Hugo Wolf - culme a lied-ului german

Hugo Wolf - culme a lied-ului german

"O opera in miniatura pentru o singura voce si pian", asa a caracterizat E.Decsey [1] lirica lui Hugo Wolf , compozitorul care, dupa opinia lui Ladislau Füredi: "cunoscand tonul cald al lui Schubert, finetea si duiosia lui Robert Schumann - a adus liedul pe cele mai inalte culmi. Hugo Wolf, ca un reprezentant al ultimei perioade a secolului al XIX-lea, se transforma in interpretul nuantat, in artistul psiholog, in a carui muzica isi gaseste ecoul vibratia cea mai fina a sensibilitatii umane, intr-o gama larga si bogata de manifestari" .

Hugo Wolf a fost apreciat ca unul din marii reformatori ai liedului, nu de putine ori fiind catalogat drept un "Wagner al liedului" [4]. Desigur, creatia lui Wolf nu poate fi judecata fara a se face referiri la opera lui Wagner, cu toate ca influentele autorului Aurului Rhinului si al lui Tristan se vadesc mai puternice in creatia altor compozitori, precum Liszt sau Jensen. Dar, daca despre Wagner se poate spune ca a reformat opera, nu se poate afirma, totusi, ca Hugo Wolf ar fi fost un reformator radical al liedului, pentru ca liedul lui Wolf nu este nici pe departe atat de radical innoit fata de cel al predecesorilor, ca dramele muzicale ale lui Wagner. Wolf este mai degraba un continuator al marilor creatori de lied - Schubert si Schumann. La fel ca si Schubert, Wolf a gasit intotdeauna corespondentul sonor cel mai adecvat pentru atmosfera fiecarui lied, fie durerea sufleteasca sau disperarea, fie umorul candid, gluma sagalnica, sau bucuria dragostei. Luand exemplul lui Schumann, Wolf a acordat o atentie deosebita alegerii textelor poetice, dar si comuniunii dintre muzica si poezie, neexistand in creatia sa lirica nici o nota muzicala care sa nu fie motivata din punct de vedere al ideii poetice. Asa incat, un muzician care gaseste (in cele peste 350 de lieduri ) cu usurinta intonatii atat de caracteristice, bunaoara, pentru poezia meditativ-sentimentala a lui Eduard Möricke, Goethe si Eichendorff sau pentru senzualitatea, pasiunea si cochetaria poeziei spaniole si italiene, nu poate fi catalogat decat ca un mare artist. Totodata, asemeni lui Robert Schumann, Hugo Wolf personalizeaza acompaniamentul pianistic, dar eliberandu-l de vocalitate si, la randul ei, vocea de pian, cele doua entitati devin parteneri de egala valoare Pianul nu se mai limteaza sa sustina si sa acompanieze vocea, ci uneori dubland-o sau dialogand cu ea, tese relatii interactive. Pianist excelent, frecvent acompaniator al tenorului Ferdinand Jäger (interpret, cunoscut in epoca, al rolului Parsifal) in turneele acestuia, Hugo Wolf construieste liedurilor sale o partitura pianistica complexa, care il situeaza pe pianistul insotitor deasupra conditiei de simplu acompaniator, solicitandu-i punerea in valoare a tuturor valentelor unui act interpretativ artistic: intelegere estetica, sensibilitate si o avansata tehnica pianistica. Acesta este, de fapt, factorul inovator pe care Wolf il aduce in evolutia genului.

Unul dintre celebrele sale lieduri este Der Feuerreiter - Calaretul de foc, pe versuri de Eduard Möricke, a carui atmosfera demonica este realizata si cu ajutorul unei scriituri pianistice deosebit de dificile, si care denota o anume independenta a acompaniamentului. Cu o organizare ritmica riguroasa, pe formula: ,ce se repeta ostinat, si o scriitura cromatica incarcata, pianul realizeaza vartejuri ale sunetelor asemanatoare unor satanice tulumbe de foc care cresc pe o paleta dinamica de la pianissimo, pana la fortissimo, in octave dezlantuite la ambele maini. Cu toata aceasta personalizare, Wolf limiteaza, cu mare arta, individualitatea pianului, incat independenta sa apropiata de virtuozitatea solistica nu capata niciodata o importanta atat de covarsitoare incat sa umbreasca vocea a carei partitura este scrisa in stil wagnerian, aproape declamatoriu. Putem trage astfel concluzia ca cele doua componente - voce si pian - sunt in creatia lui Wolf parteneri de dialog de egala valoare, cu un tel convergent: realizarea unitatii perfecte a genului lied.

