Chestionarul

CHESTIONARUL

Constructia chestionarului.

Una dintre cele mai frapante caracteristici ale cercetarii empirice in domeniul stiintelor socioumane - ale metodei anchetei, in special, - este aceea ca, practic, cu ocazia fiecarei noi investigatii, cercetatorul este obligat sa-si construiasca propriul instrument de cercetare, a carui utilizare este deci limitata de obiectul studiului in cauza si la momentul respectiv. De aici rezulta:

obligatia de a construi de fiecare data un nou instrument, fapt ce presupune costuri materiale si de personal, pierderea unui timp pretios, mai ales cand fenomenul vizat este efemer sau cand rezultatele cercetarii sunt asteptate sa apara foarte rapid;

necesitatea testarii prealabile a instrumentului, care insa intotdeauna este incompleta, de unde:

incertitudinea asupra validitatii si fidelitatii lui si, prin urmare, asupra calitatii rezultatelor cercetarii;

dificultatile ce apar aproape mereu atunci cand se urmareste compararea rezultatelor obtinute de doi cercetatori diferiti si, in genere, atunci cand se doreste realizarea unor analize secundare sau metaanalize.

De aici necesitatea acordarii unei atentii cu totul speciale alcatuirii chestionarului, ca operatie prealabila fundamentala a unei anchete sau sondaj. O astfel de grija nu este niciodata exagerata, operatia de constructie a chestionarelor e departe de a fi o indeletnicire simpla. Necunoasterea si nerespectarea unor norme metodologice - desi nu foarte stricte si care suporta multe exceptii sau nuantari, in functie de context -, antreneaza consecinte grave asupra rezultatului cercetarii si o pot compromite.

Sursa: Ilut Petru, 1997

Tabel nr.2 Avantajele si dezavantajele diferitelor tehnici de ancheta: fata in fata, prin telefon si prin posta (Adaptat dupa de Vaus, 1996)

Logica intocmirii chestionarelor.

In constructia unui chestionar trebuie sa parcurgem mai multe etape,cum ar fi:

I etapa-delimitarea obiectului

a.-se definesc notiunile care vor sta in centrul anchetei pentru a gasi indicatori adecvati

ex. daca dorim sa facem o ancheta despre ce inseamna timpul liber in opozitie cu munca, va trebui sa definim notiunea de timp liber pentru diferite categorii investigate

b.definirea obiectului trebuie sa corespunda cat mai bine obiectivarii definite de Emil Durkheim: comportamentele trebuie abordate din exterior , evitandu-se judecatile introspective

II. A doua etapa este aceea a identificarii indicatorilor, care sunt mijloace de a masura notiunile definite

Ex. studiul despre prudenta

Se descriu unele comportamente caracteristice prudentei:

1-incheie asigurari

2-nu pariaza intr-o cursa totul pe acelasi cal

3-nu se lanseaza intr-o afacere fara un studiu de piata preliminar

Implicit se vor contura si intebarile care vor fi legate de anumiti indicatori

-conducerea automobilului, sume economisite, tipul de plasament ,felul de a vorbi, forme de gandire si de implicare

Distingem astfel in mersul anchetei 3 niveluri principale:

De obicei, in demersul de construire a chestionarului, este recomandata utilizarea a unui numar cat mai mare de indicatori din doua premise:

imperfectiunea masurarii, date fiind conditiile desfasurarii anchetei

imperfectiunea indicatorului,dat fiind faptul ca nici o intrebare nu poate acoperi in intregime notiunea.

Ex. indicator al sistemului de valori al persoanei interogate:raportarea la religie ,intrebarea referitoare la prezenta la slujba la biserica poate fi suficienta. Daca obiectul se refera la practicarea religiei catolice in Franta este gresit sa ne limitam numai la o astfel de intrebare, deoarece trebuie sa descompunem identitatea catolica a francezilor in mai multe dimensiuni :

1.-practici religioase indicatori:-numarul de impartasanii  intr-o luna indice 0-4

-importanta acordata casatoriei religioase

-faptul de a se ruga

-faptul de fi botezat etc.

