Ziarul - purtator si creator de valori

Ziarul - purtator si creator de valori

Valoare in presa constituie, din punctul de vedere al acestei lucrari, prezentarea operativa, adevarata, obiectiva si semnificativ cuprinzatoare a faptelor realitatii imediate, intr-un limbaj specific, cu o echilibrata imbinare intre sensibil si inteligibil, accesibila marii majoritati a cititorilor, conform uniui cod moral umanist, servind dezideratelor firesti, de pace si dezvoltare, de integrare sociala a individului, promovand valori autentice, ierarhizandu-le si structurandu-le in ordinea lor fireasca, pentru a deveni utile unei actiuni practice.

Presa infatiseaza tipuri de valori afirmate in cele mai diferite domenii de activitate, le sustine sau le neaga, dupa atitudinea politica, sociala, culturala, morala adoptata. Ea prezinta valori-bunuri, care raspund unor necesitati umane si valori-idealuri, care anticipeaza imaginativ sensul unor posibile actiuni, valori ale lucrurilor si persoanelor, valori fundamentale si valori derivate, valori constituite, afirmate, "clasice" precum si valori in devenire. Presa nationala pune in lumina solidaritatea, conexiunea valorile din societatea, din cultura unei tari, cu cele ale comunitatii internationale, ale culturii universale. Judecatile cu caracter imperativ sunt predilecte presei, caracterizata printr-o bine marcata siguranta in ceea ce spune si sustine.

Principala modalitate prin care presa impune valori este maniera ei specifica de a infatisa valoarea in experienta traita, acolo unde se verifica, se recunoaste valoarea. Presa prezinta valoarea "incarnata" in actiuni, persoane, pilde, experiente traite facand-o mai lesne inteleasa, reliefand nu numai ideea, semificatia, ci si reusita acesteia. Prezentarea unui exces de experienta traita in dauna semnificatiilor ei, opacizeaza insa procesul valorizarii prin mijoacele de informare in masa. Caci valoarea se realizeaza prin participarea la ea atat a omului apt sa treaca de la starea de "suflet" la starea de "spirit".

Valoarea transmisa prin ziar nu este egala aritmetic cu valoarea receptata. Avem in vedere nu numai distorsiunea canalului de comunicare a mesajului, nu numai nivelul cultural, acuitatea perceptiei, disponibilitatea sufleteasca a individului in impact cu valoarea transmisa, cat si multipla influenta a factorilor, a imprejurarilor care il determina pe om in alcatuirea vietii lui spirituale.

Aceasta observatie se completeaza cu o cunoscuta cugetare intalnita in prefata numarului 400 al revistei "Esprit", consacrat unor probleme toretice ale presei conform careia cititorul, mai mult decat redactorul (care este preocupat de ideile sale) este acela care face din ziar un semn de recunoastere, o emblema, creuzetul unui tip de umanitate.

Desigur avem in vedere si pentru presa dihotomia fapte-valori. Nu orice infaptuire umana relatata de ziar reprezinta valoare, dupa cum este locul sa amintim ca presa promoveaza si non-valori, fie din incompetenta, fie in mod deliberat.

Valoare nu desemneaza numai ceea ce este dorit, ci mai ales ceea ce este dezirabil. Dorinta poate fi amorala, dezirabilul dau "de doritul" este pozitiv moral. De cele mai multe ori presa satisface, intr-o lume a frustratiilor, a neimplinirii tuturor aspiratiilor sociale ale individului, o traire, o participare prin universul ziaristic la evenimente, situatii la care individul nu poate participa direct. El insusi, ziarul, devine o valoare dorita, un univers dezirabil cititorului.

Presa este un recunoscut constructor de opinii in pretuirea valorilor. Ramane ca judecata ei de valoare sa fie bine cumpanita, pentru a nu crea false ierarhii de valori, pentru a oferi repere solide de valorizare a obiectului de catre subiect. Dificultatea acestui proces rezida nu numai in competenta ziaristilor profesionisti si colaboratori ai presei, ci si in modul in care se prezinta in societate informatia.

Instrumentul care afirma si structureaza valorile este judecata de valoare, care implica compararea intre valori, avand ea insasi un continut informational, corelat intim cu cel emotional. Dintre diferitele tipuri de judecati observam ca presa cultiva in publicatiile cu caracter apologetic indosebi judecati simple, pozitive si superlativ, in ziarele de opozitie, judecata negativa, iar in publicatiile serioase, profunde, judecata compusa, comparativa. Nu toate judecatile presei sunt de valoare. Scrisul ziaristic foloseste intr-o masura destul de insemnata judecata de existenta, descriptiva, obligata intre altetle, de stilul materialului relatativ. Judecata de valoare, prezenta mai mult in articolele explicative decat in informatia nuda, se sprijina pe judecata descriptiva. Bineinteles si judecata descriptiva implica un act axiologic de selectie, de discernere intre faptele realitatii. Ea cantoneaza totusi mai mult in lumea faptelor decat in cea a valorilor. Deseori aceste tipuri de judecata se combina.

Judecata de valoare imbina emotionalul cu rationalul si din acest punct de vedere convine limbajului presei. Ea este in acelasi timp, problematica, cu semnificatie, dar si emotionala, determinand acorduri si dezacorduri de atitudine. Sensibilitatea axiologica este intentionala. Purtand si structurand valori, presa le pune intr-un context de imprejurari obiective si subiective, facand, astfel, un fundamental serviciu procesului de valorizare.

Structurarea valorilor in presa, dinamica accentelor sensibile si inteligibile in acest proces poate fi urmarita pe directiile imprimate de exercitarea functiilor sale, pe care le vom examina numai dintr-o asemenea perspectiva. Palierul acestora este diferit dupa optica fiecarei "scoli de gandire" asupra rolului si structurii comunicarii de masa. H. Lasswell opineaza asupra urmatoarelor trei functii: observarea mediului ambiant, corelatia anumitor parti ale societatii la manifestarile mediului inconjurator, transmiterea mostenirii sociale de la o generatie la alta. W. Schramm vede patru functii ale comunicarii de masa: informatia, instructia, amuzamentul, convingerea. Baza "muncii in folosul societatii" indeplinita de presa scrisa, radio, televiziune, o constituie activitatea de sprijinire si consolidare a relatiilor sociale dominante si de raspandire a ideologiei claselor legate de informarea, formarea, amuzarea si convingerea publicului sau auditoriului. Principala concluzie la care se ajunge din aceasta asertiune este ca fiecare sistem social-economic programeaza procesele de comunicatie de masa asa cum ar vrea acestea sa-l vada, pornind de la legile si scopurile dezvoltarii sale.

