Giuseppe Turco : l846 - biografia compozitorului

Giuseppe Turco : l846

Nascut la Napoli in 7 martie 1846 si transplantat la Roma, a fost un ziarist de success, considerat pe drept cuvant sef de scoala. Fondator de capete jurnalistice de o certa rezonanta ca: "Padre Rocco"si "Capitan Fracassa", a fost multi ani director al cotidianului "Don Marzio". Intamplarea a voit ca Luigi Denza si Peppino Turco, deja realizati in specificul lor profesional, sa cucereasca "imortalitatea artistica" compunand Funiculi-Funicula. Alte canzone ale celor doi autori nu au mai facut aceeasi valva.

Luigi Denza a castigat insa alte merite si satisfactii, stabilindu-se definitiv la Londra, unde a ajuns director la "London Academy of Music" si totodata profesor de canto la "Royal Academy of Music" murind la Londra in l922.

Peppino Turco transferandu-se la Roma deja de mai multi ani, revenea adesea la Napoli pentru a-si revedea tatal, de-acum batran, care gestiona micul restaurant al statiunii. Bolnav de inima, ziaristul-poet moare pe neasteptate in 14 octombrie l903, la sfarsitul unui banchet.

Pentru iminentul festival de la Piedigrotta, autorii s-au decis sa compuna o cantoneta si, ca in fiecare an, vara, s-au intalnit in vila lui Denza de la Quisisana, o colina care domina Castellammare din Stabia si, ca intr-o joaca, au reusit in cateva ore, sa dea viata unei cantonete napolitane, ce urma sa devina in scurt timp, cel mai mare succes mondial.

Funiculi Funicula a fost cantata in avanpremiera la Stabia Hall, in fata a numerosi turisti straini prezenti, prevestind succesul international. A urmat apoi prezentarea in Festivalul de la Piedigrotta, unde, a obtinut un rasunator si bine meritat succes. A fost cea mai cantata dintre toate cantonetele, practic, semnand inceputul perioadei de aur a cantonetei in lume.

In cuprinsul cantonetei se spune la un moment dat in varianta italiana: "Si vede Francia, Procida, la Spagna" iar in napolitana : "Se vede Francia, Proceta, la Spagna".

Asocierea cu cele doua tari (Franta si Spania) a denumirii Procida sau Proceta, este putin derutanta, caci,, fiind vorba de o insiruire care incepe si sfarseste cu nume de tara, s-ar putea ca cineva sa se intrebe despre ce tara, sau tinut, e vorba, cand in realitate, este o mica insula din marea Tireniana, la iesirea din Golful Napoli, in drumul spre cunoscuta insula vulcanica Ischia, de 46,4 km. patrati si 26 mii de locuitori (in 1971).

Popas la Napoli La inceputul lunii noiembrie a anului 1996, fiind intr-un turneu artistic cu destinatia Spania, am poposit pentru doua zile in orasul cantonetelor, pentru un concert la Teatrul Augusteo cu "Carmina Burana" de Karl Orff.

De pe terasa hotelului Britannique, unde am fost cazat, se deschidea intreaga panorama spre Golful Napoli. In stanga, (insemnand spre sud ) privirea inundata de un soare cald si stralucitor, aluneca pe luciul marii ca intr-un vis ce nu suporta descrieri detaliate, ci doar evocari sau sugerari vagi, spre oraselul Castellamare, atat de rascolit in trecut, pentru a scoate la lumina fostul oras roman Stabiae, complet acoperit de lava Vezuviului in eruptia din anul 79, ca si Pompei, sau Herculaneum.

Limba de pamant ce protejeaza golful Napoli spre sud, servind aceluiasi scop si golfului de Salerno pe latura nordica, inainteaza spre mare, adapostind pe intregul ei promontoriu acea minune de asezare: Sorrento, (atat de cantata in cele mai multe dintre cantonete, ca si Amalfi si Rovella), stralucind in lumina difuza pana la insulele Capri, Ischia si Procida.

Aparitia lor sidefie se oglindeste in albastrul profund al marii de cobalt, ce-a adunat de veacuri in apele sale din Santa Lucia atatea lacrimi de bucurie, de dor, sau disperare, restituindu-le apoi in cantece de neuitat.

Armonia miilor de cantonete plutind ca un abur sonor peste ape si uscat, te astepti, dintr-un moment in altul, s-o poti percepe intr-un pianissimo al unei simfonii celeste peste intinderi imense, cu rezonante de Stradivarius "con sordino", asemenea sunetului marii cuibarit intr-o cochilie de sidef, sunet alcatuit din tumult de talazuri sau clipocit de paraie, din frunze de arin fosnitoare sau vant ce starneste furtuna peste adieri de zefir, iar printre toate, strecurandu-se soaptele de dragoste rostite pe maluri de mare, sub cerul de uitare si vis, de unde lipsesc doar Adam si Eva pentru a ne crede in Paradis; caci nu cred sa existe undeva in lume un golf mai frumos ca cel evocat.

