Tristan Tzara (biografie) - adevaratul sau nume Samuel Rosenstock

Tristan Tzara

Tristan Tzara, cu adevaratul sau nume Samuel Rosenstock, s-a nascut la 16 aprilie 1896, la Moinesti, langa Bacau. Nu se cunosc prea multe despre tineretea lui, chiar Tristan Tzara afirma ca nu iși aduce prea multe aminte despre tinerețea lui ce a trecut asemeanea unor fulgere. "Memoria e șubreda, iar trecutul, foarte incețoșat. Tzara a hotarat ce trebuia sa retțnem." Samuel nu era singur la parinti, avea inca o sora pe care era tare gelos deoarece ea era mai mica iar parinții lui erau mai grijulii cu ea. Dupa școala primara de la Moinesti,parintii il trimit la Institutul particular Schemitz-Tierin iar cand a intrat la Liceul Sfantul Sava, Samuel era un elev bun. In timpul in care Samuel a inceput sa scrie, in literatura romana era preponderant curentul literar simbolismul, importat de Alexandru Macedonski. Samuel impreuna cu prietenul sau Marcel Iancu au infiintat revista Simbolul pentru care au primit si acordul lui Macedonski, astfel in 1921 apare primul numar al revistei. Revista continea traduceri din Albert Samain si Henri de Régnier. Pe raul vietii este primul poem publicat de Tzara, inspirit din Luntrasul scris de Verhaeren, Serge Fauchereau si cu Sernet fiind primii descoperitori ai acestor texte. Acestia erau de parere ca nu trebuie sa acordam prea multa atentie acestor imitatii, acestea fiind doar niște lucrari care il introduc in lumea artei. In anul 1913 publica in revistele de poezie Noua Romana sau Chemarea. In aceasta perioada Tzara se inspira din lucrarile lui Rimbaud, chiar a imprumutat titlul unei opera Surorile de caritate. Inspirat de iluminism, acesta scrie automat iar pentru relaxare scrie un fel de balade pseudopopulare, compuse din catrene de versuri scurte. Se pare ca Tristan Tzara a fost influentat de Urmuz cat si de Hugo Bacher, considerat inventatorul cestii de cafea cu toarta pe stanga si al papucilor cu repetitie. In 1914 termina Liceul Mihai Viteazul, sectia reala si horataste sa se inscrie la Universitatea din Bucuresti pentru a studia matematica si filisofia cu toate ca in acelasi timp visa sa calatoreasca alaturi de prietenul sau Iancu, student atunci la Politehnica.

Cu niste parinti foarte protectori, Tzara a avut și unele ganduri de sinucidere, pentru ca nu facea ceea ce iși dorea și pentru ca, cu nici un chip nu le putea spune despre pasiunile lui. " La sinucidere nu s-a ajuns, "dar o indelunga migrena il facea pe tanarul prea grabit sa se usuce pe picioare." Intr-un final le spune parintilor, "orbiți de viața lor cuminte" , ca pleca la Zürich la prietenul sau Iancu, moment in care intre el si tatal sau s-a creat o prapastie atat de mare incat nu mai putea fi astupata niciodata și din acest motiv Tzara a plans mult in drum spre București..

Ajuns la Zürich, datorita anturajului sau, este arestat in septembrie 1919 si obligat sa explice motivele sejului sau si sa dea detalii despre cei cu care conviețuia. Pentru a se intreține financiar, atat pe el cat și pe prietenul sau, Marcel Iancu canta impreuna cu fratele lui in cafenele și localuri de noapte, cantece la moda frantuzesti si romanesti. Intr-una din serile lor de așa-zis concert, cei doi intalnesc pe Hugo Ball care le propune deschiderea unui cabaret literar. Acestia sunt incantati de propune, il conving si pe Tzara sa li se alature si astfel in februarie 1916 se deschise Cabaretul Voltaire condus de Hugo Ball. In fiecare seara la cabaret s-a cantat, s-a recitat, o nebunie pura. Cat au fost la cabaret, tinerii marturiseau ca nu cred in arta si ca s-au saturat de academiile futuriste si cubiste. Pe 26 februarie soseste la cabaret un alt militant al avangardei, Richard Huelsenbeck, pe muzica caruia s-au inventat poeme abstracte si poezii cu cuvinte necunsocute. "Huelsenbeck constata ca nici o forma de umanism nu era capabila sa-i potoleasca elanul disctructiv.

