Somajul - fenomen al pietei muncii

SOMAJUL - FENOMEN AL PIETEI MUNCII

1. CAUZELE SI EVOLUTIA SOMAJULUI IN

PERIOADA DE TRANZITIE

In conditiile tranzitiei, piata muncii din Romania s-a format si evolueaza ca o piata a dezechilibrelor pe care, in mod sistematic, oferta de munca, la nivel global, sectorial, ocupational etc. este superioara cererii sistemului economico-social. Dezechilibrele pietei muncii sunt determinate, in principal, de factori economici care  au condus la scaderea cererii de munca, urmare a declinului drastic si prelungit al economiei, al incoerentelor si inconsecventelor in planul reformei economice. Pe de alta parte, in special sub aspectul structurilor ocupational-profesionale,educational-formative,comportamentale, dezechilibrele sunt influentate si de factori care tin de oferta de munca. De asemenea, aceste dezechilibre sunt generate si de segmentarea pietei muncii, de rigiditatile specifice acesteia, de slaba eficienta a mecanismelor de ajustare a cererii si ofertei de munca.

Dupa anul 1991 - an in care in Romania a fost promulgata Legea nr. 1 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala - somajul a devenit principala forma de dezechilibru pe piata muncii.

Somajul este un fenomen care afecteaza astazi, in proportii diferite, toate tarile. Datele statistice arata ca in unele tari (SUA, Japonia, Suedia) evolutia somajului nu este de necontrolat si nu are un sens permanent de crestere daca se aplica politici guvernamentale adecvate.

Somajul apare ca un dezechilibru al pietei muncii la nivel national, ca punct de intalnire intre cererea si oferta globala de munca. Piata muncii se caracterizeaza prin faptul ca cererea de munca nu se modifica in aceeasi masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de munca nu evolueaza in raport de pret si cost. Piata muncii din Romania se caracterizeaza printr-un numar mic de meserii, care se cauta si sunt bine platite, si un numar mare de meserii cu o oferta excedentara, mult mai putin atragatoare pentru angajatori si care nu ofera satisfactii nici pentru angajati.

In analiza cauzelor somajului trebuie avute in vedere:

sporul natural al resurselor de munca, respectiv al populatiei in varsta de munca;

femeile casnice care doresc si preseaza sa intre pe piata muncii;

disponibilizarea unei parti a populatiei ocupate, datorita disparitiei unor locuri de munca si a reclasarii altora;

dezvoltarea lenta a sectorului privat;

viata economica ce se confrunta cu dificultati generate de lipsa pietelor de desfacere, lipsa unor surse convenabile de materii prime, materiale, energie, capital etc.

specializarea si segmentarea unor grupuri si categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicarii fara precedent a numarului de profesii, specializari, calificari si a numeroaselor diferentieri dintre salariati din punct de vedere al experientei si abilitatii lor;

consolidarea pietei de cvasimonopol a unor agenti economici, avand drept consecinta rigidizarea pietei muncii;

amplificarea elementelor de interventionism pe piata muncii din partea puterii publice sau a unor agenti institutionalizati cu atributii in formarea, angajarea sau utilizarea factorului munca.

Somajul este un fenomen strans legat de dezvoltarea economica, industriala si postindustriala. La noi in tara, somajul a existat si in prima parte a secolului, dar dimensiunea lui era numeric redusa, industria nefolosind decat o pondere redusa a populatiei active, din cadrul celei urbane (in 1930 populatia urbana era de 051.253, iar pana in  1948 a ajuns la 71139 persoane).

Urmarind datele statistice inregistrate, constatam ca numarul somerilor in Romania a crescut in prima parte a secolului, ajungand in 1928 la 32.727 persoane, in anul 1932 la 38.890 persoane, iar in anul 1937 la 10.851 persoane, la o populatie de 17 milioane, respectiv 18.426.159 si 19.535.398 locuitori[1]. Acest somaj, corespunzator unei cresteri economice industriale incipiente, se incadreaza perfect in modelul somajului Keynesian cauzat de o criza a cererii agregate, o criza a anilor "30".

In perioada celui de-al doilea razboi mondial, in Romania s-a introdus Legea privind regimul muncii pe timp de razboi, deci criza economica a capatat forme acute, care au dictat in plan politic si juridic desfiintarea fortata a somajului. Inexistenta somajului in perioada Legii muncii in timp de razboi are cauze extraeconomice.

Dupa razboi, pana la evenimentele din 1989, nedeclararea somajului in Romania are explicatii speciale, legate de cresterea economica industriala intr-un ritm accelerat, de urbanizarea masiva, prin aglomerarea populatiei in orase si, desigur, de construirea unor mari obiective economice de interes national si lucrari publice, integrate intr-o strategie centralizata de utilizare a resurselor. Aceasta nu inseamna ca nu ar fi existat in Romania cel putin forme ale somajului deghizat.

Somajul efectiv s-a manifestat dupa anul 1989 intr-un ritm neasteptat de rapid, cota sa crescand cu 2-3% pe an. Acest somaj insa este un somaj al unei societati postindustriale sau, dupa cum scrie metaforic John Naisbitt in "Megatendinte', referindu-se la scaderea ponderii industriei in ansamblul economiei, al unei societati care se dezindustrializeaza. Dezindustrializarea este un termen sugestiv in special pentru diminuarea ocuparii industriale: industria nu mai creste din punct de vedere cantitativ, ea insa se va innoi profund, trecand spre o noua calitate, in contextul unei restructurari globale, ce cuprinde in proportii diferite toate ramurile economiei si cele trei sectoare.

In fiecare tara, in perioada infaptuirii industrializarii, s-a manifestat o tendinta de crestere a volumului si ponderii resurselor de munca ocupate in industrie. Aceasta tendinta a fost inregistrata si in Romania postbelica. Industrializarea s-a intemeiat si pe cresterea ponderii factorului munca utilizat in industrie, de la 12,0% in 1950 la 38,1% in 1989, atat prin atragerea unei parti crescande din populatia devenita disponibila in agricultura, cat si prin integrarea noilor generatii cu precadere in activitatile industriale. Desi a fost fortata intr-o anumita masura, tendinta mentionata a influentat favorabil asupra utilizarii resurselor de munca ale tarii, deoarece nivelul productivitatii in industrie era cu mult mai mare decat in agricultura.