In multe volume de teorie a presei, prima functie a presei, ditr-un set de patru, este integrarea, participarea individului la viata sociala: 1. De a face sa participe (a integra). 2. De a distra. 3. De a informa. 4. De a educa.

Cea mai imortanta dintre functiile presei este, in optica acestei lucrari, cea de informare, primordiala orcarui tip de presa, functie in care se afla incorporata insasi esenta mijlocului de comunicare in masa. Aceasta functie se subdivide in informarea de actualitate, care cuprinde evenimentele zilei, fapte diverse si in informarea generala sau de cultura, care cuprinde faptele de cultura sau de civilizatie legate direct sau indirect de evenimentele momentului. Specificarea descrisa este proprie presei din statele moderne, care se preocupa de exemplu mai mult de problema finantelor si conjuncturilor pietii, spre deosebire de presa din fostele state socialiste, care se preocupa de problematica economica, problematica predominanta in ziarele de actualitate ale acelei perioade care imbratisau "toate laturile cresterii economice". Observam ca formularea "evenimentele zilei" lasa loc tuturor faptelor semnificative de la un important act politic national sau international, pana la rezultatul unei competitii sportive. Orice ziar stabileste in aceasta sfera o ierarhie de valori, exprimata de ordinea paginilor profilate pe viata politica, economica, sociala, culturala pana la rubrica de sport si mica publicitate, ca si de spatiul acordat.

Exista la teoreticienii presei, ca si la managerii presei aproape din intreaga lume, o tendinta de minimalizare a factorului politic, un efort, uneori pretins, de "depolitizare", de dezideologizare a informatiei, de imaginare a ziarului ca un factor de investigare a realitatii, obiectivat, nesubordonat vreunei conceptii politice, sociale, vreunui grup cultural sau filosofic, deschis deci, fara prejudecati, oricarei informatii, idei, opinii de real interes. Cu ce tabla de valori lucreaza o asemenea redactie sau grup de presa independent? Se spune uneori ca s-ar calauzi dupa principiile Cartei natiunilor Unite. Dar acesta nu este oare un act de origine politica? Mult timp s-a cerut "deblocarea" informatiei, posibilitatea receptionarii in toate tarile a emisiunilor facute prin sateliti de catre companiile de presa din statele occidentale, cu scopul de a putea ataca regimurile comuniste, regimuri care la vremea lor cenzurau cam tot ce insemna informatie venita "din afara". Nu putem neglija totusi un factor important, care isi face prezenta in toate statele lumii unde exista presa privata. Nu trebuie neglijata dependenta economica a ziarelor, care nu-si pot acoperi cheltuielile si sunt stipendiate, ori de state ori de grupuri particulare. Editorii nu emit oare in acest caz unele pretentii "partizane" ? Pierre Schaeffer, in Machines à comuniquer. Genèse du simulacre, imagineaza un cvadrilater plasand in cele patru colturi ale sale niste puteri care domina ziarul: financiarul, patronul, redactia si opinia publica. Cine comanda ziarul ? se intreba Schaeffer. In comentariul sau el apreciaza ca puterea din colturile cvadrilaterului devine sistem. Patronii presei aliniaza gandirea jurnalistilor. Ratiunile acestei intreprinderi, chiar daca sunt uneori mai putin ideologice, sunt predominant comerciale[1].

Informatia de actualitate se constituie, asadar, din evenimente structurate dupi profilul si conceptia publicatiei, in ordinea de prioritati pe care o acorda factorului politic, economic, social, cultural etc. Aceste fapte reprezinta oare valori ? Orice informatie cu sens si semnificatie reprezinta valoare in presa, din perspectiva teoriei si practicii informatiilor, daca suscita interesul receptorului pentru ea.

Structurarea valolrilor este operata in domeniul informatiei de actualitate prin selectia facuta de ziare. Omul modern gandeste conform mijloacelor sale de comunicare, e sensibilizat pentru o realitate sau alta, dupa cum il orienteaza presa, inclusiv prin modul cum acesta structureaza universul faptelor, cum il invata sa le pretuiasca sau sa le ignore, cum ii creeaza sentimentul participarii la evenimentele locale, nationale si mondiale. Informatia culturala, situata in sfera faptelor de cultura si civilizatie contribuie - dupa unii autori - in mai mare masura decat informatia de actualitate, la imbogatirea vietii spirituale a omului interesat de dinamica culturii si civilizatiei contemporane. Ea il pune in contact pe cititor cu noutatile editoriale, cinematografice, cu noutatile stiintifice, cu noi curente artistice, cu ierarhiile de valori stabilite prin atribuirea premiilor nationale si internationale etc.

Dezvoltarea puternica a presei audiovizuale, care a avut loc in perioada postbelica, volumul mare de informatii si posibilitatile rapide (instantanee uneori) de transmitere a lor au pus in inferioritate presa scrisa, obligand-o sa-si caute cai noi de afirmare, de contracarare a concurentei radioului si televiziunii. Din aceste cautari a rezultat o restrangere a informatiei de actualitate si o restructurare a ei pe rubrici specializate, precum si o amplificare a comentarii informatiei, a analizelor evenimentelor pe care o poate face mai bine decat presa audiovizuala, handicapata de fluenta vorbirii si imposibilitatea intoarcerii la o idee. Receptorul discului, radioului, televiziunii primeste intr-un tim egal de doua ori mai putina informatie decat un cititor lent, de patru ori mai putin decat un bun cititor, de zece ori mai putin decat un cititor selectiv. Si acelasi cititor dispune, intre altele, de posibilitati de a varia viteza sa, de a se opri, de a reveni etc.. Imprimatul s-a dovedit imbatabil in analiza mai atenta, in posibilitatea meditatiei mai adanci pe marginea sa. De aici, ca si din alte nevoi social-educationale s-a produs o amplificare a functiei formative a presei scrise. Daca functia informativa satisface nevoia de a afla, cea formativa raspunde dorintei de a intelege. Ea nu este golita sau saracita de informatie. Dimpotriva, articolele care servesc functia formativa beneficieaza de o informatie "de greutate", valoric superioara rubricilor de stiri. Este informatia de prima mana, puternic semnificanta, redata in conexiuni explicative.

