Ziarul - structurator si transmitator de informatie

Ziarul - structurator si transmitator de informatie

Cu mult inainte de construirea teoriei comunicatiei, cugetarea surprinse dubla valoare spirituala si sociala a informatiei: dobandirea de cunostinte si puterea de organizare. Impactul omului cu informatia a generat o pluralitate de viziuni teoretice asupra ei, toate insa legate de prezenta unui observator specific uman: element cognitiv, interpretare mentala a unei realitati; substanta si masura a cunoasterii etc. Definirea, mai veche, a entropiei de catre Boltzmann, asociata cu descoperirile in matematica, fizica, genetica, din ultimele decenii, care au condus la intemeierea teoriei comunicatiei si a ciberneticii, au permis desprinderea informatiei ca un fenomen al materiei organice si anorganice independent de om. Pretutindeni in Univers energia semnalelor care circula intre sisteme si subsisteme este purtatoare de informatie. Aceasta noua perspectiva n-a fost doar o descoperire importanta, ci una revolutionara, aproape toate stiintele imprumutand viziunea informationala, sisteme, coduri ordonatoare si criterii cibernetice in limbajul si metodele lor de investigare. Astazi - desigur inca pe un teren al cautarilor - se sustine ca informatia constituie, pe langa materie si constiinta, a teria dimensiune ontologica a Universului.

Un moment crucial in ceea ce s-a numit mai apoi era informatiilor l-a constituit aparitia teoriei comunicatiilor daorita lui Claude Shannon. In 1848, el a definit informatia ca fiind incertitudinea indepartata de aparitia unui semnal si a oferit o formula pentru masurarea cantitativa.

Invers proportionala cu entropia care caracterizeaza starea de dezordine si uniformizare a unui sistem, informatia aduce ordine, diferentiere, reduce probabilitatea si se masoara in unitati binare (bits). In formula lui Shannon expresia entropiei in bits este egala cel putin cu suma probabilitatilor diverselor eventualitati posibile, multiplicata prin logaritmul in baza 2 al acestor probabilitati.

u

H = - pi log 2 pi bits

i = 1

Cercetarile lui Shannon au pus in evidenta drumul unui mesaj intr-un canal de transmisie, au explicat mecanismul codificarii si decodificarii mesajului.

x-----> y----->y'----->x'

Trecand prin canal, mesajul sufera perturbatii. Semnalul de iesire y' nu este identic cu semnalul de intrare y, fiind modificat atat de dispozitivul de transmisie, cat si de starea informationala a receptorului x' [1].

In viziunea lui Shannon alfabetul semnelor ramane neschimbat. El nu are in vedere natura, sensul si semnificatia mesajului, sensibilitatea si diferentierea receptorilor.

Estimarea matematica a continutului informational - capabila pentru constituirea si dezvoltarea teoriei comunicatiilor - nu prezinta deocamdata prea mare interes practic pentru presa, putine fiind ziarele si chiar teoreticienii presei care masoara cate unitati binare cuprinde o stire sau un articol. Informatia maxima posibila a unei pagini dactilografiate de 2.000 de semne a fost calculata de specialisti la 11.294,8 unitati binare (bits), in ipoteza ca toate evenimentele posibil de combinat intr-o astfel de pagina sunt egal probabile. Valoarea informationala reala a paginii de ziar ilustrata cu fotografii (peste 30.000 de semne) este mult mai scazuta decat multiplul de unitati binare corespunzatoare. Poate n-ar fi totusi lipsita de interes masurarea valorii informationale a textului tiparit, chiar daca ea nu indica decat impactul inteligibil asupra cititorului si eludeaza impresia emotionala.