Asa cum precizam si mai sus, pasiunea cu care compozitorul patrunde in lumea de idei si sentimente a personajelor poemelor alese (nici unul de valoare inferioara) transmite muzicii sale viruti expresive deosebite. Continutul estetic-tematic al poeziei este absorbit in asa masura de muzica instrumentala, incat vocii nu ii mai revine, uneori, decat rolul de a preciza prin expunerea textului, imaginea cadru a desfasurarii subiectului poemului respectiv. Mai precis, cuvantul genereaza atat linia melodica, cat si ritmul:

Ex. in liedul : Wer auf den Wogen:

Sau in liedul: An eine Aeolsharfe (Catre o harpa eoliana)

Angelehnt an die Efeuwand:

Se observa, aici, influenta accentelor silabice asupra organizarii ritmice:

Ex.: In liedul Verbogenheit (Singuratate): influenta muzicalitatii silabelor cuvintelor asupra desenului melodic:

Laß, o Welt, o laß mich sein:

Sau: Auf ihrem Leibrößlein / Auf ih - rem Leib-röß-lein

Intregul corpus de miniaturi vocal-instrumentale al lui Hugo Wolf se grupeaza in jurul creatiei catorva poeti ale caror poeme, pline de sensibilitate si-au gasit rezonanta in muzica sa. Compozitorul a preferat versuri care exprimau tristete, zbucium, deznadejde, acestea fiind o oglinda muzicala a propriilor suferinte si dezamagiri. Nici poezia plina de candoare sau umor fin nu i-au fost straine compozitorului. Liedurile: Porunca, Marturisire, Prevenire, La o nunta, Cursa cu soareci sunt doar cateva din sclipitoarele sale glume muzicale insotite de un colorit sonor incantator, de o sagalnica spiritualitate si o melodica eleganta. Creatia sa, care cuprinde peste 350 de lieduri, dezvaluie afinitatile compozitorului pentru poezia germana de calitate, dar si pentru poetica meridionala - italiana sau spaniola. Dupa ce a dat la iveala 71 de lieduri, publicate la Viena in perioada anilor 1869 - 1880, Wolf compune un manunchi de miniaturi vocal-instrumentale pe versurile poemelor lui Heine si, poate ca un omagiu adus inaintasului sau Robert Schumann, grupul de lieduri abordeaza unele poezii care, l-au inspirat si pe marele maestru (Ex. Aus meinen grossen Schmerzen - Din marea mea durere).

Un alt poet ale carui versuri, pline de sensibilitate, ocupa un loc important in creatia lui Hugo Wolf, ele definindu-i stilul propriu, este Eduard Möricke. Primul poem al lui Möricke, pe ale carui versuri Wolf a compus muzica, Mausfallen - Sprüchlein (Proverbul despre cursa de soareci), cu subtitlul: Das Kind geht dreimal un die Falle und spricht (Copilul se invarte de trei ori in jurul cursei si vorbeste) este o mica istorioara pentru copii. Autorul contureaza aici personaje care contribuie la realizareaa unei anume dramaturgii in miniatura (foloseste 51 de cuvinte); vocea il reprezinta pe copilul-vanator, iar pianul - soricelul. Partitura pianistica, plasata la ambele maini, in registrul cheii sol, solicita o interpretare lejera, delicata, pe varfuri de degete. Caracterul usor ludic al muzicii se impleteste cu umor fin ce transpare din sonoritatile incantatoare ale unei pianistici expresive si clare,extrem de delicate din punct de vedere dinamic. Liedul Mausfallen - Sprüchen, ar putea fi considerat o mica sceneta in care copilul (vanator) se invarte in jurul capcanei si vorbeste:

"Mici oaspeti, casa mica, draga soricica, draga soricel

Aseaza-te in seara asta la lumina lunii;

Inchide insa bine usa dupa tine,/ Auzi? Fereste-ti coada!