Unii teoreticieni ai preseie definesc functia de formare ca efort de educatie sau de "socializare", prin organizarea obiectiva, sistematica, metodica ti progresiva, atat conformista, cat si critica a faptelor de informatie si de cunoastere, prin transmiterea structurata a valorilor si a functiilor stabilite si recunoscute de majoritate. Acest efort s-ar structura in trei directii:

a) Formarea gandirii si sentimentelor prin transmiterea organizata a patrimoniului social de cultura si civilizatie.

b) Formarea opiniilor (ansamblul actelor noastre de convingeri, credinte si aspiratii) prin contextul explicativ al faptelor de actualitate, de cultura si de civilizatie.

c) Formarea profesionala printr-un efort de educatie organizat in jurul unei meserii sau profesiuni .

Pana aici am putea fi de acord in linii mari cu punctul de vedere al toreticianului belgian. Dar cu ce "resurse" poate face presa procesul de formare, daca se plaseaza in cadrul functiei de expresie mijloacele, argumentele educatiei ? Aceasta a treia funcsie a comunicatiei intelectuale ar contine, pe de o parte creatia, productia si ilustrarea valorilor in toate domeniile gandirii si activitatii umane, iar pe de alta parte, efortul de argumentare ziaristica vizand modificarea gindirii, opiniilor, atitudinilor si comportamentelor. Exercitarea functiei de expresie s-ar structura astfel :

a) Exprimarea culturii si civilizatiei: productia de valori si functiuni care se inscriu sau pretind ca se inscriu in patrimoniul cultural.

b) Exprimarea ideologiei de actualitate: productia de valori si functiuni care sunt legate de conjuncturile politice, economice, sociale s.a. ale momentului.

c) Argumentatia: confruntarea de opinii, polemica critica folosind o tehnica de prezentare, de discutie si persuasiune, care vizeaza modificarea tezelor la care oamenii adera sau intensitatea acestei adeziuni[3].

Incercam sa demarcam functia de formare de cea de expresie plasand in prima valorile patrimoniului de cultura si civilizatie, iar in cea de a doua creatia de noi valori, in prima cele larg recunoscute, iar in secunda cele in curs de afirmare. Dar citim ca formarea opiniilor se face prin comentariul faptelor actualitatii de cultura si civilizatie, unde se implica noile valori. Apare de neinteles cum poate fi realizata formarea gandirii si sentimentelor, daca "efortul de argumentare vizand modificarea gandirii" este plasat in functia de expresie. Esta adevarat ca uniii toreticieni ai presei vad un proces de interferare a functiilor, totusi exista insa unele rezerve asupra modului in care acestia definesc "expresia".

Functia de formare a presei se inscrie in procesul educatiei permanente, care s-a impus in ultimul timp ca un concept fundamental al civilizatiei contemporane, al devenirii umane in conditiile fantasticei acumulari de noi cunostinte in toate domeniile, ca si ale perisabilitatii in perioade tot mai mici de timp a cunostintelor dobandite in scoala si prin initierea profesionala. Ridicarea standardului de viata, disponibilitatea tot mai mare de timp liber creeaza, de asemenea, omului posibilitatea de a-si satisface, consecutiv imbratisarii unei profesiuni, alte aspiratii neimplinite in prima tinerete, pentru care crede ca are vocatie. Cultivandu-le, realizeaza o mai armonioasa dezvoltare a propriei personalitati. Desigur, presa nu acopera decat o parte din solicitarile procesului educatiei permanente si intr-un mod specific, pe primul plan punand aportul sau la formarea constiintei evoluate, a unui om integrat social, deschis la problemele lumii, instruit pentru a le putea intelege si domina.

Prin functia de formare presa face un extrem de util efort de promovare si structurare a valorilor fundamentale, a valorilor-idealuri, a valorilor-scop atat prin patrimoniul de cultura national si mondial constituit, cat si din procesul permanent de creatie. Modalitatea specifica presei de a prezenta valorile patrimoniului spiritual este ocazia aniversarilor de la realizarea marilor opere de cultura, civilizatie, progres social, de la nasterea sau stingerea din viata a personalitatilor intrate in panteonul unui popor, al universalitatii, sarbatorile nationale si internationale etc. Ziarul nu scrie oricand despre un mare revolutionar sau savant, ci numai atunci cand un prilej actual ofera pretextul de a reveni asupra lui, din perspectiva intelegerii momentului contemporan. Aceasta reintoarcere a presei asupra pilonilor culturii si civilizatiei reprezinta un serviciu in mentinerea mereu treaza a constiintei istorice asupra lumii valorilor, da sentimentul unei bogate succesiuni spirituale, explica mai bine fundamentarea datelor prezentului prin evolutia care le-a precedat si determinat, lumineaza mai clar sensul si semnificatiile demersurilor in edificarea viitorului. Reactualizate din perspectiva noilor descoperiri, a intelegerii superioare capatata datorita acestora, valorile tezaurizate isi pot spori sau diminua semnificatia in mod obiectiv sau subiectiv, in functie de caracterul stiintific al aparatului critic cu care sunt evocate, de atitudinea mitizatoare sau demitizatoare aplicata lor. Presa are o mare raspundere morala in modul cum intervine in considerarea sau reconsiderarea patrimoniului spiritual. Un fapt istoric sau de cultura poate fi interpretat din unghiuri diametral opuse, cu sens progresist sau retrograd. Marile valori se cer continuu actualizate, redimensionate, scoase din uitare sau din conul unor interpretari pernicioase.

Ziarul este in mare masura istoria clipei prezente si, firesc, funcsia sa de formare priveste preponderent faptele actualitatii social-politice, ale culturii si civilizatiei in curs de constituire, cu tot mai accentuata viziune prospectiva. Presa face multa prospectie anticipativa, ca o justificare a actiunii actuale. Comentariile sale aupra valorilor circumscrise acestei sfere sunt nu numai explicative, ci si determinative de actiuni practice in sprijinul tezelor, valorilor promovate si sustinute raspicat sau persuasiv. Ziarul se vrea constructor de gandire, de opinii, de atitudini, de comportamente si - daca este crezut - reuseste sa o faca la scara de masa, in aceasta constand imensa lui forta pentru care a fost considerat a patra putere in stat.

