Miniatura vocal-instrumentala in creatia lui Gustav Mahler

Miniatura vocal-instrumentala in creatia lui Gustav Mahler

Activitatea de creatie a lui Gustav Mahler (1860 - 1911) se desfasoara intr-o perioada in care muzica europeana era puternic dominata de geniul wagnerian. Pe alte coordonate geografice se incercau noi modalitati de improspatare a izvoarelor vitale ale muzicii. Compozitorii rusi, cehi, norvegieni se formau intr-o alta atmosfera si cautau izvoare de inspiratie nu atat in zbuciumul solitar al eu-ului, ci in obiceiurile, in traditiile, aspiratiile si folclorul popoarelor lor aducand muzicii verva, vigoare, plasticitate. Pe de alta parte, cum precizeaza George Balan: "efuziunilor postwagneriene, larg revarsate, scoala franceza le opune estetica discretiei expresive si constructiei armonioase.. Maestrii scolii franceze raman mai departe fideli logicii tonale"[1]. In epoca se impune si spiritul traditionalist, care fara a-si propune sa faca reforme si oficiind cultul mostenirii beethoveniene, isi gaseste un exponent genial in persoana lui Brahms. In acest hatis al ideilor si modalitatilor divergente de a concepe muzica, isi va cristaliza personalitatea si isi va desfasura traiectoria creatoare Gustav Mahler, o personalitate marcanta la cumpana veacurilor XIX si XX, a carui drum in creatie va incepe cu miniatura vocal-instrumentala, gen pe care-l va amplifica, adaugand vocii acompaniamentul orchestrei.

Pentru contemporani, Mahler s-a impus ca maestru al baghetei (printre altele si ca director, timp de zece ani, al Operei din Viena), autor de grandioase simfonii ( noua la numar, a zecea ramanand neterminata), dar si ca autor de cantece pentru voce si pian sau pentru voce si orchestra, lucrarea cu care-si incepe cariera componistica in 1880, fiind Klagende Lied (Cantecul tanguitor).

Din cantecele pentru voce si pian, publicate in doua serii (1885 si 1892) sub titlul Lieder und Gesänge aus der Jugendzeit (Cantece de tinerete), dupa parerea lui George Balan, "desi tributare influentelor lui Mendelssohn-Bartholdy si Johannes Brahms, prin ele razbat totusi accentele unei prospetimi populare si ale unei melancolii care promit sa aduca ceva original in atmosfera de rafinament si grandilocventa a acestui sfarsit de veac."

In 1884, Mahler compune ciclul de lieduri pentru voce si orchestra, pe texte proprii, Lieder eines fahrenden Gesellen (Cantecele calfei drumete), o muzica melodioasa, amintind de cantabilitatea cantecului popular. Totodata, colectia de folclor literar german, publicata in 1809 de Joachim von Arnim si Klemens Brentano, Des Knaben Wunderhorn (Cornul minunat al baiatului), din care s-au inspirat si Schumann si Brahms, l-a atras si pe Mahler. El a pus pe muzica unele dintre poemele colectiei (24 la numar) in perioada 1888-1901, oprindu-se, in special, asupra acelor versuri spre care il indemnau si temele majore ale simfoniilor sale. Este stiut ca in unele simfonii Mahler a introdus acele versuri din Cornul fermecat care se armonizau cu ideea generala a lucrarii respective si ii dadeau posibilitatea compozitorului s-o plasticizeze intr-o metafora sugestiva. Daca autorul de lieduri l-a influentat pe simfonist, gandirea simfonica a compozitorului nu si-a lasat mai putin amprenta asupra modalitatii de a concepe liedul. Spre exemplu, Simfonia I deapana mai departe povestea tinerei calfe, utilizand material tematic din Cantecele calfei drumete. In Simfoniile II, III, IV, Mahler introduce in fiecare dintre ele acele versuri din Cornul fermecat al baiatului care se armonizau cu ideea generala a simfoniei respective: Urlicht (Lumina de la inceputuri), in Simfonia a II-a, Es singen drei Engel (Cantau trei ingeri) in Simfonia a III-a, Wir geniessen die himmlischen Freuden (Ne hranim cu bucurii ceresti), in Simfonia a IV-a. Inmanunchind zece din cantecele compuse pe versuri populare intr-un ciclu vocal-simfonic intitulat chiar Des Knaben Wunderhorn, Mahler le-a selectionat si le-a oranduit dupa principiul dramaturgiei simfonice, celelalte, fie au ramas razlete, fie au intrat in componenta simfoniilor sau au fost incluse in ciclul Cantece de tinerete.

