Ocuparea resurselor de munca

Ocuparea resurselor de munca

Un aspect fundamental al utilizarii eficiente a resurselor de munca il reprezinta ocuparea deplina, optima a resurselor de munca, tinandu-se seama de exigentele ce decurg din relatia organica a pietei muncii cu celelalte piete specifice din societate.

Ocuparea resurselor de munca reprezinta o actiune rationala complexa, specifica managementului resurselor umane, prin care se stabilesc si se realizeaza proportii optime privind structura, repartizarea, distribuirea si incadrarea la diferite locuri de munca a oamenilor, in functie de calificare, de cerintele locurilor de munca respective, de retribuire, de scopul final al angajatorului, tinandu-se seama de legile pietei muncii concurentiale, de normele juridice, etnice si cele ale echitatii sau justitiei sociale statuate pe plan intern si international . Ocuparea tine de mecanismul de functionare a pietei muncii care poate fi caracterizata prin starea de echilibru, care reflecta subocupare sau chiar supraocupare.

Ocuparea deplina reflecta nivelul, structura si calitatea utilizarii resurselor de munca in mod optim, adica favorizeaza maximizarea efectului util, concretizat in bunuri economice pentru satisfacerea nevoilor oamenilor si comunitatilor umane. Astfel, ocuparea deplina implica si ocuparea eficienta a resurselor de munca, fiind compatibila cu rata naturala a somajului, cu somajul normal.

Ocuparea deplina pe piata muncii are loc atunci cand cererea este egala cu oferta de munca. Chiar si in aceasta situatie vor exista in societate persoane in stare de somaj. Mecanismul specific al economiei concurential-functionale influenteaza nemijlocit procesul ocuparii.

Ocuparea este un proces multidimensional, adica presupune imbinarea organica a unor elemente de natura economica, demografica, educativ-formativa, social-comportamentala si juridic-institutionala. In acelasi timp, ocuparea este mai cuprinzatoare decat aria muncii salariale propriu-zise, deoarece include toate genurile de activitati si structuri ocupationale care definesc un loc de munca, un venit retribuit, stimulativ pentru om si pentru evolutia mediului de afaceri in care el actioneaza. De asemenea, in procesul globalizarii economiei se poate ajunge la "externalizarea" sau "internationalizarea" ocuparii, cu efecte favorabile pentru unele persoane si mai putin favorabile pentru altele. In functie de sensul fluxului ocuparii, in contextul globalizarii, ocuparea devine purtatoare de dumping social.Toate acestea se reflecta in functiile pe care trebuie sa le indeplineasca ocuparea, cum ar fi: functia economica, de finalitate eficienta precisa; functia de prevenire a formarii unor grupuri de angajati saraci; functia educativ-formativa permanenta; functia social-politica, de combatere a saraciei, a inegalitatilor sociale, a somajului, de realizare a dreptului de munca, la obtinerea unui venit decent etc.

In secolul nostru se remarca o noua paradigma a fructificarii resurselor de munca, bazata pe relatia crestere economica-competitivitate-ocupare-dezvoltare durabila-umana. Aceasta sporeste complexitatea ocuparii in sensul ca ea exprima relatii mult mai ample ce tind sa depaseasca locul ei ca rezultanta a functionarii celorlalte piete specifice din economie, devenind finalitate economico-sociala cu influente puternice nu numai la nivel individual, ci, tot mai intens, la nivel societal, comunitar si global, finalitate a armonizarii intregului sistem de politici economice, formativ-educative si sociale.

Ocuparea constituie nucleul dur al pietei muncii, cea mai importanta componenta a acestei piete. Cauzele principale care au afectat in ultimele decenii ocuparea pot fi grupate in mai multe categorii cum ar fi: cauze privind gestionarea pietei muncii (crearea de noi locuri de munca, tipologia masurilor antisomaj etc.); cauze de natura institutionala (legislatia muncii, institutiile pietei muncii etc.); cauze de natura sociala (insecuritatea locului de munca; instabilitatea salariala etc.); cauze privind procesul formativ-educativ (calitatea calificarii oamenilor, gradul de adaptare a muncii la noile exigente ale dezvoltarii economico-sociale etc.); cauze de natura economica (declinul economiei, restructurarea economica etc.). Aceste multiple cauze trebuie bine intelese pentru ameliorarea ocuparii.

