce la multe si nedorite derapaje semantice. Atragem atentia, mai ales, asupra folosirirneglijente a elementelor de legatura (conjunctii, prepozitii, adverbe). Greseala cea mai flagranta este anacolutul: "Pe tata il chema Tudor, dar el rareori dadea pe acasa' sau "Printre acestia ma aflam si eu, scuzandu-mi comoditatea, cu pregatirea fizica minima'.

Semantic. Cuvintele nu au aceeasi forta semantica. Unele au nevoie de un determinant lamuritor (de exemplu, a intra). Altele isi rezolva insuficienta semantica prin context. Sa comparam: "Mergeam pe strada, cand, deodata, am intrat⁹⁹ si "M-am oprit in dreptul magazinului. Am intrat⁹⁹. in absenta unor repere contextuale puternice, echivocul se poate instala cu usurinta: "Sunt noua in clasa⁹⁹ sau "Am un prieten de trei ani si vreau sa ma casatoresc cu el'. "De trei ani' poate sa insemne: durata prieteniei, dar si varsta prietenului. Daca in limbajul oral asemenea neglijente sunt permise, in scris, ele tradeaza carente in instructia scolara.

Abateri de la logica. Aceste greseli sunt cele mai periculoase. Ele vin dintr-o inertie a formulelor fixe sau dintr-o preluare neatenta a unor neglijente proprii limbajului oral. De pilda, e gresit sa scriem: "Fara sa vreau, am vazut pe o banca doi tineri certandu-se pe o banca'. Pe de o parte, este echivoc sa precizam: "pe o banca⁹⁹. Pe de alta parte, trebuie sa reformulam fraza, ba chiar sa o separam in propozitii distincte: "Doi tineri stateau pe o banca. Se certau de mama focului'. Mai trebuie apoi sa eliminam formula "fara sa vreau', cata vreme nimeni nu-si propune sa vada doi tineri pe o banca. In cel mai bun caz, formula "fara sa vreau' se justifica in alt context semantic: "M-am oprit in fata vitrinei, admirand o rochie superba. Fara sa vreau, m-am trezit in magazin'. in acest caz, precizarea inlocuieste un intreg paragraf explicativ: atat de mult mi-a placut rochia, incat nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata vanzatoarei etc.

Extrem de inselatoare, abaterile de la logica launtrica a observatiei sunt posibile oricand, ele provenind fie dintr-un exces de precizie ("Pentru prima oara, ma simteam singur pe strada'), fie din contradictia logica a ama­nuntelor : "Un om cu burta mare, imbracat intr-un palton gros, trecea strada' (burta mare nu se observa de sub palton; observatia este posibila doar vara).

42 de trupe si artisti, pe cele doua scene, langa care s-au adunat aproape 100 000 de spectatori. Vanzari record de bauturi, tigari si mancare. Sute de minori beti, adormiti pe plaja. 60 de jandarmi care si-au asumat riscul de a fi injurati pentru ca aveau misiunea de a mentine ordinea publica. Nici un caz grav pentru medicii voluntari prezenti in Vama. "Bautura fara limite, sex fara limite. Chiar si la 4 metri in fata scenei. Ce sa le facem? ', ne-a rezumat situatia un jandarm, pe la 2 dimineata. (Jurnalul national, nr. 3637, p. 32)

Trecem peste greselile flagrante, in care se observa o proasta manipulare a cuvintelor ("Bataia s-a rarefiat') si mai ales folosirea neinspirata a prepozitiilor, a elementelor de legatura. Atragem atentia in mod special asupra neglijentelor de exprimare, preluate din stilul oral, adeseori lipsit de rigoare: "Am strans toate lucrurile despre Spania'.

Chiar daca in goana condeiului putem gresi, nimeni nu ne impiedica sa recitim atent textul si sa operam corectiile sau adaugirile clarificatoare. Cand acest lucru nu este posibil, trebuie sa reformulam fraza, sa operam schimbari in topica, atenti fiind nu numai la echivoc, dar si la pleonasmul care se poate instaura fara alte semne avertizatoare (dezacord, cupuri etc.): "Stateam in fata televizorului ca sa privesc "Am deschis ziarul ca sa citesc' etc.

In afara de echivoc, o alta sursa principala a neclaritatii o reprezinta dezacordul creat intre sensul figurat al cuvantului si contextul pragmatic, real al propozitiei. Desi lingvistii vorbesc de arbitrarietatea semnului lingvistic, de faptul ca nici un cuvant nu semnifica prin el insusi, sensul fiind dat de vecinatatea celorlalte cuvinte, propozitii, fraze sau paragrafe, in realitate, lucrurile nu stau tocmai asa. Prin uz, prin forta de sugestie creata de o succesiune onomatopeica, cuvintele au cateodata propria individualitate semantica, adica pot sugera un sens, chiar daca el ne e necunoscut: handralau, hociorobos, a sepanchioni, a se canoni etc. Bine ar fi sa alegem cuvintele cele mai puternice, dar sa tinem cont si de contextul in care le folosim, de eventualele conotatii -ironice, negative etc. -, care se potrivesc sau nu intentiilor noastre discursive.

