CONDITIILE DE MUNCA SI AMELIORAREA LOR

CONDITIILE DE MUNCA SI AMELIORAREA LOR

Modul de functionare si conditiile pe care o organizatie le asigura salariatilor sai constituie astazi o variabila cheie in evolutia performantei economice si sociale. Managementul proiecteaza organizarea in anumite conditii de lucru. Evolutia conceptiilor despre factorul uman a cautat sa explice si sa gaseasca noi solutii in revigorarea motivatiei. Teoria lui F. Herzberg evidentiaza ca scaderea motivatiei este o consecinta a degradarii muncii ca urmare a automatizarii excesive si a unei organizari tot mai precise. Studiile sale au urmarit motivatia omului in timpul muncii si concordanta dintre metodele de organizare a muncii si cerintele umane.

Comportamentul in munca este influentat de factori de igiena, care se refera la ambianta generala de munca (remunerarea, durata zilei de munca, relatiile cu colegii, conditiile de munca, politica organizatiei, continutul muncii etc.), dar are o influenta efemera, si factori de motivatie profunda, care favorizeaza in profunzime, pe termen lung motivatia, cum ar fi implinirea personala, consideratia, promovarea, continutul muncii si responsabilitatea.

Asigurarea unor conditii de munca adecvate, care sa ofere salariatului o atmosfera favorabila, este o masura strategica. Securitatea si ameliorarea conditiilor de munca reprezinta acum factori economici cu un randament superior, investitii al caror efect, desi greu masurabil, poate fi apreciat ca portant pentru gestiunea unei organizatii.

1. SECURITATEA MUNCII

Asigurarea securitatii muncii, latura importanta a activitatii economice, consecinte atat asupra salariatului, cat si la nivelul intreprinderii si al economiei. Alaturi de aspectele umane si sociale pe care le provoaca un accident de munca, eforturile financiare ale organizatiei sunt importante. Pentru prevenirea unor evenimente regretabile si costisitoare, organizatia trebuie sa investeasca in domeniul securitatii muncii, investitie care se dovedeste in toate cazurile necesara si rentabila.

1.1. ACCIDENTELE DE MUNCA

Intre disfunctionalitatile ce pot afecta o organizatie, accidentele de munca se manifesta brutal si nu sunt dorite de nici una din parti. Ele reprezinta o perturbare importanta a activitatii si, de la un anumit nivel, pun in discutie sistemul social al organizatiei in care apar.

La originea unui accident pot exista urmatoarele cauze:

- realizarea unor produse cu caracter periculos sau nociv (explozibile, inflamabile, care pot contamina etc.);

- lucrul la masini si utilaje care nu respecta regulile ergonomice si cele ale protectiei muncii;

- utilizarea unor procedee tehnologice riscante, periculoase pentru integritatea corporala si sanatatea salariatului;

- modul in care sunt respectate normele de protectia muncii de catre salariatii insisi;

- alte cauze, cum ar fi de exemplu accidentele in trafic din vina altor persoane, accidentele ecologice etc., in care sunt implicati fara voie salariatii organizatiei.

Legislatia actuala defineste accidentul de munca drept "vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care se produc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin o zi, invaliditate sau deces'.

Accidente de munca sunt considerate si acele vatamari si intoxicatii produse in urmatoarele imprejurari[1];

a) in afara intreprinderilor, in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu de catre conducatorii mijloacelor de transport si insotitorii acestora, precum si de tractoristi si mecanizatori in timpul deplasarii pe drumurile publice, de la un loc de munca la altul:

b) inainte de inceperea sau dupa incetarea lucrului, daca cel accidentat se afla in intreprinderea unde isi are locul de munca, pentru interese legate de serviciu, precum si in timpul pauzelor care au loc in desfasurarea procesului de munca;

c) in timpul indeplinirii practicii profesionale in intreprinderi de catre elevi, studenti sau ucenici.

Legea prevede si alte cazuri care se pot incadra la accidente de munca, avand in vedere continua diversificare a activitatilor umane. Pentru o mai buna cunoastere si gestionare a securitatii muncii, accidentele pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

Astfel, dupa numarul persoanele implicate, accidentul poate fi individual, atunci cand angreneaza 1-2 persoane, si colectiv, atunci cand cel putin trei persoane au avut de suferit in urma evenimentului respectiv.

Dupa urmarile asupra victimelor, accidentele se pot imparti in:

- accidente care produc incapacitate temporara de munca (maximum 30 de zile);

- accidente in urma carora se inregistreaza invaliditate;

- accidente care provoaca decesul.