Concomitent cu perfectionarea si dezvoltarea sistemelor de transmitere s-a dobandit o mai adanca intelegere asupra informatiei insasi. Lui Abraham Moles i se datoreaza relationarea notiunii de informatie cu complexitatea, vazuta ca o dimensiune universala a structurilor, lui W. Ross Ashby, legarea informatiei de varietate. S-au definit in limbajul modern al stiintelor termenii de semn, semnal sursa, canal, etc. Astfel semnul nu mai este doar piramida in care se stramuta si se conserva un suflet strain, cum credea Hegel, ci un fragment de substanta sau de energie. Semnul fixeaza, conserva o anumita informatie, asigura prelucrarea ei formala, rescurteaza si concentreaza informatia, mijloceste transmiterea si generalizarea ei la nivel social. In cazul simbolurilor, semnul are darul de a face intuitive, aproape senzorial peceptibile, operatiile intelectului cu cele mai abstracte concepte. Semnalul este definit ca o manifestare fizica apta sa se propage intr-un mediu dat, iar mesajul ca un grup finit de elemente culese dintr-un repertoriu constituind deci o secventa de semne reunita dupa anumite legi. Prin sursa se intelege mecanismul care alege din multimea mesajelor posibile un mesaj particular destinat a fi trimis unui corespondent. Canalul reprezinta totalitatea mijloacelor de transmitere a unui mesaj prin codificarea si decodificarea lui. Semnificatia sau continutul comunicarii apare dupa operatia mentala a decodificarii.

Comunicatia nu trebuie confundata cu informatia. Comunicatia se defineste ca un proces complex functionand intr-un set de aparate, in care "media" desemneaza partea tehnologica. O lume suprainformata, poate avea grave deficiente in sistemul de comunicatie. Este suficient pentru aceasta ca aparatele sa nu permita raspunsul la initiativa destinatarului.

Informatia poate fi transmisa unilateral, dar comunicatia este intodeauna bi sau multilaterala. Pentru transmiterea prin mijloacele de informare in masa, fundamentala ramane schema Shannon-Brusack, care descrie dinamica unui mesaj intr-un sistem de comunicare deschis la ambele capete.

In cazul presei scrise reprezentarea emitatorului cuprinde, in interpretare personala, conceptia editorului (redactorului) asupra mesajului in curs de elaborare, expresia se obtine in procesul de redactare (sau elaborare grafica), mesajul emis este ziarul tiparit, transmisia o vedem echivalenta fazei de difuzare a presei, mesajul primit corespunde momentului ajungerii ziarului la cititor, iar comprehensiunea - lecturii care duce la o reprezentare in conttiinta cititorului diferentiata dupa starea informationala a acestuia. Pana aici avem o singura directie de comunicare: cititorul stie ce gandeste ziaristul (editorul) in problema care formeaza obiectul mesajului. Eficienta comunicarii, valoarea ei depind insa de priza, de ecoul la receptor, care poate fi marita prin adecvarea noilor reprezentari ale emitatorului dupa informatia adusa prin retroactiunea sistemului. Feed-back-ul unui mesaj de presa se realizeaza in mod curent prin opiniile comunicate de cititori redactiei, prin scrisori, telefoane, e-mailuri, SMS-uri, inalniri cu redactorii, precum si prin sondaje de opinie efectuate de sociologi pe esantioane reprezentative, din randul receptorilor. Ziarul, spre deosebire de carte, este extrem de sensibil la reactiile cititorului. Prin ziar se informeaza, dar se si comunica, editorul si corpul redactional fiind permeabili si adaptivi la cerintele consumatorului de informatie, cu care intr-un anumit sens dialogheaza.

Mesajul elaborat de redactie are o structura cu impact sensibil si inteligibil tocmai pentru a raspunde asteptarilor cititorilor, vizand deci o selctare fiala optima la receptor. In feed-back se includ nu numai determinarile interioare ale receptorilor, ci si conditionarile externe, "campul de presiuni" profesionale, sociale, institutionale in care este primit mesajul.

In incercarea de a depasi limitele toriei informatiei preocupata cu precadere de aspectele statistice si cantitative ale obiectului cercetarilor sale, unii sociologi si teoreticieni ai presei au cautat modele calitative, incomensurabile prin formule matematice, dar posibil de evaluat prin aproximari axiologice. Din anecdotica acestui travaliu reiese ca inca din secolul al XIX-lea s-ar fi stabilit exigente calitative pentru structura informatiei de presa (este mentionat, intre altii, Rudyard Kiplyng). Literatura ultimelor decenii nu i-a retinut insa pe precursori consacrandu-l ca autor al schemei informationale pentru media pe Harold D. Lasswel (S.U.A).

