RESPECTAREA DREPTURILOR COPIILOR IN INSTITUTIILE DE PROTECTIE

Articolul 2

"1. Statele parti se angajeaza sa respecte drepturile care sint enuntate in prezenta conventie si sa le garanteze tuturor copiilor () indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica (), origine nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala ()."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

1. Conditii generale oferite copilului in institutii

Articolul 3

"3. Statele parti vor veghea ca functionarea institutiilor() care au responsabilitati fata de copii si asigura protectia lor sa fie conforma cu normele fixate de catre autoritatile competente, in special in domeniul securitatii si sanatatii, si in ceea ce priveste numarul si competenta personalului lor ca si in privinta unui control corespunzator"

(Conventia O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului)

1.1. Modelul de organizare si functionare a institutiilor.

Actualele centre de plasament s-au constituit pe fostele institutii rezidentiale (leagane, case de copii, camine spital) create in baza Legii 3/1970 si ale caror principii de organizare si functionare erau straine de cerintele satisfacerii nevoilor copilului.

y Leaganele (institutii rezidentiale pentru copilul 0-3ani ) - erau organizate ca unitati spitalicesti si functionau in localuri mari, in care erau gazduiti sute de copii. Camerele, numite saloane, aveau ca unic mobilier patuturi din fier, aliniate ca in spitale. Cu cateva exceptii, judetele aveau un singur leagan, ceea ce explica dimensiunea si aglomerarea acestor unitati.

y Casele de copii (institutii rezidentiale pentru copii prescolari si scolari) erau organizate dupa modelul internatelor austere de acum 150-200 de ani, in care spatiile, foarte aglomerate, permiteau doar realizarea a unui program tern si monoton comun pentru toti copiii. Nu existau spatii de socializare si recreere nici in interiorul si nici in exteriorul institutiei.

Grupurile sanitare erau destinate unui numar mare de copii, in general locatarii unui intreg palier, si se aflau mai tot timpul in stare proasta de functionare, (reviziile si reparatiile facandu-se de obicei o data pe an).

Cladirile in care functionau aceste doua tipuri de institutii erau neadecvate destinatiei lor pentru ca erau fie, cladiri ale fostelor castele, conace boieresti si cladiri mari ale fostelor orfelinate (aflate in stare de avansata de degradare, in care se putea intervenii cu dificultate pentru adaptarea spatiilor pentru viata copiilor), fie, cladiri noi, de tip bloc, cu 3-4 etaje cu cate 14-20 de dormitoare pe fiecare palier.

y Caminele spital, s-au infiintat in 1973 si pana in 1989, au functionat pe modelul azilelor pentru copii "irecuperabili" fiind amplasate de cele mai multe ori in locuri izolate.

Sfarsitul anului 1989, pe fondul saraciei intregii societati, a gasit toate aceste institutii, si cu precadere caminele spital, intr-o stare de mizerie avansata.

Imediat dupa 1989, unele din aceste institutii au fost inchise, iar pentru restul prioritatea a constituit-o reabilitarea cladirilor, echiparea lor si instruirea personalului.

Intre anii 1990-1994, au fost initiate unele actiuni pentru reorganizarea spatiilor din institutii in vederea satisfacerii nevoilor copilului.

Schimbarile, cele mai vizibile, s-au petrecut in leagane si camine spital unde au fost concentrate fonduri financiare insemnate.

Modelul spitalicesc a fost treptat depasit, iar caminele spital au inceput sa-si asume misiunea de recuperare a handicapurilor copilului.

Casele de copii au ramas, in continuare, intr-o stare precara, intrucat fondurile au fost directionate cu prioritate catre leagane si camine spital.

Dupa 1994, pe conceptul ingrijirilor personalizate, se promoveaza institutia de tip familial fie prin crearea de institutii de talie mica, fie prin spargerea celor mari si restructurarea spatiilor existente.

Dupa schimbarea legislatiei, privind protectia copilului, in 1997, institutiile rezidentiale (mai putin caminele spital) se reorganizeaza explicit pe principiile respectarii drepturilor copilului, ca centre de plasament unde, copilul aflat in dificultate este ocrotit temporar.

Schimbarile apar in toate tipurile de institutii dar amploarea lor este inegala.

Pentru a caracteriza conditiile de care beneficiaza copilul in institutiile rezidentiale de protectie, am ales ca indicatori: modelul de organizare a institutiilor, numarul de copii in dormitor, spatii si obiecte personale de care beneficiaza copii, starea grupurilor sanitare.

Pentru a caracteriza institutia dupa modelul de organizare si functionare, s-a procedat la clasificarea lor in trei tipuri: clasic, familial, mixt.

In esenta institutiile definite in cele trei tipuri convenite corespund urmatoarelor caracteristici.

Tipul clasic: (model dezvoltat in baza legii 3/1970) se caracterizeaza prin:

y Functionare in localuri masive, cu capacitati de cazare foarte mari, care permit efective mari de copii cuprinse intre 150 si peste 350;

y Functionalitatea spatiilor interioare incompatibila cu satisfacerea nevoilor si respectarea drepturilor copilului (dormitoare foarte mari, peste 8-10 paturi, indiferent de varsta copiilor, aproape complet lipsite de orice fel de mobilier sau posibilitati de organizare a unui spatiu personal, destinate in exclusivitate "dormitului"; sala/sali de masa cu capacitate mare, tip cantina; bucatarie comuna pentru ansamblul institutiei, inaccesibila copiilor pentru implicarea lor in activitati gospodaresti; sali de activitati pentru grupuri mari de copii, utilizate pentru activitati educative de grup sau petrecerea timpului liber; grupuri sanitare cu elemente de neglijare a intimitatii; lipsa spatiilor adecvate pentru contactul copilului cu familia).

Tipul familial se caracterizeaza prin:

y Functionare in localuri de tip casa sau apartament de talie mica si numar redus de copii (sub 50) sau localuri mari cu organizare interna pe subunitati autonome de pana la 50 de copii structurate pe module de pana la 10 copii;

y Organizarea spatiilor interioare si a activitatilor cotidiene pentru a crea conditii de viata apropiate modelului din familie si de abordare individualizata a copiilor.

Tipul mixt: - corespunde institutiei in care coexista cele doua modele in proportii diferite.

Figura 1.1.1. prezinta distributia copiilor in institutii dupa modelul de organizare si functionare a institutiilor. Se constata ca cei mai multi dintre copii (68,2%) continua sa traiasca in institutii de tip clasic, mai mult de o patrime din ei se afla in institutii care au inceput sa se reorganizeze iar 7,5% se afla in institutii de tip familial.

Figura 1.1.1.

Distributia procentuala a copiilor in functie de modelul prevalent de organizare si functionare al institutiei

- CERAB 2000 -

1. Numarul de copii in dormitor

Cu toate ca putine institutii mai seamana cu cele ce au fost ele, inainte de 1989, numarul de copii intr-un dormitor este inca mare, indiferent de tipul institutiei.

Orientandu-ne dupa standardele nationale, care propun in medie un numar de maximum 4 copii intr-un dormitor, se constata ca doar 12,9% dintre copii traiesc in astfel de conditii, (Figura 1.1.). Nu se poate trece cu vederea nici faptul ca, limitele, privind numarul de copii in dormitor in institutiile de protectie, se situeaza intre 2 si 36 (copii intr-un dormitor).

In centrele de plasament o pondere mai mare de copii beneficiaza de camere mai putin aglomerate decat copiii aflati in camine spital (Figura 1. si 1.3.).

In mediul rural, dormitoarele din institutii sunt mai putin aglomerate decat cele aflate in mediul urban. Astfel, ponderea copiilor care beneficiaza de camere, apropiate de standardele amintite, este de 11,5% in mediul urban si de 16,3% in mediul rural.(Figura 1.4.).

Aglomerarea copiilor in spatiul cotidian - in special a copiilor sub 3-4 ani - pe langa riscuri legate de igiena, comporta si dificultati de identificare cu eul psihic prin constrangerea de a nu se putea delimita de alte euri. Nediferentierea tinutei vestimentare si uniformitatea tunsorii - la cele doua sexe si in cadrul aceluiasi sex - (observabile, in unele institutii) amplifica acest fenomen.

