Definitia Lied-ului

Definitia Lied-ului

Dictionarul de termeni muzicali defineste liedul drept o: "lucrare vocala acompaniata de un instrument, de obicei pian, pe un text liric sau poem, care ii determina caracterul, desfasurandu-se intr-o structura formala specifica' .

In Dictionnaire de la Musique, Larousse, lied este un "termen atribuit unui gen foarte particular de melodie acompaniata de pian, care s-a dezvoltat in Germania in epoca romantica, gen ai carui mari maestri au fost Schubert, Schumann, Brahms si Wolf. Propriu muzicii vocale germane, liedul s-a dezvoltat pana in zilele noastre, extinzandu-se in forme mai complexe, cu acompaniament de orchestra simfonica (Strauss, Mahler, Schönberg). Dar, cuvantul si insasi notiunea de lied au o origine mult mai veche, care coboara in timp pana in Evul Mediu" .

Jean -Jaques Rapin, in volumul "A la découverte de la musique" (Descoperirea muzicii), la capitolul "Le lied et melodie" (Liedul si melodia) confera lied-ului urmatoarea definitie: "Termenul este german si in aceasta limba are semnificatia de "cantec", cantece de toate felurile, de la cele mai sprintene, la cele mai grave, intalnite in toate epocile: de exemplu, anumite corale din secolul XVI au la origine un lied. In limba franceza, sensul este diferit (si mai precis): se obisnuieste a se numi lied forma particulara imprumutata de la cantecul german, incepand cu marii clasici si mai ales liedul de autori romantici. El desemneaza in acest caz o piesa, in general scurta, in care vocea este sustinuta de un instrument, cel mai adesea de pian. Dar - este aici o particularitate si o bogatie a lied-ului - vocea nu este numai sustinuta instrumental: in cele mai frumoase lieduri uniunea totala intre cant si partea instrumentala, textul si caracterul acestuia, determinand esenta operei. Sufletul romantic german, prin puterea sa de a visa, prin intensitatea vietii sale interioare, a reusit in premiera a realiza aceasta misterioasa uniune si a crea capodopere ale genului. Adaugam ca liedul poseda un indiscutabil caracter intim; el se lasa prada unor sentimente, se destainuie sau imprumuta un caracter popular: ceea ce este, de asemeni, o caracteristica a sufletului german" .

Comparand cele trei definitii, se poate concluziona ca liedul - gen al miniaturii vocale cu acompaniament - este, in fapt o sinteza a doua arte majore: muzica si poezia. In acest caz, muzica este reprezentata de doua componente: cea vocala si cea instrumentala a caror interactiune de-a lungul timpului a condus treptat spre o diversificare tot mai mare a genului lied. La acest fapt au contribuit si dezvoltarea genului simfonic si a gandirii timbrale, valorificata ulterior, intr-o masura specifica, si in coloristica scriiturii pianistice, dar si amploarea pe care a capatat-o in ansamblul creatiei muzicale, muzica de opera, care a condus spre potentarea valentelor tehnice si expresive ale vocii, atat de necesare si cerintelor de rafinament pe care le incumba interpretarea liedului. Nu trebuie neglijata contributia poeziei la implinirea notiunii de miniatura vocala, deoarece, in paralel cu dezvoltarea genurilor muzicale, compozitorii s-au aplecat tot mai mult spre lirica acelor autori care continea un mesaj din ce in ce mai substantial, mai diversificat ca tematica si care ofera posibilitati de redare din ce in ce mai subtile, mai rafinate.

Termenul de lied are, insa, si o a doua semnificatie care se refera la o structura formala, utilizata atat in muzica vocala, cat si in cea instrumentala. Asa cum se specifica in Dictionarul de termeni muzicali, "forma de lied este hotarata in principal de caracterul strofic al cantecului si porneste de la forme simple spre forme complexe, evoluand odata cu gandirea muzicala"[4]. Conform Dictionarului de termeni muzicali , cat si Dictionarului de genuri si forme, autor Dumitru Bughici , forma de lied, din punct de vedere schematic, poate fi intalnita in urmatoarele variante: forma monopartita (A), bazata pe o perioada, alcatuita din doua fraze; forma bipartita (A-B): simpla, cu mica repriza, dubla si compusa; forma tripartita (A-B-A): simpla, simpla concentrata si compusa; forma tripentapartita (A-B-A-B-A): simpla si compusa. Forma tripentapartita, considerata o forma intermediara intre forma de lied si cea de rondo, este intalnita, mai ales, in muzica instrumentala, in care apare in structuri din ce in ce mai evoluate pe masura dezvoltarii si perfectionarii muzicii instrumentale.

Lucrarile care sunt compuse in forma de lied tripartit simpla pastreaza, de obicei, aceeasi tonalitate. In forma tripartit compusa, sectiunea de mijloc se poate prezenta moduland, fie la tonalitatea dominantei, fie la o tonalitate inrudita. De remarcat, totodata, faptul ca, in miniaturile vocale acompaniate, toate completarile aduse constructiei A-B-A apartin in exclusivitate pianului, instrument cu care vocea dialogheaza, pianul avand menirea de a contura mai preganant atmosfera in care se plaseaza simbioza muzica-poezie sau de a concluziona miniatura respectiva. In perioada romantica, spre exemplu (la Robert Schumann sau la Piotr Ilici Ceaikovski, bunaoara), unele dintre sectiunile pur instrumentale capata consistenta si amploare, in asemenea masura, incat depasesc uneori expunerea vocala in desfasurarea discursului poetico-muzical. Ceea ce, insa, este foarte important, genul lied nu poate face abstractie de cerintele expresive ale textului si, implicit, de factura melodica si armonica.