CURBELE CERERII SI OFERTEI DE MUNCA

CURBELE CERERII SI OFERTEI DE MUNCA

Activitatea economico- sociala genereaza nevoia de munca. Daca se iau in vedere volumul productiei de bunuri si servici estimate ca necesara pentru o perioada de timp, nivelul productivitatii muncii si regimul egal de munca constiuit se poate determina nevoia de munca si prin urmare si de forta de munca necesara in perioada respectiva pe ansamblul economiei.

Pe aceasta baza se formeaza cererea de munca: ea reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor economice si social-culturale din tara. Dar aceasta nevoie de munca si de mana de lucru nu se exprima in intregime pe piata muncii. Conditia esentiala pentru ca nevoia de munca sa fie considerata in categoria cererii de munca este salarizarea. Ca urmare, atunci cand se formuleaza cererea de munca, se are in vedere munca salariata.

Cererea de munca depinde, inainte de toate, de ritmul de crestere economica: in acelasi timp pentru determinarea ei trebuie avuti in vedere si alti factori, intre care: nivelul si dinamica productivitatii muncii, structura productiei si activitatilor economico-sociale, formele de ocupare si regimul ocuparii. In ultima instanta cererea de munca se exprima in numarul locurilor de munca ce se creeaza intr-o intreprindere si ramurile economiei nationale.

Cererea de forta de munca pe piata acesteia o formuleaza agentii economici care au nevoie de munca pentru desfasurarea activitatii: intreprinderi economice, unitati social-culturale si administrative. Ele genereaza si asigura locurile de munca si apar, deci ca ofertanti de asemenea locuri.

Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama utilizarii disponibilitatiilor de munca existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus de populatia apta de munca din tara in perioada data. Se impune si in acest caz precizarea ca disponibilitatiile de munca se constituie in oferta, care apare pe piata ca oferta de munca salarizata (sau ca cerere pentru un loc de munca salarizat).

Oferta de forta de munca este reprezentata prin totalul resurselor de munca disponibile intr-o perioada data de timp. Ea nu cuprinde femeile ocupate in activitatile casnice, elevii si studentii, militarii in termen si alti oameni care depun activitati nesalarizate sau care nu doresc sa se angajeze in activitate intrucat au resurse pentru existenta. Altfel spus, oferta se concretizeaza in volumul de munca ce poate fi depusa de populatia apta de munca a tarii, iar un regim dat al mucii , in numarul celor care solicita un loc de munca salarizat.

* In legatura cu aceasta prezinta importanta urmatorii indicatori statistico - economici : populatia totala a tarii : populatia disponibila pentru munca sau populatia activa disponibila si populatia ocupata sau efectiv activa *

* Bacescu M , Bacescu -Carbunaru A , Macroeconomie si politici macroeconomice,Editura ALL .Educational ,Bucuresti ,1998

Fig. 1.1 Reprezentarea grafica a populatiei totale apta de munca

Marimea populatiei active disponibile depinde de mai multi factori: evolutia demografica, regimul juridic al ocuparii, durata ocuparii.

Oferta de munca ca de altfel si piata muncii, are anumite particularitati care au influenta asupra cererii de munca si asupra relatiilor de piata:

a) formarea resurselor (a ofertei) de munca nu se subordoneaza numai legilor pietei silegilor demografiei.

b) formarea ofertei de munca necesita un timp indelungat, pentru atingerea de catre populatie a varstei incadrarii in munca si pentru instruirea corespunzatoare.

c) mobilitatea relativ redusa a ofertei de munca, urmarea a faptului ca oamenii se ataseaza mediului economico-social, isi fauresc o gospodarie acolo unde muncesc si accepta greu schimbarile.

d) perisabilitatea ridicata (totala) a fortei de munca si rigiditatea ofertei, decurgand din faptul ca munca nu poate fi conservata, in cazul neutilizarii sau subutilizarii resurselor de munca.