Numarul de copii in dormitor - distributie procentuala

- CERAB 2000 -

Figura 1.1

Total copii

Figura 1.2

Centre de plasament

Figura 1.3

Camine spital

Figura 1.4

Numar de copii in dormitor pe medii - distributie procentuala

- CERAB 2000 -

1.3. Obiecte si spatii personale de care beneficiaza copii

Spatiul personal si obiectele personale ale copiilor au fost aspecte, dintre cele mai neglijate, in institutiile traditionale.

In centre de plasament cei mai multi dintre copii beneficiaza de propriul pat. In camine spital doar 84,9% dintre copii beneficiaza de acest drept, ceilalti copii impart cate doi un pat (Figura 1.3.1 d).

Centrele de plasament pentru copii scolari satisfac cel mai mult cerinta dulapului individual (81,3%), urmate de centre pentru prescolari (55,1%), pe ultimul loc situandu-se centrele de plasament 0-3 ani (41,6%). Caminul spital care gazduieste copii de toate varstele, satisface cerinta dulapului individual in proportie de 48,9% (Figura 1.3.1.a,b,c,d).

Obiecte personale au fost considerate: imbracamintea, incaltamintea, periuta de dinti, prosopul si sapunul. In toate tipurile de institutii, cu exceptia centrelor de plasament 0-3 ani, ponderea copiilor care beneficiaza de obiecte personale depaseste 82%(Figura 1.3.1.a,b,c,d).

Peste 50% dintre copii beneficiaza de spatiu pentru posibilitati de recreere in camerele lor in toate tipurile de institutii (Figura 1.3.1.a,b,c,d).

Ponderea copiilor care beneficiaza de spatiu, pentru efectuarea temelor, in camerele lor, este mare: 85,9% in centre de plasament scolari si 70,7% in centre de plasament prescolari, pentru ca cele mai multe institutii si-au desfiintat salile traditionale de meditatie (Figura 1.3.1.b,c).

Toate aceste date reflecta progrese care s-au facut in institutii pe linia imbunatatirii conditiilor in spatiile destinate copiilor, chiar daca standardele sunt inca departe de a fi atinse. In aceasta ordine de idei merita sa fie remarcat faptul ca in putine institutii copii isi mai fac lectiile in asa numitele sali de meditatie. Pe de alta parte, insa, spatiul personal, pentru joaca si recreare in camera, reprezinta aspectul cel mai deficitar pentru copii, in toate tipurile de institutie.

Figura 1.3.1 - a,b,c,d

Procentul de copii care beneficiaza de obiecte si spatii personale in dormitor

pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

* Dulap individual inseamna dulap propriu sau spatiu individual intr-un dulap comun

1.4. Starea grupurilor sanitare

Grupurile sanitare din institutii au fost dintotdeauna intr-o stare necorespunzatoare. Aceasta s-a datorat, pe de-o parte, faptului ca ele au fost utilizate de un numar mare de copii iar pe de alta parte, putini directori s-au preocupat sa gaseasca solutii, pentru igenizarea frecventa si rapida a acestora.

Din Figura 1.4.1. reiese ca aproape o treime dintre copii beneficiaza in institutii de grupuri sanitare nefunctionale sau neigenizate, situatie care impiedica asigurarea igienei personale a copilului. Motivele invocate de conducerea institutiilor sunt: lipsa fondurilor pentru reparatii si materiale pentru igienizare

Mai mult de o treime dintre copii utilizeaza WC-uri care nu au usa, doua treimi dintre copii utilizeaza dusuri - lipsite de paravane sau usa - situatii care semnifica o incalcare grava a drepturilor copilului la intimitate si care sub aspect educativ au consecinte profund daunatoare.

In institutiile pentru copii anteprescolari si prescolari WC-urile sunt fara usi din constructie, ignorandu-se complet dreptul copilului la intimitate (Figurile 1.4. a si b).

In cazul institutiilor pentru copii scolari lipsa usilor si a paravanelor la WC-uri si dusuri (Figura 1.4. c) este uneori o optiune deliberata din partea conducerii institutiilor pentru descurajarea practicilor homosexuale si a masturbarii.

Copiii din caminele spital dispun de grupuri sanitare neadecvate, intr-o pondere mai mare decat copiii din centrele de plasament (Figura 1.4. d).

Figura 1.4.1

Procentul de copii care beneficiaza de grupuri sanitare adecvate

- CERAB 2000 -

Figura 1.4.2, a,b,c,d

Procentul de copii care beneficiaza de grupuri sanitare adecvate - pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

Dreptul la identitate si la istorie personala

Articolul 7 " 1. Copilul este inregistrat imediat dupa nasterea sa si are de la aceasta

data dreptul la un nume, dreptul la o cetatenie(). "

Articolul 8 " Daca un copil este lipsit in mod ilegal, de elementele constitutive ale

identitatii sale sau de unele din acestea, statele parti vor acorda asistenta si () pentru ca identitatea sa fie restabilita cat mai repede posibil"

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copiilor)

1. Dreptul la identitate

In anul 1990, numarul copiilor care erau fara documente de identitate in institutii era impresionant. O astfel de situatie nu se mai gaseste in actualele institutii de protectie.

Numai prin existenta documentelor de identitate copilul poate avea nume, prenume si drepturi cetatenesti.

Documentele de identitate valabile pentru copil sunt certificatul de nastere si dupa caz Cartea de identitate /buletin de identitate (pentru copilul care a implinit 14 ani).

Pentru uzul autoritatilor se pot elibera si documente provizorii de identitate cum sunt Extrasul de nastere pentru uzul organelor de stat si Hotararea judecatoreasca pentru inregistrarea tardiva a nasterii, care sunt valabile pana la emiterea documentelor definitive.

In Tabelul 1.1 se prezinta situatia actelor de identitate a copiilor, in centre de plasament si camine spital, pe grupe de varsta. Se observa ca procentul copiilor, care nu au nici un fel de documente de identitate, este de sub 4%. Este de remarcat faptul ca grupa de varsta 0-3 ani este cea mai acoperita cu documente de identitate. Copii peste 14 ani, desi au certificate de nastere in proportie de 94,5%, numai 45,7% din ei au si buletine de identitate.

In camine spital (Tabelul 1.), ponderea copiilor care au certificate de nastere (sau documente echivalente) se apropie de 100%. In privinta buletinului sau a cartii de identitate, pentru copii care au implinit 14 ani, situatia este similara cu cea gasita in centrele de plasament. Astfel, 52,3% dintre copiii indreptatiti sa aiba buletin/carte de identitate nu au un astfel de document.

Din Tabelul 1.3 reiese ca existenta buletinului/cartii de identitate pentru copii in centrele de plasament este influentata de tipul masurii de protectie. Astfel, 50,8% dintre copii care au ca masura de protectie plasamentul au buletine/carte de identitate, in timp ce doar 10,4% dintre copii care au ca masura de protectie incredintarea sunt in posesia acestui document.

In caminele spital masura de protectie nu pare sa influenteze existenta actelor de identitate, procentul copiilor care detin acest document situandu-se in ambele situatii putin sub 50 %. (Tabelul 1.1.4)

Aceste deficiente grave sunt generate de mai multi factori legislativi si administrativi. Emiterea cartii de identitate presupune un domiciliu pentru copil care este cel al parintilor lui. Multi parinti nu mai sunt gasiti la vechile domicilii si nu se mai stie nimic despre ei. In aceste conditii autoritatile sunt nevoite sa temporizeze rezolvarea situatiei.

Institutionalizare indelungata, a copilului, intrerupe deseori relatiile dintre parinti si copii.

In aceasta situatie se afla aproximativ 50% dintre copii care au ca masura de protectie plasamentul - tip de masura care, reamintim, presupune parinti aflati in exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti.

Pentru copii, care au ca masura de protectie incredintarea, reprezentantul legal al copilului este Consiliul Judetean (nu parintele). Totusi, adresa de domiciliu a copilului nu poate sa fie intr-o institutie, fie ca ar fi vorba de un Consiliu Judetean, fie ca ar fi un centru de plasament. Pentru aceasta categorie de copii exista intr-adevar o limitare administrativa, legislativa, pentru emiterea cartilor de identitate, care nu a fost deocamdata rezolvata.

Si totusi, directorii S.P.S au afirmat ca la iesirea din institutie pana la urma toti copii au buletine /carti de identitate, recurgandu-se la improvizati locale.

