Saracia- consecinta a dezechilibrelor pe piata muncii

Saracia- consecinta a dezechilibrelor pe piata muncii

Principalele tendinte in sistemul de nevoi ale populatiei in etapa pe care o parcurgem se manifesta in domeniul alimentatiei, imbracamintei si incaltamintei si in domeniul locuintelor ca numar, dotare si confort, in viitor evoluand sub aspect cantitativ, calitativ si structural cu accente pe confortul calatoriilor, asistenta medicals, satisfacerea hobby-urilor si cresterea nevoii de destindere care in conditiile economiei de piata - va determina cresterea cererii in domeniul serviciilor, crescand astfel nevoile spirituale.

Incercari de a defini saracia au fost facute de specialisti din diferite domenii: sociologi, psihologi, economisti. Unii dintre acestia au sfarsit prin a ajunge la concluzia ca saracia nu reprezinta decat un cuvant cod. Saracia, in sensul sau absolut, se refera la conditiile acute de privaiune. Saracia primara (absoluta) sau nivelul de subzistenta este atins atunci cand castigurile totale sunt insuficiente pentru satisfacerea nevoilor minime de mentinere a randamentului fizic.

Conceptul de saracie relativa pune in discutie pozitia unui individ comparativ cu altii. Acest concept apare in doua forme diferite:

- o abordare obiectiva: conditii ale privatiunii ;

- o abordare subiectiva: sentimente ale privatiunii ;

Versiunea economica a abordarii relative a saraciei este introdusa prin notiunea de "decalaj" ("prapastie a saraciei"). Saracia in aceasta viziune este considerata ca decalaj intre grupul cel mai sarac si restul comunitatii.

Abordarea saraciei cuprinde doua elemente: individul cu problemele sale si mediul in care acesta traieste.

Incercand o definire intr-un cadru mai larg al saraciei in relatie cu nevoile, dorintele si sentimentele individuale, precum si interactiunea dintre individ si societate, saracia apare drept o "conditie care implica o privatiune aspra, intensificata de evenimente potrivnice, de obicei asociata cu resurse economice neadecvate". In aceste conditii saracia nu inseamna numai venituri mici si lipsa averii, ci inseamna de asemenea lipsa accesului la venituri mai mari si la sanse de a acumula avere, la o educatie mai buna, sau la sanse sporite de a gasi un loc de munca.

Desconsiderarea propriei persoane precum si interactiunea dintre saraci si mediul in care traiesc au un rol esential in generarea tensiunilor pe care acestia le resimt. De aceea, de regula definirea saraciei se face prin specificarea unui standard de comparatie. Se ajunge astfel la notiunea de "nivel minim de trai" sau "prag" (linie) al "saraciei" care reprezinta nivelul de venit care imparte familiile de o anumita marime, dintr-un anume loc si timp, in sarace si non-sarace. Stabilirea unui astfel de prag al saraciei este considerat adesea incarcat de mult subiectivism.

Prin natura sa, saracia se contureaza ca o consecinta simultana a inegalitatii sanselor (in sens material-valoric) si a unei dreptati sociale insuficient controlate si verificate din punct de vedere al procedurilor sociale de redistribuire. Ingradirea saraciei si imbunatatirea conditiilor de viata devin posibile numai datorita unei cresteri suficiente a veniului national, incurajarea productivitatii fiind sursa de combatere si diminuare a inegalitatilor sociale.

Saracia prin esenta reprezinta un mod de viata, iar aspectele sale variate nu pot fi considerate separat.

Variabilele care descriu saracia se pot grupa in trei seturi cuprinzatoare:

- nivelul tuturor veniturilor;

- mecanismul de distribuire a veniturilor;

- nivelul si tipul transferurilor realizate de stat prin sistemul de protectie sociala. Aceste variabile pot fi exprimate la randul lor prin doua categorii de indicatori:

a) indicatori privind standardul de viata propriu-zis, economici prin natura lor, adica indicatori ai resurselor standardului de viata: veniturile si consumul ;

b) indicatori privind caracteristicile calitative ale vietii popolatiei: speranta de viata si sanatatea, calitatea hranei, educatia, participarea culturala.

