Johannes Brahms - sinteza si innoire in genul lied

Johannes Brahms - sinteza si innoire in genul lied

In activitatea componistica a lui Johannes Brahms, prezenta liedului se face remarcata de-a lungul intregii vieti, chiar de la primele inceputuri, din anii tineretii la Hamburg, cand in perioada 1852-1853, in paralel cu sonatele pentru pian, apar, grupate cate sase, liedurile op. 3, op. 6 si op. 7, si pana in penultimul an de viata, cand va crea ultimul ciclu de lieduri, op. 121 (Der vier ernsten Gesänge - Patru cantece grave). Deosebit de important este si faptul ca Brahms, asa cum au remarcat toti comentatorii vietii sale, inca din copilarie a fost atras de literatura, de poezie. Dovada, biblioteca imensa pe care a adunat-o, bogata in nume de rezonata ale literaturii universale, dar si in nume obscure, uitate astazi. Caracteristic, insa, pentru Brahms este faptul ca si-a compus liedurile numai pe versuri in care isi regasea un vis, o emotie, un sentiment, o anume atmosfera, asa incat - cum, interesant, remarca Ioana Stefanescu - "Nu poate fi vorba de unul sau mai multi favoriti, pe versurile carora sa fi compus Brahms muzica sa, asa cum s-a intamplat in creatia lui Schubert, Schumann sau Hugo Wolf, ci de o galerie intreaga de visatori sau ganditori, de indragostiti cutezatori sau resemnati, de hoinari sau statornici" . Trebuie precizat, totodata ca, printre miniaturile sale vocale se intalnesc si opusuri de esenta populara. Fire retrasa, inchis in sine in viata cotidiana, Brahms a fost insa foarte comunicativ prin opera sa artistica, iar unul dintre mijloacele prin care el a reusit intens sa comunice cu semenii sai, a fost cantecul si versul popular german de a carui frumusete a fost atras inca din copilarie. Chiar si in muzica sa de camera se observa acest lucru, un exemplu in acest sens fiind partile lente ale celor trei Sonate pentru pian (compuse intre anii 1852-1854), inspirate din vechi cantece de dragoste germane. Deosebit de semnificativ este si faptul ca Brahms a dedicat primul sau volum de lieduri (op. 3) Bettinei von Arnim, sotia lui Achim von Arnim, poetul care la inceputul secolului XIX, impreuna cu Clemens Brentano (fratele Bettinei), realizase celebra antologie de cantece populare "Das Knaben Wunderhorn"(Cornul minunat al baiatului). Din punct de vedere al realizarii artistice, alaturi de cantecul popular, un alt model de necontestat pentru Brahms, l-a constituit, prin frumusetea melodica, prin preferinta pentru formele mici strofice, liedul romanticului vienez Franz Schubert. Brahms a utilizat insa formele mici strofice, doar in masura in care imaginatia sa muzicala nu era ingradita de ideea poetica. Chiar primul dintre liedurile sale - Liebestreu, op. 3 nr. 1 (Credinta in dragoste) constituie un astfel de exemplu, in care autorul nu utilizeaza principiul repetarii identice a muzicii, cele trei strofe ale poemului lui Reinick avand, fiecare expresie muzicala de o unduire proprie. Totodata, fiind martorul importantelor innoiri pe care atat mentorul sau Robert Schumann, cat si mai tanarul compatriot Hugo Wolf le-au adus miniaturii vocale, chiar daca le-a admirat, Brahms: "a ramas credincios, afirma Ioana Stefanescu, principiului melodic vocal, caruia a reusit sa-i gaseasca impresionante corespondente cu sentimentul sau atmosfera conturata de versuri" . De altfel, melodiile liedurilor sale, erau adeseori interpretate de violonistul Joseph Joachim, acompaniat fiind la pian de Clara Schumann, cei doi apreciindu-le pentru frumusetea melodica si echilibrul arhitectonic. In ceea ce priveste rolul pianului in configurarea miniaturii vocale, fata de creatia vocal-instrumentala a lui Schumann, se remarca, atat textura orchestrala acordata instrumentului acompaniator, cat si reducerea substantiala a preludiilor si postludiilor liedurilor. Bogatia polifonica a vocilor mediane, tesaturile arpegiilor frante, inlantuirile de duble terte si duble sexte, preferinta pentru registrul mediu si grav si inclinatia catre suprapunerile formulelor ritmice binare si ternare, conduc catre o densitate a scriiturii ce ofera multiple posibilitati de diferentiere in ceea ce priveste culoarea sonora. Spre exemplu, sonoritati minore, pline de melancolie sunt puse in evidenta prin imitarea timbrului violoncelului sau al cornului. Totodata, influente ale cantecului popular se observa in intervalele melodice de cvarta ascendenta, in inlantuirile plagale si intr-o anume abundenta a modului minor fara sensibila, precum si in masurile impare utilizate de Brahms.