Modelul celor cinci intrebari (Who ? What ? Where ? When ? Why ?) se organizeaza in practica ziaristicii actuale, dupa modelul presei nord-americane care urmarea inca din secolul al XIX-lea, dupa depasirea etapei initiale a "presei conducatorilor de opinie", obiectivitatea textului si succesul comercial al ziarului. De aici deriva cultul faptului concret si mitul obiectivitatii - elementele bazice ale informarii corecte. Presa americana a dat tonul modelului occidental, model adoptat ulterior si in fostele state comuniste, care plaseaza cititorul intr-un univers factologic, dar si (uneori) intr-o situatie paradoxala: stim totul inainte de a fi inteles. Cvintetul de intrebari este deci fundamentul stiintific al obiectivitatii.

In intrebarea cine (who ?) isi au centrul stirile cu "imediata finalitate" fata de care cititorul manifesta o atractie imediata. Dupa unii autori (W. Schramm, M. Dardano s.a.) cel mai important element al stirii il constituie subiectul, cititorul fiind tentat sa se transpuna - prin instinctul social de "simaptie"- in situatia protagonistului faptului relatat, impartasindu-i gandurile, sentimentele, emotiile. Stirile cu "finalitate intarziata", se refera la idei, mai mult decat la persoane si tin mai mult de domeniul reflectiei. Accentul pe cine mizeaza, uneori, mai ales pe latura subiectiva, in acest caz estomparea subiectului poate argumenta cateodata recepterea inteligibila.

Ce (what ?) reprezinta miezul stirii, intamplarea, evenimentul in care se plaseaza subiectul. Este partea cea mai bogata in "material informational", apta pentru masurarea cantitativa (in unitati binare) sau pentru analiza valorica a continutului. In aceasta zona a structurii informationale se considera ca predomina elementele care intereseaza receptarea inteligibila.

Unde (where ?) delimiteaza spatiul, "scena" pe care are loc actiunea. Inteligibilul si sensibilul intervin in receptare gradual diferit,ca si in cazul subiectului cine, primul daca locul ii este indiferent cititorului, secundul, daca locul ii este cunoscut, familiar, daca are pe cineva acolo, sau prezinta un oarecare alt interes. In acest al doilea caz, gradul de interes este determinat de valoarea de apropiere eminamente emotionala.

Cand (when ?) satisface conditia actualitatii stirii, este "cheia" prin care cititorul verifica operativitatea relatarii ziaristice, locul ziarului in cursa pentru prioritatea adjudecarii si transmiterii informatiei. "Aflam la inchiderea editiei" reprezenta, si mai reprezinta uneori una dintre formulele sigure ale prestigiului profesional in presa, care tuseaza sensibilitatea citiorului, orgoliul si adesea necesitatea de a fi informat promt, inaintea altora.

De ce (why ?) este partea de interpretare a faptelor, de comentare a cauzelor si circumstantelor in care s-au produs, esentiala in presa scrisa a zilelor noastre cand universul informational este intr-o permanenta expansiune, cand ziarul este intrecut de radio si televiziune in operativitatea si cantitatea stirilor transmise, dar are avantajul explicativului, al comentariului prin text scris, mai adecvat coprehensiunii inteligibile a faptelor si ideilor comunicate.

Tentativa de a surprinde dinamica accentelor sensibile si inteligibile in structurarea si transmiterea mesajelor nu poate ocoli tipologia informatiei. Incercarile de clasificare a informatiilor de presa sunt numeroase, dar nedefinitivate. Se disting trei tipuri de informatie de mare generalitate: semantica, pragmatica, estetica.

Informatia semantica raporteaza semnalele la designat, la semnificat, la sensul lucrurilor. O intalnim la mesajele caracterizate de precizia limbajului, cu o predominanta cognitiva inteligibila. Informatia semantica este impersonala, categorica, evitand interpretari eronate.

Informatia pragmatica se adreseaza unui consumator de noutati cu scopul de a-i detrmina o participare la organizarea sistemului. In sfera ei intervine mai pronuntat latura axiologica prin momentul valoric, apreciativ, realizat cu concursul unuui subiect activ in relatia de comunicare. Se considera ca informatia pragmatica cuprinde totalitatea rezultatelor reflectarii care folosesc actiunii umane, ea se insoteste intotdeauna de elementele emotionale, persuasive.