Culegerea Lieder und Gesänge aus der Jugendzeit I (Lieduri si cantece de tinerete I) contine 14 lieduri, din care, noua, sunt extrase din culegerea de poezii populare - Des Kanben Wunderhorn (Cornul minunat al baiatului). Compuse in perioade diferite, aceste lieduri nu au nimic comun decat faptul ca au fost constituite de Mahler intr-un grup exclusiv pentru voce si pian. Primele cinci lieduri atesta o personalitate artistica in formare, influente ale predecesorilor sai fiind vizibile. Liedul Frühlingsmorgen (Dimineata de primavara) aminteste de liedurile lui Felix Mendelssohn-Bartholdy, iar Erinnerung (Amintire), plin de tensiunea unui contrapunct cromatic emana influente ale lui Johannes Brahms si Richard Wagner.. In acest al doilea lied, insa, se simte o prima trasatura a conceptiei lui Mahler despre tonalitate, caci o anume labilitate tonala exprimata, determina debutul liedului in sol minor si finalizarea lui in la minor. Cel de-al treilea lied, Hans und Grethe Hans si Grethe), ca si primele doua, este scris pe versuri proprii, iar liedul al patrulea Maintanz im Grünen (Dans de mai in iarba) este conceput sub forma unui dialog intre doi tineri care se intalnesc in ringul de dans. De aici si indicatia Walzertempo. Turnúrile melodice ale refrenului in intervale de cvarta, aceleasi care se regasesc in cantecul copiilor din ultima scena a operei Wozzeck de Alban Berg, imita acompaniamentul unui vechi instrument popular cu coarde si clape (viela), de aici si concluzia ca sursa de inspiratie a fost muzica populara germana. Celelalte doua lieduri: Phantasie si Serenade au un acompaniament cu o scriitura pianistica de mare finete.

Ciclul Lieder eines fahrenden Gesellen (Cantecele calfei drumete) cuprinde urmatoarele titluri: Wenn mein Schatz Hochzeit macht (Cand comoara mea se marita); Ging feut'morgens übers Fels (Mergeam azi dimineata pe camp); Ich hab'ein glühend'Messen (Am un cutit fierbinte) si Die zwei blauen Augen (Doi ochi albastri). Compuse, mai intai, in varianta cu acompaniament pianistic, liedurile nu au fost publicate decat in momentul cand compozitorul a terminat orchestrarea lor. In anul 1897 au fost publicate ambele versiuni, prima lor auditie avand loc in interpretarea Orchestrei Filarmonice din Berlin sub bagheta compozitorului (solist baritonul Anton Sistermans)[3].

Primul grup de noua lieduri din ciclul Des Knaben Wunderhorn (Cornul minunat al baiatului), este compus in perioada 1888-1891, pentru voce si pian, cu o tematica foarte variata[4], in al doilea grup, ce cuprinde 14 lieduri, autorul fiind atras de posibilitatile nelimitate de expresie si de coloristica ale orchestrei .