Pe piata muncii atat cererea cat si oferta se delimiteaza pe domenii, niveluri de pregatire,

specialitati si meserii.

Intr-o economie ideala productia trebuie sa fie mereu la nivelul numarului maxim de locuri de munca.Aceasta inseamna ca salariile si preturile sint foarte flexibile, ca firmele actioneaza in conditiile unei concurente in care pot sa-si vinda toate produsele la preturile cele mai bune si nu trebuie sa faca niste cheltuieli suplimentare in cazul sporirii sau reducerii fortei de munca , ca lucratorii nu trebuie sa faca cheltuieli suplimentare pentru a cauta un loc de munca.

Daca notam nivelul productiei reale cu Y , factorul munca cu N , presupunem ca stocul de capital este dat si ca singurul factor variabil este forta de munca , relatia dintre volumul de forta de munca utilizata si nivelul productiei obtinuta cu ajutorul factorilor de intrare , se poate reflecta cu functia de productie :

Y=F(N,..)

Aceasta functie de productie poate fi reprezentata graphic ca in fig 1.2

Fig 1.2.Relatia dintre volumul de forta de munca si nivelul productiei obtinute

In ecuatia ( 1 ) punctele reprezinta alti factori de productie care insa i-am considerat constanti , cum ar fi de exemplu factorul capital sau factorul natural.

Din fig.1.2 . se observa ca cresterile sucessive in forta de munca utilizata dau rezultate din ce in ce mai mici in productie.Acest lucru il putem aprecia cu ajutorul produsului marginal al muncii Y_mN , care reprezinta contributia fortei de munca suplimentare la realizarea productiei suplimentare si se poate determina ca fiind cresterea productiei ( output-ului ) ∆ Y , determinata de cresterea cu o unitate a factorului munca ∆N :

∆Y ∆N

Y_mN=

Cum se explica scaderea produsului marginal al muncii ? Motivul este clar , deoarece crescind continuu forta de munca , ceilalti factori raminind constanti ,fiecare lucrator va minui mai putine masini si utilaje ( mai putin capital ) si astfel devine mai putin productiv.Sigur ca o crestere in forta de munca va spori intotdeauna productia , dar aceasta crestere a productiei va fi din ce in ce mai mica pe masura cresterii numarului de lucratori.Putem vorbi insa de o contributie marginala a unor angajari suplimentare de forta de munca la cresterea productiei ,contributie care este reflectata de panta curbei Y , panta care este raportul ∆Y / ∆N. Se observa si din figura ca la o crestere a fortei de munca de la N_o la N₁ cu un numar ∆N₁ , productia creste de la Y_o la Y₁ cu o valoare ∆ Y₁ si ca la un ∆N tot mai mare , corespunde o crestere ∆Y din ce in ce mai mica , curba Y=F(N,..) aplatizindu-se continuu.

La orice firma , cresterea fortei de munca trebuie sa fie justificata .Justificarea se poate face comparand produsul marginal al muncii (MCN) , cost ce este dat de salariul real al acestor lucratori , adica de cantitatea reala de productie ( venit ) pe care firma trebuie sa o plateasca fiecarui lucrator suplimentar.Desigur ca orice angajare suplimentara de lucratori duce la o crestere a productiei cu produsul marginal al muncii (MPN) corespunzator , dar si la un cost suportat de firma , egal cu salariul real respectiv.

Intrebarea care se pune este : cita forta de munca va angaja suplimentar o firma ?

