Eduardo Nicolardi: 1878 - compozitii muzicale

Eduardo Nicolardi: 1878

"Si sta voce te sceta 'int''a nuttata "Daca aceasta voce te trezeste intr-o noapte

Mentre t'astrigne 'o sposo tuio vicino In timp ce te strange sotul tau alaturi,

Statte scetata, si vuo sta scetata Stai treaza, daca vrei sa stai treaza

Ma fa vede ca duorme a suonno chino." Dar vezi daca el doarme in somn adanc."

Aceste celebre versuri, amare si pasionale, au fost scrise in august 1903 de tanarul poet Edoardo Nicolardi. Stand indurerat la o masuta din Cafeneaua Gambrinus, si-a transpus in rime deziluzia si descurajarea cauzate de o dragoste pe care o credea pierduta, nestiind ca acele versuri aveau sa dea la lumina una dintre cele mai frumoase canzone napolitane. Pusa pe muzica de Ernesto De Curtis in magazinul de piane "Napolitano" din piata Caritá, canzona (a carei drepturi au fost cedate editorului Bideri doar pentru 40 de lire) a devenit un succes international.

In 1903 Edoardo cunoscuse pe Anna Rossi, o fata dulce si delicata de 16 ani care, in scurt timp, a aprins in poet o arzatoare flacara de iubire. Prologul idilei lor extraordinare nu a fost totusi deosebit de usor. Parintii foarte instariti ai fetei, ostili acceptarii in propriul nucleu familial al unui simplu "jurnalist", au incercat, prin toate mijloacele, sa puna obstacole in raporturile dintre cei doi tineri, pana a impune fiicei lor unirea sacramentala cu batranul Pompeo Corbera, un proprietar bogat din Ischia. Canzona izvorata din aceasta durere, atesta si astazi tullburarea poetului.

Numai dupa moartea mosierului insular, intamplata cateva luni mai tarziu, visul de iubire dintre Edoardo si Anna s-a materializat intr-o statornica si fericita casatorie, care a durat peste patruzeci de ani.

Au avut chiar opt copii: Anna, Luiza, Eduardo, Francesco, Antonio, Enrico, Elena si Ottavio. Poetul referitor la acest fapt afirma in gluma: Sunt oprit sa pun chiar palaria pe pat, ca sotia mea ramane gravida. Poate ca aceasta a fost rasplata suferintelor din inceputuri.

Fiu al lui Francesco (director editorial al cotidianului "Il Mattino" de Scarfoglio) si Augusta Gull, Edoardo Nicolardi s-a nascut la Napoli in 28 februarie 1878, precedat de fratii Amedeo, Salvatore, Nini si Gigina. Lipsa de griji a copilariei micului Edoardo, a fost intr-un mod grav tulburata de un accident provocat de un material de razboi neuzat, care l-a costat pierderea ochiului drept, inlocuit cu un glob ocular de sticla.

Indreptat de tatal sau spre studiile clasice, a abandonat dupa primul an Facultatea de Drept, pentru a se dedica activitatii sugerata de inclinatiile sale evidente spre jurnalism si poezie. Cariera jurnalistica a lui Nicolardi, a inceput in redactia jurnalului "Don Marzio" de sub directia lui Peppino de Turco, unde a avut ocazia sa-si manifeste aptitudinile de umorist. In mod succesiv el a colaborat la numeroase alte aparitii, ("Roma della Domenica", "Il Pungolo", "Il Giorno", "Monsignor Perrelli", "Contropelo", "Don Chisciotte", "La Patria".. etc. ) si a fost fondator si director ale unor saptamanale umoristice ca: "Sei e ventidue" (cu Vittorio Buffi), "Pierrot" si "Re di danaro".

Primele canzone ale lui Nicolardi , scrise la patru maini cu Ernesto Murolo, au fost bine primite in lumea Café-Chantant-ului, pentru ironia lor spumoasa: "Jett' 'o bbeleno" (G.De Gregorio) 1901 si "O scuitato" (V,.Valente) 1902. Ca urmare, el a contribuit la imbogatirea vastului repertoriu al macchiettelor lui Nicola Maldacea, cu alte compozitii intepatoare, picante si glumete. "La balerina" Il doganiere", "Il postiggiatore" si "Il collezionista d'antichitá".

In acel timp poetul utiliza in mod frecvent pseudonimul C.O. Lardini, o anagrama a numelui de familie, ulterior descifrata in mod public intr-un stralucit catren:  

"Nicolardi? A servirla. A se folosi de Nicolardi

C.O. Lardini? E' lo stesso. "C.O.Lardini" este acelasi

Quel "ni" ch' era davanti Acel "ni" care era inainte

Dietro il "lardi" l'ho messo". In urma lui "lardi" l-am pus!

