Trombonul - muzicieni trombon

Am ales sa studiez modul in care trombonul a fost folosit in muzica romaneasca a secolului al XX-lea (cu orientare catre muzica culta) deoarece eflorescenta stilistica pe care o cunoaste acest veac si-a pus amprenta in mod definitoriu asupra instrumentului.

De ce muzica romaneasca? Pentru ca nu pot cuprinde intreaga creatie contemporana universala si trebuie sa ma limitez la un spatiun cultural-geografic. Spatiu pe care doresc a-l aprofunda deoarece am gasit elemente extrem de interesante in creatia autorilor romani ce au compus pentru trombon si vreau a-mi deslusi la nivel analitic, cerebral, ceea ce am perceput la nivel senzorial in momentul auditiei sau interpretarii unei piese.

Consider ca pot gasi elemente de noutate in ceea ce priveste subiectul ales, in special in zona semanticii interpretarii, stiut fiind faptul ca muzica moderna ofera o mare implicare a interpretului in actul creator.

Muzica romaneasca pentru trombon este racordata la spatiul european, dezvoltandu-se odata cu celelalte componente ale muzicii instrumentale (de factura solistica, camerala sau simfonica).

Aparitia muzicii instrumentale intr-o forma organizata in spatiul romanesc se produce odata cu institutionalizarea invatamantului muzical (crearea Conservatoarelor de la Iasi si Bucuresti) fapt ce a permis infintarea unor orchestre permanente (camerale, simfonice, dedicate scenei lirice - in teatrele de opera si opereta). Acesti factori concura la dezvoltarea tehnicilor instrumentale, la necesitatea preluarii informationale din Europa.

Astfel, nici muzica pentru trombon nu scapa de aceste exigente, instrumentul fiind preluat din traditia europeana, aparitia lui producandu-se destul de timid in spatiul romanesc, insa castigand o popularitate crescanda in timp (nu trebuie sa mentionam decat folosirea lui in fanfara - atat cea militara cat si cea rurala "de petrecere" - pentru a-i sublinia importanta).

În spectrul muzicii clasice, trombonul a fost utilizat la inceput in formula de trei instrumente, in partida alamei grave si in orchestra.

Folosirea instrumentului isi gaseste un specific romanesc, prin utilizarea acestuia in special intr-o maniera care sa-i favorizeze exploatarea tonului cald, incarcatura de armonice si consistenta timbrala.

Astfel, daca in muzica europeana a secolului al XIX-lea trombonul apare atat in ipostaze lirice, introspective, cat si ca exponent de facto al temelor furtunoase, incrancenate, muzica romaneasca accepta intr-o proportie mai mare prima caracteristica. Compozitorii sfarsitului de secol XIX si cei al inceputului de secol XX au creat sonoritati in special calde, elegiace, lirice si introspective mai mult decat furtunoase, agitate si fragmentate (nu afirmam ca trombonul u a fost folosit si in aceasta plaja semantica, insa nu este majoritara). Aceasta maniera se profileaza mai bine pe spiritul romanesc (cunoscut ca static, fara tendinte expansioniste). Argumentam aceasta idee cu modul in care Enescu a folosit trombonii in rapsodiile sale, referindu-ne in special la Rapsodia a II-a in Re major.

În secolul al XX-lea trombonul capata autonomie, instrumentul fiind folosit in continuare in orchestra, insa caracteristicele sale fiind exploatate din ce in ce mai mult in maniera solistica, fie ca este vorba de piese scrise special pentru el, fie ca ne referim la lucrari camerale. Un alt castig il reprezinta utilizarea in muzica de jazz sau a muzicii pop (atat ca instrument de ansamblu cat si ca instrument solist). În muzica culta trombonul beneficiaza de un larg spectru efectologic, pe care compozitorii l-au exploatat la maxim, in dorinta de a obtine sonoritati speciale.

Alexandru Velehorschi

Compozitorul si pedagogul Alexandru Velehorschi a studiat la Conservatorul din Bucuresti, avandu-i printre profesori pe Mihail Jora, Ionel Perlea, Dimitrie Cuclin si Constantin Brailoiu.

Apropierea de aceste personalitati ale muzicii romanesti de la inceputul secolului al XX-lea se face simtita in creatia sa prin exploatarea elementelor folclorice intr-o maniera specifica. Dominantele esteticii sale, relevate prin prisma stilului creatiilor pe care le-a oferit, se raporteaya deci, in mod primar, la folclor, insa observam o racordare a acestuia la evenimentele artistice europene ale contemporaneitatii sale. Utilizarea judicioasa a modurilor, suprapunerilor polimodale, insertiile atonale, expresivitatea aproape naturalista a unor momente din partiturile sale, elaborarea unei intregi efectologii sonore, toate acestea ofera imaginea unui compozitor aflat in permanenta cautare, a caruzi creatie apare ca o fireasca necesitate a extrovertirii acestei cautari neintrerupte.