In ceea ce priveste agricultura, in Romania, procesul de modernizare a acesteia a fost insotit de reducerea ponderii populatiei ocupate de la 74,1% in 1950 la 27,5% in 1989, ceea ce a generat efecte favorabile asupra utilizarii factorului munca in ansamblul economiei nationale.

Dupa decembrie 1989, ca urmare a desfiintarii cooperativelor agricole de productie si a aplicarii Legii fondului funciar, ocuparea factorului munca in agricultura a inregistrat o evolutie anacronica. Contrar tendintei manifestate pe plan mondial, in Romania populatia ocupata in agricultura a sporit substantial. In 2002, ea era mai mare cu 6,2% fata de 1989, fiind aproximativ egala cu cea utilizata in 1978, deci cu aproape doua decenii in urma.

Aceasta tendinta a fost determinata, pe de o parte, de disponibilizarea unui numar crescand de lucratori din constructii si industrie, ceea ce i-a constrans sa revina in agricultura, iar, pe de alta parte, de trecerea de la marea productie agricola moderna la mica productie agricola traditionala (ceea ce impune folosirea unui volum sporit de munca). Aceasta tendinta influenteaza negativ productivitatea in agricultura, costurile si preturile produselor agricole, capacitatea de concurenta a agriculturii romanesti. Cei eliminati din industrie si care s-au intors la tara au folosit avantajul de a avea asigurata o locuinta si o gospodarie proprie, devenind astfel, din lucratori industriali, lucratori agricoli. In urma acestui acord, antiistoric si antieconomic, populatia ocupata in agricultura a sporit la 37,5 la suta, in 1999. Este semnul tendintei de agrarizare a economiei si populatiei tarii in perioada de tranzitie. Daca tinem seama ca aceasta enorma populatie agrara, de peste3,4 milioane de persoane apte de munca, este ocupata anual doar circa 130 zile lucratoare, rezulta ca peste jumatate din ea se afla intr-o stare de somaj latent. Prezenta acestui fenomen constituie o mare pierdere de venit atat pentru agricultori, cat si pentru economia nationala.

Asistam, totodata, la o tertializare a economiei, desfasurata pe fondul privatizarii si descentralizarii activitatilor economice, care a cuprins nu atat sfera serviciilor productiei industriale, cat indeosebi comertul, transporturile, comunicatiile si informatizarea activitatilor, in general.

In aceste conditii, cauza principala a somajului este o criza a ofertei agregate. Scaderea acesteia este, in  principal, rezultatul cresterii costurilor si scaderii productivitatii (muncii si capitalului).

Cererea de munca in industrie a scazut intr-un ritm mai mic decat cel al ofertei. In termeni reali, scaderea ocuparii in industrie inseamna o restrangere a productiei realizate in aceasta ramura, dublata de dificultati majore de desfacere pe piata interna sau externa a acestor bunuri.

Pe langa cauzele nationale, specifice fiecarei tari, somajul mai are si cauze externe, dintre care cea mai importanta este internationalizarea pietei muncii, puternic marcata de migratia internationala. Cauzele externe nu sunt numai in domeniul economicului, dar si de natura demografica, politica si sociala, influenta lor putand fi limitata printr-o legislatie protectionista, corespunzatoare intereselor nationale.

Pe parcursul celor 16 ani ai tranzitiei, dimensiunile, dinamica, formele si caracteristicile somajului , in tara noastra, au evoluat , s-au nuantat.

In Romania, ca si in alte tari europene, masurarea somajului se realizeaza utilizand doi indicatori: somajul inregistrat si somajul in sens BIM (Biroul International al Muncii). Intre estimarile obtinute utilizand cei doi indicatori exista diferente datorate metodologiei de calcul. Astfel, nu toti somerii inregistrati la Agentiile de Ocupare si Formare Profesionala indeplinesc conditiile incluse de BIM si nici toti somerii in sens BIM nu indeplinesc conditiile impuse de lege, de inscriere la agentiile de ocupare.

Somerii BIM sunt persoanele de 15 ani si peste care indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

- nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate in scopul obtinerii unor venituri;

- sunt in cautarea unui loc de munca utilizand diferite metode pentru a-l gasi; inscrierea la Agentiile de Ocupare si Formare Profesionala sau la agentiile particulare de plasare, publicarea de anunturi, apel la prieteni etc.

Somerii inregistrati reprezinta persoanele in varsta de 18 ani si peste, apte de munca, ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri de munca disponibile (Legea nr. 1/1991 republicata in anul 1994 si completata de Ordonanta Guvernului nr. 47/1997) si care s-au inscris la agentiile de ocupare si formare profesionala.

Evolutia somajului in perioada 1991-2000 reflecta evolutia economiei nationale din aceasta perioada: declinul puternic al economiei din anii 1990 - 1992 a determinat cresterea puternica a somajului; o usoara revenire a cresterii economice in perioada 1994 - 1996 a fost urmata de descresterea curbei somajului; descresterea puternica a productiei nationale a fost insotita de o crestere corespunzatoare a somajului in perioada 1997 - 2000. Prin urmare, in aceasta perioada a tranzitiei intre dinamica productiei nationale si dinamica somajului a existat un raport negativ: cand productia s-a diminuat, somajul s-a extins. Procentual, cresterea somajului este mult superioara diminuarii productiei.

In perioada 1991 - 2000, rata somajului s-a inscris pe aceeasi curba cu dinamica acestuia. Pornita initial, in 1991, cu 3% din populatia activa, aceasta rata a urcat in numai trei ani, pana in 1994, la 10,9% si dupa o coborare la 6,6% in 1996 (an electoral), a urcat apoi continuu pana la 12,2% in februarie 2000.