Acum putea da raspunsul usor :va angaja forta de munca suplimentara atita timp cit MPN va depasi valoarea lui MCN , lucru ce poate fi redat grafic in fig. 1.3

Din fig. 1.3 se observa ca produsul marginal al muncii este o curba descrescatoare corespunzatoare productiei suplimentare adusa de angajatii suplimentari . Firma va compara permanent salariul real , ce se determina ca un raport intre salariul nominal W si nivelul preturilor P , cu produsul marginal al muncii MPN .Punctul de echilibru se afla in E , acolo unde salariul real ( W/P)_o este egal cu produsul marginal al muncii MPN , punct careia ii corespunde un numar de lucratori N_o .Deci la un salariu real dat ( W /P )_o numarul optim de lucratori este N_o .Daca numarul de lucratori creste de la N_o la N₁ , deci daca vom angaja un numar suplimentar de lucratori ∆N₁ , atunci punctual de echilibru dintre produsul marginal al munmcii MPN si salariul real W/P va cobori la E₁ , punct caruia ii corespunde un salariu real (W /P )₁ mai mic decit salariul real ( W / P)_o cu o marime ∆( W / P)₁ . Deci singura solutie de a realiza un salariu real apropiat de ( W /P)_o ar fi reducerea personalului cu o marime ∆N₁ .

Daca firmele ar reduce numarul de lucratori de la N_o la N₂ , cu o marime N_{2 ,} atunci salariul real ar creste de la ( W / P)_o la ( W/P)₂ cu o marime ∆ (W/P)₂ si punctul de echilibru s-ar muta in E₂ . Deci singura solutie de a realiza un salariu real apropiat de ( W/P)_o ar fi de a spori numarul angajatilor cu o marime ∆N_2.

Cistigul relizat de firme prin reducerea numarului de angajati este reflectat de aria hasurata de deasupra curbei MPN , arie care reflecta excesul de salariu real peste nivelul produsului marginal al muncii.Reducerea personalului este eficienta numai pina cind aceasta atinge nivelul N_o corespunzator punctului de echilibru E , nivelul la care salariul real ( costul fortei de munca aditionale ) este in echilibru perfect cu beneficiile aduse firmelor sub forma productiilor marite. La nivelul N₂ , numarul angajatilor este insufficient .Cistigul realizat de firme prin cresterea numarului de angajati , este reflectat de aria hasurata de sub curba MPN , arie ce reflecta excesul de produs marginal al muncii peste salariul real.

Cresterea personalului este eficienta numai pina la nivelul N_o , corespunzator punctului de echilibru E .

In concluzie ,in conditiile unui salariu real dat , cererea pentru forta de munca a firmelor este indicata de catre curba MPN , iar profiturile firmelor devin maxime atunci cind nivelul angajarilor este N_o . La acest nivel optimal al angajarilor , produsul marginal al muncii ( care este o functie descrescatoare a nivelului angajarilor N ) , este egal cu salariul real ., lucru ce poate fi exprimat astfel :

MPN (N) = W/P

Ca pe oricare alta piata , echilibrul pietei fortei de munca se va afla intr-un punct E de intersectie a curbei ofertei de munca NS , care creste odata cu salariul real , W/P , cu curba cererii de munca MPN , care scade odata cu scaderea salariului real , asa cum se vede in fig. 1.4

Fig. 1.4 Echilibrul si dezechilibrul pe piata muncii

Din fig. 1.4 se observa ca echilibrul pietei muncii se obtine la salariul real (W/P)_o , nivel la care cerea de munca este egala cu oferta de munca , iar numarul de angajati este N .

La un salariu real mai mare decit (W/P)_o exista un exces de oferta de munca , adica un somaj ridicat , pe cind la un salariu real mai mic decit (W/P)_o exista un exces de cerere de munca.

Se pune problema cum se poate ajunge la un echilibru pe piata muncii ? La un nivel al salariului real (W/P)₁ mai mare ca (W/P)_o , numarul angajarilor va fi la un nivel N₁ mai mic decit N , aparind astfel un exces de oferta de munca . In aceasta situatie , echilibrul pietei muncii se va realiza numai prin cresterea numarului angajatilor de la N₁ la N , asa cum arata sagetile din figura.La un nivel al salariului real ( W/P)₂ mai mic decit (W/P)_o numarul angajatilor va fi la nivelul N₂ mai mare decit N , aparind astfel un exces de cerere de munca. In aceasta situatie , echilibrul pietei muncii se va realiza numai prin scaderea numarului de angajati de la N₂ la N , asa cum arata sagetile din fig. 1.5

Putem trage deci concluzia ca piata muncii poate fi adusa intr-o stare de echilibru corespunzatoare angajarilor maxime , prin ajustarea salariului real spre un nivel ( W/P )_o corespunzator unui numar de salariati N.