Din 1905 Nicolardi a fost constrans sa uneasca activitatea de poet si jurnalist (insuficient remunerata in epoca) cu o ocupatie stabila la Directia Administrativa a Spitalelor Reunite din S. Maria de Loretto. In acel an el a obtinut un magulitor succes cu canzona "Sciuldezza bella" pe muzica de Alberto Montagna. In 1907 autorul a scris "'O 'nzurato" muzica de V. Valente in care a tratat din nou, textual si ironic, pozitiile acceptate in prealabil, cu cea mai cunoscuta canzona 'O scuitato".

Incepand cu anul 1908, Nicolardi a instaurat un raport de colaborare de lunga durata cu Evemero Nardella, initiat cu doua bucati Buona ggente" si "Bella ca duorme" si incununata de succesul cu "Mmiez''o ggrano" 1909, fruct al marii pasiune a poetului pentru lirica taraneasca. Asocierea cu Nardella a continuat si in anii urmatori E va trova." 1911, "Quanno 'o destino vo" 1912, "Ammore malinconico" 1915. Alte doua canzone aparute in acelasi deceniu, sunt demne de a fi citate Ll'ammore a tre"(F.Buongiovanni) 1910, si "Primo ammore" 1913 (A. Di Jorio).

Desi nu a fost excesiv de prolific, pana lui Edoardo a stiut in mod magistral sa imprime pe hartie nuantele policrome ale propriilor sentimente, transformandu-le in personaje si evenimente populare.

Versurile sale cele mai frumoase au fost adunate in carti Uocchie belle ed altre poesie" (Ed. Amena) 1921, "Poesie" (Ed. Morano) 1928, si "Nuove poesie" (Ed. I.M.C.) 1933. Scriitor stralucit, (cu tot caracterul sau reflexiv), si-a dat masura si in realizarea de mici poeme satirice: "Tristano e Isotta", ca si in unele reviste, printre care:"Ieri, oggi e domani" (cu Renato D'Andrea) si "Re di danaro" (interpretat de Eduardo De Filippo)

Din anii '20 incoace, prezenta lui Nicolardi in lumea canzonei a fost mai putin frecventa. "Testamento" (E.A.Mario) 1921 Ce sta ancora?" (E.Cannio) 1924, "'E vvoce ' 'o mare" ((F., Albano) 1924, "Surdato 'e Napule" (G.Cioffi) 1927, si din nou cu E.A.Mario "L'ultima stella" 1929, "Autunno napulitano" 1929, "Canzone d' 'o quarto 'e luna" 1931 si "Chello che fa 'o sole" 1935.

Legamantul artistic stabilit intre poet si multilateralul artist E.A. Mario, a devenit o inseparabila prietenie, consolidata ulterior prin casatoria lui Ottavio, ultimul fiu al lui Nicolardi, mostenitor al talentului literar patern, si Italia, a treia nascuta a lui E.A.Mario si valoroasa pictorita. Cei doi socri au fost si autorii unei faimoase canzone compuse in timpul razboiului Tammurriata nera" 1944, inspirata de nasterea unui copil de culoare de o femeie partenopeeana, la Spitalul Loretto, unde Nicolardi a lucrat pana in anul 1951. Aproape septuagenar, Edoardo Nicolardi si-a orientat propria activitate spre o rubrica de conversatii radiofonice Tipi e costumi di Napoli", transmisa saptamanal de la sediul napolitan al EIAR (actualul RAI).

In 1949, torturat de durerea cauzata de disparitia adoratei sale sotii, poetul a incercat sa-si ia viata, dar a fost salvat cu promptitudine de interventia medicilor de la Spitalul Loreto. In anii care au urmat a incercat sa-si invinga melancolia, intensificand lungile sederi la proprietatea sa rustica de la Bagnoli, in strans contact cu lumea de la tara. Botanist pasionat, se mandrea cu crearea unei complicate altoiri de flori facuta sa genereze in final o sugestiva si inedita "rosa nera".

In 1951 artistul a luat ultimul sau premiu de la Piedigrotta, obtinut gratie canzonei scrisa la varsta de 73 de ani cu Attilio Staffelli "E zuccullile". La 26 februarie 1954 in casa sa din strada Piedigrotta, impregnata de dulci amintiri, Eduardo Nicolardi a trecut in vesnicie. Cu multi ani inainte poetul avea sa scrie versurile ironice ale "Testamentului":

"Quanno mor'io, chiagniteme "Cand voi muri eu, plangeti-ma

Nu quarto d'ora e basta! Un sfert de ora si ajunge!!

Che m'atterate all'unnece! Sa ma inmormantati la unsprezece!