In ceea ce priveste organizarea formala, Brahms isi structureaza liedurile in general in forma strofica sau tripartita A-B-A, dar se constata si interesul pentru forma bipartita antitethica: cu o parte in tonalitate minora si celalata in tonalitate majora. In schimb, universul poetic al liedurilor brahmsiene este acelasi cu cel cantat de toti compozitorii romantici: iubirea, despartirea, durerea, singuratatea, deceptia in dragoste. De asemeni, este cantata natura sub toate aspectele ei. Liedul brahmsian oscileaza intre interiorizare si pasionalitate, dar nu de putine ori se intalneste si prospetimea sau franchetea, uneori chiar fara perdea a versurilor populare. Cu toate acestea, liedurile sale nu sunt vesele si uneori raportul muzica-poezie este neglijat, deoarece in conceptia lui Brahms muzica trebuie sa fie desavarsita, iar poezia trebuie sa o serveasca. Fiu spiritual al lui Schumann, Brahms nu i-a urmat, insa, crezul poetic. In liedurile lui Brahms, nuantele poetice infinitezimale si sugestiile psihologice ale lui Schumann nu se vor regasi.

Deoarece in creatia lui Brahms liedul a fost generos reprezentat in diferitele momente ale biografiei sale nu putem sa nu parcurgem pe scurt evolutia creatiei de gen si, bineinteles elementele stilistice care s-au cristalizat in timp. Tineretea este ilustrata in domeniul miniaturii vocal-instrumentale, mai intai, prin: Sechs Gesänge op. 3 . Publicate in 1854 si dedicate Bettinei von Arnim, aceste Sase Cantece contin la prima lor editie numeroase indicatii de expresie si dinamica, eliminate ulterior, ceea ce dovedeste conceptia pe care tanarul Brahms o avea despre lied, cantec prin excelenta de dragoste.

Sechs Gesänge op. 6 au fost create in 1853, inaintea celor cu numarul de opus 3, printre poetii alesi fiind si foarte tanarul Paul Heyse ale carui versuri sunt, de altfel, traducerea unui cantec spaniol.

Dedicate dirijorului Albert Dietrich, venit pentru a participa impreuna cu Schumann si Brahms la elaborarea Sonatei pentru vioara si pian (F.A.E) ce va fi dedicata prietenului lor comun violonistul Jospeh Joachim, invitat la Düsseldorf sa concerteze la traditionalul festival muzical al regiunii Rhinului de Jos, Sechs Gesänge op.7 au fost publicate in 1854. Apropiate, mai mult ca niciodata, de stilul popular, ele prezinta ca o particularitate faptul ca toate sunt compuse in tonalitati minore, intr-un evantai tonal restrans (fa#, mi, la, mi,la, si), care le confera un caracter destul de sumbru. Urmatoarele opt cantece pe texte populare, compuse in 1858, dar publicate in 1861 sub titlul Acht Lieder und Romanzen, op.14 demonstreaza revenirea lui Brahms la melodia destinata frumoasei voci a sopranei Agathe von Siebold, dar si pentru a agrementa incantatoarele seri ale vacantei de vara petrecuta la Göttingen, timp in care, de altfel, el compune si un nou grup de lieduri pentru copiii Schumann, inspirate de textele dintr-o culegere facuta de Kretzchern, in care figureaza cunoscute personaje ale basmelor de larga circulatie populara.

Fünf Gedichte, op.19 au fost publicate in 1862. Aceste Cinci poeme, asemanatoare celor anterioare, opus 14, inspirate tot dintr-un impuls al iubirii pentru Agathe Siebold, au un caracter jumatate savant, jumatate popular. Versurile utilizate apartin atat folcloristului Uhland, cat si poetului Ed.Mörike, la care apeleaza pentru prima data, dar si lui Hölty, care se va numara, de acum inainte, printre poetii la care Brahms va apela de cele mai multe ori.

Perioada 1861 - 1877, marcheaza, din toate punctele de vedere, o cotitura in intreaga activitatea de creatie, inclusiv in cea de lied, care debuteaza cu cele 9 Lieder ung Gesängen, op.32 [8]. Compuse pe versurile contelui August von Platen si ale lui Georg Friedrich Daumer, cu care va lega o relatie artistica durabila, aceste lieduri, toate in tonalitati minore (fa, re, re, do#, si, do) dezvaluie un artizan muzical indraznet, care incearca a se avanta cu elan pe noi coordonate ale creatiei.

In ultimii ani petrecuti la Hamburg, poezia culta sau populara, epica sau lirica este o prezenta mereu vie in creatia lui Brahms, in lista opusurilor sale regasindu-se o multitudine de miniaturi vocale (printre care multe duete si cvartete vocale), lista lor fiind intrerupta periodic de lucrari de amploare ca, de exemplu, Variatiunile pe o tema de Händel sau Cvartetele op. 25 si op. 26. Printre optiunile sale in domeniul miniaturii vocale se iveste si ideea unei povestiri urzite de-a lungul mai multor cantece. Legenda medievala a nobilului cavaler Pierre de Provence si a iubirii pentru frumoasa Magelone, care vrajise fantezia copilului Brahms in vacanta anului 1847, petrecuta la Wiesen, se va traduce muzical in 15 miniaturi vocal-instrumentale, pe versurile poetului Ludwig Tieck (primele sase fiind compuse la Hamburg intre 1861-1862, urmatoarele noua, abia in 1864, la Viena), care vor purta titlul, Romanzen aus Magelone, op. 33. Este, de altfel, si primul ciclu brahmsian de lieduri, pe care autorul l-a dedicat renumitului bariton, elev al lui Manuel Garcia, Julius Stockhausen, membru al cenaclului Brahms - Joachim-Clara.

