Analiza interna a textului

Analiza interna a textului

In analiza interna a textului, principiul prioritar al calitativistilor este acela ca luarea in considerare (numararea) a cuvintelor (notiunilor, categoriilor, temelor) in sine - cum se intampla in analiza de continut clasica - nu are mare relevanta, intrucat cuvintele in calitate de semne au semnificatie numai in relatie cu alte cuvinte (semne), intelesul lor fiind contextual. Dar nu numai atat; intre continutul si expresia textului ca sistem de semne exista o stransa legatura, legatura ce este rodul unei interpretari sociale colective. Conexiunea continut-expresie-semn tine,

asadar, de o fenomenologie primara sociala. (Culler, 1975)

Analiza intrinseca a textului are la baza semiologia - stiinta semnelor - intemeiata de Ferdinand de Saussure (1857-1913), pentru care semnele au urmatoarele patru caracteristici (apud Silverman, 1993, p.72):

Prin ele se contopesc un concept si o imagine sau sunet (semnele de circulatie, dar si cuvintele inscrise sau vorbite ale unei limbi);

Semnele nu sunt entitati autonome. Ele isi deriva intelesul numai din locul ce il ocupa intr-un sistem articulat. Semnul lingvistic nu este altceva decat diferenta de alt semn (rosu e ceva ce nu este albastru, verde, galben, etc.);

Semnul lingvistic este arbitrar sau nemotivat, ceea ce inseamna ca el nu are o legatura naturala cu semnificatul. Diferite limbi au cuvinte diferite pentru aceeasi notiune;

4. Semnele pot fi conectate in doua moduri. Primul presupune posibilitati combinationale, cun sunt, in limba, prefixele si sufixele (in romana avem, probabil, putine cuvinte compuse ce exprima notiuni distincte dar tendinta pare a fi aceea de crestere a ponderii lor: "sociolingvistica", "sociouman", de pilda) Saussure numeste aceste combinatii relatii sintagmatice. Al doilea mod este dat de faptul ca semnele au proprietati contrastive, alegerea unui semn excluzandu-l automat pe altul (spui "da", ceea ce inseamna ca nu e "nu", "tanar" exclude pe "batran"). Relationarea de excludere reciproca se numeste si opozitie paradigmatica.

Ideile semioticii structuraliste si-au gasit teren si in analizele mai concreteale textelor cotidiene, ale metodelor prin care oamenii se descriu si fac inferente. H. Sacks (1922) , continuandu-si studiile sale de lingvistica etno-metodologica, ajunge la concluzia ca sarcina majora a analistilor vietii sociale este de a identifica "aparatul" care face ca oamenii sa realizeze activitati ce sunt recunoscute ca atare de ceilalti, cu toate ca aceste activitati nu sunt aproape niciodata total explorate si complete. In conceptia lui, cultura poate fi privita ca "o masina de facut inferente", producatoare, adica, de "aparate" administrate si utilizate in contexte specifice. Iata care ar fi piesele mai importante ale "masinariei" respective:

Categoriile utilizate. Fiecare persoana, eveniment, situatie, etc. poate fi descrisa prin mai multe categorii, plasand-o, astfel, in anumite clase. E indeajuns sa rasfoim mai multe ziare si sa ne dam seama cum acelasi eveniment este prezentat in termeni diferiti. Feministele au aratat ca, spre deosebire de barbati, femeile sunt identificate, de obicei, cu statutul marital, numarul de copii, culoarea parului. Asemenea identificari in descriere trimit cititorul la o anume judecare a persoanei si a comportamentelor sale. Aceeasi persoana poate fi prezentata ca "bine facuta, blonda, mama a trei copii" sau ca "profesoara de matematica in varsta de 40 ani". Amandoua descrierile sunt adevarate, dar ele determina lecturi diferite.

Fiecare categorie face parte dintr-o colectie de categorii. Din propozitiile de mai sus, "mama" este o categorie din colectia 'familie", iar "profesor" din cea a "ocupatiei". In raportul categorie-colectie functioneaza opozitiile paradigmatice ale semioticii saussuriene. Daca se mentioneaza "mama" e clar ca se exclude "tata".

