Reglementari europene și internaționale privind protecția maternitații

Reglementari europene și internaționale privind protecția maternitații

Protecția maternitații este consacrata de o serie de reglementarii europene și internaționale dintre care amintesc:

Conventia OIM nr.183/2000 privind revizuirea Conventiei (revizuita) asupra protectiei maternitatii din 1952[1] se aplica, conform art.2 alin.1, tuturor femeilor angajate, inclusiv femeilor care se afla in forme atipice de munca dependenta. Art. 4 alin.1, prevede ca acestea au dreptul la un concediu de maternitate avand o durata de cel putin 14 saptamani care, potrivit alin. 4, trebuie sa includa o perioada de 6 saptamani de concediu obligatoriu dupa nastere.

Femeilor aflate in concediu de maternitate trebuie, conform art. 6 alin.1, sa li se asigure prestatii in bani, care, potrivit alin. 2, sa le permita sa se intretina singure si sa intretina copilul in conditii bune de sanatate si la un nivel de viata corespunzator. În conformitate cu prevederile alin. 7, mamei si copilului trebuie sa li se asigure prestatii medicale, care sa includa ingrijirile prenatale, ingrijirile legate de nastere, ingrijirile postnatale si spitalizarea, atunci cand aceasta este necesara. Aceste prestatii trebuie, potrivit alin. 8, sa fie asigurate printr-o asigurare sociala obligatorie sau prelevari din fondurile publice ori in alt mod stabilit de legislatia si practica nationala.

Art. 8 alin. 1 interzice angajatorului sa concedieze o femeie pe perioada graviditatii si a concediului de maternitate, cu exceptia cazurilor care nu au legatura cu graviditatea, nasterea copilului si alaptarea. Potrivit alin. 2, femeia trebuie sa aiba garantia ca la sfarsitul concediului de maternitate se intoarce pe acelasi post sau pe un post echivalent, remunerat la acelasi nivel.

Art. 9 alin. 2 contine interdictia de a solicita unei femei care candideaza pentru un post de a se supune unui test de sarcina sau de a prezenta un certificat care sa ateste sau sa infirme starea de graviditate.

Potrivit art. 10 alin.1, femeia are dreptul la pauze zilnice sau la reducerea duratei de lucru zilnice, pentru a-si alapta copilul.

Directiva Consiliului 92/85/CEE din 19 octombrie 1992 privind aplicarea masurilor de promovare a imbunatatirii securitatii si sanatatii la locul de munca in cazul lucratoarelor gravide, al celor care au nascut de curand sau care alapteaza[2] defineste, la art. 2, cele trei situatii in care se poate afla lucratoarea beneficiara a prevederilor sale. Astfel, "lucratoarea gravida" este orice lucratoare insarcinata care isi informeaza angajatorul despre starea sa, in conformitate cu legislatia si/sau practica nationala (lit.a); "lucratoarea care a nascut de curand" reprezinta orice lucratoare care a nascut de curand, potrivit legislatiei si/sau practicii nationale, si care isi informeaza angajatorul asupra starii sale, in conformitate cu aceasta legislatie si/sau practica (lit.b); "lucratoarea care alapteaza" este definita ca fiind orice lucratoare care alapteaza, in sensul legislatiei si/sau practicii nationale, si care isi informeaza angajatorul asupra starii sale, in conformitate cu aceasta legislatie si/sau practica (lit.c).

Directiva statueaza asupra masurilor pe care trebuie sa le adopte statele pentru ca acestea sa se bucure de protectie. Conform art. 4, in cazul activitatilor care pot prezenta un risc specific de expunere la agenti, procese sau conditii de munca, angajatorul trebuie sa evalueze orice risc asupra securitatii sau sanatatii lucratoarelor si orice posibil efect asupra sarcinii si alaptarii si sa decida masurile ce trebuie luate. Acestea pot consta, in conformitate cu prevederile art.5, in modificarea temporara a conditiilor si/sau a programului de lucru, in schimbarea locului de munca sau acordarea unui concediu in acest sens.

Potrivit art.7 alin.1, statele membre iau masurile necesare pentru ca lucratoarele sa nu fie obligate sa desfasoare munca de noapte in timpul sarcinii si in perioada postnatala. Conform alin. 2, aceste masuri trebuie sa se concretizeze in urmatoarele solutii: a) transferul la o munca de zi; sau b) concediu sau prelungirea concediului de maternitate, atunci cand un astfel de transfer nu este posibil.

Art. 8 alin.1 prevede ca statele membre iau masurile necesare pentru ca lucratoarele sa beneficieze de un concediu de maternitate de minim 14 saptamani consecutive, repartizat inainte si/sau dupa nastere, in conformitate cu legislatia si/sau practica nationala.

Potrivit art. 9, statele membre iau masurile necesare pentru ca lucratoarele gravide sa beneficieze de perioade libere, remunerate, pentru a efectua consultatii prenatale.

Art. 10 prevede ca statele membre iau masurile necesare pentru a interzice concedierea lucratoarelor, in perioada de la inceputul sarcinii pana la terminarea concediului de maternitate, cu exceptia cazurilor speciale care nu au legatura cu starea lor, admise de legislatia si/sau practica nationala.

Art. 11 dispune mentinerea drepturilor legate de contractul de munca, inclusiv de a beneficia de o indemnizatie adecvata, iar art. 12 permite oricarei lucratoare care se considera lezata prin nerespectarea dispozitiilor Directivei sa-si valorifice drepturile pe cale juridica.

Directiva instituie si o modalitate de control, in sensul ca, potrivit art. 14, statele membre raporteaza Comisiei la fiecare cinci ani despre transpunerea in practica a prevederilor sale, iar Comisia, la randul sau, prezinta un raport periodic Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social.