Ciclul celor 15 miniaturi vocale[9] se prezinta ca un arc muzical, atat pe plan tematic, cat si pe plan tonal (primul si ultimul lied sunt scrise in tonalitatea mi bemol major). Momentele idilice sunt redate fie printr-o melodicitate de nobila simplitate, fie construite intr-o gradata intensitate emotionala (in special in poemele de dragoste). In desfasurarea povestii medievale, contrastul creat intre episoadele muzicale conduce la realizarea unor pagini deosebit de pregnante. Trairi de intensa emotivitate sunt plasate in cadrul unei ambiante de liniste, de asemeanea, confesiuni lirice alterneaza cu stari de incordare, de agitatie. O contributie importanta in realizarea tablourilor psihologice o are supletea limbajului armonic, totodata cel ritmic, variat in miscare, accente si formule ritmice. In ceea ce priveste scriitura pianistica, gandita, asa cum precizeaza Ioana Stefanescu: "cand simfonic, cand evocator (sugerand goana calului, in liedul nr.1, acompaniamentul de lauta in liedurile nr. 3 si 8) isi afirma rolul de transmitere a nuantelor emotionale sau descriptive, in mod egal si inseparabil de partida vocala" . Si in ceea ce priveste constructia formala, pentru a reda varietatea si profunzimea starilor afective, Brahms creaza pentru fiecare din cele cincisprezece miniaturi vocale o forma arhitecturala si o miscare interioara proprie, in functie de dimensiunea desfasurarii muzicale, mai restransa (liedul nr. 7) sau mai largita (liedurile nr. 6, 14). Dandu-le titlul de romante, el si-a putut ingadui derogari de la traditionalele forme tripartite sau variat strofice. Cizelate cu migala, Romantele Magelonei sunt reprezentative pentru evolutia lui Brahms in perioada petrecuta la Hamburg, ilustrand lumea visurilor si romantismul specific tanarului compozitor. Prima auditie a primelor sase lieduri a avut loc la Hamburg in luna aprilie 1864, in interpretarea lui Julius Stockhausen (caruia ii este dedicat ciclul) si a autorului la pian.

Liedurile op.43 si op.46 [12], pana la opus 49 , in cadrul carora se impletesc, mai mult ca niciodata, liedul savant cu cantecul popular, au fost publicate in 1868. Foarte important este, insa, faptul ca publicul din Hamburg a avut prilejul sa asiste in primavara anului 1868, la memorabilul concert ce a cuprins lieduri din aceste opusuri, interpretate in prima auditie de baritonul Julius Stockhausen si autorul la pian, creatii care ar fi putut ele singure sa asigure perenitatea numelui Brahms.

Anul 1863 marcheaza un moment deosebit in viata lui Brahms. Este anul cand, cu speranta in suflet ca totusi, candva, va fi rechemat de concetatenii sai pentru a conduce viata muzicala a orasului natal-Hamburg, se hotaraste a primi postul de dirijor al Asociatiei "Wienersingakademie" din Viena. Liedurile pe care Brahms, proaspat instalat la Viena, le va compune vor fi alaturate celor realizate in vara anului 1871, petrecuta la Lichtenthal, fiind incluse in op. 57 [14]. Sunt, bijuterii vocale de autentica factura romantica, compuse pe versurile poetului Daumer, carora Brahms le-a creat o muzica sobra, de puritate populara, uneori cu tendita de simfonizare a acompaniamentului pianistic (liedul nr. 8). Si urmatoarele lieduri, cele cuprinse in op. 58 sunt miniaturi vocal-instrumentale de o mare varietate, in care poezia si muzica se contopesc maiestrit, intr-o expresivitate in care pastreaza acel specific nordic.

Cu Liedurile op. 59 [16], se remarca la Brahms o tot mai accentuata tendinta de a reda melancolia, de a oglindi, in marea lor majoritate, ganduri si confesiuni triste, chiar daca uneori mai apar si tonuri luminoase. Cele opt lieduri op. 59 sunt compuse atat pe versurile lui Klaus Groth, un artist, de asemeni, al nordului (din tinutul Holstein), cat si pe versuri de Goethe, Möricke si Simrock.

In urmatoarele noua lieduri op. 63 [17] se remarca tendinta lui Brahms a unei mai riguroase inlantuiri tematice a miniaturilor vocale. Primele patru lieduri sunt compuse pe versurile poetului Max von Schenkendorf, urmatoarele doua, pe versurile lui Felix Schumann, iar ultimele trei sunt scrise pe versurile poemelor lui Klaus Groth. Sunt miniaturi vocale scrise pe versuri cu puternice reverberatii in sufletul lui Brahms, care redau sentimentul nostalgiei sau al dorului dupa tinuturile natale, dar si amintirea duioasa a trecutelor visuri si bucurii, insufletite de o muzica de intensa vibratie lirica.