In mod similar putem analiza echilibrul de pe piata fortei de munca in conditiile utilizarii integrale a fortei de munca , fig. 1.5

Fig 1.5. Echilibrul si dezechilibrul de pe piata muncii in conditiile utilizarii integrale a fortei de munca

Din fig. 1.5 se observa ca la un nivel dat N al utilizarii integrale a fortei de munca, echilibrul pietei muncii se afla la intersectia curbei MPN cu curba ofertei de munca NS , intr-un punct E aflat pe verticala ridicata din punctul N. Orice alt nivel de ocupare a fortei de munca N₂ sau N₁ , mai mare sau mai mic decit N , va crea un dezechilibru pe piata muncii si de aceea este necesara reglarea numarului de angajati spre nivelul N , asa cum arata sagetile din figura.

De asemenea putem reprezenta echilibrul pietei muncii cu nivelul productiei realizate in conditiile utilizarii integrale a fortei de munca , fig . 1.6

Din fig. 1.6 se observa ca la un nivel dat Y al productiei ( venitului ) corespunzator utilizarii integrale a fortei de munca , corespunde un nivel al angajarilor N egal cu oferta de forta de munca .Prin urmare fig. 16.5 reflecta in mod sintetic echilibrul complet al pietei muncii cu nivelul productiei corespunzatoare unui nivel maxim al angajarilor .

O situatie ideala de echilibru a pietei fortei de munca in conditiile unui nivel maxim al ocuparii fortei de munca ar putea fi reprezentata in fig. 1.7

In figura 1.7 curba ND ne arata cum creste cantitatea de munca ceruta pe masura scaderii salariului real , iar curba NS ne arata cum creste oferta de munca pe masura cresterii salariului real. Curbele ofertei si cereri de munca se intersecteaza in punctul E., corespunzator unui nivel de echilibru al angajarilor N , care determina un nivel maxim al productiei Y si unui salariu real de echilibru ( W/P ) .In acest model ideal , toata lumea munceste atit cit doreste iar firmele angajeaza exact cantitatea de munca pe care o doresc , la un nivel al salariului real de echilibru ( W/P ) , realizindu-se un echilibru perfect al economiei in punctul E.

	Fig. 1.7 Ocuparea fortei de munca Situatia ideala de echilibru pe piata muncii

Chiar in conditiile unui nivel maxim al angajarilor , N si unui nivel maxim al productiei asociat acestuia , Y , in societate exista un anumit numar de someri .Astfel , in permanenta vor exista oameni care se incadreaza pentru prima data si oameni care se pensioneaza , vor exista firme care se extind , angajind noi lucratori si firme care se restring , concediind o parte din lucratori.Deci pe piata muncii exista un flux continuu de lucratori .Dar un lucrator are nevoie de un anumit timp pentru a-si gasi o noua slujba care sa i se potriveasca , lucru ce va face ca in permanenta sa existe un anumit somaj . Somajul cauzat de miscarea oamenilor de la un serviciu la altul si de cautarea unor slujbe noi , poarta denumirea de somaj natural sau frictional .Marimea acestui somaj se poate aprecia cu ajutorul ratei naturale a somajului s_N calculata ca un raport procentual intre volumul somajului natural S_N si

numarul populatiei ocupate P_o .

SN Po

S_N = x100

Deci rata naturala a somajului S_N este o rata a somajului care exista in conditiile cind piata muncii se gaseste in echilibru.