Natura cauzelor directe care provoaca vatamarea este un alt criteriu, dupa care accidentele pot fi mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere si complexe (combinate).

Un criteriu interesant si util poate fi considerat si momentul ui care se resimt efectele accidentului, si in acest caz exista doua categorii de accidente: cu efect imediat si cu efect ulterior.

Directia de resurse umane si conducerea organizatiei trebuie sa acorde importanta actiunilor de prevenire a accidentelor de munca, in aceasta directie cercetarea cauzelor care au determinat accidentele de munca ofera informatiile necesare stabilirii masurilor corective. Ca metode de analiza pot fi utilizate: indici statistici, metoda topografica si metoda monografica.

Ca indici statistici sunt folositi cu precadere indicele de frecventa indicele de gravitate si costul de risc.

Indicele de frecventa, If, se stabileste ca raport intre numarul de accidente care au atras dupa ele oprirea activitatii (Na) si totalul orelor lucrate in perioada analizata (TI). De regula acest indicator se calculeaza la l milion de ore de munca cu relatia:

Indicele de gravitate, Ig, reprezinta raportul dintre numarul de zile de munca pierdute (Zp) si totalul orelor lucrate in perioada analizata (TI), fiind calculat la 1000 ore de lucru:

Costul de risc, Cr, exprima efortul organizatiei pentru prevenirea accidentelor de munca. Calculul sau se face prin raportarea eforturilor intreprinse de organizatie in interiorul sau si in afara sa (taxe si alte cote mentionate de lege), E, si fondul de salarii realizat sau planificat in perioada respectiva (Fs). Se intelege din aceasta ultima propozitie ca acest indicator poate fi calculat in varianta previzionata si in varianta efectiva:

Indicatorii de mai sus ofera posibilitatea efectuarii unor comparatii interne, intre categoriile de salariati, si in dinamica, sau externe, au alte organizatii din ramura sau din economie.

Informatiile obtinute pe aceasta cale trebuie completate cu cele rezultate in urma utilizarii metodelor topografica si monografica.

Metoda topografica utilizeaza o reprezentare la scara a unei zone sau a intregii organizatii, cu semne conventionale in locurile in care s-au produs accidente intr-o anumita perioada de timp. Pot fi evidentiate astfel locurile unde pericolul de accidente este mare si poate fi directionata mai bine cercetarea.

Metoda monografica presupune obtinerea de informatii din studiul proceselor tehnologice, a modului de lucru, a constructiei si functionarii masinilor si utilajelor, a echipamentelor si conditiilor de mediu in scopul de a evidentia potentialele locuri de munca periculoase, cauzele ce pot provoca accidentele si masurile preventive ce trebuie luate pentru inlaturarea lor.

1.2. COSTUL ACCIDENTELOR DE MUNCA

Securitatea muncii reprezinta raspunsul pe care organizatia si securitatea il pregatesc problematicii morale a integritatii fizice a salariatilor, dar si importantelor mize financiare legate direct, indirect sau colateral de aparitia accidentelor de munca. Legislatia muncii in tarile europene prevede reguli de fixare a taxelor care penalizeaza organizatiile in care riscul de accidente este foarte mare.

Costurile totale ale securitatii muncii sunt mari, incluzand in tarile occidentale urmatoarele grupe de cheltuieli:

- cotizatia pentru accidente de munca;

- cheltuieli aferente accidentelor de munca;

- bugetul de securitate.

1. Cotizatia pentru accidente de munca se percepe dupa reguli al caror obiectiv este acela de a incita conducerea intreprinderii sa promoveze actiuni de prevenire. Stabilirea cotizatiei se face in functie de numarul de salariati si gradul de risc in accidente al intreprinderii respective, in Franta, de exemplu, determinarea cotei se face in trei moduri:

- tarifare colectiva;

- tarifare individuala;

- tarifare mixta.

Tarifarea colectiva se aplica la nivel national unei anumite activitati profesionale, sau unui grup de activitati profesionale. Cotele sunt stabilite anual de catre ministerul de resort, in functie de rezultatele statistice ale ultimilor trei ani precedenti. Tarifarea colectiva este specifica societatilor nou create.

Tarifarea individuala ia in calcul si riscul propriu al intreprinderii si se aplica individual fiecarei intreprinderi. Nivelul cotizatiei unei intreprinderi care este supusa unei tarifari individuale cuprinde trei elemente:

a) o cota bruta, specifica intreprinderii, calculata ca raport intre valoarea riscului specific acesteia si masa salariala totala platita in cursul ultimilor trei ani incheiati;

b) o cota corespunzatoare acoperirii accidentelor pe parcurs, respectiv o majorare forfetara stabilita in fiecare an prin act ministerial, sub forma de procentaj din salarii;

c) cheltuieli generale aferente cheltuielilor de reeducare profesionala, cheltuielilor de gestiune, alimentarii fondurilor speciale.

