Sincretismul in arta plastica

a secolului XX

Kazimir Malevici

Sincretismul este o doctrina filosofica sau religioasa in care se imbina elemente din sisteme felurite de gandire sau de credinte, uneori departate intre ele. Intr-o acceptie mai ingusta, tendinta manifestata mai ales in secolele II-IV d.C. de a se contopi intr-o figura divina atribute si caracteristici apartinand mai multor divinitati intrucatva inrudite. El se traduce astfel printr-o incercare de a reconcilia credințe disparate sau contradictorii, insoțita adesea de amestecul diferitelor practici și școli de gandire. Aplicat cu precadere in domeniul teologiei și al mitologiei religiei, dar și al literaturii, muzicii și artelor plastice, acest concept poate contribui astazi la ințelegerea realitații contemporane. El presupune spargerea barierelor fara a afecta coeziunea intregului. Atat in sfera estetica cat și in cea sociala, ambele afectate de schimbari profunde, aceasta calitate este esențiala pentru ″supraviețuire″, doar procesul sincretic putand garanta menținerea pluralitații diferenței. El nu trebuie, totuși, in nici un caz confundat cu cel de sinteza, in care elemente diferite se imbina intr-un intreg omogen, pierzandu-și astfel individualitatea și nici cu eclecticismul, care semnaleaza de obicei un curs sinuos al gandirii, de o valoare discutabila.

Ca și definiția, și etimologia termenului e confuza. Dupa Plutarh, sincretismul se refera la decizia decizia cretanilor de a se uni in fața unui dușman comun. In consecința, termenul ar deriva din grecescul sun-kerannumi, insemnand ″a amesteca impreuna″. In diferite epoci istorice dușmanul comun a fost fie religios, militar sau politic. Astazi, in termeni culturali, dușmanul e obișnuința : repetarea sau acceptarea pasiva a comportamentelor, obiceiurilor, percepțiilor și a valorilor general-acceptate. Obișnuința e dușmanul artei, impiedicand cautarea noi soluții, tehnici, teme Procesul sincretic e cea mai buna arma impotriva acesteia, in confruntarea cu certitudinile și convențiile, cu omogenizarea. Printre cei care nu s-au sfiit s-o intrebuințeze se numara Kazimir Malevici, Evgheni Gabricevski și Magdalena Abakanowicz.

Kazimir Malevici

Kazimir Severinovici Malevici (23 februarie 1878, Kiev - 15 mai 1935, Leningrad/Sankt Petersburg) a fost un pictor si desenator rus, reprezentant al avangardei artistice ruse, teoretician si propagator al suprematismului. Influentat in perioada de debut de neoimpresionistii si fauvistii francezi, a evoluat apoi in directia cubofuturista, si-a creat propriul stil denumit de el suprematism, pentru ca, in ultima perioada a vietii, sa revina la pictura figurativa

Nascut la Kiev, capitala Ucrainei, provincie a imperiului rus, Kazimir Malevici a fost fiul lui Severin Antonovici Malevici, polonez de confesiune catolica, submaistru intr-o fabrica de zahar din Jampole. Mama sa, Ludoviga Alexandrovna Galinovska, era ucraineana ortodoxa, in casa se vorbea insa mai mult limba polona. Kazimir creste printre muncitorii de la fabrica si taranii care cultiva sfecla de zahar. In anul 1890, familia Malevici se muta la Parchomovka, unde se afla o alta rafinarie de zahar. Kazimir, acum in varsta de doisprezece ani, incepe sa fie atras de desen si pictura. Tatal sau vede la inceput in aceasta indeletnicire o simpla distractie si chiar il incurajeaza, dar - isi aminteste Malevici mai tarziu - 'entuziasmul dispare rapid', deoarece la scoala obtine rezultate din ce in ce mai proaste.

