Scurta istorie a conceptului de relatii publice

Scurta istorie a conceptului de relatii publice

Desi profesia de PR a fost recunoscuta ca atare in secolul 20, mai intai in Statele Unite ale Americii, domeniul isi regaseste radacinile filosofice si aplicatiile practice de-a lungul intregii istorii a omenirii. Cercetatori chinezi sustin ca in urma cu mai bine de 5.000 de ani conducatorii chinezi practicau deja ceva asemanator relatiilor publice de azi. Totusi, chiar daca relatiile publice au inceput sa fie practicate cu mii de ani in urma, acestea au devenit o ocupatie in sine doar de 100 de ani.

James E. Grunig, intr-un discurs despre "Rolul relatiilor publice in management si contributia acestora la functionarea eficienta a organizatiilor si societatii", sustinut in Taipei, Taiwan, 12 mai 2001, face o scurta istorie a domeniului relatiilor publice.  Initial, relatiile publice erau o activitate pe care oamenii o prestau pentru a castiga o suma de bani, nu un domeniu profesionalizat care sa necesite o pregatire intr-o institutie de invatamant. Nu exista o forma de invatamant recunoscuta. Nu se facea cercetare stiintifica pe baza careia sa se stabileasca un corp de cunostinte care sa poata fi predate. Nu existau, de asemenea, standarde general acceptate de bune practici, nu existau principii etice de conduita in relatii publice. Cei mai multi profesionisti de relatii publice erau ceea ce Michel Dumas, specialist canadian de PR, numeste "practicieni improvizati", persoane care practicau relatiile publice fara sa aiba notiuni teoretice, fara sa inteleaga ce fac, fara sa stie de ce sunt importante relatiile publice pentru o organizatie.

Relatiile publice erau o ocupatie caracterizata mai degraba de un set de tehnici fara un fundament teoretic. Majoritatea practicienilor se specializau in anumite tehnici. Ei se pricepeau, de pilda, sa asigure o buna acoperire in media, sa redacteze comunicate de presa, sa elaboreze un discurs, sa conceapa si sa editeze brosuri, sa faca lobby la nivelul reprezentantilor in Congres, sa organizeze eveniment special ori sa redacteze rapoarte anuale.

Eforturile profesionistilor de relatii publice erau indreptate indeosebi catre comunicarea prin intermediul mass media. Cei mai multi isi inchipuiau ca pot influenta un numar mare de oameni exclusiv prin publicitate. La randul lor, organizatiile care ii angajau credeau ca printr-o "imagine" buna in media pot determina un mare numar de indivizi sa reactioneze asa cum isi doresc ele.

Mai mult decat atat, multi dintre asa-zisii oameni de relatii publice isi vedeau rolul in cadrul organizatiei ca fiind un 'jurnalist in-house', asa cum observa Stephen D. Bruning si John A. Ledingham (2000, p.xii). De asemenea, poate fi spus faptul ca dominatia jurnalistilor, care preluau rolul in domeniul relatiilor publice confirma notiunea de manipulare a mass media ca focus principal al activitatilor de relatii publice, iar generarea unei publicitati favorabile in presa era scopul de capatai al practicienilor de relatii publice.

Asadar, la inceputuri, relatiile publice insemnau publicitate in presa. Stephen D. Bruning si John A. Ledingham citeaza un practician de relatii publice din perioada timpurie, care afirma: 'Am lucrat in domeniul publicitatii in media. Eram agent de presa. Foarte simplu, jobul meu era sa fac in asa fel incat numele clientului sa apara in ziare.' (Stephen D. Bruning si John A. Ledingham, 2000, p. xii). Pe masura ce domeniul s-a dezvoltat, a atras vizionari precum Edward Bernays, Arthur Page, si Harwood Childs care au vazut relatiile publice ca pe un mod de a balansa interesele organizatiilor si pe cele ale publicurilor.

Recent, 'jurnalistul in-house', asa cum l-au denumit Stephen D. Bruning si John A. Ledingham, care oferea consiliere despre modalitatile prin care organizatia putea sa-si vada numele in presa, s-a transformat in 'consultantul expert', care recomanda companiilor strategii de politici publice.

Cu toate acestea, chiar si astazi, multe organizatii inca mai percep relatiile publice ca pe un mijloc de a genera publicitate pozitiva. Pentru acestia, fundamentul relatiilor publice nu se afla in managementul relatiilor bilaterale dintre o organizatie si publicurile sale, ci mai degraba, in credibilitatea cu care este inzestrata informatia pusa la dispozitia jurnalistilor.

In ciuda faptului ca relatiile publice sunt un domeniu aflat in permanenta dezvoltare si schimbare in ceea ce priveste perspectivele sale, rolul si evaluarea, numerosi specialisti  considera ca, in continuare, contributia relatiilor publice la atingerea obiectivelor organizatiei ramane insuficient inteleasa de multi factori de decizie la nivel inalt din cadrul organizatiilor, si chiar pentru multi cercetatori, si ca sufera de lipsa unei abordari agreate referitor la evaluarea actiunilor de relatii publice.

Astfel, relatiile publice reprezinta un domeniu care continua sa-si caute un cadru teoretic care sa-i ghideze aplicatiile practice. C. Botan noteaza ca 'relatiile publice sunt intr-o continua schimbare dezvoltandu-se dintr-un unic interes ghidat de nevoia practicienilor de a cunoaste si de a se perfectiona, in doua ramuri majore ramura practica si noua teorie bazate pe cercetare, si ramura academica' (1993, p.107).