Personalitatea si psihologia muncii

Personalitatea si psihologia muncii

Personalitatea reprezinta una din problemele centrale a psihologiei, ea reprezinta imbinarea unitara non-receptiva a insusirilor psihologice care caracterizeaza mai pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita. (H. Pitariu, 2007, p.103).

Personalitatea ocupa un rol central in psiologie si reprezinta principalul ghid concret de modelare a omului.

Termenul de persoana in studiile de psihologie generala este incadrat ca facand referire la ,,forma fundamentala a fiintei umane". De asemenea mai face referire la termenul de ,,personalitate" care reprezinta ,,particularitatile psihice individuale", la ceea ce-l diferentiaza pe un om de altul. Persoana se refera si la acel sistem de insusiri, relatii psihosociale care dau identitate individului. Aceasta persoana are un anumit rol in societate, o anumita pozitie, fie ca este vorba despre familie, grup sau organizatie, de asemenea aceasta mai este perceputa ca o individualitate constiinta de sine si recunoscuta de ceilalti.

Prin individ se intelege acea totalitate a elementelor si insusirilor, ereditare sau dobandite, care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea.

Individualitatea reprezinta expresia individului diferentiat in plan biologic si psihologic. Individualitatea este data de acele caracteristici fizice, psihice, psihofiziologice unice.

Personalitatea reprezinta persoana valorizata social, recunoscuta prin performanta, tinuta morala; din perspectiva psihosociala, personalitatea trebuie inteleasa ca un ,,operator central in cadrul ipostazelor subiectului uman: aceea de individualitate, persoana, personaj sau personalitate publica"

Personalitatea vazuta prin structura interna este considerata o ,,entitate obiectiva", care exista indiferent de felul in care este perceputa de cei din jur.

Personalitatea include sisteme particulare, integrate precum: sentimente, deprinderi, stari emotionale, concepte.

Personalitatea ,,se manifesta, se dezvaluie in ceea ce gandeste, simte si face omul". (M. Golu, 2005, p.357).

Structura personalitatii

Exista trei subsisteme functionale interdependente care caracterizeaza domeniul de studiu al psihologiei personalitati, si anume: temperamentul, caracterul, aptitudinile.

A) Temperamentul

Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice (perceptie, memorie, gandire, afectivitate), reflectate in comportamente. Atunci cand vorbim de temperament ne referim la modul in care reactioneaza individul aflat in diverse situatii externe. Se poate spune ca temperamentul tine de latura formala, de suprafata a personalitatii, nu de cea interna.

In clasificarea temperamentelor se evidentiaza urmatoarele tipologii:

I. Tipologiile bioconstitutionale

Astfel de tipologii au fost utilizate pentru prima data de Hippocrate, (S. Chelcea, 2006, p. 57) care a folosit termenul de "tip corporal", pentru a defini aspectul constitutional exterior. Astfel, Hippocrate a delimitat tipul corporal fizic, care era caracterizat prin aspect scheletic, fragil, alungit, calculate, rece, tacut reflexiv; din punct de vedere medical era predispus la tuberculoza. Al doilea tip este tipul apoplectic, caracterizat prin abdomen dezvoltat, statura mijlocie, temperamentul jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emotional, din punct de vedere medical este predispus la tulburari circulatorii si digestive.

II. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice

Cea mai cunoscuta tipologie este cea a lui I.P.Pavlov, (ibidem, p.78) care porneste de la principiul nevrismului, conform caruia rolul principal in reglarea legaturilor dintre organism si mediul extern si organele interne il are creierul. Pavlov a desprins trei proprietati naturale care impreuna formeaza tipul general de sistem nervos; acestea trei sunt: forta, mobilitatea si echilibrul.

Forta reprezinta proprietatea primordiala, aceasta reprezentand incarcatura energetica a neuronului. Indicatorii comportamentali dupa care poate fi evaluata forta sistemului nervos sunt: capacitatea de lucru, rezistenta la factorii stresanti si afectogeni, nivel ridicat al pragurilor senzoriale, rezistenta la actiunea alcoolului; aici sunt delimitate doua tipuri de sistem nervos: tipul puternic, tipul slab.