Dupa masa cantam si dansam

Witt,witt!

Pisica mea batrana danseaza, probabil cu noi

Auzi? Auzi?"

(traducerea versurilor, Melania Botocan)

Partitura pianistica nu are un rol ilustrativ asa cum s-ar crede, ci are rolul de a crea un personaj - soricelul, care participa direct la conturarea scenetei, in dialogul cu vocea (copilul).

Poemul lui Eduard Möricke An eine Aeolsharfe - Pentru o harpa eoliana a atras deopotriva atentia lui Johannes Brahms si a lui Hugo Wolf. Similitudinile de scriitura, in acorduri arpegiate, se datoreaza dorintei celor doi autori de a ilustra instrumentul cu coarde ciupite - harpa.

Liedul debuteaza cu un preludiu, de fapt, o preludiere a unui recitativ acompaniat pe textul (mas. 1-12):

"Sprijinit de zidul de iedera / Al acestei terase inalte

Tu, o muza nascuta din aer, / Joc de coarde misterios

Incepe, incepe din nou jeluirea ta melodica!"

Cadentarea accentelor silabice ale poemului (in limba originala, germana) imprima discursului melodic al recitativului o ritmicitate precis organizata. Pe acordul arpegiat al tonalitatii mi minor vocea expune o melodie descendenta pe treptele unui si minor temporar:

Preludiul interpretat de voce, acompaniata de arpegierile pianului, aproape independente din punct de vedere armonic, suna ca o invitatie la cant. Usor, gandul ne poate purta inapoi in timp, la preludierile poetului orb - Homer, acompaniat, probabil, de sunetul lirei - la inceputul poemului sau Iliada:

"Canta zeita mania ce-aprinse pe Ahil Peleianul."

Desigur, trimiterea in trecutul vremurilor este foarte indepartata, dar atmosfera preludiului ii invita atat pe interpreti, cat si pe auditori, sa asculte glasul inimii poetului prin glasul universului intruchipat de muza.

Instabilitatea tonala armonica a ambelor partituri: cea vocala si cea instrumentala, subliniaza stilul improvizatoric:

Masura: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Voce: si si do Re Re Re re fa# Sol Do/mi la/Re Cadenta

Pian: mi mi Mi7 La7 La7 Sib7 Sol7 Si mi Do/la# Re/sol catre Re

Ultima masura (12) a preludiului suna ca o ancestrala consonanta in re major. Din profunzimile registrului grav al pianului se ridica arpegii aerate ale lui re major. La inceput intr-o sonoritate imateriala de patru piano (pppp), arpegiile perfecte se vor materializa intr-o sonoritate pianissimo dolcissimo, cu contururi melodice desenate de acorduri, care apar ca suspendate, conturandu-si desenul melodic intotdeauna pe timpul doi al masurii de 4 / 2. Formula ritmica predominanta in organizarea metrica a liedului este trioletul alcatuit din patrimi:

Treptat, sonoritatile capata consistenta pentru a sublinia versurile pline de nostalgie:

"Purtate de armonia tristetii

Crescand pe tonuri de melancolie

Si murind din nou"

Punctul culminant al strofei intai - A (mas. 13-39), corespunde momentului de implinire sonora (mas. 35-36-37) si de subliniere a cuvintelor: ,,..wachsend im Zug meiner Sehnsucht..", carora contextul poemului le acorda, mai curand, semnificatia de durere decat de nostalgie. Linia melodica a vocii, oarecum statica, construita pe intervale apropiate, isi pastreaza independenta fata de acompaniamentul pianistic. Soptite aproape, pe indicatia dinamica a partiturii, cuvintele pastreaza un caracter aproape declamatoriu, intrerupt de suspinele descrescande ale cuvintelor : ,,wie süß, wie süß" (cat de dulce, cat de dulce)

In masurile 40-41, care leaga prima strofa - A - de strofa a doua -B - (mas. 42-57) atmosfera se involbureaza. Arpegiile mainii stangi se insufletesc dinamic prin crescendo - descrescendo si prin nelinistea ingenios creata de intercalarea mainii drepte in constructia trioletului, cu intervale de sexta, apoi secunda:

Desi independente ca scriitura, liniile melodice ale vocii si mainii drepte a pianului par a se completa, caci desenul melodic al pianului (mas. 42-43) invita vocea sa continuie, apoi fiecare isi urmeaza, nestingherite, demersul muzical. Vocea canta versurile:

"Dar, dintr-odata / Vantul rabufneste puternic

Un strigat al harpei imi repeta

Spre dulcea surprindere a sufletului meu

Miscat de-odata,

Trandafirul isi scutura petalele la picioarele mele"

Intetirea vantului smulge harpei un strigat de durere. Notele marcate expresiv pot fi numite note ale plangerii pe versurile: ,,.ein holder Schrei der Harfe wiederholt, mir zu süßem Erschrekken."(un strigat al harpei/ Imi repeta spre dulcea surprindere a sufletului meu). Strigatul apartine aici pianului (la mana dreapta), prin desenul tanguitor, usor razvratit pe care sectiunea a doua a liedului - B - il expune obsedant pe parcursul sau:

Spre sfarsitul strofei, sonoritatea se dilueaza din nou. Pe fraza finala: ,,..trandafirul scuturandu-si petalele la picioarele mele." se produce o largire a tempo-ului. Un postludiu pianistic, desfasurat pe parcursul a 12 masuri (mas. 58-69), impleteste, intr-o sonoritate pornind de la trei de piano (ppp) dolcissimo, pana la patru de piano (pppp) catre o topire totala a sonoritatii, secvente melodico-armonice ale partiturii pianistice din sectiunile A si B (mas. 58-59 de la mana dreapta):

Secventa sectiunea A Secventa obsedanta a sectiunii B

In ultimele masuri, amintirea primelor acorduri aerate dispare. Obsedanta secventa a sectiunii B se restrange si se topeste intr-un arpegiu ascendent ce acopera aproape tot registrul pianistic pe indicatia verklingend (diminuendo).

Un alt poet ale carui versuri se regasesc in lirica lui Hugo Wolf, prin 27 de poeme, este Joseph von Eichendorff. Poet al noptilor cu clar de luna, Eichendorff poate fi considerat inspiratorul ideal si al liedurilor lui Robert Schumann. Patrunsa de un puternic suflu romantic, muzica liedurilor, scrise de Wolf pe versurile lui Eichendorff, este, insa, mult mai complexa, mai indrazneata decat cea pe versuri ale lui Möricke. Aici, isi spune cuvantul si influenta wgneriana impregnand partiturilor pianistice ale liedurilor, armonii asemanatoare celor ale maestrului de la Bayreuth. Cu toate acestea, Wolf isi considera lirica vocala, compusa pe versurile poemelor lui Joseph von Eichendorff o continuare a creatiei schumanniene.

Unul dintre liedurile cele mai cunoscute si, totodata, unul dintre cele mai frumoase este Nachtzauber (Vraja noptii), care defineste incantator caracteristica pianisticii partiturilor lui Wolf. Scriitura densa, polifonica a pianului, independenta de linia vocala, nu subjuga glasul, ci impreuna cu el, construieste o unitate care atinge perfectiunea.

Liedul Nachtszauber (Vraja noptii), structurat in doua strofe, canta bucuria unui paradis nocturn, trezit sub lumina lunii:

"Auzi cum susura izvorul, croindu-si printre pietre drum

Spre codrul lacurilor mute, oglinzi ascunse-n ceata ca un fum

Din munti indepartati coboara cernita noapte

Si-a lacului tainica vraja o-nvie cu lumini si soapte"

(traducere personala dupa varianta in limba rusa de T.Sikorski)

Preludiul pianistic (mas. 1-5), care precede aparitia vocii, expune un mers imuabil de saisprezecimi (la mana dreapta), figuratie care insoteste intreaga desfasurare a miniaturii intr-o lina leganare, parand a dori sa deseneze ,,nemiscarea lacului". Pe acest fundal apare (ca un semnal) o secventa ritmico-melodica aidoma unei soapte singuratice:

Aceasta ,,soapta" va obseda curgerea saisprezecimilor mainii drepte si apare cand sub semnul unui legato, cand accentuate insinuat:

Ar putea fi aceasta secventa semnalul ,,singuratatii" prezente in padurea feerica trezita la viata de lumina lunii? Banuim ca raspunsul poate fi afirmativ. Daca in prima strofa (mas. 6-30) secventa apare expusa, cu timiditate pe parcursul a 17 masuri, doar la o singura voce a impletirii polifonice de la mana stanga, in a doua strofa, acest motiv al singuratatii va fi el insusi tratat ca subiect polifonic si dramatizat prin expunerea in octave in momentul chemarii disperate a vocii: ,,Komm, o, komm zum stillen Grund!". Poetul, dar si compozitorul cheama revenirea unei iubiri deja plecata in lumea umbrelor. Din punct de vedere muzical acest lucru se realizeaza pe un salt intervalic de cvartodecima descendenta (fa# - do#):

Fiecare din cele doua strofe are o constructie graduala asemanatoare. Compuse din doua perioade a cate 12 masuri (a si a₁) ele se vor dezvolta din punct de vedere dinamic pornind de la la piano si crescand pe vocalele cuvintelor ,,tari": schönen (mas.14), Lieder (mas. 42), Traum (mas. 27), in prima strofa si Mund (mas. 45), ach (mas. 51) si komm (mas. 56), in strofa a doua. Prima perioada a strofelor are o textura diatonica bine ancorata in tonalitatea fa# major (tonalitatea de baza a liedului). A doua perioada este construita pe o larga alunecare cromatica a basului mainii stangi:

Unitatea strofei (si a liedului in general) nu se dezechilibreaza prin trecerea de la diatonic la cromatic, ea fiind asigurata prin continua leganare a saisprezecimilor de la mana dreapta. Partitura pianistica solicita o tehnica cu un tuseu lejer, sustinut gradual pentru realizarea murmurului fundalului sonor al mainii drepte si pentru realizarea unei deosebit de sensibile diferentieri timbrale a desenului polifonic, personalizat, al mainii stangi. Peste tot acest independent si complex demers pianistic se suprapun versurile poemului, caruia i s-a alaturat una din cele mai frumoase linii melodice ale liricii lui Hugo Wolf. Coda liedului (mas. 60-67) se constituie intr-o prelunga cadentare ascendenta, in fa# major, cu o chemare a vocii (p - pp) care se pierde pe cuvintele ,,komm, komm!" (vino, vino!).

Asa cum in miniaturile vocal-instrumentale compuse de Wolf pe versurile poetului Joseph von Eichendorff se intrezaresc influente ale liedului schumannian, liedurile compuse pe versuri de Goethe par a fi o completare a celor compuse de Schubert pe versurile marelui literat german. Creatia lirica a lui Johann Wolfgang Goethe, plina de fantezie, patrunsa de elevat lirism, cu o puternica forta evocatoare si adancime filozofica ce se distinge prin semnificatia simbolica a imaginilor, prin concizia expresiei si simplitatea versului, a fost, pentru multe generatii de compozitori, o importanta sursa de inspiratie. Dupa Ludwig van Beethoven si Franz Schubert, doar Hugo Wolf si-a situat creatia muzicala, in genul miniaturii vocal-instrumentale, pe aceeasi scara valorica cu poeziile lui Goethe. Pe versurile marelui scriitor, Wolf a creat 51 de lieduri, printre care: Harfenspieller I, II si III (I - Cine se abandoneaza singuratatii; II Voi merge din poarta-n poarta: III - Cine nu a mancat painea cu lacrimi?); Mignon (I si II), Prometheus, Ganymed si Grenzen du Menschheit (Marginile omenirii). Pe versurile ultimelor trei poeme si Schubert a compus lieduri. Lui Wolf insa, nu i-au placut creatiile schubertiene despre care spunea adesea: "Schubert nu l-a inteles pe Goethe"[6]. Ladislau Füredi afirma ca au existat pareri conform carora Wolf ar fi conferit versurilor lui Goethe solutii mai bune de realizare muzicala, altele care considera ca Schubert ar fi creat liedurile Ganymed si Marginile omenirii cu un simt artistic superior. In realitate, conceptia muzicala a lui Wolf este atat de diferita de cea a lui Schubert, incat este foarte greu sa se faca o comparatie intre creatiile celor doi compozitori.