Tarifarea mixta reprezinta o combinatie a celorlalte doua tipuri, nivelul sau obtinandu-se prin insumarea unei fractiuni din tarifarea colectiva si a unei fractiuni din tarifarea individuala proprie intreprinderii.

2. Cheltuielile aferente accidentelor de munca reprezinta o alta parte importanta a costurilor totale ale securitatii muncii. Ele cuprind contra­valoarea actiunilor si formalitatilor in caz de accident, costurile suplimentare inregistrate in atelier ca urmare a accidentului, costul absentei accidentatului si costul sanctiunilor primite, in majoritatea tarilor UE aceste cheltuieli reprezinta de la o treime pana la de cateva ori nivelul cotizatiei percepute pentru accidentele de munca.

3. Bugetul de securitate. Un alt capitol al costurilor totale ale securitatii muncii il constituie programul actiunilor referitoare la igiena si securitate, intocmit anual si supus aprobarii comitetului de intreprindere. Cheltuielile cuprinse in acest program sunt mentionate in bilantul social al intreprinderii si se refera indeosebi la eforturi pe linia formarii in domeniul securitatii muncii.

1.3. ANALIZA SI REDUCEREA ACCIDENTELOR

DE MUNCA

Pentru a fi eficace politica de securitate trebuie sa porneasca de la buna cunoastere a conditiilor ce pot sa declanseze un accident in intreprindere. Analiza acestor conditii specifice si cautarea unor solutii adaptate au o importanta considerabila in reducerea pericolelor de accidentare. La dispozitia conducatorilor din intreprinderi se afla un mare numar de informatii si de mijloace de investigare, dar problemele au aparut la prelucrarea lor. in ultimul timp s-au dezvoltat si metode de analiza calitative mai sofisticate, cum ar fi "arborele cauzal'. Pus la punct de Institutul national de cercetare asupra securitatii din Franta, arborele cauzal are la baza trei principii:

- culegerea informatiilor despre modul cum s-au derulat faptele;

- constructia unei diagrame;

- stabilirea actiunilor posibile de prevenire.

Aceasta metoda utilizeaza datele referitoare la accidentele de munca din intreprindere, care se regasesc in declaratia de accident si in dosarul individual al persoanelor care au avut de suferit din aceasta cauza.

Evolutia accidentelor de munca a inregistrat o scadere continua in timp in toate tarile europene, dupa cum rezulta din analiza celor doi indicatori speciali utilizati, respectiv:

- numarul de accidente care au impus oprirea lucrului la l 000 000 ore lucrate, Nao, calculat cu relatia:

- indicele de gravitate a incapacitatilor temporare la 1000 ore lucrate, Igit, determinat astfel:

Nivelul celor doi indicatori inregistreaza valori diferite, in functie de ramurile de activitate in care evolueaza intreprinderea. De regula mai "riscante' sunt constructiile, transporturile si manipularea, industria chimica, industria lemnului, iar valori mai reduse ale indicatorilor sunt specifice industriei de textile si imbracaminte, comertului, serviciilor etc.

Studiul nivelului accidentelor evidentiaza si impactul varstei asupra securitatii muncii; persoanele tinere, fara experienta, inregistreaza un procent mai mare de accidente. La fel de importanta pentru nivelul accidentelor de munca se dovedeste si calificarea personalului. Muncitorii inregistreaza un indice de frecventa a accidentelor de 4-5 ori mai mare decat personalul de administratie.

Indiferent de cauzele accidentelor de munca, securitatea muncii isi propune reducerea continua a unui astfel de risc, actionand prin investitii in doua directii mari:

- formarea personalului;

- procurarea de materiale si echipamente adecvate.

Investitia in formarea personalului in domeniul securitatii muncii presu­pune pregatirea acestuia la angajare, la schimbarea locului de munca, sau la schimbarea conditiilor de munca. Informatiile pot avea caracter general (norme de protectia muncii), dar si particular. Sunt vizate conditiile de circulatie fara risc in intreprindere, de acces la locurile de munca si localurile sociale, de evacuare a locurilor de munca in caz de cutremur, explozii, inundatii etc., conditiile de executie a sarcinilor de munca, dispozitiile ce trebuie indeplinite in caz de accidente sau de intoxicatii.