Mobilitatea reprezinta rapiditatea formarii noilor legaturi temporare, rapiditatea trecerii de la o activitate la alta, rapiditatea restructurarii vechilor sisteme, rapiditatea adaptarii la schimbare; se delimiteaza doua tipuri de sistem nervos: mobil si inert.

Echilibrul este caracterizat prin tendinta spre impulsivitate, tendinta sper inhibare si tendinta spre echilibru; au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos: echilibrat si neechilibrat.

III. Tipologiile psihologice

Tipologia olandeza - pentru O. Gross (ibidem, p.80) orice fenomen psihic declanseaza o activitate a celulelor nervoase care persista si dupa terminarea lui. G. Heymans si E.D. Wiersama (ibidem, p.82) au descris personalitatea sub forma a trei dimensiuni pe care ei le-au identificat cu ajutorul unor scari de evaluare. Cele trei trasaturi sunt: emotivitatea (instabilitatea emotionala), activitatea (forta pulsionala) si primaritate - secundaritate.

Tipologiile psihanalitice - Freud (ibidem, p.83)   a elaborat o tipologie pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii; astfel exista urmatoarele tipuri de baza: tipul oral - caracterizat prin nevoia excesiva de a depinde de ceilalti, tipul anal - se distinge prin iritabilitate, ordine, tipul uretral - are un temperament caracterizat prin dorinta de competitie, tipul falic - se caracterizeaza prin determinare, siguranta, tipul genital - corespunde "normalitatii ideale" a personalitatii.

B) Caracterul

Caracterul reprezinta dimensiuna esentiala care defineste orice personalitate individuala in contextul relatiilor sociale si diferentiaza mai mult sau mai putin semnificativ personalitatile individuale intre ele. Spre deosebire de temperament, caracterul se implica si se manifesta numai in situatiile sociale, structurandu-se doar in interactiunile individului cu mediul socio-cultural. Din punct de vedere psihologic, orice individ isi structureaza un anumit mod de raportare si reactii la situatii sociale, adica un anumit profil caracterial.

Caracterul pune individul in trei ipostaze: a) de concordanta deplina cu societatea - desemneaza ceva spre care se tinde, nu este o limita reala; b) de respingere reciproca totala - atunci cand cele doua multimi de solicitari nu sunt concordante in nici un fel; c) concordanta partiala-discordata partiala - reflecta natura contradictorie, adica natura reala.

Caracterul este structurat pe integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational, volitiv a ceea ce are o semnificatie pentru individ in diferite situatii si evenimente sociale. In structura caracterului sunt intalnite elemente de ordin afectiv, motivational, cognitv, volitiv care sunt in concordanta cu existenta sociala a individului, mediind raportul cu ceilalti.

Structura caracterului prezinta trei niveluri de elaborare: incipient, mediu si superior. Din punct de vedere functional, structura caracteriala cuprinde doua ,,blocuri":a) blocul de comanda - intra scopurile mari ale activitatii, valorile alese; b)blocul de executie - adica mecanismele volitive de pregatire.

In cadrul blocului de comanda exista urmatoarele elemente: a) o structura cognitiva de receptare, identificare; b) o structura motivationala de testare; c) o structura afectiva care determina trairea pozitiva sau negativa. Toate aceste elemente formeaza latura interna, invizibila a caracterului.

Blocul de executie cuprinde urmatoarele: a) operatorii de conectare - care primesc ,,starea de set"; b) operatorii de activare - stabilirea atitudinii fata de stare; c) operatorii de declansare - pun in functiune aparatele de raspuns; d) operatorii conexiunii inverse - extrag si retransmit informatia blocului de comanda.

Trasatura caracteriala este o structura psihica interna, care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el. Aceste trasaturi caracteriale au o dinamica polara formand perechi antagonice (egoist/altruist, respectuos/nepoliticos, curajos/las). Trebuie mentionat ca la fiecare individ se intalneste toata gama de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare; astfel vom intalni trasaturi preponderent spre polul pozitiv sau preponderent spre polul negativ.