Problema-cheie a prezentei active a presei in campul valorilor este capacitatea ei de actiune obiectiva, pertinenta. Redactiile ziarelor moderne s-au organizat pe departamente de specialitate, folosesc documentari pe activitati si probleme, cadre specializate in politologie, economie, finante, drept, etc, ceea ce evident, mareste eficienta corpului redactional. Valorile sunt mai convingator impuse insa de comunitatile stiintifice, profesionale si nu de ziaristi. Este motivul pentru care apeleaza frecvent la colaboratori externi, la sondaje de opinie in randul specialistilor. Ziarul nu are insa un receptor pasiv in aceste sondaje. Drumul valorilor spre afirmare este deseori barat cu obstacole de insusi conservatorismul comunitatii. Presa constituie una din sansele acestor valori boicotate, ascunse, minimalizate, deformate prin diferite bruiaje. De unde poate sti insa ziaristul daca merita sa intervina in sustinerea unei astfel de valori ? Evident, informatii si aprecieri asupra ei trebuie sa culeaga tot din randul specialistilor domeniului de apartenenta a valorii, confruntandu-le parerile si urmarind mai ales daca "regulile jocului" au fost corect respectate, daca aparatul critic folosit in omologarea noii valori a fost onest utilizat. Aici flerul, bunul simt al gazetarului este avantajos sa se imbine cu un nivel de competenta asupra domeniului, a surselor de informare, a dovezilor si argumentelor. El in plus are urmatoarele sanse:

a) comunitatea profesionala, dominata de spirit conservator in apercierea unei valori noi care contravine paradigmei in vigoare, considera ca nimeni din afarea ei nu are dreptul sa se pronunte asupra unor astfel de chestiuni interne, nu recunoaste nici o instanta de apel, dar este vadit deranjata de publicitatea cazului;

b) specialistii care sustin noua valoare pot avea argumente convingatoare ; depinde de maiestria ziaristilor care se ocupa de caz sa foloseaeca un limbaj traductibul, inteligibil pentru masa cititorilor;

c) reactia opiniei publice si a unor foruri de decizie poate avea influenta asupra recunoasterii valorii, a modificarii climatului in sanul comunitatii initial refractara.

Desigur ziarele au si esecuri in demersul de sustinere a inovatiei. Nu tot ceea ce sustin se dovedeste a fi valoare autentica. A fost posibila chiar impunerea temporara, prin autoritatea presei, a unor non-valori in stiinta si arta, ceea ce a provocat daune dezvoltarii culturii. Eroarea, inerenta si activitatii stiintifice, nu trebuie sa descurajeze bunele intentii, sa duca la renuntarea la lupta pentru afirmarea noilor valori, ci sa fie recunoscuta si sa constituie un semnal pentru corectarea propriului aparat critic al presei.

Important de retinut este ca forta de convingere a articolelor angajate in batalia valorilor nu rezida numai in argument, in logica faptelor invocate pentru sustinerea ideilor, ci si in emotia pe care o starnesc, in modul specific in care ating sensibilitatea cititorului atat prin limbajul afectiv intercalat demonstratiei, cat si prin substanta emotionala, dramatica a fondului faptic. Se cultiva un tip de adevar impus nu numai rational, ci si la un nvel infralogic. Cititorul simte de partea cui inclina adevarul, iar dupa exercitiul mai multor serii de articole intuieste in ce tabara se vor plasa ilustrii opinenti la proxima aparitie.

O alta functie enuntata de teoreticienii presei este cea de presiune. Ea ar consta in impunerea "fara scrupule" a gandurilor, opiniilor, atitudinilor si comportamentelor sociale. Aceasta functie este plasata in domeniul publicitatii, unde ea are scopuri comerciale si in cel al propagandei, unde are scopuri politice. Delimitarea unei astfel de functii poate parea artificiala. Nu contestam validitatea acestor observatii in ceea ce priveste posibilitatea presei de viciere a realitatii, a folosirii limbajului magic deformant, a manevrarii citiorului. Ziarul poate produce insa nu numai in sfera publicitatii si a politicii, ci si in infatisarea economiei, culturii, stiintei, civilizatiei, in general a oricaror categorii de valori. Aceasta actiune deformatoare nu credem ca reprezinta o functie distincta, ci opereaza in cadrul functiilor de informare, formare si exprimare a valorilor, a opiniilor, a realitatii. Altfel stau lucrurile cand vorbim despre setul de functii psihosociale: divertismentul, reintegrarea sociala si psihoterapia. Reintegrarea si-ar propune ruperea izolarii, regasirea substituientelor "legaturilor primare" care sunt momentan rupte, stabilirea contactului si acordului in comunitatea umana. Divertismentul ar cuprinde recuperarea psihica si mintala dupa munca dura, sub tensiune, relaxarea pentru a recapata forta si vigoarea. In sfarsit, psihoterapia ar elibera pe citior de tensiuni, i-ar recompensa frustrarile, ca un fel de catarsis.

Fara indoiala presa este un important factor de integrare sociala. Ca si arta, ea are un rol de destindere, in relaxarea cu profit intelectual si emotional, reprezinta o zona de "literatura" pentru umplerea timpului liber. Intreaga lectura se situeaza in zona de loisir, definita ca un ansamblu de preocupari ale individului determinate de propria-i vointa, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra, fie pemtru a-si amplifica informarea sa sau formarea sa dezinteresata, participarea sa sociala, voluntara, libera sa capacitate dupa ce s-a degajat de obligatiile profesionale, familiale si sociale. Divertismentul presei are insa adesea un caracter intentional. Umorul, faptul divers inserate in ziar nu sunt, de regula, straine de conceptia formativa a echipei redactionale, a editorului.

Aceasta observatie nu doreste sa sustina o indistinctie intre functia formativa si cea recreativa (sau distractiva) a presei scrise (si mai evidenta inca la mijloacele de informare audio-vizuale). De altfel, multiplicarea functiilor este un semn de evolutie a unui sistem, iar conexiunile lor sunt firesti. Se observa prezenta "functiilor psihosociale" in zona celor de "comunicare intelectuala", interferentele lor, dar le acorda un sens maladiv. Este vizibil ca aceste diferite functii nu gasesc intodeauna un loc net si fizic delimitat pe suprafata ziarului ; ele se amesteca si se impregneaza unele cu altele ; si aceasta este mai ales vizibil pentru functiile psiho-sociale intre ele si cu functiile de comunicare. Ele au frontiere rau definite si chiar se confunda. Astfel apar interferente foarte periculoase, perturbatoare, coruptive. Daca expresia nu neglijeaza informatia in demersurile sale; daca presiunea foloseste forta dialectica a redarii faptelor adevarate sau false ; daca formarea nu scapa intodeauna de uzajul presiunii si informatia de cea a expresiei ; daca functiile psihosociale invadeaza din ce in ce mai mult campul de actiuni al unor functii si, in mod deosebit, al informatiei (care se vrea distractiva, romantica si spectaculara) aceasta este o situatie pe care logica are dreptul si poate datoria sa o regrete ; dar ea se impune in complexitatea sa reflectiunii critice si constituie un fapt caracteristic si semnificativ in istoria si stiinta tehnicilor de difuziare : presa scrisa, cinematograful, radioul si televiziunea si internetul.

