Muzicianul Vincenzo Valente : 1855

Vincenzo Valente

Muzicianul Vincenzo Valente se plimba pe colina Vomero impreuna cu fiul sau Nicola. O doamna s-a apropiat si intorcandu-se spre cel mai tanar dintre muzicieni a intrebat: -"Scuzati-ma, dumneavoastra sunteti celebrul muzician Valente"?

--"Da! Sunt eu", raspunse tanarul compozitor, inclinandu-se. Tatal, luandu-si tigara din gura, bombani: - "E i' chi so'? ( Si eu cine sunt? )!

Aceasta ciudata anecdota povestita de Giovanni De Caro in cartea sa "Planetario napoletano" 1958, se refera la unul din cazurile, nu prea frecvente, in care fiul din arta calca urmele paterne cu rezultate tot atat de excelente. Intr-adevar, Vincenzo si Nicola Valente au fost amandoi, in epoci diferite, doi compozitori faimosi si prolifici.

Fiu al lui Giovanni Valente (1825-1890) Vincenzo, s-a nascut in Corigliano Calabro la 21 febr. 1855 si a decedat  la 6 sept. 1921 in Napoli, la varsta de 66 de ani.

Transferandu-se la Napoli la varsta tanara, s-a apropiat de studiile musicale, calauzit de maestrul Pappalardo. Primele urme ale extrem de vastei sale productii cantonetistice, au datele nasterii foarte indepartate Ntuniella" 1870, si "T'aggia parla nu'pocco" 1871, doua reelaborari pe motive populare din primele inceputuri, de cand avea doar 15 ani.

Compozitor si maestru de canto, s-a dedicat foarte curand cantonetei napolitane, castigand o larga popularitate cu melodiile sale placute. A compus aproximativ 400 de cantonete, multe pe texte de Ferdinando Russo si Salvatore di Giacomo, printre care au devenit celebre: Canzone cafona, Come te voglio ama (1887), Ninuccia (1894), Tiempo felice (1895), Tiempo belle, Basta ca po', 'A Sirena,'E tre tirature (18989), Munte vergene ( 1898), Luna cortese s.a.

In 1881, a scris muzica la un text de Luigi Stellato intitulat: "Scine sci 'sta cazetella".Canzona a fost dezaprobata cu asprime de Salvatore Mormone, critic muzical al ziarului "Roma" care, judecand cu superficialitate a definit-o "volgaruccia". Replica muzicianului nu s-a lasat asteptata, si cateva zile mai tarziu, in atelierul editorului Santojanni el a demonstrat in prezenta lui Mormone ca "vulgara" melodie nu era altceva decat elaborarea unei sonate a . . . marelui Beethoven.

In virtutea talentului sau si a venei fecunde si expresive, Vincenzo Valente a colaborat adesea cu cei mai autoritari poeti ai epocii. Cu Salvatore Di Giacomo a scris: "A capa femmena" care la Piedigrotta din 7 septembrie 1883 a avut un succes triumfal, si alte numeroase canzone "State Peppi" 1885; "'E ccerase" 1888; "Canzone amirosa" 1889 ; "All'erta sentinella" 1891; "L'appuntamento" 1894; "'A cammisa affata" 1895; "Matale" 1895; "'O campaniello" 1896; "'A sirena" 1897; "'A pizzeria e don Saveratore" 1902; "Appiccecammoce" 1913; "Canzona e Giugliano" "Canzona Luciana"; "Ombre lunghe"; si "Tango napulitano" 1917.

Cu Ferdinando Russo in schimb, in timpul perioadei de aur a Café-Chantant-ului, compozitorul a excelat intr-un gen muzical care i-a procurat mari satisfactii: macchietta! Intr-adevar, Russo si Valente au fost cei care au vivacizat canzona comica cu noi abilitati dialectice si muzicale, construind ceeace urma sa fie definita ca prima macchietta autentica L'elegante" Dupa 1891, cei doi artisti au compus peste cincizeci de piese, imbogatind repertoriul lui Nicola Maldacea si a altor umoristi:

"'A rumanza d''o quart' atto", "Pozzo fa 'o prevete?", "Don Frichino", "Il madro", "Il museo vivente", "'O pumpiere d''o teatro", "'O malandrino". . . etc. Compozitorul calabrez a compus si macchiette scrise de alti poeti La cocotte intellettuale" si "Maaa!" (Trilussa), "'E guaie d''o 'mbrello" (Capurro) "Don Saverio" si "'O rusecatore" (Pasquale Cinquegrana) "Il membro del comitato"(U. Ricci), "L'esploratore" (R.Galdieri) si "'O scrivano" (R.Bracco).

Printre muzicienii cei mai fertili din timpul sau, Vincenzo Valente a fost autorul a peste patru sute de compozitii, in care a exprimat mereu propria originalitate, trecand cu dezinvoltura de la un gen la altul. A compus si muzica de camera, romante, muzica de dans, si operete, dintre care unele au devenit celebre:

"I granatieri" (pe libret de Guglielmo Mary si Raffaele della Campa). "Rosaura rapita" (pe libret de S. Di Giacomo), "Lena", "Rolandino", "L'usignollo", "Nemesi", "La sposa di Carolles" si "Il cantico di Salomone". Criticul Aniello Costagliola l-a definit : "Cel mai pregatit si variat factor de armonii populare, un Rockfeller al patriei canzonei".

Apartamentul lui Valente din strada Cesare Rosaroll, se transforma adeseori in loc de intalnire intre artisti, literati si muzicieni, printre care, fata-n fata, cei doi De Curtis: Ernesto si Giambattista, destinati unui stralucit viitor pe firmamentul canzonei.

Vincenzo l-a incurajat pe primul, invatandu-l notiunile de baza ale muzicii, si a stimulat inspiratia poetica celui de al doilea, punandu-i pe muzica unele texte :

Che buo fa 1889, Muglierema comme fa? 1889, si I' pazziava 1890. Printre numeroasele titluri de succes semnate de Vincenzo Valente trebuiesc amintite:

"Come te voglio ama" (R.Bracco) 1887; "Ninuccia" (G.B.De Curtis) 1894; "Tiempe felice" (G.B.De Curtis) 1895; "Muntevergene" (P.Cinquegrana) 1898; "Notte sul mare" (A.Genise) 1900; "'O scuitato" (E.Murolo-E.Nicolardi) 1902; "Nanella mia" (F.Russo) 1907; "Tiempe belle" (A.Califano) 1916; "Canta surdato" (R.Gasldieri) 1916; "Pigliatavelle vuje" (L. Bovio). La 6 septembrie 1921 Vincenzo a inchis ochii in iubitul sau oras adoptiv, incredintand "marturia" artei sale, fiului sau, Nicola.