ANALIZA SOLICITARILOR SPECIFICE LOCULUI DE MUNCA

ANALIZA SOLICITARILOR SPECIFICE LOCULUI DE MUNCA

Desi pare de domeniul banalitatii, necesitatea cunoasterii locurilor de munca ramane, inca, una dintre problemele cu acoperirea cea mai mare atat sub aspectul activitatii curente, cat si, mai ales, ca disponibilitate tehnic operationala.

Importanta crescuta a evaluarii modului de adaptare la specificul locurilor de munca in perspectiva dezvoltarii actiunilor profilactice de combatere a factorilor de risc si reducere a impactului acestora, impune, cu precadere, cunoasterea, dar si elaborarea si dezvoltarea unor metode si tehnici de analiza a muncii in vederea stabilirii masurilor necesare pentru eficientizarea adaptarii reciproce optime intre executant si sarcina profesionala si ambianta fizica si psihosociala a activitatii.

Trebuie cunoscute problemele ergonomice care se pun, deoarece disfunctiile, incompatibilitatile din sistemul om-munca-mediu, alaturi de intensitatea solicitarilor si de factorii disconfortului subiectiv, pot genera stari accentuate de oboseala si stres, care se somatizeaza in tulburari morfofunctionale ale organismului cu repercusiuni directe asupra randamentului in activitate.

Este necesara accentuarea preocuparilor in acest domeniu, ca si informarea asupra stadiului problemei in alte tari. Sub acest din urma aspect, trebuie accentuate doua orientari distincte: in unele tari vest-europene - ca Franta, Anglia, Germania indeosebi - analiza muncii este asociata si indispensabila actiunilor ergonomice, in timp ce in S.U.A. "job analysis" este fundamentul sistemului organizational al gestiunii resurselor umane, din care deriva principalele componente ale acestuia (recrutarea, selectia, training-ul, dezvoltarea profesionala si evaluarea performantelor.

1. EFORTUL PROFESIONAL

In timpul muncii apar modificari ale organismului uman dependente de doua categorii de factori: factori care tin de procesul de munca propriu-zis si factori ai mediului de munca.

Efortul profesional este efectul solicitarii organismului in vederea adaptarii la procesul de munca. In functie de aparatele si sistemele solicitate in acest sens, se poate vorbi de efort fizic, senzorial si neuropsihic.

1.1. Efortul fizic

Efortul fizic este caracterizat prin solicitarea preponderenta a aparatului locomotor, a componentelor sale musculo-osteo-articulare.

Activitatea musculara se bazeaza pe transformarea energiei chimice in energie mecanica, exprimata prin contractiile musculare, care pot fi statice sau dinamice. In contractia statica are loc cresterea tonusului muscular fara modificarea diametrului fibrelor musculare si, ca atare, lucrul mecanic lipseste. Prin aceste contractii se asigura mentinerea unor pozitii in timpul muncii. Ca urmare a tonusului muscular crescut are loc comprimarea vaselor locale, scaderea irigatiei musculare, aparitia oboselii si, in final, intreruperea activitatii. Contractia dinamica se caracterizeaza prin fluctuatii ale tonusului, cu modificari ale diametrului fibrelor musculare si realizarea lucrului mecanic. Contractia are la baza scurtarea muschiului -  prin cresterea progresiva a tonusului - si alungirea muschiului, prin scaderea treptata a tonusului pana la cel de repaus.

Pozitiile adoptate de organism pentru desfasurarea muncii sunt cunoscute sub numele de posturi in timpul muncii.

Reflexele de postura sunt de trei feluri: de redresare, pentru mentinerea pozitiei verticale; de mentinere a unei pozitii de baza prin contractii statice; de stabilizare, in cazul tendintei de dezechilibrare prin soc sau vibratii.

Pozitia sezanda asigura o stabililitate buna a corpului, dar prelungirea ei poate duce la aparitia oboselii prin cresterea tonusului muscular al unor grupe de muschi. Riscul de oboseala poate fi scazut prin introducerea scaunului ergonomic.

Pozitia ortostatica este considerata confortabila atunci cand inclinarea trunchiului fata de verticala nu depaseste 10-15s. Prelungirea pozitiei ortostatice poate duce la aparitia balansului capului si trunchiului, stagnarea sangelui in vasele sanguine ale membrelor inferioare, comprimarea venelor musculaturii membrelor inferioare, edeme, varice, precum si la aparitia efectelor asupra coloanei vertebrale, care in timp duc la spondiloza si discopatie.