Doua momente esentiale evidentiaza relevant corelatia dintre dinamica economiei si cea a somajului.

Un prim moment este perioada 1994-1996; in acesti ani, productia nationala si-a sporit volumul numai cu 16,6%, in timp ce somajul s-a redus cu 46,3 la suta, respectiv cu 566.420 persoane; in aceeasi perioada, numarul de salariati s-a redus cu 9,8 la suta.

Un al doilea moment il reprezinta perioada 1997-1999: acum, productia nationala s-a redus cu 26.2 la suta, in timp ce somajul si-a sporit efectivul cu 71,9 la suta, respectiv cu 472.700 persoane, din care majoritatea - 367.900 persoane, in perioada octombrie 1996 - martie 1998, rezultat al aplicarii Ordonantei nr. 9/1997 si Ordonantei nr. 22/1997.

Potrivit datelor inscrise in Anuarul Statistic, numarul somerilor inregistrati la sfarsitul lunii decembrie 2002 era de 760.623 persoane, in scadere cu 120.812 fata de anul 1997.

Numarul somerilor neindemnizati a crescut de la 225.432 persoane in 1997 la 416.935 persoane, respectiv cu 54,8%.

Principalele surse ale somajului sunt:

a)      populatia ocupata, persoanele care au lucrat, sunt calificate si au experienta in munca; la sfarsitul anului 1998 aproape 74% din someri faceau parte din aceasta categorie;

b)      tinerii absolventi de invatamant secundar si superior, a caror pondere variaza intre numarul total de someri, cu tendinte de sporire in perioadele de terminare a studiilor;

c)      o parte a populatiei inactive (femei casnice) care intra pe piata muncii datorita scaderii veniturilor familiale si, deci,al reducerii nivelului de trai;

d)     scaderea cererii pe piata bunurilor si serviciilor datorita, pe de o parte, reducerii puterii de cumparare a populatiei, iar, pe de alta parte, dificultatilor generate de lipsa pietelor de desfacere;

e)      extinderea fenomenelor restrictive de natura economica, sociala, juridica, ce limiteaza mobilitatea factorului munca pe plan intern si international.

Miscarile care au loc pe planul ocuparii factorului munca, fluxurile dintre populatia ocupata, fluxurile dintre populatia ocupata spre somaj, asociate cu mari dificultati de integrare a tinerilor care termina diferite forme de pregatire afecteaza si vor afecta in special anumite sectoare de activitate (industria miniera, metalurgia, petrochimia, zootehnia etc.), segmente ocupational-profesionale (muncitori, personal cu pregatire medie), profesii (meserii) si zone geografice. In numeroase situatii aceste zone sunt si in prezent confruntate cu efectele subocuparii si somajului. In lipsa unor politici active consecvente, exista riscul depopularii unor zone, ca urmare a migratiei de intoarcere - cu statut de somer - a calamitarii sub aspect economico-social al acestora si al accentuarii tensiunilor pietei muncii.

Somajul ataca in mod diferit diversele categorii ale populatiei apte de munca

In primul rand, categoria cea mai afectata de somaj, din punct de vedere al structurii pe sexe, este populatia feminina.

Rata superioara a somajului la populatia feminina, in primii ani ai tranzitiei, se explica prin caracteristicile acestei categorii a factorului munca, desi nivelul de instruire scolara si profesionala al femeilor este apropiat de cel al barbatilor. Ca principale cauze ale ocuparii acestei situatii mentionam restructurarea unor ramuri in care populatia feminina era predominanta, precum si comportamentul discriminatoriu manifestat de unii patroni la angajarea persoanelor de sex feminin.

Somajul afecteaza in mai mare masura persoanele de sex feminin din grupa de varsta de 50 de ani si peste (datorita procesului mai lent de recalificare si reintegrare profesionala a populatiei varstnice in general si a celei feminine in special) si in oarecare masura pe cele din grupa de varsta 15-25 de ani (datorita dificultatilor in angajarea tinerelor absolvente).

Focalizarea somajului la populatia feminina are numeroase incidente asupra vietii de familie, dar si asupra societatii: diminuarea venitului si a vigorii familiei, reducerea numarului copiilor si deteriorarea educatiei lor si a potentialului viitor de munca al tarii. Pentru realizarea unui echilibru al cererii cu oferta de munca feminina, obiectivul principal al politicii de ocupare a populatiei feminine in conditiile actuale il poate constitui, pe de o parte, promovarea unei politici adecvate de ocupare si integrare in activitatile economico - sociale a femeilor, realizarea unei protectii sociale reale a acestora in conditii de egalitate a sanselor, iar pe de alta parte, crearea conditiilor favorabile realizarii functiilor complexe pe care femeia le indeplineste in familie si in societate.

Incepand cu anul 1997 se constata o inversare a raportului. Cresterea gradului de ocupare a populatiei feminine este rezultatul dezvoltarii sectorului serviciilor.

In acest scop, un rol important il poate avea existenta unor mecanisme care sa favorizeze flexibilitatea pietei muncii feminine, tinand seama si de experienta unor tari dezvoltate cu economie de piata, respectiv:

programe privind relansarea si diversificarea activitatii din unele ramuri si domenii economico - sociale in care populatia ocupata este cu deosebire de sex feminin, cum ar fi: industria de confectii si textile, industria de pielarie si incaltaminte, industria electronica, optica si mecanica fina, invatamant si ingrijire a copiilor in crese si gradinite, asistenta sanitara si sociala, comert si prestari de servicii, precum si programe de modernizare a unitatilor de dimensiuni mici si mijlocii, iar in unele cazuri chiar la nivel familial (ca in cazul turismului rural);

programe vizand pregatirea si reconversia profesionala a persoanelor de sex feminin in concordanta cu modificarile structurale din economie, asociate cu programe destinate reintegrarii femeii in societate;

initierea de programe de munca flexibile, prin diversificarea locurilor de munca cu timp partial (de exemplu: orare de munca decalate pentru femei care au in ingrijire copii, pentru femeile care au statut de pensionare, etc.);

extinderea muncii la domiciliu a femeilor, cuprinzand pe langa activitati din domeniul industriei usoare, alimentare, cooperatiei mestesugaresti si activitati de: tehnoredactare, contabilitate, informatica, etc.;

extinderea muncii temporare, cu contracte pe timp determinat, a activitatilor sezoniere pentru ocuparea persoanelor active feminine disponibilizate ca urmare a restructurarii unor ramuri. Aceste activitati ar putea fi avute in vedere mai ales in domeniul serviciilor (turism, comert, sanatate si asistenta sociala, invatamant).