Regretul omului de stiinta fata de imprejurarea ca obiectul cercetat nu are valoarea ideala pe care i-o atribuie este de inteles. De aici dihotomia functiilor presei in bune si rele, valorizatoare si devalorizatoare. De aici dorinta de a pastra puritatea functiilor bune, ca si utopia posibilitatii unei radicale delimitari in exercitarea lor. Dupa parerea noastra, presa trebuie privita de cercetator asa cum se prezinta ea, cum este istoriceste constituita, cu intrepatrunderea reala a tuturor functiilor sale. Desigur, menirea stiintei nu este doar de a constata, ci si de a propune ameliorarea existentului, dar nu deturnandu-i sensul. Presa nu poereaza o investigare de tip stiintific a realitatii, chiar daca un ziar bun isi propune o examinare cat mai obiectiva a realului. Reflectarea realitatii nu se face in presa acrisa numai prin prisma logicului. A doua caracteristica a ziarului este recurgerea la un limbaj afectiv. Desigur se pretinde ca exista un limbaj pur logic. Exista o magie a scriiturii reci si rationale. Exista diferente, in plus sau in minus, dar nici un ziar nu este de ratiune (de raison) si toate cultiva emotia , in sensul lui Sartre, pentu care emotia este o "transfigurare a lumii". Acest mod de actiune al ziarului tine de doua circumstante: mai intai de aceea ca jurnalul nu este numai scris, ci si "pus in pagina" sau chiar "pus in scna". Discursul ziaristic este dominator: el vizeaza sa cucereasca sustinatori sau consumatori. Or, dominatia trece prin persuasiune.

Presei, pentru a avea valoare nu trebuie sa-i cerem sa fie altceva decat ceea ce este prin natura ei specifica.

Discutia asupra valorilor ziaristicii duce inevitabil la pozitia ei fata de adevar. Viciul - acolo unde si atunci cand exista - nu sta in ambivalenta emotional-rationala a limbajului, in modul de a spune, ci in ceea ce spune sau nu spune prin acest limbaj.

Am aratat mai inainte ca presa este purtator si structurator de valori. Dar ea are si o valoare proprie ca marfa, este valoare-bun, si ca instrument de orientare in viata, valoare practica.

Ziarul reflecta o lume de valori si este el insusi o complexa si polivalenta valoare. Dar ce este non-valoarea in presa ? Cautarile ne duc la redundanta (de la redundandia=revarsare, abundenta), concept fundamental al teoriei informatiei, care se refera la facilitarea receptarii mesajului printr-un surplus de comunicare menit sa asigure exaccitatea transmiterii. Peste anumite limite acest surplus poate opaciza sau deforma mesajul, motiv pentru care s-au diferentiat doua tipuri de redundanta. Redundanta pozitiva in presa reprezinta, prin optica acestei lucrari, cuvintele, imaginile, structurile care fac accesibil mesajul, ideea. Redundanta negativa o constituie repetitiile, abundenta inutila de espresii banale care "ascund" mesajul, perturba drumul sau spre comprehensiunea si sensibilitatea receptorului.

Operand nu numai cantitativ, ci si calitativ, redundanta poate fi exprimata prin raportul dintre originalitatea mesajului si continutul comunicarii, raport care deschide o perspectiva relevanta manifestarii cuplului sensibil-inteligibil. Chiar cand din punct de vedere cantitativ continutul informatiei presei este redundant negativ, prin ameliorarea expresiei, prin originalitatea mijloacelor expresive ale comunicarii se poate mari gradul de neasteptat al continutului. O asemenea intreprindere nu trebuie privita numai ca o ambitie a profesionistilor scrisului pusi sa salveze subiecte anoste, ci si ca o necesitate. Prin presa se vehiculeaza si idei, adevaruri, evenimente repetabile, cunoscute, banalizate si deci golite de continut informational. Sensibilizarea oamenilor la repeterea acestor idei, adevaruri, evenimente utile propagandei politice, moralei, educatiei civice, culturii nationale, prin mentinerea mereu treaza a atentiei si interesului pentru marile valori, se poate realiza prin optimizarea formei in care sunt comunicate.

Redundanta creeaza deci numai ceea ce se transmite, ci si modul in care se transmite. In tentativa de a pastra numai ceea ce este util comunicarii si a inlatura elementele prolixe care greveaza perceptia se procedeaza la reductii, la o sistematizare in elaborarea si transmiterea informatiei. Ca si in arta, anumite reguli trebuie sa ordoneze alegerea elementelor constitutive ale mesajului presei, ceea ce, dupa o anumita experienta culturala a receptorului, face previzibila modalitatea de transmitere a informatiei in continutul si chiar forma sa. Simetria, echilibrul, repetitia, structura nu pot fi eliminate din scrisul ziaristic destinat marelui public, dar folosirea lor naste redundanta, da receptorului posibilitatea previzibilitatii modelelor stilistice. Nu sta la indemana presei sa-si inoveze modalitatile de comunicare in masura in care o face arta, profund originala, oferind deci siruri de semne cu o informatie subiectiva foarte mare. Dar chiar si pentru arta se atrage atentia supra riscului incercarilor de inlaturare a redundantei estetice prin neprevazutul comunicarii : nu orice repartizare improbabila, stochastica este si una estetica.

Tot ce stirbeste nivelul de interes pentru continutul unei informatii, operativitatea transmiterii ei, expresia cea mai potrivita receptarii de catre public are caracter de redundanta negativa. Altfel spus, redundanta negativa, in cazul informatiei de presa, este non-valoare.

Daca retinem definitia data valorii de Ludwig Grünberg ca fiind acea relatie intre subiect si obiect in care, prin polarizare si ierarhizare se exprima pretuirea acordata (de o persoana sau o colectivitate umana) unor insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice), in virtutea capacitatii acestora de a satisface trebuinte, necesitati, dorinte, aspiratii umane istoriceste conditionate de practica sociala, atunci informatia de presa apare ca un "bun", o valoare care raspunde necesitatilor de cunoastere a omului modern.

Nevoia sociala de informatie nu este monolitica, ci contine tendinte, linii de forta care nu sunt omogene. Un receptor eterogen reclama informatie extrem de diversificata, care sa-i serveasca la o mai buna organizare a vietii individuale si colective. In ansamblu, aceasta sfera de interese inglobeaza totul, de la evenimentele la scara planetara pana la anuntul de mica publicitate, deci sunt valori in presa toate procedeele prin care se raspunde unor asemenea interese.