Pozitiile vicioase si incordate prelungite (in genunchi, ghemuit etc.) sunt cele mai nocive si pot avea efecte patologice asupra aparatului locomotor, pielii, aparatului cardiovascular etc.

Prevenirea oboselii si a efectelor patologice ale pozitiilor nefiziologice poate fi realizata prin trei categorii de masuri: ergonomice (masini, scaune, unelte etc.); organizatorice (pauze cu gimnastica de corectie); de formare profesionala (pozitii si miscari corecte).

Aparatul respirator are rolul de a asigura aportul oxigenului preluat din aer, eliminarea CO₂ rezultat, mentinerea gazelor respiratorii intre alveole si sange si a echilibrului acido-bazic.

Debitul ventilator creste in raport cu cerintele, la un barbat adult sanatos el neputand depasi 60-70 l/min prin mecanisme neconditionate, iar prin mecanisme conditionate voluntare el poate atinge 110-120 l/min. Debitului maxim ventilator ii corespunde o cantitate de 4 l oxigen preluat din aer. Pentru perioade scurte frecventa respiratiei poate atinge valori de 40-60/min.

Aparatul cardiovascular isi intensifica functia pentru asigurarea transportului substantelor implicate in metabolism.

Debitul cardiac atinge valori de 30-35 l/min la un barbat adult sanatos, iar frecventa cardiaca poate atinge valori de 160-180/min. Pentru o zi de munca de 8 ore, media ponderata nu trebuie sa depaseasca 110-120/min.

Tensiunea arteriala sistolica creste proportional cu efortul dinamic.

Alte modificari care pota apare sunt: scaderea glicemiei sub 80mg/100 ml ca urmare a epuizarii rezervelor energetice; modificari hematologice (leucocitoza, poliglobulie, anemie relativa); modificari ale functiei renale (oligurie, albuminurie); modificari digestive.

1. Efortul vizual

In functie de natura activitatii, participarea analizatorilor vizual, auditiv si tactilo-kinetic detine ponderea cea mai insemnata. Pe cale vizuala se obtin 90% din informatii.

Analizatorul vizual cuprinde ochii, caille nervoase si centrii nervosi vizuali. Sistemul optic se compune din cornee, umoare apoasa, cristalin si umoare vitroasa. Celulele receptoare retiniene sunt conurile - care participa la vederea fotopica, reactionand la cantitati de lumina de peste 50 candele/m² - si bastonasele, care participa la vederea scotopica, reactionand la cantitati de lumina sub 0,01 candele/m Caile nervoase sunt reprezentate de nervul optic, neuronii vizuali (in numar de 3) si fasciculul Gratiolet. Reglarea sistemului optic este asigurata de mai multe dispozitive cibernetice: pupila, cristalin si sistemele din retina (fotochimic si nervos). Ochiul emetrop (normal) are punctul proxim situat la 25-40 cm de ochi, ochiul presbit la peste 40 cm, iar ochiul miop sub 25 cm.

Campul vizual cuprinde o zona centrala pentru vederea stereoscopica si doua zone laterale, dreapta si stanga. El poate fi afectat de cauze artificiale (purtarea de ochelari), de scaderea iluminarii sau de stari patologice (glaucom, hipoxie etc.)

Sensibilitatea de contrast de luminanta depinde de nivelul de iluminare si de gradul de uniformitate a iluminarii, fiind optima la lumina diurna si scazand prin: variatii ale iluminarii in spatiu si timp; straluciri prea puternice; fenomene de bruiaj optic al imaginii.

Acuitatea vizuala este capacitatea de a distinge detalii si are importanta deosebita, mai ales in muncile de precizie la aparate optice, gravura, mecanica fina etc.

1.3. Munca la videoterminale

Acest gen de munca are urmatoarele caracteristici: solicitarea acomodarii pentru vederea de aproape; iluminarea ecranului; palpairea la derularea imaginilor pe ecran; heterogenitatea spectrala a culorilor; dimensiunile, forma si conturul caracterelor; contrastele. Neconcordanta intre caracteristicile precizate si particularitatile fiziologice ale analizatorului vizual poate favoriza oboseala acomodarii, decompensarea tulburarilor vederii binoculare si aparitia unor manifestari clinice ale ametropiilor latente.