Atunci cand elaboram un text, ne lasam dusi de valul placut al inspiratiei. Se intampla uneori sa ezitam in dreptul unui cuvant - fie pentru a evita o asonanta neplacuta, fie negasind cuvantul cel mai apropiat de ceea ce vrem noi sa spunem. Ezitam deci intre: colt, ungher si cotlon, alegandu-1 pe cel din urma pentru sonoritatea sa puternica. Evitam sa scriem: "A urcat sus, la ultimul etaj', rusinati fiind de pleonasmul comis. Sa fim insa rezonabili si sa acceptam ca nu toate abaterile de la norma (pleonasmele, spre exemplu) constituie un viciu; ca, uneori, o succesiune de cuvinte mai mult sau mai putin apropiate semantic poate avea efect expresiv, de intarire: "Era o noapte opaca, o bezna sa-ti bagi degetele in ochi'.

Conteaza foarte mult in decizia noastra contextul semantic, stilul personal, intentia si scopul propus. Controland textul dupa toate normele gramaticale si semantice in uz, riscam sa pierdem un lucra deosebit de important: prospetimea si forta evocarii, puterea de a convinge.

3. Credibilitatea. "Avea patru maini, nu doua'

Luata in sine, orice afirmatie este credibila. Totul depinde pana la urma de context. Nu putem deci aprecia afirmatia "Avea patru maini' ca fiind lipsita de credibilitate, cata vreme o plasam intr-o vecinatate semantica lamuritoare si o transformam intr-o metafora ("Era harnica. Avea patru maini, nu doua').

Pe de alta parte, este foarte usor sa iesi din real, din logica fireasca a lucrurilor. Un singur detaliu nepotrivit, o insistenta sau o precizie exagerata creeaza acelasi efect nedorit - incredibilul. De pilda, este suficient ca intr-o padure sa intalnim o fata imbracata in alb si cu o coronita pe cap sau sa observam pe strada un tanar imbracat elegant, cu cravata de matase, camasa impecabila si cu slapi in picioare. Brusc, intreaga intamplare devine bizara, ciudata, nefireasca.

Depinde ce anume vrem sa comunicam prin scrisul nostru. Nu orice abatere de la credibilitate este blamabila. Sa ne gandim la faptul divers care traieste tocmai prin ciudatenia unei intamplari sau la un reportaj despre credinte si eresuri rurale, despre "valva lupilor' sau despre blestemul cazut pe capul unei familii. in jurnalism, devine deficient doar incredibilul scapat de sub control, rezultat dintr-o proasta sau inconsecventa gestionare a detaliilor. Daca intr-un reportaj de atmosfera (descrierea unei cofetarii, de pilda) introducem, pe langa elementele de decor specifice, aparitia unui personaj ciudat (un batranel care sta in fata prajiturii de mai mult timp, fara sa se atinga de ea), deturnam atentia cititorului spre bizareria intamplarii. Starnind curiozitatea lectorului prin insistenta cu care descriem batranelul, ne indepartam de scopul initial (descrierea cofetariei) si am declansat deja resorturile unei naratiuni pe care se cuvine sa o ducem pana la capat, satisfacand curiozitatea deja pomenita: Cine este batranul ?, De ce nu se atinge de prajitura ?, La ce se gandeste stand singur la masa ? etc.

A fi credibil inseamna sa fii coerent si sa respecti premisa de la care pleci. inseamna ca multimea detaliilor surprinse sa se potriveasca intr-un ansamblu supratextual sau, oricum, sa nu ridice inutile semne de intrebare (Cine ?, Ce ?, Cum ?), sa nu genereze fara un scop anume ezitari de lectura, confuzii sau neclaritati.

Alteori, credibilitatea se decide la nivelul observatiei in sine, ea res­pectand sau nu logica propriu-zisa a realitatii obiectuale. Este nefiresc, prin urmare, sa trecem pe langa un om si sa stim ce anume gandeste. Este, la fel de nefiresc sa-i facem un portret amplu si sa nu ne rezumam la o impresie dominanta, la o singura trasatura fizic-vestimentara. Nu este normal ca, fiind intr-un autobuz, sa descriem in amanunt ceea ce vedem pe fereastra. La fel de nepotrivit (incredibil) este sa zabovim descriptiv pe detalii ambientale, in timp ce ne grabim spre un loc anume.

Lipsa de experienta ii face pe debutanti sa supraliciteze dramatismul unei scene (o cabina de teleferic defecta, suspendata deasupra unei prapastii):

"Sunt in telecabina de ore intregi. Nimeni nu vorbeste. Toti ne speriem si tipam iarasi si iarasi. Fara rost ne calmam. Frigul serii devine insuportabil,

chiar daca suntem inchisi. incercam sa deschidem usa. Barbatul cere ajutor, noi ne impingem cu totii. Usa nu se deschide. incercam cu totii sa ne gandim la o solutie' etc. Dincolo de unele greseli grave de exprimare (anacolut, spre exemplu) sau de logica ("fara rost ne calmam'), vom observa efectele devastatoare ale neasumarii discursului (Cine vorbeste ?, Care este pozitia naratorului in povestire ? etc). Generalizarea discursului (noi, adica turistii din telecabina) pare sa sporeasca dinamismul scenei, dar, in realitate, ii submineaza credibilitatea, nefiind logic faptul ca nara­torul sa stie ce gandesc si simt cei din jur. Mai corect si mai convingator este sa scrii ceea ce vezi, ce simti sau ce auzi.