In al doilea rand, din punct de vedere al structurii somajului pe grupe de varste situatia cea mai dificila se intalneste la tineri. Somajul tanar, in masura in care are dimensiuni reduse este considerat cel mai important rezultat al politicii oricarei tari, indiferent de nivelul dezvoltarii economice. Somerul tanar este considerat persoana care indeplineste conditiile general-cunoscute de a fi somer si care este in varsta de 15-24 ani. Orice persoana in varsta de peste 25 de ani este considerata somer adult. Unii specialisti sunt de parere ca somajul tanar poate fi masurat cu ajutorul a patru indicatori si anume[2]:

a)         rata somajului tanar, ca procent din forta de munca tanara; calculat ca raport intre somajul tanar si forta de munca tanara, indicatorul are o mare importanta pentru a evidentia densitatea somajului in aceasta categorie de populatie aflata la inceput de viata activa. In anul 1998, la o rata globala a somajului de 10,4%, somajul tanar reprezinta 13,5%;

b)         ratia ratei somajului, ca procent fata de rata somajului adult;

c)         ponderea somajului tanar in somajul total - in Romania acest indicator la sfarsitul anului 1998 este de 31,2%, situand Romania intre primele tari din lume;

d)        ponderea somajului tanar in populatia tanara - la acest indicator, Romania se situeaza pe o pozitie mai moderata dar totusi inalta (9,4%) in comparatie cu alte tari ale lumii.

Prin urmare, dimensiunile somajului tanar sunt mari; ponderea mare a somajului tanar in somajul adult rezulta si din practica diminuarii acestuia din urma prin pensionarea sau trecerea timpurie pe un sistem de asistenta sociala. Dimensiunile acestuia reprezinta un puternic avertisment pentru majoritatea tarilor.

Cauzele principale ale acestui fenomen se situeaza in domeniul investitiilor, al crearii de noi locuri de munca, al necorelarii corespunzatoare a pregatirii profesionale efectuate in scoli profesionale si universitati si cerintele efective ale locurilor de munca create de diferiti agenti economici. Cantonarea tineretului, indeosebi, la aceasta categorie de populatie cu nivel de pregatire scolara si profesionala mai ridicat, genereaza mari pierderi de potential creativ de munca, indispensabil pentru restructurarea si relansarea dezvoltarii economiei, cu efecte grave asupra comportamentului si integrarii tineretului in societate.

Daca tinerii ajung someri, aceasta este o carenta a mecanismului social, educational,  imobilizare a sistemului de alocare a mijloacelor de educare, de informare si utilizare a informatiilor privitoare la cererea si oferta de munca. Este necesar ca pe piata contemporana a muncii echilibrarea cererii cu oferta sa se faca institutionalizat, pe fondul unui cadru legislativ cat mai cuprinzator si elastic.

Un aspect care constituie un element important in studierea somajului il constituie durata sau perioada de somaj de la momentul pierderii locului de munca, respectiv terminarea studiilor, si pana la reluarea activitatii, sau pana la obtinerea primului loc de munca, pentru cei care nu au mai lucrat. Acesta este si un criteriu de clasificare al somajului, in somaj de scurta durata si de lunga durata.

Studiile internationale atesta somajul de lunga durata ca fiind un somaj continuu, mai mult de 12 luni (dupa 1990 - mai mult chiar de 2 ani in tarile vest-europene).

In prezent, in Romania, ajutorul de somaj se acorda, in conditiile legii, pe o perioada de 270 de zile, iar in continuarea lor, daca nu s-a reusit reintegrarea in munca, se acorda alocatii de sprijin

Somajul de scurta durata este in general considerat ca fiind un somaj al tinerilor care intampina dificultati in adaptarea la conditiile de munca din lipsa de experienta sau din motive subiective, sau chiar din lipsa unei calificari satisfacatoare.

Somajul este considerat cu atat mai cronic, mai sever, cu cat este mai lung. Prin somaj de lunga durata se intelege orice situatie in care perioada de somaj a depasit un an, un an si jumatate.

Somajul de lunga durata este cel care cuprinde in special persoane mai in varsta, care de regula au pierdut un loc de munca si care se recalifica, adaptandu-se dificil la un loc de munca.

Se considera ca somajul de lunga durata are doua masuri speciale si anume:

a)      rata somajului de peste 1-1,5 ani, ca procent din forta de munca;

b)      somajul de peste 1-1,5 ani, ca procent din somajul total (pondere).

Practica de scoatere din somaj, prin prepensionare, prin descurajarea cautarii de locuri de munca, de trecere prin asistenta sociala etc., diminueaza proportiile si deci dimensiunile absolute si relative ale somajului de lunga durata (atat rata cat si ponderea somajului de lunga durata).

Un alt criteriu al somajului il reprezinta diferentierea somerilor dupa statutul educational. Retine atentia faptul ca ponderea cea mai mare o au muncitorii (aproximativ 75%), urmati de cei cu studii medii - aproximativ 22% din totalul somerilor, iar sub 3% sunt cu studii superioare (in anul 1999).

Structura socio-profesionala a somajului da indicii asupra scaderii productiei industriale in anumite subramuri, asupra ramurilor celor mai sensibile la criza economica si energetica in special, ceea ce are ca efect restrangerea sau chiar oprirea activitatilor in aceste domenii.