Orasul Napoli, in forma sa de evantai, e cladit la poalele si pe primele pante ale unui amfiteatru de coline, ce se ridica spre nordul golfului.

Curiozitatea si ambitia oricarui turist este sa ajunga de aici pe insula Capri, care cu cei 10 km. patrati pentru 12.000 de locuitori (in 1970, intregeste estetica golfului napolitan, fiind asezata chiar in fata orasului, ca si cand un maestru peisagist ar fi comandat-o ca o completare a acestei panorama magnifice.

Aici, pe la anul 37 a.Hr. si-a petrecut imparatul Tiberiu ultimii zece ani de viata, in palatul ale carui ruine se mai vad si astazi si nu trebuie sa ne mire de ce, din tot imperiul, a ales acest loc. Un drum in panta conduce la primele vile din Capri si continua pana la Anacapri, de unde se deschide privirii una dintre cele mai grandioase panorame. Pe una din aceste inaltimi, (dupa ce urci 777 de trepte), pe un platou acoperit de flori, se profileaza vila doctorului suedez Axel Munthe. Aici a scris el "Cartea de la San Michele" care a facut, la vremea respectiva, inconjurul lumii.

Cine a vazut filmul artistic intitulat ca si cartea, a putut avea intreaga masura a maretiei locului. I-adevarat ca asta se intampla cam de mult. Pentru a putea afla istoricul acestei vile, se poate apela doar la lectura cartii respective, aparute in anul 1969 la Editura pentru Literatura Universala, in traducerea doamnei Teodora Sadoveanu.

Ajuns pe insula Capri nu poti s-o parasesti fara a vizita Grotta Azzura, un celebru monument al naturii, format in malurile stancoase ale insulei, din preajma careia se poate zari locul unde se tin anual concursurile de cantonete din luna septembrie.

Inundata de apa marii, minunata caverna, care se viziteaza intr-o barcuta speciala, este scaldata intr-o lumina stranie, care reflectata de albastrul apei, zugraveste peretii stancosi cu o tenta argintie fosforescenta.

Daca timpul iti permite poti sa dai curs invitatiei localnicilor, care a ramas celebra: "Vedere Napoli e poi Mori" ! Se scrie cu majuscule si este o mica, dar superba, localitate in apropiere de Napoli. Cand se rosteste in necunostinta de ortografie, se denatureaza sensul intelegandu-se: "Sa vezi Napoli si apoi sa mori", ceea ce e cam departe de realitate si destul de lugubru. Cu toate ca multa lume o foloseste in forma aceasta, nu cred ca napolitanii au gandit-o, sau o gandesc, astfel. Deci ramane sa spunem corect ca ei: "Vedere Napoli, e poi Mori"

N-am ajuns nici la Mori, n-am urcat nici cele 777 de trepte spre vila doctorului Axel Munte de la Anacapri, n-am abordat nici celebra stanca de la Posilippo, (Pusilleco in napolitana) martora atator momente de contemplare si deinspiratie, pentru ca timpul sederii mele la Napoli a fost foarte dramuit.

In schimb, dupa ce am fost partas unui rasarit de soare, acel soare napolitan atat de evocat in aproape toate cantonetele, imortalizat de Eduardo di Capua in celebrul sau: "O sole mio", am pornit, intr-un Citroën, spre o destinatie cu rezonante inedite si absolut impresionante, intr-o lume din care s-au pastrat doar vestigii ale unei tragedii petrecute in 24 august al anului 79 dupa Hristos : POMPEI

Propunerea, de fapt, a venit din partea d-nei Livia Stoenescu, redactor la Romania Libera Cultural, care ne-a insotit in acest turneu ca ziarist, si care la ora cand transcriu aceste note de calatorie, se afla cu familia sa, sot si fetita, stabilita definitiv in Canada.

Dar, o sa va intrebati, cum am ajuns eu in aceasta companie? Simplu Livia a fost si a ramas cea mai buna prietena a fiicei mele Felicia, inginer energetician, fost inspector la Renel Bucuresti si care,de mai multi ani, se afla in Italia, cu un contract, (dar nu va mirati, nu in specialitatea de energitician, ci) de solista de muzica usoara, dupa ce, in perioada de stagiu, a absolvit cursurile Scolii de Arta Populara din Bucuresti, la clasa Gloriei Bordea si a Mihaelei Runceanu, si care, dupa un concurs castigat la Amara si prestatii la Casa Centrala a Armatei sau la restaurantul Berlin, propunandu-i-se un contract de sase luni intr-o statiune pe tarmul Adriaticii, in apropiere de Pesaro, acceptand conditiile oferite, cu mult peste cele care le putea realiza in profesia sa, desi ne dadea cu "tifla" celorlalti salariati din familie, a semnat contactul, fara ezitare, dupa o noapte de gandire. Si iat-o "vinzand castraveti"la gradinar si inca la supra-pret. Si din sase luni, cat se stipula in primul contract,

s-au facut peste zece ani, cu perspectiva de a se prelungi, atata vreme cat si-a castigat o pozitie privilegiata in oraselul in care s-a stabilit definitiv: Spoleto, din regiunea Umbria cu capitala Perugia, unde, este si solista in corala Domului.