Greu observabile la o prima lectura, aceste defecte fac diferenta dintre un profesionist al scrisului si un amator. A fi veridic nu inseamna sa respecti intocmai si la timp realitatea observata. Mai ales in genurile jurnalistice libere (reportaj, tableta, cronica), expresivitatea textului este direct proportionala cu abaterea de la real, prin aglomerarea de personificari, metafore etc.

Cand Cornel Nistorescu surprindea o zi geroasa de iarna (SLAST, 1986, 18 ianuarie), nu imaginea in sine a strazii il interesa, ci starea, senzatia crancena de frig, de inconfort:

Vantul maraie. isi baga coada stufoasa pe sub usi []. in statie, stalpii tropaie de frig. Un autobuz s-a asezat de-a curmezisul drumului si refuza sa plece acasa []. Simti o ura cumplita, incat iti vine sa pocnesti pe primul om care trece pe langa tine.

Teoretic vorbind, Cornel Nistorescu greseste apeland succesiv la acelasi tip de expresivitate (personificarea). Procedand astfel, autorul obtine ceva mult mai pretios: forta vizualizarii, implicarea emotional-senzoriala a cititorului, gradul sporit de dramatism. Vizualizarea nu sta neaparat in detalii. Dimpotriva, excesul de amanunte in descrierea unei strazi iarna (numarul masinilor care trec pe strada, multimea calatorilor din statie, gesturile pe care le fac etc.) nu numai ca plictiseste, dar poate sa creeze o nedorita impresie de stranietate, de incredibil.

Cum spuneam, a fi veridic inseamna sa fii coerent pe toate planurile: semantic, gramatical, logic argumentativ. Credibilitatea este un efect, si nu un scop in sine. Dusmanul credibilitatii este, adeseori, inconsecventa, alaturarea intamplatoare a unor detalii descriptive, trecerea necontrolata de la figurativ la concret si invers (exemple: "Cu aripile sufletului larg deschise, intra in magazin', "Atmosfera din camera imi apasa umerii' etc.).

Observam acest defect mai ales in gestionarea gresita a enumerarii, cand intr-o succesiune de trasaturi fizice strecuram neatenti si o calitate morala sau un detaliu de comportament: "Avea pantofii lustruiti, cravata asortata la culoarea costumului si se purta ca un las'. Atentie insa, putem amesteca registrele enumerarii, cu conditia ca acest melanj sa fie con­secvent, sa se repete (semn indubitabil al intentionalitatii): "Era un tanar inalt si molatic, filiform si plin de candoare' etc.

Prin urmare, nici o abatere de la norma nu e gresita in sine. Conteaza tipul de subiect (liric, dramatic, informativ), stilul autorului (ironic, de exemplu), premisa de la care pleaca (dorinta de a caricaturiza), efectul scontat. Altfel spus, orice efect expresiv reprezinta o abatere de la norma, dar nu orice balbaiala, abatere sau incalcare a unei reguli atrage dupa sine expresivitatea.

in presa, hotarator este ceea ce vrei sa spui, sa comunici. De unde pleci si unde vrei sa ajungi. Nepotrivirile generatoare de incredibil se pot insinua oricand in text. Ne gandim la situatia in care ziaristul uita (nu respecta) premisa de la care a plecat - descrierea unei cofetarii, a unui parc etc. in goana condeiului, e posibil ca ziaristul sa insiste cu precadere pe propriile amintiri sau (in alta situatie) pe detaliile urate, mizere si neplacute din incapere. Autorul va inventaria harnic petele de mucegai de pe tavan, hartiile si resturile alimentare de pe mese etc., dar, finalmente, cititorul va fi dezamagit, negasind aproape nici un detaliu care sa evoce o cofetarie: vitrina cu prajituri, mirosurile de zahar vanilat si ciocolata, aglomeratia de tineri si copii etc.

Ar fi o mare naivitate sa se creada ca antidotul neverosimilului il reprezinta stilul obiectiv si rece, consemnarea nuda a detaliilor. Obiec­tivitatea nu exista ca atare in mod absolut nici macar in imaginile foto sau televizate, cum demonstreaza (daca mai era cazul) intamplarea provocata de un post francez de televiziune, care a difuzat un reportaj despre Marsilia -viata de zi cu zi a celebrului port mediteranean, pe fundalul unui cer innorat, prevestitor de ploaie. Imaginile au starnit ironia si chiar revolta localnicilor, acestia fiind convinsi ca li se prezentau niste cadre trucate. Explicatia e simpla: la Marsilia ploua extrem de rar - cateva zile pe an.

Daca veridicitatea inseamna putere de convingere (lucrurile sunt asa cum spun eu), fireste ca verosimilul nu se realizeaza de la sine, ci printr-un cumul de procedee: narative, descriptive, stilistice. Credibilitatea nu e un dat imanent al faptului de presa. Ea se obtine cu atentie si efort, prin adaosul unor detalii, prin alaturarea unei secvente narative capabile sa explice cat de cat ciudatenia.