In cazul salariatilor ce indeplinesc sarcini cu caracteristici particulare deosebite (masini complexe, produse chimice, operatiuni de intretinere, conducere de autovehicule etc.) formarea se realizeaza in cursul preluarii locurilor de munca si are ca subiect regulile de securitate specifice utilajelor si proceselor tehnologice, prezentarea dispozitivelor de protectie si de ajutor, a instructiunilor ce trebuie urmate in caz de accident.

La modificarea conditiilor de circulatie, de exploatare sau a celor specifice unui loc de munca, dar si in cazul unor accidente grave sau repetitive sunt prevazute actiuni speciale de formare in domeniul securitatii muncii.

Investitia in materiale si echipamente adecvate prevenirii accidentelor de munca permite sa se actioneze asupra cauzelor de ordin tehnic si sa se reduca nivelul general al riscului. Eficacitatea unor astfel de investitii depinde de analiza elementelor de securitate si de calitatea diagnosticului prestabilit.

In ceea ce priveste politica de securitate a intreprinderii, A. Chevalier propune un model logic de intrebari[2] care faciliteaza analiza punctelor slabe si a punctelor forte si serveste procesului decizional de investire in acest domeniu:

a) Ce dispozitii se dau in intreprindere pentru a se reduce sau a se suprima pericolele in cadrul procesului de munca:

- analiza tolerantei organismului si definirea unor norme de garantie suficiente?

- construirea de sisteme de protectie corporala portabile sau fixe?

- cautarea unor procese productive mai putin periculoase?

- antrenamentul persoanelor?

- limitarea stationarii in mediul periculos etc?

b) intreprinderea a realizat un recensamant al locurilor periculoase?

c) Care este atenuarea riscului ce urmeaza sa se obtina prin interventiile sale?

d) intreprinderea finanteaza cercetari pentru descoperirea sau punerea la punct a unor procedee de fabricatie mai putin periculoase pentru personalul sau?

e) Utilajele, institutiile, masinile, cladirile, materialele utilizate sunt concepute astfel incat sa respecte regulile de securitate? In acest sens:

- are loc o vizita de receptie a utilajelor la furnizor, in care sa se analizeze respectarea regulilor de securitate?

- cum se controleaza si care sunt modalitatile de control a starii in care se afla dispozitivele de securitate ale utilajelor?

f) Are loc o formare a personalului in timpul programului, formare care sa urmareasca insusirea regulilor de securitate a muncii?

g) Care este organizarea echipelor de prim ajutor in intreprindere? In acest sens:

- persoanele selectionate sunt antrenate in domeniul securitatii muncii?

- exista o informare a personalului in acest domeniu?

- se procedeaza la simularea unor alerte de accidente?

- cum sunt luate in considerare criteriile de securitate in ordinea inter­ventiilor?

h) Cum sunt apreciate variatiile de vigilenta a persoanelor in cadrul posturilor de munca?

i) Ce dispozitii da intreprinderea in organizarea muncii, pentru ca personalul sa se mentina in interiorul intervalelor de securitate?

j) Cine concepe procedurile si materialele de securitate? Parerile persoanelor interesate sunt luate in considerare inainte de realizarea unui dispozitiv de securitate? Cum se realizeaza acest lucru?

k) Cine este responsabil de respectarea regulilor de securitate? Exista un sistem de sanctiuni?

1) Care este stadiul autodisciplinei? Dar al informarii permanente si al reuniunilor permanente de reflexie?

2. IMBUNATATIREA CONDITIILOR DE MUNCA

2. l. AMBIANTA FIZICA A MUNCII

In ameliorarea conditiilor de munca ambianta fizica ocupa un loc important atat prin dimensiunile sale, cat mai ales prin influenta pe care o exercita asupra productivitatii si sanatatii personalului intreprinderii.

La acest capitol se regasesc ambianta sonora, ambianta termica, ambianta vizuala, conditiile de igiena atmosferica, vibratiile, radiatiile, starea solului (podelei), starea generala a spatiului de munca in ceea ce priveste curatenia, ordinea si culorile, electricitatea statica, mirosul, dar si alte elemente specifice unor profesiuni mai rare, cum ar fi regimul de accelerare, de presiune la piloti sau la scafandri.

Evaluarea conditiilor de ambianta foloseste metode de observare si de analiza a situatiei muncii, masuratori, grile de evaluare bazate pe criterii calitative si cantitative, interviuri sau chestionare prin care se culeg informatii de la persoane care traiesc aceste conditii.