Stabilit la Viena si integrandu-se in viata artistica a "orasului muzicii", continuand cu pasiune munca de creatie pe mai multe planuri, Brahms nu a neglijat, insa, niciodata genul miniaturii vocal-instrumentale, astfel incat, luna mai a anului 1877 poate fi considerata o luna a liedurilor, in care definitiveaza patru caiete de cantece, inscrise unul dupa altul in lista de opusuri (op. 69, 70, 71, 72). In grupul celor Neun Gesänge, op. 69 , cinci cantece sunt compuse pe texte populare, primele patru, prelucrate de Joseph Wentzig, apartin folclorului din Boemia, cel de-al cincilea din folclorul slovac (text prelucrat de Siegfried Kapper). Alte doua lieduri, pe versuri de Carl Candidus (Tambourliedchen) si Gottfried Keller (Salome), cu un caracter mai animat, incadreaza un cuplu liric remarcabil: unul pe versuri de Eichendorff (Vom Strande - Pe mal), celalalt inspirat de un poem al lui Carl Lemcke (Über die See - Pe mare), ambele contrastand fata de caracterul celorlalte miniaturi, printr-o melodica vocala patetica si prin caracterul mai elaborat al scriiturii pianistice.

Urmatorul grup de lieduri - Vier Gesänge, op. 70 [19]- il prezinta pe visatorul, pe romanticul, Brahms, care imbina pagini descriptive, ce evoca aspecte din natura, cu portrete psihologice. Grupul cu cele mai frumoase lieduri, inspirat in totalitate de poeme dragoste, este cel cu numarul de opus 71 . Sentimentul iubirii este dezvaluit printr-o inventivitate melodico-ritmica aparte, ce reda, fie atmosfera de nocturna, fie dramatismul unei situatii, fie caracterul de balada. Liedurile anilor 1875-1877 se termina cu Fünf Gesänge op. 72 , miniaturi ce se prezinta, de asemeni la o deosebita inaltime artistica. Dovada faptul ca din acest grup, se detaseaza, prin frumusete si maiestrie componistica, unul din cele mai frecvent cantate lieduri - Alte Liebe - Iubire veche, o pagina de delicata melancolie, cu un acompaniament asemanator luth-ului sau harpei, cu o parte vocala aproape durchkomponiert; altele sunt mici portrete psihologice (Verzagen - Ezitare; Unüberwindlich - De neinfrant), asemanatoare celor din creatia lui Schubert.

Prima vacanta pe care Brahms, la varsta deplinei maturitati, o va petrece, in vara anului 1882, in luxoasa statiune balneara Ischl, pe langa ultima lucrare vocal-simfonica pe care o compune - Cantecul parcelor si doua creatii camerale: Trio-ul cu pian op. 87 si Cvintetul de coarde op. 88 - va avea ca rezultat componistic si trei valoroase grupuri de lieduri - Romanzen und Lieder, op. 84, Sechs Lieder, op. 85, Schs Lieder, op. 86.

Compuse pentru una sau doua voci, cu acompaniament de pian - Romanzen und Lieder, op. 84 [22] sunt inspirate de versuri populare, in versificatia realizata de Hans Schmidt, primele trei lieduri dand senzatia unui dialog intre o mama si fiica cu privire la pericolele care o asteapta pe cea din urma. Textul popular al liedului cu nr. 4, intitulat Vergebliches Ständchen - Zadarnica serenada - unul dintre cele mai cunoscute si cantate lieduri brahmsiene, un dialog intre doi indragostiti, este asociat unui contur melodic plin de prospetime, secventat sagalnic, iar ultimul lied, intitulat Spannung - Incordare, o disputa intre doi indragostiti, are de fapt, scriitura unui duet.

Sechs Lieder, op. 85 [23], debuteaza cu doua lieduri ingemanate ca atmosfera, inspirate de versuri ale lui Heirich Heine, urmatoarele doua sunt inspirate din lirica populara sarba si boemiana, in versificatia lui Siegfried Kapper, iar in ultimele doua, pe versuri de Geibel si, respectiv, Lemcke, Brahms canta, din nou, natura cu frumusetile ei. Refugiul in linistea naturii si dorinta de a canta frumusetile ei, a fost unul dintre subiectele care l-au atras intotdeauna pe creatorul de lied Brahms. Dovada si cel de-al doilea lied din cuprinsul celor Sechs Lieder, op. 86 [24], intitulat Feldeinsamkeit - Singuratatea campiei. Aici sentimentul singuratatii ispirat de nemarginitele intinderi ale campiei nu este asociat celui al insingurarii, ci mai ales al unei vibratii interioare luminoase.

Realizate in vara anului 1884 la Mürzzuschlag, si publicate in acelasi an, pentru voce de contralto, viola solo si pian, in Zwei Gesänge, op. 91 Brahms creaza doua poetice pagini vocal-instrumentale, in care dialogului dintre voce si viola i se adauga, discret, acompaniamentul pianului. Sunt pagini ce depasesc sublimul unor miniaturi vocale, ducandu-ne cu gandul la marile creatii corale precum Requiemul German sau Rhapsodia pentru contralta.