In scurt timp, toata lumea a devenit fascinate de arta primitiva, Iancu crea masti, Tzara scria "poeme negre" , Hugo Ball canta la baterie iar Maya Chrusecz dansa. Devenit tot mai cunoscut, la Cabaretul Voltaire vin persoane cu rezonanta precum Lenin cu care Tzara a jucat șah,cu toate ca pe atunci nu știa cine este cu adevarat Lenin. Dupa ce s-a inchis Cabaretul, miscarea dadaista, cum au numit-o ei, s-a mutat intr-o mare sala de expozitie: Zur Waag. Dupa cateva scandaluri, Hugo Ball pleaca si isi deschide propriul cabaret. Tzara ramane sa isi arate abilitatile de organizator iar pe 9 aprilie 1916 se asociaza cu scriitorul austriac, Walter Serner care asigura regia. Ca organizator Tzara a inlaturat toate conventiile din arta, marturisind absolut incantat ca "Dada invinge definitiv." Cu gandul la visul sau de a se aflat in fruntea unei adevarate avangarde europene, Tzara isi petrecea ore bune scriind scrisori catre avangardisti. Printr-o scrisoare trimisa lui A. Savinio, adresa sa a fost raspandita in toata Italia, insa Tzara a renuntat sa mai comunice cu toti acei deoarece considera italienii "popor prea entuziast".

Iunie 1916 apare primul numar al revistei Cabaretul Voltaire. In aceasta editie apar operele francezului Apollinaire, ale italienilor Marinetii si Modigliani, ale spaniolului Picasso, ale rusului Kandinsky si ai altor scriitori. De asemea apar poeme citite la Cabaret precum Amiralul cauta o casa de vanzare sau Dialogul intre un birjar si o ciocarlie semnat de Huelsenbeck si Tzara, dialog in care se anunta viitoarea aparitia a revistei cu specific Dada. "Volumul, foarte rezonabil, se inspira mult din estetica expresionista sau cubista. Futuristii erau reprezentati masiv. E usor de inteles ca internationalismul era singurul exces revendicat."

In iulie 1916 apare Dada, in decembrie 1916 apare Dada 2, iar in decembrie 1918 apare Dada 3 in care futurismul si cubismul au fost inlaturate la fel ca bunul simt. Cel mai important lucru din Dada 3 este "Manifestul Dada 1918", scris de Tzara in care prezinta termenul de Dada:"Sunt impotriva sistemelor, cel mai acceptabil dintre sisteme este acela de a nu avea, din principii, nici unul[.]"

Plecarea lui Huelsenbeck si dezertarea lui Ball au fost un soc pentru Tzara insa venirea lui Picabia in 1918 l-a ajutat foarte mult, Picabia fiind un binecunoscator al cercurilor avangardei.

Inainte de a pleca de la Zürich si de a se muta la Paris, Tzara ii trimite lui Apollinaire primele sale publicatii si ii cere un poem. Apollienaire ii cere si el la randul lui un poem pe care sa il publice in revista Nord-Sud pe care acesta intentiona sa o infiinteze. De-a lungul anilor cei doi vor pastra legatura iar Tzara ii ramane fidel lui Apollinaire. Inainte de a pleca la Paris, Tzara ia legatura cu cubistul Max Jacob pe care il considera un releu eficace, insa din prima lui scrisoare din 26 februarie 1916, Max Jacob marturiseste ca provocarile Dada nu sunt pentru el si il sfatuieste pe Tzara ca evite sa se mai minta si sa revina la constructiile riguroase si la ordine pentru ca este un mare poet. "Un dus rece pentru inflacararea tanarului Tzara."

Primul text al lui Tzara apare in 1916 in colectia Dada. Prima aventura celesta a domnului Antipirina apare si in zece exemplare de lux, textul fiind procurat si pentru a fi citit in public. In 1918, a doua carte a lui Tzara cuprindea poemele sale, tot in colectia Dada. Tzara a confirmat ca in Douazeci si cinci de poeme, toate textele fusesera scrise in Elvetia, ca face totul pentru a disruge genurile literare si ca este uimit de reactiile pozitive ale publicului cititor. Douazeci si cinci de poeme este considerata "o carte reusita datorita gravurii de pe coperta, un desen straniu al lui Hans Arp care a facut volumul sa para ciudat, aproape abstract."