Regula consistentei spune ca in actul auzirii, al perceperii descrierilor, atunci cand un vorbitor foloseste una sau mai multe categorii pentru a descrie cel putin doi membrii ai populatiei si daca auzim aceste categorii ca fiind posibil sa faca parte din aceeasi colectie, le vom auzi in acest fel. Nu intamplator, spune A. Sacks, la auzul sau la citirea anuntului: "Copilul plange. Mama l-a luat in brate.", suntem aproape siguri ca e vorba de mama copilului. Regula consistentei se refera si la alte aspecte ale dinamicii colocviale; si anume ea spune ca daca in caracterizarea unui membru al populatiei recurgem la o categorie dintr-o colectie anume, exista o mare probabilitate ca in descrierea altui membru sa folosim o alta categorie, dar din aceeasi colectie. O implicatie serioasa a acestei reguli este ca, atunci cand noi folosim termeni mai duri in caracterizarea cuiva, ne putem astepta sa fim caracterizati cu termeni din aceeasi colectie.

Categoriile au functia de a defini si delimita activitatile (category-bound activity), de a caracteriza persoanele prin activitatile lor si de a infera activitatile din descrierea persoanelor. O consecinta a acestor caracterizari este ca pe baza lor noi judecam moralitatea actelor savarsite. Cand aflam ca un parinte si-a pedepsit copilul ni se pare ceva normal, in schimb, cand auzim ca un copil si-a pedepsit parintele, nu ne gandim numai la ceva atipic, ci si la un lucru imoral. Ce e de retinut aici este ca termenul "a pedepsi" descrie o activitate care ar putea fi caracterizata lingvistic si altfel, in cuvinte mult mai blande si care ar schimba interpretarile receptorului. Felul in care descriem o situatie angajeaza cvasi-permanent si o conotatie morala. In viata sociala concreta, normele morale au un rol de prim-plan. Spre deosebire insa de uzanta sociologiei clasice, de a lua normele drept element de cauzalitate a actiunilor sociale, A. Sacks este preocupat de felul in care actorii cotidieni folosesc normele pentru a descrie, cataloga si intelege activitatile semenilor lor. El insista ca in practica curenta de "citire" in spusele celorlalti, oamenii fac mereu inferente, de mai multe ordine: astfel, daca persoana A il categorizeaza pe B ca batran, noi avem inclinatia sa-l categorizam pe A, pentru a decide cum l-am categoriza noi pe B (A. Sacks, 1974, p.45).

A. Sacks numeste strategiile complexe si subtile prin care oamenii in practica mundana isi descriu si evalueaza reciproc activitatile procedee de categorizare a membrilor (memberships categorisation device) sintagma folosita in literatura de specialitate si in formula prescurtata MCD. Prezentam un caz de aplicare a analizei MCD, preluat de la D. Silverman (1993) de Petru Ilut in "Abordarea calitativa a socioumanului", p.147. Este vorba despre cum producatorii de stiri si relatari de evenimente, in efortul de a le face pe acestea cat mai interesante si atragatoare, le construiesc, mizand pe conotatiile cuvintelor, pe mecanismele de categorizari si inferente ale audientei. Tabelul are ca pretext un titlu (adaptat) aparut intr-un numar din ziarul "Times", dar exista exemple numeroase si chiar mai frapante in presa scrisa de la noi. (Vezi Tabelul nr.1)

