Giovanni Capurro (biografie) - Compozitorul versurilor celebrei canzone "O sole mio"

Giovanni Capurro

Autorul versurilor celebrei canzone "O sole mio", s-a nascut la Napoli in cartierul Montecalvario in 5 februarie 1859 din parintii Antonio, profesor de limba italiana si siciliana Francesca Prestopino. Indreptat spre studii tehnice de catre tatal sau, a preferat sa le abandoneze in favoarea muzicii, studiind cu mult zel flautul si luandu-si diploma de Conservator. Pe urma, dupa ce un timp a fost functionar comercial intr-o intreprindere de tesaturi, s-a dedicat jurnalismului pe langa periodicul socialist "La Montagna", trecand apoi la ziarele "Don Marzio " si "Roma"; la acesta din urma fiind angajat cronicar in 1896, apoi critic teatral, iar in ultimii ani de viata functionar administrativ.

Capurro era un stralucit frecventator al saloanelor unde canta cu vocea, la pian, sau facea amuzante imitatii. Inca de tanar s-a dedicat poeziei, publicand culegerea "Napulitanate" in 1887 si apoi "Carduccianelle". Giosué Carducci insusi, avea sa se mire de priceperea autorului care a stiut sa utilizeze si sa adapteze metrica de la "Ode barbare" pentru poezia dialectala.

In cadrul canzonei napolitane, primul sau succes a fost "'A vongola" din 1892, compusa de Vincenzo De Chiara, urmata apoi de numeroase altele: Cutigne, cutigni, cutigna (1892), Carmela 'e San Siverio (1894), 'E tre chiuove (1894), A tossa (1895), 'E cataplaseme (1895), 'O guaglione 'o speziale(1895), A misturella (1896), Chitarra mia (1896), 'E zzite cuntignose (1896), 'O pizzaiuolo nuovo (1896), 'O presidente (1896), 'O sculariello (versuri si muzica 1896), A sciantosa 1897) Quanno ll'ommo va a marcia (1897), Votate 'a cca e ggirate 'a lla (1900), Palloma mia (1901), A vennegna (1902), Zi Carulina (1902), Nun saccio spiega (1904), Quanno mammeta nun ce sta (1904), Ammore che gira (1907), Cosi, co'e (1907), A capa quanno 'a miette? ( 1908), Eh? (1908), Il disperato eccentrico (1908), A zarellara (1908), Addo ce mette 'o musso Margarita (1910), Peri-ppero (1912), 'O napulitano a Londra (1915), Totonno 'e Quagliarella.

O anecdota spune ca aceasta ultima canzona, Capurro a scris-o pe pragul portii de intrare in casa, dupa ce a fost lovit de un client intalnit intr-o carciuma aproape de locuinta sa, unde intrase inainte de a ajunge acasa.

In limba italiana a scris: Fili d'oro (1912), considerata capodopera canzonelor melodice, dar nu a avut niciodata mari realizari economice pentru activitatea sa, limitandu-se sa traiasca modest cu salariul sau, atat cat era necesar sa-si intretina familia, compusa din sotia Maria Forcillo si cei trei copii: Armando, Bianca si Maria. Alti trei copii au murit de mici.

Unica recompensa primita de Capurro a fost un ac de cravata cu briliante, daruit de regele Vittorio Emmanuele III in 1904, drept multumire pentru canzona "O figlio d''o Rre", scrisa de el cu ocazia nasterii Principelui de Piemont, Umberto, pentru care a fost satisfacut.

Dar dupa putin timp coplesit de orgoliu si de modestie, s-a dus in biserica din Piedigrotta si a prins bijuteria de mantia Madonei. 

In 1898 a scris versurile ce i-au adus celebritatea, intitulate "O sole mio" si pe care le-a incredintat muzicianului cantaret Eduardo Di Capua, pentru a fi puse pe note. Muzica acestei canzone a fost scrisa la Odesa, unde Di Capua se afla intr-un turneu cu tatal sau, fiind apoi promovata in concursul de la Piedigrotta, de catre editorul Bideri.

Canzona cu dedicatie pentru Nina Arcoleo, sotia deputatului Giorgio Arcoleo, s-a plasat pe locul al doilea, avand un succes mondial, confirmat si de o anecdota intamplata cativa ani mai tarziu. In anul 1920 regele Alberto al Belgiei a inaugurat la Anvers una dintre Olimpiade.

Delegatiile tarilor participante defilau in ordinea stabilita, in timp ce fanfara intona imnurile nationale. Un moment de tulburare cand au aparut italienii pentru ca fanfara a incurcat partitura cu "Imnul Regal". Dirijorul, inspirat si hotarat, spune ceva instrumentistilor, si deodata in arena se aud acordurile la "O sole mio" pe care multimea le preia in aplauze, cantand cu plina voce.

Dupa ani de zile ,,Sole mio" a fost cantat de Elvis Presley, banda magnetica fiind pastrata cu mare grija de poetul Sandro Pena, care o asculta adeseori si cu veneratie, la magnetofonul pe care-l tinea ascuns sub pat.

Sa ne mai oprim asupra succesului canzonei cantata de cei mai mari cantareti ai lumii si proslavita de Proust, este de prisos, dar trebuie totusi amintit ca poetul Capurro a semnat in 1905 inca o alta bucata celebra pusa pe muzica de Salvatore Gambardella, al carui titlu poate putin cunoscut "Lili Kangy", ascunde faimoasa ritornella: "chi me piglia pe frangesa, chi me piglia pe spagnola", ca omagiu adus atator cantarete napolitane care se ascundeau sub seducatoare si misterioase nume artistice straine. In mod curios, canzona a lansat-o un barbat: Nicola Maldacea, care o executa in spectacolele sale insotita de gesturi.

Nu este o noutate in categoria lui sociala, daca spun ca si Giovanni Capurro a murit foarte sarac; prietenii intimi ai casei in ultimele clipe de viata i-au pus alaturi in pat chipul lui S.Giuseppe (Sf.Iosif) patron al bunei morti. Poetul a privit o clipa imaginea, a suras si poate ca mai mult decat la o moarte buna, i-a fugit gandul la bucatele care se prepara la Napoli in 19 martie, ziua sarbatorii sfantului, si a dorit sa dicteze ultima sa poezie care intr-unul din versuri spunea: "Che bona morte, si me sento meglio"

Era in 18 ianuarie 1920. Au trecut mai bine de optzeci de ani de-atunci, dar poetul va dainui vesnic prin versurile sale, in cantoneta cea mai faimoasa din lume.