Pentru Romania, exista o tendinta de a fi mai vulnerabile la somaj categoriile profesionale cu nivel mai scazut de pregatire; cei cu studii superioare sunt cei mai putin afectati cu riscul ca acestia sa lucreze in alte domenii decat cele pentru care au fost specializati. Aici intervine desigur si usurinta celor cu studii superioare de a se policalifica. Corelatia stransa dintre nivelul somajului si nivelul de educare si formare profesionala este o caracteristica generala a somajului actual, care se regaseste in toate tarile. In SUA, o tara in care rata somajului a fost tinuta sub control intregul secol XX, educatia este un factor determinant al ocuparii: diplomatii universitari, barbati, femei, albi, negri si hispanici - au cea mai inalta retea de angajare.

Importanta este si analiza somajului in profil teritorial. Involutiile inegale din economia judetelor si a marilor zone geoeconomice ale tarii s-au reflectat si in comportamentul teritorial al somajului. Distributia lui inegala pe teritoriul national face din neocuparea factorului munca una din problemele cele mai tensionate social ale tranzitiei. Tensiunile sunt generate, pe de o parte, de numarul si rata inalta a somajului, iar pe de alta parte, de efortul material necesar asigurarii protectiei sociale a somerilor.

Privite in timp, evolutiile teritoriale ale somajului din Romania cunosc o agravare continua. In decembrie 1996, somajul cunostea o rata de peste 10 la suta numai in 5 judete; in decembrie 1999, aceasta rata a fost prezenta in 30 de judete (din cele 42 existente). Daca in decembrie 1996 cea mai inalta rata de somaj era de 13,1% in judetul Neamt, cu o diferenta fata de rata medie pe tara de 6,5%, in 1999 cea mai inalta rata a somajului a fost de 20,4% in judetul Hunedoara, cu o diferenta fata de media pe tara de 8,9%.

Intre primele 10 judete cu gradul cel mai mare de concentrare a somajului, unele se mentin in mod permanent in acest top (Neamt, Hunedoara, Botosani, Galati, Vaslui, Bistrita-Nasaud), altele insa, ameliorandu-si situatia ocuparii factorului munca, ies din pluton (Suceava, Valcea, Iasi), locul lor fiind luat de noi judete (Buzau, Salaj, Gorj, Prahova).

Analiza somajului in profil teritorial ne da posibilitatea sa desprindem urmatoarele concluzii:

involutiile economice la nivelul judetelor se reflecta si in nivelul ocuparii factorului munca, printr-un spor anual crescut al somajului;

decalajele economice dintre judete, mostenite din trecut, isi adauga, in perioada tranzitiei, un nou element, marimea somajului, cu tendinta de cronicizare si actiune mai indelungata in timp;

marimea absoluta si relativa a somajului trebuie luate in considerare printre factorii de prima importanta in stabilirea zonelor defavorizate.

2. EFECTELE NEGATIVE ALE SOMAJULUI

Somajul este considerat un fenomen natural, un mecanism de realocare a resurselor de munca in functie de volumul si structura cererii sistemului productiv, care insoteste permanent procesul de dezvoltare economica si sociala a fiecarei tari. In limitele normale de circa 3-4% si durata relativ scurta, somajul, corespunzator parerii unor specialisti, poate juca un rol pozitiv atat la nivelul global, cat si individual, in sensul stimularii flexibilitatii factorului munca, sporirii productivitatii muncii, formarii unui comportament adecvat cresterii calitatii muncii, stimularii educatiei si imbunatatirii disciplinei muncii.

In schimb, proportiile mari si ratele ridicate ale somajului provoaca uriase pierderi de potential economic si este un permanent pericol social. In acest ultim caz, somajul conduce la mari pierderi de productie si de venituri ale societatii, la degradarea calificarii, indemanarii individuale, la pierderi de venit si statut social, la descurajare si de motivare, la saracirea familiei etc.

Somajul este, in fapt, o forma de inutilizare a factorului munca, de aici decurgand risipa si pierderi, mai ales din punct de vedere social.

Cand se analizeaza urmarile somajului se au in vedere, preponderent, consecintele negative, dar si cele pozitive.

Efectele negative ale somajului pot fi privite din doua puncte de vedere: efectele resimtite de somer si de familia sa si efectele resimtite la nivel macroeconomic. Somajul reprezinta o problema personala care afecteaza demnitatea, uneori chiar si echilibrul persoanelor implicate si genereaza tensiuni in viata lor de familie. In plan subsidiar, dar nu lipsit de importanta, somajul determina cresterea violentelor, a criminalitatii, a delicventei, toate acestea fiind accentuate de standardul scazut de viata la care sunt supusi somerii.

La nivel macroeconomic, somajul conduce la pierderea unei parti importante din resursele de munca, scaderea intensitatii dezvoltarii economice, precum si cresterea costurilor pe care economia trebuie sa le suporte sub forma ajutoarelor de somaj. Aceste ajutoare reprezinta in fapt cheltuieli bugetare suportate pana la urma de cei care lucreaza in regim salarial si numai in mica masura de patroni.

Costul real al somajului include nu numai sumele destinate pentru plata ajutoarelor de somaj, ci si valoarea productiei si a serviciilor care nu se realizeaza ca urmare a trecerii in somaj a unor categorii de salariati, valoarea investitiilor facute de societate pentru pregatirea profesionala a acestora, pentru calificarea si recalificarea lor si, nu in ultimul rand, cheltuieli sociale necesare refacerii sanatatii somerilor afectati din punct de vedere biologic si psihic, datorita riscului crescut de imbolnavire, incapacitate sau deces existent la aceasta categorie de populatie vulnerabila sau defavorizata, precum si datorita asigurarii unei protectii sociale inadecvate.