Transcriptia si analiza conversatiei cotidiene

Un gen de mare interes pentru studiile din domeniul socioumanului il constituie conversatiile cercetator -subiect si bineanteles, nu atat cele pe baza de chestionar standardizat, unde secventa intrebare- raspuns este intr-o singura directie( operatorul intreaba, subiectul raspunde) si unde, deci nu avem o conversatie in intelesul propriu al cuvantului, ci in interviurile nestructurate, de adancime. Dar si aici subzista o puternica asimetrie, fiindca desi discutia este libera, cercetatorul este cel care pune, in general, intrebari. Analiza calitativa a conversatiilor se detaseaza net insa de preocuparile clasice (de orientare pozitivist-cantitativista), ale investigatiunii verbale intervievator-intervievat. Aceasta din urma se concentreaza asupra urmatorului fapt: in ce masura respectiva interactiune favorizeaza sau nu acuratetea declaratiilor intervievatului despre o realitate preexistenta. Calitativistii scruteaza cu atentie procesul de organizare si desfasurare a conversatiilor libere (interviuri deschise) ca o realitate in sine. Pe de alta parte, pentru ei, conversatiile de tip interviu sunt doar o forma a conversatiilor sociale, majoritatea acestora constituind-o cele prezente in practica rutiniera de zi cu zi. In viziunea calitativista, toate formele de conversatie, deci si cele de natura institutionala (din parlament, sa spunem, sau medic-pacient) sunt, in fond, variante ale conversatiilor din viata mundana. (Se intelege ca si in convorbirile intervievator-intervievat.)

Analiza conversatiilor cotidiene presupune o inregistrare cat mai fidela a lor. Astazi, prin mijloacele audio-vizuale sarcina cercetatorului este mult usurata si prezentarea materialului de teren in forma sa nealterata este mult mai lesne de realizat. Transcriptia conversatiilor si a contextului in care ele se desfasoara, ramane insa in continuare o operatie indispensabila, fiindca ea condenseaza informatii si este un prim pas inspre codarea si prelucrarea ei. Transcriptia inseamna utilizarea unui sistem de semne (conventionale, desigur) in a nota dinamica si structura convorbirilor: o paranteza mare poate indica interventia unui vorbitor in timp ce altul vorbeste deja; o cifra din paranteze mai mici, aproximativ cat timp a facut pauza vorbitorul in discursul sau; cuvintele scrise cu litere mari dintr-o replica desemneaza vocea ridicata a personajului, etc. Sacks si colaboratorii ofera la sfarsitul lucrarii lor (1974) un Appendix ce cuprinde detalii ale principiilor si sistemelor de notare a conversatiilor. Transcriptiile au nu doar rolul de a prezenta in detaliu mersul si caracteristicile interactiunilor verbale, ci ele sunt si o adevarata munca de cercetare, deoarece in operatia de transcriere a materialului brut inregistrat, se descopera mereu noi laturi si sensuri ale actelor conventionale. In acelasi timp, transcriptiile, dat fiind caracterul lor de semicodate, pot fi utilizate cu folos de alti cercetatori, ca un document pretabil la analize si interpretari proprii.

Concepte	Explicatii	Continutul titlului
1. Categorizare	Orice persoana poate fi caracterizata "corect" in mai multe feluri	In titlu sunt numiti "tata" si "fica", dar in continutul articolului "manager" si "studenta"
2. Procedee de categorizare a membrilor (MCD)	Categoriile utilizate sunt vazute ca apartinand aceleiasi colectii	Aici "colectia" este familia
3. Regula economiei	O singura categorie poate fi suficienta pentru a descrie o persoana	E folosita o singura categorie pentru o singura persoana
4. Regula consistentei	Daca o persoana este identificata ca facand parte dintr-o colectie, persoana urmatoare va fi cu mare probabilitate localizata in aceeasi colectie	"Fata" este din aceeasi colectie (MCD) ca si "tatal"
5. Organizarea duplicativa	Cand categoriile apar ca desemnand cu mare probabilitate legaturile de "echipa" (rudenie, colegi, etc.) ele sunt interpretate ca atare	"Tatal" este tatal fetei sau "fata" este fata acelui "tata"
6. Delimitarea categoriala a activitatilor ("category-bound activity")	Activitatile sunt "auzite" asociate cu anumite categorii	"Mare scandal" nu este asociat, de regula, cu categoriile de "tata-fica": aceasta va face ca povestirea sa fie de senzatie, noutate
7. Relatii standardizate  ale perechilor	Perechea de categorii ce sunt legate impreuna prin modalitati standardizate in rutina vietii cotidiene	Intre "tata" si "fica" se presupune ca exista relatii de dragoste, de stima, de ajutor reciproc; cum s-a putut intampla un mare scandal ? Din nou se accentueaza senzationalul evenimentului