In vara anului 2006, cand inca mai lucram la aranjarea tuturor materialelor adunate si traduse din multiple surse, si se apropia cu pasi repezi intrarea tarii noastre in U.E. ,intra si ea in al 15-lea an de sedere in Italia). Ar mai trebui adaugat faptul ca "aschia nu sare departe de copac" si, iata de ce, ma regaseam in imperiul cantonetei cu propria fiica, venita de la sute de kilometri departare sa ma intalneasca si, cu siguranta, nu numai pe mine. Filiatia si prietenia sunt doua tipuri diferite de afectiune.

Totusi nu stiu nici astazi, in ce masura acest drum, destul de lung si obositor, a fost facut in numele prieteniei sau al sangelui!.

La urma urmei, as putea accepta chiar si semnul egal.

Pe "guide des fouilles" (ghidul sapaturilor arheologice) primit ca amintire, au ramas intiparite, mai mult decat pe coperta cartii,- pe endocard-, cuvintele incarcate de umor: -"In amintirea frumoasei aventuri, cand am intrat in Pompei cu "retro marcia".

Deja nu mai stia de "marche arrière" (marsarierul autohton), asa cum la cilindreea unei masini de-acum ii spunea "cilindrata". Si asta nu din snobismul cunoscut din literatura : -"Ti! afurisita grebla!, ci pentru firescul situatiei.

A doua zi, nu-mi venea sa cred ca va trebui sa parasesc acest colt de "Rai"! In mine se zbateau doua despartiri: una definitiva, constient fiind ca nu se va reedita niciodata, ceealalta, poate mai putin dramatica, in functie de durata despartirii si de desfasurarea evenimentelor. Oricum, Napoli ramanea chintesenta experientei mele vizuale si afective, nu numai pentru ca mi-a oferit cadrul celei mai dorite si implinite intalniri in inima inimei sale, ci pentru ca mi-a revelat ideea de a vorbi mai pe larg despre tot ceea ce inseamna Napoli si cantecele sale indragite.

Iata deci inca o motivatie pe langa cele expuse la inceput, pentru alcatuirea acestei indraznete lucrari.

Nce simmo a la partenza Suntem la plecare

Io mme ne vacco.addio! Eu ma duc. adio!

Napule bella mia, Frumosul meu Napoli

Non te vedraggio cchiù Nu te voi mai vedea.

A chiagnere mme vene Imi vine sa plang

Napule bella, Addio! Frumosule Napoli, Adio!

Dar ca sa nu ma dezic de idea revelarii a tot ce inseamna Napoli, ca in preajma oricarei despartiri, sa mai cuprindem, cu privirea inlacrimata, ultimele contururi ale acestui Paradis, din care nu suntem alungati, si totusi trebuie sa-i spunem Adio! Cat de inspirate au fost, sunt si vor fi, (cat timp va mai exista pe pamant o voce omeneasca sa le rosteasca), versurile lui Libero Bovio puse pe muzica de D'Annibale:

"Chist' e 'o paese d' 'o sole Aceasta e tara soarelui

Chist' e 'o paese d' 'o mare Aceasta e tara marii

Chist' e 'o paese addo tutt' 'e pparole, Tara unde toate cuvintele

So' doce o so' amare, Fie dulci sau amare,

So' sempe parole d'ammore"! Sunt mereu cuvinte de iubire

NAPOLI (in napoletana Napule) Regiunea: Campania, Provincia: Napoli, Coordonate: Latitudine=40o50' 0"; Longitudine=14o 15' 0" ; Altitudine= 142 m. ;Suprafata=117 km2 ; Locuitori= 1.000.170 (la 31 mai 2005) ; Densitate=8457/km2 ; Fractiuni ad-tive = Comune alaturate: Arzano, Casandrino, Casavatore, Casoria, Cercola, Marano di Napoli, Melito di Napoli, Mugnano di Napoli, Portici, Pozzuoli, Quarto, San Giorgio a Cremano, San Sebastiano al Vesuvio, Volla. Cod de cadastru= F 839; Cod ISTAT= 063.049;

Numele locuitorilor= napoletani sau partenopeeni.--Sfinti Patroni= San Gennaro si Santa Patrizia, -- Ziua festiva= 19 septembrie.

Napoli este capitala provinciei omonime si a regiunii Campania, un oras cu circa un million de locuitori si cu patru milioane patru sute de persoane in aria metropolitana (cuprinzand si zona provinciei Caserta, Avellino si Salerno. Napoli, al treilea oras al Italiei ca numar de locuitori, este cel mai mare aglomerat urban al tarii dupa Milano si al saptelea in clasificarea ariei urbane celei mai populate din Europa. Este de retinut printre altele ca la Napoli locuieste o cincime din intreaga populatie regionala iar in provincia sa, o alta jumatate.