Pe versuri de Goethe, Hugo Wolf a compus si liedul Anakreons Grab (Mormantul lui Anacreon), cu indicatia agogica - Sehr langsam und ruhig (Foarte rar si linistit). Conturului hexametric al versului goethian:

"Aici unde infloreste trandafirul / Si iedera imbratiseaza laurii

Unde greierasul canta si turturica se incanta

Al cui mormant se afla aici / Sadit si-mpodobit de zei cu viata?

Aici se odihneste Anacreon.

Primavara, vara si toamna au imbatat sufletul poetului

Ocrotit pana in iarna de dealurile inverzite"

(Traducere personala din varianta in limba rusa dupa V.Kolomniteva)

compozitorul ii ofera o varianta muzicala leganata:

Liedul debuteaza cu o cadenta in Re a primelor doua acorduri. In nuanta de piano, cadenta leaga imaginea sonora cu cea vizuala: o cortina de ceata se ridica pentru a ne bucura vederea cu imaginea unui mic rai. Linia melodica a pianului, la mana dreapta, incepe, de fapt, pe timpul 7 al primei masuri, dupa respiratia aproape insesizabila ce o separa de usoara cadentare de debut a miniaturii vocal-instrumentale. Concomitent, mana stanga schiteaza arpegiat acordurile care definesc tonalitatea re major. Leganarea lenta a celor douasprezece optimi impune o liniste aproape ireala:

Expunerea vocala este insotita de dublarea discreta a acordurilor pianului. Valorile prelungite de legato sau pauzele sunt completate de sonoritatile suave descendente sau ascendente ale unor acorduri micsorate, descompuse in terte, secunde, cvinte sau sexte. Mici desene armonice ale mainii drepte cauta sa sublinieze prin tuseu si claritate, expresii cu vagi conotatii erotice: imbratisarea iederei cu laurul, cantecul greierasului, chemarea turturelei.

Desi forma liedurilor lui Hugo Wolf urmeaza constructia poemului respectiv si, de cele mai multe ori, lucrarile sunt monotematice in cazul miniaturilor ale caror versuri sunt reduse (8,10 versuri), analizand liedul Anakreons Grab, se constata o structurare aparte a partiturii instrumentale, si anume: Preludiu (mas. 1-2), Sectiunea A (mas. 3-6), Sectiunea B (mas. 7-12), Punte (mas. 13-14, in care se reia muzica preludiului), Sectiunea A (mas. 15-18), Postludiu pianistic cadential (mas. 19-21). Acest A-B-A instrumental, cu Preludiu si Postludiu ce se desfasoara pe doar 21 de masuri, pastreaza o independenta aproape totala fata de partitura vocala. De remarcat, singura culminatie a liedului se produce in sectiunea centrala - B (mas. 8-9) pe cuvantul Leben (viata), moment de dezvoltare polifonica a partiturii:

Omagiul transmis de Goethe poetului din Samos, cantaret al iubirii, se incheie cu o prelunga cadentare pianistica ce se stinge in nuanta celor trei piano (ppp):

Ciclul Italienisches Liederbuch (Cantece italiene), creat intre 1890-1896, este constituit din 46 de lieduri inspirate din antologia tradusa si publicata de Paul Heyse in anul 1860. Antologia cuprinde "rispetti" toscane si "vilotte" venetiene, poezii de origine populara care au ca trasaturi comune caracterul erotic si bogatia de atmosfera si culoare. Wolf a fost fermecat de aceste caracteristici si timp de sase ani (cu intermitente) a dat la iveala mici bijuterii vocal-instrumentale inspirate de poeme alcatuite din sase, opt sau zece versuri. Sunt lieduri foarte scurte, uneori de doar douazeci de masuri, incat toate cele 46, cantate unul dupa altul nu ar dura mai mult de o ora si zece minute. Cu toate acestea, ele contureaza o intreaga lume meridionala, plina de umor, sagalnicie, de pasiune arzatoare sau candida. Talentul remarcabil al lui Hugo Wolf in redarea policroma a acestor multitudini de stari afective se reflecta in atmosfera muzicala creata cu ajutorul acestor poeme anonime. Remarcam cateva dintre liedurile ciclului "italienelor", pe care autorul insusi l-a considerat ca fiind "cel mai original si cel mai desavarsit"[8]: Gesegnet sie das Grün (Binecuvantat fie verdele), Ihr seid die Allerschönste (Sunteti cea mai frumoasa), O wusstest du (O, daca ai sti), Auch kleine Dinge (Si mici lucruri ne pot incanta), Geselle, woll'n wir in Kutten hüllen (Hai prietene sa ne travestim) etc.