Spuneam ca este incredibil ca, in padure fiind, sa intalnim o fata imbracata in rochie alba, cu o coronita pe cap. Lucrurile se lamuresc daca, discutand cu fata, aflam ca a fugit de la nunta ei, ca parintii voiau sa o casatoreasca silit cu un batranel senil si bogat. Chiar daca este ireal sa intalnesti la marginea unui sat o casa de schimb valutar, lucrurile se schimba in clipa in care ne dam seama ca avem de-a face cu o povestire umoristica, . cu o patanie vadit inventata. Experienta si talentul te pot ajuta sa faci credibil aproape orice text. Efortul este insa mult prea mare si bine ar fi ca ziaristul sa evite din capul locului asemenea situatii inconfortabile.

Concizia. "Tot ce se taie nu se fluiera'

Ziaristii cu experienta au grija sa-i avertizeze pe colegii mai tineri ca nu exista text din care sa nu poti taia cel putin jumatate. Concizia (a vorbi mult in cat mai putine cuvinte) imbraca felurite aspecte: rezumat, scris

A

telegrafic etc. Sa nu confundam insa concizia cu stilul scolaresc. In functie de subiect, de genul abordat, de stilul si de formatul publicatiei, orice text va fi supus unor constrangeri de dimensiune. Prin urmare, concizia functio­neaza in mod diferit: intr-un fel in stire si in alt fel in reportaj.

A

In lumea presei circula urmatorul indemn: scrie gandindu-te ca vei transmite textul din Australia pe banii tai. Ar fi o copilarie sa ignoram aceasta cerinta sau, dimpotriva, sa ne gandim tot timpul la ea, suspec-tandu-ne scrisul de lungimi nepermise. Cum ar arata un text redus doar la informatia primara? Cat de clar si de convingator ar fi el? Nu cumva castigand pe de o parte, pierdem grav pe de alta parte ?

Un bun text jurnalistic este caracterizat prin echilibru si eficienta. Iata de ce, cateva elemente de atmosfera si de decor pot completa in mod fericit si convingator o informatie oarecare. Chiar si un element de comentariu (in principiu, nepermis intr-o stire) se dovedeste a fi extrem de important: "Informatia nu a fost confirmata de oficialitati' sau "Reprezentantul Guver­nului a refuzat sa comenteze' etc.

Concizia tine de o buna si atenta utilizare a limbii. Expresiile tautologice, repetarea aceleiasi idei, insistenta, ticurile verbale, poncifele, elementele de legatura folosite excesiv - toate au menirea de a incarca textul, obturand semnificatia si mesajul. Tanarul jurnalist nu trebuie sa se lase tiranizat de aceasta exigenta. Este adevarat ca placerea si avantul scrisului ne pot pacali (paranteze descriptive sau portretistice, tentatia unor comentarii supli-

II STIINTE POLITICE JJ V^C^J. NAPOCA

mentare etc), dar intelept ar fi sa lasam mai intai ca textul sa curga pana la sfarsit, apoi, la relectura, dupa un timp minim de detasare, sa operam corecturile si, mai ales, taieturile care se impun. In cazul in care nu reusim acest lucru, sa nu dramatizam. Seful de sectie sau chiar un coleg poate sa ne ajute, avand de partea sa un plus de luciditate si de spirit critic.

"Tot ce se taie nu se fluiera*, zice un aforism nu tocmai academic. Important este ca fragmentele eliminate sa nu afecteze nici expresivitatea, nici fluenta stilistica sau ideatica a textului. Este o adevarata arta sa tai fara sa se simta. De regula, sefii au o placere diabolica sa intervina in textul subordonatilor. Asa se explica multimea conflictelor si a resentimentelor ce apar in cadrul unei sectii - autorul se simte tradat ("Nu se mai intelege nimic, mi s-a taiat partea cea mai frumoasa din text', iti spui), in timp ce seful ofteaza ostenit ("Iar trebuie sa muncesc in locul vostru').

Sora buna cu claritatea, concizia are aceiasi dusmani. Unul dintre ei ar fi excesul de precizie. Teama de a nu fi crezut ca stirea este reala il face pe tanarul ziarist sa includa in text un intreg pomelnic de nume si denumiri de institutii:

NATIONAL TV, TVR, PRO TV, PRIMA TV, OTV si retelele de televiziune prin cablu SC LMD, Satelit SRL, SC Rural Media SRL si SC MEDIA SUD SRL au primit ieri sanctiuni din partea Consiliului National al Audiovizualului. Daca TVR1, Antena 1, PRO TV, Prima TV si National TV au primit doar somatii pe motiv ca au difuzat imagini cu artistul Gica Petrescu fara acordul acestuia, postului fratilor Micula i s-a aplicat si o amenda de 100 de milioane de lei vechi Potrivit CNA, in timpul principalelor buletine de stiri de pe National TV, au fost prezentate reportaje despre proprietatile terapeutice al apei minerale "Izvorul Minunilor'. in schimb, posturile locale SC Rural Media SRL si SC MEDIA SUD SRL au fost sanc­tionate cu aceeasi suma, dupa ce au transmis programe cu continut porno­grafic, necodat, inainte de ora 01.00' (Cotidianul, 13 ianuarie 2006, p. 24).