"Seducatorul oras", cum l-a numit Vittorio de Sica in filmul din 1954 "La baia di Napoli",(baia=golf mic) este considerat de multi, unul din cele mai frumoase orase ale Italiei, asezat pe golful Napoli, intre Vezuviu si aria vulcanica a campurilor Flegrei. Centrul sau istoric de o deosebita importanta istorica si arhitectonica, reprezentand jumatate din turismul national si international, este unul din siturile pe care UNESCO le-a declarat patrimoniu al umanitatii.

Orasul a fost probabil intemeiat de locuitorii coloniei grecesti din Cuma, in jurul secolului al 8-lea i.Hr, in zona actuala numita "dei decumani", (a zecea legiune romana nu departe de unde se afla preexistentul oras Partenope) numita Paleopolis (orasul vechi) pe actualul Monte Echia, pentru care regiunea a fost numita Neo-polis (noul oras).

In anul 326 i.Hr., ca urmare a razboaielor samnite, ( samnitii erau o populatie care, in antichitate, a locuit in centrul Peninsulei Italice, opunand o puternica rezistenta cuceririi romane) acestia au cucerit Napoli.

In decursul secolelor, Napoli a gazduit multi imperatori romani care isi petreceau acolo pauzele lor guvernamentale. In 476 d. Hr. ultimul imperator roman (Romulus Augustus) a fost detronat de regele gotilor Odoacru, si intemnitat in "Castel dell'Ovo".

In secolul VI, Napoli a fost cucerit de bizantini, ulterior devenind ducat autonom. In 1137 Normanzii au cucerit Napoli. Ducatul disparand, a fost intemeiat Regatul Siciliei cu capitala Palermo. Orasul a trecut apoi in mana Svevilor, populatie germanica originara din zona Baltica.

In 1266, Papa a atribuit regatul Siciliei Angioinilor (Casa de Anjou) care au mutat capitala de la Palermo la Napoli. Dupa moartea lui Federico al II-lea de Svevia din februarie 1250, pontiful Inocentiu al IV-lea, a decis sa ofere coroana Neapolului, fratelui lui Ludovic al IX-lea din Franta, Carol d'Anjou, pentru ca renuntase la dreptul de numire si de jurisdictie asupra eclesiasticilor, ivindu-se posibilitatea de unire a coroanei Neapolului cu cea imperiala, cum de fapt se intamplase cu Friderich al II-lea.

O saptamana dupa victoria de la Benevento pe Manfredi, la 7 martie 1266, descendentul Casei de Anjou intra triumfal in Napoli.

Era pentru prima data cand orasul ajungea la demnitatea de capitala si gazduia curtea regala.

Noii suverani s-au preocupat de infrumusetarea orasului cu fantani si bai publice si mai ales de ameliorarea retelelor stradale. In interiorul zidurilor viabilitatea era garantata de trei strazi perpendiculare, astazi via San Biaggio dei Librai, Tribunali si via Anticaglia, caracterizate de portaluri publice sub care se dezvolta o vivace viata citadina.

Operele de mai mare importanta insa, au fost Castelnuovo, exemplu tipic de resedinta regala, care simboliza piatra de incercare a puterii lor si Castel San Elmo, fortareata construita pentru a proteja orasul. Carol I de Anjou se gandea numai la interesele sale politice, urmarind in mod predominant sa consolideze stapanirea din Italia, mai ales in Lombardia, Piemont si in Toscana, ca vicar imperial si s-o extinda spre Balcani si Orientul apropiat. A ajuns intr-adevar sa se proclame rege al Albaniei.

A sporit deasemenea si legatura cu regele Bela al IV-lea al Ungariei, unind in casatorie pe fiii Carol si Isabela cu cei ai suveranului maghiar: Maria si Ladislau.

Dar succesele au fost urmate de un treptat decline, cauzat pe de o parte de nemultumirea populatiei siciliene pentru stramutarea capitalei, cat si pentru prea multele taxe de platit, astfel ca in 1282 a izbucnit pe neasteptate revolta anti franceza din Sicilia (Guerra del Vespro),care a inspirat peste ani libretul la opera "Vecerniile Siciliene" de G. Verdi.

Condusa de nobilimea insulara si Pietro al III-lea de Aragon, sot al Constantei, fiica lui Manfredi, deci continuator al dinastiei Sveve, dupa doua decenii de batalii si de fapte eroice, s-a ajuns in 1302 la pacea din Caltabellotta, care a decretat despartirea Siciliei de regatul Neapolului si trecerea ei catre Aragonezi. Mai tarziu, in 1442, aragonezii au cucerit si regatul Napoli. In 1501 acelasi regat a fost cucerit de catre spanioli.

In cursul razboiului de succesiune spaniola, este randul Austriei sa cucereasca in anul 1707 regatul Napoli, tinandu-l sub ocupatie pana in 1734, an in care regatul si-a recapatat independenta. Sub dinastia Burbonilor, Napoli devine una din principalele capitale europene.