Din grupul liedurilor de dragoste al ciclului italian - Und willst du deinen Liebsten sterben sehen (Si daca vrei sa-l vezi pe iubitul tau murind)- prezinta o senzualitate aparte, de o anume eleganta si o deosebita profunzime. Liedul, restrans doar la 19 masuri (poemul continand doar opt versuri), urmareste, printr-o progresie bine gradata, redarea perceptibila, fizica a extazului unei persoane indragostite:

"De vrei sa-l vezi pe iubitul tau murind,

Atunci nu-ti purta parul in bucle, iubito!

Lasati-l pe umeri sa fluture.

Sunt ca niste fire de aur pur / Ca niste fire aurite purtate de vant

Frumos este parul, frumoasa este cea care il poarta!

Fire de aur, fire de matase, nenumarate,

Frumos este parul, frumoasa este cea care-l poarta."

Cresterea gradata a sentimentului creat de frumusetea iubitei se realizeaza atat cu ajutorul versurilor poemului (expresia "fire de aur" este repetata de trei ori pe parcursul celor sapte versuri, cel de-al optulea fiind, de asemenea, repetat), cat, mai ales, cu ajutorul acompaniamentului pianistic. Primele doua masuri ale melodiei vocale sunt discret acompaniate de acorduri arpegiate doar pe timpul intai, pe formula ritmica(in masura de 4 / 4), cu indicatia unei miscari Langsam und getragen (Rar si exact), insotind versul " de vrei sa-l vezi pe iubitul tau murind":

In momentul cand cererea iubitului este precizata: "atunci nu-ti purta parul in bucle, lasa-ti-l pe umeri sa fluture", toate acordurile pianului devin senzual arpegiate:

Interpretarea acestei sectiuni solicita pianistului o maniera a tuseului si a atacului care sa confere acestor acorduri o aureolare de irizatii sonore circulare, reverberand aidoma rezonantei unor clopote, care sa invaluie vocea. Rarirea tempo-ului, incepand cu masura a zecea - Sehr ruhig (Foarte linistit) = 44, pe versul ,,Wie goldne Fäden, die der Wind bewegt, schön sind die Haare, schön ist, die sie trägt! (Frumos este parul, frumoasa este cea care-l poarta!), atribuie acompaniamentului o si mai mare senzualitate. Sincopele acordurilor arpegiate ale mainii drepte par a se diminua ca durata, organizandu-se pe doi timpi devenind si mai mangaietoare. Moliciunea lor lasciva se sprijina pe ritmul arpegiilor figurate, frante din bas, care induce un sentiment de incertitudine prin inlocuirea primei saisprezecimi cu pauza si a unui legato de prelungire pe a doua jumatate a timpului doi. Cand cuvintele poemului se intrerup (mas.11 -12), o voce interioara in acordurile de la mana dreapta (si,do,do; si,do,so), organizata ritmic prefigureaza o cadentare a cuvintelor: ,,schön sind die Haare, schön"

(mas.11-12)

Liedul se incheie prin repetarea de catre vocea aproape sugrumata de emotie, pe nota re bemol (in original mi) a cuvintelor ,,schön ist, die sie strählt!", urmate de trei motive melodico-armonice avand rolul de a realiza cadenta si incheierea liedului in sol bemol major.

In ciclul Italienische Liederbuch (Cantece italiene) Wolf a reusit sa puna in evidenta, prin sonoritati adecvate, esenta versurilor cu deosebita maiestrie: fie caracterul erotic, fie elemente pline senzualitate, de usoara frivolitate, pasionale sau de umor, specifice sudului italic, dar si gratia, candoarea, sau profunzimea sentimentelor.