Informatia estetica este prezenta in orice mesaj care lasa loc imaginatiei, libertatii de alegere din campul tuturor combinatiilor de semne posibile a unei structuri de semne armonioase, cu impact asupra emotivitatii, in primul rand, dar nu exclusiv. Imaginatia participa intens la recepterea mesajului cu informatie estetica. Efectul estetic este legat de bilantul informational, dar si de cheltuiali de energie psihica necesara descifrarii, ordonarii, valorificarii informatiei estetice. Informatia estetica este intraductibila, dar "transpozabila", ducand la parafraza, spre deosebire de informatia semantica-logica, structurabila, traductibila, enuntabila. Conditionarea receptorului printr-o constructie a mesajului cu sens manipulator (pragmatic) se considera ca este mai scazuta in arta. Gandirea critica, care se exercita asupra artei este obligata deci sa inventeze propriile sale principii, metodele sale care, continuand sa beneficieze de rigorile lingvisticii, pastreaza caracterul original al mesajului artistic, acela de a pune in cauza circuitul insusi al comunicarii. Gandirea critica este obligata sa considere ca un postulat, daca nu ca un fapt, ca mesajul nu este niciodata constituit, nici la emisie , nici in curs de transmisie, nici la receptionare, ca nu e niciodata dat; ea trebuie sa atraga atentia supra spectatorului ca nu trebuie sa se lase in seama unei receptii standard prin intermediul unui criteriu valabil pentru toti fiindca fiecaruia i se cuvine sa participe la existenta artei dupa cum i se cuvine artei sa participe la existenta fiecaruia. Evident presa prin insasi natura ei, nu poate aspira - si nici nu isi propune - la un nivel estetic mai inalt ca al artei, mesajele ei fiind deliberat elaborate clar si cu caracter pragmatic, determinativ.

Plecand de la functia gnoseologica a informatiei se incearca in literatura de specialitate o delimitare a informatiei destinata cunoasterii, denumita gnosinformatie. Inca Norbert Wiener, facand o clasificare a tipurilor de informatie, deosebea informatia comunicativa, reglatoare, de programare si cea de organizare de actiuni, de informatia cognitiva[2]. Este distinctia cea mai dificila de operat, gnoseologicul fiind intrinsec informatiei: nu se poate savarsi nici comunicare, nici organizare, nici progamare, fara a spune ceva util cunoasterii umane. Inlaturarea incertitudinii, dezordinii unui sistem se face in informatie prin aducerea unui plus de noutate. Combustie a gandirii, informatia este in esenta cunoastere pentru actiune. Cerintele metodologice pot, totusi, conduce la o clasificare in care, luand in considerare scopul si destinatia predominanta a informatiei se obtin unele distinctii necesare. Din acest punct de vedere se poate vorbi si de gnosinformatie sau informatie cognitiva separata de celelalte (evenimentiala, normativa, formativa etc.).

Informatia vehiculata in presa, care reflecta evenimente de larg interes, fapte socialmente semnificative si de distinge prin marea ei varietate are un pronuntat caracter pragmatic. Impactul ei rational cognitiv si emotiv persuasiv trebuie sa raspunda nevoii de cunoastere direct sau indirect utilitara, nevoii de ortientare a individului si a colectivitatilor umane spre o anumita linie de conduita in complexitatea vietii moderne. Nimic din ceea ce este uman nu este strain presei, ea fiind poate cel mai multilateral demers de cunoastere. Ziarul ambitioneaza sa ofere o informatie practica, realista. Imediat utilizabila, raspunzand unor scopuri materiale si spirituale, individuale si colective, net definite, limitate, concrete. Informatia de presa este obligata sa se constituie. Potrivit asteptarilor cititorului, intr-o documentare atractiva, accesibila, folositoare la un moment dat.