Interpretarea rezultatelor acestei evaluari sau masuratori este intr-o continua dinamica, datorita evolutiei valorilor de referinta, a evolutiei nivelului de viata, a descoperirilor efectelor factorilor de ambianta fizica asupra sanatatii personalului.

1. Ambianta sonora. Sunetul reprezinta miscarea oscilatorie a particulelor unui mediu elastic (solid, lichid sau gazos), care produce o senzatie auditiva. Dupa senzatia pe care o produc, sunetele se deosebesc dupa inaltime, timbru si tarie. Toate sunetele care produc disconfort intra in categoria zgomotelor. Intensitatea minima receptionata de aparatul auditiv al omului este denumita prag de audibilitate, iar intensitatea la care se simte durerea se numeste prag de durere.

Sensibilitatea auditiva umana se regaseste in domeniul de frecventa cuprins intre 400 si 500 Hz. Cele mai vatamatoare sunete sunt cele cu frecventa cuprinsa intre 2 000-8000 Hz, dupa care urmeaza intervalele 300-1 000 Hz si 50-300 Hz.

Lucrul intr-un mediu zgomotos pe o perioada indelungata poate duce treptat la acoperirea sau mascarea altor zgomote, la oboseala auditiva, la traumatismul de zgomot si la surditate profesionala.

Intensitatea sunetelor se masoara prin intermediul unei scari logaritmice, luand ca unitate de masura decibelul (Db), care corespunde cresterii energiei fluxului acustic de 1,26 ori, sau cresterii presiunii acustice de 1,12 ori. Pragul de surditate este considerat zero, iar pragul de senzatie dureroasa nivelul de 120 Db. Actualmente se considera ca un zgomot cu o tarie de peste 80-85 Db este vatamator sanatatii personalului.

Combaterea zgomotului poate avea loc pe doua cai importante:

a) masuri de prevenire, respectiv proiectarea unor masini, utilaje si instalatii silentioase, care sa se situeze in limite normale in ceea ce priveste zgomotul emis;

b) masuri de atenuare: izolarea utilajelor ce produc zgomote, utilizarea unor materiale fonoabsorbante in incinta incaperilor si folosirea unor dispozitive individuale de protectie auditiva (antifoane).

2. Ambianta termica, intre corpul uman, obiectele inconjuratoare si aer are loc un permanent schimb de caldura prin radiatie. Temperatura centrala a corpului trebuie sa fie mentinuta aproximativ constant (~ 37 °C). in acest scop corpul uman dispune de un sistem de termoreglare (irigatie cutanata, secretia sudorii, frison termic), dar acest sistem are anumite limite. Daca aceste limite sunt depasite si temperatura corpului variaza in jos sau in sus, exista riscuri grave pentru organism.

Confortul termic reprezinta senzatia placuta pe care o ofera temperatura mediului ambiant in care se activeaza, care nu inregistreaza excese de temperatura. Confortul termic constituie conditia necesara realizarii unui ritm sustinut de munca si a atingerii productivitatii planificate.

Limitele confortului termic variaza in functie de anotimp, de sex, de varsta, de imbracaminte, de alimentatie, de umiditatea aerului si de efortul depus. Cercetarile in domeniu au stabilit limitele confortului termic in functie de factorii enumerati mai sus si este evident ca ele servesc de referinta eforturilor pe care intreprinderea le consimte pentru crearea unei ambiante termice favorabile desfasurarii activitatii in cele mai bune conditii.

3. Ambianta vizuala. Activitatea umana este conditionata de existenta luminii. Un iluminat prea slab sau prea puternic pot sa oboseasca analiza­torul vizual si sa-1 afecteze pe termen lung. Oboseala poate sa survina ca urmare a solicitarilor frecvente la care este supusa musculatura ochiului in efortul de a percepe obiectele foarte mici, fie ca urmare a acomodarii frec­vente ale retinei la contraste. Oboseala oculara conduce la oboseala nervoasa.

Toate aceste constatari demonstreaza importanta pe care intreprinderea trebuie sa o acorde unui iluminat corespunzator din punct de vedere cantitativ si calitativ. Cantitatea iluminatului exprima intensitatea sa, care trebuie sa corespunda sarcinilor ce trebuie indeplinite, iar calitatea sa se refera la necesitatea asigurarii unor contraste corecte, astfel incat perceptia sa fie cat mai usor de realizat de ochiul uman.