Ulterior compunerii acestor doua lieduri, va apare un sir de coruri (op. 92, op. 93 a, op. 93 b), ce poarta, in majoritate, amprenta veseliei si a fanteziei populare. Imediat, insa, liedurile care urmeaza: Fünf Lieder, op. 94 , Sieben Lieder, op. 95 , publicate in 1884 si Vier Lieder, op. 96 , Sechs Lieder, op. 97 , publicate in 1886 (anul disparitiei lui Liszt), alcatuiesc un album ce reprezinta o oglinda a diverselor stari sufletesti ale autorului: singuratate, tristete, resemnare, amintiri, dar si nestramutata iubire fata de natura si frumusetile ei sau sentimentul iubirii pe care-l nutreste in aceasta perioada pentru Hermine Spiess. De remarcat faptul ca, in cele sapte Lieduri op. 95, cu o tematica simpla, inspirata din lirica populara sau din creatia originala a poetilor Halm si Daumer, stilul vocal sau acompaniamentul pianistic servesc caracterul de balada al unora dintre versuri sau simplitatea ideilor lor. Singurul lied cu un caracter ceva mai dramatic este cel intitulat Beim Abschied - La despartire.

In grupul celor patru Lieduri op. 96 este dominanta inspiratia din versurile lui Heine, doar cel de-al doilea - Wir wandelten (Pribegeam) a fost compus pe versurile lui Daumer. Imaginea noptii, din primul lied - Der Tod das ist die kühlr Nacht (Moartea este racoroasa noapte), care deschide alegoric grupul, cu doua strofe durchkomponiert, insotite de un refren oarecum sumbru, dar care contine melodia cea mai frumoasa si mai celebra a grupului, se regaseste si in ultimul lied - Meerfahrt (Calatorie pe mare). Si aici, frumusetea intinderilor nemarginite ale marii in timpul noptii este cantata de Brahms melodios si calm, cu o impresionanta maiestrie in realizarea simbiozei dintre voce si pian.

Prezenta luminoasa in viata lui Brahms a cantaretei Hermine Spiess, inca din anul 1883 cand cei doi muzicieni au colaborat in serile de muzica de camera organizate la Krefeld, apoi in luminoasa vacanta petrecuta la Wiesbaden, nu este probabil straina de faptul ca anul 1884 a fost dedicat de compozitor doar liedului, seria celor 35 de lieduri compuse in vara acestui an incheindu-se cu cele sase lieduri op. 97. Eterogene in ceea ce priveste sursa de inspiratie, deoarece alaturi de poeme de Reinhold, Willibald Alexis si Klaus Groth, Brahms utilizeaza si versuri populare, cele sase lieduri prezinta mai putina omogenitate si in ceea ce priveste realizarea muzicala, dar lirismul lor este mai luminos, mai optimist, aceste mici bijuterii vocal-instrumentale nefiind straine, se pare, de sentimentele de admiratie ale lui Brahms fata de tanara artista. Primele doua lieduri (Privighetoarea si Pe corabie) au un caracter descriptiv, ilustrativ (in ambele lieduri fiind imitat cantecul pasarilor), in schimb, in cel de-al treilea (Rapirea) este dominant tonul de balada. Liedul nr.4 (Acolo printre salcii), inspirat de un cantec de larga circulatie din zona Rhinului de jos si liedul nr.6 (Acolo, jos in vale), tot pe un text popular de o fermecatoare simplitate, au primit din partea lui Brahms o linie melodica vocala si un acompaniament pianistic adaptate perfect caracteristicilor versurilor.

Concomitent cu crearea altor partituri (Sonata pentru violoncel si pian, op.99, Sonata in la major pentru vioara si pian op.100 - Thuner Sonate, Trio-ul in do minor, op.101), Brahms compune in vara anului 1886 petrecuta impreuna cu Hermine Spiess, pe malul lacului Thun si trei grupuri a cate cinci lieduri: op.105 , op.106 si op.107, ultimile sale lieduri de dragoste, pe care le va publica trei ani mai tarziu la editura prietenului sau Simrock.

Cele cinci lieduri op.105, cu exceptia liedului al treilea - Klage (Tanguire) compus pe versuri populare, sunt inspirate de poemele unor poeti diferiti, in lista acestora facandu-si aparitia si numele lui Hermann Lang. Poet mai putin cunoscut, Lang a oferit, insa, posibilitatea, de a crea in tristul poem - Immer leiser wird mein Schlummer ( Somnul meu devine din ce in ce mai putin profund) una dintre melodiile pe care Brahms le iubea cel mai mult, o melodie cizelata cu migala, ce degaja un calm meditativ, amintind, totodata, de melopeea violoncelului din partea lenta a Concertului nr.2 pentru pian si orchestra. Tot pentru prima data apare si numele poetului Detlev von Liliencron, care semneaza versurile celui ce-al patrulea lied - Auf dem Kirchhofe (La cimitir), unul din cele mai cunoscute lieduri ale lui Brahms, in care vocii ii este oferita o melodie cu virtuti concertistice, insotita de un acompaniament pianistic evocator. Dupa opinia Ioanei Stefanescu: "O deosebita pretuire a dat Brahms primului cantec - Wie Melodien zieht es mir leise durch den Sinn.(Ca melodiile ce-mi strabat usor prin gand), pe versuri de Klaus Groth, a carui cantilena pare a fi fost inspirata de melodismul liric al temei a doua din prima parte a Sonatei pentru vioara si pian in la major, compusa in aceeasi perioada. In ultimul lied, intitulat Verrat (Tradare), pe versuri de Karl Lemcke, Brahms reia tonul de balada, investindu-l cu accente dramatice in partea lui mediana" .