Intr-o ofensiva cuceritoare, Tzara trimitea carti de vizita si uneori cate un exemplar din Douazeci si cinci de poeme, diferitelor personalitati contemporane precum:galeristii Paul Guillaume si Léonce, librareselor Adrienne Monnier si Sylvia Beach, marelui creator de moda Paul Poiret. Cel din urma a raspuns scrisorii lui Tzara printr-o scrisoare cu adevarat usturatoare in care ii spunea ca nu il intereseaza miscarea Dada. In actiunea sa, Tzara trimite scrisori si lui Jean Cocteau, o persoana destul de celebra incat miscarea lui Tzara sa devina cunoscuta peste noapte, mai ales ca acesta scria o cronica in cotidianul Paris-Midi, in care acesta deja anunta venirea lui Tzara in Paris. Picabia impreuna cu altii, i-au aratat lui Tzara cine este acest Cocteau. André Breton, unul dintre scriitorii de la revista Littérature la care a lucrat si Cocteau, il avertiza pe Tzara in legatura cu acest Cocteau , ope care il considera cea mai odioasa fiinta. Tzara a tinut cont de toate aceste advertismente stiind cat este de important Cocteau in actiunea sa.

Alfred Jarry a reprezentat pentru generatia lui Tristan Tzara, un precursor de legenda, omul care le aratase calea. Tzara a fost intr-u totul fascinat de creatiile lui Jarry, adunand cele mai frumoase editii ale scriitorului precum si o colectie intreaga de scrisori.

In implinirea pasiunii lor pentru literatura, doi medici stagiari, Breton si Aragon intalnesc pe Vaché, un tanar ce dispretuia literatura si arta. Cand acesta moare, Breton este foarte afectat dar la scurt timp, intra in legatura cu Tzara printr-o scrisoare trimisa de prietenul sau Philippe Soupault pe 17 ianuarie 1919. Figura lui Tzara aparea in viata lui Breton la momentul despartirii de Vache, un moment in care avea nevoie de o persoana intr-un fel apropiata de cea a lui Vaché. Chiar in prima lui scrisoare, Breton ii povesteste lui Tzara despre moartea prietenului sau, eveniment care l-a marcat foarte puternic. "Dada insemna deopotriva libertate si afirmarea vietii. Fara indoiala, tocmai asta l-a fermecat pe Breton la cateva zile dupa moartea lui Vaché." Tzara a raspuns scrisorilor lui Breton povestindu-i despre viata lui de la Zürich cu problemele materiale si organizatorice. La Hôtel des Grands Hommes, unde s-a instalat Breton impreuna cu Aragon si uneori cu Philippe Soupault, citeau si reciteau cele Douazeci si cinci de poeme ale lui Tzara. Philippe isi aminteste cu placere de scrisorile sosite de la Zürich, mereu intrebandu-se cum de avea timp sa tipareasca si reviste si sa mai cumpere atatea timbre pentru multitudinea de scrisori pe care le trimitea. In tot acest Tzara, inchis in camaruta lui din Zürich, tot mai trimitea scrisori in toata Europa pentru a se intalni cu personalitati din contemporaneitatea sa.

Datorita lui Tzara, si Breton a fost convins de faptul ca Dada este forta de care are nevoie tineretul pentru a trece de barierele literaturii si artei, insa acesta din urma ii marturisit lui Tzara ca ar fi mai bine sa tina ascunsa pasiunea lor pentru distrugerea a artei si a literaturii.

Pe 17 ianuarie 1920 Tzara soseste in Gare de Lyon unde Aragon si Breton il asteptau, insa in imbulzeala, acestia nu l-au putut vedea pe Dada, asa ca Tzara a mers la consoarta pictorului Picabi, Germaine Everling, unde s-a si instalat. Anuntati de noua sa gazda, Tzara primeste vizita lui Breton, Aragon si Soupault. Odata ajuns aici, Tzara a inceput sa participe la diferite intalniri, dineuri si ceaiuri dansantela care nu s-a putut desfasura in largul sau pana intr-o seara cand acesta a povestit prietenilor sai despre serile fierbinti de la Cabaretul Voltaire.