Atingerea tintelor ocuparii depline trebuie sa se obtina concomitent cu accentuarea competitivitatii si cu inaintarea ferma pe traseele unei noi societati, adica societatea intemeiata pe cunoastere, profunde, societatea informationala. Actiunile si masurile in acest sens coreleaza fructificarea dezvoltarii de pana acum, a traditiilor si experientelor cu promovarea ampla a modernizarii, perfectionarii, eficientizarii structurilor, institutiilor, metodelor si tehnicilor specifice planificarii, organizarii, alocarii si utilizarii resurselor de munca. Se urmaresc sistematic calitatile parteneriatului social in calmarea dezechilibrelor de pe piata muncii, in conditiile infaptuirii retehnologizarilor, restructurarilor in domeniul capitalului productiv si in cel a corelarii lui cu capitalul uman, specific noii societati. Ocuparea, ca finalitate complexa, nu inseamna insa ca se evalueaza doar la incheierea circuitului economic, ci, ea se determina ex-ante, avandu-se in vedere rezultatele ce trebuie sa se inregistreze ex-post. Se intelege de aici ca pentru predeterminarea ocuparii se iau in calcul noile exigente de calificare si de structurare profesionala generate de tipul avansat de progres tehnic si tehnologic, concomitent cu aplicarea masurilor privind: atenuarea imbatranirii demografice a ofertei de munca; stimularea folosirii de noi forme de ocupare; prevenirea sau limitarea somajului juvenil si a celui de lunga durata; sporirea ratei de ocupare de catre femeile apte de munca; mentinerea pe piata muncii a persoanelor varstnice in relatie cu marirea varstei de pensionare etc.

Un aspect semnificativ al ocuparii il reprezinta flexibilizarea duratei muncii.

Un astfel de proces se poate realiza eficient tinandu-se seama de impactul lui asupra individului, economiei si comunitatii sociale in ansamblul ei. Pentru aceasta este necesar un set de masuri sau actiuni, in care se includ: proportia muncii cu timp partial; proportia contractelor de munca de durata standard in raport cu cele cu durata nedeterminata; rata de activitate sau numarul de ore lucrate si distributia lor pe categorii de varsta, pe sexe si pe sectoare economico-sociale; proportia ocuparii salariatilor cu timp partial in mod voluntar sau fortat; durata medie a muncii s.a.

Asemenea aspecte definesc un anumit model de ocupare existent intr-o tara, in cadrul Uniunii Europene sau pe plan mondial. Aceasta are relevanta deoarece, fata de celelalte piete specifice din economie, piata muncii are cel mai pronuntat caracter national care trebuie compatibilizat cu cel comunitar sau global.

In imprejurarile actuale devine deosebit de stringenta problema ocuparii la nivel international, de care si Romania trebuie sa tina seama.

Incepand din 1997, pe baza Tratatului de la Amsterdam, s-a trecut la aplicarea "Strategiei Europene pentru Ocupare" (SEO), care a adoptat ocuparea deplina ca obiectiv major al politicii sociale si al politicii de ocupare in Uniunea Europeana. SEO este un program multianual, fundamentat pe patru elemente esentiale: sporirea capacitatii de angajare si de insertie profesionala; dezvoltarea spiritului antreprenorial; stimularea flexibilitatii intreprinderilor si angajatilor lor, in raport cu exigentele evolutiei economico-sociale; intarirea politicilor de egalitate a sanselor pentru barbati si femei; reconcilierea vietii profesionale cu cea familiala si facilitarea reintegrarii pe piata muncii.

SEO este o conceptie noua de abordare a ocuparii, imbinand elemente cantitative (atingerea gradului de ocupare totala in Uniunea Europeana, de 70% pana in 2010) cu elemente calitative (ameliorarea calitatii sistemelor de invatamant si calitatii locurilor de munca).

Obiectivul final al strategiilor de ocupare nationale si internationale cuplate si convergente este edificarea unei economii bazate pe cunoasterea stiintifica, in care ocuparea resurselor de munca sa fie deplina si eficienta pentru individ si comunitatea sociala. Nici o ratiune nu justifica faptul ca un nivel ridicat de somaj sa mai fie inca apreciat drept normal intr-o tara europeana, implicit Romania, ci normalitatea este data de asigurarea unor locuri de munca de calitate pentru o munca de calitate.