Tabel 1.1.

Existenta actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de varsta - centre de plasament

- CERAB 2000 -

Tabel 1.

Existenta actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de varsta - camine spital*

CERAB 2000 -

Tabel 1.3

Situatia actelor de identitate ale copilului in functie de masura de protectie in vigoare

- pentru copii peste 14 ani din centre de plasament -

- CERAB 2000 -

Tabel 1.4.

Situatia actelor de identitate ale copilului in functie de masura de protectie in vigoare

- pentru copii peste 14 ani din camine spital -

- CERAB 2000 -

Dreptul la istorie personala

Asigurarea dreptului la istorie personala constituie o preocupare recenta (ultimii 2-3 ani) pentru autoritatile din domeniul protectiei copilului.

Pana la aceasta data dreptul copilului la istorie personala era complet ignorata. Dosarul sau continea strict documente oficiale: acte de identitate, fisa medicala, ancheta sociala sumara despre conditiile de locuit ale familiei si decizii ale autoritatilor privind masurile de protectie.

Posibilitatea reconstituirii istoriei personale a copilului, s-a evaluat, in studiul nostru, prin intermediul documentelor care se aflau la dosarul copilului. S-a considerat, ca istoria personala, poate fi reconstituita daca la dosarul copilului existau suficiente documente care sa informeze despre provenienta lui, cultura si evolutia lui ca si despre locurile pe care le-a tranzitat de la nastere pana in prezent.

Figura 1

Distributia procentuala a copiilor in functie de posibilitatea reconstituirii istoriei personale.

- CERAB 2000 -

Din datele obtinute rezulta ca istoria personala se poate reconstitui doar la 56% dintre copii aflati in institutie (Figura 1).

Sub aceasta prevalenta se afla copii din centrele de plasament 0-3 ani si caminele spital (Tabelul 2).

Tabel

Distributia procentuala a copiilor dupa posibilitatea reconstituirii istoriei personale,

pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

Studiile calitative au confirmat adesea aceasta imposibilitate a reconstituirii istoriei personale.

Cunoasterea de catre copil a istoriei sale personale nu este incurajata de catre personalul de ingrijire din institutii.

3. Dreptul de a avea o familie si de pastrare / dezvoltare a legaturilor cu propria familie

Articolul 9 " 1. Statele parti vor veghea ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai impotriva vointei lor, cu exceptia situatiei in care autoritatile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare, ca aceasta separare este necesara, in interesul superior al copilului

3. Statele parti vor respecta dreptul copilului separat de cei doi parinti ai sai sau de unul din ei, de a intretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti()."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

De mai bine de 11 ani, de cand institutiile de protectie din Romania se afla in centrul discutiilor privind respectarea drepturilor copilului, relatiile dintre copii institutionalizati si parintii acestora au ramas in esenta in aceleasi coordonate.

In toate studiile si evaluarile efectuate pe copii institutionalizati s-a constatat inconsistenta relatiilor dintre parinti si copii institutionalizati, situatie care a favorizat neglijarea si abandonarea in timp a acestora.

Pentru asigurarea dreptului copilului de a avea si de a creste intr-o familie au fost emise reglementari pentru ca lipsirea copilului de o familie sa fie cat mai scurta cu putinta.

Masurile legislative au vizat in principal decaderea din drepturi a parintelui care nu-si viziteaza deloc copilul, intr-un interval de timp determinat, pentru a da sansa acestuia la o familie substitutiva prin adoptie. Ca urmare a aplicarii acestor masuri un numar relativ mare de copii a fost salvat, prin adoptie, de la o institutionalizare indelungata (indeosebi cei aflati in grupa de varsta 0-3ani).

Majoritatea copiilor nevizitati, insa, au ramas cu putine sanse de a creste intr-o alta familie deoarece parintii lor au fost mentinuti in drepturi parintesti, si deci copiii nu erau eligibili pentru adoptie.

Se ajunge intr-o astfel de situatie pentru ca legea admite ca este suficient ca un parinte sa-si viziteze copilul odata la 6 luni pentru a ramane in drepturi parintesti si numai dupa expirarea acestui termen el poate fi decazut din aceste drepturi.

Pe de alta parte, exista si cazuri, indeosebi la copii mai mari, in care depasirea termenului de 6 luni, nu determina autoritatile sa demareze procedurile de decadere din drepturi, deoarece, acestea considera ca, decaderea, nu ar mai folosi nimanui, nici macar copilului.

Se stie, ca la aceasta varsta copiii nu sunt preferati pentru adoptie iar Consiliul Judetean care ar deveni reprezentant legal al acestor copii, (in cazul in care parintii lor ar fi decazuti din drepturi) ar trebui sa-si asume niste obligatii la care nu ar putea face fata financiar.

Parintii isi lasa copilul in institutii si nu-i mai viziteaza, mult timp sau deloc, pentru ca saracia, distantele si slabele lor competentele determina acest lucru. Competentele lor scad, in timp, si mai mult pentru ca dupa institutionalizarea copilului nimeni din comunitatea din care fac parte nu intervin pentru ca ei sa-si poata relua, candva, functiile parentale.

In consecinta, familiile raman in saracie (sau se adancesc in aceasta stare pentru ca intr-o societate aflata in declin economic sever, este imposibila iesirea din saracia extrema fara interventia calificata din partea autoritatilor competente) iar autoritatile din domeniul protectiei copilului nu fac decat sa constate aceasta situatie si sa decida in continuare institutionalizarea rezidentiala a copilului.

In prezent, aceasta interventie calificata in familia copilului, aflat in institutia rezidentiala, nimeni nu o face. Ea revine in primul rand in responsabilitatea autoritatilor, de la nivelul comunitatii locale. Acestea, pe langa faptul ca manifesta o lipsa totala de preocupare pentru astfel de probleme nici nu ar avea personal suficient de calificat pentru acest domeniu.

Cei mai multi dintre asistentii sociali formati in ultimul deceniu, nu au practica si poate nici stiinta sa realizeze astfel de interventii in familia copilului institutionalizat.

De asemenea, acei 15 ani, de suspendare a formarii specialistilor in disciplinele socioumane - psihologie, sociologie, pedagogie din perioada regimului comunist (si care corespunde nu intamplator perioadei de institutionalizare masiva a copiilor in Romania) a structurat in mod deformat conceptiile si mentalitatile privind copilul si in special, copilul mic, atat la nivelul profesionistilor cat si la populatia generala facand acceptabila protectia indelungata a copilului in afara familiei lui.

De aceea, nici in institutii nu am avut si nu avem nici astazi o cultura privind relatiile parinti-copii care sa incurajeze si sa valorizeze parintele ca persoana de neinlocuit pentru dezvoltarea si evolutia copilului .

Toate acestea explica atitudinea de "neinteles" a acestor parinti fata de copiii lor aflati in institutie.

Pentru evaluarea dreptului la familie s-a urmarit in acest studiu: vizitele parintilor la copii si a copiilor la parinti ,consemnarea evenimentelor de relatie cu familia si conditiile create in institutie pentru pastrarea si dezvoltarea legaturilor cu familia.

3.1. Vizite parinti copii

Figura 3.1.1. prezinta situatia de ansamblu a vizitelor parintilor in institutii in care se afla copiii lor. Se constata ca aproape o treime dintre copii ai caror parinti se afla in exercitiul drepturilor parintesti nu si-au vizitat niciodata copilul , de cand acesta se afla in institutie.

Figura 3.1.1.

Distributia procentuala a copiilor in functie de vizitele parinti-copii

(parinti aflati in exercitiul drepturilor parintesti)

- CERAB 2000 -

Tabelul 3.1. prezinta frecventa vizitelor parinti copii iar Figura 3.1.3. prezinta situatia vizitelor parinti copii in ultimul an.

Tabel 3.1.

Distributia procentuala a copiilor in functie de frecventa vizitelor parinti - copii

(parinti aflati in exercitiul drepturilor parintesti)

- CERAB 2000 -

Figura 3.1.3.

Distributia procentuala a copiilor in functie de frecventa vizitelor

parinti - copii in ultimul an (parinti aflati in exercitiul drepturilor parintesti)

- CERAB 2000 -

Se observa ca 68,6% dintre copii au fost vizitati cel putin odata de parinti lor iar 31,4 % nu au fost niciodata vizitati de cand se afla in institutie. Acest procent al copiilor niciodata vizitati ar putea fi si mai mare daca luam in considerare faptul ca 7,4% dintre copii nu au avut nici o relatie cu parintii in ultimul an.