Se considera ca orice limbaj are doua functii generale : o functie de comunicare intelectuala, datorita careia oamenii intra in raport de intelegere rationala unii cu ceilalti si o functie psihologica, care pune in valoare continultul estetic si infralogic al limbajului, cu scop pur psihologic. In comunicarea intelectuala domina latura inteligibila, in zona functiei psihosociale preleveaza sensibilul. Informatiile care raspund nevoii de cunoastere nu sunt identice cu cele care satisfac nevoia psihosociala, acestea din urma - pasionale, uneori romantice - nu cauta autenticul, precizia, rapiditatea, ci urmaresc sa atraga atentia, sa retina si sa emotioneze sensibilitatea cea mai profunda.

Atributele cerute informatiei care fac din ea o valoare sunt in viziunea multor specialisti : adevarul, obiectivitatea, integralitatea (sa nu lase nici un eveniment public in umbra sau in secret), accesibilitatea, rapiditatea, semnificatia (sa dezvaluie in fapte sensul politic, economic, social), precizia (sa defineasca exact subiectul si obiectul). Dupa acelasi autor, nevoia de informatie depinde, intr-o societate, de dezvoltarea cunostintelor si a personalitatii oamenilor, de constiinta politica, participarea politica, participarea sociala, cresterea loisir-ului, ierarhia sociala, organizarea grupurilor in care omul joaca un rol activ sau pasiv, complexitatea si delicatetea mecanismelor sociale, alternanta starilor de tensiune si de destindere, crizele de toate genurile, evolutia tehnicilor de difuzare. Informatia ar trebui sa fie doar relaterea si descrierea pur si simplu a faptelor, redusa la cea mai simpla expresie posibila, facand apel la un vocabular, o sintaxa si un stil adecvat, desigur, privite circumstantial, tinand cont pe cat posibil de antecedentele, dezvoltarile si consecintele lor. Desi nu excludem din ansamblul presei comentariul informativ si explicativ, consideram ca o incarcatura mare de cuvinte si semnificatii aduce informatiei redundanta negativa, o altereaza in structurile ei. Evident, din punctul de vedere al lucrarii de fata, suntem de acord cu el in ceea ce priveste dozajul, economia de mijloace stilistice in redarea informatiei a carei comunicare necesita un mesaj lapidar, sobru, clar si concis, ferit de barocul verbal, imagistic. Detasarea acestei lucrari intervine doar in sensul mai larg dat informatiei, ceea ce implica o tratare diferentiata, dupa genurile in care este prezentata (stire, reportaj, editorial, portret, interviu, o simpla fotografie, fotoreportaj, etc.). Retinem totusi, ca negativ redundanta orice tentativa de sofisticare, de ermatism, de abstractie, toate acestea fiind, prin optica acestei lucrari, non-valori pentru ca nu respecta specificul publicisticii.

"Expresia" este, in conceptia unor teoreticieni, un efort mai avansat si mai divers de creatie sau de productie in diferitele sectoare ale gandirii si activitatii sociale : tehnica, stiinte, economie, meditatie filosofica, arte, organizarea vietii colective. Prin expresie s-ar imbogati cantitativ si calitativ patrimoniul cultural, ea fiind aport la orice dezvoltare originala a vietii spirituale.

In sfera mijloacelor de informare in masa, expresia este delimitata ca demers de argumentare. Exista in unele cazuri o distinctie intre demonstratia practicata in stiintele exacte, in care plecand de la premise adevarate sau presupus adevarate, se ajunge in mod necesar la concluzii juste sau de o probabilitate calculabila. Argumentul in presa este considerat ca fiind de tip discursiv, retoric, in vederea castigarii adeziunii auditoriului la tezele si afirmatiile prezentate. Acesta se obtine folosind tipuri de rasionamente analogie - a fortiori, a pari, a contrari - (moduri de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care prezinta, fata de primul motive de a fi "cu atat mai devarat", "dimpotriva neadevarat") prin referinte la fapte, gradate intr-o ordine determinata cronologic sau impusa de structura mutuala a argumentelor, de scopul urmarit. Esafodajul unui asemenea gen de argumentatie, specific mai ales ziaristului editorialist, este inrudit cu cel folosit de avocat in fata juratilor, de politician in fata corpului electoral.

In cele mai multe cazuri se considera ca orice argumentare - deci si cea stiintifica - urmareste influentarea atitudinilor si convingerilor. Schemele de perudare sunt sisteme de echilibrare a unor convingeri-atitudini (premisele) prin asocierea lor cu alte convingeri-atitudini (concluziile). Rationamentul retoric, specific presei, isi asimileaza in modelul formal de mai sus si tipuri de argumente cum sunt argumentul dublei ierarhii (tot din familia celor prin analogie), argumentul inductiv "prin exemplu", argumentul autoritatii, argumentul ad hominem. Unele argumente cvasilogice se dovedesc persuasive in colectivitatile umane omogene. Acestea sunt taxate de logicieni drept argumente inferioare, rostul lor fiind modificarea opiniilor si nu demonstrasia stintifica autentica, adepta a argumentelor riguroase. Impotriva acestor ierarhizari putem spune ca: retorica nu trebuie sa separe, iarasi, sub noi pretexte, stiintele umane de cele naturale ; ea nu trebuie sa opuna gandirea practica a gandirii teoretice ; ea, care studiaza aspectul argumentativ al oricarei gandiri, nu trebuie sa voiasca a legitima separatia definitiva a unei gandiri particulare oarecare in raport cu alta gandire particulara oarecare.

In campul expresiei, considera unii toreticieni ai presei, nu s-ar impune accentul pe descrierea, pe expunerea realitatii, ca in comunicarea intelectuala a informatiei. Aici s-ar crea, descoperi idei, semnificatii, s-ar convinge facand apel la un alt vocabular, la o alta lexicologie, la o alta sintaxa si alt stil, la o alta "gramatica a ideilor".