Si in al doilea grup de lieduri, creat in vara anului 1886, Fünf Lieder, op.106 [32] , a carui tematica este mai putin pesimista, se poate remarca utilizarea versurilor unor poeti ce figureaza pentru prima data in creatia lui Brahms: Franz Kugler pe ale carui versuri a fost creat primul lied - Ständchen (Serenada), cu un acompaniament pianistic ce imita chitara sau Adolf Frey care i-a inspirat una din cele mai frumoase linii melodice pentru liedul Meine Lieder (Cantecele mele).

Urmatorul grup de lieduri, Fünf Lieder, op. 107 [33] cuprinde miniaturi vocal-instrumentale in care sentimentul luminos al seninatatii este ceva mai prezent. Se intalnesc chiar nuante de verva si umor, care confera si acompaniamentului pianistic o mai mare plasticitate, ca spre exemplu, in liedul Salamander (Salamandra) sau aceeasi gingasie si delicatete, specifice lui Brahms, cu tendinte ale stilului declamatoriu in liedurile Das Mädchen spricht (Tanara fata vorbeste) si Maienkätzchen (Pisoii), cat si aparitia unor noi umbre de melancolie, de tristete in liedul Mädchenlied (Cantecul tinerei fete), cu o coda pianistica de optsprezece masuri, ce se termina cu o cadenta plagala.

Ultimile patru lieduri, Vier ernste Gesänge (Patru cantece grave), op. 121, pe texte din Biblie (in al carui ultim cant, ca o incununare a testamentului sau artistic se defineste si se glorifica sentimentul iubirii), publicate in 1896, au fost compuse cu putin timp inainte de cele 11Choralvorspiele (11 Preludii de choral pentru orga), care au primit, postum, numarul de opus 122. Vier ernste Gesänge, op. 121 , aceste adevarate arii "da chiesa", de o profunda si coplesitoare tristete, constituie o ultima ilustrare a gandirii simfonice brahmsiene concentrata in dimensiunile unui ciclu vocal-pianistic.

Dupa aceasta succinta trecere in revista a unei atat de bogate creatii in genul miniaturii vocal-instrumentale, presarata de Johannes Brahms de-a lungul activitatii sale componistice, vom incerca a ilustra si concret cateva dintre modalitatile specifice utilizate de genialul compozitor vienez in realizarea acestor adevarate bijuterii muzicale.

Liedul Liebestreu, op. 3 nr. 1 - (Credinta in dragoste), pe versuri de Reinick, dedicat Bettinei von Arnim, pare a trasa de la inceput un fir calauzitor al traiectoriei pe care o va urma miniatura vocal-instrumentala brahmsiana. Liedul este structurat in trei strofe ( prima strofa: masurile 1 - 10; strofa a doua: masurile 11-20; strofa a treia: masurile - 29-35), cu o coda (masurile 29-35), care din punct de vedere muzical reda un sentiment depresiv. Conceput in tonalitatea mi bemol minor, cea mai sumbra tonalitate, liedul Credinta in dragoste, op.3 nr.1, prin formula melodica repetata obsedant atat la mana stanga, cat si in portativul vocii sugereaza pulsul inimii:

Versurile lui Reinick degaja un sentiment de profunda tristete:

"Adanceste-ti, adanceste-ti durerea copilul meu

In mare, in marea adanca!

O piatra ramane pe fundul marii,

Durerea mea revine mereu deasupra,

Iar dragostea pe care o porti in suflet,

Frange-o copilul meu!

Daca floarea moare si ea,

Atunci cand o rupi

Dragostea sincera nu piere asa de repede

Si sinceritatea, sinceritatea n-a fost doar un cuvant in vant".

O, mama si stanca se sfarma tot in vant,

Credinta mea o mentine.

(traducerea versurilor liedurilor de J. Brahms, Melania Botocan)

Daca unitatea conferita dialogului mama-copil, desfasurat pe fundalul unor acorduri sumbre, pare a fi influentata de creatii ale predecesorilor Schubert si Schumann, in schimb, dialogul continuu intre pian si voce releva o trasatura ce va deveni constanta in creatia lui Brahms. Elementul agogic caracteristic al liedului, organizat in masura 4/4 (C), il constituie sextoletul de optimi desfasurat pe doi timpi. Desi miniatura vocal-instrumentala este marcata de indicatia Sehr Langsam (Foarte rar), aceasta regrupare a masurii de 4 timpi in doua sextolete determina reconsiderarea indicatiei agogice, asigurand astfel cursivitatea discursului muzical, deoarece cele trei strofe marcheaza o continua precipitare emotionala (strofa a doua avand indicatia - poco piu mosso, iar a treia - ancora piu mosso). Fiecare dintre cele trei perioade pare a se calma spre finele ei prin ritenuto-ul cerut de autor, pentru ca inceputul urmatoarei perioade sa se anime, revenind la Tempo I sau respectand indicatia agitato. Coda, cu caracter concluziv, se desfasoara, conform indicatiei sempre ritenuto e diminuendo sin'al fine, intr-o atmosfera de dureroasa resemnare:

Acompaniamentul pianistic al acestei miniaturi vocal-instrumentale impune o diversificare timbrala a celor doua componente: pe de o parte, acordurile de sustinere intr-un staccato legat, in fapt, o maniera de cant continuu dezlegat prin flexibilitatea poigné-ului la mana dreapta; pe de alta parte, mana stanga, participanta directa la dialogul dintre voce si pian, realizeaza un legato in emiterea sunetelor timbrate, asemeni arcusului unui violoncel.

Facand parte din grupul Lieder und Gesänge, op. 63, creat de Brahms in anul 1874, in plina maturitate a creatiei, liedul Meine Liebe ist grün - Iubirea mea este proaspata - pe versurile lui Felix Schumann, atrage atentia prin pasiunea cu care autorul reda universul poetic schumannian, in special prin sincoparea armonica a acompaniamentului care insoteste discantul pianului ce dubleaza vocea:

Absenta preludiului pianistic este compensata de interludiul furtunos care leaga cele doua strofe intre ele si, de asemeni, de postludiul cu rol de cadentare prelungita pentru tonalitatea fa# major in care a fost compusa lucrarea (aceasta tonalitate fiind asociata de romantici cu ideea de transfigurare):

"Dragostea mea este proaspata ca tufa de liliac,

Iar iubita mea este frumoasa ca soarele.."

Declaratia muzicala, plina de pasiune si puritate a sentimentelor, este adresata de Brahms Clarei Schumann ca dar de Craciun in anul 1873, an in care celebra pianista implinea 54 de ani. Atat agogica, cat si dinamica liedului Meine Liebe ist grün depasesc cadrul intim al genului. Pianistica, am putea spune ca explodeaza intr-o generoasa etalare sonora temperamentala. Indicatia Lebhaft (Animato) la inceputul partiturii si miscarea stringendo, care insoteste interventiile pianistice, exprima mai bine decat versul patosul sentimentelor nutrite de muzician.

Compus in lunile de vara ale anului 1884, petrecute la Mürzzuschlag, o perioada de relaxare componistica in care Brahms a dat la iveala doar grupuri de lieduri, de cvartete vocale cu acompaniament de pian si coruri la patru voci a cappella (inclusiv Cantecul de pahar - Tafellied - pentru dublu cor mixt si acompaniament de pian op. 93 b), Wir Wandelten - Pribegeam, este cel de-al doilea lied din grupul op. 96. Este curios faptul ca Brahms a compus trei dintre liedurile op. 96 pe versuri de Heine, iar liedul Wir Wandelten, pe versurile lui Georg Daumer:

"Pribegeam/ Noi doi,

Eram atat de linistit, iar tu atat de linistita.

As da mult sa aflu

La ce te gandeai atunci

Ce gandeam eu, va ramane nerostit!

Atat de frumos era totul ce gandeam,

Atat de ceresc era totul!

In sufletul mea, gandurile sunau ca niste clopote de aur

Atat de dulce, atat de minunat

Nu exista in lume nici un alt ecou".

Cu indicatia - Andante espressivo (in masura de 4/4)- liedul Wir Wandelten (Pribegeam) are o structura tristrofica A-B-Av, cu un preludiu pianistic in care vocile mediane sunt prezentate in canon, insotite in discant de insistenta ostinata a notei la bemol (cvinta tonalitatii Re bemol major):

Linia melodica conturata de vocile mediane ale pianului va deveni apoi linia melodica principala a miniaturii, preluata de vocea solista, care va fi insotita de un acompaniament de tip polifonic pe parcursul masurilor 10, 11, 12, asigurand astfel continuitatea discursului muzical:

Chiar daca interventia unei masuri de 3/2 in mijlocul partiturii creaza sentimentul unei incertitudini ritmice, acompaniamentul pianistic si linia vocala formeaza o unitate aproape instrumentala ce asigura cursivitatea discursului muzical. Prima sectiune a liedului - A (masurile 7-24), se desfasoara in tonalitatea re bemol major, sectiunea a doua - B moduleaza enarmonic in tonalitatea in mi major si va aduce atmosfera stabila si senina a unui mic coral:

 

Incepand cu masura 32, reapare sentimentul incertitudinii ritmice, coralul fiind inlocuit de ritmul sincopat al octavelor pianului in salturi intervalice de cvarta si cvinta pe suportul unui bas in duble terte si octave cu mers treptat.