Pentru tarile cu economie in tranzitie spre economia de piata, securitatea institutionalizata a somerilor sau prestatiile regulate pentru somaj nu indeplineste decat un rol limitat in cadrul masurilor de protectie a acestei categorii de populatie. Explicatia consta, printre altele, in aceea ca realizarea unei protectii efective a somerilor este mai greu de sustinut, mai costisitoare, mai scumpa pe termen scurt, in tarile cu economie mai putin dezvoltata din punct de vedere economic. Aceasta situatie reprezinta, de altfel, una dintre problemele majore cu care se confrunta si tara noastra in prezent si de care trebuie sa se tina seama in adoptarea masurilor politice de asigurare a protectiei sociale a somerilor in cadrul reformei, care se afla intr-un amplu si inedit proces de desfasurare.

In practica multor tari cu traditie si experiente bogate in aceasta privinta, care se confrunta cu fenomenul somajului, sunt utilizate simultan, pentru combaterea acestuia, doua tipuri de politici, si anume: politici sociale active si politici sociale pasive. Transpunerea in practica a acestor politici a necesitat si crearea unor fonduri speciale, destinate protectiei sociale a somerilor intre care cele mai importante sunt: ajutorul de somaj, alocatiile de sprijin, ajutorul de integrare profesionala, plata alocatiilor, platile compensatorii, alte cheltuieli. Fiecare din aceste fonduri are o anumita destinatie, satisfacand o anumita categorie de nevoi. In ansamblul lor, aceste cheltuieli formeaza bugetul pietei muncii. Utilizarea eficienta a resurselor bugetului muncii este conditionata in special de buna alcatuire a acestuia, de asigurarea structurilor si proportiilor lui in concordanta stransa cu cerintele unei cat mai bune functionari a pietei muncii.

O pondere prea mare a componentei pasive a bugetului pietei muncii afecteaza grav eficienta economica, dupa cum supradimensionarea componentei active a pietei muncii - oricat de importanta este - nu se poate sa nu afecteze cel putin o latura sau alta a eficientei sociale, particularitatile factorului munca.[3]

PROTECTIA SOCIALA A SOMERILOR

Mutatiile produse in viata economica, sociala si politica a Romaniei au deschis calea unor transformari in domeniul protectiei sociale, proces care a acutizat si amplificat sarcinile sociale ale statului.

Organizarea si finantarea protectiei sociale in conditiile tranzitiei la economia de piata, pornind de la experienta tarilor occidentale dezvoltate din punct de vedere economic si de realitatile concrete din tara noastra, urmareste sa raspunda celor mai stringente probleme impuse de restructurarea economica si de necesitatile diverselor categorii sociale. Sunt de reliefat aici formele traditionale de ocrotire prin sistemul asigurarilor sociale si celelalte modalitati de protectie a unor categorii sociale ce se confrunta cu diverse probleme, derivate din procesul de restructurare sau din cauza altor riscuri care afecteaza nivelul de trai al indivizilor sau familiilor acestora si care dau dreptul la diverse plati din partea organismelor de protectie sociala.

Necesitatea organizarii ocrotirii cetatenilor, sub diverse forme a aparut odata cu dezvoltarea fortelor de productie si a relatiilor de productie, indeosebi instituirea si dezvoltarea protectiei si asigurarilor sociale, a fost determinata de crearea si dezvoltarea industriei.

In general, protectia sociala este reprezentata de ansamblul de masuri economice si non-economice, prin care puterea publica realizeaza o utilizare normativa a resurselor sale si o distribuire a veniturilor in scopul infaptuirii dreptatii sociale. Protectia sociala se concretizeaza prin programe sociale care cuprind masurile si instrumentele menite sa asigure cresterea standardului de viata si imbunatatirea calitatii vietii, precum si protectia populatiei de efectele negative ce pot aparea, in anumite perioade, determinate de diferitele conditii economice si sociale. Programele de protectie sociala a somerilor reflecta atat starea generala a economiei, cat si preocuparea pentru atenuarea efectelor negative ale somajului asupra nivelului de trai al persoanelor direct afectate, precum si evitarea unor implicatii sociale in plan mai larg.

In conditiile cresterii ratei somajului si incetinirii ritmului cresterii economice, sistemele de asigurari de somaj nu au mai rezistat presiunii platii unor alocatii generoase si pe termen lung pentru persoanele ramase fara loc de munca. In consecinta, in ultimul deceniu, pe plan european, a avut loc o schimbare de orientare, trecandu-se din sfera preocuparilor exclusive pentru asigurarea unor conditii de trai decente pentru someri si punandu-se mai mult accentul pe stimularea interesului acestora pentru munca, reconversia profesionala, reintegrarea lor cat mai rapida intr-o activitate si reducerea dependentei sociale. Programele sociale pentru someri reflecta tot mai pregnant relatia de conditionare dintre activitatea salariala, generatoare de surse de finantare, si nivelul si durata prestatiilor acordate. Acestea tind din ce in ce mai mult catre intarirea rolului de prevenire a riscurilor sociale si diminuarea celui reparatoriu sau compensatoriu. Pentru a evita manifestarea convulsiilor sociale in planul fortei de munca, in majoritatea tarilor lumii si in Romania s-a adoptat un sistem legal de protectie sociala care vizeaza drepturile banesti si perioada de ajutor de care beneficiaza un somer, precum si sursele de formare a fondurilor din care se platesc asemenea ajutoare.

Indemnizatia de somaj se acorda somerilor pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, dupa cum urmeaza:

6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de pana la 5 ani, dar nu mai putin de 1 an;

9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins intre 5 si 10 ani;

12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Cuantumul indemnizatiei de somaj este o suma fixa, neimpozabila, lunara, reprezentand 75% din salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data stabilirii acestuia.

Indemnizatia de somaj se acorda somerilor absolventi pe o perioada de 6 luni si este o suma fixa, neimpozabila, lunara, al carei cuantum reprezinta 50% din salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data stabilirii acesteia. Aceasta se acorda somerilor o singura data, pentru fiecare forma de invatamant absolvita.

Persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj au urmatoarele obligatii:

sa se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate, la agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate, pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca;

sa comunice in termen de 3 zile agentiei pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor;

sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate;

• sa caute activ un loc de munca.