In anul 1893, familia se muta din nou, de data aceasta in regiunea Kievului. 'Distractia' aristica a lui Kazimir se preschimba in pasiune. Mama sa, o femeie sensibila, care scria versuri, ii acorda tot sprijinul, intr-una din zile il duce la un magazin de culori din Kiev si il lasa sa-si aleaga ce ii place. Cand implineste 17 ani, nu mai are decat o singura dorinta, sa dea examenul de admitere la Scoala de Arte Frumoase din Kiev. Acum insa intampina rezistenta ferma a tatalui - fiul trebuie sa lucreze! Cand in anul 1896 familia se muta la Kursk, Kazimir se angajeaza ca desenator tehnic la administratia cailor ferate, dar isi petrece timpul liber impreuna cu cativa colegi pictand si desenand in aer liber.

Malevici doreste sa studieze la renumita 'Academie de Pictura si Arhitectura' din Moscova, da examen pentru Academie de trei ori, fara succes insa. In 1904, incepe sa frecventeze cursurile pictorului Feodor Roehrberg, in atelierul caruia se aduna multi tineri originari din Ucraina. Cand in decembrie 1905 izbucnesc primele tulburari revolutionare, toti se regasesc pe baricade. Dupa ce spiritele s-au calmat, Malevici revine la pregatirile sale. Studiile si schitele sale din acesti ani se apropie de lucrarile pictorului naturalist Ilia Efimovici Repin si de operele impresionistilor (Pe bulevard, 1903; Primavara - Gradina in floare, 1904). Incepe o perioada de mari necazuri, numai cu ajutorul familiei poate sa faca fata problemelor financiare. Gratie lui Feodor Roehrberg va prezenta in luna martie a nului 1907 doua desene la expozitia organizata de Asociatia Artistilor Moscoviti, unde isi expune lucrarile si Wassily Kandinsky. Cu aceasta ocazie face cunostinta cu Mihail Fiodorovici Larionov si Natalia Sergheevna Goncearova, care ii vor deveni prieteni. Personalitatea artistica a celor doi pictori va exercita o puternica influenta asupra lui Malevici. Viata culturala a Moscovei este in primii ani ai secolului extraordinar de intensa. Negustorii de arta cumpara multe opere contemporane din pictura franceza. Colectiile Tretiakov, Morozov si Sciukin sunt accesibile publicului, Malevici le frecventeaza si, incepand cu anul 1907, se face vizibila in lucrarile lui influenta paralela a fauvismului si a operelor lui Paul Cézanne (Natura moarta cu fructe, 1910-1911). Patrunde in mediile avangardiste, dar in acelasi timp in viata particulara trece printr-o perioada de criza. In anul 1909, sotia il paraseste, nemaiputand suporta lupta permanenta cu saracia si desele mutari dintr-o locuinta in alta.

La varsta de treizeci si unu de ani, artistul isi stabilizeaza viata personala, se casatoreste cu Sofia Mihailovna Rafalovici, o tanara si frumoasa autoare de versuri si povestiri pentru copii. Face parte acum - ca si Larionov, Goncearova si Kandinsky - din gruparea avangardista 'Bubnovii Valet' ('Valetul de Caro'), orientarea lui artistica nu este totusi conturata. Alaturi de tablouri influentate de pictorii francezi contemporani, realizeaza si compozitii de arta primitiva, caracterizate de simplitate si realism naiv cu tematica inspirata de viata satului rus (Taranca cu un copil si cobilita, 1912).

In 1912, impreuna cu Larionov si Goncearova, Malevici paraseste gruparea 'Valetul de Caro'; in martie, participa cu totii la celebra expozitie intitulata 'Oslinii Chvost' ('Coada de magar'), unde Malevici isi prezinta lucrarile sale 'cubofuturiste'. Influentat de Fernand Léger, isi reduce personajele la forme obloconice si cilindrice sau executa colaje cubiste dupa modelul oferit de lucrarile lui Pablo Picasso si Georges Braque. Malevici elimina perspectiva, asterne suprafete colorate una peste alta, aduna pe panza materiale diferite, cel mai adesea lipind decupaje de hartie. In 'Compozitie cu Mona Lisa' face legatura dintre tablou si cuvant, introducand in compozitie doua cuvinte rusesti, pictate cu litere mari, care inseamna 'eclipsa partiala'. In felul acesta ne da de inteles ca pictura nu este numai o reprezentare a lumii, cunoscuta prin intermediul simturilor. O semnificatie ironica o are reproducerea dupa capodopera lui Leonardo da Vinci, lipita deasupra unui decupaj de ziar cu inscrisul: 'locuinta de vanzare'. Mai mult decat atat, Gioconda este taiata de linii rosii grosolane. Toate acestea simbolizeaza renuntarea la vechile canoane ale artei figurative care pe Malevici deja nu-l mai intereseaza. Suprafetele cromatice par sa fragmenteze compozitia lasand totodata impresia ca se suprapun. Acest tablou-colaj este una dintre cele mai frumoase opere cubiste din arta rusa.

