Nicola Valente: 1881 - compozitii muzicale

Nicola Valente

Fiul lui Vincenzo si cel mai cunoscut din familia Valente, s-a nascut in Napoli la data de 28 august 1881. Nicola Valente si-a dezvaluit foarte curand predispozitia sa naturala pentru muzica. Tatal sau nu a avut nici un fel de dificultate in indrumarea spre studiul pianului, incredintandu-l pentru primele invataminte celebrului Daniele Napoletano. Apoi s-a perfectionat sub indrumarea maestrului Simonetti, iar pentru studiul compozitiei cu Nicolo van Westerhoutt. A obtinut in mod stralucit diplomele Conservatorului devenind un foarte bun concertist de pian . Curand insa, instinctul sau l-a condus inevitabil, spre acea dimensiune muzicala in care crescuse, indemnandu-l sa se dedice cu pasiune canzonei.

In anii tineri, Nicola se delecta scriind unele macchiette dupa modelul patern, cu multa meticulozitate interpretate de Maldacea: "'O cucchiere 'e cuppe" (Ferdinando Russo) ; "Il matematico"; "La moda"; "Il mio pizzo"(C. Veneziani); "Il collettivista" (G.Lustig-V.Valente); "Il superuomo" (G. Lustig).

In 1910, pentru Editura Polyphon, a compus "Stornelli Borghesi" (versuri in limba de R. Galdieri) inaugurand o lunga serie de succese, care au durat peste treizeci de ani. Este de necrezut ca intr-o perioada atat de lunga, Nicola nu a acuzat niciodata vreo scadere de randament, vena sa creativa ramanand mereu lucida si viguroasa.

In anii premergatori primului razboi mondial a compus:"'E figliole"(R. Galdieri)1912, "Sai chiagnere tu ?" (L. Bovio) 1912; "Nun voglio fa' niente" (L. Bovio) 1913; "Serenata a 'na vicina" (S. Di Giacomo) 1913; "Nona, Nona" (L. Bovio) 1914; "Voca e canta" (Pasquale Cinquegrana) 1914.

In perioada imediat urmatoare, muzicianul a incheiat un contract cu editorul Gennarelli in decursul caruia a scris unele canzone cu Ernesto Murolo Nuttata napulitana" 1917; "'O piano 'e guerra" 1918; si "Sta luna 'o vvo" 1918.

Anii '20 au subliniat o crescuta eleganta cautata in stilul lui Valente: "Tutto e pronto" (L.Bovio) 1920; "Brinesso" (L.Bovio) 1922; "L'addio" (L.Bovio) 1923; "Ombra si tu"(B.Canetti) 1925 si doua canzone umoristice celebre: "N'accordo in fa" 1927, (C.Pisano) ; si "A casciaforte" (A.Mangione) 1928, ambele lansate cu succes de Gennaro Pasquariello.

Criticul Saverio Procida a scris de mai multe ori articole magulitoare care laudau arta creatoare a lui Nicola Valente. Unul dintre cele mai elocvente a fost publicat in 1928 in "Comedia":

-"Nicola Valente lucreaza..la melodie, dar nimeni nu-si da seama. La "strungul" gustului sau, cantul tasneste cu o admirabila gradatie expresiva, care atinge spontaneitatea cu forta de clarobscur, de inflacarare crescanda, in spirale de reticenta in incheiere, de gratie in cadenta si de surpriza in ritornela. Valente este un artist care da forma propriei sale inspiratii".

In 1930, muzicianul a scris "Torna" (P.Vento), una dintre melodiile napolitane cele mai iubite de tenori, iar in anul urmator "Signorinella" pe versuri in limba de Libero Bovio, ambele devenite celebre chiar si in strainatate. Tot in colaborare cu Libero Bovio a compus Mamma ado sta?" 1931; "Napule d''e canzone" 1931 si "Sciantusella" 1932.

Mergand pe urmele tatalui sau, Nicola s-a dedicat si compozitiei de muzica de camera si de opereta.: "La moglie nascosta", "La bella Mara", "La shimmy verde" si "Mugika" (in colaborare cu Ernesto Tagliaferri).

In 1934, Valente, Lama, Tagliaferri si Bovio, au fondat Casa Editoriala "La Botega dei Quattro", intreprinzand o experienta emotionanta care le-a reinoit entuziasmul, alimentandu-l cu noi impulsuri creatoare.

Debutul editorial a fost sustinut de succesul insemnat obtinut de "Passione" 1934, compusa de Valente si Tagliaferri pe versuri de Libero Bovio. Cei patru autori au scris impreuna si alte canzone, dar, in 1937 Tagliaferri, pe neasteptate, a decedat, iar in onoarea si amintirea sa, Bovio si Valente au vrut sa completeze ciorna unei linii melodice recuperata dintre cartile prietenului disparut. Emotionanta canzona a fost intitulata "Chitarra nera".

Referindu-se la Nicola Valente, Carlo de Flaviis a scris urmatoarele: "La admirabilele exprimari ale inteligentei sale sclipitoare si a genialitatii sale, adauga alte bijuterii artistice, cizelate intr-un stil impecabil de eleganta, de fluiditate melodica de neintrecut, patrunse de cea mai expresiva si colorata aura de placuta napoletanitate"! 

In 1944 muzicianul a compus celebrele note in ritm de tarantela la "Simmo 'e Napule paisa" (P.Fiorelli), a caror versuri reprezentau un apel curajos la optimism, in pofida evenimentelor dureroase cauzate de razboi. Dar, din pacate, razboiul a lasat in inima lui Nicola prea multa amaraciune. Dupa ce vazuse Napoli ravasit si violentat fara nici un respect, a preferat sa iasa din scena punand pe note, pentru ultima data, o poezie semnificativa de Tito Manlio cu titlul Addio mia bella Napoli" 1946.

In ziarul "Il Tempo" din 21 noiembrie 1957, istoricul Giovanni Artieri citand cuvintele din "Simo 'e Napule paisa" "Cine a avut, a avut, cine a dat, a dat... Nicola nu a cerut altceva, el care daduse atata din el; si muri in 1946 (16 septembrie) ca artist nobil si curat..."