C) Aptitudinile

Aptitudinile reprezinta ,,potentialul adaptativ general al individului uman, pe baza caruia el reuseste sa faca fata mai mult sau mai putin bine multitudinii situtiilor si solicitarilor externe si sa-si satisfaca starile de necesitate". (M. Golu, 2005, p.390).

Aptitudinile pot fi: aptitudini generale si speciale.

Aptitudinile generale sunt acele aptitudini solicitante care intervin in orice fel de activitate a omului sau in rezolvarea diferitelor sarcini. Aptitudinile generale alcatuiesc ,,repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ, care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditiile variabile ale mediului". (ibidem, p.396). Aceste aptitudini generale pot fi impartite in senzorio-motorii si intelectuale.

Aptitudinile senzorio-motorii se regasesc in toate situatiile concrete care presupun efectuarea unor actiuni directe, precum si caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motorii (forta, rezistenta, finetea miscarilor).

Aptitudinile intelectuale reunesc mai multe functii psihice care sunt implicate in toate formele de activitate si se regasesc la toti oamenii. ,,Inteligenta face referire la capacitatea intelectuala generala a unei persoane si, intr-un limbaj accesibil, este definita ca aptitudinea de a invata si a te adapta la un mediu". (H. Pitariu, 2007, p.100).

Aptitudinile speciale reprezinta acele structuri ale personalitatii care asigura obtinerea de performante deasupra mediei.

Aptitudinile speciale se clasifica in: aptitudini artistice (literatura, pictura), aptitudini stiintifice (matematica, fizica), aptitudini tehnice (proiectarea unei masini), aptitudini sportive (gimnastica, atletism), aptitudini manageriale (organizare, conducere).

Constiinta umana poseda o capacitate de autoscindare cu ajutorul careia imaginea de sine se poate contura mult mai bine. Cu ajutorul acestei capacitati, individul devine in acelasi timp si subiect, ca fiind cel care realizeaza procesele fundamentale de prelucrare a informatiei, precum si obiect, ca fiind cel care furnizeaza informatii. Omul ajunge sa aiba o anumita imagine de sine si prin relationarea interpersonala, printr-o comparare cu imaginile formate despre ceilalti si imaginile celorlati despre el.

Eul reprezinta structura centrala a personalitatii, care asigura integritatea dinamica a informatiilor despre sine si despre lume.

Imaginea de sine reprezinta ,,forma subiectiva prin care luam cunostinta si ne reprezentam propria imagine, cu ansamblu de trasaturi, insusiri si relatii cu mediul natural si social". (D. Cristea, 2003, p.118).

Eul reprezinta forma de organizare a proceselor subiective prin care ne raportam constient la noi si la lume; imaginea de sine se refera la reprezentarea noastra despre propria persoana.

Personalitatea la tineri

Asupra personalitatii au fost elaborate mai multe teorii, toate incearca fie ca sunt umaniste, dinamiste, factoriale sa surprinda esenta personalitatii.

O mare importanta o are "ce este omul in realitate", ,,ce crede el ca este", ,,ce doreste sa fie", ,,cum il vad ceilalti", ,,ce gandeste despre ceilalti" si de asemenea comportamentul lui in ceea ce priveste lumea exterioara; in relatiile cu ceilalti contand foarte mult felul cum se manifesta, adica acele trasaturi care sunt facute publice. Astfel incat, putem spune ca in personalitatea omului exista mai multe fatete ale ei, astfel s-au putut identifica urmatoarele sase: 1) personalitatea reala , 2) personalitatea autoevaluare, 3) personalitatea ideala, 4) personalitatea perceputa, 5) personalitatea proiectata, 6) personalitatea manifestata.

Modelul sintetic-integrativ al personalitatii implica un demers analitic (se refera la analizarea succinta a fiecarei fatete a personalitatii) si un altul sintetic (se refera la surprinderea tipurilor de personalitate).

A) Abordarea analitica a personalitatii

Personalitatea reala este alcatuita din ansamblul proceselor, functiilor, starilor psihice ale omului.