In ultimul an, 24,9% dintre copii au fost vizitati lunar, 17,8% in vacante iar 21,4% odata la 6 luni.

12,5% dintre copii nu au fost niciodata vizitati in ultimele 6 luni si 10,8% nu au fost vizitati niciodata in ultimul an. Atrage atentia faptul ca procentul copiilor vizitati saptamanal este foarte mic (12,6%).

Se poate trage concluzia ca in institutii, copiii sunt mai degraba nevizitati decat vizitati de catre parintii lor aflati in exercitiul drepturilor parintesti.

Frecventa vizitelor difera in functie de tipul institutiei. (Tabel 3.1.4.) Astfel cei mai nevizitati copii se afla in CP 0-3 ani. Faptul se explica prin ruptura precoce a legaturilor parintesti. (multi dintre ei au fost abandonati in maternitati la putin timp dupa nastere). Cei mai vizitati sint copii din CP scolari. Aceasta situatie se explica prin faptul ca multi dintre copii scolari se duc ei insisi acasa la parinti si o mare parte dintre ei au venit in institutie din familie la o varsta la care legatura copil parinti era deja consolidata, de obicei la varsta la care ei au inceput scoala.

Tabel 3.1.4.

Distributia procentuala a copiilor pe tipuri de institutii si frecventa vizitelor

parinti - copii facute in ultimul an (parinti aflati in exercitiul drepturilor parintesti)

- CERAB 2000 -

Varsta copilului la prima institutionalizare influenteaza frecventa vizitelor parintilor (Tabel 3.1.5.). Cu cat varsta la prima institutionalizare a copilului a fost mai mica, cu atat sansa lui de a fi vizitat este mai mica. Ponderea copiilor care nu au fost niciodata vizitati de parintii lor este cea mai mare la copii institutionalizati sub un an (47,5%).

Tabelul 3.1.6. arata ca frecventa vizitelor este influentata de proximitatea institutiei in raport cu domiciliul mamei si nu de teritorializarea administrativa a institutiei. Astfel cei mai vizitati copii sunt aceia ai caror parinti isi au domiciliu in aceeasi localitate cu institutia.

Tabel 3.1.5.

Frecventa vizitelor parinti - copii in functie de varsta copilului la prima institutionalizare

- distributie procentuala -

- CERAB 2000 -

Tabel 3.1.6.

Frecventa vizitelor parinti - copii in functie de domiciliul mamei

- distributie procentuala -

- CERAB 2000 -

Nevizitarea copiilor nu este urmata in mod necesar de schimbarea masurii de protectie si decaderea parintilor din drepturi parintesti. Figura 3.1.7. confirma aceasta idee relevand faptul ca ponderea copiilor a caror parinti sunt decazuti din drepturi pe durata institutionalizarii copiilor este foarte mica.

Figura 3.1.7.

Distributia procentuala a copiilor in functie de reprezentantul legal al copilului - la intrarea copilului in institutie si la data realizarii studiului -

- CERAB 2000 -

Alaturi de vizite am considerat ca atat corespodenta cat si convorbirile telefonice reprezinta

evenimente importante de relationare a copilului cu familia. De aceea am incercat sa surprindem in ce masura sunt inregistrate aceste evenimente in institutiile de protectie.

Am considerat importanta inregistrarea acestor evenimente nu din ratiuni administrative sau de control ci pentru un plus de informatie despre familia copilului, care ar putea fi utila copilului in mentinerea / sustinerea relatiilor sale cu familia si pentru posibilitatea reconstituirii istoriei sale personale cu aceste date.

Figura 3.1.8. - a,b,c,d

Evidenta evenimentelor de relatie cu familia a copiilor din institutii

- CERAB 2000 -

Din Figura 3.1.8. a,b,c,d rezulta ca in centre de plasament vizitele parintilor sunt inregistrate in proportie de 100% pentru toti copiii aflati in aceste institutii (aceasta inregistrare este obligatorie fiind prevenita de lege). Ponderi apropiate inregistreaza si vizitele rudelor. In camine spital vizitele parintilor si a rudelor sunt inregistrate doar pentru 73,1% dintre copiii aflati in aceste institutii.

Invoirile, care privesc invoiri de orice tip din institutii, sunt inregistrate indeosebi in centrele de plasament pentru copii prescolari si scolari si mai putin in centrele de plasament pentru copii 0-3 ani si camine spital. Corespondenta si convorbirile telefonice sint evenimentele cele mai putin inregistrate in institutii

Atitudini ale personalului si ale copiilor din institutii privind familia copiilor institutionalizati au fost relevate indeosebi in studiile calitative.

3. Conditii pentru mentinerea / stimularea relatiilor dintre copii si parinti

Pentru mentinerea si sustinerea relatiilor dintre parinti si copii aflati in institutii consideram ca sunt necesare cateva conditii printre care amintim: acces fara restrictii al parintelui la copil, amenajarea unui spatiu pentru vizite, amenajarea unui spatiu destinat ramanerii (accidentale) a parintelui in institutie si nu in ultimul rand repartizarea fratilor in aceeasi institutie.

Figurile de mai jos reflecta masura in care institutiile s-au preocupat de respectarea dreptului copilului de a mentine legatura cu propria sa familie. Astfel, se constata ca peste doua treimi din copii se afla in institutii care nu restrictioneaza accesul parintilor prin stabilirea unui orar de vizite (Figura 8.1)

Aproape trei patrimi din totalul copiilor se afla in institutii care au amenajat un spatiu de vizita pentru parinti (Figura 8.2).

Figura 3.1.

Distributia procentuala a copiilor, in functie de existenta

unui orar de vizita in institutie pentru parinti

- CERAB 2000 -

Figura 3.

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta in institutie

a unui spatiu de vizita amenajat pentru parinti

- CERAB 2000 -

Aproape toti copiii aflati in institutiile organizate dupa modelul familial (98,3%) beneficiaza in institutia in care se afla de un spatiu de vizita pentru parinti (Figura 3.3)

Figura 3.4. releva faptul ca ponderea copiilor care beneficiaza in institutii de un spatiu de vizita pentru parinti este mai mare in centre de plasament decat in camine spital, fara ca diferenta sa fie spectaculoasa

Figura 3.3.

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta in institutie a unui spatiu de vizita amenajat pentru parinti dupa modul de organizare al institutiilor

- CERAB 2000 -

Figura 3.4.

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta in institutie a unui spatiu de vizita amenajat pentru parinti - in centre de plasament si camine spital

- CERAB 2000 -

Din Figura 3.5. reiese ca aproape o treime din institutii au spatii de cazare (pentru noapte) amenajate pentru parinti.

Reglementarile actuale recomanda ca fratii institutionalizati sa fie impreuna. Figura 3.6. arata ca fratii institutionalizati se afla intr-o proportie de 85% in aceeasi institutie.

Figura 3.5.

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta in institutie a unui spatiu de cazare (pentru noapte) amenajat pentru parinti

- CERAB 2000 -

Figura 3.6.

Fratii institutionalizati sint in aceeasi institutie (distributie procentuala, n

- CERAB 2000 -

Aceste realizari sunt remarcabile daca tinem cont ca ele au fost luate in considerare numai in ultimii ani, chiar daca nu au produs, inca, si efectul scontat, respectiv o legatura mai consistenta dintre parinti si copii.

4. Dreptul la sanatate

Articolul 24:

"Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Statele parti se vor stradui sa combata maladiile si malnutritia."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Din aceasta perspectiva studiul nostru a urmarit sa identifice:

1. Starea de sanatate a copilului la intrarea in institutie si in momentul realizarii

studiului;

Statusul nutritional al copilului;

3. Structura orientativa a meniului unei zile in centre de plasament;

4. Gradul de acoperire cu vaccinari.

Datele privind sanatatea au fost extrase din evidentele primare aflate la dosarul medical al copiilor. Culegerea datelor (antropometrie si vaccinari) s-a facut in toate cazurile cu asistarea operatorului de catre un medic sau asistenta medicala din institutia cercetata.