Evident, ficare gen ziaristic isi are propria sa constitutie, care il identifica cu sine si il deosebeste de altele. Observam, totusi, ca demarcarea propusa sufera de o "mitizare" a informatiei (ca stire, noutate) considerand-o ca singura purtatoare a adevarului obiectiv (in aria presei), prin referinta nuda la fapt. Subiectiv ar fi deci numai comentariul. Dar faptul nu este in sine un garant al adevarului. Prima posibilitate de deformare a realitatii este selectia operata de ziar din conglomeratul faptelor. Integralitatea reflectarii faptelor semnificative in presa, ca atribut al valorii informatiei este o falsa credinta. Nici un ziar nu poate cuprinde, in spatiul sau limitat, totalitatea faptelor demne de interes public. El trebuie sa aleaga, in primul rand din considerente de spatiu, trierea fiind facuta dupa o tabla de valori proprie fiecarei redactii, dupa politica informatiilor pe care o cultiva. A doua reductie intervine in prezentarea fiecarui fapt in parte, care nu poate fi infatisat in totalitatea laturilor si semnificatiilor sale, fie ca nu a fost sesizat ca atare de "vanatorul de stiri", fie pentru ca in procesul de transmitere catre redactie, agentie de presa, ca si in procesul de prelucrare, se elimina o serie de amanunte spre a-i atenua redundanta negativa, apreciata din punctul subiectiv al editorului, redactorului, secretarului de redactie. O alta posibila alterare intervine legat de momentul in care se comunica un fapt. Publlicarea tarzie a faptelor produce, de regula, redundanta negativa. Sunt insa si fapte care, anuntate prea devreme, intr-un context nesemnificativ, neexplicate in devenirea lor, nu sunt sesizate in intreaga lor semnificatie procesuala. Dimensionarea faptului este regizata si prin punerea in pagina. In optica receptorului un fapt apare micsorat sau marit ca importanta dupa locul unde este paginat, dupa marimea si caracterul literei, colonajul acordat etc. In sfarsit, o importanta are interpretarea ce se da faptului. O exploatare abila duce poate la "sacralizarea" lui, alta la minimalizare, alta la intelegerea total opusa a adevarului obiectiv continut. Punctul de vedere din care se examineaza faptul social ( ca si faptul istoric) ii poate deforma esenta. Cu totul altfel se prezinta faptul, obiectul in stiintele naturii, in stiintele exacte, acolo unde dimensiunile sale sunt cuantificabile. Desigur, si unele fapte sociale sunt masurabile prin tehnici sociometrice, statistice, etc. Adevarul stiintelor sociale este insa susceptibil in mare masura interpretarilor unor scoli de gandire deosebite. Astfel stau lucrurile si cu multe din faptele comunicate in presa. De aceea exista unele rezerve in ceea ce priveste totala obiectivitate a informatiilor faptice din comunicarea intelectuala si de situarea subiectivitatii numai in sfera "expresiei", a comunicarii psihosociale. Deformarile sunt posibile in ambele directii.

Universul informational se dilata continuu, excedand posibilitatile de cuprindere in mass-media a noutatilor intregii lumi. Superabundenta de stiri face ca fiecare sa gaseasca ce doreste, ce ii convine, pentru politica sa informationala "obiectiva" sau "subiectiva". Sauvy surprindea aceasta situatie din urma in urmatorul comentariu: "Libertatea de a informa este inainte de toate libertatea de a ascunde. A da stiri false ar fi absurd, cand este atat de usor sa deformezi realitatea fara ca un singur rand sa poata fi taxat de neadevar. Se poate spune ca adevarul a devenit forta principala de a minti" [4].

Pentu maximum de eficacitate in multe cazuri se stabileste ca deziderat pentru presa eliberarea de orice reziduuri subiective a informatiei care prezinta faptul de actualitate. Aceasta ar trebui sa fie ca o fotografie de identitate. Este regretabil faptul ca unii folosesc termenul de informatie intr-un sens extensiv, care ii distruge claritatea si precizia. Acest fapt al realitatii imediate descris de presa poate fi privit din perspectiva politicii, filosofiei sau esteticii, cu mai multa rigurozitate, daca prezentarea lui nu a dispretuit obiectivitatea. Comentarea informatiei, metamorfozarea ei in reportaj transfigureaza faptele relatate. Informatia pura ar fi deci fotografia de identitate, fotografia exacta, iar genurile de comentare a informatiei, fotografia artistica, portretul artistic al realitatii. Presa, in dorinta ei de a da mesajului viata, o culoare, un climat in care caracterul subiectiv este mai mul sau mai putin acuzat, dar intodeauna sensibil, utilizeaza faptul cu scopuri partizane. In aceste cazuri informatia de presa se incorporeaza deformat si incomplet unei teze politice, etice etc., ea devine element de argumantatie, manifestare a unei opinii subiective, eronate. Obiectivitatea relatarii cedeaza valorii demonstrative a unei idei prestabilite. Faptul nu constituie decat exemplul, proba venind in sprijinul unei teze. El devine parte integranta a argumentarii si nu a realitatii insasi. Daca acelasi fapt este examinat de stiintele sociale, el va fi mai onest tratat. Dar istoricul, sociologul nu-l folosesc pentru argumentarea unei teze ? Nu-l dezbraca de amanunte sau laturi care-i nu-i intereseaza in demonstratia lor stiintifica ? Nu putem cere presei o comunicare pura, matematic exacta, intrucat, prin natura sa, ea unifica functiile cognitive cu cele persuasive, aspectele inteligibile ale mesajului cu cele sensibile, finalitatea rationala cu cea emotionala. Presa trebuie sa-si pastreze dreptul si insusirea de a prelucra faptele sensibilizand interesul si atentia opiniei publice in jurul lor, evident intr-un sens pozitiv umanist.

Unificarea obiectivitatii informatiei cu subiectivitatea expresiei este absolut necesara in vederea evitarii compromiterii mesajului pozitiv prin banalizare. Vom face o analogie intre istoric si ziarist nu fiindca am crede ca ziaristul este un om de stiinta, ci pentru a arata ca obiectivitatea ce poate fi ceruta presei se apropie mai mult de obiectivitatea savantului din stiintele sociale, dar fara a se confunfa cu ea. Istoricul nu se afla in fata obiectului sau de studiu, ci a documentelor datatoare de seama pentru acesta. El reconstituie faptul istoric. Ziaristul - istoric al 'clipei prezentului' - este contemporan si, deseori, martor al faptului. Istoricul nu poate eluda complet subiectivitatea sa si subiectivitatea epocii sale in procesul de reconstituire a faptului istoric. In procesul cercetarii sale, istoricul se transfera imaginar intr-o alta epoca. Acest transfer intr-un alt prezent tine de tipul de obiectivitate al istoriei si constituie o specie a imaginatiei, o imaginatie temporala care reprezinta trecutul. Subiectivitatea unui istoric sau altuia nu anuleaza obiectivitatea istoriei ca stiinta, dar se integreaza in ea.

