Conceptul resurselor umane si management

Conceptul resurselor umane si management

Daca ar fi sa comparam urmatoarele serii de activitati socio - umane: viata de familie, citirea unei carti sau o petrecere pe de o parte, si o intreprindere economica, un partid politic, o scoala, pe de alta parte, in mod intuitiv, ele ne par a fi diferite. Ultimul tip de sisteme are o denumire speciala: organizatia.

Am putea spune ca o organizatie este un sistem socio - economic organizat. Dar cum s-ar putea distinge o organizatie de alte tipuri de sisteme sociale? 1) la o organizatie participa un numar suficient de mare de oameni; 2) intr-o organizatie exista un sistem coerent de statusuri si roluri (structura formata de organizatie); 3) activitatea organizationala trebuie orientata catre un obiectiv comun; 4) trebuie sa existe un subsistem coerent de coordonare, conducere si organizare a intregii activitati.

Intr-o formulare simpla, o organizatie s-ar defini in felul urmator: "sistem structurat de interactiune a oamenilor in vederea realizarii unor obiective comune" (M. Vlasceanu, 1993,p.19).

Intr-o alta formulare, mai complexa, o organizatie s-ar defini ca "acel sistem de activitati organizat in jurul unei finalitati explicit formulate, suficient de diferentiata functional, continand un subsistem diferentiat, cu functie de organizare, conducere si coordonare, antrenand un numar suficient de mare de indivizi." (Catalin Zamfir, 1974,p.15).

Una din functiile conducerii este aceea a motivarii oamenilor din organizatie in scopul asigurarii eficientei acesteia. "Conducerea este un proces dinamic de organizare si coordonare de catre un grup intr-o anumita perioada de timp si intr-un context organizational specific, a altor grupuri de membri ai organizatiei, in scopul realizarii unor sarcini sau obiective specifice"(M.Vlasceanu,1993,p.24-25). Cui revine aceasta responsabilitate a motivarii oamenilor intr-o organizatie? Cine are mijloacele de a controla si influenta comportamentul oamenilor din organizatie? Este ceea ce incercam sa aratam in lucrarea de fata. Dar pentru a numi acele atributii care revin conducerii in vederea realizarii eficientei organizationale, incercam sa aratam cum s-a constituit aceasta orientare a managementului resurselor umane, foarte la moda si desprinsa din miscarea Relatiilor Umane, din necesitatea de a accentua importanta factorului uman.

In general prin notiunea de resurse se desemneaza suma bunurilor materiale si nemateriale susceptibile de a fi valorificate intr-o imprejurare data. Sensurile respective au in pricipal o conotatie economica. Definim prin urmare, resursele economice ca fiind ansamblul elementelor materiale si umane cunoscute si determinate, aflate in rezerva si susceptibile de a fi valorificate prin producerea de bunuri si servicii.

Nevoile constituie fundamentul vietii economice, ele motivand toate fazele activitatii economice. Nevoile umane in general si cu deosebire cele economice constituie motivatia oricarei activitati economice; schimbarile calitative si cantitative ce pot aparea in evolutia trebuintelor se rasfrang in modificari corespunzatoare si in cadrul activitatii economice.

Satisfacerea nevoilor este indisolubil conditionata de existenta anumitor resurse economice, respectiv a unui potential material si spritual ca baza a reluarii si dezvoltarii productiei de bunuri materiale si servicii.

Resursele economice pot fi reflectate prin intermediul mai multor grupari: a) resurse primare (materiale si umane), adica potentialul de resurse naturale (minerale, hidrocarburi, etc.) si potentialul demografic (rezervorul resurselor de munca); b) resurse derivate, respectiv cele create de catre oameni pe baza celor primare (cum sunt echipamentele tehnice - masini, utilaje, etc. - si cunostintele stiintifice, experienta si deprinderile de munca ale oamenilor); c) resurse intermediare - care sunt formate din mijloace banesti si capitalul necesar transferului, transformarii / consumului de resurse materiale si umane intr-un anumit circuit.

Intre resursele economice, cele umane detin intaietatea deoarece, oricat ar fi de "robotizata" productia, numai implicarea omului poate sesiza si rezolva multimea de situatii neprevazute si mai ales poate crea noi stari ale aparatului productiv care sa corespunda unui nou context economic si social.

"Resursele umane sunt formate dintr-o parte a populatiei unei tari, parte care cuprinde persoanele apte de munca si diponibile a se angaja in diversele activitati economico-sociale"(I.D. Adumitracesei, E. Niculescu, N. G. Niculescu, 1998, p. 68).

