Poetul Salvatore Di Giacomo : 1860 - biografie

Salvatore Di Giacomo : 1860

Fiu al medicului Francesco Saverio si a profesoarei de muzica Patrizia Buongiorno, poetul s-a nascut la Napoli in 12 martie 1860. Exteriorizandu-si vocatia sa reala deja la 15 ani, a inceput sa scrie pentru un periodic fondat de el insusi, pentru liceul Victor Emanuel.

La terminarea studiilor clasice, mai mult obligat de parinti, s-a inscris la facultatea de medicina, dar a suportat doar doi ani obositori. Impresia derivata dintr-un crud episod legat de lectiile de anatomie, i-a demonstrate ca nu este predispus pentru studii stiintifice.

Alegerea naturala a vietii sale va fi atingerea universului sau poetic, plin de o atmosfera verista in acelasi timp. Din fericire vana literara si talentul poetic al tanarului Di Giacomo nu au fost deloc sacrificate ci dimpotriva, a avut modalitatea de a se exprima in multiple circumstante. La inceput insa versurile de la "Nanni" scrise de Salvatore Di Giacomo nu i-au placut lui Luigi Caracciolo. Muzician diplomat in pian, compozitie si armonie, apreciat si cautat profesor de canto, deasemenea autor al unor frumoase compozitii, Caracciolo nu a gasit oportun sa puna pe muzica canzona respectiva. De aceeasi parere a fost si Luigi Denza ajuns la apogeu pentru succesul abia obtinut cu celebra Funiculi, Funicula, si cu opera lirica Wallenstein.

Desi nu prea rea, canzona "Nanni" dupa un debut putin convingator, (in Villa Comuale a fost intr-adevar fluierata) a fost raspandita ulterior in intregul Neapole, de catre cantaretii ambulanti napolitani.

In 1879 autorul a avut oportunitatea sa colaboreze la pagina a treia din "Corriere del mattino" scriind povestiri cu un ton melancolic "de tip german". La doi ani dupa aceasta, gratie interesului si entuziasmului lui Martin Cafiero stralucit ziarist si director la"Corriere del mattino", poetul s-a dedicat si scrierilor de texte pentru canzone.

A compune melodii care sa reuseasca sa se combine cu lirica scrisa de Salvatore Di Giacomo, nu era o treaba prea usoara. Versurile poetului, in rafinamentul lor, reuseau deja sa fie dotate cu un ritm si o muzicalitate proprie, care complica mult munca compozitorului. Au fost intr-adevar unele poezii care nu s-au pus pe muzica si altele care au fost obiectul a repetate tentative, cu rezultate finale uneori dezamagitoare. In orice caz, in colaborare cu cei mai buni muzicieni, Salvatore Di Giacomo, a creat canzone cu versuri de neuitat. Citam unele din cele mai cunoscute, punand intre paranteze autorii muzicii:

A capa femmena (V.Valente) 1883; Napolitanata 1884, Era de Maggio 1885, (P.M.Costa); Marecchiare (F.P.Tosti) 1885; Oje Caruli 1885, Oili Oila 1886, A retirata 1887, Luna nova 1887, O munasterio 1887 (P.M.Costa); E ccerase (V.Valente) 1888; E spingole frangese (E.De Leva) 1888; Lariula (P.M.Costa) 1888; Canzona amirosa (V.Valente), Catari (P.M.Costa) 1892; Carcioffola (E.Di Capua) 1893; E trezze 'e Carulina (S. Gambardella) 1895; Serenata napulitana (P.M.Costa) 1896; Palomma e notte (F.Buongiovanni) 1906; Canzone a Chiarastella (R.Falvo) 1912; Mierolo affurtunato, 1931, Canzone 'mbriaca 1932 (E.A.Mario). Printre alte poezii Pianefforte 'e notte (pusa pe muzica in diverse variante de catre E.De Leva 1891; F. Lombardi 1940; R. Giazotto 1958, si Na tavernella (E.A.Mario) 1928, cu titlul:"Maggio".

In 1905, poetul s-a indragostit de Eliza Avigliano, o fata din Nocera Inferioara cu 18 ani mai tanara . A luat-o in casatorie dupa 11 ani de logodna.

Aceeasi poezie a lui Di Giacomo ne-a ramas influentata:. Senzatia clara a unei iubiri reale si unice se suprapunea pe redarea unei iubiri abstracte si inconstante.

Un aspect care ii privea pe toti autorii de canzone ai epocii, mai putin poetic, dar nici intr-un caz marginal, era compensatia economica. Ei percepeau de la editori sume, in general mici, (in medie 25 de lire) pentru a ceda exploatarea comerciala a canzonelor lor.

Pe de alta parte, trebuia luat in seama si riscul de pierderi asumat de editori. Ei se ingrijeau de difuzarea pieselor, tiparind partituri musicale, instituind concursuri cu premii, (de exemplu "La tavola rotunda" organizata de Bideri) popularizand si coordonand participarea la manifestari ale cantului, ca cea de la Piedigrotta. Renuntarea la drepturi fiind contractata de cele mai multe ori forfetar (stabilite dinainte la o suma globala si invariabila) repartitia profiturilor nu era in mod real proportionala cu succesul si cu exploatarea comerciala a operei, cum in schimb se intampla actualmente (pirateria discografica in parte).