Informatiile privitoare la structura meniurilor au fost obtinute prin intervievarea copiilor scolari aflati in centre de plasament (ele referindu-se doar la aceste categorii de varsta).

1.4.1. Starea de sanatate la intrarea in institutie si in momentul realizarii studiului.

Cea mai mare morbiditate, cu exceptia caminului-spital, se intalneste in centrele de plasament "0-3 ani", in care sunt ingrijiti predominant copii sugari si anteprescolari.

Este recunoscut faptul ca varstele mici sunt cele mai fragile. Astfel 65% dintre copiii mici prezinta probleme de sanatate la intrarea in institutie. (Figura 4.1.4. si Figura 4.1.3.) Acesta se explica prin vulnerabilitatea mai mare a copiilor la factori de mediu (alimentatie, lipsa unor ingrijiri personalizate, a unor repere stabile), la care se adauga bolile congenitale, deficientele fizice, precum si unele afectiuni cronice prezente la multi copii din aceasta grupa de varsta (Figura 4.1.1., 4.1.).

La patologia nutritionala, consemnata la intrarea lor in centru (38% de cazuri de malnutritie si 43% de cazuri de anemie) se sumeaza riscul institutionalizarii cu efecte negative notabile asupra evolutiei copilului.

Ponderea crescuta a patologiei inregistrate in centrele de plasament "0-3 ani", in raport cu alte tipuri de centre, ar putea fi explicata si prin faptul ca documentele cu care vin copiii din institutiile sanitare sunt mai ample si exista inca obisnuinta celor care lucreaza in acest tip de asezaminte - pana nu de mult excesiv medicalizate - de a face mai frecvent evaluari ale starii de sanatate si de a consemna tratamentele si / sau procedurile recuperatorii in fisele medicale (Tabel 4.1.4.).

Procentul tulburarilor nutritionale la copiii din centrele de plasament pentru prescolari este sub cel intalnit la copiii din familie (vezi Programul National de Supraveghere Nutritionala 1993 - 1996 UNICEF - IOMC) fapt ce s-ar putea datora nementionarii diagnosticului in fisele acestora. Sunt consemnate deficientele senzoriale, intelectuale si tulburarile fizice, insa si acestea se situeaza sub procentul celor inregistrate in centrele de plasament pentru copiii 0-3 ani (Figurile 4.1.1., 4.1.).

Figura 4.1.3

Starea de sanatate a copiilor din institutii, la intrare si in prezent

- CERAB 2000 -

Tabel 4.1.4

Consemnarea nevoilor de tratament si de recuperare in fisa medicala a copilului

(pentru copiii care au nevoie de tratament / recuperare)

- distributie procentuala pe tipuri de institutii -

- CERAB 2000 -

In camine-spital, marea majoritate a copiilor au probleme grave de sanatate, cumuland, pe langa deficienta intelectuala care este prezenta la aproape 90% din cei internati, tulburari de comportament, deficiente fizice si senzoriale (Figura 4.1.2). La peste o patrime dintre ei malnutritia, anemia si bolile congenitale cronice sunt asociate afectiunilor de baza care au condus la internare.

Si, daca pentru bolile nutritionale se constata o recuperare certa intre momentul intrarii copilului in institutie si cel "prezent" petrecuta predilect la copiii din centrele de plasament 0-3 ani si de prescolari, nu am putea afirma acelasi lucru pentru caminele-spital, unde, de alt fel se stie ca recuperarea este mult mai greu de obtinut. (Figura 4.1.1, 4.1.2 )

Numarul copiilor HIV / SIDA desi mic, a crescut usor in dinamica. Aceasta se poate explica fie prin efectuarea testelor la un interval dupa internare, fie prin tratamentele parenterale facute inainte sau dupa intrarea in asezamant. Oricum, chiar daca numarul de copii este foarte mic, el atrage atentia asupra necesitatii aplicarii unei mai riguroase profilaxii, cu atat mai mult cu cat si antigenul HBs este prezent in special la cei din caminele-spital, unde tratamentele injectabile sunt mai frecvente.

4. Statusul nutritional

Statusul nutritional este un indicator al starii de sanatate, fiind conditionat predominant de alimentatie, statut social, economic si cultural, boli severe si / sau repetate iar, pentru varstele mici, mai ales de stabilitatea mediului si existenta unui atasament stabil.

Principalii indicatori antropometrici folositi in prezent in evaluarea statusului nutritional al copiilor pentru relevanta lor crescuta sunt:

- Inaltimea raportata la varsta - I/V

- Greutatea raportata la varsta - G/V

- Greutatea raportata la inaltime - G/I

- O inaltime mica pentru varsta indica o incetinire a ritmului cresterii, ceea ce reflecta o deficienta nutritionala predominant calitativa pe termen lung, prezenta unor stari patologice sau o rata crescuta a imbolnavirilor. La nivel populational exprima o prevalenta crescuta a conditiilor socio-economice precare si expunerea frecventa si, mai ales precoce, la factorii periclitanti din mediu, pe care i-am amintit.

Standardul unei populatii fara stagnare sau incetinire sistematica a ritmului de crestere este de 2,3%, in timp ce pentru tarile in curs de dezvoltare prevalenta este de 10-60%.

O imbunatatire a acestui indicator la nivel populational reflecta imbunatatirea conditiilor socio-economice.

- Greutatea mica pentru varsta identifica subiectii care prezinta un regres sau o curba ponderala stagnanta ori lent ascendenta. Aceasta este conditionata de o ratie alimentara neadecvata, de boli care limiteaza absorbtia si utilizarea alimentelor, precum si de greselile sistematice ale tehnicii de alimentare si ingrijire. Este util de folosit mai ales in monitorizarea pentru aprecierea modelelor de crestere, ceea ce ii reduce din relevanta.

Prevalenta in populatia de referinta a greutatii mici pentru varsta ca si a inaltimii mici pentru varsta este de 2,3%. Acest indicator nu face insa o deosebire intre un copil scund si bine proportionat si un copil slab pentru inaltimea lui.

- Greutatea mica pentru inaltime este un indicator de malnutritie mai evocator decat greutatea pentru varsta in cazurile acute in care exista un aport alimentar drastic scazut intr-un context economic precar sau boli severe prelungite. De aceea este un indicator sensibil pentru malnutritia acuta, daca prevalenta acestuia depaseste 5%. Peste 10% indica o situatie grava in populatia studiata.

Analiza indicatorilor amintiti s-a facut prin calcularea scorului Z , intrucat acest parametru prezinta urmatoarele avantaje: scorul Z are aceeasi relatie statistica cu distributia de referinta la toate

varstele si independent de sex; cand media populatiei cercetate se suprapune pe aceea a populatiei de referinta, scorul Z este egal cu 0; cand scorul Z al unui indicator este mai mic de -2 (Z < -2), el arata un deficit in populatie, iar daca este mai mare de +2 (Z > +2), aceasta implica un excedent al parametrului fata de populatia de referinta.

S-a optat pentru aceasta metodologie in analiza statusului nutritional intrucat ea a fost folosita si in studiile nutritionale efectuate de catre UNICEF - IOMC, ale caror date au putut fi folosite ca referinta.

Studiile la care ne referim arata in evolutie o deteriorare a starii de nutritie la nivelul intregii tari. Astfel, la copiii neinstitutionalizati, inaltimea mica pentru varsta intalnita are o prevalenta de 7,3% la copiii sub 24 luni si de 8,5% la cei intre 2 si 5 ani (studiul national transversal din 1991). Prevalenta ajunge la 20% pentru populatia sub 5 ani, cuprinsa in Programul National de Supraveghere Nutritionala (1993 - 1999). In studiul de caz al statusului nutritional al copiilor, efectuat in 27 din 52 de leagane din Romania (1995), prevalenta este de 64-65% atat pentru inaltimea mica pentru varsta cat si pentru greutatea mica pentru varsta.

Prelucrarea indicatorilor antropometrici s-a facut asupra celor trei parametri:

inaltime-talie (I), greutate (G) si varsta (V).

La toate grupele studiate, inaltimea mica pentru varsta inregistreaza o prevalenta mult peste cea a populatiei de referinta a copiilor neinstitutionalizati: ea creste de la 36% la copiii sub 2 ani (31,4% la sugari si 41,4% la copii 1-2 ani) la 51,7% la grupa 2-5 ani; si este de 34,4% la copiii scolari .