Spre sfarsitul secolului XVIII, Napoli a fost recucerit de francezi, condusi de generalul Napoleon Bonaparte, pe care apoi l-a incredintat fratelui sau Giuseppe. In 1815, odata cu infrangerea definitiva a lui Bonaparte, la Congresul de la Viena, Napoli a revenit in mana Burbonilor. In 1860 insa, regatul celor doua Sicilii a fost cucerit de cei 1000 luptatori ai lui Garibaldi si anexat la regatul Italiei.

Napoli este adeseori ales de turisti ca punct de referinta pentru vizitarea atractiilor din imprejurimi, ca: Pompei, la Reggia di Caserta, Capri, Ischia, Coasta amalfitana, dar orasul in sine are un bogat patrimoniu cultural fara egal si care in ultimii ani a fost reevaluat,

datorita evenimentelor anuale ca "Maiul Monumentelor" si alte initiative artistice si culturale. Napoli este cunoscut, in special, pentru castelele sale grandioase:

"Castel dell'Ovo", care este parte integranta din cunoscuta panorama a golfului. Se numeste astfel pentru ca, dupa legenda, Virgiliu ar fi ascuns, in secret, un ou care sustinea toata structura edificiului si care in momentul in care ar fi fost rupt, intreg edificiul se prabusea aducand catastrofe orasului. El se inalta pe insulita Megarida, unde in secolul al VII-lea i. Hr. au debarcat Cumanii care au intemeiat asezarea Partenope. A fost construita si vila romanului Lucius Licinius Lucullus, fortificata de Valentiniano III si care a adapostit pe ultimul imparat roman detronat, Romulus Augustus, mort la putin timp dupa aceea

Ca urmare a succesive intamplari, in secolul XII a fost reconstruit de Normanzi si apoi restaurat de Aragonezi. In prezent, se organizeaza expozitii si conferinte, cu intrare libera, De remarcat este maestuozitatea fortaretei si terasa tunurilor. Deasemenea este caracteristic targul marinarilor desfasurat la baza edificiului.

Castel Capuano a fost construit in 1153 de Wilhelm I de Sicilia si desi a fost destinat pentru curte regala fortificata, a vazut foarte putin viata de curte, deoarece pe atunci Regatul Siciliei avea capitala la Palermo.

Dupa urcarea pe tron a Svevilor, Frederic II locuia adeseori la Napoli, ingrijind in special fortificatia castelului pozitionat strategic pe principalul drum de acces in oras de pe pamant. Pana la revenirea dinastiei Aragonese, Poarta Capuana era pozitionata chiar in fata castelului.

Cea actuala, renascentista, a fost edificata putin mai alaturi, fiind opera lui Giuliano da Maiano. Sub vice-regele spaniol Don Pedro de Toledo la castel au fost alaturate si Tribunalele Regatului. Pentru urmatorii 500 de ani, Castel Capuano era sinonim cu acestea. Abia de cativa ani s-a initiat transferarea Oficiilor Judiciare intr-o cladire noua si moderna.

Castelnuovo, a fost construit intre 1279 si 1282 de Carol I de Anjou, cu destinatia de palat regal sub dinastia sa. In timpul lui Robert de

Anjou au fost gazduiti, printre altii, Petrarca si Boccaccio. Dupa cucerirea aragoneza, castelul a fost complet refacut, din vechiul edificiu ne mai ramanand nimic decat Capela Sfintei Barbara. Sunt impunatoare cele cinci turnuri din roca vulcanica si tuf, care delimiteaza zidurile. Arcul de triumf din marmora, printre turnurile medii si de paza, a fost construit de Francesco Laurana si glorifica intrarea lui Alfons I de Aragon in Napoli la 26 februarie 1443. Santul de aparare, astazi asanat, adapostea, conform unei legende, un crocodil care musca din nefericitii inchisi in tainitele Castelului.

Monumentala sala a baronilor care astazi adaposteste reuniunile Consiliului comunal, era sala centrala a castelului. A fost numita astfel pentru ca in 1487 au fost arestati baronii care au conspirat impotriva lui Ferrante I de Aragon, tocmai adunati de el pentru a celebra nunta unui nepot. Astazi edificiul adaposteste Muzeul Civic.

In sala sa centrala, Pietro da Morrone urcat pe tron ca Celestin al V-lea in decembrie 1294, - cum aminteste Dante "fece per viltade il gran rifiuto"luand drumul ascezei lui Bonifaciu al VIII-lea, dupa un conclav tinut in acelasi loc.

Referirea la Dante, ma intoarce in timp cu multi ani in urma, pentru ca am recunoscut in fragmentul citat, un vers din Divina Comedie: Cantul al 3-lea din Infernul lui Dante, de care ma leaga amintiri ce nu le pot uita, dar nici ocoli.

La Liceul Sf. Vasile din Blaj, era obiceiul ca de 30 ianuarie, cand se cinsteau patronii scolii, cei trei ierarhi: (Vasile,Grigore si Ioan) sa se organizeze mari serbari, din care nu lipseau recitarile din toate limbile predate in scoala: latina, greaca, romana, franceza, germana, italiana.