Doar in aprilie 1882 a avut loc aparitia timida la Milano a S.I.A.E. care de atunci incoace a incercat sa tuteleze interesele ambelor parti.

In scurta perioada antecedenta primului razboi mondial, a avut loc o dezvoltare a ambiantei musicale partenopeene.

Intr-adevar, a fost fondata la Napoli o mare casa editoriala in masura sa instaureze cu autorii un raport reciproc avantajos. Aceasta s-a datorat mai ales interesului purtat de germanul Massimo Weber, reprezentant al firmei de piane din Leipzig, Polyphon Musikwerke.

In 1910 el se afla la Napoli pentru lucru. Canzona napolitana i-a suscitat un atat de puternic interes, incat l-a impins la realizarea unei noi structuri editoriale. Weber, cu acordul casei mama din Leipzig si cu ajutorul lui Emilio Gennarelli care era titular, impreuna cu fratele sau, a unei firme care vindea piane, discuri si gramofoane in strada Monte Oliveto, a fondat in 1911 Polyphon.

Cu toate polemicile si ostracizarile s-au realizat mari lucruri: Ferdinando Russo a primit sarcina de director artistic, cei mai buni autori, chiar si cei inca neafirmati, au fost angajati si salariati mai mult decat generos, primind de la 100 la 300 de lire pe luna, cu obligatia de a scrie macar 12 canzone pe an.

In intreaga Italie au fost organizate spectacole cu interpreti celebri. Partiturile au fos tiparite cu grija in editii luxoase, insotite de fotografii ale autorilor si interpretilor, contribuind, ajutati si de discurile imprimate in Germania, la difuzarea Canzonei napolitane in lume. Chiar si Salvatore Di Giacomo, desi nu era un om supus entuziasmului facil, a aderat la noua initiativa, semnand un contract cu Polyphon.

Totusi, din cauza evenimentelor care prevesteau iminenta razboiului, si datorita unor evidente tendinte anti germane manifestate chiar de unii dintre autori, (Libero Bovio si Rodolfo Falvo au compus in acest context: Canzone garibaldiana), Massimo Weber a fost rechemat in Germania, fiind constrans sa inchida in graba Polyphon.

Dintre canzonele lui Salvatore Di Giacomo, publicate de casa editoriala germana in cei patru ani de existenta, cea mai aplaudata a fost "Canzone a Chiarantella" Poetul a mai scris si unele comedii, printre care : "Quand l'amour meurt" 1910, pe langa numeroase povestiri, nuvele, dintre care s-au distins: "Senza vederlo" adaptata pentru teatru sub titlul de :"O mese mariano" 1898, si "Assunta Apina" 1909, din care s-a tras o versiune teatrala, existand si doua editii cinematografice: In 1915 cu Francesca Bertini si in 1948 cu Anna Magnani).

Autorul a mai publicat si diverse invataminte si studii istorice despre ambianta muzicala si teatrala napolitana:"Cronica Teatrului San Carlino" 1891, "Catalogul muzicii antice si necunoscute din arhiva Filippinilor din Napoli" 1919, "Maestrii Capellei, muzici si instrumente din tezaurul San.Gennaro" 1920 si "Cele patru vechi Conservatoare din Napoli" 1923-24.

Angajat in activitatea critica in favoarea transparentei si autenticitatii napolitane, el a condamnat imitatiile "pulcinelesti" si partenopeizarea repertoriului francez reprezentat in domeniul teatral de Eduardo Scarpetta. Aproximativ zece au fost libretele scrise de Salvatore Di Giacomo printre care La fiera" 1887, (comedie lirica in trei acte, muzica de E. D'Arienzo). "A San Francisco" 1895, (rezolutie scenica a poemului omonim, pe muzica de C. Sebastiani, 1896 Giorgietta la merciaia"muzica de M. Forte, 1903; "L'Abate" 1905, muzica de W. Borg, 1905.

Altele au derivat din lucrarile sale dramatice "Zi ' Munacella" 1888, librettist M.Salvini, muzica de G. Pietri cu titlul "Maristella" 1934, "Malavita" scrisa in colaborare cu G. Cognetti 1889, libretist N. Daspuro, muzica de U.Giordani 1892, dupa care a fost retiparita in 1910 versiunea teatrala cu titlul "O voto". Intre timp, deja din 1907, Benedetto Croce a realizat culegerea completa a versurilor lui Di Giacomo.

Pana in ultimii ani ai vietii poetul a condus activitatea de jurnalist colaborand la ziarele locale. Nu s-a mai dedicate canzonelor si nu parea sa se entuziasmeze pentru tentativele perpetuate de noii compozitori in punerea pe muzica a vechilor sale poezii.

In rest n-au mai fost revelatii deosebite: Melodia cea mai in sintonie (pe aceeasi frecventa) cu versurile a fost, aproape in mod sigur, cea compusa de incapatanatul si prolificul E. A. Mario :"Mierolo affurtunato".

Bibliotecar al Universitatii si al Bibliotecii Nationale, Inspector al Bibliotecii Conservatorului San Pietro a Majella, director al Bibliotecii teatrale Lucchesi-Palli, Salvatore Di Giacomo a fost numit in 1929 Academician al Italiei pentru merite culturale. Dar, bolnav, va parasi toate acestea la 5 aprilie 1934, la 74 de ani.