Mihail Gorbaciov

Mihail

Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a nascut pe data de 2 martie 1931 si a fost conducatorul Uniunii Sovietice din 1985 pana in 1991. Incercarile sale de reforma au dus la incheierea Razboiului Rece, la incetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si la prabusirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace in .

Mihail Gorbaciov s-a nascut intr-o familie taraneasca in satul Privolnoe de langa Stavropol, ca fiu al lui Serghei si al Maria. A avut o copilarie grea in timpurile in care in fruntea tarii s-a aflat Stalin. Bunicii sai fusesera deportati pentru vina de a fi fost culaci (taran instarit care, in timpul conducerii comuniste, a fost deposedat de toate bunurile si persecutat). In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a trait vremurile grele ale ocupatiei germane, dupa ce, pe 2 august , armatele naziste au cucerit Stavropolul. Desi germanii au fost alungati in februarie 1943, ocupatia a inasprit viata comunitatii rurale in care traia tanarul Gorbaciov si i-a lasat acestuia amintiri de nesters. Din 1946 pana in 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator in diferite ferme agricole din regiune sa. Mai tarziu avea sa marturiseasca ca munca taranior in acea vreme era 'foarte grea', in principal datorita cotelor in produse si taxelor pe loturile in folosinta cerute de autoritati. In plus, cum taranilor nu li se eliberau acte de identitate, singura sansa a locuitorilor de la sate sa paraseasca munca pamantului era inscrierea pe listele 'orgnabor' - recrutarea de personal pentru proiectele de investitii industriale.

In ciuda originii modeste si a greutatilor din tinerete, Gorbaciov a fost un elev fruntas in timpul scolii, aratand un interes special pentru istorie si matematica. Dupa absolvirea cursurilor scolii din sat, Gorbaciov si-a ajutat tatal la strangera recoltei din acel an, o recolta record pentru colhoz. Pentru munca depusa, a fost recompensat cu Ordinul Steagul Rosu pentru Munca la varsta de numai 16 ani, un lucru destul de neobisnuit pentru cineva asa de tanar. Tocmai acest ordin i-a deschis calea catre admiterea la cursurile Universitatii din Moscova (1950). Gorbaciov nu avea intentia sa inceapa o cariera juridica, specializarea aceasta nefiind decat o treapta necesara pentru a accede la functii importante in Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. devenit membru-candidat al Partidului in acelasi an. In perioada in care a locuit in Moscova a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Raisa Maximovna Titarenko. Cei doi s-au casatorit pe 25 septembrie 1953, dupa care cuplul s-a mutat in regiune Stavropol din sudul Rusiei. Dupa ce a absolvit cursurile universitare, Gorbaciov a intrat in munca de partid. Dupa absolvire, a lucrat o scurta perioada de timp in procuratura, dupa care s-a transferat in Komsomol. A fost prim secretar al organizatiei orasenesti Stavropol din septembrie 1956, dupa care a fost mutat la comitetul regional al Komsomolului, unde a lucrat ca adjunct al primului secretar din aprilie 1958 si ca prim-secretar din martie 1961. Pe 6 ianuarie 1957 avea sa se nasca primul copil al cuplului, Irina.

A fost delegat la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist din octombrie 1961, in timpul caruia Nikita Hrusciov a anuntat planul sa de propulsare a tarii in comunist intr-o perioada de 20 de ani si de depasire din punct de vedere economic a Statelor Unite. Gorbaciov a fost promovat in functia de sef al departamentului agricol din kraina Stavropol in 1963. In 1966, la varsta de 35 de ani, el a absolvit si cursurile la forma de invatamant fara frecventa a Institutului agricol, cu specializarea agronom-economist. Cariera sa a avut o evolutie ascendenta. In 1970 a fost numit prim-secretar al krainei Stavropol, devenind unul dintre cei mai tineri sefi regionali de partid din URSS. In aceasta perioada el a contribuit la reorganizarea fermelor colective, imbunatatirea vietii lucratorilor agricoli, marirea loturilor individuale in folosinta si a permis taranilor o mai mare libertate in planificarea activitatilor. Datorita eficientei aratate in munca, el a fost promovat ca membru CC al PC al URSS in mai 1971. In 1972 a condus o delegatie sovietica in vizita in Belgia, iar numai doi ani mai tarziu era deputat in Sovietul Suprem si presedinte al 'Comitetului pentru problemele tineretului'. A devenit membru al 'Secretariatului pentru agricultura a CC al PCUS' in 1978, inlocuindu-l pe sprijinitorul sau, Fiodor Kulakov, decedat in urma unui infarct. In 1979, Gorbaciov a fost promovat in Politburo, (mai intai ca membru supleant, devenind membru plin un an mai tarziu). Aici a devenit protejatul lui Iuri Andropov, seful KGB-ului, originar si el din Stavropol. In timpul scurt in care protectorul sau a fost la carma Uniunii Sovietice, Gorbaciov a fost promovat in functia de secretar al partidului pentru problemele de cadre. Colaborand cu Andropov, Gorbaciov a schimbat peste 20% din membrii esaloanelor superioare de conducere la nivel ministerial si regional. In aceasta perioada au ajuns in importante functii de conducere Grigori Romanov, Nicolai Rijkov si Egor Ligaciov, ultimii doi fiind mai tarziu printre cei mai apropiati colaboratori ai lui Gorbaciov. A fost de asemenea un apropiat alu lui Constantin Cernenko, succesorul lui Andropov, lucrand ca secretar adjunct. Pozitiile pe care le-a ocupat in organele superioare de conducere ale partidului i-au creat lui Gorbaciov noi posibilitati de calatorie in strainatate. Aceste calatorii aveau sa-i schimbe in mod profund viziunile politice si sociale ale viitorului lider al URSS-ului In 1975, el a condus o delegatie sovietica in vizita in Germania Occidentala, iar in 1983 a condus o alta delegatie in vizita in Canada, unde s-a intalnit cu primul-ministru Pierre Trudeau si cu membrii Camerei Comunelor si ai Senatului canadian. In 1984 a calatorit in Regatul Unit, unde s-a intalnit cu primul-ministru Margaret Thatcher.