Salute e bbene! Sanatate si iubire

E ddoie menate 'a pasta." Si dupa aceea mergeti la masa"

Cu ocazia centenarului "Voce 'e notte", si la cincizeci de ani de la moartea autorului, s-au deschis manifestarile culturale, cu prezentarea unei carti dedicate lui Eduardo Nicolardi. Volumul pregatit de Antonio Filippetti si publicat de Institutul Cultural de Miazazi, a fost patronat de Regiunea Campania a Provinciei si Comunei Napoli.

O opera eleganta, bogata in contributii de prestigiu, cu documente si materiale fotogafice puse la dispozitie de Clara Nicolardi, care a anuntat proxima publicare a tuturor scrierilor celebrului sau bunic, care acum nu se gasesc, precum si o noua editie a Premiului Nicolardi. Diversele marturii istorisesc "o experienta extraordinara de viata si arta", trasand portretul policrom al unui protagonist de exceptie al culturii napolitane a secolului XX.

Desi este amintit cu precadere pentru textele puse pe muzica, Nicolardi - subliniaza Salvatore Palomba - "a fost un literat deplin" ziarist, dramaturg, crainic de radio, si un foarte fin poet dialectal. El este, dintre protagonistii marii poezii partenopeene inaugurata de Salvatore Di Giacomo si incheiata cu Viviani, cel care, nu intamplator, coincide cu epoca de aur a canzonei napolitane. O poezie care, stilistic, urmeaza traditia dialectala italiana, dar care se diferentiaza prin continut. De fapt, alaturi de filonul comic sau epico-realist la care apartin canzone ca: "Tammurriata nera" sau poezii ca "Testamento", el prefera forma lirico-elegiaca.

Poeziile cele mai frumoase au ca tema natura si mediul rural, continuand o traditie poetica foarte veche care retrimite la Lucretiu, la Virgiliu, la liricii chinezi. "Dar poetul napolitan o face, desigur, in felul sau, folosind, (sau as spune -aproape inventand-) un limbaj rustic cu totul neobisnuit,..precizeaza Salvatore Palomba. De-a lungul descrierii unui peisaj, a unei culori, a unui sunet, sau al oricarui amanunt propriu naturii care-l inconjoara, reuseste sa patrunda in ea si sa transmita delicatetea si adevarul lucrurilor simple , sensul ritmului etern al vietii"

Eduardo Nicolardi a folosit magistral, ceea ce Renato de Falco, reluand un gand al lui Benedetto Croce, il denumeste "limbajul sufletului"! O sensibilitate profunda, sugestiva si un vocabular fascinant folosit cu mare autoritate si pasionata exaltare pentru a crea emotii de neuitat. El a stiut sa surprinda caracteristicile cele mai exclusive ale vorbirii napolitane creind un limbaj rafinat, muzical, bogat in incantatoare locutiuni idiomatice, amuzante moduri de exprimare, onomatopee, cuvinte pretioase si captivante.

Muzica a fost rama perfecta a versurilor sale cele mai frumoase; cuvinte si note muzicale pentru a crea o magie care traverseaza timpul. Orasul sirenei Partenope este pastratorul cel mai autentic al acestui vechi farmec, o ereditate perpetua, - confirma Giuliana Gargiuolo, prezenta in viata cotidiana napolitana, - care se regaseste dincolo de frontiere, in toata lumea. Este meritul unor mari artisti ca Eduardo Nicolardi care au creat capodopere eterne raspandite de executanti exceptionali.

Faima unor canzone ca "Voce 'e notte" se datoreaza nu numai cantaretilor si muzicienilor ci si regizorilor si artistilor. In 1920 triunghiul amoros narat de melodie, a fost transpus in film si nu este unicul caz.

De la inceputul secolului trecut pana la aparitia cinematografului sonor napolitan, (primul din Italia) traieste datorita tesaturii narative a melodiilor populare. Canzona este sufletul filmului, adevarata scenarizare, cu un succes de public care intrece toate asteptarile si trece dincolo de ocean pentru a ajunge la comunitatea italiana emigrata.

Continutul narativ gaseste un amplu material in traditia populara, in "antropologia ulitelor": pasiuni, gelozie, tradari, fapte sangeroase, regrete. Autorii cei mai utilizati au fost "Marii" muzicii napolitane: Libero Bovio, Ernesto Murrolo, E.A. Mario, Giambattista De Curtis, si evident, Eduardo Nicolardi.

Tributul care se cere oferit pentru "Voce 'e Notte" si autorul ei, este un omagiu adus intregii culturi partenopeene, si in constiintele individuale, un pretext pentru a ne bucura de frumusetea sa, fara ca sa cadem intr-un sentimentalism desuet.