Beneficiarii de indemnizatie de somaj sunt asigurati in sistemul asigurarilor sociale de stat si in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si beneficiaza de toate drepturile prevazute de lege pentru asiguratii acestor sisteme.

In Romania, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca defineste somerul ca "persoana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii":

a)            este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la indeplinirea conditiilor de pensionare;

b)           starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;

c)            nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza din activitatile autorizate potrivit legii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;

d)           este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare daca s-ar gasi un loc de munca;

e)            este inregistrata la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care functioneaza in conditiile prevazute de lege.

Potrivit aceleiasi legi, someri sunt persoanele care se pot gasi in una dintre urmatoarele situatii:

a)            le-a incetat contractul individual de munca din motive neimputabile lor;

b)           le-au incetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

c)            le-a incetat mandatul pentru care au fost numiti s-au alesi, daca anterior nu au fost incadrati in munca sau daca reluarea activitatii nu mai este posibila din cauza incetarii definitive a activitatii angajatorului;

d)           militari angajati pe baza de contract carora li s-a desfacut contractul inaintea expirarii duratei pentru care a fost incheiat;

e)            le-a incetat raportul de munca in calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

f)            au incheiat contract de asigurare pentru somaj si nu realizeaza venituri sau realizeaza din activitati autorizate potrivit legii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj ce li s-ar fi cuvenit potrivit legii;

g)           au incetat activitatea ca urmare a pensionarii pentru invaliditate si care, in cazul recuperarii capacitatii de munca, nu mai pot fi reincadrate in munca din cauza incetarii definitive a activitatii angajatorului sau din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior;

h)           la incetarea concediului platit pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, in conditiile legii, nu a mai fost posibila reluarea activitatii din cauza incetarii definitive a activitatii angajatorului;

i)     nu s-au putut reincadra in munca dupa efectuarea stagiului militar din cauza incetarii definitive a activitatii angajatorului;

j)     reintegrarea in munca, dispusa prin hotarare judecatoreasca definitiva, nu mai este posibila la unitatile la care au fost incadrate in munca anterior, din cauza incetarii definitive a activitatii;

k)           le-a incetat activitatea desfasurata exclusiv pe baza conventiei civile.

l)     sunt absolventi ai institutiilor de invatamant, in varsta de minimum 18 ani, care intr-o perioada de 60 de zile de la absolvire nu au reusit sa se incadreze in munca potrivit pregatirii profesionale;

m)         sunt absolventi ai scolilor speciale pentru persoane cu handicap sau sunt absolventi ai institutiilor de invatamant, in varsta de 16 ani, in cazuri justificate, sunt lipsite de sustinatori legali sau ai caror sustinatori legali dovedesc ca sunt in imposibilitatea de a presta obligatia legala de intretinere datorata minorilor;

n)           sunt persoane care, inainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost incadrate in munca si care intr-o perioada de 30 de zile de la data lasarii la vatra nu s-au putut incadra in munca.

Somerii beneficiaza de indemnizatii de somaj daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergatoare datei inregistrarii cererii; nu realizeaza venituri sau realizeaza din activitati autorizate potrivit legii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj; nu indeplinesc conditiile de pensionare, conform legii; sunt inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, daca au avut ultimul loc de munca ori au realizat venituri in acea localitate; sunt inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au domiciliul; nu realizeaza venituri sau realizeaza din activitati autorizate potrivit legii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj.

Contributia pentru asigurarile sociale de stat si contributia pentru asigurarile sociale de sanatate se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj si se vireaza caselor de asigurari respective de catre agentiile pentru ocuparea fortei de munca. Drepturile de asigurari sociale de stat ale persoanelor beneficiare de indemnizatie de somaj se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat.

Persoanele in cautarea unui loc de munca pot participa la programe de formare profesionala care sa le asigure cresterea si diversificarea competentelor profesionale in scopul asigurarii mobilitatii si reintegrarii pe piata muncii. Programele de formare profesionala asigura, conform legii, initierea, calificarea, recalificarea, perfectionarea si specializarea persoanelor in cautarea unui loc de munca. Formarea profesionala a persoanelor in cautarea unui loc de munca se face tinandu-se seama de cerintele de moment si de perspectiva ale pietei muncii si in concordanta cu optiunile si aptitudinile individuale ale persoanelor respective. Formele prin care se realizeaza formarea profesionala a persoanelor in cautarea unui loc de munca sunt: cursuri, stagii de practica si specializare, precum si alte forme, in conditiile legii. Accesul la programele de formare profesionala se face in urma activitatii de informare si consiliere profesionala sau de mediere. Programele de formare profesionala a persoanelor in cautarea unui loc de munca se organizeaza in mod distinct pe niveluri de pregatire si specializari, precum si pe categorii si grupuri de persoane.

4. EFECTE ALE REFORMEI SISTEMULUI ASIGURARILOR

DE SOMAJ IN ROMANIA

Masurile adoptate in tara noastra prin noua Lege a asigurarilor de somaj (Legea nr. 76/2002) au avut in vedere diminuarea nivelului alocatiilor banesti directe, limitarea perioadei de acordare a acestora, inasprirea conditiilor de acces la prestatiile banesti, promovarea masurilor active de combatere a somajului.

Obiectivele finale urmarite prin aceste schimbari vizeaza stimularea reintegrarii cat mai repede a somerilor in munca, modificarea comportamentului acestora in sensul sporirii responsabilitatii individuale fata de riscurile sociale, realizarea in cea mai mare parte a autoprotectiei individului de munca si reducerea marginalizarii sociale.

Efectul imediat al aparitiei acestei legi s-a concretizat in cresterea rapida a ratei somajului si in dublarea numarului somerilor neindemnizati prin sistemul asigurarilor de somaj. Aceasta este si o consecinta a faptului ca toti cei care fara loc de munca au fost si sunt interesati sa figureze in evidentele oficiilor de munca pentru a putea beneficia de venitul minim garantat. Totodata, in acest fel, inregistrarile statistice s-au apropiat mai mult de realitate, reflectand mult mai fidel adevarul nivel al ratei somajului si, mai ales, al celui de lunga durata.