2.- credinte si atitudini fata de credinta catolica

3.- activitatile religioase

4.- atitudinile fata de heterodoxie.

Constructia oricarui chestionar trebuie sa inceapa cu specificarea foarte clara si detaliata a problemei de cercetat. Problemele sociale au, de regula, un grad de complexitate care impune descompunerea lor in mai multe dimensiuni. Aceste dimensiuni se cer traduse in indicatori, deci in modalitati empirice de detectare a prezentei/absentei sau a starii sau a intensitatii unor caracteristici. In cazul anchetei, indicatorii vor fi adusi, pana la urma, sub forma unui text, a unei intrebari ce va apare in chestionar. Intrebarea - fiecare intrebare din chestionar - reprezinta un indicator, dar un indicator prelucrat, tradus, ajustat etc. de asa maniera incat el sa fie valid si functional in procesul comunicarii dintre cercetator si subiect.

Astfel, o intrebare de genul:

Cat timp ati petrecut ieri privind la televizor ?

este traducerea verbala a indicatorului "timp alocat, in ziua X, vizionarii programelor de televiziune", care, impreuna cu multi alti indicatori de aceeasi natura, contribuie la creionarea dimensiunii "consum cultural", parte, de exemplu, a unei problematici mai generale privind stilul de viata.

Uneori indicatorul este identificabil in mod clar in intrebare, asa cum este cazul exemplului de mai sus. Alteori intrebarea poate sa aiba un continut ce nu trimite explicit spre un indicator sau indicatorul este derivat din continutul intrebarii printr-o procedura interpretativa mai elaborata, necoincizand deci cu cel pe care-l poate percepe subiectul la prima vedere. Astfel, intreband pe cineva daca a mintit vreodata, nu urmarim sa delimitam, prin raspunsul "Da", pe cei sinceri si, prin "Nu", pe cei nesinceri, ci chiar invers, "Da"-ul va fi un indicator de nesinceritate. Cele doua situatii deosebite aici se gasesc, in literatura metodologica, in distinctia care se face intre intrebarile directe si intrebarile indirecte. Ca orice clasificare dihotomica, o astfel de impartire e prea rigida. Este clar ca cercetatorul va opta pentru utilizarea de intrebari cu caracter mai putin direct ori de cate ori considera ca o intrebare foarte directa provoaca subiectului reactii ce altereaza validitatea instrumentului de cercetare.

Dupa inventarierea dimensiunilor principale si a indicatorilor fiecareia, se trece, in cele mai multe cazuri, la introducerea unor noi variabile, mai mult sau mai putin complexe, despre care se presupune ca influenteaza sau sunt influentate de fenomenul central studiat, lucru ce implica, de fapt, o ipoteza asupra unui model cauzal sau de influente, in baza caruia acest factor central al studiului primeste o explicatie corespunzatoare. Noile variabile pot fi, si ele, descompuse in dimensiuni si exprimate in indicatori sau, pur si simplu, pot sa coincida chiar cu un singur indicator-intrebare, cum se intampla cu factorii simpli de genul unor comportamente, precum mijlocul de transport cu care persoana activa se deplaseaza la serviciu, tipul de localitate unde-si are rezidenta etc.

Sub forma cea mai generala exprimand lucrurile, vom presupune deci ca problema noastra centrala, A, se descompune in k dimensiuni, A₁ , A₂ , A_k si ca fiecare dintre acestea genereaza un numar de intrebari, sa zicem, in medie m. Sa mai admitem ca va fi necesar sa mai distingem un numar, r, de factori complesi B, C, D, , necesari pentru explicarea fenomenului A sau prezentand interes pentru cercetare, fiecare reclamand descompunerea in s dimensiuni, a cate t indicatori (intrebari), in medie. In fine, sa mai adaugam ca, practic, orice chestionar mai contine un numar de v intrebari numite de identificare sau variabile personale, prin care se determina caracteristicile de baza ale statutului social al indivizilor - sex, varsta, scolaritate, ocupatie etc. -, factori despre care experienta ne invata ca intervin aproape intotdeauna in determinarea comportamentelor, opiniilor, atitudinilor, aspiratiilor, evaluarilor etc. ale subiectilor cercetati.