Premiera dadaista la Paris a avut loc la Palais des Arts, unde a luat parte un public divers, si unde li s-a adus un omagiu lui Apollinaire, Cendrars, Leger, Gris, Chirico si chiar lui Picabia. Spiritele s-au incins cand Tzara a inceput sa citeasca ultimul discurs al lui Leon Daudet la Parlament, astfel Dada a devenit o miscare parisiana in care spectatorii se puteau astepta la orice. Tzara realizeaza un nou numar din Dada, al saselea, Bulletin Dada, pentru care acesta se inspira din revista 391. In aceasta, Tzara spunea:"Dada pune totul la indoieala. Dada este totul. Totul este Dada. Temeti-va de Dada."Tot in aceasta revista se anunta o intalnire la Salonul Independentilor, pe 5 februarie, la care Tzara a difuzat o stire falsa cum ca va avea loc adeziunea lui Charlie Chaplie si participarea lui la dineul dadaist.

In cele din urma, Tzara il intalneste si pe Cocteau, pe care il apreciaza si il considera caraghios printre printese si starlete. Pe 7 februarie, Tzara impreuna cu ceilalti dadaisti primesc o invitatie de a participa la o dezbatere la Club du Faubourg. Aici, asa cum era de asteptat, intalnirea s-a transformat intr-o confruntare intre anarhisti si socialisti ce a iesit de sub controlul dadaistilor. Tzara distribuia Bulletinul, celalalt citea Manifestul Dada, asa ca intalnirea s-a incheiat intr-o confuzie totala, intr-un stil specific dadaist. Dupa vreo 10 zile dadaistii s-au intalnit la Universitatea Populara din Faubourg -Saint -Antoine, unde publicul a ascultat Manifestul Dada si au cerut explicatii .Urmatoarea intalnire are loc la teatrul Maison de l'Euvre. A inceput sa se resimta reactia furioasa a presei. La Revue de l'epoque lanseaza o mare ancheta intitulata E cazul sa-i impuscam pe dadaisti?. Un critic tanar, Georges Charensol sustinea ca Tzara a mers mai departe decat Jarry pentru ca Dada vrea distrugerea intregii arte si a intregii literaturi. In batalia pentru cucerirea Parisului, Breton si Tzara doreau sa deschida o editura si o adevarata librarie saon in care sa prezinte mesajul Dada. Pentru aceasta, cu ajutorul lui Soupault si al lui Picabia au inchiriat un magazin abandonat de langa Place de L'Etoile, pe bulevardul Kleber. Pe 16 februarie, are loc deschiderea librariei-salon "Au Sans Pareil" dupa Hilsum, numele te face sa te gandesti la un magazin provincial de mobila sau de lenjerie. Picabia a amenajat magayinul cu aproximativ douazeci de opere Dada iar Tzara a realizat inviatiile: "Miscarea Dada isi plaseaza capitalul in injectii de whisky cu sifon cromatic si va invita etc." In presa nu se aud prea multe despre "salonul Dada" insa se anunta aparitia volumului sau, Cinema calendrier du coeur abstrait, una dintre cele mai asteptate lucrari din noua colectie de la Sans Pareil. Aceasta era o placheta de poezii publicate anterior in buletinele Dada. In sfarsit Tzara parea ca si-a gasit locul, fiind mai destins ca niciodata. Soupault scria in numarul 11 al revistei Litterature: "In acest moment exista un nou val de protest. Se ridica, fara indoiala, din nevoia de a saluta aparitia acestei carti, al carei lux va inspira generatiile prezente si viitoare. Batranul Tzara, din cartea ta lipseste rasul de neuitat, ce mi-e atat de drag in aud inca si esti aici si esti departe."

Pentru o noua demonstratie Dada, "dadaistii nu si-au refuzat nimic. Tzara a angajat oamenii-sandvis pentru a face cunoscut tuturor programul petrecerii." Pe 26 mai, Dada ia cu asalt sala Gaveau, pentru care dadaistii s-au ras in cap, a aparut un iluzionist Dada, muzica sodomista, teatru, poeme, chiar si sexul lui Dada. Tzara era dezlantuit si de nestapanit, traind intr-o permanenta exaltare si atacand violent pe oricine era impotriva miscarii Dada. Tzara era acum peste tot, de la Gaya la localurile din Montmartre, trecand prin cafenelele din Montparnasse.