La amenajarea locului de munca trebuie avute in vedere urmatoarele cerinte: rezistenta si stabilitatea suportului ecranului; plan de lucru convenabil ca dimensiuni, care sa permita accesul usor la diferite elemente; adaptarea mobilierului la dimensiunile antropometrice ale utilizatorului. Ambianta luminoasa si confortul vizual vor fi asigurate printr-un iluminat corespunzator cantitativ si calitativ.

Atunci cand munca la videoterminal este constanta, se recomanda reducerea duratei zilei de munca la 6 ore si desfasurarea cu intermitenta a muncii efective la ecran, in care secventele de munca sa nu depaseasca 2 ore si sa fie separate intre ele de pauze fara solicitari vizuale speciale.

1.4. Efortul neuropsihic

Munca cu solicitari preponderent neuropsihice (intelectuala) este o activitate mintala, voluntara si constienta a unei persoane, cu utilizarea propriilor capacitati neuropsihice, care urmareste atingerea unui obiectiv bine definit. Ea se bazeaza pe inteligenta si implica operatii verbale - care au la baza limbajul si diferite forme de gandire simbolica - si conceptuale, care solicita atentie, memorie, gandire.

Atentia este o componenta a perceptiei, avand caracter activ si selectiv, care pregateste si orienteaza subiectul spre anumiti stimuli din mediu. Atentia poate fi concentrata sau distributiva, sustinuta sau subliminara.

Vigilenta este definita ca fiind acea stare a organismului care implica primirea, prelucrarea si transmiterea de informatii cu ajutorul creierului. Nivelul ei este influentat de oboseala si monotonie, fenomene aflate in relatie cu suprastimularea prin frecventa crescuta a stimulilor, cu substimularea prin stimuli rari si monotoni, precum si cu durata prelungita a stimularii.

Factorii care afecteaza efortul neuro-psihic se clasifica astfel:

factori fizico-chimici (temperatura, umiditate, iluminat, zgomot, vibratii, toxice), care produc dificultati in desfasurarea proceselor intelectuale si au ca rezultat oboseala si chiar tulburari psihice si psihosomatice;

factori umani si sociali (organizatorici, financiari, psihosociali, sociali), care afecteaza capacitatea de adaptare, putand provoca dezadaptare psihica.

Masurile de prevenire a oboselii sunt: reducerea agresiunii ambiantei fizico-chimice; rezolvarea problemelor legate de factorii umani si sociali; corectarea tulburarilor metabolice secundare; ameliorarea functiilor organelor si sistemelor implicate in eliminarea catabolitilor (respiratie, circulatie).

Evaluarea efortului neuropsihic apartine preponderent psihologiei muncii si implica efectuarea mai multor studii si investigatii asupra diverselor aspecte: factori profesionali principali si secundari de solicitare; factori socioprofesionali; manifestari subiective ale oboselii; reactii psihofiziologice; activitati nervoase superioare etc.

EVALUAREA SOLICITARILOR MUNCII INDUSTRIALE

Activitatile profesionale, oricat de variate ar fi, presupun o participare neuromusculara (definita ca munca fizica) si o participare neuropsihica (definita ca munca intelectuala).

Desi in unele conceptii se vorbeste despre o oarecare anihilare a impartirii in cele doua activitati, continua sa predomine aprecierea ca exista o diferentiere marcata intre munca preponderent fizica si cea preponderent intelectuala.

In ambele forme de activitate, interventia atat a sistemului psihoneurosenzorial, cat si a celui musculo-osteo-articular nu poate anula diferentele dintre  munca fizica si cea intelectuala sub aspect fiziologic.

Munca fizica reprezinta un proces complex al organismului, in care mobilizarea sistemului musculo-osteo-articular este modalitatea de finalizare, in acest scop fiind antrenate aparatele cardio-vasculo-respirator, sistemul nervos si functiile unor organe interne intr-un tot unitar.

Din enuntarea mentionata se impune analiza travaliului muscular. Din punct de vedere al efortului fizic, principalele proprietati mecanice ale muschiului sunt elasticitatea si contractilitatea, carora li se datoreaza activitatea musculara. Declansarea contractiei musculare depinde de un neuron motor care transmite influxul nervos prin intermediul placii neuro-musculare.