Avand un titlu pe masura articolului ("CNA a pedepsit toate tele-viziunile'), textul de mai sus este o simpla insiruire a unor date preluate de pe comunicatul CNA. Plicticos, plin de virgule si denumiri de firme, lipsit de concizie si fara o ierarhie clara a informatiei, articolul ar fi fost salvat daca autorul se oprea la informatia principala: "Postul de televiziune National TV, apartinand fratilor Micula, a fost amendat de CNA cu 100 de milioane de lei pentru publicitate mascata la o apa minerala produsa de aceiasi frati'. La aceasta scurta stire, ziaristul putea adauga un comentariu ironic, centrat pe ideea ca amenda a fost impartita frateste intre cei doi patroni Micula, si astfel stirea s-ar fi transformat intr-un ecou, castigand in dinamism si semnificatie.

Cateva sfaturi simple si lesne de urmat

Folositi cu masura prescurtarile numelor de institutii.

Nu dati adresa completa a personajului sau a locului in care s-a intamplat evenimentul. Nu e moral si nici eficient (pe de o parte, atentam la intimitatea personajului; pe de alta, incarcam inutil textul). Este suficient sa amintiti un reper mai general: colt cu, langa, aproape de

Ganditi-va la ceea ce vreti sa spuneti, nu Ia felul in care o veti face. Evitati perifrazele si vorbirea stufoasa, cu multe subordonate.

Evitati psihologizarea: ganduri, sentimente, amintiri, constatari pre­lungi si tihnite.

5. Fluenta. Ruda cea saraca

Strans legata de credibilitate, fluenta pare a fi ruda saraca a virtutilor stilistice. Cei mai expusi lipsei de fluenta sunt debutantii, tinerii care nu au inca exercitiul scrisului. Iata de ce nu vom insista asupra acestei probleme, convinsi fiind ca experienta le va fi tinerilor cel mai bun profesor. Ne vom opri totusi la o cauza mai importanta a lipsei de fluenta - secventializarea discursului, trecerea brutala, inabila si inconsecventa de la o afirmatie (constatare) la alta. Vom aminti doua situatii care ameninta grav curgerea fireasca a unui text.

1. Proasta gestionare a inceputului - justificarea si explicatiile. intrebarile de baza ale textului - fie el jurnalistic sau narativ (Cine ?, Ce?, Unde ? ,De ce?) - sunt tratate separat, ca un inventar, ca o bifare. Tot^% la proasta gestionare a inceputului intra si atacul neclar, abundent, cu exces de informatie, nu neaparat importanta:

La sectiunea seriale pe TV-ul romanesc, coronita ii revine cu felicitari anului de productie 2003. Din cele 63 de "va urma' la care se pot uita romanii in acest moment, 13 sunt produse acum doi ani, majoritatea in Statele Unite. Analizand situatia pe perioade, mai mult de jumatate din serialele rulate la televiziunile autohtone, 36 la numar, au fost realizate in perioada 2000-2005. Anii '90 se tin destul de bine pe pozitie, insa cu 24 de productii, dintre care mai mult de 50% filmate in zoWi acestei perioade, cand romanii se dezmeticeau dupa Revolutie (Cotidianul, nr. 4385, p. 24).

Acest exemplu, luat la intamplare, arata (daca mai era nevoie) ca imperfectiunile stilistice se insotesc, apar in cascada: neclaritati, lipsa de concizie, de fluenta sau metonimii si personificari neizbutite: "va urma' (pentru telenovela), "coronita anului de productie 2003' efoiC

Apropierea inabila, chiar ilogica, a doua momente mult despartite in timp si spatiu: "Am intrat in baie. Profesoara de romana m-a scos la tabla' etc. Intre cele doua momente lipseste, in mod evident, o secventa extrem de importanta in logica a ceea ce am de povestit: "Am intrat in baie. Nu dupa mult timp, m-am imbracat si m-am grabit spre scoala'.

Daca ne gandim ca textul jurnalistic se adreseaza unui cititor-tinta obosit si grabit, devine limpede ca scriitura de presa trebuie sa fie simpla, clara si incitanta. In orice caz, cu mici si nesemnificative exceptii, cititorul obisnuit nu va suporta fraza complicata, cu multe subordonate, afirmatiile generale si neatribuite, saradele etc.:

Noua modalitate de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului a alarmat zeci de mii de mamici aflate in plata. Chiar daca a crescut un pic si va fi trimisa la domiciliu, actele solicitate si depunerea lor au creat mari probleme la acest inceput de an. Totodata, ministrul muncii a recunoscut ca au aparut neintelegeri la nivelul administratiei []. Numai ca, independent de ceea ce spunea Gheorghe Barbu, blocajul generat de lipsa de raspuns a angajatorilor risca sa blocheze acordarea indemnizatiilor pentru luna februarie, si asta daca pana atunci dosarul va fi depus. Asa ca cea mai sigura cale ramane cea prin care persoanele interesate sa le depuna personal (Curentul* nr. 3383, p. 6).