La inceputul lui iulie, Tzara paraseste Parisul, intreptandu-se spre Zurich de unde comunica cu prietenul sau Picabia. Tzara se simtea singur inconjurat de umbrele trecutului, neputandu-si inchipui cum a putut trai atatia ani intr-o tara pe care acesta o considera realmente idioata. Picabia ii raspunde printr-o invitatie de a se intoarce la Paris:" Plecarea ta mi-a lasat un mare gol." Pe 28 iulie soseste la Bucuresti, de unde a plecat imediat la Moinesti. Reintalinrea cu parintii l-a linistit putin iar in septembrie a ajuns in Grecia. La Paris la 5 februarie, scandalul de la Salonul Independetilor era vehiculat in presa italiana iar in luna urmatoare Giulio Evola un tanar pictor si poet futurist, isi arata regretul ca nu poate transforma Noi intr-un "organ al dadaismului italian". Evola incearca sa realizeze o revista Dada Internationala dar fara succes iar un grup dadaist de la Mantova a reusit sa lanseze un organ ofivcial Dada in Italia prin asoceatia Bleu. Evola ii propune lui Tzara un dialog, care urma sa apara in Litterature, despre semnificatia si veritabila filozofie Dada, la care nu a putut sa ajunga dar l-a convins pe Evola ca dadaistii italieni trebuie sa se uneasca.

Pe 9 decembrie, neobositii Picabia si Tzara organizeaza o noua intalnire Dada la care participa multi artisti: Max Jacob, Picasso, Marie Laurencin, Satie sau Fargue. Dada era bine reprezentata de Ribemond, Drien, Aragon, Soupault, Pansaers, Serner si chear Breton, alaturi de sotia sa. Dupa ce Cocteau a dat tonul de inceput al acestei intalniri, Tzara opreste muzica si incepe sa isi tina discursul despre amor: " Dada manifesteaza pentru iubirea slaba si amorul amar." A doua zi toate ziarele au scris despre aceasta intalinre, unele conisderandu-l pe Tzara un simplu caraghios, iar altele isi exprimau neitelegerea participarii lui Cocteau si al lui Picabia la aceste manifestari Dada cu atat mai mult ca se insinua faptul ca dadaistii sunt consumatori de cocaina.

Tzara devine nelinistit, temanduse ca va cadea in anonimat deoarece Picabia voia sa se retraga din miscarea Dada. Insa Tzara este salvat de Marinetti care soseste la Paris pentru o conferinta la Théatre de L`Euvre, conferinta la care dadaistii se opun indeilor lui Marinetti considerandu-l chiar plagiator. Dandu-si seama de indepartarea lui Picabia, Breton incearca sa il atraga de partea lui.

Pentru o noua manifestare Dada, dadaistii s-au unit din nou pentru a se intalnii la biserica Saint-Julien-le-Pauvie. La aceasta manifestare au participat si patru soldati care isi pusesera in gand sa creeze propria lor revista literara. Cand Crevel il va cinoaste personal pe Tzara, intre acestia se va forma o prietenie pe care nimic nu o va putea zdruncina.

Tzara cu ceilalti dadaisti organizeaza o expozitie de tablouri ale pictorului Max Ernst care a urmarit pretutindeni evolutia miscarii Dada sustinand-o puternic. Dupa expozitia ce a avut un mare succes, Tzara este adus la tribunal unde Breton era presedinte, Ribemond era sustinatorul lui Tzara iar Aragon avocatul apararii. Dupa discutii interminabile si cu o mare tensiune in aer, intre Tzara si Breton s-a format o ruptura ce nu mai putea fi refacuta. Astfel ca la urmatoarele intalniri Dada si la expozitia internationala realizata de dadaisti, Breton a lipsit cu desavarsire.

La scurt timp dupa ceste intamplari cu final fericit de altfel, Tzara primeste o scrisoare de la Maya pe care o evitase la Zürich si care acum il invita sa petreaca impreuna un timp la Praga. Au petrecut momente greu de uitat la care li se alatura Max Ernst si Hans Arp cu sotia. Atat de bine s-au simtit impreuna incat au conceput un nou numar al revistei Dada pe care Tzara a numit-o Dada au grand air. Pentru acest numar Eluard a trimis un poem, Ernst a realizzat macheta Prepararea uleiului din oase dar si cateva articole impotriva lui Picabia. Cand iajunge la Paris Tzara difuzeaza noul numar al revistei Dada un toate cercurile avangardei.

Pe 22 iunie 1921, soseste la Paris fotograful newyorkez, Man Ray, considerat o adevarata legenda pentru miscarea Dada, si pentru aceasta pe 3 decembrie a avut loc o expozitie a lucrarilor lui Man Ray, eveniment pe care Tzara vroia sa il prezinte ca pe un moment inaugural al sezonului Dada. Fascinat de Montparnasse, ca multi altii de altfel, Man Ray hotaraste sa ramana aici alaturi de noul sau prieten Tzara, pe care l-a convins sa vina sa locuiasca cu el. Ray spunea despre Montparnasse ca este o lume cosmopolita, unde se vorbesc toate limbile pamantului si unde puteai sa cunosti toata lumea.