In vederea definirii si comensurarii componentelor conceptului de resurse umane si a modului de utilizare in tranzitia la economia de piata specialistii in domeniu apeleaza la strategii normative si explorative, intuitive si formalizate, analitice si sintetice. Pe baza lor s-a ajuns in a se defini resursele umane ca "totalitate a aptitudinilor fizice si intelectuale utilizate in procesul de productie si de prestari servicii necesare existentei" (Ion Petrescu, 1995, p. 34). Notiunea in sine vizeaza elemente tehnico-economice si social-istorice. Ea include in continutul sau si experienta dobandita. Atat stiintific cat si empiric s-a constatat si s-a dovedit ca efectul experientei apare ca o bariera la intrarea intr-un domeniu de activitate pentru noii veniti. Intreprinderile care nu au fost prezente de la inceput si care nu au putut acumula experienta pe masura dezvoltarii lor, au un handicap de cost cu atat mai mare cu cat panta curbei experientei este mai mare iar productia cumulata a unitatilor dominante mai importanta. Si inca un adevar: dezvoltarea resurselor umane se coreleaza cu evolutia mijloacelor de munca.

Revolutia tehnico-stiintifica in toate domeniile de activitate si tranzitia la economia de piata ridica pe o treapta superioara rolul resurselor umane. Managementul resurselor umane pune in evidenta rolul si pozitia resurselor umane in cadrul unui sistem determinat de relatii, a unui mecanism de functionare cu cele doua laturi economice si sociale.

Resursele umane se caracterizeaza prin rationalitate, activitate constienta indreptata spre un anumit scop, cu desfasurarea activitatilor in functie de specific si conditii, grad de tehnicitate si profesionalism, combativitate si exigenta. Ca element al productiei si al prestarilor de servicii, resursele umane desfasoara o activitate creatoare ca manifestare a capacitatii si personalitatii.

Revolutia tehnico-stiintifica din ultimele decenii deschide perspective largi de manifestare resurselor umane. Printre factorii care influenteaza acest proces retinem:

sarcinile stereotipe ale productiei sunt preluate treptat de automatizarea completa;

cresterea considerabila a costului unei greseli de decizie;

prevedea ce apare ca obiectiv si criteriu al cunoasterii stiintifice;

activitatea resurselor umane trebuie modelata prin educatie si formare anevoioasa.

Procesul de definire a rolului, de concretizare a directiilor de orientare si de utilizare a resurselor umane se bazeaza pe cateva principii esentiale:

relatiile si interactiunile resurselor umane trebuie abordate prin metode specifice, suficient nuantate si pertinente, cerute de libertatea si determinismul comportamentului uman;

resursele umane sunt capabile de a expune singure celor mai diverse privatiuni, daca acestea sunt urmarea unor decizii;

exista si situatii conflictuale in care libertatea de a alege este limitata;

actiunea resurselor umane este modulata de anticiparea propriilor ei efecte;

previziunile, prin intermediul efectului de reflexibilitate, actioneaza drept cauze eficiente ale proceselor coordonate si actionate de resursele umane;

este necesara explicitarea raporturilor dintre directia normativa si cea pur explorativa a resurselor umane, cu accent pe explorarea experimentala a comportamentului resurselor umane.

ranspunerea in fapt a principiilor enuntate are ca efect faptul ca, in final, resursele umane se preocupa sa realizeze performante mai bune pentru a fi evaluate in mod pozitiv.

In acelasi timp, in concordanta cu strategiile intuitive si formalizate, resursele umane sunt preocupate de curiozitate si interesul de a cunoaste. Ele insotesc stradania resurselor umane de a-si apropia realitatea fenomenelor cu care se confrunta. Apelandu-se la componenta intuitiva, eforturile sunt dirijate spre cunosterea nemijlocita prin sesizarea obiectului dintr-o data prin simturi. Cu ajutorul formalizarii se dau regulile de formare a enunturilor prin derivarea unora din altele.

Activitatea practica a resurselor umane ridica probleme cu numeroase variabile si interrelatii. In asemenea situatii, complexitatea nu mai poate fi evitata, iar pentru rezolvarea situatiilor create se procedeaza la imbinarea abordarii analitice cu cea sintetica in analiza fenomelor reale. Se apeleaza la praxiologie care pune la dispozitia managerului regulile actiunilor practice eficiente. Pe aceasta cale se procedeaza la cunoasterea si modularea aspectelor subiective.

Resursele umane sunt abordate de o multitudine de discipline care le trateaza din unghiuri total diferite. Indiferent insa de disciplina care le trateaza, trebuie pornit de la caracteristicile resurselor umane:

reunesc un numar definit de membri, care fac posibila o perceptie interpersonala directa si reciproca permitand numeroase conexiuni interindividuale;

dau nastere la reactii afective de simpatie sau antipatie;

desfasoara actiuni comune pe baza de solidaritate;

urmaresc scopuri si valori comune;

cladesc si alimenteaza in permanenta relatii informale;

indivizii pot actiona direct;

se structureaza prin intermediul scopurilor a caror cautare si realizare se constituie intr-un sistem complex;

apare si se dezvolta constiinta de grup.