Pentru cinstea de a fi ales in acest grup de recitatori, trebuia sa dovedesti prin concurs aceste aptitudini, care nu se rezumau numai la talentul actoricesc, ci mai ales la stapanirea perfecta a limbii poeziei pentru care concurai. Pe scurt, nu am lipsit in nici un an de pe podiu. In clasa VI-a am castigat concursul la limba franceza cu poezia "Aprés la bataille" par Victor Hugo, Intr-a VII-a la romana cu "Floare si genune"de Panait Cerna , iar intr-a VIII-a la italiana cu Cantul al 3-lea din Divina Comedie de Dante din volumul Infernul, care incepea cu -"Per me si va nella cittá dolente, Per me si va nell'eterno dolore; Per me si va tra la perduta gente" (De unde mi-a si ramas, printre colegi, porecla de "Per me si va")

La banchetul de absolvire, tinut inainte de bacalaureat, pentru motive lesne de inteles, seria noastra a obtinut pentru prima data in istoria scolilor blajene, aprobarea de a organiza acest banchet, cu dans, alaturi de colegele de la Liceul de fete. Ni s-a pus la dispozitie incapatoarea sala de gimnastica a liceului.

Evident ca toti profesorii nostri, impreuna cu sotiile si in frunte cu directiunea, au participat la banchet si, -de ce nu ? si la dans!

Chiar si profesorii pe care nu-i avusesem la clasa permanent, deoarece erau la unele materii importante trei, ba chiar patru titulari, au fost invitati. De ex. la romana aveam pe D-nii Virgil Stanciu, ajuns ulterior conf.univ. la Facultatea de Filologie din Cluj, Nicolae Comsa, Grigore Padureanu si Eugen Bucur. La religie preotii: Simion Crisan, Alexandru Todea -viitorul cardinal - Ioan Miclea si Iosif Naghiu, tatal tenorului de opera Octavian Naghiu, coleg de liceu, fiind insa in cursul inferior, la acea data. Desi era singurul profesor de muzica al liceului, nu pot sa--l trec cu vederea pe maestrul meu, de mai tarziu, la forme muzicale si contrapunct, Sigismund Toduta

La educatie fizica ii aveam pe d-nii: Victor Cretu si Ion Rinea. Cel de al doilea imi era cumnat, fiind casatorit cu vara mea primara, fiica directorului liceului, profesorul de stiinte.naturale, Ioan Pop Campeanu, casatorit cu sora tatalui meu. Desigur ca de amenajarea salii si de buna desfasurare a acestui banchet "insolit" ne-am ocupat cu totii, dar Rinea a fost dispecerul, mai ales ca ne pusese la dispozitie sala de sport si mai pusese si o vorba buna pentru aprobare, ca "de"! era doar vorba de cumnatul sau si nepotul directorului. .

Desi am divagat putin de la tema principala, urma sa spun ca in conditiile de atunci nu aveam ocazia sa ne cunosteam prea bine cu colegele de liceu, deoarece, pe langa faptul ca nu se puteau concepe clase mixte, o buna parte mai erau si interni.

Totusi, nu mica mi-a fost surpriza cand facand prezentari "ad hoc" sau invitand colegele la dans, sa fiu intampinat, de unele, cu un zambet complice, insotit de exclamatia:

--"Aaaa! Per me si va!?. . Incantata!! ..dar te cunosc!!! ??

Cred ca aici, ca in jocul de-a telefonul, de raspandirea poreclei respective, s-a facut "vinovata" Rodica Suciu, fiica unuia din profesorii nostri de istorie, Coriolan Suciu, care fusese, la randul sau, coleg cu tatal meu, tot la acest liceu. Din acest motiv ne cunosteam foarte bine, fiind prieteni de familie. De altfel, cand limbile s-au mai dezlegat, si atmosfera era nesperat de calda si prielnica, a recunoscut ca are o contributie "majora" in acest inocent joc.

Revenind la inceput, trebuie spus ca totul se petrecea dupa un anumit protocol. Dupa terminarea recitarii, insotit de aplauzele publicului, trebuia sa ajungi in sala la fotoliul Mitropolitului, care, dupa ce sarutai inelul episcopal, iti inmana un plic, cu un premiu destul de consistent. La vremea respectiva postul ramas vacant, dupa moartea mitropolitului Alexandru Nicolescu, era girat de Dr. Valeriu Traian Frentiu, mort peste cativa ani, martirizat in inchisoarea de la Sighet, alaturi de alti prelati, si de o buna parte a elitei intelectuale a tarii..