La Paris,Tzara il avea alaturi pe Constantin Brancusi,pe care il vizita foarte des poate datorita mancarurilor deliciose pe care acesta le prepara si din curiozitate de a vedea formele noi pe care Brancusi le crea.Brancusi tinea mereu legatura cu cercurile intelectuale din tara sa de bastina,Romania,dar dupa ce avangarda s-a stins,acesta a inceput sa-si expuna lucrarile cu diferite expozitii si saloane romanesti. Chiar daca Tzara rupsese orice fel de legatura cu Romania, se bucura in totalitate de prezenta lui Constantin Brancusi la Paris. Tzara statea de multe ori in mijlocul atelierului lui Brancusi si il privea cum slefuieste bucatile de marmura sau de piatra si il auzea spunand ca familia si patria sa sunt tot ceea ce il inconjoara.

Intre timp conflictul dintre Breton si Tzara devenise o confruntare directa. Pe 17 februarie la Closerie des Lilas, Tzara sustinut de Eluard, Ribermond, Dessaignes si alti cincizeci de artisti de toate tendintele i-au provocat pe Breton si prietenii lui la o conferinta cate le-a lasat tuturor un gust amar. Cu aceasta ocazie, Breton publica in revista Littérature:

"Abandonati totul

Abandonati Dada

[.]

Lasati prada de dragul umbrei

Lasati, la nevoie, o viata indestulata, ce

Vi se da pentru o situatie de viitor

Luati drumul la picior."

Aducandu-si aminte cu placere de vacanata de la Tirol din 1921, Tzara repeta experienta, de aceasta data cu o americanca, cu Eluard, Gala, Hans Arp cu sotia si cu Max Ernst. Si de aceasta data, acestia s-au simtit foarte bine, insa incercarea lor de a elabora inca un numar pentru revista Dada a fost un esec datorita conflictelor ce au aparut intre ei. La intoarcere, Tzara si Arp au ramas la Romanische unde au participat la Congresul constructivist din 1922, congres pe care, asa cum era de asteptat, l-au transformat intr-o mare demonstratie Dada. Laszlo Moholy- Nagy, unul din grupul constructivist, spunea ca dadaismul era un curent distructiv si decazut in raport cu curentul constructivist.

Miscarea Dada ajunge si in Belgia prin Clémente Parsaers care era atat de pasionat de ideile dadaiste incat voia sa deschida o expozitie si sa provoace discutii in toata Europa. A comunicat mult prin scrisori cu Tzara pana cand a inceput sa il jigneasca. Dupa ce Parsaers moare, spiritul Dada se cam stinge in Belgia, dar renaste in 1925 cu un grup din Bruxelles printre care René Magritte si E.-L.T. Mesens. Cel din urma a inceput sa comunice cu Tzara dupa ce a citit un fragment din romanul Faites vos jeux care aparuse in Les Feuilles libres. Din manifestul lui Breton scris impotriva lui Tzara, Mesens ii comunica parearea sa lui Tzara, el considera ca manifestele lui Tzara sunt foarte bine intocmite si ca Breton se dovedeste a fi un mare plagiator.

Dada a inceput sa se manifeste mai la sudul Europei. In Spania, scriitorul Guilermo de Torré a inceput revolutia dadaista, acesta redacta aricole si manifeste, pastra legatura cu lumea intreaga, traducea in spaniola si publica in mai multe reviste de avangarda ale vremii. Dorind sa depaseasca maestrul Dada, Guillermo se autointitula "ultradada" si voia sa organizeze spectacole in toate capitalele mari europene.

La Montparnasse, Tzara il cunoaste pe directorul revistei Les Feuilles libres, Marcel Raval care fascinat de operele lui Tzara si miscarea initiata de el, il roaga sa scrie un foileton in maniera secolului al XIX-lea care il ajuta pe autor sa se transpuna in trecutr si sa se elibereze de o miscare Dada muribunda. In acest text, Tzara vorbeste printre altele despre sinucidere si intalnirile dintre autor si dansatoare. Tzara apare intr-un articol al revistei Les Nouvelles littéraires si da un interviu pentru revista Le Journal du peuple, unde spunea "Cel mai mult imi plac in viata banii si femeile. Dar am putini bani si multe necazuri in amor. Nu cred insa ca perfectiunea exista." De asemeane Breton da un interviu aceleasi reviste, cu ocazia "pensionarii" sale timpurii in care il insulta pe Cocteau, Rivière si Morand.