Toate cele de mai sus ne permit sa definim resursele umane ca "totalitatea personalului care participa nemijlocit si constant la realizarea de obiective si scopuri, impuse din afara sau adoptate prin consens, interactioneaza direct pe timpul realizarii acestora si se recunosc ca membrii ai grupului din care fac parte" (Ion Petrescu, 1995, p. 37).

Resursele umane, componenta principala a fortelor de productie.

Resursele umane contribuie la desprinderea resurselor naturale din mediul lor, continand volumul, diversitatea si calitatea activitatii umane.

Resursele umane includ resursele umane primare, adica populatia sub aspectul ei cantitativ si structural ca si pe cele derivate - stocul de invatamant si de cunostinte stiintifice, inovatia, etc. Resursele umane primare depind de factorul demografic, de numarul persoanelor apte de munca, de structura acestora pe sexe, pe ramuri si subramuri de productie, ca si de calificarea lor.

Interventia directa sau indirecta a resurselor umane conditioneaza existenta productiei si a celorlalte activitati economice si asigura valorificarea mijloacelor de productie de care dispune societatea facand posibila si satisfacerea nevoilor ei.

Resursele de munca, in calitate de componenta a avutiei nationale se refera la acele caracteristici ce definesc capacitatea oamenilor de a munci, respectiv abilitati innascute sau dobandite, cunostinte, care impreuna cu traditiile si experientele in productie constituie principala forma de acumulare in avutie, cel mai important produs pastrat al muncii.

Componenta principala a fortelor de productie, forta de munca reprezinta factorul activ al vietii economice. Indiferent de treapta de dezvoltare atinsa, forta de munca intervine direct sau indirect in productie si celelalte activitati economice, precum si in valorificarea mijloacelor de productie.

In economia moderna de piata factorul uman se realizeaza pe de o parte, ca factor al dezvoltarii economico-sociale, iar pe de alta parte, ca beneficiar al acestui proces. In ceea ce priveste factorul uman ca beneficiar al procesului dezvoltarii economico-sociale putem mentiona faptul ca salariatului i se acorda un nou statut in procesul muncii, iar stimulentele care actioneaza asupra fortei de munca se accentueaza si se diversifica, in sensul ca, in detrimentul factorilor de constrangere economica, se manifesta o crestere pronuntata a ponderii proceselor, parghiilor si mecanismelor economice stimulative.

Resursele umane, elementul creator, activ si coordonator al dezvoltarii economico-financiare a intreprinderii.

In conditiile trecerii economiei romanesti la o profunda restructurare, pe criterii de eficienta si rentabilitate, un rol de cea mai mare importanta revine factorului uman. Componenta a cresterii economice, forta de munca are o dubla aparteneta: pe de o parte, la sfera demografiei, iar pe de alta, la sfera economiei, adaptandu-se si modelandu-se dupa legile ambelor domenii. De aceea in intreg procesul de regandire si reproiectare a structurilor economice apare necesara cunoasterea problematicii ocuparii si folosirii eficiente a fortei de munca. Se poate spune deci ca, potentialul uman constituie elementul creator, activ si coordonator al activitatii economice.

De-alungul timpului, raportul dintre latura umana si cea tehnica, cele doua componente de baza ce alcatuiesc sistemul unitatii economice, a cunoscut schimbari substantiale determinate atat de natura relatiilor de productie si corespunzator de finalitatea sociala a activitatii, cat si de acumularile aparute in cadrul fiecarui subsistem considerat. Actual se confera factorului uman (capacitatilor sale creative, determinarilor sale psihosociale) un rol tot mai insemnat in imbunatatirea activitatii economice. Rolul primordial al resurselor umane se regaseste si in procesul de crestere a activitatii economice prin folosirea potentialului uman la intreaga lui valoare. De aceea, pentru a influenta favorabil participarea factorului uman la procesul de crestere economica se cere un efort special de cunoastere a oamenilor din intreprinderi pe tot parcursul activitatii lor, de la angajare pana la desfacerea contractului de munca sau pensionare.

Interventia resurselor umane in dinamica intregii activitati a intreprinderii este mijlocita de numeroase instrumente de actionare printre care un rol semnificativ revine sistemului de norme, structurilor organizationale care permit si faciliteaza integrarea oamenilor in activitati sociale utile, cooperarea si schimbul de activitate, corelarea intereselor individuale cu cele colective, amplificarea si adancirea potentelor umane in procesul dezvoltarii eficace a societatii.

In conditiile procesului de amplificare a creativitatii sociale, atat in directia cuprinderii personalului in activitati creatoare, cat si in sensul extinderii procesului creator la un numar mai mare de tipuri de activitati, relatia initiativa - normativitate capata valente deosebite.

In concordanta cu functia creatoare a factorului uman in procesul de dezvoltare economico - financiara, pare necesara instruirea tuturor salariatilor unitatii spre a participa activ, pe masura posibilitatilor si capacitatilor fiecaruia la managementul intregii activitati a intreprinderii.