Dupa moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, acum in varsta de 54 de ani, a foat ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie . El a devenit primul lider al partidului nascut dupa victoria revolutiei bolsevice.

Gorbaciov a introdus in cadrul asa-numitului program perestroika reforme economice, despre care credea ca vor ridica nivelul de trai al populatiei si productivitatea muncii. In acele vremuri, numeroase dintre reformele sale au fost considerate radicale de catre birocratii conservatori ai partidului.

In timp ce initiativele gorbacioviste vizau intarirea libertatii si democratiei in Uniunea Sovietica si in randurile aliatilor din blocul rasaritean, politica economica a guvernului sau a dus treptat tara catre colaps. Pe la sfarsitul deceniului al noualea, au aparut crize ale aprovizionarii principalelor produse alimentare, (carne, zahar, s.a.), ceea ce a condus la reintroducerea sistemului cartelelor, abandonat in URSS dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.

Democratizarea URSS-ului si a aliatilor din blocul rasaritean a dus la definitiva subminare a puterii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si chiar a pozitiei lui Gorbaciov. Relaxarea cenzurii si incercarea de deschidere politica au avut efectul secundar neasteptat al redeschiderii conflictelor nationale, nerezolvate mult prea multa vreme, dar si a redesteptarii atitudinilor antiruse in toate republicile unionale. Cererile pentru un mai mare grad de independenta au devenit mult mai puternice, in special in tarile baltice - Estonia, Letonia si Lituania - care fusesera anexate de URSS in vremea lui Stalin ( ). Sentimentele nationaliste au inceput sa se manifeste cu tot mai multa putere in Georgia, Ucraina, Armenia si Azerbaidjan. Gorbaciov dezlantuise forte pe care nu le mai putea stapani si care, in cele din urma, aveau sa duca la dezintegrarea Uniunii Sovietice.

In decembrie 1986, primele semne ale cresterii nationalismului, care avea sa tulbure ultimii ani de existenta ai URSS-ului, au aparut in timpul revoltelor populare din Alma Ata si din alte zone ale Kazahstanului, dupa demiterea primului secretar al partidului comunist local, Dinmuhamed Kunaev. In Rusia, nationalismul si-a facut simtita prezenta pentru prima data in mai 1987, cand 600 de membri ai miscarii Pamiat (Memorie), au demonstrat in Moscova. Aceasta miscare nationalista a devenit din ce in ce mai legata de Boris Eltin.

Anul 1990 a debuta in ianuarie cu noi miscari nationaliste. Azerii s-au rasculat, fiind nevoie de interventia trupelor pentru restabilirea ordinei, moldovenii protestau in favoarea unirii cu Romania, iar demosnstratiile lituanienilor nu au incetat . In aceiasi luna, parlamentul armenesc a votat in favoarea unei hotarari care stabilea dreptul sau de vot in cazul legilor unionale care privea si mica republica sovietica. A inceput un razboi al legilor intre republici si administratia centrala sovietica.

Pe 15 martie, Gorbaciov a fost ales ca primul si singurul presedinte al Uniunii Sovietice de Sovietul Suprem, la randul lui alegandu-si un consiliu prezidential format din 15 politicieni. El incerca astfel sa-si creeze propria lui baza politica, separata de cea a conservatorilor comunisti sau a reformatorilor radicali. Noul executiv trebuia sa ghideze tara prin hatisurile reformelor economice, pentru aceasta Sovietul Suprem oferindu-i lui Gorbaciov noi puteri in februarie, spre nemultumirea reformatorilor. In ciuda aparentei cresteri a puterii personale, Gorbaciov nu a fost capabil sa opreasca dezvoltarea miscarilor nationaliste. In aprilie au fost date publicitatii noi adevaruri stanjenitoare pentru URSS, cand, dupa decenii de negare violenta a adevarurilor istorice, guvernul a admis ca NKVD-ul se face vinovat de josnicul masacru al ofiterilor polonezi de la Katyn din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pana atunci, sovieticii declarau ca vina apartine exclusiv nazistilor. In ceea ce priveste concurenta dintre Gorbaciov si Eltin, cel de-al doilea a cucerit o pozitie si mai buna, fiind ales in mai Presedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSFS Ruse, ceea ce l-a facut conducatorul de drept al RSFS Ruse . Parlamentul Rusiei a inmultit problemele lui Gorbaciov, atunci cand a proclamat intaietatea legilor rusesti asupra celor unionale in iunie.