Structurarea informatiei sociale in ziare se face prin rubrici, pagini, suplimente si editii speciale, dupa valoarea ei functionala. Din aceasta perspectiva au o evidenta predominanta cateva tipuri de informatie. In primul rind, se detaseaza informatia evenimentiala, cea care tine la curent cititorul cu faptele iesite din comun, de mare interes social, produse in cele mai diverse domenii de activitate. Pe un plan apropiat ca importanta, daca nu chiar egal in unele tipuri de presa, se situeaza informatia formativa, o categorie foarte larga careia i se pot subsuma informatia normativa, cea documentativa si altetle. Pragmatismul mesajelor redactionale se realizeaza explicit intr-un tip de informatie determinativa, declansatoare de actiuni, care apare pregnant in campaniile de presa pe o anumita tema, directie de influentare a opiniei publice si actiunii sociale.

Procedand la asemenea ordonari ale informatiei, presa realizeaza in societate rolul unui recunoscut instrument structurator al facticei demne de interesul public, asigurand difuzarea ei metodica in medii largi, ca un veritabil "fisier" problematic al evenimentelor si preocuparilor lumii. Lucrarea sistematizatoare intreprinsa de ziare in universul informational obtine si o cvasiinstruire, o disciplinare a cititorilor obisnuiti cu o anumita rubricatie a publicatiilor preferate. Cititorul cauta informatie bine structurata, selectata tematic, functional, plasata cu regularitate in anumite pagini, cu anumite supratitluri sau semne grafice devenite familiare. Receptorul este orientat cu persuasiune de mass-media cum sa-si distribuie interesul prin punerea atragatoare in evidenta a tipului de informatie pe care editorul doreste sa o promoveze la un moment dat. Structurarea informatiei ziarelor este in tot mai mare masura un proces programat, urmand o strategie redactionala care, situandu-se pe cursul preferintelor receptorului, ii serveste acestuia o informatie astfel ordonata, dimensionata, pusa in pagina incat sa-i determine un anumit grad de interes si emotivitate, o anumita atitudine. O informatie stiintifica este comunicata si receptata intr-o maniera diferita printr-o revista de specialitate decat printr-un ziar de larga circulatie, care impregneaza relatarea ei cu note de atractivitate publicistica, urmarind nu numai impactul inteligibil, ca revista de stiinta, ci si socarea sensibilitatii cititorilor. Observam deci ca selectarea, prezentarea si receptarea diferita a acelorasi tipuri de informatie duce la structuri diferite ale informatiei, dupa modul in care au fost operate. In acest sens, presa are propriul ei sistem de structurare a universului informational, calitativ deosebit de sistemele folosite de alti mari difuzori de informatie din campul culturii.

In intelegerea noastra informatia presei nu se rezuma la corpusul stirilor, al cunostintelor cu caracter de noutate cuprinse in textele si imaginile publicate, ci este totalitatea masajelor si semnificatiilor comunicate, inclusiv prin subtextul scriiturii, prin arhitectura gramaticala si intonatia semnului. Masura a complexitatii organizate, informatia, in general, si cea de presa, in special, trebuie privita in perspectiva totalizatoare a genezei, structurarii, transmiterii, receptarii si retroactiunii ei, pentru a-i pune in lumina valoarea specifica.

In unele cazuri, comunicarea - ca proces social fundamental, necesar interactiunii dintre oameni in cadrul unei comunitati - reprezinta relatiile reciproce dintre partile "interesate" de aceeasi informatie. In societatile mai putin evoluate exista o comunicatie "de putere mica", la nivelul unor colectivitati putin numeroase. Societatea primitiva avea la dispozitie paznici-observatori pentru transmiterea semnalelor care anuntau pericolul sau apropierea animalelor care puteu fi vanate. Progresul s-a insotit cu amplificarea continua a "capacitatii" comunicatiei. Amplificatorii puterii comunicatiei sunt mijloacele tehnice si institutiile specializate in difuzarea informatiei.

Proces eminamente informational, comunicarea sociala faciliteaza schimbul de cunostinte si judecati, opinii si emotii, valori si idealuri, motive, interese, finalitatea ei constand in coordonarea necesitatilor si felului de a fi al oamenilor. A trai in societete inseamna a comunica. Intercomprehensiunea este ca respiratia unei societati. Ea conditioneaza existenta, supravietuirea sa, totodata ea este reprezentarea pe care o are socitatea despre sine.