Nivelul iluminatului poate inregistra limite foarte largi, incepand de la 15 si terminand cu 7 000 lucsi, in functie de precizia sarcinilor, de varsta salariatilor si de contrastul realizat. O munca ce nu necesita o precizie mare (manipulare de colete mari) poate solicita intre 15 si 150 lucsi, dupa felul contrastului, in cazul unor procese de munca in care se realizeaza si asambleaza piese minuscule (ceasuri, componente electronice etc.), iluminatul trebuie sa se situeze intre 700 si 7 000 lucsi, contrastul jucand si aici un rol extrem de important.

Ambianta vizuala este si sanatoasa si economica daca in intreprindere se poate recurge la iluminatul rational. Daca aceasta conditie nu poate fi indeplinita, se poate recurge la iluminatul artificial, cel mai raspandit astazi in cadrul proceselor de munca din intreprinderi.

Experientele dobandite in domeniul ambiantei vizuale au evidentiat o serie de reguli ce trebuie respectate pentru a nu afecta vederea, deci sanatatea oamenilor, si productivitatea muncii:

a) la posturile de munca trebuie sa existe un iluminat comparabil, in ceea ce priveste cantitatea si calitatea sa, cu lumina zilei;

b) montarea tuburilor fluorescente trebuie sa se faca in grup de doua sau trei si la o distanta de minim 90 de centimetri fata salariati, care altfel risca sa fie expusi unei supradoze de raze ultraviolete;

c) nivelul general de iluminare intr-un atelier sau sectie poate sa fie inferior de aproximativ trei ori iluminatului de la locurile de munca.

4. Vibratiile. Vibratia reprezinta oscilatia mecanica de o anumita frecventa, propagata in cadrul unor corpuri solide care sunt afectate de o perturbatie exterioara. Principalele dimensiuni ale vibratiei sunt amplitudi­nea, perioada, sau frecventa oscilatiilor, acceleratia si energia sa. Unitatea de masura este hertzul, care reprezinta o oscilatie intr-o secunda.

Corpul uman este sensibil la vibratiile ce apar la contactul direct cu suprafete care vibreaza. O expunere prelungita poate produce leziuni, de genul compresiunilor sau extensiilor excesive. Daca, de exemplu, toracele este supus unor vibratii in raport cu bazinul, pot sa apara dureri vertebrale si tulburari digestive. Afectiunile care pot sa apara depind de dimensiunile vibratiilor si de perioada de expunere.

Cercetarile efectuate in domeniul vibratiilor au evidentiat valorile care se inregistreaza in cazul anumitor masini si utilaje ce pot afecta corpul uman: 15 Hz in cazul vehiculelor de transport, intre 15 si 50 Hz la instrumente pneumatice, 30 la 60 Hz la instrumente menajere, 200 Hz la masinile electrice de ras, 500 la 2 000 Hz in cazul forezelor dentare pneumatice. Cu acest prilej au fost evidentiate si valorile de la care pot sa apara anumite afectiuni ca urmare a expunerii la vibratii[3]:

- intepaturi (furnicaturi) ale degetelor - intre 40-300 Hz;

- arsuri ale degetelor - 300 Hz;

- dureri abdominale - 4-9 Hz;

- dureri de cap - 4-10 Hz;

- tulburari de vedere - 10-40 Hz.

2.2. OBOSEALA FIZICA, NEUROSENZORIALA SI MENTALA

In realizarea sarcinilor specifice postului sau salariatul poate sa resimta o oboseala fizica si o oboseala nervoasa, consecinta a factorilor de ordin fizic si mental, care apar fie ca urmare a conditiilor dificile de munca, fie ca urmare a prelungirii programului sau de lucru. Oboseala neurosenzoriala reprezinta o deteriorare provizorie a functiilor organelor de simt, datorita conditiilor dificile de lucru, care afecteaza in mod deosebit aceste organe.

Oboseala fizica apare ca urmare a eforturilor continue depuse de salariat in exercitarea prerogativelor sale. Poate fi statica si dinamica.

Oboseala statica este specifica muncitorilor si apare in situatiile in care se lucreaza ortostatic, se tine prelungit intr-o anumita pozitie un obiect, se lucreaza aplecat, se opune rezistenta unei forte, la operatiile de amestecare, la lucrul cu masinile suspendate, la executia foarte lenta a unor miscari etc.

Aceasta forma de oboseala este determinata de concentrarea musculara fixa necesara mentinerii corpului intr-o pozitie incomoda. Ea se manifesta prin tremuraturi ale muschilor solicitati, schimbarea culorii fetei si incovoierea sub povara efortului.