La un eveniment Tzara face cunostinta cu cuplul Delaunay, Robert (pictor) si Sonia (creator de moda). Acestia spuneau ca s-au intors la Paris dupa un exil fortat in Spania si Portugalia datorita vocii lui Tzara si a manifestului sau. Intre acestia trei s-a construit o prietenie frumoasa, Tzara stiind ca prin familia Delaunay poate cunoaste toata crema pariziana a avangardei. Odata cu aceasta prietenie se formeaza si prietenia intre Tzara si Réne Crevel, o prietenie ce v-a supravietui multor incercari. Crevel isi aprecia foarte mult prietenul pentru pasiunea pentru creatie si tineretea sa. Pe 6 iulie, la Teatrul Michel, Tzara impreuna cu familia Delaunay, R. Crevel, Pierre de Massot si altii pun din nou in scena piesa lui Tzara, Le Cour à gaz . Datorita replicii lui Pierre de Massot "Picasso pe campul de batalie", acesta este rapit de Breton. Astfel apare o mare batalie intre banda lui Breton si oamenii lui Tzara. Picabia a scris in revista Littérature :

"A ne iubi unii pe altii

Este un sentiment indepartat

Indepartat ca patria

Invinsa ori victorioasa"

Toata aceasta tevatura nu a afectat cu nimicrelatia dintre Tzara si prietenii sai, ba chiar au continuat sa colaboreze.

In anul 1923, la Paris se instaleaza americanca Nancy Cunard, pasionata de calatorii, poezie si barbati frumosi. Cand Nancy ii intalneste pe Tzara si pe Man Ray, acestia au devenit de nedespartit. Intre Tzara si Nancy s-a format o legatura atat de strans incat puteau fi luati drept un cuplu absolut liber. Tzara i-a dedicat lui Nancy piesa Mouchoir du nuages.

Étienne de Beaumont, un monden fascinat de tinerii dadaisti, pune in scena piesa lui Tzara, Mouchoir du nuages, piesa despre care Tzara spunea ca piesa este bazata pe fictiunea teatrului. Mouchoir du nuages i-a oferit lui Tzara succesul si faima la care nici nu gandea. Foarte mult timp, toate reviste faimoase din lumea parizian au scris despre Tzara si piesele sale inedite. Ceea ce Tzara aducea nou in creatia dramaturgica era faptul ca actorii se machiau si se transformau pe scena in fata spectatorilor, existenta unui colaj din Shakespeare si auneiu voci actoriale care functiona ca subconstient al dramei din piesa. Aceasta voce analiza ceea ce s-a spus si mai ales ceea ce nu fusese spus de protagonisti. Toate aceste elemente pe care Tzara le-a adus in piesele sale au starnit controverse in randul spectatorilor dar mai ales al celor din massmedia. Gazeta Journal des débats aprecia poezi folosita in piesa considerand-o adesea emotionanta si capricioasa.

In anul 1924, Tzara intalneste pe Greta Knutson, o tanara studenta suedeza venita la Paris pentru a-si perfectiona tehnica desenului. Cei doi s-au indragostit la prima vedere si din acea seara au ramas impreuna iar Tzara se gandea déjà sa se insoare inainte de Craciun.

Cu multe eforturi si trecand prin multe incercari, Tzara reuseste sa isi publice cele Sase Manifeste Dada. Recitirea lor l-au facut sa inteleaga ca elanul din tinerete nu mai era cel de acum si ca a invat unele lucruri de-a lungul timpului. Odata cu publicarea manifestelor, Tzara s-a hotarat sa readuca in discutii miscarea Dada.

Picabia lanseaza o noua piesa de teatru intitulata Relache la care participa toata crema Parisului. De la acest eveniment nu putea lipsi Tzara care, ca de obicei, este criticat de jurnalisti ca este foarte mandru de cunostintele sale si ca vorbeste doar cu printese si ducese. De-a lungul carierei sale, Michel Leiris este cel care l-a criticat, ba mai mult l-a jignit pe Tzara. La polul opus se afla R. Crevel care a fost feliciat de Tzara pentru romanul Détours, cu toate ca Crevel acea inclinatii spre suprarealism.