Exista doua dimensiuni ale personalitatii: dimensiunea intrapersonala, psihoindividuala care este alcatuita din totalitatea insusirilor, gandurilor proprii, specifice unei persoane si dimensiunea interpersonala, psihosociala alcatuita din aceleasi insusiri dar de data aceasta realizate prin interiorizare, din contactele interpersonale ale individului. Intre aceste doua dimensiuni exista o stransa interdependenta dar nu este exclusa posibilitatea ca una dintre ele sa fie mai pregnanta decat cealalta. Astfel incat la o persoana altruista vom intalni o dimensiune interpersonala mai puternica, in timp ce la o persoana egoista, axata doar pe propriile interese vom intalni o dimensiune psihoindividuala mai puternica.

Personalitatea autoevaluata este alcatuita din totalitatea ideilor, reprezentarilor individului despre propria personalitate, toate acestea regasindu-se in "imaginea de sine" a individului. Astfel este vorba despre felul in care individul se percepe pe sine, ce crede el despre sine.

Personalitatea ideala reprezinta ceea ce ar dori individul sa fie, adica personalitatea proiectata in viitor. Acest caracter ideal il impulsioneaza pe individ spre actiune, spre cele mai bune mijloace actionale. Datorita invatarii sociale personalitatea ideala se poate transforma in personalitate reala.

Personalitatea perceputa este formata din ansamblul reprezentarilor, ideilor cu privire la ceilalti; individul isi formeaza o imagine despre altii, care ii ghideaza intr-un fel comportamentele.

Personalitatea proiectata este alcatuita din ansamblul gandurilor, sentimentelor, aprecierilor, sentimentelor pe care crede individual ca le au ceilalti despre el. ,,Imaginea de sine atribuita lumii" il conduce pe individ la elaborarea unor conduite de asteptare, el se asteapta ca ceilalti sa se comporte fata de el conform imaginii pe care el crede ca o au despre el.

Personalitatea manifestata este alcatuita din ansamblul trasaturilor care-si gasesc expresia in modalitatii proprii de exteriorizare si obiectivare. Manifestarea personalitatii este dictata de interioritatea psihica a individului, cat si de ,,cerintele" situationale. Exista anumite norme de grup care cer ca anumite comportamente sa fie exteriorizate si altele nu, intr-un grup fiecare persoana primind un statut, sau mai bine zis un anumit rol.

B. Abordarea sintetic-integrativa a personalitatii

Personalitatea reala si cea manifestata pot fi considerate fatetele ,,obiective" ale personalitatii, in timp ce toate celelalte pot fi considerate fatetele ,,subiective" ale acesteia. De asemenea aceste fatete ale personalitatii nu sunt separate unele de altele, ci dimpotriva, se intrepatrund reciproc, se convertesc unele in altele. In urma procesului de intrincare, cristalizare a fatetelor personalitatii au aparut urmatoarele tipuri de personalitate:

Tipul unitar si armonios dezvoltat - are in vedere omul a carui personalitate autoevaluata este similara cu cea dorita; individul isi construieste personalitatea ideala luand in calcul si disponibilitatile de care dispune. In acest caz omul isi formeaza imagini corecte despre ceilalti, reusind sa anticipeze corect gandurile celorlalti despre el, manifestandu-si astfel toate fatetele personalitatii sale.

Tipul instabil - se refera la omul despre care se zice de obicei ,,nu stiu ce sa cred despre el, o data se comporta intr-un fel, alta data in cu totul altfel". Astfel se aduce in discutie o instabilitate generalizata atat intre fiecare fateta a personalitatii in parte cat si in interiorul acestora.

Tipul dedublat - aici intalnim diferente intre interior si exterior, intre latent si manifest, si la fel ca si in cazul tipului instabil, dedublarea se poate realiza atat in interiorul fatetelor personalitatii, cat si intre ele. Aceste dedublari apar cel mai adesea intre personalitatea reala si cea manifestata, acestia fiind oamenii despre care se poate zice ca ,,una spun si alta gandesc" sau ,,una spun si alta fac".