Sursa: Ilut Petru, 1997

Tabelul nr.1 Analiza titlului"Tatal si fica in mare scandal"

(adaptare dupa Silverman, 1993)

Cat priveste analiza efectiva a materialului conventional, nu exista, bineinteles, retete, modele gata confectionate, ci doar sugestii orientative. Ca principii generale metodologice, le-am putea numi pe cele trei principale asumptii pe care J. Heritage (1984) considera ca le contine analiza (etnometodologica) a conversatiilor.

Trei principii metodologice:

Convorbirile au o organizare structurala ele nu se desfasoara aleator, ci dupa un pattern stabil transindividual, dar regognoscibil de catre interlocutori. Existenta unei structuri a conversatiilor are doua implicatii majore: ea trebuie tratata ca un "fapt social" in termeni durkheimieni, ca un fapt prezent in orice institutie sociala formala sau informala; nu e legitim si necesar, cand explicam organizarea convorbirilor sa facem apel la caracteristicile psihologice sau de alta natura ale vorbitorilor specifici implicati in acea conversatie. (Aceasta prezumptie este cu totul mecanica, formala si riscanta, ea fiind partial contrazisa de cea de la urmatorul punct 3).

Convorbirile sunt organizate secvential, iar comportamentul vorbitorului este modelat de contextul conversational in care participa, mai cu seama de secventa precedenta a conversatiei.

Cele doua caracteristici prezentate mai sus trebuie identificate printr-o examinare minutioasa a transcriptiilor, adica analiza sa fie fondata empiric. E necesar sa se evite constructiile teoretice premature, neintemeiate pe exploatarea detaliata a materialului empiric. Aceasta inseamna ca regularitatile desprinse se refera la toti participantii si la toate actiunile lor conventionale, iar daca exista cazuri deviante, ele necesita o tratare analitica si o reconsiderare a teoriei si a regularitatilor descoperite.

Analiza si interpretarea urmelor si a documentelor materiale

Fara indoiala ca "pana la urma" tot ce studiaza cercetatorul social sunt "urme" ale subiectilor sai: raspunsuri la chestionare si interviuri, comportamentele din timpul experimentului, inregistrarea observationala. In sens propriu, "urme' reprezinta insa documente neprovocate, existente intr-o forma materiala.

Cultura materiala, cu cele doua componente majore ale sale, textele scrise si artefactele, produse fabricate (unelte, constructii, imbracaminte, ect.) este un teren bogat de exploatare stiintifica nu doar pentru descrierea in sine a trecutului (istoria), ci si pentru antropologie, sociologie si psihologie sociala, in incercarea lor de a accede la constantele comportamentale si mentalitare individuale si grupale (si implicit a vedea daca asemenea universalii, in afara celor biologice, exista).

Produsele activitatilor oamenilor prezinta maxima relevanta in disciplinele socioumane fiindca prin ele aflam nu numai ce ei spun, ci si ceea ce realmente fac. In acest sens, si analizele unor urme mai prozaice, rezultate din activitati rutiniere pot aduce date valoroase. W. Rathje si colaboratorii (1992) au studiat continutul resturilor menajere si au constatat ce diferenta mare este intre cantitatea de bere consumata efectiv si cea declarata la interviu. Alti autori, precum, mai recent, I. Hodder (1992) au ajuns la consideratii interesante cu privire la rolurile domestice, femeie-barbat-copii, pe baza investigatiei decoratiilor de interior si a vaselor utilizate pentru prepararea si pastrarea hranei.