Pentru profesiile libere, exista separat Directiva Consiliului 86/613/CEE din 11 decembrie 1986 privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbatii si femeile care exercita o activitate independenta, inclusiv agricola, precum si protectia maternitatii.

Directiva 76/207/CEE privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la incadrare in munca, formare si promovare profesionala si conditiile de munca precizeaza, la art. 2 alin. 7, ca nu aduce atingere dispozitiilor privind protectia femeii, in special in ceea ce priveste sarcina si maternitatea. Dar, aceasta prevedere trebuie inteleasa in sens strict, fara a putea justifica, de exemplu, refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea[3]. Într-adevar, conform art. 7 din Directiva Consiliului 92/85/CEE, lucratoarele gravide, care au nascut de curand sau care alapteaza nu pot fi obligate sa desfasoare munca de noapte, ceea ce inseamna, per a contrario, ca ele au dreptul de a munci noaptea, daca, in urma evaluarii efectuate, rezulta ca nu exista riscuri pentru femeie.

Tot alin. 7 insista asupra dreptului pe care il are femeia aflata in concediu de maternitate ca, la incheierea acestui concediu, sa revina la locul sau de munca sau la un loc de munca echivalent in conditii care nu sunt mai putin favorabile si sa beneficieze de orice imbunatatire a conditiilor de munca la care ar fi avut dreptul in timpul absentei sale.

Directiva 94/34 CE referitoare la acordul cadru privind concediul parental, are ca obiectiv transpunerea in practica a acordului cadru incheiat intre organizațiile inerprofesionale cu vocație generala (Confederația Europeana a Sindicatlor, Centrul European de intreprinderi publice, Uniunea Confederațiilor Industriei și Patronatului din Europa).

Acest acord confera lucratorilor și lucratoarelor un drept individual la concediul parental, ca urmare a nașterii sau adopției unui copil pentru a se putea ocupa de acesta timp de cel puțin trei luni pana la varsta determinata ce poate merge pana la 8 ani, ce urmeaza a fi stabilita de statele membre, care trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a putea proteja lucratorii contra concedierii pe motivul solicitarii concediului parental. La terminarea concediului parental lucratorul are dreptul sa-și reia postul sau de munca, in caz de imposibilitate, o munca echivalenta sau similara. Drepturile dobandite sau in curs de dobandire de catre lucrator la data inceperii concediului sunt menținute in aceiași stare pana la sfarșitul concediului. Statele membre pot introduce dispooziții mai favorabile decat cele conținute in acordul-cadru.[4]

Prevederi referitoare la protectia maternitatii intalnim si in alte instrumente.

Astfel, Declaratia universala a drepturilor omului stabileste, la art. 25 parag. 2, ca mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire speciale.

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale dispune, la art. 10 pct. 2, ca o ocrotire speciala trebuie acordata mamelor, intr-o perioada de timp rezonabila, inainte si dupa nasterea copiilor. Mamele salariate trebuie sa beneficieze, in decursul acestei perioade, de un concediu platit sau de un concediu completat cu alocatii de securitate sociala adecvata.

Declaratia privind eliminarea discriminarii fata de femei prevede, la art. 10 pct 2, ca trebuie luate masuri menite sa impiedice concedierea femeilor in caz de maternitate, sa asigure prevederea unor concedii de maternitate platite, cu garantia intoarcerii la vechea ocupatie si sa puna la dispozitia acestora servicii sociale necesare, inclusiv de puericultura.

Carta Sociala Europeana, in partea I, recunoaste, la pct. 8, ca lucratoarele, in caz de maternitate, au dreptul la o protectie speciala. O prevedere identica regasim si la pct. 8 din Carta Sociala Europeana revizuita. De asemenea, pct. 17 din Carta sociala europeana precizeaza ca mama si copilul, independent de situatia matrimoniala si de raporturile familiale, au dreptul la o protectie sociala si economica corespunzatoare.

În Partea a II-a, in cadrul art. 8, in vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului pe care il au lucratoarele la protectia maternitatii, partile contractante se angajeaza: sa asigure femeilor, atat inainte, cat si dupa nastere, un timp de odihna cu o durata de minimum 12 saptamani, fie prin concediu platit, fie prin prestatii corespunzatoare de securitate sociala sau prin fonduri publice (parag. 1); sa declare ilegala concedierea unei femei in timpul cat aceasta se afla in concediu de maternitate sau la o data la care termenul de preaviz expira in cursul acestei perioade (parag. 2); sa asigure mamelor care alapteaza pauze in acest scop (parag. 3); sa reglementeze munca de noapte in intreprinderi industriale (parag. 4); sa interzica folosirea mainii de lucru feminine la lucrari subterane, in mine sau la orice lucrari care au caracter periculos, insalubru sau greu (parag. 5).

Carta sociala europeana revizuita, reia, in partea II, la art. 8, dispozitiile art. 8 din Carta sociala europeana cu unele modificari: repausul asigurat lucratoarelor, inainte si dupa nastere, trebuie sa fie de minimum 14 saptamani (parag. 1); concedierea este interzisa in perioada cuprinsa intre momentul notificarii de catre femeie a starii de graviditate si incheierea concediului sau de maternitate (parag. 2). Restul dispozitiilor articolului sunt similare celor din Carta Sociala Europeana.

Interpretand dispozitia cuprinsa in art. 8 parag. 2, Anexa la Carta precizeaza ca aceasta nu consacra o interdictie cu caracter absolut, putand comporta exceptii, enumerand, cu titlu exemplificativ: a) lucratoarea a comis o greseala care justifica incetarea raportului de munca; b) intreprinderea la care este angajata isi inceteaza activitatea; c) termenul stipulat in contractul de munca a incetat.