Comunicatia de masa face parte din comunicarea sociala realizata prin mijloacele tehnice de transmitere a informatiei (multiplicatori) cum sunt ziarele, radioul, televiziunea, cinematograful, internetul, in randul unui public numeros, dispersat (consumatori).

Informatia sociala practicata de presa se constituie parte a universului informational, cu specificarea pe care i-o da situarea sa in sfera relatiilor dintre oameni, a actiunilor si trebuintelor imadiate, a codului propriu. Ea poate fi propulsor al evolutiei sociale, sustinator si insotitor al progresului societatii moderne. Informatia sociala reflecta interesele materiale si spirituale dominante din tara, societatea, epoca in care se manifesta, avand si un pronuntat caracter politic, adept al unei anumite ideologii.

Ziarul nu este doar un difuzor de informatie sociala, ci si o institutie social-industriala, comerciala si intelectuala. Unii lideri politici, intuind forta cognitiva si persuasiva penetranta a presei si transpunand in functiile ziarului de partdid virtutiile informatiei (dobandire de cunostinse, putere de organizare), vedeau in acest tip de publicatie un instrument propagandist, agitator, si posibil organizator capabil sa joace un important rol integrator politico-social.

Orice prioritati s-ar acorda in palierul functiilor presei apare evident ca ea este legata de procesele industriale si de urbanizare, de formarea si dezvoltarea natiunilor, ca ea isi gaseste locul intr-un tip de civilizatie evoluata, dezvoltandu-se odata cu aceasta in complexitate.

Se spune uneori ca acele clase care se afla la conducerea unei societati reglementeaza pe baza industriala "productia si repartitia" ideilor epocii lor, dupa cum orienteaza ideologia si informatia comunicatorilor de masa. Numerosi comentatori in domeniul teoriei presei impartasesc acest punct de vedere, apreciind ca inventia si raspandirea tiparului, a cartii si ziarelor au fost legate de interesele economice si social politice. Sustinerea posibilitatii transmiterii unei informatii detasate de interesele de clasa, de ideologii, partide, natiuni, "obiectiva" pana la starea pura, ferita de subiectivitate si pasiuni este o tendinta relativ mai noua, desi i se cauta radacini istorice pana la intemeietorii presei, in ale caror aspiratii figureaza si astfel de deziderate specifice si pe alte planuri ale paradigmei culturale legate de nasterea si evolutia societatii moderne.

Inaintea caderii regimului comunist din statele est-europene, in tarile occidentale, cu o traditie de peste trei secole a presei tiparite, exista un model de presa libera si se dzvolta o teorie insistent sustinuta prin care se afirma optimitatea acestuia. Totusi se admitea faptul ca se pot practica si alte tipuri de presa, in conditiile specifice statelor "tinere", cu o independenta recent dobandita (in special statele din Africa, iar mai apoi, fostele state comuniste).

Dorinta de acces liber pe piata mondiala a informatiilor este identca in multe cazuri cu cea a monopolurilor economice, de asemenea doritoare de o facilitare a penetratiei pe pietele interne ale tarilor mai slab dezvoltate. In unele cazuri, din pacate, libera concurenta vizeaza subjugarea economica intr-un caz, idologica, in celalalt. Bineinteles, nici izolationismul nu serveste dezvoltarii, mai ales in domeniul comunicarii, circulatiei informatiei, dupa cum dreptul suveran al statelor asupra deciziilor nationale nu poate fi salutat atunci cand incalca dreptul omului la libertatea de opinie si exprimare, de a fi informat. Problematica fiind extrem de complexa si punctele de vedere greu de conciliat, UNESCO a incredintat unei comisii internationale studierea informatiei din lume. Raportul acesteia, cunoscut sub numele de Raportul Sean McBride, stabileste unele jaloane in definirea "noii ordini mondiale a informatiilor": libertatea si responsabilitatea jurnalistilor, respectul identitatii culturale si dreptul fiecarei natiuni de a informa opinia publica mondiala cu privire la interesele, aspiratiile si valorile socio-culturale, etc. Asigurarea unei informatii echilibrate si obiective comporta principii si criterii scoase de sub incidenta pasiunilor si vederilor partizane, stiintific determinate, larg (daca nu unanim) recunoscute pe plan international.