Necesitatea reevaluarii raportului dintre nivelul prestatiilor banesti de somaj si cel al salariilor, a realizarii unei mai bune corelatii intre acestea si veniturile din activitate a aparut in conditiile in care ajutorul mediu de somaj a depasit nivelul salariului minim net per economie, ceea ce a determinat chiar scaderea interesului pentru pastrarea unui loc de munca bine platit. Aceasta situatie anormala a facut ca pe parcursul intregii perioade de tranzitie sa se perpetueze paradoxul existentei locurilor de munca neocupate, concomitent cu mentinerea ratei somajului si acordarea de ajutoare sociale.

Introducerea indemnizatiei unice de somaj, in cuantum fix, reprezentand 75% din salariul minim net pe economie, indiferent de nivelul si durata contributiei beneficiarului la fondul de somaj, a imprimat sistemului de asigurari de somaj caracterul de asistenta sociala, dar numai pe segmentul de distribuire a prestatiei, ceea ce il face inechitabil din punctul de vedere al contribuabililor.

Principala sursa de formare a veniturilor fondului de somaj o constituie contributiile agentilor economici, care au avut un trend crescator, contrar tendintelor europene, ajungand de la 62,5% in 1997 la 76% in anul 2001 din totalul resurselor de finantare a prestatiilor de somaj. Cotizatiile salariatilor detin o pondere de 12-13% in totalul veniturilor la fondul de somaj.

Fondul asigurarilor de somaj a inregistrat in mod constant (cu exceptia anului 1999, din cauza volumului mare al platilor compensatorii) un excedent mai mare sau mai mic al veniturilor realizate fata de cheltuielile efectuate. Acest surplus anual este rezultatul promovarii unor politici nejustificate de crestere a veniturilor la fondul de somaj, in special pe seama contributiei platite a angajatori, in conditiile mentinerii sau chiar reducerii numarului somerilor aflati in plata, ale desfasurarii intr-un ritm lent a procesului de restructurare economica. Insuficienta promovare a programelor active de combatere a somajului a contribuit si ea la neutralizarea completa a resurselor disponibile.

Evolutia mai lenta a cheltuielilor ar putea fi considerata un aspect pozitiv, o expresie a unei mai bune gestionari a resurselor. Posibilitatea unei asemenea concluzii este infirmata insa de rezultatele obtinute atat pe plan economic, cat si social. Daca an de an o buna parte din resursele fondului de somaj nu au fost cheltuite inseamna ca acestea fie sunt disproportionate de mari in raport cu necesitatile, imobilizand astfel in sectorul financiar-bancar sume insemnate care si-ar fi putut gasi o utilizare mai eficienta in alte domenii, fie nu exista pricepere sau reocupare pentru folosirea acestora ori sunt orientate catre alte destinatii.

Un ritm inalt de formare a veniturilor (modificarea contributiei agentilor economici de la 4% la 5% din fondul de salarii in 1994) s-ar fi justificat in conditiile realizarii unui ritm inalt al reformelor economice si ale unei cresteri spectaculoase a ratei somajului. Cum acest fapt nu s-a petrecut, ritmul accelerat al formarii veniturilor la fondul de somaj a avut efecte negative atat asupra agentilor economici, cat si asupra economiei nationale, prin influentele exercitate asupra costurilor de productie, asupra inflatiei si chiar asupra ocuparii fortei de munca, ajungandu-se la un efect opus scopului pentru care a fost creat.

Durata medie a somajului in Romania continua sa fie mai mare decat durata in timp a ajutorului banesc. Din acest motiv, se pune problema stabilirii unui nou raport intre masurile pasive de protectie sociala a somerilor si cele active, de stimulare a ocuparii acestora. Interactiunea puternica existenta intre acestea face dificila evaluarea separata a rezultatelor programelor active si ale celor pasive, evaluare care ar fi de mare utilitate in stabilirea modului de repartizare a fondurilor intre cele doua tipuri de masuri. Ramane de vazut, in urmatorii ani, daca reducerea nivelului indemnizatiei de somaj va determina o participare crescanda a somerilor la progresele active si daca aceasta se va reflecta intr-o scadere a duratei si a ratei somajului.

In continuare, in Romania, prestatiile banesti directe - de natura pasiva - detin ponderea covarsitoare in totalul cheltuielilor de somaj. O contributie importanta la mentinerea acestei situatii a avut-o acordarea platilor compensatorii care, in plus, nici nu au avut efectele spontane, nefiind utilizate pentru deschiderea de mici afaceri acre sa absoarba o parte din disponibilizati. In schimb, masurilor afective le-a revenit o parte nesemnificativa din fonduri, iar rezultatele au fost pe masura: mai putin de 50% din someri au urmat anual cursuri de reconversie, iar dintre cei care au absolvit o forma de pregatire, doar 10-15% au reusit sa se angajeze;

Cu toate acestea, interesul somerilor pentru astfel de cursuri nu a fost foarte ridicat si chiar a scazut in ultimii ani. Astfel, daca in primii ani ai tranzitiei peste 80/ din totalul participantilor la cursurile de calificare proveneau din randurile somerilor, ponderea acestora s-a redus an de an, ajungandu-se la 30% in 2001. O explicatie posibila ar fi faptul ca numai o proportie cuprinsa intre 20% si 30% dintre participanti au urmat cursuri organizate la cererea agentilor economici (care ar putea constitui de fapt cererea reala pentru astfel de programe), daca nu ar fi contrazisa de ponderea redusa si cu tendinta continua de scadere a absolventilor din aceasta categorie care au reusit sa se angajeze (8,6% in anul 2001). Cei mai multi (peste 50%) au preferat cursurile care considerau ei ca le ofera calificarea cu cele mai mari perspective de a-si gasi cat mai repede un loc de munca, dar proportia absolventilor angajati este la fel de slaba ca si in cazul precedent.[4]