Reamintim ca datele din studiul transversal din 1991 si cele din PNSN se situeaza mult sub aceste valori, referinta internationala este de 2,3%. (Graficele 4.1., 4.3., 4.4.)

Aceasta indica un aport energetic inadecvat pe o perioada mai lunga, care nu poate sustine cresterea liniara a acestor copii, precum si conditii de mediu limitate ale procesului de crestere, manifestate mai pregnant in mediul institutional decat in cel familial. Prevalenta de 20% intalnita la copiii din mediul familial sugereaza, de asemenea, conditii economice si de mediu nesatisfacatoare la nivel populational

Deficitul de inaltime poate fi ameliorat in timp, in conditiile imbunatatirii aportului alimentar si a mediului social economic, precum si prin scaderea morbiditatii.

Figura 4.1.

Scor Z - Proportia (%) < -2 st.dev. grupa 0-1 an, 0-2 ani (I),

2-5 ani (II), 5-10 ani (III), IVZ, GVZ, GIZ (%)

- CERAB 2000 -

Figura 4.

Prevalenta inaltimii mici pentru varsta pentru copii 0-1 an (%)

- CERAB 2000 -

Figura 4.3.

Prevalenta inaltimii mici pentru varsta copii 1-2 ani (%)

- CERAB 2000 -

Figura 4.4.

Prevalenta greutatii mici pentru varsta copii 0-1 an (%)

- CERAB 2000 -

Figura 4.5.

Prevalenta greutatii mici pentru varsta copii 1-2 ani (%)

- CERAB 2000 -

Scaderea prevalentei inaltimii mici pentru varsta la copiii de la 5 la 10 ani, fata de cei de la 2 la 5 ani, ar putea fi explicata prin faptul ca majoritatea copiilor din centrele de plasament scolar vin din familii, iar institutionalizarea nu a marcat evolutia cresterii din perioada micii copilarii. La aceasta s-ar putea adauga posibila imbunatatire a conditiilor de plasament, cresterea, odata cu varsta, a rezistentei la imbolnaviri a copiilor, autonomizarea lor si solicitarea unor ratii alimentare suplimentare cand cele oferite nu-i satisfac.

Greutatea mica pentru varsta este, de asemenea, cu o prevalenta mult crescuta, de 35,7% la grupa 0-2 ani (33,9% la sugari si 37,5% la copii 1-2 ani), de 40,9% la copiii de 2-5 ani si de 21,7% la copiii de 5-10 ani, situatie mai buna decat in studiul de caz in centrele de plasament (1995), cand a fost inregistrata valoarea de 65%, dar cu mult peste prevalenta intalnita la copii din familie (1993 - 1999) si practic de 10 ori mai mare fata de 1991 (Figurile. 4.1., 4., 4.3.).

Aceasta indica o slabire acuta datorita unor ratii alimentare insuficiente, imbolnaviri repetate si unei vulnerabilitati mai mari la infectii, cu posibila inchidere a unui cerc vicios care isi poate pune amprenta asupra dezvoltarii pe termen lung.

In acelasi sens se inscrie si greutatea mica pentru inaltime, prevalenta fiind in zona critica de severitate, de alarma: la copiii de 0-2 ani si 2-5 ani de 16,1% si respectiv 13,3% fata de 5,4% la copiii din grupa 5-10 ani si la acestia o prevalenta situata deasupra celei a populatiei internationale de referinta.(Figura 4.4., 4.6.).

Figura 4.6.

Prevalenta greutatii mici pentru inaltime copii 0-1 an (%)

- CERAB 2000 -

Aceasta prevalenta ingrijoratoare a slabirii, la copiii din grupele de varsta pana la 5 ani din centrele de plasament, vorbeste despre o malnutritie acuta, de un deficit energetic (caloric) semnificativ. In literatura de specialitate se interpreteaza o astfel de prevalenta ca fiind semnalul unei crize majore de alimente, cu ratii alimentare constant sub ratia dietetica recomandata (RDR).

Ceea ce frapeaza este intensitatea si amploarea perturbarii statusului nutritional (Figura 4.7. a,b,c,d)

Gradul mare de abatere fata de populatia de referinta atrage atentia si evoca existenta unor factori sistematici de perturbare a cresterii normale a copiilor din centrele de plasament.

O interventie eficace presupune o evaluare sistematica a starii de nutritie. Or, pentru copii din lotul studiat, un prim fapt care sugereaza lipsa unei evaluari periodice a statusului de crestere si deci probabilitatea de a nu interveni precoce rezulta din procentul mare (43,8%) de copii fara masuratori antropometrice consemnate in fise la data efectuarii cercetarii.

Este de subliniat inca o data faptul ca determinismul malnutritie este complex si ca ea nu trebuie considerata doar ca o lipsa a nutritie adecvate. Revine profesionistilor obligatia de a se orienta spre acordarea unor ingrijiri globale, in care practicile de alimentatie sa aiba ca obiectiv atat respectarea nevoilor cantitative si calitative ale ratiei alimentare, cat si modul de pregatire si oferire a mancarii, climatul in care are loc acest "ritual". Se stie ca, in special in institutii, malnutritia se constituie deseori ca un indicator de risc al unor relatii afective adult - copil perturbate. Iar reabilitarea unui nanism prin deprivare afectiva este cu mult mai greu de corectat, limitand sansele individului de atingere a performantelor la care are dreptul. De aceea, orice program de recuperare al echilibrului nutritional, al dezvoltarii neurologice si psihologice, la copil necesita participarea activa a persoanei de referinta, pentru a repara si dezvolta legaturile afective perturbate. Totodata se impune o abordare pluridisciplinara, pentru a lua in vedere si corecta numerosii factori de risc implicati - alimentatie, igiena, stare de sanatate si nu in ultimul rand relatia de atasament invocata astazi ca si modulator al ratei de sinteza a hormonilor de crestere.

4.3. Structura orientativa a meniurilor

Informatiile au fost culese doar prin intervievarea a 694 de copii din centrele de prescolari si scolari pentru meniurile de dimineata si a 665 de copii pentru meniurile de pranz.

Nu s-a facut o ancheta alimentara, deci datele au doar valoare relativa, codificarea conventionala propusa de noi facand referire la valoarea biologica a alimentelor consemnate, dar nu si la cantitatea efectiv primita.

Desi predomina meniurile etichetate ca satisfacatoare ( Tabele 4.3.1. si 4.3.), din analiza de caz reiese ca laptele si derivatele din lapte precum si fructele nu sunt date sistematic, meniul nu este diversificat. Dintre legume predomina cartoful, atat la mesele de pranz, cat si la cele de seara.

Structura meniurilor pentru micul dejun si prinz

- distributie procentuala pe tipuri de institutii -

- CERAB 2000 -

Tabel 4.3.1.

	Meniul pentru micul dejun

Tabel 4.3.

Meniul pentru pranz

Statusul nutritional al copilului reclama un studiu mai amplu al practicilor de alimentatie din centrele de plasament, la toate grupele de varsta si o centrare mai atenta asupra alcatuirii unor meniuri mai acoperitoare, cu atat mai mult cu cat alocatia de hrana o permite.

Tabel 4.3.

Codificarea meniurilor

- CERAB 2000 -

Meniu Bun  - > scor 4 - 5

Meniui Satisfacator  - > scor 3

Meniu Nesatisfacator - > scor < 3

4.Gradul de acoperire cu vaccinari

Fata de datele in dinamica pe tara, in care pentru populatia 18-24 de luni studiata (Ministerul Sanatatii 2000 ) rezulta o acoperire pentru toate vaccinarile mai mare de 95%, din evidentele primare apar ca fiind vaccinati complet pentru varsta doar 85,4% din copii. Cel mai mare procent de acoperire se intalneste la vaccinarile BCG (93,4%,) antirujeolic (AR) de 92% urmate de antipolio (90%), antihepatitic (88%) si DTP - (84,2%).

Este un aspect derutant care ar putea fi explicat prin lipsa unor date fiabile din fisele medicale de intrare ale copiilor, posibile contraindicatii (fiind vorba si de copiii din caminele-spital), sau de neconsemnarea completa a vaccinarilor in fisele medicale si registrele de vaccinare cercetate, ipoteza sugerata si de procentul redus al mentionarii examenelor medicale periodice (51%), a tratamentelor, a procedurilor de recuperare.