Tipul accentuat - este reprezentat de imaginea excelenta pe care o au unii indivizi cu privire la propria persoana, acestia tind pe de o parte sa nu mai tina seama de cum sunt in realitate si pe de alta parte sa-i ignore pe ceilalti, fie sa considere ,,in sinea lor" ca acestia au o parere extraordinara despre ei. Acestia sunt genul de indivizi care isi atribuie insusiri, calitati pe care nu le au si pe care nici cei din jur nu le observa. Astfel ei se considera neintelesi, ignorati si uneori chiar lezati sau persecutati; ca modalitati de aparare ei recurg cu usurinta la anumite comportamente agresive, insinuante, facand mereu apel la autoritate.

Modelul sintetic-integrativ al personalitatii presupune conceperea unitara si integrala a personalitatii; astfel incat fatetele personalitatii nu pot fi concepute independent unele de altele, ci ca o unitate in cadrul diversitatii personalitatii.

Concepte fundamentale in psihologia muncii

Initial, preocuparile de cercetare psihologica a muncii au fost cunoscute sub numele de psihotehnica sau psihologie aplicata care si-au concentrat eforturile in jurul a doua mari teme: orientarea profesionala - ulterior studiile asupra psihologiei muncii au inceput sa se constituie intr-un camp autonom si orientarea si selectia profesionala, oboseala si accidentele de munca, mutatiile sistemului om - masina, mediu industrial ceea ce a determinat orientarea interesului si a atentiei catre aspecte ale psihologiei muncii.

Munca reprezinta totalitatea manifestarilor umane constiente, mentale si/ operationale, prin care omul actioneaza asupra mediului, asupra lui insusi si a celorlalti oameni in vederea satisfacerii trebuintelor, intereselor, aspiratiilor, realizarii unor scopuri etc.

Activitatea profesionala este o manifestare utila, o modalitate actionala de baza, desfasurata intr-unul din sectoarele existentei sociale (industrie, transporturi, comert), care asigura sursa principala de venit necesara existentei. Activitatea profesionala nu presupune in mod obligatoriu o calificare profesionala, ea poate sa nu fie organizata si poate sa se desfasoare fara caracter permanent.

Ocupatia este o activitate profesionala sau extraprofesionala caracterizata prin modalitati actionale bine definite. "Ocupatia este deci proprie persoanelor active, care practica, o activitate recunoscuta de societate ca utila pentru sine si semenii sai:" (H. Pitariu, 2007, p.35).

Meseria "este complexul de cunostinte obtinute prin scolarizare si prin practica, necesare pentru executarea anumitor operatii de transformare si prelucrare a obiectelor muncii sau pentru prestarea anumitor servicii." (ibid).

Profesiunea este o activitate profesionala cu implicatii teoretice necesitand o calificare superioara. Este o activitate profesionala permanenta care presupune pregatire profesionala adecvata, practicarea ei pe intreg parcursul vietii active implicand munca intentionata si organizata. Practicarea unei profesiuni constituie principala sursa de venit si ofera posibilitatea realizarii persoanei pe plan profesional si social.

Metode specifice psihologiei muncii

Dintre metodele specifice psihologiei muncii sunt mentionate urmatoarele:

1) Cunoasterea de catre psiholog a activitatii studiate

Psihologul trebuie sa-si insuseasca o serie de cunostinte despre: modul de organizare a institutiei, natura si particularitatile sarcinilor de munca, tipul si caracteristicile echipamentelor tehnice, caracterul productiei (continuu, de serie, unicat), gradul de mecanizare si automatizare a proceselor tehnologice, conditii de microclimat (temperatura, zgomot, vibratii, umiditate etc.), regimul de lucru: programul de activitate, pauzele in timpul productiei, munca in schimburi, regimul liber/impus de tempoul activitatii, relatiile dintre posturile de munca, caracteristicile resurselor umane (gradul de calificare a personalului, activitatea compartimentelor de personal, de protectia muncii, cabinetul medical), identificarea simptomelor de intrerupere a procesului de productie, de aparitie a erorilor, incidentelor si accidentelor de munca etc.

2) Studiul documentelor sistemului presupune studiul documentelor existente precedat/ insotit de vizite in institutia respectiva, si anume: fisele posturilor de munca, instructiunile tehnice, instructiunile de protectia muncii (fisele de incidente si accidente), planurile de pregatire profesionala, date statistice, proiecte, scheme etc.