In 1901, Mahler renunta la sursa de inspiratie populara, in creatia sa lirica impunandu-se influenta poetului romantic Fr. Rückert. Urmarit tiranic de durerea mortii celor doi copii ai sai, Rückert dedicase amintirii acestora cateva sute de poezii, din care au fost publicate doar o parte. Din acestea, Mahler a ales zece poeme. Pe cinci dintre ele a compus patru lieduri cu acompaniament de orchestra si unul cu acompaniament de pian[6]. Celelalte cinci lieduri au stat la baza ciclului vocal-simfonic Kindertotenlieder (Cantecele copiilor morti), compus de-a lungul catorva ani, intre 1901 -1905, in paralel cu Simfoniile a V-a si a VI-a, Mahler anticipand parca propria sa drama: moartea fiicei sale Maria in octombrie 1907. Liedurile, care prezinta cinci stari sufletesti deosebite, au fost cantate in prima auditie in cadrul unui concert organizat la Viena in data de 29 ianuarie 1905 de Arnold Schönberg si Alexander Zemlinsky, cu concursul baritonului Friedrich Weidermann. In trei dintre lieduri (numerele 1, 3, 5) vocea este acompaniata de orchestra, celelalte doua (numerele 2 si 4) sunt destinate numai orchestrei. In muzica sa, insa, asa cum apreciaza George Balan, "el a anticipat si nobilul stoicism cu care avea sa suporte aceasta tragica pierdere, Mahler-omul fiind unul si acelasi cu Mahler-compozitorul" , deoarece, cu toata suferinta pe care o degaja si imensa lor melancolie, Kindertotenlieder fac dovada unei viziuni optimiste asupra vietii. Cantecele copiilor morti (Nun will die Sonn'so hell aufgeh'n - Acum cand soarele rasare; Nun seh'ich wohl, warum so dunkle - Vad bine acum pentru ce imi aruncati priviri atat de sumbre; Wenn dein Mütterlein - Cand micuta ta mama intra; Oft denk'ich, sie sind nur ausgegangen - Adesea imi spun ca ei sunt, pur si simplu, iesiti si In diesen Wetter! - Pe o asemenea vreme, niciodata nu voi mai trimite copii afara!) emana nazuinta sufletului indurerat spre lumina care-l ajuta sa invinga disperarea si sa-si recapete armonia.

Ultima lucrare pe care Mahler o dedica, in 1908, vocii si orchestrei, Das Lied von der Erde (Cantecul pamantului) nu este altceva decat un poem muzical-filozofic in care autorul indeamna la trairea intensa a vietii si la intampinarea senina a mortii.

Din multitudinea miniaturilor vocal-instrumentale ale lui Gustav Mahler pe care le-am abordat in activitatea artistica, am ales pentru a analiza doua dintre ele. Liedul Um schlimme Kinder artig zu machen (Pentru a-i face pe copii sa fie cuminti) din ciclul Des Knaben Wunderhorh debuteaza cu un scurt preludiu pianistic cu caracter ludic, in tempo Lustig (vesel) si in sonoritatile luminoase ale tonalitatii mi major. Alcatuita din grupe de saisprezecimi legate, in alternanta cu optimi in staccato, scurta expunere isi intareste caracterul poznas si capricios prin percutanta accentelor inscrise pe sunetele jumatatilor de timp 2 si 4 in masura de 4/4:

Liedul este organizat in forma bistrofica, cele doua strofe identice sunt legate intre ele de muzica preludiului pianistic care isi asuma rolul de refren, dar si de postludiu, insa intr-o forma amplificata, in octave si acorduri. Partitura pianului insoteste discursul vocal cu o muzica de mare simplitate. De altfel, Mahler a intuit faptul ca inocenta textului impune un cant firesc, simplu, asemanator jocului de copii. Pedalizarea trebuie redusa la minimum. Doar cateva momente ce trebuie sa se detaseze printr-o atmosfera deosebita se vor bucura de efectele ecestui artificiu pianistic. In acest sens, fraza ".la geam calaretul s-a apropiat si atfel a vorbit cu mama." (mas. 14 - 25), va capata un caracter mai plin de taina, de mister, daca vocea va fi insotita de acompaniamentul pianului realizat in staccato, indulcit de pedala. Onomatopeele "cu - cuc" ale vocii se vor sustine instrumental printr-un cant "alintat", inocent, usor afectat de scriitura legato-staccato:

Strofele identice, in partitura vocala, sufera mici modificari ale acompaniamentului in functie de textul expus. Prima fraza a celei de a doua strofe, ".un sac cu daruri pretioase i-am adus.." va fi evidentiata prin marcarea liniei melodice descendente a discantului pianistic percutat, pe un cant fara pedalizare pana la a doua jumatate a masurii nr. 28:

Raspunsul mamei: ".baietelul meu e rau si neascultator" va fi sustinut de pian intr-o maniera care lasa sa se intrevada dragostea parinteasca ascunsa in spatele cuvintelor severe. In nuanta de pianissimo, acordurile cantate "transparent", cu varf de degete se vor "alinta" pe o scriitura "doua legate, doua staccate":

Dialogul celor trei personaje ale micii povestioare muzicale: povestitorul, calaretul care aduce daruri (un fel de Mos Nicolae) si mama, trebuie diferentiat cu ajutorul tuseului pianistic si al timbrarii sonore. Pedalizarea va ajuta, desigur, la crearea atmosferei de mister nocturn, a cadrului in care are loc dialogul: calaret - mama. De asemenea, cu ajutorul unor varfuri de pedala activate pe primele acorduri din grupurile celor legate cate doua, interpretul pianist va sublinia accentul de duiosie care trebuie sa transpara din cuvintele "baietelul meu". Postludiul pianistic este alcatuit din aceeasi muzica a preludiului, amplificata, insa, prin acorduri si octave.

Liedul Selbstgefühl (O stare ciudata), care incheie primul grupaj al celor noua miniaturi vocal-instrumentale, lucrari de tinerete, compuse pe texte din culegerea Des Knaben Wunderhorn (Cornul minunat al baiatului) este o gluma muzicala. Poemul, fara pretentii filozofice sau estetice, destul de scurt ca dimensiuni, se pliaza pe muzica unui ländler. Este o muzica ce reflecta bine comicul poeziei. Asa cum indica autorul la inceputul miniaturii: "intr-o atmosfera iritata, enervata, interpretii se vad pusi in postura a doi cusurgii morocanosi, carora nimic nu le este pe plac". Continutul poeziei este amplificat de constrastul dintre "bombaneala" vocii si ritmul de vals lent. Daca solistul vocal are la indemana, in afara glasului si a versurilor, expresia ochilor, mimica, gesturile, pianistul nu are alta posibilitate decat a respecta cu strictete indicatiile de frazare din partitura: legato-urile, staccatele, crescendo-urile, descrescendo-urile, accentele care dau o deosebita culoare si un anume sens unor culminatii. Mahler a fost extrem de grijuliu cu toate aceste indicatii, care reprezinta cheia succesului unei interpretari plina de savoare a liedului fiind notate cu multa grija, amanuntit, incat orice pianist inzestrat cu o tehnica acceptabila le poate rezolva. Mai mult, autorul indica in subsolul partiturii mai multor lieduri ca "dupa necesitati, pianistul poate reduce nota din bas a a octavelor sau a unor acorduri" . De asemeni si indicatiile care privesc interpretarea partiturii vocale sunt deosebit de sugestive, ele depasind cadrul termenilor agogici sau dinamici. Reamintim indicatia de la inceputul liedului Selbstgefühl (O stare ciudata): "In verdrieβlichem Ton" ( Cu un ton iritat, nemultumit) sau "verärgert"(cu ciuda), care insoteste masurile 31, 32, 33. Vocea in liedurile lui Mahler este tratata aproape instrumental, un instrument care face parte din orchestra, inzestrat insa cu o sensibilitate deosebita si care poate exprima multitudinea de ipostaze, trairi si sentimente care anima universul liedului mahlerian. Timbralitatea vocala, extrem de diferentiata si sublinierea intelesului ascuns al verbului, sustine vocea in exprimarea fie nostalgica, fie dramatica (exprimand despartire sau moarte) sau satirica, vesela, tinereasca, uneori chiar copilareasca. Plasand liedul Selbstfühl (O stare ciudata) in finalul ciclului celor 9 cantece inspirate din culegerea Des Knaben Wunderhorn, autorul a dorit sa confere o nota umoristica, avand insa si o nuanta personala ce rezulta din versurile: "Nun weiβ ich, wie mir ist!". (Adevarul est numai acela care-mi convine!).