In tablourile sale fragmenteaza corpurile in stilul cubistilor, culorile sale sunt totusi mai aproape de operele futuriste, nuante vii cu reflexe metalice. In tabloul 'Un englez la Moscova', lingura de un rosu strident este simbolul futuristilor rusi. In anul 1913 regizeaza opera futurista 'Victorie asupra soarelui', productie colectiva realizata de Velimir Slebnikov (prologul), Mihail Matiusin (muzica) si Alexei Krucenik (libtretul). Malevici proiecteaza decorurile si costumele confectionate din materiale simple in forme geometrice. Inca de pe atunci ii apare ideea 'patratului negru' care avea sa devina emblema suprematismului: el apare ca fragment decorativ in actul patru, acoperind soarele, prezentat in primele trei acte.

In anul 1915, Malevici ii scrie unui prieten: 'Constatand faptul ca cubofuturismul si-a indeplinit scopul, trec la suprematism, la un nou realism in pictura, la o arta fara subiect'. Si astfel, dupa perioadele futurista, cubista si cubofuturista, Malevici se orienteaza spre o arta complet eliberata de balastul materiei, fiinte si lucruri, grevata doar pe sentimente si emotii. El proclama 'suprematia creatiei pure in artele plastice' si de aici se trage numele noului curent. Pe 30 decembrie 1915, la St. Petersburg, este deschisa expozitia '0.10' - cunoscuta si ca ultima expozitie futurista - in cadrul careia Malevici prezinta un numar de treizeci si noua tablouri abstracte, printre care si celebrul 'Patrat negru pe fond alb'. Artistul patrunde in arta abstracta, realizand compozitii bazate exclusiv pe forme geometrice simple, pictate in culori unitare. In 1916 publica brosura 'De la cubism si futurism la suprematism. Noul realism in pictura'. In aceasta dizertatie artistul califica suprematismul ca fiind pictura avangardista. Analizeaza principalele directii artistice si pe fiecare dintre ele o apreciaza din punctul de vedere al valorilor pe care le-a adus in crearea urmatoarei etape in istoria picturii, apoi le critica pentru a sustine ca numai suprematismul este in stare sa le depaseasca pe toate. Malevici propune 'arta fara subiect', care exclude raportarile la realitate, si va fi purtatorul de cuvant neobosit al acestei estetici.

Patrat rosu

'Patratul negru', denumit de Malevici 'icoana neinramata a timpului meu', tinde spre atingerea neutralitatii absolute. Suprafata neagra, executata in intregime fara urme de pensula, este imaculata si unitara. Factura fundalului, in schimb, de un alb cu o nuanta spre crem, este usor neregulata, creand efectul incrustarii albului in negru, in timp ce patratul pare sa se ridice in aer, dezlipindu-se de materia alba. Exista trei exemplare ale Patratului negru - datand din anii 1915, 1924 si 1929 - dar aceste versiuni individuale se deosebesc unele de altele. Niciunul dintre 'patrate' nu este cu adevarat un patrat geometric, laturile lor nu sunt egale. 'Patratul rosu', denumit de artist cu ironie 'Realism vizual al unei tarance in doua dimensiuni', nu este mai regulat decat cel negru, apare alungit in sus si la dreapta. Gratie acestor deformari, patratul rosu prinde viata, este parca in miscare. Intelegerea paradoxala a 'odihnei dinamice' cu care artistul opereaza aeseori in prelegerile sale, reda de minune senzatia receptorului la vederea Patratului rosu.