Textul din Divina Commedia de Dante Alighieri, pe care mi-l amintesc si acum, dupa mai bine de o jumatate de secol, pregatea textul citat anterior, astfel:

"Ed io che riguardai, vidi un insegna Poscia ch'io v'ebbi alcun riconosciuto

Che girando, correva tanto ratta, Vidi, e connobbi l'ombra di colui

Che d'ogni posa, mi parea indegna. CHE FECCE PER VILTADE, IL GRAN RIFFIUTO

E dietro le venia ,di gente, si lunga tratta Incontanente intesi e certo fui

Ch'io non avrei mai creduto Che questa era la setta dei cattivi,

Che morte tanto ne-avesse disfatta. A Dio spiacenti ed a nemici sui....etc.

Iata cum si de ce, textul subliniat, a declansat de-odata acel resort, inca neruginit, al amintirilor, impingandu-ma la aceste confesiuni.

Vreau sa mai spun ca, dupa catva timp, am primit la secretariatul liceului un plic cu o scrisoare de felicitare, care insotea romanul lui Allessandro Manzoni:"I promessi sposi" (Logodnicii), cu specificatia: "Dono dell Istituto di Coltura Italiana in Romania". Si as mai adauga ca inca din liceu, plecam la drum cu doua limbi de circulatie bine cunoscute: franceza si italiana, pe langa putina latina, emblema scolilor din Blaj.

Dar sa ne intoarcem la castelele pe care le mai aveam de vizitat:

Castelul Sant' Elmo: a fost edificat pe varful colinei Vomero spre anul 1275 de catre Carol I de Anjou, cu numele de Belforte. Complet restaurat intre anii 1538 si 1546 de catre viceregele Don Pedro de Toledo, i s-a adaugat actuala temelie in stea. A fost teatrul ultimelor aparari disperate ale patriotilor Republicii napolitane contra reactiunii burbonice in 1799. Astazi gazduieste adeseori evenimente de nivel international, gratie vastitatii si solemnitatii sale si a splendidei panorame asupra orasului.

Palatul regal A fost centrul de greutate al puterii la Napoli din 1600 pana in 1946. Edificat prin vointa viceregelui Ferdinando Ruiz de   Castro, a fost realizat de Domenico Fontana (de care se leaga in mod deosebit monumentala fatada spre Piata Plebiscitului) si reamenajat de mai multe ori de diferiti suverani.

Salile sunt somptuos impodobite cu picturi in fresca in stiluri diverse, dupa gustul suveranilor care l-au locuit. De o deosebita maretie este Scara de Onoare din marmura. Gradina exotica a fost realizata in anul 1841.

Fatada a fost imbogatita la sfarsitul secolului XIX cu mari statui ale principalilor regi ai Neapolului: Ruggero il Normanno, Federico II de Svevia, Carol I de Anjou, Alfonso I de Aragon, Carol al V-lea de Habsburg, Carol al III-lea de Burbon, Gioacchino Murat, Vittorio Emmanuele II de Savoia.

Palatul Regal Capodimonte : a fost edificat de Carol al III-lea in secolul al XVIII-lea, in rezervatia de vanatoare preexistenta pe colina omonima. A fost locuit de Ferdinand IV si de Geoacchino Murat, iar din 1950 a devenit MUZEU NATIONAL, cum era prevazut la inceput. In saloanele sale sunt expuse opere de Michelangelo, Raffaello, Botticelli, Tiziano si Caravaggio, ca si o importanta colectie de portelanuri. Parcul vast care inconjoara palatul, este principalul plaman verde al orasului si tinta favorita a familiilor napolitane la sfarsit de saptamana.

Muzeul Arheologic National din Napoli: la origine Real Museo Burbonico, a fost initial prevazut pe Capodimonte, pentru a adaposti colectiile de marmuri farnesiene pe care Carol de Burbon le-a mostenit de la mama sa. Cu descoperirea oraselor ingropate de eruptia Vezuviului, Pompei si Herculanum , marele numar de documente regasite, l-au determinat pe suveran sa creeze un muzeu de mai mare respiratie, utilizand edificiul din secolul XVI, Largo delle Pigne, fosta cazarma de cavalerie si in epoca sediul Universitatii. Lucrarile de amenajare s-au prelungit pana in 1818 si doar Ferdinand I, le-a vazut terminate.

La ora actuala contine o ampla culegere de obiecte din epoca romana provenite din siturile de la Pompei si Herculanum, marmura, mozaicuri, precum si una dintre cele mai importante colectii egiptene, alcatuita din unele din cele mai bine conservate mumii existente.

Este considerat ca unul din cele mai importante muzee arheologice din Europa.

Teatrul San Carlo, inaugurat la 4 noiembrie 1737 este cel mai vechi teatru de opera in activitate din Europa. Ca dimensiuni si concptie a reprezentat prototipul teatrelor lirice construite ulterior. Pentru oras a fost mai mult decat cel mai demn cadru de desfasurare a marii scoli muzicale napolitane. In 1816 a fost restaurat ca urmare a unui incendiu, si actuala fatada, porticul si holul sunt la fel ca cele vechi.

Printre celebrii directori artistici ai teatrului s-au numarat Gioacchino Rossini si Gaetano Donizetti.