Cele trei defecte ale expresivitatii jurnalistice sunt: poncif ele, retorismul si emfaza (abuz de elemente si figuri stilistice):

M. Tupan observa ca studiul atent al literaturii romane dezvaluie numerosi autori care isi iau drept modele scriitori cu potentialitati comice sau inventate de semnatari. O conditie obligatorie in astfel de cazuri e aceea ca satirizatii sa aiba notorietate publica, suceli si excese, necesare portreti­zarilor. Si, cu cat acestea sunt mai evidente, cu atat opera ce le inglobeaza e mai atragatoare (Meridian 27, nr. 1, 2006, p. IS).

Vom evita greselile de expresivitate cu o conditie: avand incredere in frumusetea lucrurilor simple si clare.

Evitati neologismele. Motivul este foarte simplu: neologismele, cuvintele recent intrate in limba sau cuvintele specializate excesiv generalizeaza si dau impresia de artificial. Nu este firesc ca intr-un portret sa vorbim despre "epiderma' sau "membrele inferioare inalte' ale colegului de banca. Nu este normal "sa ne relationam' cu prietenii la discoteca. Chiar daca ne putem "intersecta' cu cineva pe drum, bine este sa evitam neolo­gismul, cata vreme avem la dispozitie verbul mult mai concret a intalni.

Expresivitatea sporeste si prin alegerea acelor cuvinte tare pot reda fibra lucrurilor, avand o priza cat mai mare la concret. Sa luam aminte la inepuizabila forta a expresiilor populare: "umbla cu capul in traista', "prost de da in gropi', "umbla in dorul lelii', "e zgarie-branza', "sta ca banii in punga saracului' etc. Des folosite si, prin urmare, avand o redundanta sporita, aceste expresii raman pe mai departe puternice, surprinzatoare ti capabile sa genereze efect expresiv. Lectia vorbirii populare este si o lectie jurnalistica: nu exista traire sau notiune abstracta care sa nu aiba un echivalent concret, o oglindire intr-o situatie familiara. Nu aceeasi regula se aplica intr-un text de opinie sau intr-un text despre bucuriile navigarii pe internet, ale accesarii chat-ului, sitului etc. Oricum, dragostea nu are imput si nici nu oferim feedback unei scrisori. Doar ironic pot spune ca "ma implementez cu o fata pe banca si imi aranjez bogata podoaba capilara'.

Evitati structurile verbale impersonale. Aceste structuri verbale sufera de marele pacat al generalizarii, fara a mai pomeni de un alt defect impardonabil: lipsa atribuirii. "A nu se sterge nasul la masa' este o exprimare artificiala, pedanta si, finalmente, neclara, in ciuda tonului poruncitor. Pe buna dreptate, Caragiale a ironizat aceasta neimplicare si fuga de raspundere narativa. La fel, ziaristii au observat tembelismul anunturilor de tipul: "Fustele se ridica intre ora 10-12' sau "Se taba­ceste cu pielea clientului', sintagme care includ cu prisosinta si echivocul, apropierile nedorite de sens etc. Ceva mai concesivi decat marele Caragiale, noi ne multumim a spune ca, in avantul unei descrieri, putem folosi unele expresii impersonale, dar cu mare atentie si cuvenita masura. Putem scrie o data: "Pe strada se aud strigate'. Gresim insa atunci cand, intr-un text descriptiv, repetam acest gen de expresii: "De la ferestre ni se fac semne cu mana', "in intersectii, se vad organele de ordine care fac greu situatiei' etc. Lipsa asumarii sau a atribuirii duce invariabil la exprimare artificiala, greoaie, neconvingatoare. Mai ales in

textele de opinie intalnim asemenea formulari, pe care, in mod eronat, le consideram a fi jurnalistice si le trecem ingaduitor cu vederea: "Se zice ca a fi roman inseamna a fi poporul ultimei clipe. Avem pretentii la altii, dar cand vine vorba despre noi devenim*ingaduitori'. Din pacate, presa actuala adauga vorbirii impersonale defectul asertiunii generali-zante cu atata ravna; incat noi, cititorii; nu mai percepem incorectitudinea unor formulari senzational iste de tipul: "Romanii mor de foame' (chiar toti?), "Dispar femeile (chiar toate?) etc.

Evitati structurile verbale pasive. Fara a insista prea mult asupra acestui aspect, trebuie sa atragem atentia ziaristilor aflati la inceput de drum ca, in ciuda unei aparente corectitudini, sunt gresite! formulari de genul: "Gropile sunt sapate', "Sunt palmuit', "Au fost comise unele greseli' etc. Evitati pronumele si adjectivele pronominale demonstrative de departare. Motivul acestei cerinte il constituie lipsa de atribuire si senzatia de nehotarare. Aia, acela etc. dau exprimarii un aspect neingrijit, ca sa nu mai vorbim despre neclaritatea adresarii. Permise in stilul oral, acestea devin in scris indice al neindemanarii, al amatorismului jurnalistic: "Avea un par frumos. Aialalta o invidia'.