Contractia musculara se poate realiza datorita unor fenomene chimice complexe care au loc la nivelul muschiului. Inainte de toate, trebuie facuta precizarea ca muschiul este constituit din proteine, o cantitate de lipide, saruri minerale si substante chimice cu rol important in contractia musculara.

La desfasurarea contractiei musculare este foarte importanta participarea aparatului cardiovascular si a celui respirator pentru asigurarea nevoilor de oxigen si glucoza.

Travaliul muscular se desfasoara in trei faze: debut, stare si restabilire (fig.1).

Perioada de debut se desfasoara in conditii de "datorie de oxigen", aparatul cardiovascular si cel respirator, neputandu-se adapta foarte repede la efort, nu asigura, in aceasta faza mai ales, necesarul de oxigen.

In etapa de restabilire, care incepe odata cu incetarea contractiei musculare, continua consumul crescut de oxigen la nivel muscular pentru "plata datoriei de oxigen", atat pentru cea acumulata in etapa de debut, cat si pentru cea supraadaugata prin eventualul efort intens, cu o nevoie de oxigen peste plafonul respectiv. In aceasta perioada, aparatele cardiovascular si respirator continua o activitate crescuta, revenirea la normal facandu-se in functie de asigurarea integrala a platii "datoriei de oxigen".

Metodele de evaluare a intensitatii efortului fizic se clasifica astfel:

metode care se bazeaza pe masurarea eficientei efortului, a lucrului mecanic, utilizate pentru evaluarea efortului dinamic pozitiv la locul de munca sau in laborator;

metode bazate pe masurarea energiei consumate de organism, in mod direct in laborator sau indirect la locul de munca;

metode bazate pe masurarea unor parametri fiziologici sau biochimici, a caror modificare este proportionala cu intensitate efortului.

O metoda frecvent utilizata este cea a calorimetriei indirecte, care se bazeaza pe masurarea cantitatii de energie exprimata in kilocalorii in doua moduri: prin stabilirea bilantului alimentar sau prin masurarea oxigenului consumat de organism in timpul efortului pe minut, ora si zi de munca.

In tara noastra, metoda utilizata cu precadere a fost cea a schimburilor respiratorii Douglas-Haldane, care necesita parcurgerea urmatoarelor etape: recoltarea aerului expirat in sacul cauciucat Douglas; masurarea volumului aerului expirat; determinarea O₂ si CO₂ din aerul expirat; calcularea cantitatii de O₂ consumat si a CO₂ eliminat; exprimarea consumului energetic in kcal/min, ora si zi de munca.

In prezent sunt utilizate metode moderne, care se bazeaza pe tehnici de recoltare si masurare a gazelor din aerul expirat cu ajutorul dispozitivelor electronice, care afiseaza rezultatele automat.

Tab.1. Intensitatea efortului fizic pe operatii de munca.

Consumul energetic corespunzator unei anumite operatii pentru o ora sau o zi de munca se obtine prin inmultirea consumului pe minut cu numarul minutelor afectate operatiei respective pentru o ora sau pentru intreaga zi. Pentru a afla consumul global pe ziua de munca se insumeaza consumurile diferitelor operatii, dar se va lua in considerare si consumul corespunzator repausului.

In vederea realizarii compatibilitatii intre exigentele profesiei si capacitatea individului de performare, se recurge la un numar mare de baterii de teste psihologice. Dupa obiectivele urmarite, testele sunt destinate masurarii inteligentei sau nivelului mental, aptitudinilor, comportamentului, motricitatii, calitatilor senzorial-perceptuale etc.

In ultima instanta, functia testului psihologic este de a masura diferentele dintre indivizi sau dintre reactiile de raspuns ale acestora la diferite solicitari., obiectiv realizat prin masuratori standardizate.

Aplicarea testelor obliga la respectarea catorva principii deontologice:

detinerea si aplicarea testelor este permisa numai specialistilor;

psihologul care detine rezultatele si interpretarea testelor trebuie sa cunoasca bine modul si scopul in care acestea vor fi utilizate;

testele nu trebuie popularizate, publicarea lor facandu-se doar in reviste si tratate de specialitate cu circulatie restransa;

fiecare subiect al testarilor trebuie sa urmeze constiincios instructiunile de lucru;

nici un test nu trebuie sa contina elemente surpriza.