Creatia lui Velehorschi cuprinde piese apartinand unor genuri diferite. Astfel, alaturi de creatia simfonica si concertanta, compozitorul a fost preocupat si de lucrarile caqmerale, de creatia vocala si corala.

Cantec fara cuvinte pentru trombon si pian se situeaza in zona pieselor lirice, pe care compozitorul o abordeaza cu responsabilitate si maturitate. Valentele expresive ale acestui instrument sunt evidentiate in modalitati speciale de expresie, iar raportarea la zona modala creeaza sonoritati de o rara gingasie si noblete acustica. Aceasta piesa abordeaza un spatiu sonor care sta in zono modalului, senzatia nocturna fiind puternic sustinuta de paleta dinamica, aflata la limitele inferioare, cu toate ca exista si momente de forte. Piesa infatiseaza un tablou de o departare coplesitoare, fapt sugerat de sideralitatea acordurilor, de senzatia apasatoare ce reiese dintr-o monotonie voit controlata.

Melodica si acordica se intersecteaza, se disociaza dar se si contopesc unul in altul, creand sonoritati spectaculoase, nu atat prin ceea ce reprezinta fiecare din aceste planuri cat mai ales prin combinarea lor. Melodica nu poate fi disociata de armonie, intrucat ea este generata de aceasta. Daca urmarim prima fraza, vom observa ca avem de-a face cu linii melodice diferite care evolueaza intr-un paralelism perfect si care, datorita suprapunerii lor creeaza o strutura acordica mobila, ce se misca intr-o dependenta totala a elementelor. Însasi linia melodica a acestor acorduri pare desprinsa dintr-o structura armonica, datorita intervalului de cvarta prezent in punctele cheie.

Vasile Jianu

Personalitate a artei interpretative muzicale romanesti, Vasile Jianu s-a inscris ca fondator ai scolii moderne de flaut. Instrumentist al orchestrelor Operei si Filarmonicii bucurestene, membru al corpului profesoral al Conservatorului, muzicianul si-a desavarsit calitatea de compozitor datorita necesitatilor didactice (a inceput prin a crea piese si studii adaptate cerintelor moderne ale instrumentului). Talentul sau si concizia expresiei l-au facut sa abordeze aceasta latura a muzicii (cea creatoare) si prin modalitatile timbrale de expresie.Astfel, pe linga creatia pentru flaut, care este majoritara, intalnim si lucrari camerale dedicate clarinetului, fagotului, cornului, trompetei, trombonului, viorii, violoncelului, sau unor formatii camerale. 

Stilul compozitorului poate fi definit ca versatil dar si liric in acelasi timp (un lirism specific popula), aspectele personalitatii sale joviale fiind relevate in creatia sa. Folclorul romanesc este bine reprezentat in lucrarile sale, fiind u element stilistic definitoriu.Contemporaneitatea cu Enescu si Jora l-a influentat in acest sens.

Sonatina pentru trombon si pian reprezinta un exemplu de imaginatie, lirism si inflacarare. Elementele romanesti metastilistice pe care le simtim permanent in acest opus fac din aceasta lucrare un colorar al stilului compozitorului (care, sa nu uitam, s-a afirmat ca flautist de exceptie.

Lucrarea degaja energie si prospetime. Factorul de coeziune il reprezinta adaptarea elementelor specifice instrumentului la estetica pe care o propaga compozitorul. Astfel, aceasta miniatura este un exemplu de opus bine inchegat , model determinant pentru creatorii ulteriori care au dedicat piese instrumentului.

Aurel Stroe

Aurel Stroe nu afost numai compozitor de mizica contempotana, experimentata, de avangarda, ci si filosof, matematician, lingvist, mizicolog, autor al unei opere considerabile in toate aceste domenii. Opera sa a fost inspirata din domenii de avangarda ale gandirii contemporane, compozitorul cautand mereu noi modalitati de exprimare sonora, incercand sa anticipeze evolutia umanitatii. Cultura sa enciclopedica, despre care vorbesc toti cei care l-au cunoscut, precum si difuzia creatoare in atatea domenii ale culturii si stiintelor fac din  Aurel Stroe unul dintre compozitorii importanti ai secolului al XX-lea.Estetica lui Aurel Stroe implica elemente antagonice care se atrag si se resping intr-o complementaritate perfecta. Elementele definitorii ale stilului sau creator au ca structura comuna folosirea modurilor intr-o varietate de variante, tratate prin prisma unei gandiri matemetice.Gasim, in creatia sa, o solida baza logica si matematica. Astfel, Aurel Stroe ofera sensuri muzicale logicii de tip fuzzy (ce depaseste spatiul binar al logicii de tip clasic, nuantand in mai multe segmente afirmatiile) sau gramaticilor generative ale lui Noam Chomsky.