Atentie la elementele de legatura. Abundenta acestor elemente (care, ceea ce, si etc.) complica adeseori fraza, afectand claritatea comunicarii. Presa 1-a ironizat indelung pe primarul Vanghelie: "Domnul care este'. Folosirea excesiva sau nepotrivita a pronumelui relativ care devine semn indubitabil al lipsei de instructie intelectuala. O grija aparte trebuie sa acordam conjunctiei dar. De multe ori, nu este folosita cu valoare adversativa: "Dar cine te crezi tu?' Sfatul nostru este sa evitam aceasta, conjunctie (mai ales in textele descriptive si narative) si astfel vom fi la adapost de greseli de exprimare extrem de grave - anacolutul, de pilda: "Fusese la mare, dar nu se vedea'. Evitati substantivarea verbelor. Mancatul, dansatul, cusutul etc. dau impresia de neglijenta, de limbaj vetust si lipsit de eleganta. Sa nu fim comozi in exprimare. Cu putina straduinta, vom gasi sintagma potrivita ideii pe care vrem sa o exprimam. Rareori se intampla ca substantivarea sa aiba o valoare subtil ironica. Sa ne amintim de celebra sintagma atribuita lui C. Noica: "Aflatul in treaba la romani'. Nu incepeti fraza cu elemente de legatura (si totusi, chiar, daca, ceea ce, dar etc). Oricat va veti stradui, nu veti scrie o fraza corecta care sa inceapa cu dar. Abaterea de la aceasta regula este posibila numai in cazul unei licente, a unei sublinieri dorite de catre autor. Nu explicati. In descriere sau naratiune, sunt total neindicate sintagmele explicative: pentru ca, dat fiind faptul, caci, fiindca etc. Vom ajunge invariabil la pleonasm: "Am cascat pentru ca mi-era somn', "A murit pentru ca 1-a calcat un camion'. Trebuie sa avem incredere in puterea propozitiilor de a se explica reciproc. Iata de ce, pentru a evita pleonas­mul, trebuie sa despartim fraza in propozitii distincte: "A murit. Un camion a dat peste el' etc. Simpla alaturare a celor doua afirmatii este suficienta. Nuantele explicative raman neatinse, chiar si in absenta unor formule de intarire. Sub aceeasi interdictie stau justificarile si paran­tezele explicative. Folositi-le numai atunci cand este absoluta nevoie, cand absenta lor poate provoca neclaritati grave. Oricum, mizati pe inteligenta cititorului. Cu mici exceptii, va intelege tot ce este de inteles. O alta varianta a explicatiei o reprezinta justificarea. Prin urmare, in reportaj sau ancheta (intr-o structura epica oarecare), evitati amanuntele care sa lumineze explicit circumstantele, motivele actiunii. Daca am ajuns intr-un loc, nu este cazul sa mai precizam ca: "impinsi de curiozitate, am poposit in Delta'.

Evitati dialogul. Gestionarea corecta a dialogului nu sta la indemana oricui, el riscand sa confere textului o nedorita teatralitate. Mai bine folositi citatul, care ofera textului jurnalistic (reportaj, ancheta, portret etc.) un plus de autenticitate. Dialogul in sine nu este interzis, mai ales daca urmarim ca cream un efect umoristic: "Va rog, cum pot sa ajung mai repede la spital ? '. "Nimic mai simplu, domnule. Va aruncati in fata unei masini'.

Nu folositi corelativele decat in textele de opinie. in descriere, naratiune sau portret, corelativele {nu e mai putin adevarat, pe de alta parte, ar mai fi de adaugat etc.) dau discursului un aer artificial, scolaresc, nepotrivit: "Pe de o parte, se poate spune ca era o zi superba. Pe de alta parte' Evitati succesiunea figurilor de stil, mai ales comparatiile sau metaforele. Aglomerate, figurile de stil isi pierd din expresivitate. Devin artificiale si previzibile. In functie de stilul autorului, aceasta regula suporta multiple corectii. Pana la urma, important este efectul, si nu calea de a ajunge la el. Si in acest caz, intervine legea alternantei. Atentie la semnele de punctuatie. Trecand peste cazurile flagrante (virgula intre subiect si predicat), foarte deranjant este excesul semnelor de punctuatie. Un bun exemplu il constituie punctele de suspensie - obositoare si, de

cele mai multe ori, inutile. Si mai grave ni se par inventiile in domeniu -multimea semnelor de exclamatie (de pilda: / / /,?/// sau ? ? ?).

Evitati ghilimelele. Atunci cand nu reproduci spusele cuiva, ghilimelele sunt inutile. Ele vor sa sublinieze sensul figurat al unui cuvant, dar, adeseori, acest sens este deductibil de context. Ghilimelele artificializeaza textul, ii da un aspect obositor si neelegant. in alte situatii, ghilimelele devin indici textuali ai opiniei: "«Democratul» Basescu'.

Atentie la diferite capcane semantice. De pilda, a aduce aportul e pleonas­tic. Vindicativ inseamna "razbunator' si salutar inseamna "salvator' etc.

