Securitate sociala (ss), politici si sisteme de securitate sociala

SECURITATE SOCIALA (SS), POLITICI SI SISTEME DE SECURITATE SOCIALA

Termenul de securitate sociala a fost pt prima data utilizat in L americana a securitatii sociale "Social security act " (1935). Comunitatea internationala a statelor a consacrat conceptul de SS ca realitate juridica cu ocazia adoptarii la 10.12.1948 a Declaratiei Universale a Dr Omului care prevedea la art 22 ca fiecare individ, membru al societatii, are dreptul la SS.

Politicile de SS reprezinta atitudinea societatii, a guvernantilor, a unor curente de opinie, fata de riscul social. (care sunt riscurile sociale, cum trebuie portejati oamenii impotriva lor). Ele au drept scop identificarea si instituirea unor mecanisme institutionale prin care se urmareste repararea consecintelor pagubitoare produse de anumite evolutii calitative drept riscuri sociale.

Elementul de baza al unei politici de SS il reprezinta Riscul Social. Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr 102/ 1952 enumera principalele riscuri sociale:

-1.boala - 2. maternitatea - 3. invaliditatea  -4. batranetea -5. accidente de munca -6. boala profesionala -7. decesul -8. protectia juridica a urmasilor -9. sarcinile familiale -10.somajul

Un alt element al unei politici de SS este raportul dintre SS si securitatea economica a indivizilor.

Politicile sociale urmaresc repararea consecintelor daunatoare ale riscurilor sociale cu scopul de a garanta securitatea economica a indivizilor.

Politicile de SS abordeaza cu prioritate acest scop in detrimentul inventarierii riscurilor sociale, ceea ce determina extinderea campului de aplicare si la alte domenii + flexibilitatea legislatiei prin adaptarea rapida la orice astfel de evolutie.

In realizarea scopului de garantare a securitatii economice a individului, prin politicile de SS se urmareste: 1. garantarea posibilitatii pt fiecare individ de a exercita o activitate profesionala

2. ocrotirea juridica a activitatilor profesionale impotriva acelor elemente care o pot afecta (ex concedierea salariatilor, in special pt motive neimputabile)

3. asigurarea obtinerii unui venit suficient din exercitarea unei activitati profesionale (ex stabilirea salariului minim pe economie)

acordarea unor venituri de inlocuire a salariului care sa asigure un trai decent

5. realizarea unui cadru legislativ adecvat insertiei si reconversiei profesionale (acopera si principiile privitoare la dr la munca)

Politicile de SS au cunoscut o extindere a campului de aplicare de la un numar limitat de riscuri sociale la orice evolutie care afecteaza securitatea economica a individului. Acest proces a fost identificat/ definit ca extensiunea pe orizontala a securitatii sociale. Pe de alta parte, alaturi de masurile clasice cu caracter reparator-indemnizator, s-au dezvoltat un nou tip de masuri: cele de prevenire a producerii riscurilor sociale. Acest proces reprezinta extensiunea pe verticala a securitatii sociale.

Sistemele de SS reprezinta ansamblul normelor juridice din domeniul SS.

Sistemele de SS prezinta anumite trasaturi comune:

--1. din pdv al scopului - urmaresc garantarea unei anumite securitati economice a persoanelor protejate

--2. din pdv al punerii in aplicare - presupune o redistribuire de ordin financiar a unor fonduri constituite din prelevari bugetare intre beneficiarii prestatiei.

Sistemele de SS au debutat in general prin adoptarea unor L privind asigurarea muncitorilor impotriva accidentelor de munca. Primul stat care a instituit un sistem de SS a fost Germania in timpul Cancelarului Bismark. In perioada lui au fost adoptate L privind asigurarea de boala (1883), asigurarea pt accidente de munca (1884), asigurarea de invaliditate si batranete (1889) si in 1929(?) o L privind asigurarea de somaj.

Sistemul german de SS se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

1. furnizarea prestatiilor de securitate sociala exclusiv in beneficiul muncitorilor industriali, cu veniturile profesionale sub un anumit plafon prevazut de L

2. cuantumul direct proportional al indemnizatiilor de SS cu salariul

3. caracterul obligatoriu al asigurarii

4. alocarea de la bugetul de stat a unei subventii de asigurari

Aceste principii au fost preluate de majoritatea statelor europene cu exceptia Angliei care a reglementat un sistem de pensii facultativ. In schimb, Anglia a instituit asigurarea de invaliditate si asigurarea de somaj cu caracter obligatoriu.

Dupa primul razboi mondial sistemele de SS au ilustrat 2 conceptii:

1. conceptia comutativa , conform careia erau cuprinsi in sistem cei care desfasurau o activitate profesionala, iar prestatiile de SS reprezentau venituri de inlocuire a castigului profesional si, in consecinta, erau direct proportionale cu acesta.

2. conceptia distributiva, intemeiata pe principiul ca SS trebuie sa fie un beneficiu al tuturor membrilor societatii; prestatiile de SS aveau un caracter uniform in acest caz si constau in sume fixe

In evolutia sistemelor de SS au existat cateva documente care au marcat dezvoltarea acestora:

L americana a SS (1935)- adoptata pe fondul crizei economice din anii 1929-33, care s-a caracterizat printr-un somaj devastator. In acest context, Pres Roosevelt a lansat conceptia/ politica New Deal intemeiata pe ideea statului care actioneaza, spre diferenta de statul liberal ,existent pana atunci. L SS instituia drepturi privind indemnizarea somerilor, asistenta sociala a persoanelor marginalizate, precum si un sistem de asigurari de batranete si de deces in favoarea salariatilor.

constituirea sistemului de SS neozeelandez (1938)- urmareste eradicarea completa a starii de nevoie a persoanelor lipsite de mijloacele materiale necesare traiului. Avea la baza ideea asistentei sociale pt toti membri societatii care realizeaza venituri sub un anumit nivel prevazut de L. Cuantumul prestatiilor de SS trebuie sa fie fix si uniform iar finantarea sistemului se realiza prin aplicarea unui impozit pe venit.

raportul Beveridge (1942)- promova un principiu nou: extinderea SS la nivelul intregii populatii, promovand ideea unui drept la SS al fiecarui cetatean; numarul riscurilor sociale era foarte mare; prestatiile erau insa forfetare si uniforme. Sistemul se preconiza sa fie administrat de un serviciu public unic sub autoritatea Ministerului SS. Acest serviciu public national avea competenta sa dezvolte o serie de politici sociale si in alte domenii, cum sunt domeniile angajarilor in munca si domeniul sanatatii.