Pentru indepartarea consecintelor oboselii fizice statice este necesara intreruperea efortului static si efectuarea de miscari (gimnastica). Pentru prevenirea situatiilor in care apare oboseala fizica statica este necesara schimbarea conditiilor de munca.

Oboseala fizica dinamica este determinata de efortul muscular in timpul miscarilor si se manifesta prin incetinirea ritmului de lucru si folosirea unor grupe musculare mai intens decat este necesar. Consecinta imediata este aparitia unei slabiciuni in organism.

Calea de remediere o reprezinta intreruperea lucrului si repausul, iar pentru prevenire se recomanda adaptarea organismului la efortul fizic prin antrenament. Evident, adaptarea trebuie sa aiba in vedere anumite limite.

Oboseala neurosenzoriala, sau nervoasa, apare ca urmare a efortului neobisnuit la care sunt supuse organele de simt, cum ar fi vederea, mirosul, auzul etc. Excitatia care depaseste limitele normale conduce la un autocontrol dificil, reducerea atentiei, astenie, dureri de cap, ameteli, nervozitate, imprecizie in miscari, reactii necontrolate si grimasa.

Consecintele nu intarzie sa apara si ele se manifesta prin enervare, greseli de perceptie, reactii intarziate. Pentru remedierea acestei oboseli se recomanda repausul, destinderea, iar pentru prevenire schimbarea conditiilor de munca.

Oboseala cerebrala este urmarea unor activitati intelectuale intense si prelungite. Se manifesta prin astenie, dureri de cap, ameteli, erori de executie, slabirea memoriei, scaderea atentiei, intelegere greoaie, nervozitate.

Ca mijloace de remediere se recomanda repausul intelectual si un judicios program distractiv. Pentru prevenire se poate recurge la antrenament permanent, la programarea eforturilor cerebrale, la organizarea rationala a muncii cu respectarea riguroasa a pauzelor stabilite.

Diagnosticarea si depistarea factorilor care genereaza oboseala presupun o observare si o studiere atenta a procesului de munca, deoarece oboseala pura este de obicei rara. Cunoasterea cauzelor care genereaza oboseala, a cailor de remediere si de prevenire se dovedeste utila in organizarea locurilor de munca, la studierea si perfectionarea metodelor de munca, la reducerea timpului de munca prin eliminarea miscarilor inutile.

In afara schimbului de lucru prevenirea oboselii se realizeaza prin inter­mediul reglementarii zilei de lucru, a liberului saptamanal si a planificarii concediului de odihna.

2.3. ANALIZA CONDITIILOR DE MUNCA

Proiectarea unor locuri de munca ergonomice, adaptate specificului uman, a facut obiectul a numeroase cercetari de specialitate, care au propus mai multe instrumente in acest sens. Este vorba de grile de analiza ce se aplica in special la nivelul unui post de munca, sau al unei categorii de locuri de munca. Pentru constructia acestor grile este necesar:

- sa se defineasca factorii care determina conditiile de munca;

- sa se poata masura obiectiv acesti factori;

- sa fie posibila o punere de acord asupra normelor, referitor la ceea ce se cerceteaza si asupra a ceea ce trebuie eliminat;

- sa se concretizeze totul intr-o masura globala si cuantificata la nivelul unui post de lucru. O masura globala la nivelul unui atelier va pondera "greutatea' fiecarui post, dupa efectivul inregistrat la factorii luati in considerare.

Numarul grilelor de analiza este relativ mare in cadrul locurilor de munca specifice muncitorilor si este mult mai restrans in cadrul locurilor de munca din administratie.

1. Metoda listei de control ergonomie (CHECK-LIST). Consta intr-o serie de intrebari la care se pot da trei variante de raspuns: "da', "nu' si "nu este cazul', intrebarile sunt grupate pe problematici: conceptia constructiva si organizarea locului de munca, solicitarea fizica si nervoasa, ambianta fizica si securitatea muncii.

Constructia metodei nu permite o interpretare rapida si eficienta datorita numarului mare al intrebarilor. Este dificil sa se elaboreze o strategie de urmat in viitor pe baza unor prioritati urmarite.

2. Metoda RNUR. Elaborata de Regia Nationala a Uzinelor Renault, me­toda este utilizata la analiza conditiilor de munca existente prin observari directe ale muncii. Sunt studiate conceptia locului de munca, factorii de securitate a muncii, factorii ergonomici si factorii psihologici si sociologici, respectiv criteriile luate in considerare pentru concretizarea acestora (tabelul nr. 11.1)

Evaluarea se realizeaza pentru fiecare criteriu in parte, cu ajutorul unei scale cu cinci niveluri, de la nivelul l (foarte bine) pana la nivelul 5 (foarte periculos). Scala trebuie adaptata in functie de criteriul analizat, pastrand insa punctajul acordat de la l la 5.