Sectiunea a treia - Av- (mas.37 - 46) - contine o muzica usor variata a primei sectiuni in tonalitatea initiala - Re bemol major - care este readusa prin labirintul tonurilor enarmonice. Partitura acompaniamentului pianistic pastreaza in continuare mersul sincopat, cedand catre sfarsit unei alternante de optimi in masurile de final (47 - 50) unde se realizeaza cadenta:

Dinamica acompaniamentului pianistic evolueaza pe o paleta intima de piano dolce - pianissimo, cu tandre inflexiuni de crescendo - descrescendo, vocea expunandu-si discursul muzical construit intr-un ambitus de septima mica. Usoarele vocalizari silabice subliniaza atmosfera intima pe care atat pianul, cat si glasul o vor imbraca intr-o sonoritate rotunda, catifelata, ferita de orice stridenta.

Agogica unui Andante espressivo va mangaia contururile melodice ale liedului. Curgerea linistita a discursului muzical nu va fi alterata nici atunci cand ritmul sincopat (masurile 32-41) al acompaniamentului va inlocui legato-ul optimilor sectiunii A si al coralului sectiunii B. De aceea, arta acompaniatorului se va confrunta cu dificultatea sustinerii unei miscari si a unei atmosfere constant intime in contextul modificarilor survenite in scriitura pianistica.

Brahms a petrecut o parte din vacanta de vara a anului 1886, din nou, pe malul lacului Thun, unde, s-a reintalnit cu Hermine Spiess. A fost de asemeni o vara productiva, in care a dat la iveala trei culegeri a cate cinci lieduri ( Fünf Lieder, op. 105, Fünf Lieder, op. 106, Fünf Lieder, op.107), ultimele sale lieduri de dragoste, publicate trei ani mai tarziu, la editura Simrock. In cele Fünf lieder op. 105 Brahms apeleaza, din nou, la o voce grava. Totusi, liedul intitulat Wie Melodien zieht es - La fel ca melodiile - este incantator stilizat pentru voce de soprana. Versurile poetul Klaus Groth se constata a fi fost potrivite principiilor componistice brhamsiene ale carui fraze largi se asociaza bine textului care, al randul sau solicita o largire a discursului muzical:

"Ca o melodie ma atrag

Incet prin minte / Ca florile de primavara infloreste/

Si pluteste ca mireasma ici si colo

Totusi un cuvant il poarta dinaintea ochilor

Paleste ca o umbra de ceata si se pierde ca o adiere

Si totusi, printre rime se ascunde o mireasma

Ce cheama un ochi inlacrimat"

Liedul Wie Melodien zieht es mir, op. 105 nr. 1, este construit in forma strofica (trei strofe). Cele trei fraze muzicale sunt constituite fiecare din cate doua propozitii. Prima propozitie se repeta identic de trei ori:

 

Cea de a doua propozitie a fiecareia din perioadele celor trei strofe, contine spre final timide incercari de a modula. Momentele modulante sunt insotite de un superb dublaj al vocii de catre acorduri in terte cantate (la pian) de mana dreapta. Aceste interventii ale pianului completeaza linia melodica vocala, asigurand continuitatea frazei. Scriitura acompaniamentului pianistic, cu armoniile bland descompuse in valori de optimi arpegiate, are darul de a sublinia, la randul lui, desfasurarea larga a discursului muzical. Afirmam mai sus ca uneori, melodii ale liedurilor lui Brahms erau cantate la vioara de Joseph Joachim, acompaniat fiind la pian de Clara Schumann. Iata ca in acest lied se intalneste o corespondenta intre linia melodica vocala si tema a doua din partea I a Sonatei a II-a, op. 100, pentru vioara si pian in la major (atat in expunerea viorii, cat si in cea a pianului):

Tema liedului Wie Melodien ziecht es mir:

 

Tema a II-a din Sonata a II-a P. I pentru vioara si pian, op. 100:

Tot in partea I a Sonatei op. 100 se intalneste un moment asemanator in ceea ce priveste factura melodica a acompaniamentului pianistic:

Atat atmosfera, cat si sonoritatea dolce, initial identice ambelor lucrari, vor evolua diferit pe parcursul desfasurarii discursului muzical. Cantul viorii va deveni treptat plin de patos vibrant, cel al vocii va pastra, pana la final, caracterul intim, delicat.

Compunand liedurile ca autentice lucrari camerale, Johannes Brahms a cerut intotdeauna vocii sa aiba valentele unui partener al muzicii de camera: timbralitate, expresivitate, sustinere in redarea melodiilor sale de larga respiratie Brahms nu s-a implicat in mod deosebit in realizarea unei osmoze perfecte intre poezie si muzica. Adresandu-se mai mult melosului decat logosului, interpretarea liedurilor sale pune in valoare in special muzica si calitatile vocale si mai putin sensul cuvantului. Vocea trebuie sa fie in masura a reda caracterul liedului fie de intimitate sau pasionalitate (exp. Meine Liebe ist grün - Dragostea mea este proaspata sau Liebestreu - Credinta in dragoste), fie de simplitate populara, cald, narativ :(exp. Wir wandelten- Pribegeam sau Wie Melodien zich es mir - Ca o melodie).

In concluzie, se poate aprecia ca Johannes Brahms a reunit in vasta sa creatie de lied cuceririle vechi si noi de pana la el, realizand o valoroasa sinteza. In plus, a imprimat liedului sau un pronuntat caracter popular, dovedind in acelasi timp predilectia sa pentru intonatii muzicale arhaice.