Testele sunt larg utilizate in orientarea si selectia aptitudinala, dar si in alte investigatii curente: evaluarea adaptarii, controale periodice, diagnosticarea tulburarilor sau efectelor expunerii la noxe, stres si alti factori de risc.

Cu toate acestea, activitatea cea mai importanta ramane totusi selectia la angajare, de a carei eficienta depinde intregul lant de prestatii psihomedicale.

Tehnica generala de evaluare trebuie sa respecte cateva cerinte:

pentru a nu interveni oboseala, probele se aplica tuturor subiectilor in prima parte a zilei;

succesiunea probelor trebuie sa fie de la usor la greu;

dupa fiecare proba se recomanda pauze scurte de 2-3 minute;

in timpul examinarii se va evita crearea tensiunii psihice si a stresului.

Testele pentru dezvoltarea intelectuala generala, cunoscute sub numele de teste de inteligenta, se utilizeaza in mod curent pentru consultanta, evaluare, orientare, selectie. Ca regula generala, aceste teste propun spre rezolvare sarcini ce angajeaza diverse componente ale inteligentei: intelegerea verbala, procesele analitico-sintetice, reprezentarea spatiala, rationamentul abstract, gandirea logica etc.

Deoarece s-a constatat insuficienta posibilitate de discriminare a unui singur coeficient pentru abilitatea mentala, pentru a raspunde cat mai adecvat cerintelor postului de munca au fost dezvoltate teste pentru aptitudini multiple. Pe langa aceste teste, menite a evalua aptitudini generale, exista si teste pentru aptitudini speciale: probe pentru abilitati psihomotorii, pentru aptitudini artistice, pentru aptitudini manageriale, tehnice etc.

Rezultatele obtinute trebuie valorificate pe planurile urmatoare:

prin validarea reusitei subiectului la proba;

prin studiul comportamental in timpul testarii sau simularii activitatii.

Aprecierea dimensiunilor emotionale, motivationale, caracteriale se face cu ajutorul testelor si inventarelor de personalitate. Deoarece obiectivele masurate prin testele de personalitate sunt mai usor modificabile in timp decat abilitatile evaluate prin teste de aptitudini, multe dintre aceste teste se utilizeaza si ca interviuri clinice. Raspunsul subiectului la setul standardizat de stimuli verbali poate fi descris sau interpretat atat fenomenologic, in termenii persoanei investigate, cat si in termeni sau trasaturi caracteristice grupurilor mari de persoane.

In functie de rezultatele analizei locului de munca, se disting urmatoarele tipuri de solicitare: activitati cu efort fizic, activitati cu solicitari psihosenzoriale si activitati cu solicitari complexe. Data fiind complexitatea problemei, la aprecierea solicitarii trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

studierea modificarii dinamicii activitatii nervoase superioare;

studierea incarcarii analizatorilor coordonarii neuromusculare;

evaluarea influentei constrangerii psihologice asupra indicatorilor fiziologici.

Efectele incarcarii si disconfortului profesional pot fi detectate cu indicatori si metode specifice la nivelul diferitelor instante: de la simple modificari senzoriale la tulburari integrativ comportamentale si la aspecte complexe, care antreneaza dinamica personalitatii umane.

Lipsa de specificitate a unor indicatori obiectivi face, de multe ori, sa existe evolutii asemanatoare acestora la diferite evenimente declansatoare. In aceste conditii, apelul la indicatorii subiectivi devine foarte important. Principalii indicatori se refera la acuze, jene, plangeri, senzatii de moleseala, astenie, saturatie. Pot apare si fenomene opuse de hiperactivare, tensionare, care se cronicizeaza nu numai pe durata solicitarii, dar si dupa incetarea acesteia. Totodata, se inregistreaza frecvente prabusiri motivationale sau volitive, precum si tulburari de memorie si dificultati de concentrare a atentiei. La nivelul personalitatii si comportamentului pot apare modificari ale echilibrului si stabilitatii emotionale, precum si accentuarea unor tendinte si tulburari psihopatologice de tip nevrotic sau astenic. Acest tablou simptomatologic complex, definitoriu pentru caracterizarea starii generale de sanatate a individului sau la nivel de grup socio-profesional, acopera mai multe domenii: psihosenzorial, neurovegetativ, osteoarticular, psihoafectiv, imunologic etc.