Edificii de cult. Privind orasul de la inaltime, primul lucru care atrage privirea este numarul mare de cupole si cruci care pun in evidenta multiplele biserici. Napoli in '700 era supranumit "Orasul cu cele 500 de cupole", dar si astazi oasul partenopean pare sa aiba cel mai mare numar de edificii religioase din lume. Dintre acestea se desprinde

Manastirea Santa Chiara, in inima centrului istoric al orasului, construita intre 1310 si 1340, prin vointa lui Robert de Anjou. Planului original de constructie gotica, i-a urmat o restructurare baroca in secolul XVII, pentru ca in 1943 sa fie aproape in intregime distrusa de masivele bombardamente ale aliatilor si refacuta complet in forma sa originala gotica. Interiorul care te surprinde prin vastitate si simplicitate, adaposteste mormantul regelui Robert in spatele altarului principal, iar printre mormintele din capele, este cel al reginei Maria Cristina de Savoia, si al eroului national Salvo D'Acquisto.

Biserica Gesu Nuovo este asezata in piata omonima, in apropiere de Santa Chiara. Inaugurata in 1597, a fost voita de iezuiti si edificata pe locul unde fusese inainte palatul Sanseverino, al Principelui de Salerno. Intr-un curat stil baroc, interiorul foarte bogat decorat, cu stucatura in aur, statui si fresce (in cea mai mare parte de Belisario Corenzio) glorifica multi sfinti printre care Ignatiu de Loyola, si Giuseppe Moscati. Fatada apartinand palatului preexistent, este din roca vulcanica cu ornamente de piatra in relief.

Domul are o importanta centrala pe plan istoric. Pe locul sau exista probabil un templu al lui Apollo si prima catedrala s-a edificat de Constantin in secolul IV. Domul propriu zis, a fost construit sub dinastia Anjou, dar modificat continuu de-alungul secolelor, pe punctul de a a fi un tot de stiluri diferite: fatada pseudo neogotica construita in sec. XIX , portale in gotic cu inflorituri, interioarele in buna parte baroce.

Capella del Tesoro, edificata in baroc curat napolitan. Ca punct de atractie al bisericii, Capela detine statuia de bronz a lui San Gennaro si 51 de statui din argint ale altor sfinti. Tezaurul este alcatuit din diferite donatii ale suveranilor si ale enoriasilor bogati, printre care se distinge mitra de argint a lui Matteo Treglia imbogatita cu pietre pretioase. In Capela este deasemenea pastrat craniul sfantului si mai ales sticluta in care este inchis sangele sau, obiect al celei mai celebre "minuni" ale lumii, cel al lichefierii.

Biserica San Domenico Maggiore: este si ea fructul unei stratificari de stiluri. Edificata intre 1283 si 1324 sub Carol II de Anjou, a fost apoi restaurata datorita unor erodari in timp, prin sec.XVII, in cheie de bolta baroca, dar o incercare de a o readuce la stilul original gotic a avut loc in sec. XIX. In marea Capela a Crucifixului este pastrat chiar un crucifix care se spune ca i-ar fi vorbi lui Toma d'Aquino care a studiat teologia in manastirea alaturata de Universitate. Sacristia este acoperita de o fresca a lui Francesco Solimena, reprezentand "Triumful ordinului Dominican" care locuiau in acest lacas unde sunt depusi suverani si nobili Aragonezi. Construita in secolul XIV, poate fi amintita biserica:

San Giovanni a Carobanara fondata de nobilul Gualtiero Galeota, in care se gaseste monumentul funebru al regelui Ladislau. Peretii sunt acoperiti de fresce din scoala lui Giotto. Este important si padimentul in maiolica al Capelei Caracciolo del Sole, realizat in 1427.

In incheiere (desi nu am epuizat decat o mica parte) se mai poate aminti:

San Lorenzo Maggiore edificata de Carol I d'Anjou in sec.13, pe locul unei biserici paleo crestine. Fiind mereu reamenajata de-alungul secolelor, este si ea un amestec de baroc si gotic. Turnul campanilei a fost teatrul revoltei lui Masaniello. In interior sunt adapostite mormintele Caterinei de Austria, Giovanna si Carlo de Durazzo, Robert d'Artois.

In aceasta biserica Giovanni Boccaccio a intalnit-o pe iubita sa Fiametta si tot aici Francesco Petrarca s-a rugat in noaptea de 4 noiembrie 1343, terorizat de prezicerea unei inspaimantatoare furtuni facute de un sihastru.

Cu aceste date sa fi stat la Napoli, nu doua zile, ci, macar o saptamana! Dar ca sa nu fiu lacom, fiindca nemultumitului i se ia darul, ma intreb cum ar fi fost daca nu ajungeam de loc in acest Paradis daca, prin cine stie ce intamplare, nu participam la acest turneu.?! Cu siguranta ca mi-ar fi lipsit o buna parte din stimulentul necesar abordarii acestui subiect, sau poate ca respectivele randuri, nici nu s-ar mai fi scris.!!!