Interpretarea calitativista a culturii materiale ridica unele probleme teoretico-metodologice, prelucrate si sintetizate dupa I. Hodder (1994) de Petru Ilut astfel:

E necesar sa facem o clara disociere intre doua feluri de documente (sau de niveluri) ale culturii materiale din punctul de vedere al intentiilor cu care au fost create, al naturii si al incarcaturii lor de intelesuri. Primul este acela care are in sine valoare comunicational-simbolica, expresiva, de reprezentare, si a fost creat cu acest scop. Aici intelesurile sunt date in informatie nemijlocita, chiar daca accesul la ele presupune interpretare, uneori permanenta. In acesta categorie intra, in primul rand, textele scrise, dar si pieslele de cultura ca steagurile, uniformele si altele. Al doilea plan este cel al tehnologiei, al culturii materiale strict pragmatice, nedesemnata reprezentarilor simbolice. Prin aceasta se evoca doar intelesuri, ele sunt tacite, implicite si cu totul indirecte. Unele fac parte din respectiva categorie, ca si artefactele, in general. Ele nu au o valoare simbolica in sine.

Faptul ca nivelul strict artefactic (tehnologic) al culturii materiale nu contine sisteme de coduri de reprezentare simbolica elaborate si nu are in sine o valoare comunicationala, intelesurile sociale (relatii interpersonale si intragrupale, motivatii, aspiratii, emotii si sentimente) fiind latente si mai difuze, analiza si interpretarea documentelor de la acest nivel prin analogie cu textele scrise trebuie sa se faca cu multa precautie. Logica si structura lor nu sunt in primul rand de natura semantico-retorica, ci determinata de constrangerile de mediu fizico-geografic si tehnologic sau tehnoambientale, cum s-ar mai putea numi. Intelesurile sociale sunt identificabile si in cultura materiala nonsimbolica, dar nu abuzand de paradigma lingvistico-interpretativista. De altfel, unele cercetari din stiintele cognitive arata ca intre cunostintele practice si cele lingvistice subzista diferente fundamentale in ce priveste modul lor de organizare mentala (Bloch, 1991).

Nivelul culturii materiale intrinseci simbolice se preteaza abordarii textualiste, semiotice. Deci si documentele care nu sunt texte scrise, cum ar fi piesele de imbracaminte, insignele, monumentele, nemaivorbind de produsele artistice propriu-zise - arhitecturale, sculpturale si picturale. D. Miller (1982) a argumentat cum utilizarea unui anumit gen de vestimentatie urmeaza principiul relatiei sintagmatice - obiecte de imbracaminte ce "merg impreuna" - si pe cel al relatiei paradigmatice - alegerea unei anumite piese si nu a alteia are valoare de distinctivitate. Reprezentantii teoriei alegerii rationale exploateaza constatarile de acest gen (cu privire la imbracaminte, vesela, etc.) pe linia comportamentului strict utilitar al actorului social, practicarea unui anume stil vestimentar sau alimentar avand functii precise de marcare a unui status social si deci de obtinere de beneficii (Coleman, 1990).

A cauta intelesurile, valorile si reprezentarile sociale atat la nivelul culturii materiale intrinsec simbolice, cat si la al celei mediat-simbolice (tehnologice) inseamna analiza contextuala, de spatiu cultural si de timp istoric. Altfel, simbolurile, semnele sunt total arbitrare. Aici, exemple ilustrative sunt la indemana (simbolul crucii, al porumbelului etc.). De altminteri, multe artefacte au in acelasi timp o valoare utilitara si una simbolica. Antropologii, cu deosebire, s-au interesat de schimbarea intelesului simbolurilor materiale in timp si mecanismele prin care aspectul functional al obiectelor s-a convertit in cel simbolic.

Intelesurile si semnificatiile acordate culturii materiale au o valoare stiintifica de cunoastere, dar aproape intotdeauna si o distincta conotatie social-politica. Se poate ajunge chiar la conflicte social politice in interpretarea semnificatiei itemilor materiali ai unei culturi, in special in legatura cu identitatea etnica si consistenta ei de-a lungul timpului. Interferentele in mediul de constructie a caselor, in vestimentatie, in bucatarie si alimentatie dintre germani - maghiari - romani - tigani si alte etnii din Transilvania sunt obiect de studiu, dar si de disputa. Uneori insa studiul artefactelor si al tehnologiilor trecute poate fi folositor comunitatilor intr-un sens foarte pragmatic.