Evitati poncifele. Limbajul jurnalistic uzeaza extrem de repede sensul anumitor cuvinte. Voit sau nu, se ajunge la un nedorit "limbaj de lemn'. Goana ziaristilor dupa adjective eclatante, dar si mimetismul lor verbal pot duce la o cumplita monotonie de limbaj: megastar, superstar, galactici, atmosfera incendiara, stare conflictuala, descoperire macabra, alesii poporului, a demarat iu tromba (oare ce inseamna tromba t), a dat cu subsemnatul, culmea disperarii etc. Cliseele, locurile comune, sabloanele sau ticurile verbale dau un aspect prafos si neglijent textului. Sa luam un exemplu la intamplare:'

Sedinta guvernului de ieri [precizare inutila, n. n.] a fost onorata de prezenta lui Traian Basescu, prima din acest an, dar si una dintr-o lunga serie [sic! ]. Premierul a fost nevoit sa intre in pielea unui actor satisfacut de demersul prezidential [metafora fortata, n. n.], dupa ce canalul de comunicare a fost scurtcircuitat si purtatorul de cuvant al executivului, Oana Marinescu, a intervenit pe ultima suta de metri, precizand ca Traian Basescu va onora de fapt o invitatie adresata de guvern [neclar, n. n.] Astfel, pe agenda de lucru comuna se afla indeplinirea angajamentelor pentru aderarea la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, implementarea de proiecte interne si gripa aviara (Curentul, 13 ianuarie 2006, p. 2).

Folositi cu masura structurile dubitative. Un text de presa afirma raspicat ceea ce are de spus. "S-ar parea' nu este un bun inceput pentru o informatie certa. Din fuga condeiului, putem nuanta (adeseori, inutil): oarecum, cumva, in buna masura, cred, se poate spune etc. Mai bine evitam aceasta situatie, chiar daca dubitatia poate fi cateodata un procedeu retoric, menit sa preintampine unele obiectii la adresa ziaristului.

Scriind sub presiunea timpului, in conditii nu tocmai ideale (zgomot, agitatie, stres), ziaristul este pandit de greseli la tot pasul - unele dintre ele greu de acceptat. Sa luam un scurt exemplu oferit de Jurnalul national (nr. 3673, p. 3):

Lecturand strategia salvarii ziaristilor romani, constatam ca celula de criza este preocupata de rezolvarea urgenta a situatiei. In procesul de investigare si documentare a cauzelor si a modului In care $-a actionat pentru rapirea ziaristilor romani - Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanezian -si a lui M. Munaf, cu cetatenie irakiana si americana, s-au identificat canalele de comunicare directa intre Irak si Romania, gestionate de furnizori de servicii de comunicatii si IT, altii decat operatorii nationali, care ofera servicii de telefonie pentru legaturi internationale prin intermediul unor echipamente ce realizeaza trecerea de la voice over IP catre retelele fixe sau mobile de telefonie.

Neglijent si plin de erori jurnalistice, fara o idee clara si fara sa impuna macar un cuvant-cheie, textul de mai sus indeamna la cateva constatari:

proces este, in acest caz, un cuvant pretentios si inutil. Eliminarea lui nu modifica cu nimic mesajul textului (de altfel, stupid, greoi si fara tinta);

folosirea impersonalelor este o greseala care duce la imprecizie si necla­ritate ; de exemplu, s-au identificat (Cine face actiunea ?, Cand ?, Cu ce ocazie ?);

gerunziul (lecturand) nu poate fi folosit in atacul unui text. Gerunziul exprima o actiune in curs de desfasurare, simultana cu alta actiune. Or aici, gerunziul (ca prim cuvant al atacului) exprima o simultaneitate cu o actiune exprimata inainte ca textul sa inceapa;

folosirea verbului la diateza pasiva (este preocupata) nu e deloc dinamica si nu personalizeaza corect;

numele ziaristilor si precizarea cetateniei lui Munaf incarca inutil textul;

"s-a actionat pentru rapire' este o gafa impardonabila, care modifica sensul afirmatiei;

voice over IP₉ "canal de comunicare', "furnizori de servicii IT' etc. nu inseamna nimic pentru cititorul neavizat.

Tinerii ziaristi se amuza descoperind in textele altora stangacii si gafe de exprimare. Lectura critica a confratilor este utila si necesara. Cu o conditie insa: acelasi simt critic sa-1 manifesti si fata de propriile texte.

(1) Jose de Broucker (1995, p. 95) face o cuvenita legatura intre lizibilitate si provocarea interesului pentru lectura, realizat prin corecta gestionare a unor elemente de scriitura. Iata cateva sfaturi:

Atentia sa fie centrata pe mesajul esential. Conteaza ceea ce vrei sa spui. Daca se poate, fa-o cat mai simplu, respectand cerinta: o fraza, o idee, o informatie. Sau: un singur text, un singur unghi de atac.

Crearea mai multor niveluri de lectura. Pentru a aduce cititorul la al treilea nivel de lectura (lectura totala a textului), trebuie sa tineti cont si de celelalte niveluri: primul nivel atrage atentia (titluri, ilustratie, paginare etc), iar al doilea provoaca si intretine interesul (sapou, atac, intertitluri etc.).

Provocarea interesului uman al mesajului. in acest punct, apare legea proximitatii, conform careia interesul pentru o informatie este direct legat de preocuparile cititorului (proximitate spatiala, temporala, psihic-afectiva). Altfel spus, cu cat evenimentul este mai aproape de locul si timpul cititorului (tara, oras, cartier, strada), cu atat interesul este mai intens si motivatia de lectura creste.