Compozitia 'Suprematism' - cunoscuta totodata si sub numele de 'Cruce rosie pe cerc negru' (1915) - este organizata pe principiul unui joc indraznet de linii oblice, in care suprafetele cromatice sugereaza efecte dinamice. Artistul doreste sa redea materialitatea palpabila a elementelor din tablou si, prin extenso, materialitatea crucii, care se ridica si se desprinde de pe fundalul negru. Negrul, rosul si albul sunt pentru artist cele trei culori esentiale, in forme inviorate de stralucirea culorii pure.

In lucrarile sale suprematisme, Malevici nesocoteste intentionat legea gravitatiei. Notiunile de sus si jos au fost inlaturate. De altfel, la diferite expozitii aceleasi tablouri erau adesea agatate in pozitii schimbate.

Incepand din anul 1916, la 'formele primare' geometrice pictorul adauga motive care sunt menite sa scoata in evidenta simplitate acestor forme. Un exemplu potrivit in acest sens il constituie tabloul 'Supremus nr. 58', unde liniile curbe centrale sunt intretaiate de numeroase dreptunghiuri, orientate in diferite directii. Compozitia 'Suprematism' prezinta o gama cromatica mult mai ampla, albul si negrul se invecineaza cu alte culori fundamentale si secundare. Patrulatere colorate se influenteaza reciproc si par sa fie mentinute in echlibru gratie unei forte invizibile. Senzatia de miscare si viteza este amplificata de axele diagonale.

Creatia lui Malevici trezeste interesul sincer al multor artisti, insa criticii si publicul il privesc cu reticenta. In 1917 izbucneste Revolutia din Octombrie pe care artistul o intampina cu entuziasm. Adera plin de zel la 'Gruparea Artistilor de Stanga' si participa, impreuna cu Nadejda Udalzova, la activitatile din 'Atelierele Artistice Liber', unde se proiecteaza modele pentru industria textila si vase de portelan cu motive suprematiste. In ianuarie 1919, adreseaza in presa o chemare de 'adunare a muncitorilor la studierea noii simetrii a compozitiei si luminii'. In vara anului 1919, Malevici primeste din partea lui Marc Chagall propunerea de a primi in 'Scoala populara de Arta' din Vitebsk, infiintata de el, un atelier de arhitectura si arte grafice, unde Malevici ramane pana in anul 1923. El formeaza aici gruparea UNOVIS (prescurtare a expresiei ruse: Utverditeli Novogo Iskusstva = 'Campionii artei noi'), care avea ca scop promovarea unei viziuni suprematiste in arta si in viata de toate zilele, si tine un ciclu de prelegeri pe tema artei avangardiste, isi scoate elevii pe strada, lucreaza impreuna la o opera colectiva inspirata de suprematism si picteaza zidurile in alb, dupa care, pe acest fundal aseaza cercuri verzi, patrate portocalii si dreptunghiuri albastre. In anul 1924, publica o alta lucrare teoretica intitulata 'Oglinda suprematista', unde se opune propagandei din ce in ce mai prezente in arta rusa. Publicul si mediile artistice incep sa inteleaga arta lui Malevici, autoritatile sovietice, in schimb, il trateaza cu neincredere crescanda. Dupa moartea lui Lenin (1924), Stalin inaspreste regimul. Mijloacele de transmitere a informatiei devin un instrument al luptei ideologice. Artistii nu sunt intr-o situatie mai buna, se interzic orice dezbateri publice, arta abstracta si avangardista este cenzurata, activitatea artistica trebuie sa serveasca indoctrinarii.

La inceputul anului 1926, Malevici intentioneaza sa faca o calatorie in Franta, primeste permisiunea de a pleca in strainatate abia peste un an, insa numai in Polonia si Germania. Intre 8 si 28 martie 1927 participa la Expozitia Internationala de Arhitectura din Varsovia, incepand cu 1 aprilie se afla la Berlin, unde expune la 'Grosse Berliner Kunstaustellung' , cunoaste pe Jean Arp, Kurt Schwitters si viziteaza Bauhaus-ul. Pe 5 iunie insa revine la Leningrad, dupa ce primise din Rusia o scrisoare care il determina sa se intoarca imediat. Continutul scrisorii nu-i este nimanui cunoscut, se stie doar ca aceasta chemare brusca in tara l-a nelinistit pe artist. Niciodata nu va mai calatori in strainatate.