Pozitia lui Gorbaciov era in continua schimbare. La Congresul al XXVIII-lea al Partidului Comunist din iulie, Gorbaciov a fost reales secretar general, dar pozitia lui era acum complet independeta de guvernul sovietic, iar Politburo nu mai avea niciun rol in conducere tarii. Gorbaciov a redus in continuare puterea partidului in aceiasi luna, atunci cand a dat un decret care abolea controlul pardidului in mass-media. In acelasi timp, Gorbaciov incerca sa consolideze pozitia presedintelui, Sovietul Suprem oferindu-i puteri speciale pentru guvernarea prin decrete, necesare pentru initierea planurilor economice pentru trecerea la economia de piata. In timp ce Sovietul Suprem nu a reusit sa cada de acord asupra programului de urmat, Gorbaciov presa pentru pentru reforme politice - un nou guvern central sovietic si un Soviet al federatie format din deputati din cele 15 republici. Propunerile lui au fost votate in noiembrie. In decembrie, Gorbaciov a primit noi puteri executive din partea Sovietului Suprem, cu argumentul ca aceasta miscare era necesara pentru a contracara 'fortele intunecate ale nationalismului'. Toate aceste miscari au dus la demisia lui Eduard Sevardnadze, care considera ca fostul sau aliat se indreapta catre o pozitie dictatoriala. Demisia lui Sevaerdnadze a fost o lovitura personala pentru Gorbaciov si pentru eforturile lui de reforma. Gorbaciov, in acest timp, pierdea tot mai mult teren in fata nationalistilor. In octombrie 1990 a fost fondat partidul nationalist rus 'Casa noastra Rusia'. In aceiasi luna, atat Rusia cat si Ucraina au proclamat suveranitatea completa a legilor nationale asupra celor unionale.

Conservatorii din conducerea sovietica, autointitulandu-se 'Comitetul de Stat de Urgenta', au declansat o lovitura de stat pentru a-l indeparta pe Gorbaciov din fruntea statului si pentru a impiedica semnarea noului tratat unional. Presedintele Uniunii Sovietice a fost tinut sub arest la domiciliu in dacea sa din Crimeea intre 19 -21 august. Dupa ce a fost eliberat, la reintoarcerea la Moscova, Gorbaciov si-a dat seama ca nu mai controla Uniunea sau Rusia si ca era singur in fata tot mai puternicului Eltin, tocmai cel care, prin hotararea sa, ajutase la infrangerea puciului. Gorbaciov a fost nevoit sa elibereze din functie pe cei mai multi membri ai Politburoului, unii dintre demisi fiind arestati. Printre cei arestati s-au numarat cei din 'Banda celor opt' care condusesera lovitura de stat, printre ei fiind: Vladimir Kriuchkov, Dmitri Iazov si Ghennadi Ianaev. Boris Pugo si Serghei Ahromeev s-au sinucis. In mod paradoxal, cei mai multi dintre pucisti erau indivizi promovati de Gorbaciov in functii de conducere.

Gorbaciov este foarte bine apreciat in Occident pentru actiunile, care au dus la incheierea razboiului rece. El este privit cu mare simpatie in Germania pentru ca a permis reunificarea Germaniei. Totusi, in Rusia, reputatia sa se afla la cote scazute, (demonstrata in alegerile prezidentiale la care a fost candidat), datorita parerilor majoritatii populatiei, conform careia este principalul vinovat de disolutia URSS-ului, criza economica care a urmat si pierderea statutului de supraputere.

Razboiul din Afganistan, care a inceput in deceniul al optulea al secolului trecut, a secatuit resursele sovietice. Exista comentatori care afirma ca, adunand la uriasele cheltuieli pentru pastrarea URSS-ului in cursa inarmarilor pe cele ale razboiului din Afganistan, s-a ajuns la o suma pe care economia sovietica nu o mai putea suporta. Infrastructura econonomica era deja intr-un declin pronuntat in momentul in care Gorbaciov a reluat conducerea si starea economica grea a fost principalul motiv al initiativelor de liberalizare. Se pare ca incercarile de 'deschidere' a Uniunii Sovietice au fost facute prea tarziu.

In opinia mea, Mihail Gorbaciov a fost un important om politic care a dorit binele Rusiei dar din cauza regimului politic si a indoctrinarii poporului, ideile lui au fost intelese gresit. Aceast lucru il putem intelege si acum prin faptul ca Germania inca il simpatizeaza iar Rusia in schimb il acuza de criza econimica dupa caderea URSS-ului. Eu insa cred ca "prezenta" lui a schimbat in bine "istoria" Europei si nu numai.