Definirea notiunii de profesiune se poate realiza pe doua planuri: "social-obiectiv si psihologic-subiectiv. In cazul primului plan, profesia apare ca un ansamblu de sarcini, indeplinirea lor trebuie sa conduca la un anumit rezultat, in care sa fie satisfacute anumite exigente. In cazul celui de al doilea plan, profesia reprezinta un nivel superior de dezvoltare a anumitor capacitati, aptitudini, deprinderi." (M. P. Craiovan, 2008, p. 58).

Relatia instrumental obiectuala este o relatie de continut, care este stabilita intre persoana si ansamblul sarcinilor. Orice sarcina este caracterizata printr-un anumit grad de complexitate si dificultate, precum si printr-o structura diversificata cu grade de competenta care determina o ierarhizare a rangurilor.

Desfasurarea adecvata a relatiei fiecarui individ in cadrul sarcinilor de munca presupune existenta mai multor factori, printre care: a) alegerea corecta a profesiei, avand ca baza o motivatie pozitiva, b) nivelul de pregatire impreuna cu o posibilitate de adaptare la schimbare, la modificarea sarcinilor. O buna realizare a orientarii si formarii profesionale trebuie inteleasa ca o asezare diferentiata in functie de complexitatea capacitatilor si solicitarilor. Studiind relatia profesionala pe verticala, Astfel, individul urca succesiv treptele ierarhiei profesionale, acesta reusind sa se apropiei din ce in ce mai mult de idealul sau. In cadrul relatiei profesionale exista o ,,retea" de relatii secundare, care se diferentiaza in: relatii directe-indirecte, relatii imediate-asteptate, relatii de tip orizontal si relatii de tip vertical (ierarhic).

In cazul relatiilor directe, exista o egalitate a rolurilor, fiecare persoana indeplinind sarcini similare sau simetric-complementare. O situatie conflictuala la locul de munca este asociata cu stari de anxietate, de insecuritate afectiva care ajung sa dezorganizeze mecanismele de autoaparare ale eului. Integrarea profesionala depinde atat de performantele in diferitele sarcini de munca precum si de starea relatiilor in plan orizontal, de simpatia si aprecierea membrilor grupului. Relatia ierarhica este una de subordonare, se stabileste dupa principiul conducere-executie. Incarcatura psihologica cea mai mare o are relatia sef direct-subaltern, aceasta bazandu-se pe comunicarea permanenta, subalternul simte controlul sefului pe toata durata desfasurarii activitatii sale.

S-au delimitat trei stiluri de conducere: autoritar, liberal sau laissez-faire si democratic. Din punct de vedere psihologic, pentru un sef este foarte important sa invete sa-si adapteze metodele de relationare la situatia care exista in cadrul unui anumit grup; acesta trebuie sa fie cat mai bine informat, sa prezinte aceeasi deschidere pentru toti subalternii si sa-i aprecieze conform capacitatii si meritelor lor reale. Relatia ierarhica are un caracter static, pune in evidenta o dinamica evolutiva care va depinde de particularitatile psihologice ale sefului.

In cazul relatiei primare (sef direct-grup) exista trei etape principale: a) perceperea si formarea imaginii reciproce - a sefului despre fiecare membru al grupului si invers, b) evaluarea - presupune formularea diferitelor judecati prin compararea asteptarilor cu imaginea reala, c) coadaptarea - reprezinta procesul de ajustare a asteptarilor, atitudinilor, starilor afective si comportamentale.

Fiecare individ atunci cand intra intr-o organizatie aduce cu sine personalitatea sa, exigentele, interesele, aspiratiile sale. Organizatia, la randul ei dispune si ea de propriile exigente cerandu-i astfel individului sa se adapteze si sa rezolve un numar de sarcini. Exista o corelatie stransa intre satisfactia in munca a angajatului si diferitele etape ale vietii. Cariera este determinata de ,,totalitatea pozitiilor, strategiilor si tranzitiilor unei persoane pe parcursul vietii". (M. Golu, 2005, p.173).