Daca asistenta medicala reiese ca fiind "asigurata" la 97,4% din copii, componenta preventiva, dimensiune ce se impune in centrele de plasament, trebuie sa se manifeste mai pregnant si mai sistematic.

Am insistat mai mult asupra dreptului la sanatate intrucat acesta are o determinare multifactoriala iar imbunatatirea calitatii serviciilor alaturi de ameliorarea conditiilor de mediu, inclusiv scurtarea timpului petrecut in institutii ar putea contribui la dezvoltarea normala a copiilor si la bunastarea lor

5. Dreptul la educatie

Articolul 28:

"1. Statele parti recunosc dreptul copilului la educatie(..) pe baza egalitatii de sanse ()."

(Conventia O.N.U. pentru respectarea drepturilor copilului)

Obligativitatea inscrierii copilului in unitati de invatamant prescolar si scolar a fost, intotdeauna, reglementata in institutiile de protectie pentru copilul aflat in dificultate. Pentru camine spital aceasta reglementare este recenta si selectiva, in raport cu posibilitatile indeosebi intelectuale, pe care le au copiii plasati in aceste institutii.

Tabelul 5.1. ilustreaza cuprinderea copiilor in diferite forme de invatamant dupa tipul institutiei.

In centre de plasament se constata o buna cuprindere a copiilor, in diferite forme de invatamant. De asemenea este pozitiv faptul ca aproape 14% dintre copiii aflati in camine spital frecventeaza diferite forme de invatamant. Acest fapt atesta depasirea situatiei in care acesti copii erau considerati irecuperabili si pentru care, in trecut nivelul investitiilor in educatie / socializare era aproape nul.

Tabel 5.1.

Distributia procentuala a copiilor in functie de forma de invatamant frecventata,

pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

Cuprinderea copiilor in invatamantul de masa in raport cu invatamantul special este favorabila. (Tabel 5.), chiar daca ponderea, copiilor din institutii, cuprinsi in invatamantul special, este mai mare decat la copiii din populatia generala.

In ceea ce priveste cuprinderea in invatamantul de masa a copiilor din camine spital datele obtinute nu permit o apreciere globala a situatiei, (din cauza numarului mic de copii) dar chiar si prezenta unui numar de 2-3 copii, in invatamantul de masa, atesta schimbari de atitudine fata de aceasta categorie de copii.

Tabel 5.

Distributia procentuala a copiilor in functie de forma de invatamant frecventata,

pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

Cuprinderea copiilor in invatamantul postgimnazial cuprinde urmatoarele particularitati (Figura 5.3.): aproape jumatate din copii (46%) urmeaza o scoala profesionala, respectivscoala profesionala speciala (8,6%). Aproape o treime dintre copii sunt cuprinsi in invatamantul liceal; 13,1% dintre copii urmeaza scoala complementara de ucenici. Ponderea copiilor care nu sunt cuprinsi in nici o forma de invatamant (postgimnazial) este de sub 1%.

Figura 5.3.

Distributia procentuala a copiilor cuprinsi in invatamantul postgimnazial

- CERAB 2000 -

In mediul urban (Figura 5.4) ponderea copiilor care frecventeaza invatamantul liceal este egala cu cea a copiilor care frecventeaza invatamantul profesional, in timp ce in mediul rural ponderea copiilor cuprinsi in invatamantul profesional depaseste de peste doua ori ponderea copiilor cuprinsi in invatamantul liceal.

Cei mai multi copii din centrele de plasament sunt cuprinsi in invatamantul profesional, in timp ce in populatia generala copii sunt cuprinsi preponderent in invatamantul liceal. Aceasta observatie este importanta pentru aprecierea egalitatii sanselor copiilor institutionalizati la educatie in raport cu copiii crescuti in familie.

Cuprinderea copiilor institutionalizati in diverse forme de invatamant este importanta atat pentru dobandirea unei calificari profesionale cat si pentru o buna integrare sociala a acestuia.

Figura 5.4

Distributia procentuala a copiilor cuprinsi in invatamantul postgimnazial - pe medii

- CERAB 2000 -

Din studiile calitative a rezultat faptul ca multi dintre copii sunt indrumati catre scoli post-gimnaziale care sunt mai putin competitive, profesile dobandite avand o slaba cautare pe piata muncii. De asemenea, aceste studii au relevat uneori neimplicarea personalului de ingrijire in sustinerea copilului pentru a-si realiza dorintele si aspiratiile profesionale.

In ceea ce priveste aspiratia in realizarea unei cariere profesionale, circa 40% dintre copii doresc sa se califice in profesii care necesita studii postliceale si superioare. Mai mult de o treime dintre ei doresc sa se orienteze catre invatamantul vocational de scurta durata (scoli profesionale).

Aceasta situatie difera profund de copiii din populatia generala care in marea lor majoritate aspira la invatamantul liceal.

15,5% dintre copii isi doresc ocupatii care nu necesita calificare (femeie de serviciu, supraveghetor, portar, etc.), iar 19,5% nu si-au pus problema alegerii carierei.

Figurile 5.5. si 5.6. sugereaza faptul ca exista diferente intre nivelul de aspiratie si situatia concreta in care se aflau copii, cel putin pentru copii din invatamantul post-gimnazial.

Figura 5.5.

Distributia procentuala a raspunsurilor date la intrebarea

"Ce ai vrea sa devii cand vei fi mare ?"

copiii in varsta de 7-18 ani

- CERAB 2000 -

Nivelul de aspiratie al copiilor din mediul rural este mai scazut decat al celor din mediul urban, in sensul ca, cei din mediul rural aspira la meserii care necesita cel mult o scoala profesionala, in timp o ce copiii din mediul urban isi doresc sa practice meserii care necesita cel putin pregatire liceala. Aceasta diferenta de aspiratie intre copii aflati in cele doua medii caracterizeaza nu numai copii din institutii ci si copii din populatia generala (Figura 5.6.).

Figura 11.4

Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban / rural

a raspunsurilor date la intrebarea

"Ce ai vrea sa devii cand vei fi mare ?"

copiii in varsta de 7-18 ani

- CERAB 2000 -

* altele = alte forme de meserii care nu necesita scolarizare

Redam si in cuvinte cateva dintre raspunsurile copiilor la intrebarea "Ce ai vrea sa devii cand vei fi mare?"
6. Dreptul la ingrijire personalizata

Ingrijirea personalizata are la baza proiectul personalizat care este un document scris. Prin acest proiect se decid si se planifica obiectivele si procedurile privind dezvoltarea, educatia/socializarea, terapia, durata sederii in institutie si locul unde va pleca copilul din institutie, pentru fiecare copil in parte.

Figura 6.1 prezinta situatia proiectelor personalizate ale copiilor aflati in institutiile de proiectie. Astfel se constata ca prevalenta copiilor care au proiecte personalizate este de doar 20%.

Figura 6.1

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta unui proiect personal scris

- CERAB 2000 -

Distributia copiilor in functie de existenta proiectului personal pe tipuri de institutii releva diferente de prevalenta intre copiii aflati in diferite tipuri de institutii. Astfel, in institutiile de tip clasic, prevalenta copiilor care au proiecte personale este cea mai mica, in raport cu copiii aflati in institutii de tip familial sau mixt (Figura 6.2).

Figura 6.2

Distributia procentuala a copiilor in functie de existenta unui proiect personal scris

pe tipuri de institutii

- CERAB 2000 -

Distributia copiilor pe medii reflecta diferente in ponderea copiilor care au proiecte personale fara ca aceste diferente sa fie foarte importante.

Figura 6.3

Distibutia procentuala a copiilor in functie de existenta unui proiect personal scris

pe medii urban/rural

- CERAB 2000 -

In ceea ce priveste continutul proiectelor personale, in putine cazuri acestea cuprind toate elementele necesare care sa permita desfasurarea planificata a actiunilor de reintegrare socio-familiala a copilului. (Figura 6.4 a,b,c,d).

Programele de dezvoltare si de educatie a copilului se regasesc cel mai frecvent in proiectele personalizate dar ele se reduc la informatii exprimate in parametri de performanta, (fara sa se precizeze care sunt ariile de succes ale copilului care vor fi folosite ca puncte tari in consolidarea punctelor slabe).