Cu ajutorul acestor indicatori se pun in evidenta nu numai numarul de saraci dar si gradul de saracie. Coordonatele majore dupa care se dimensioneaza saracia sunt: nivelul venitului, necesitaile minime de viata si situarea venitului sub nivelul minim de trai. Dintre acestea, minimul de viata se cere definit si caracterizat in functie de interesele practicii din fiecare tara si obiectivele fiecarei etape de dezvoltare, fiind considerat ca esential in aprecierea fenomenului de saracie.

Minimul de subzistenta, sau venitul presupus a satisface necesitatile esentiale pentru supravietuire, este considerat adesea ca prag absolut al saraciei pe cand minimul social reprezinta venitul pretins a satisface la nivel minim nevoile presupuse pentru o functionare sociala normala. Nevoile minime de viata sunt in primul rand nevoile fiziologice ale omului, adica tot ce este necesar pentru mentinerea in viata si pentru conservarea capacitatii de munca. Exprimarea cantitativa a nevoilor minime se face prin determinarea naturii si cantitatii de bunuri si servicii, considerate necesare acoperirii acestor trebuinte minime. In ceea ce priveste nevoile sociale, ele se formuleaza in raport cu anumite norme sociale ale colectivitatii.

Nevoile cantitative minime sunt de asemenea o definitie utila pentru precizarea dimensiunilor saraciei deoarece in functie de aceasta coordonata este posibil sa se compare situatia saraciei la diferite momente, sa se determine mijloacele de combatere a acestui fenomen precum si eficacitatea unor masuri de eradicare.

Important in problematica abordarii si dimensionarii corecte a saraciei ca fenomen multidimensional este ansamblul de criterii in functie de care se stabileste pragul de saracie. Pentru Romania, pe baza informatiilor provenite din anchetele asupra bugetului de familie, minimul social oscileaza intre 45-60% din salariul mediu, iar minimul de subzistenta intre 30-40% din acesta. In general se foloseste criteriul cheltuielilor minime de trai care pot fi determinate ca minimul de subzistenta ceea ce nu exclude si utilizarea combinata a procesului de combatere a saraciei cu procesul de dezvoltare economica.

Conform definitiei O.N.U. saracii sunt "acei oameni care nu se bucura de nivelul minim de trai compatibil cu demnitatea umana".

Banca Mondiala defineste saracia drept "incapacitatea de a avea un standard de viata adecvat". Deci, definirea economica a saraciei permite distinctia intre saraci si non-saraci prin raportare la nivelul veniturilor, reflectand de fapt posibilitatile de consum ale familiilor. Identificarea saracilor presupune un mijloc de evaluare a venitului sau consumului care sa poata fi aplicabil intregii populatii a unei tari si care sa permita comparatii internationale. Incapacitatea de a asigura un anumit nivel al consumului si nu consumul scazut in sine caracterizeaza saracia. Cel mai simplu mijloc de identificare a saraciei este folosirea unui singur nivel al venitului ca linie de demarcatie intre saraci si non-saraci. Alte metode ar fi stabilirea de praguri diferentiate pentru diverse categorii de populatie sau plecarea de la un nivel minim al consumului si transformarea acestuia in niveluri corespunzatoare de venit. Saracia mai poate analiza pornind de supozitia ca satisfactia (insatisfactia) asociata unui nivel dat al venitului este o functie a relatiei dintre venit si unele norme sociale.

In analiza saraciei se poate lua ca punct de plecare, modelul neoclasic al posibilitatilor economice de alegere. Asociind saracia cu limita constrangerilor extreme, definitia incorporeaza o regiune mai larga a constrangerii economice derivata din teoria lui Milton Friedman privind venitul permanent. Conform acestui punct de vedere, saracia este o proprietate a situatiei individului si mai putin o caracteristica a sa sau a modului sau de comportament, saracia fiind asociata cu o severa restrangere a posibilitatilor de alegere.

Conceptul cultural asupra saraciei se concentreaza asupra atitudinilor si modelelor de comportament pe care o persoana le are fata de un anumit set de circumstante.