3. UTILITATEA SI SCOPURILE ANALIZEI MUNCII

Analiza activitatii reprezinta un prim pas si o conditie sine qua non in orice domeniu de psihologie sau filozofie a muncii. In esenta, ea consta in evidentierea - printr-o serie de metode si tehnici specifice - tuturor variabilelor ce conditioneaza munca operatorului uman, cele doua componente, munca si individul, aflandu-se intr-o relatie sistemica de interconditionare. La baza acestui demers sta, in ultima instanta, un proces dificil de culegere a informatiilor, a carui derulare pe secvente este ilustrata in fig.

Trebuie subliniat, de la inceput, ca analiza muncii nu se realizeaza ca un scop in sine, ci urmareste obiective concrete atat la nivelul individului (cresterea satisfactiei profesionale), cat si la nivelul intregii organizatii (cresterea eficientei productiei, asigurarea fiabilitatilor socio-tehnice).

Cunoasterea analitica a proceselor de munca este indispensabila in perspectiva dezvoltarii actiunilor cu caracter profilactic.

In orice proces de munca avem de-a face cu doua realitati de natura diferita: pe de o parte sarcinile si operatiile prescrise, iar pe de alta parte comportamentul in activitatea reala de productie. Din aceasta cauza, activitatea se poate descrie fie in termeni ingineresti, utilizand ca descriptori standardele tehnice si instructiunile de operare, fie in termeni psiho-medicali - aptitudini, solicitari etc. Trebuie remarcat ca doar investigarea conditiilor de munca si a continutului activitatii nu indica gradul de solicitare sau atributele psiho-fizice necesare executarii activitatii. Totodata, din simpla evaluare a conditiilor de munca nu poate rezulta direct conduita cu motivele ei si nici eventuala solicitare neuropsihica.

Cand analiza isi propune stabilirea unui diagnostic ergonomic, specificul ei devine adaptarea muncii la capacitatile omului, adica obtinerea unui echilibru adecvat intre incarcarea fizica sau psihica si capacitatile de performare ale executantilor.

4. METODE SI TEHNICI DE ANALIZA A MUNCII

Analiza muncii cuprinde mai multe faze si recurge la o diversitate de tehnici. Informatiile utilizate sunt fie cantitative (frecvente, numere, procente, timpi), fie calitative (descrieri, evaluari subiective).

De regula, procesul analitic are doua etape:

Etapa pregatitoare, cu rol de a defini obiectivele si scopurile urmarite. In aceasta etapa se studiaza documentele tehnice, fisa posturilor, sarcinile executantilor, se cunosc activitatile de baza, timpii de lucru, duratele operatiilor etc.

Etapa de efectuare propriu-zisa, al carei rol este de a studia comportamentul profesional, solicitarile, factorii de risc pentru adaptarea si sanatatea executantilor, incidentele critice si disfunctiile sistemului.

In faza de pregatire si pe parcursul analizei propriu-zise se vor urmari comportamentele celor doua variabile: factorii de solicitare (respectiv cauzele: ambientale, tehnice, organizatorice, psihosociale) si tipurile de solicitare (fizice, senzoriale, neuropsihice, stresul).

Metodele de analiza muncii se pot clasifica astfel:

1. Metode combinate de analiza pentru evaluare prin scalare (metodele 3, 6 si 11 din tab. 1). In aceasta clasa sunt incluse metode pentru evaluarea separata a caracteristicilor activitatii si atributelor executantilor, identificarea potentialului de risc, evaluarea caracateristicilor si postului de munca, solicitarilor posturale, efortului fizic si solicitarilor neuropsihice. Tot aici sunt incluse si chestionarele standardizate pentru evaluarea fiecarei profesii pe dimensiuni (pozitia 9 in tab. 1).

Metode cantitative standardizate (numerotate cu 1, 4 si 5 in tab. 1), utilizate la stabilirea standardelor de dificultate si risc pe gradienti de intensitate. Factorii de evaluare se refera la conceptia locului de munca si securitatea muncii, ambianta fizico-chimica, solicitarea fizica, solicitarea psiho-senzoriala, autonomia executantului, perturbarea ritmurilor si continutul sarcinii.

3. Metode de analiza pentru clasificarea profesiilor (numerotate cu 2 si 11 in tab. 1), care servesc la elaborarea unor clasificari internationale ale profesiilor pe baza unor coduri cifrice. Semnificatia acestora este urmatoarea: primele trei cifre sunt destinate codului ocupational, titlului profesiei si ramurii de activitate; urmatoarele trei indica extensia responsabilitatilor, coordonarii sau nivelul executarii; ultimele trei cifre sunt utilizate la clasificarea alfabetica in cadrul grupelor ocupationale cu acelasi nivel de complexitate.