Cu notatiile de mai sus, se poate calcula numarul n, de intrebari din chestionar astfel:

n = k x m + r x s x t + v

Considerand, ca pur exercitiu de calcul, ca marimile k, m, r, s, t iau in medie valoarea 5 (deci ca avem 5 dimensiuni ale lui A, ca mai exista alti 5 factori, fiecare cu cate 5 dimensiuni si ca fiecare dimensiune este traductibila in 5 intrebari) si ca lui v ii acordam valoarea 10, atunci numarul intrebarilor se va ridica la:

n = 5 x 5 + 5 x 5 x 5 + 10 = 25 + 125 + 10 = 160,

cifra deloc neobisnuita pentru cercetarile sociologice cat de cat serioase.

Procesul de selectie a indicatorilor ce trebuie tradusi in intrebari de chestionar este destul de complex, fiind necesar, cel putin un set de ipoteze, daca nu o teorie, cu privire la explicatia fenomenului social cercetat. Intr-adevar, pachetele de intrebari ce corespund unor dimensiuni si fenomene sunt rezultatul elaborarii teoretice a schemelor de influenta si determinare. Orice intrebare din chestionar are un "rost"; ea deriva, in cel mai nefericit caz, dintr-o ipoteza neexplicitata privind o relatie dintre doua fenomene. De pilda, cercetand optiunile electorale ale unui public si solicitand varsta respondentilor, se presupune ca aceste optiuni sunt valabile dupa varsta.

O forma oarecum deosebita de ancheta, cu destul de mare arie de raspandire, o constituie cea care se bazeaza pe chestionare omnibuz, adica instrumente ce nu se centreaza pe o anumita problema, ci urmaresc culegerea de informatii de naturi diferite, in scopuri diferite si chiar pentru beneficiari diferiti. De pilda, institutele de sondaje uzeaza de astfel de instrumente pentru a raspunde mai usor solicitarilor mai multor beneficiari. In astfel de cazuri, structura logica a setului de intrebari se aseamana cu cea descrisa anterior, cu deosebirea ca ceilalti factori complecsi, B, C, nu se aleg pentru explicarea lui A, ci devin subunitati de sine statatoare din punct de vedere al problematicii. Astfel, in loc sa efectueze cheltuieli cu mai multe anchete, institutia respectiva rezolva totul printr-o singura descindere pe teren. Lucrul este posibil, fireste, daca la nivelul aspectelor de urmarit se ramane, in buna masura, doar la faza descriptiva, folosind pentru explicatie numai variabile individuale de identificare si inca vreo cativa factori simpli.

In alta ordine de idei, trebuie sa observam ca universul indicatorilor unui fenomen social nu are o existenta bine determinata, in sensul ca ar fi constituit dintr-un numar dat si fix de elemente; dimpotriva, el e practic nelimitat si nedeterminat. In consecinta, cel ce intocmeste un chestionar este chemat, pe de o parte, sa construiasca indicatori-intrebari si, pe de alta, sa selecteze cei mai potriviti indicatori, din multimea acestora, care este, aproape nemarginita, operatie dificila si riscanta, ce poate afecta validitatea instrumentului. Daca pentru selectarea esantionului de persoane din populatie exista reguli clare, furnizate de statistica si matematica, pentru alegerea "esantionului de indicatori" este necesara o intuitie si o imaginatie sociologica, bazate pe lecturi si pe o deosebita experienta de cercetare.

O modalitate de a controla si depasi subiectivismul individual in constructia chestionarului este folosirea expertilor in selectarea itemilor si in aprecierea valorii lor in economia instrumentului. Metoda este insa costisitoare, dar consultarea altor specialisti, in faza elaborarii chestionarului, este de dorit, chiar daca se realizeaza in forme mai putin sofisticate.