In contextul actual al trecerii la economia de piata, tara noastra se confrunta cu o situatie economica precara, context in care trebuie sa fie asigurat un nivel minim de trai care arata cantitatea, calitatea si structura bunurilor materiale si spirituale pentru o viata decenta si civilizata, corespunzator veniturilor necesare pentru procurarea bunurilor respective.

Asigurarea unui nivel minim de trai presupune satisfacerea, in primul rand a nevoilor fundamentale ca: cerinte minime de hrana, vestimentatie, locuinte, servicii de instruire, sanatate si cultura. Nevoile fundamentale nu se interpreteaza numai din punct de vedere fiziologic ci si subiectiv, ele reprezentand satisfactia consumatorului vis-a-vis de nevoile de consum, ceea ce inseamna ca el trebuie sa aiba posibilitatea de a castiga veniturile necesare pentru acoperirea consumului de bunuri si servicii de baza.

Cea mai simpla modalitate de a masura saracia este, dupa opinia autorului Amartya Sen, Premiul Nobel pentru economie 1998, ponderea "H" in totalul populatiei a celor cu venituri sub o valoare minima (pragul de saracie).

Aceasta apreciere ignora insa gradul de saracie si, in plus, declanseaza o alta stare de lucruri: chiar o marire a veniturilor celor saraci nu va afecta marimea lui "H", veniturile se situeaza chiar si la acest nivel sub pragul de saracie.

Standardul de viata al populatiei se refera la stari de lucruri legate strict de conditiile in care populatia tarii traieste, incluzand un evantai larg de aspecte intre care cele privind sanatatea, alimentatia, veniturile, locuinta, educatia si calitatea mediului detin un loc determinant.

Intrucat obiectivul final al programelor guvernelor care se succed este imbunatatirea calitatii vietii, prezinta interes masurarea realizarilor in acest domeniu ca si evaluarea efectelor diverselor actiuni si strategii de crestere a standardului de viata. Domeniul fiind deosebit de diversificat, intereseaza atat cuantificarea stadiului atins pe componente cat si evidentierea acelor indicatori sintetici care reusesc sa concentreze un maximum de informatii cu privire la efectul final al strategiilor de imbunatatire a traiului populatiei. Optiunea intre astfel de indicatori trebuie sa tina seama si de posibilitatile de asigurare a comparatiilor in timp sau in spatiu (intre tari).

In conditii normale, efectul actiunii instrumentelor de politica economica trebuie sa se rasfranga, in ultima instanta asupra standardului de viata.Astfel, politica guvernamentala de crestere economica reprezinta, totodata, si politica de imbunatatire a traiului populatiei prin multiplele efecte benefice: ocuparea fortei de munca, sporirea veniturilor, cresterea veniturilor bugetare si posibilitatile sporite de utilizare a acestora in directia imbunatatirii starii de sanatate, educatie, cultura. De asemenea, veniturile suplimentare la buget permit sporirea cheltuielilor pentru obiective de suprastructura. Alta directie de actiune a guvernului cu repercursiuni imediate asupra calitatii vietii o constituie initierea si punerea in practica a unor legi privind protectia consumatorului, protejarea mediului inconjurator si siguranta cetateanului.

Pentru a diminua decalajele intre diversele categorii de populatie in privinta standardului de viata, guvernul poate recurge la actiuni de factura economica precum:

- stabilirea de preturi in favoarea celor saraci privind produsele oferite de productia de stat;

- aplicarea diferentiata a TVA in vederea favorizarii celor cu venituri mici;

- exceptarea de la plata impozitelor a unor categorii de persoane defavorizate (handicapate, veterani de razboi);

- cresterea nivelului salariului minim din economie, in paralel cu aplicarea unor masuri de prevenire a somajului in randul celor cu salarii mici (batrani, necalificati, foarte tineri).

Revolutia din decembrie 1989 a marcat o importanta cotitura in viata politica, economica si sociala a tarii noastre, avand consecinte multiple in modul si nivelul de viata al populatiei.