Creatia muzicala reprezinta pentru acest compozitor un laborator continuu de experimente matematice sau cibernetice, in aceeasi masura in care s-a preocupat si de ilustrarea unor filozofii extraeuropene.

Muzica pentru trombon scrisa de Aurel Stroe reprezinta rodul unui travaliu sincretic, in care deducem aceeasi perseverenta si ostinatie cu care si-a conceput intreaga creatie. Trombonul apare ca un extrem de important instrument de ansamblu mai mult decat un exponent solistic.

Capacitatea acestui instrument de a se mula pe timbrurile celorlalti participanti la desfasurarea muzicala dar, in acelasi timp, de a nu-si renega in nici un moment particularitatile sonore l-au fascinat pe compozitor. Suprastructurarea sonora pe care o dezvolta acustica instrumentului in momentele ce succed atacul propriu-zis al sunetului (ne referim la modul in care armonicele unui sunet in constiinta ascultatorului dupa ce acesta a fost expus) au reprezentat pentru Aurel Stroe o interesanta introspectie in lumea particulara a trombonului. Instrumentul a fost folosit de catre compozitor atat in creatiile camerale cat si in cele simfonice sau de opera. Dimensiunea sonora particulara a armonicelor produse de acest instrument a fost exploatata la maxim in lucrarea Gradina structurilor, un veritabil opus de referinta in creatia solistica dedicata acestui instrument.

Liviu Danceanu

Liviu Danceanu este unul dintre compozitorii romani contemporani care s-a afirmat prin diversitatea sensurilor oferite unui impuls estetic initial. Gestul muzical de inceput al fiecareia dintre piesele sale pare a transgresa o universalitate de stari pana la desavarsirea sa fizica, urmand apoi sa staruiasca in constiinta ascultatorului ca o continuare fireasca, metamorfozata in sentiment, supranaturalizat in ireal. Abundenta de impulsuri sonore motivice (de actanti melodici) care se completeaza reciproc intr-o mare desavarsire sonora unitara reprezinta principalul element stilistic de caracterizare a muzicii sale.

Creatia lui Liviu Danceanu este, in aceeasi masura ca si in cazul altor compozitori, dominata de elementele particulare specifice vietii compozitorului. Acesta este si eseist, muzicolog si profesor. Decucem, deci, in creatia sa muzicala, un fin intelectualism si o estetica rasata, scrierile lui Liviu Danceanu reprezentand un model pentru muzica sa, dar si muzica fiind un punct de plecare al scrierilor sale. Aceasta intrepatrundere a activitatilor domina stilul creator al compozitorului. Muzica sa este rezultatul cercetarii, in aceeasi masura in care cercetarea deriva din creatie. Putem afirma deci ca aceasta intrepatrundere intre latura artistica si cea stiintifica reprezinta dominanta stilului compozitorului.

Creatia sa cuprinde lucrari apartinand unei largi palete de genuri. Liviu Danceanu a scris muzica simfonica, camerala, vocala. Remarcam ca deosebit de interesante piesele compuse pentru ansamblul Archaeus (pe cale l-a fondat si il conduce), ansamblu care asa cum il defineste autorul este un atelier de creatie contemporana. Piesele sunt dedicate nu doar ansamblului in sine, ci instrumentistilor acestuia.

Sapte zile, Concert pentru Berrie (dedicat trombonistului Barrie Webb) este un opus complex, in care elementele stilistice proprii compozitorului sunt relevate intr-o maniera particulara. Concertul nu mai are ca actant un instrument ci un instrumentist. Astfel, (poate avand experienta lucrarilor dedicate membrilor ansamblului Archaeus) compozitorul creeaza un opus in care elementele de ordin tehnic-interpretativ sunt adaptate nevoilor actantului, mai mult decat posibilitatilor instrumentului. Aceasta maniera de creatie poate parea, in primul moment, un pic limitativa (tinand cont ca piesa nu poate fi interpretata maximal din punct de vedere al posibilitatilor de expresie decat de cel caruia i-a fost dedicata), insa exista multe exemple de lucrari camerale sau concertante in istoria muzicii care au fost dedicate anumitor interpreti si carora inca le pot fi descoperite valente sonore nebanuite. În aceeasi masura trebuie a fi gandita si executia acestui concert, in care observam fine distinctii intre ceea ce reprezinta cantabilitatea retinuta si expansivitatea modulelor tematice. Îngemanarea motivelor melodice, suprastructurarea acestora, exploatarea posibilitatilor de ordin tehnic ale instrumentului adaptate cerintelor instrumentistului, toate aceste elemente de constructie a discursului muzical fac ca desfasurarea logic ordonata a particulelor sonore sa se produca intr-o fluenta, o coerenta si o concizie extraordinara.