Constructia chestionarului are la baza, intai de toate, o cunoastere prealabila a problematicii vizate de ancheta, eficienta instrumentului depinzand, evident, de soliditatea acestor cunostinte. Faptul nu exclude, desigur, posibilitatea ca orice persoana sa poata elabora un chestionar, caci, fiecare dintre semenii nostrii practica o sociologie la nivelul simtului comun, care nu este altceva decat un ansamblu de notiuni, descrieri de fenomene, ipoteze si "teorii" asupra relatiilor dintre acestea. Numai ca un chestionar elaborat de un amator va ramane la nivelul propriilor cunostinte si scheme explicative - de regula, precare si grevate de prejudecati si idei preluate fara discernamant -, nereusind sa surprinda decat intr-o masura foarte aproximativa universul indicatorilor relevanti.

Pe de alta parte, apare o problema cel putin tot asa de grea ca si selectia indicatorilor, chestiune ce consta in traducerea indicatorilor in intrebari si asezarea intrebarilor in chestionar, adica cea care tine de "tehnologia" redactarii unui chestionar. Intr-adevar, prin hatisul problemelor de continut, cercetatorul, si cu deosebire cel fara experienta, risca sa scape din vedere multitudinea capcanelor de aceasta natura ce-l pandesc la tot pasul, incepand cu formularea intrebarilor si terminand cu punerea in pagina a chestionarului.

Subliniem grija pe care trebuie sa o avem ca, atunci cand construim un chestionar, sa folosim un limbaj care sa fie inteles de toata lumea si sa fie inteles de toata lumea la fel. Aceasta cerinta elementara, ce deriva din necesitatea de a putea comunica cu toti subiectii si din aceea de a-i supune pe toti la aceiasi "stimului" (caci n-are rost sa le comparam "reactiile"), nu este usor de realizat. Toate manualele de metodologie insista asupra folosirii celor mai simple cuvinte, celor mai simple expresii si a unor fraze cat se poate de scurte. Cuvintele, expresiile si frazele trebuie intelese in acelasi sens de catre toti interlocutorii, indiferent de sex sau varsta, de nivelul lor cultural, de zona geografica de rezidenta sau de alti factori ce ar putea influenta procesul de comunicare, receptionarea univocitatii mesajului.

In constructia chestionarului, se va tine seama si de populatia careia ii sunt adresate intrebarile. Acest lucru este valabil, mai intai, la nivel general, de ansamblu al cercetarii, cand populatia supusa studiului este definita prin anumite caracteristici ce-i sunt proprii, dar si la nivelele particulare, generate respectiv de logica interviului. Este vorba aici de faptul ca nu toate intrebarile unui chestionar trebuie adresate tuturor persoanelor din esantion. In functie de raspunsurile la o intrebare, se obtin diferite subcategorii de populatie, cu caracteristici specifice, carora vom fi nevoiti sa le adresam intrebari specifice. Apar, asadar, in majoritatea chestionarelor asa-numitele intrebari filtru, care genereaza bifurcari in succesiunea intrebarilor, trimitand operatorul sau subiectul la intrebarea ce urmeaza a fi adresata, in functie de raspunsul la intrebarea filtru. (Am spus "bifurcari", desi in principiu pot fi trimiteri spre trei sau mai multe locuri printr-o singura intrebare, numai ca astfel de intrebari filtru complexe se folosesc mai rar, din cauza complicatiilor pe care le creeaza.) O intrebare filtru poate fi, de pilda, cea prin care se delimiteaza persoanele ce se declara dispuse sa mearga la urne, cu ocazia viitoarelor alegeri, de cele care nu doresc sa mearga la vot. primelor li se va adresa, fireste, un set de intrebari (cu scopul de a afla cu cine vor vota, cat de bine cunosc candidatii, care sunt motivatiile alegerii etc.), iar celorlalte un alt set (din care sa aflam motivatia acestei optiuni si alte aspecte legate de ea).

Cele doua mari tipuri de probleme ce trebuie rezolvate in aceasta faza a anchetei - cele de continut, adica cele legate de alegerea indicatorilor (necesari si suficienti) pentru descrierea fenomenului si a relatiilor sale esentiale cu alti factori sociali, si cele de forma, adica de transpunere a indicatorilor in intrebari standardizate, privitor la invelisul lor verbal, la modul de adresare si la cel de inregistrare a raspunsurilor - presupun genuri de cunostinte diferite: primele teoretice iar celelalte metodologice.