Ziaristul se afla direct in contact cu realitatile lumii prezente, dar si el se transfera intr-o lume imaginara, isi reprezinta prezentul ca moment al unei deveniri. Este stiut ca gazetarul nu dispune de timpul cercetatorului pentru examinarea si meditatia pe marginea obiectului sau de studiu. Presat de timp,obligat sa comunice cat mai repede rezultatul investigatiilor, ziaristul nu poate atinge obiectivitatea omului de stiinta, iar implicarea subiectivitatii tine uneori de natura profesiei sale. Lui nu i se cere elaborarea unui onest referat, a unei note informative asupra resalitatii. Incepand din jurul anului 1970 - spunea profesorul american de jurnalism Paul Wonderwood - s-a impus in teoria presei in S.U.A. ideea ca ziaristul trebuie sa-si insuseasca in examinarea faptelor realitatii din punct de vedere strict obiectiv, sa contemple scena lumii de departe, fara a fi implicat personal intr-un curent de opinie. Conform spuselor lui Wonderwood o obiectivitate pura nu exista. Acesta sustine ca in timpul in care a fost corespondent al ziarului <> experienta acumulata a acelor ani l-a convins ca nu pote sa privesca faptele decat cu proprii sai ochi, cu propria sa personalitate.

Subiectivitatea ziarului nu trebuie sa anuleze insa obiectivitatea presei, tot asa dupa cum obiectivitatea istoricului nu trebuie sa invinga subiectivismul istoricului. Intre acesti poli, numai o tabla de valori etice poate opera cu succes si in istorie si in presa. Ca si in istorie se vorbeste de o subiectivitate "buna" si o subiectivitate "rea", in presa scrisa nu subiectivitatea e vinovata, ci alterarea sensului informatiei. Presa este moralmente datoare sa respecte adevarul, fara sa inhibe emotiile ziaristilor ei, in impact cu evenimentele sau sa le cenzureze sensibilul din partitura relatarii.

Ratiunea si morala trebuie sa se asocieze in evaluarea adevarului social, intr-o mai mare masura decat in stiintele exacte. Din aceasta perspectiva, acordam un sporit credit de onestitate declararii partizane explicite decat pretinselor posturi de "independent", "obiectiv", "neutru", etc. A face o politica in interpretarea realitatii sociale nu este egal cu a o mistifica. Important este ca acea politica sa agreeze adevarul, sa fie realista, umanista, creativa si sa se inscrie pe linia dezvoltarii sociale. Stabilirea unor criterii de selectie a informatiei care sa asigure informarea cititorilor cu cele mai importante noutati, comunicate in respectul adevarului, poate garanta un nivel satisfacator de obiectivitate in contextul dialecticii subiectiv-obiectiv inerenta scrisului ziaristic.

O ancheta facuta recent in randul a 248 de directori si redactori sefi de ziare din 41 de tari, de catre Institutul international de presa, a scos in evidenta ca marea majoritate a agentiilor de presa si a ziarelor pun pret excesiv pe prezentarea senzationala a evenimentelor, pentru a castiga cititori, stirile "arzatoare" (hot news, spot news) care prezinta fapte putin controlabile, descriind doar aspectul lor exterior, forjand sensibilul, fara a le sonda comlexitatea.

In cartea sa Moartea unei libertati, Jacques Kayser sublinia ca jurnalistii sunt inclinati sa se lase influentati de emotiile lor in impactul cu evenimentele pe care le relateaza. Aceasta emotie nu este insa o manifestare spontana, ci dirijata uneori de interesele presei.

O alta limita redundanta este legata de masura tratarii in presa a unor evenimente, probleme, teme. Aceasta masura trebuie reglata in raport cu capacitatea de interes si sensibilitatea receptorului pentru evenimentul, problema , tema sustinuta de mijloacele de informare in masa. Inventia publicistica, calitatea mesajului nu pot atinge niveluri optime, dar daca dimensionarea acordata subiectului sau obiectului comunicarii de masa este excedentara, paroxistica, receptorul nu mai poate asimila semnalele, devine saturat, redundanta negativa atinge valori atat de mari incat orice insistenta in continuarea transmiterii antreneaza refuzul mesajului. La acest prag propaganda devine antipropaganda, publicitatea cade in grotesc, irita publicul in loc sa-l capteze, se poate crea chiar o psihoza colectiva impotriva evenimentului, problemei, pe care presa le revarsa torential, fara simtul ponderatiei.

Ziarul ofera camp de creatie profesionistilor sai, cultiva diferite stiluri de scriere, de punere in pagina. Principalul judecator al acestor valori nu se afla in randul comunitatii ziaristilor, ci in afara breslei : citiorul. Aprecierea acestuia nu este macar mediata, indrumata ca in receptarea artei, de catre criticul de arta. Cititorii ziarelor nu au astfel de consilieri, nu urmaresc, de regula, publicatiile de teorie a presei. Aceasta situatie obliga presa la frecvente si metodice sondaje in randul cititorilor pentru a sti mai mult decat spune tirajul publicatiilor despre apenentele si aprehensiunile publicului vizavi de continutul ziarului, de genurile publicistice, de autorii sai, etc.

In intelegerea locului pe care il ocupa presa in ansamblul culturii s-au operat pana acum distinctii de ordin axiologic, incadrarea ei raportandu-se dupa unii autori si la "cultura de masa", si la "cultura inalta", iar dupa altii existand o "cultura mass-media", ambiguu deosebita de cultura de masa.

O perspectiva gnoseologica deschide acestui capitol de cautari distinctia cultura de cod puternic (puternic codificata) - cultura de cod slab (slab codificata) propusa in plan conceptual-metodologic acum 27 de ani de Oltea Miscol. In viziunea amintita cultura de cod puternic descopera realatiile subiectului cu stimuli culturali care pot fi perceputi si asimilati printr-un cod special, de natura stiintifica si (sau) estetica (cultura profesionala, forme ale culturii stiintifice si artistice). Insusirea acestor categorii de valori necesita, datorita distantei mari dintre semnificatie si semnificant, o pregatire sistematica si de mare duratp a subiectului. Cultura de cod slab este nespecializata (mozaicata), nu implica stapanirea unui cod special si nici initierea sistematica indelungata, distanta dintre semnifictie si semnificant fiind redusa. O astfel de distinctie ne da posibilitatea sa incadram presa in zona culturii slab codificate, mesajele mijloacelor de informare in masa fiind, din punctul de vedere al acestei lucrari, cultura mozaicata, nespecializata, cu o mai mica deschidere de compas intre semnificatie si semnificant, usor asimilabila.