DE CE DESENAM

Vom intelege mai bine acest lucru daca vom considera desenul ca pe o forma de manifestare a limbajului: verbala, picturala, muzicala, gestica. Diversi si eruditi cercetatori, analizand limbajul artei, al formei si al culorilor, au afirmat ca acesta a urmat, in evolutia istorica a limbajului, pe cel gestual. Omul primitiv, in loc sa se exprime verbal, schiteaza rapid un crochiu, pe nisip, in praf sau in aer, reprezentand animalul invocat. Aceste crochiuri sunt prelungirea unui gest, gest care la randul sau este o prelungire a perceptiei. H.Read emite de asemenea ipoteza potrivit careia o forma naiva a limbajului plastic l-a precedat pe cel verbal.

De alta parere, alti cercetatori, specializati in complexul domeniu al formelor de limbaj, presupun ca omul a inceput prin a se exprima gestual, verbal si mult mai tarziu, cand fiorul artistic s-a nascut, a inceput sa se exprime grafic. În realitate, probabil, nu a existat o precedare sau succesiune ci o completare a gestului sau a vocabularului, evident redus, cu imagini sau forme. Daca limbajul grafic, sub forma incipienta si specifica a limbajului artistic, a fost sau nu precedat de vorbire ori s-a nascut din gestica omeneasca pare mai putin relevant. Este evident ca atat gestul cat si desenul fac parte din aceiasi familie de limbaje.

Din punctul de vedere al arhitectului sau al viitorului arhitect, expresia grafica are, alaturi de mesajul artistic implicit si o importanta conotatie practica si anume, prin sisteme si conventii cu caracter tehnic, se poate face transcrierea datelor din sistemul real tridimensional, prin proiectii, crochiuri si axonometrii, in planul hartiei, adica in bidimensional. Mai exact: dinspre real spre imaginea grafica - RELEVEU, din imaginatie si documentare in faza de - PROIECT, imaginea grafica bidimensionala, spre spatiul real - EXECUTIE.

Dar una dintre cele mai avizate pareri asupra desenului, atat ca practician cat si ca teoretician este pronuntata de catre arhitectul G. M. Cantacuzino. Voi insera in acest capitol definitia desenului formulata de catre acesta, insotita de cateva reproduceri dupa desenele de autor.

"Desenul este mijlocul de a reproduce pe o suprafata plana un obiect sau o fiinta. Desenul este la obarsia scrisului. Înainte de a scrie, omul a desenat. Reproducerea modelelor din natura l-au dus progresiv spre schematizarea formelor care au devenit notiuni sau sunete. De aici originea celor doua categorii de scrisuri - scrisul pictografic si scrisul fonetic. Chiar dupa ce desenul s-a despartit de scris, el a pastrat mult timp un caracter descriptiv sau narativ. Desenul a fost deci de la inceput un mijloc de exprimare intre oameni, un mijloc de fixare a unor forme. De la inceput desenul a cerut un efort mintal care sa faca posibila transpunerea unui obiect situat in spatiu pe o suprafata plana. Aceasta operatiune mintala implica, prin chiar efortul de observatie facut, elemente de abstractiune prin stabilirea unor conventii. Aceasta operatiune a fost cu putinta numai atunci cand miscarile degetelor erau perfect sincronizate cu perceptiunile privirii. Desenul este deci expresia unei fiinte evoluate.

Acceptand conventiile desenului printr-un efort al spiritului, omul o fost in stapanirea unei metode care ii marea posibilitatea sa de observatie. Prin perfectionarea observatiei naturii, omul si-a dezvoltat spiritul de discriminare, care l-a condus spre notiunea frumosului. Desenul este deci o luare de contact cu natura pe un plan spiritual. Desenul nu este niciodata o simpla copiere a naturii, dar intotdeauna o transpunere, deci un act al inteligentei.

Notiunea perspectivei si a deformatiilor obiectelor din spatiu au fost de la inceput probleme pentru desenator. Aceste probleme au fost insa mult timp ocolite sau eludate. Cu siguranta ca cel mai primitiv om si-a dat seama ca un obiect, o fiinta asezata in departare par mai mici decat unele din proximitatea lui. Fara a-si explica motivul in mod stiintific, el inregistra observatia desenand acele fiinte mai mari sau mai mici, indicand astfel pe un plan situatia spatiala. Dar judecata intervenind adesea, a indemnat pe desenator sa reproduca obiectul desenat nu cum aparea, dar cum stia el ca acest obiect exista structural.