In aceasta atmosfera totalitara, entuziasmul lui Malevici sufera o crunta dezamagire. Primeste functia de profesor la Institutul de Stat pentru Istoria Artei, dar autoritatile continua sa-l suspecteze si este supravegheat cu regularitate. Chiar daca galeria Tretiacov organizeaza in anul 1929 o retrospectiva a creatiei artistului, totusi ramane permanent sub observatie, cenzura ii respinge din ce in ce mai des articolele. In anul 1930 ajunge chiar pentru scurta vreme in inchisoare si este concediat de la Casa Artei din Leningrad. Sub presiunea doctrinei oficiale, Malevici revine la arta figurativa, se straduieste, totusi, prin intermediul ei sa dea glas convingerilor sale fundamentale. Tabloul intitulat in mod semnificativ 'O presimtire rea' respira o neliniste profunda, personajul unui taran imbracat in traditionala rubasca ruseasca are o infatisare rigida, ca o papusa asezata intr-un peisaj plat. Chipul lui redus la un simplu oval este lipsit de ochi. La fel de oarba este si casa care nu are nici macar o singura ferestra. Artistul nu picteaza chipuri deoarece nu reuseste sa prezinte viitorul omului, nici macar nu indrazneste sa si-l imagineze, mai ales cand este vorba de un taran amenintat de deportare sau moarte. Pe tema acestui tablou Malevici va scrie: 'Compozitia s-a nascut din sentimentul pustiului, singuratatii si neputintei de a gasi o rezolvare la unele situatii de viata'. Pictarea oamenilor fara chip, cu capetele de forma ovala monocromatica, ca si in alte tablouri ('Cele trei femei', 1928-1932), este din partea artistului un act de condamnare a stramutarilor in masa a taranilor si a colectivizarii fortate a pamanturilor, este o rezistenta impotriva distrugerii satului traditional. Chipurile pustii si plate, adevarate forme moarte, reprezinta un semnal de alarma in fata pericolului de dezumanizare totala.

O presimtire rea

In anii 1910-1911 realizase un ciclu de tablouri legate de viata satului, acum, la sfarsitul anilor douazeci, trateaza tema in mod diferit. Personajele, exprimate cu ajutorul unor forme simplificate si colorate, pe fundalul unor dungi de culori diferite, reprezentand campurile, luncile, cerul si drumul, sunt impersonale.

'Fata cu pieptene' este un portret imaginar. Acest personaj cu atitudine rigida si privire imobila este invesmantat de artist intr-un fel ingenios, in culori tipice suprematismului, rosu pe negru, galben, verde si albstru inchis. Obiectul infipt in parul fetei nu este un pieptene obisnuit, ci o forma pura plasata in spatele capului.

In aceste tablouri, doar in aparenta mai accesibile, se ascunde o premiza politica. Ni s-ar parea ca, revenind la pictura figurativa, artistul se apropie de arta propagandista care celebreaza munca si eroii socialisti. In realitate, i se opune in mod categoric, culorile autonome si formele pure traiesc in opera de arta prin sine si pentru sine, demonstrand in felul lor ceea ce Malevici a numit 'suprematia sentimentului asupra fenomenelor de natura subiectiva'.

In anul 1933, Malevici afla ca este bolnav de cancer. Va muri doi ani mai tarziu, pe 15 mai 1935. Si-a dorit ca inmormantarea sa reprezinte ultima demonstratie a cautarilor artistice care l-au animat. Conform dorintei sale, este ingropat in haine de culoare negru-alb-rosu intr-un sicriu proiectat chiar de el, impodobit cu un patrat negru pe fundal alb.

Ignorata cu stiinta de oficialitatile sovietice timp de decenii, reabilitarea avangardei artistice ruse, si cu ea a lui Malevici, are loc abia o data cu Perestroika. In 1988, opere ale lui Malevici sunt expuse intr-o mare expozitie retrospectiva din Sankt Petersburg.

Bibliografie

Camilla Gray: The Russian Experiment in Art. Hudson 1976

Mel Gooding: Abstract Art. Tate 2001

Gilles Néret: Kazimir Malévitch et le Suprématisme. Paris 2003