In 1891, este publicat un nou volum de lieduri, compus de Wolf intre anii 1889-1890, pe texte selectionate si traduse de Emanuel Geybel si Paul Heyse din lirica spaniola si editate in 1852. Multe dintre poemele selectionate sunt anonime, dar se intalnesc si nume ale unor celebri poeti spanioli ca Lope de Vega, Cervantes, Gil Vincente, Luis de Camoës, din a caror opera editorii au realizat un manunchi de romante si poezii in stil popular, foarte sugestive care i-a inspirat si alti compozitori de seama, precum Schumann, Jensen, Brahms, Peter Cornelius etc., in crearea unor miniaturi vocal-instrumentale, demonstrandu-se astfel aviditatea romanticilor pentru toate idiomurile folclorice. Hugo Wolf a compus colectia sa de lieduri spaniole - Spanisches Liederbuch, alcatuind doua culegeri: 10 Geistliche Lieder, pe texte religioase, urmate de 34 poeme profane - Weltliche Lieder, din care 28 au o tematica amoroasa. Compozitorul a reusit sa se identifice cu spiritul arzator al versurilor iberice, imprimand muzicii o deosebita varietate temperamentala. Acompaniamentele liedurilor spaniole sunt de factura diversa: imitatii ale chitarei, castagnetelor sau tamburinei. Sursa folclorica se intrevede prin colorit, ritmicitate precisa si imaginatie. In acest sens, partitura pianistica a mult indragitului cantec Klinge, klinge mein Pandero (Canta, canta draga pandora) este sustinuta ritmic de ritmul precis in masura de 3 / 4 si "tamburinajul" saisprezecimilor mainii drepte. Und schläfst du mein Mädchen (Daca dormi, frumoasa mea), releva in planul acompaniator cavalcada unui calaret si cantecul unei triste serenade. Liedul In dem Schatten meiner Locken (La umbra buclelor mele) a carui alternativa brahmsiana este atat de cunoscuta, are acompaniamentul construit ca un bolero cantat de chitare in masura de 3 / 4, cu multa gratie sagalnica.

Reputatia lui Hugo Wolf s-a consolidat inca din timpul vietii, in special datorita marilor cicluri de lieduri a caror compunere se rezuma la o scurta perioada de patru ani, la care se mai adauga, in 1896, a doua culegere din Italienische Liederbuch si o serie de poeme de autori diferiti, dominate de cele trei admirabile Michelangelo Lieder, care reprezinta cantecul saü de lebada.

Ceea ce carcterizeaza in mod deosebit creatia lui Hugo Wolf este preocuparea sa pentru gasirea sensului melodic cat mai strans legat de expresivitatea textului poetic, de a transpune in planul sonor infinitele semnificatii ale cuvantului. Hugo Wolf a fost considerat de G. Kühl[9] unul din marii psihologi ai muzicii. In talmacirea tuturor semnificatiilor textelor si a trairilor exprimate de versurile respective, lui Wolf nu i-a fost de ajuns numai melodia, de aceea a recurs si la armonie, o armonie de tip cromatic, cu inlantuiri si modulatii surprinzatoare, de asemeni, un loc aparte ii revine pianului, care nu are numai rolul de acomapniator, ci, mai ales de comentator, uneori al unor sensuri inexprimabile prin text. Pianul se detaseaza, asadar, de partida vocala, care, nu de putine ori, are un caracter declamatoriu, in stil aproape wagnerian, insa adaptat la esenta dramatica a poemului respectiv. S-ar putea aprecia si faptul ca urmarirea cu meticulozitate a prozodiei textului, a dictiei in expunerea poemului, conduce, uneori, maniera de cant a liedurilor lui Wolf in proximitatea Sprechgesang-ului lui Schönberg.

In ceea ce priveste arhitecturile sonore in care au fost concepute, nu se poate defini un anume tip de lied, cu un anumit tipar fix. Wolf , dupa opinia lui Vasile Iliut: "a creat o varietate de forme, determinate de structura versurilor: de la simple notatii fugitive, forme traditionale, pana la dimensiunile unor adevarate tablouri descriptive si dramatice"[10]

In concluzie, Hugo Wolf a dat la iveala o creatie autentica si originala, care-l plaseaza in galeria marilor creatori din a doua jumatate a secolului XIX.