Datele obtinute se compara cu recomandarile ergonomice fie ca atare, fie printr-un grafic in care cele 27 de criterii sunt trecute pe abscisa, iar pe ordonata nivelul recomandat si cel existent. Diferentele se analizeaza si reprezinta aspectele principale ce trebuie luate in considerare la proiectarea sau imbunatatirea locurilor de munca.

3. Metoda LEST. Pusa la punct de "Laboratorul de ergonomie si de sociologie a muncii' din Franta, metoda analizeaza factorii ce influenteaza organizarea locurilor de munca in cinci domenii importante: ambianta fizica, solicitari fizice, solicitari mentale, solicitari psiho-sociale si solicitari specifice duratei de munca, in fiecare domeniu sunt luati in considerare factorii de influenta cei mai importanti si parametrii care ii caracterizeaza. Scala de evaluare utilizata are 10 niveluri: 0-2 satisfacator, 3-5 oboseala usoara, 6-7 oboseala medie, 8-9 oboseala importanta, 10 suprasolicitare.

Dupa investigari si obtinerea datelor se traseaza un grafic adecvat, histo­grama, analiza directionandu-se in vederea imbunatatirii situatiei la para­metri ce inregistreaza punctaje cuprinse intre 8 si 10, adica nesatisfacatoare.

Tabelul nr. 1.

Metoda R.N.U.R.

Factori si criterii de evaluare analitica a unui loc de munca

Sursa: P. Burloiu. Economia si organizarea ergonomica a muncii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 1990, p. 624.

3. IMBUNATATIREA CONTINUTULUI MUNCII

Ameliorarea conditiilor de munca nu se refera numai la aspectele legate de securitatea muncii, de ambianta fizica, de prevenirea oboselii, ci si la aspectele ce tin de continutul muncii.

Organizarea stiintifica a muncii, al carui principal promotor a fost F. Taylor, a inregistrat nenumarate critici, care au evidentiat inconvenientele de ordin tehnic, social si financiar pe care aceasta le-a generat de-a lungul timpului.

Criza taylorismului a favorizat aparitia unor noi formule de imbunatatire a continutului muncii, cum ar fi rotatia posturilor, largirea sarcinilor, imbogatirea sarcinilor si grupele de productie.

Rotatia posturilor presupune trecerea muncitorilor pe la diferite locuri de munca in cursul unei singure zi. O astfel de formula diminueaza monotonia, creeaza o polivalenta utila in caz de absenteism si poate permite o promovare profesionala rapida atunci cand este cazul.

Largirea sarcinilor raspunde direct excesului organizarii tayloriste, care a promovat simplificarea extrema a muncii prin divizarea sa in operatii cat mai scurte. Oboseala si plictiseala au afectat randamentul muncii. Largirea sarcinilor presupune realizarea mai multor operatii, a unor piese, subansamble sau chiar produse la un loc de munca.

Imbogatirea sarcinilor. La sarcinile elementare, repartizate dupa Taylor, se delega o parte a responsabilitatii la nivelul postului, prin adaugarea de sarcini considerate mai motivante: planificarea sarcinilor, gestionarea ritmurilor, autonomia in relatiile cu amontele, cu avalul sau cu clientela, conducerea operatiilor de control sau de intretinere.

in acest fel operatorul recupereaza o parte a puterii la nivel descentralizat si o anumita autonomie individuala, ceea ce imbunatateste considerabil continutul muncii sale si creste motivatia.

Grupele de productie. O formula de organizare care sa integreze cele trei cai de imbunatatire a continutului muncii o constituie grupele de productie. Daca in organizarea lor clasica superiorul (maistrul) se ocupa de repartizarea muncii si de modificarea posturilor intre muncitori, de coordonarea eforturilor individuale, de controlul calitatii si cantitatii muncii, a timpului de prezenta, a respectarii tehnologiilor de executie, de avizarea performantelor si remunerarilor si a promovarilor, de realizarea legaturii cu unitatea, organizarea moderna acorda o mare libertate de actiune ambelor tabere.

Maistrul se ocupa acum numai de dezvoltarea competentelor tehnice si de organizarea si conducerea actiunilor pe termen lung. El avizeaza performantele, remunerarile si promovarile, realizeaza legatura cu unitatea, dar activitatea sa are un bogat continut strategico-tactic.