Informatiile care vizeaza durata sederii copilului in institutie, locul in care va pleca copilul dupa iesirea din institutie sunt foarte rar cuprinse in proiectele personalizate.

Figura 6.4 a,b,c,d

Proiectul personal al copilului contine informatii privind:

(distributie procentuala)

- CERAB 2000 -

Consecinta lipsei proiectelor personalizate ale copiilor din institutii se reflecta in globalizarea ingrijirilor relevate indeosebi in studiile calitative.

7. Dreptul la informare

Art. 13  1."Copilul are dreptul () de a primi () informatii ()."

"Exercitarea acestui drept nu poate fi supusa restrictiilor()."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Respectarea dreptului la informare cuprinde o gama larga de aspecte dar in prezentul studiu am evaluat doar dreptul copilului (care a implinit 10 ani) de a fi informat in scris asupra masurii de protectie care a fost stabilita de catre Comisia pentru Protectia Copilului.

Desi respectarea acestui drept este obligatorie, fiind prevazuta intr-un articol de lege (O.U.G. 26/1997) el este ignorat intr-o foarte mare masura chiar de Comisia pentru protectia copilului.

Astfel, din datele studiului nostru s-a constatat ca procentul copiilor, carora li s-a comunicat in scris masura de protectie stabilita de Comisia pentru Protectia Copilului, s-a facut doar pentru 16,9% din copii.

Figura 7.1

Procentul de copii carora li s-a comunicat masura de protectie luata de C.P.C.

- copii care au implinit 10 ani -

- CERAB 2000 -

8. Dreptul la opinie

Articolul 12 :

"1. Statele parti vor garanta copilului capabil de discernamant dreptul de a exprima liber opinia sa asupra oricarei probleme care il priveste, opiniile copilului fiind luate in considerare, avandu-se in vedere varsta sa si gradul sau de maturitate.

In acest scop, se va da copilului, in special, posibilitatea de a fi ascultat in orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste ()."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Din multitudinea aspectelor care ar putea fi relevante pentru aprecierea asigurarii exprimarii opiniei copilului care se afla in institutie s-a ales in acest studiu doar unul singur, si anume, daca opinia copilului apare consemnata in raportul asupra anchetei psihosociale, raport care sta la baza adoptarii masuri de protectie pentru copil.

Din datele studiului nostru a reiesit ca opinia copilului fata de masura de protectie propusa apare consemnata in raportul asupra anchetei psihosociale doar intr-o proportie de 6% dintre cazuri.(Figura 8.1.), desi legea prevede explicit acest lucru (O.U.G. 26/1997).

Figura 8.1.

Procentul de copii carora li s-a consemnat opinia privind masura de protectie care le-a fost stabilita - copii care au implinit 10 ani -

- CERAB 2000 -

9. Dreptul la reevaluare periodica a masurilor de protectie

Articolul 25:

"Statele parti recunosc copilului care a fost plasat de catre o autoritate competenta pentru a primi ingrijiri, protectie sau tratament fizic sau mental, dreptul la verificare periodica a tratamentului respectiv si a oricarei alte imprejurari legata de plasarea sa."

(Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Obligativitatea reevaluari masurilor de protectie pentru copilul aflat in dificultate, a fost introdusa pentru prima data in Romania prin Ordonanta de urgenta 26/1997.

Aceasta prevede ca cel la putin odata la trei luni sa fie reevaluate imprejurarile legate de incredintarea sau plasamentul fiecarui copil de catre Comisia pentru protectia copilului, si, careia ii revine sarcina revocarii sau a inlocuirii masurii anterior stabilite "daca interesul superior al copilului o impune".

Reevaluarea este unul din elementele cheie ale reformei incepute in 1997, pentru ca aplicarea ei poate determina schimbari semnificative, in domeniul protectiei copilului, prin reducerea numarului de copii din institutiile rezidentiale si scurtarea sederii copilului in institutii.

Pana la introducerea acestui demers, durata sederii copilului in institutie era cu totul necontrolabila, copiii fiind mentinuti sau uitati in institutii pana la varsta majoratului.

Lipsa acestei prevederi din legislatia anterioara de protectie a copilului aflat in dificultate a generat, de fapt, in timp, fenomenul institutionalizarii copiilor in Romania, caracterizat prin numar mare de copii si durata lunga de sedere a acestora in institutii .

Dupa semnarea de catre Romania a Conventiei privind drepturile copilului in 1990, ignorarea acestei prevederi constituie o incalcare a dreptului copilului de a beneficia de o masura de protectie corecta si de (re)integrare in familie.

Pentru evaluarea respectarii acestui drept al copilului, operatorii de culegere a datelor au numarat (in dosarele copiilor), deciziile emise de C.P.C., privind masura de protectie nou stabilita consecutiv reevaluarilor facute, in ultimul an.

Situatia numarului de reevaluari realizate in ultimul an este ilustrata in Figura 5.1. Datele prezentate arata ca 72,4% dintre copii nu au beneficiat de nici o reevaluare in ultimul an . Chiar daca aceasta pondere s-ar mai diminua prin copiii care nu au o durata de sedere de 3 luni in institutie situatia constatata este foarte grava.

Figura 5.1

Distributia procentuala a copiilor dupa numarul de reevaluari efectuate in ultimul an *

- CERAB 2000 -

* in acest studiu nu s-a gasit nici un copil reevaluat de 4 ori

Tabel 5.2

Distributia procentuala a copiilor dupa numarul de reevaluari in ultimul an,

si masura de protectie in vigoare *

- CERAB 2000 -

* In acest studiu nu s-a gasit nici un copil reevaluat de 4 ori

Tabel 5.3.

Distributia procentuala a copiilor dupa numarul de reevaluari in ultimul an, pe tipuri de institutii *

- CERAB 2000 -

* In acest studiu nu s-a gasit nici un copil reevaluat de 4 ori

In centre de plasament ponderea cea mai mare a copiilor niciodata reevaluati in ultimul an se afla in centrele de plasament 0-3 ani (72,4%) urmata de centre pentru copiii scolari (71%) (Tabelul 5.3.)

Copiii care se afla in camine spital nu au fost niciodata reevaluati in proportie de 95,6%(Tabel 5.3) in ultimul an.

Frecventa reevaluarilor este influentata si de tipul masurii de protectie, ponderea cea mai mare a copiilor niciodata reevaluati revine copiilor care au ca masura de protectie plasamentul (Tabelul 5.2).

Precizam ca, procentul de 72,4% de copii niciodata reevaluati in ultimul an, s-a referit in exclusivitate, la copiii in dosarul carora nu s-a regasit nici un document referitor la efectuarea reevaluarii.(inclusiv rapoarte asupra anchetei psihosociale)

Cu prilejul prezentarii rezultatelor partiale ale studiului nostru, unii directori ai S.P.S. au contestat acest procent, argumentand ca, desi in dosare se putea sa nu existe o decizie individuala, unii dintre copii s-ar fi putut regasi pe o decizie comuna a C.P.C., care confirma ca acei copii ar fi beneficiat de reevaluare. Dar chiar si in acesta ipoteza, un exemplar al deciziei comune trebuia sa existe la dosarul copilului (alaturi de raportul(ri) asupra anchetei psihosociale).

Ideea deciziei comune a fost adoptata pentru cazul copiilor carora li s-a mentinut masura de protectie (in urma reevaluarii) si a fost permisa de catre autoritatea centrala in domeniul protectiei copilului ca o solutie simplificatoare.

Esecul constatat in studiu, in materie de reevaluari, se explica prin imposibilitatea acoperirii de catre personalul din D.J.P.D.C. a unui volum imens de sarcini, tinand cont de numarul foarte mare al copiilor din institutii, dar si de frecventa, impusa de lege, a reevaluarilor.

Acest impas a fost determinat si de insuficienta implicare a comunitatilor locale (serviciile de autoritate tutelara din cadrul primariilor) favorizata de unele exprimari confuze ale legii, prin care unele atributii ale acestora ar fi preluate de Serviciile publice specializate, create in subordinea Consiliilor Judetene.

De aceea, comunitatile locale s-au implicat rar in rezolvarea concreta a problemelor copilului aflat in dificultate, considerandu-le atributii ale D.J.P.D.C., desi nici O.U.G. 20/1997 nici Codul familiei nu i-a absolvit de aceste sarcini.