4. Metode pentru evaluarea riscurilor pentru securitate si sanatate (pozitiile 7 si 10 in tab. 1), cu ajutorul carora se obtin informatiile despre felul, natura si frecventa situatiilor critice.

Tab. Evaluarea principalelor metode de analiza a factorilor si tipurilor de solicitare.

Pentru facilitarea procesului de analiza si, mai ales, pentru alegerea celor mai adecvate metode se recomanda utilizarea unui ghid (check-list ergonomic - pozitia 8 in tab. 1), care este un indreptar pentru investigator, dar in acelasi timp si o metoda practica de lucru. Utilitatea check-listului porneste de la complexitatea situatiilor de munca si de la multitudinea variabilelor si aspectelor particulare in a caror identificare metoda are un rol primordial. Poate fi utilizat in aproape toate situatiile in care se recomanda analiza: proiectarea unor procese de munca, evaluarea factorilor de risc pentru securitate si sanatate, selectie profesionala. Indreptarul se foloseste si alaturi de celelalte metode si tehnici, in special de anchete-interviu si observatie. Practic vorbind, este indicata abordarea de la general la particular, adica de la sistemul socio-tehnic la subsistemele si unitatile componente ale acestuia.

Informatiile obtinute cu ajutorul interviului check-list au caracter descriptiv, majoritatea lor neputand fi cuantificate.

Check-listul este o lista de intrebari de control stabilita anterior, care are rol de a orienta demersul analitic spre urmatoarele aspecte:

caracteristicile generale ale activitatii;

regimul de munca si odihna;

factorii mediului fizico-chimic;

ambianta psihosociala;

continutul muncii;

situatii critice;

riscuri si securitatea muncii;

tipuri de solicitare.

Exista mai multe posibilitati de a opera cu check-listul. Una poate fi cea de "aid-memoire", indeosebi pentru locuri de munca mai putin cunoscute sau pentru analisti mai putin experimentati. In al doilea rand, check-listul poate fi structura de alcatuire a monografiilor profesionale si profesiogramelor.

CHECK-LIST PENTRU ANALIZA ERGONOMICA A MUNCII

I Caracteristici generale ale activitatii

1. Descrierea succinta a procesului tehnologic pe sectoare de activitate.

Structura, amplasarea, dotarea si amenajarea locurilor de munca din fiecare sector.

3. Nivelul tehnic al muncii: manual, manual-mecanizat, mecanizat, semiautomatizat, automatizat.

II. Specificul muncii si al mijloacelor de munca

A. Continutul muncii

1. Sarcinile si activitatile pe profesii, functii si locuri de munca.

Descrierea si caracterizarea operatiilor de munca (principale, secundare, auxiliare) sub aspectele complexitatii, efortului fizic, efortului neuropsihic, ritmului de lucru.

B. Descrierea ergonomica a mijloacelor de munca: unelte, masini si utilaje, instalatii.

1. Caracteristici generale ale acestora.

Amenajarea spatiului de munca: daca este sau nu suficient, daca permite sau nu o pozitie comoda de lucru.

3. Pozitia de lucru (sezand, ortostatica, mixta, vicioasa).

4. Scaunul si rezematorile (aprecierea scaunului):

amplasarea este favorabila sau nu din punct de vedere al vizibilitatii;

pozitia scaunului poate fi reglata (sau nu) in diverse sensuri, in raport cu particularitatile operatiilor de munca;

aprecierea rezematorilor pentru spate, brate, picioare.

5. Caracteristici ergonomice ale zonei de lucru (masa, masina, tablou de comanda, pupitru de comanda si/sau de control etc.):

o  masa de lucru (caracteristici ergonomice in raport cu specificul muncii);

o  masina considerata in ansamblul ei:

dimensiuni in raport cu caracteristicile antropometrice ale muncitorului, posibilitatile de acces la piesele masinii;

instrumente indicatoare, elemente de control, comanda si reglare ale masinii, tabloului si pupitrului de comanda.

C. Sursele, felurile si receptia informatiilor vizuale, auditive, tactilo-kinestezice, mixte sau de alte feluri, volumul lor si variabilitatea semnalelor.