De aceea egiptenii adesea reproduc fiinte, obiecte, privelisti etajate pe mai multe linii ceea ce echivaleaza cu operatia rabaterii tuturor obiectelor din spatiu pe un singur plan vertical. Cand egipteanul deseneaza un om asezat de profil cu umerii de fata si un ochi vazut frontal, nu este dintr-o deficienta a spiritului de observatie, dar dintr-o nevoie de a reprezenta si de a explica fiinta omeneasca asa cum desenatorul stie ca este si nu exact cum o vede. Desenand omul din profil, n-a putut rabate tot corpul frontal, a ajuns la o solutie medie, lasand fata si picioarele de profil, dar desenand toracele si ochiul de fata, vrand astfel sa ajunga la maximum de explicitate. Aceste norme ale desenului explicativ, care cauta sa sublinieze si sa insiste asupra esentialului caracteristicilor obiectului, vor dainui in tot timpul antichitatii. E un desen care se adreseaza, inainte de toate, inteligentei si mai putin simturilor, e un desen care cauta realitatea lucrurilor cat mai departe, fara a se preocupa prea mult de aparentele schimbatoare ale acestor obiecte. În tot acest timp chestiunea umbrelor si luminilor, nuantelor si iluziilor optice e lasata aproape in intregime deoparte. Obiectele desenate sunt conturate in mod apasat si precis intr-o lumina egala si invariabila. Mai tarziu, incetul cu incetul, desenatorul da mai multa importanta efectelor aparentelor si deformatiilor provenite din miscari, distanta sau lumina. Atunci se naste desenul de impresiune, desenul care noteaza toate efemerele aspecte ale naturii. Atunci, lasand deoparte preocuparile de realitate a obiectelor, desenatorul va in aceasta noua clima spirituala a nazuintelor sale, sa fixeze aparenta fugara si efectele vesnic schimbatoare ale obiectului si fiintelor naturii. El va incerca a fixa aparente momente ale obiectului.

Pe cand in antichitate lumina nu era o preocupare, lumina devine chiar subiectul desenatorului, care cauta in clar-obscur cel mai subtil modelaj al formelor.

Cand desenatorul va dori sa reprezinte un obiect cat mai real posibil, el se va intoarce inapoi la vechile principii descriptive ale desenului, perfectionandu-le. Astfel, prin scindarea preocuparilor in domeniul desenului in: desen de aparente si impresii si in desen descriptiv, desenul de impresie, liberat de preocuparea realitatii obiective - bineinteles numai intr-o anumita masura, ajunge la un maximum de posibilitati in expresia artistica, pe cand prima metoda a desenului ia un caracter stiintific de riguroasa preciziune. Desenul arhitectural, ingineresc, botanic si anatomic fac parte din prima categorie. Iar desenul artistului atent la expresiunile vietii va fi liber sa caute prin forme, dincolo de formele cele mai adanci, mai subtile, marturii ale naturii, compunandu-le, echilibrandu-le, integrandu-le in opere autonome, care nu mai descrii pur si simplu obiecte ori fiinte. Punctul de vedere lung cugetat si adanc simtit, intuitie a unei fiinte care ia natura ca punct de plecare a expresiunii sale si nicidecum ca subiect de imitatie si de descriere, duce la infaptuirea operei de arta asa cum o concepem noi, opera care cu mijloacele picturii -pictura care nu e decat un desen evoluat - ajunge la desavarsirea exprimarii.

Totusi, la baza tuturor artelor plastice, desenul ramane cu legile sale riguroase si disciplina lui neinduplecata ca o legatura intre obiectiv si subiectiv, intre expresie si realitate. Aceasta constatare a indreptatit pe Ingres, marele desenator, sa spuna ca desenul e probitatea artei.

Oricat de subiectiv ar fi un desen, oricat de fugara ar fi o notatiune, oricat de schematica ar fi o schita, ea nu este valabila daca nu se simte in ea macar indirect, o legatura cu rigoarea descriptiva si analitica a desenului constiinta. O opera de arta plastica trebuie, ca sa ajunga a fi o valoare, sa-si gaseasca echilibrul intre desenul constiinta si desenul impresie. Desenul constiinta are drept tinta sa ajunga la o valoare stiintifica, desenul impresie urmareste exprimarea sentimentului produs de obiect si nu reprezentarea obiectelor.

În orice caz, desenul impresie are tendinta a se pierde in neant, daca n-are totusi un punct de plecare in domeniul constiintei. Caci ceea ce crede si simte desenatorul nu poate fi exprimat decat atunci cand sunt ratificate de constiinta, adica de interventia spiritului critic al discriminarii si al analizei.

De aceea desenul este inteligenta. Aici se incheie un citat, e drept cam lung, dar am tinut sa redau integral definirea desenului de catre cel dintai teoretician de arhitectura G.M. Cantacuzino. 

De remarcat ca, atat in profesia de arhitect cat si in profesia de designer, executia se realizeaza de catre alte persoane decat cele care au realizat proiectul. Prin urmare proiectul - imaginea grafica a obiectului care, de fapt, constituie opera autorului, trebuie sa raspunda concomitent la doua conditii de decelare

prezentarea, necesara comunicarii dintre proiectant, cu intentiile si variantele oferite si beneficiarul de investitie, care de regula nu este cunoscatorul codurilor si conventiilor de comunicare intre profesionisti. Va fi necesara o editare a imaginilor cat mai explicite, cu detalii perspective de ansamblu si de interior, uneori, de cele mai multe ori si de machete.

proiectul tehnic, de executie, care trebuie sa contina toate caracteristicile de structura si de finisaj, necesare transmiterii intentiilor proiectantului catre executant.

Este cunoscuta permanenta nemultumire a proiectantului cu privire la felul in care a fost inteles si transpus in opera proiectul al carui autor este si a constructorului cu privire la confuziile existente in proiect. De cele mai multe ori acest lucru se datoreaza lipsei de detalii edificatoare, concrete, care sa nu poata fi interpretate altfel decat au fost ele gandite de catre autor.

Dar scopul acestei carti, propus cel putin, este de a pune la dispozitia celui care doreste acest lucru, metode si modalitati de insusire a tehnicilor grafice adecvate atat desenului liber cat si desenului cu caracter tehnic. Urmeaza asadar, dupa ce am explicat de ce desenam, sa vedem cum.