D. Situatii critice - cauze si posibilitati de prevenire si solutionare.

E. Riscul si securitatea muncii:

de accidentare prin explozie, incendiu, electrocutare, arsuri, traumatisme cauzate de masini;

de imbolnavire profesionala;

masuri de protectia muncii;

masuri de mediatizare privind securitatea si sanatatea in munca.

III. Regimul de munca si odihna

o  munca intr-un singur schimb (program de lucru);

o  munca in mai multe schimburi:

tipuri de rotatie a schimburilor;

programul de lucru in cadrul fiecarui schimb;

IV. Factori fizico-chimici ai mediului de munca

q      iluminatul (surse si modul de iluminare, amplasarea surselor de lumina);

q      zgomotul:

o  sursele de zgomot, amplasarea si nivelul lor;

o  felul zgomotului:

permanent;

intermitent (perioada si durata expunerii);

o  masura in care zgomotul constituie componenta informationala a sarcinilor de munca;

o  mijloace de protectie impotriva zgomotului;

q      vibratiile:

o  amplasarea surselor si nivelul lor;

o  efectul lor:

asupra intregului corp;

asupra anumitor parti ale corpului;

q      microclimatul:

o  amplasarea surselor si nivelul lor;

o  cauzele alternarilor de temperatura, daca exista;

o  masuri de protectie;

q      substante nocive (gaze,vapori, lichide, pulberi):

o  surse si amplasarea lor;

o  mijloace de protectie;

q      coloritul (culorile ambientale au importanta functionala si psihologica);

V. Factori psiho-sociali ai muncii (sexul, varsta, pregatirea, vechimea, formarea, selectia profesionala si calificarea, situarea locurilor de munca in raport cu domiciliul salariatilor, relatiile interumane in colectivele de munca, satisfactia in munca).

VI. Tipuri de solicitari

1. Solicitari fizice:

1. Solicitari posturale (oboseala produsa de pozitia de lucru prin ortostatism prelungit, solicitare statica timp indelungat).

Solicitari motorii:

o  descrierea lor in raport cu continutul muncii;

o  aprecierea intensitatii lor (mica, moderata, mare);

o  caracteristicile efortului (static, dinamic, mixt);

o  amplitudinea si ritmicitatea miscarilor (ritm liber sau impus).

3. Intensitatea efortului fizic.

B. Solicitari neurpopsihice:

1. Solicitari psihomotorii:

o  abilitate psihomotorie specifica;

o  coordonare psihomotorie speciala;

o  precizie in efectuarea miscarilor;

o  automatisme si stereotipii.

Solicitari perceptive:

o  solicitarea perceptiei vizuale:

extinderea campului vizual normal;

distanta fata de obiectul muncii;

acuitate vizuala;

aprecierea vizuala a distantelor;

volumul informatiilor vizuale pe unitatea de timp;

necesitatea utilizarii instrumentelor optice de marit;

favorizarea aparitiei oboselii vizuale, a fototraumatismelor;

o  solicitarea perceptiei auditive:

masura in care zgomotul de fond impiedica perceperea semnalelor acustice specifice activitatii;

masura in care zgomotul permite sau nu comunicarea verbala;

o  solicitarea perceptiei tactilo-kinestezice:

aprecierea pe cale tactilo-kinestezica a formei, dimensiunilor, calitatii obiectului muncii;

verificarea instrumentala a controlului tactilo-kinestezic;

o  expunerea la stres acut sau cronic.

3. Solicitari ale gandirii.

4. Solicitari ale memoriei:

o  memoria imediata pentru elemente simple;

o  memoria de lunga durata pentru sarcini complexe de munca.

5. Solicitari ale atentiei:

o  concentrarea atentiei de-a lungul intregii activitati sau numai pe faze ale procesului de munca;

o  distribuirea atentiei (permanent sau intermitent) la executarea sarcinilor monotone.

6. Solicitari afective si volitive, stari de tensiune emotionala create de locul de munca.

7. Cerinte privind trasaturile de personalitate:

o  aptitudini;

o  trasaturi temperamentale;

o  trasaturi caracteriale:

daca munca este predominant individuala (constiinciozitate, grija fata de obiectul muncii);

daca munca este colectiva (spirit de colaborare, principialitate, initiativa, capacitate de apreciere).