La inceputul lui iulie 1924, Tzara impreuna cu Greta paraseste Parisul spre o destinatie necunoscuta. Toata lumea mondena, inclusiv organizatorii diferitelor evenimente, au fost uluiti de absenta lui Tzara, tanarul elegantcu palariuta si monoclu. Odata cu intoarcverea la Paris, Tzara si Greta au cerut prietenei, Thora pentru a-si gasi un teren pentru o casa. Pentru constrirea casei celor doi, Adolf Loos a fost ales ca arhitrect care avea un stil aparte, diferit de cel al contemporanilor sai, obsedati de cubism, inclinand mai mult pre traditionalism. Proiectul casei a fost realizat la timp dar constructia propriu-zisa va dura luni bune, fapt pentru care cei doi au inchiriat o vila la mare iar atunci cand vin sa supravegheze lucrarea partipau la diferite evenimente mondene. Insa acestea aveau loc foarte rar. Familia Marcoussis, de care era apropiat inainte de a o cunoaste pe Greta, il ruga sa se intoarca la Paris sau macar sa scrie o scrisoare, fapt ce nu a avut loc, insa Tzara a trimis o mica placheta de versuri Indicateur des chemins de cour. Pentru aceasta lucrare extrem de apreciata, in special de massmedia, Marcoussis a realizat gravuri pentru 3 exemplare de lux. Tzara a fost foarte apreciat de jurnalisti si considerat cel care a aratat poezia cuvantului, a uluit tineretea multora si a creat starea de spirit bazata pe libertate.

Dadaismul si colaboratorii acestiu curent propun privitivismul, apreciind foarte mult arta africana. Acest lucru se simte inca de la fondarea Cabaretului Voltaire cand Marcel Iancu realizeaza masti cu inspiratie africana, care nu copiau modelele din Africa sau Oceania, menirea lor fiind aceea de a percepta o forta spirituala deosebita artei primitive. Interesul pentru privitimismului este prezent si in cadrul sculpturii, Tzara colectionand statuete africane si publicand dtudii referitoare la arta din Oceania si ce precolumbiana. Tzara considera ca "arta trebuia sa treaca dincolo de simpla reprezentare de suprafata si de imitatia servila a formelor exterioareale naturii." Datorita pasiunii sale pentru statuetele africane care faceu parte din arta primitiva (ceea ce si curentul Dada promova), Tzara a cumparat si vandut multe statuete si astfel si-a facut multi prieteni negustori printre care si Charles Ratton. Impreuna au hotarat sa deschida o expozitie cu statuetele pe care le aveau. Asa ca in ianuarie 1930 a avut loc expozitia de obiecte de origine africana la care a participat toata limea buna din Paris. Unii le-au considerat impudice si au cerut prefectului Henri de Rothschild sa le scoata din expoitie, insa Tzara s-a opus si un cele din urma printr-o procedura de urgenta statuetele au ramas in expozitie.

Tzara impreuna cu Greta participau la diferite evenimente mondene insa cei doi devenisera foarte selectivi. Un suedez, Rolf de Maré a organizat un balet cu mondenitati internationale din Paris. Acest evenimet a fost foarte apreciat de foarte multi, invlusiv de cei din presa. Atat Tzara cat si miscarea Dada erau pusi la stalpul infamiei, insa Georges Duhamel, scriitor conformist, considera ca Dada este o miscare literara, filisofica si anarhista.

La 15 iulie 1923, Tzara publica o placheta de versuri intitulata De nos oiseaux, care cuprindea 30 de texte scrise intre 1912 si 1922 dar publicarea acestei plachete va fi mai dificila decat crezuse. Dupa aceste triste peripetii, Tzara sustinut de Crevel si Arland i-a propus lui Gaston Gllimard sa publice manuscrisul pentru colectia O opera, un portret. Insa acesta nu a vrut sa editeze creatia lui Tzara, asa ca in 1929, Léon Pierre-Quint a publicat-o la Editura Kra, dar difuzarea a fost destul de confidentiala.

Tzara scrie L'Homme approximatif , lucrare pe care i-o trimite si lui Fondane Junot care il considera un poet cu adevarat grandios. In 1927, Greta ii daruieste lui Tzara un baiat, Christophe. Acesta era mai sanatos si mai frumos cu fiecare zi insa Greta suferea de septicenie generala. Pentru prima oara, Tzara experimenta sentimentul patern si precum toti tatii, Tzara voia sa isi vada crescand cat mai repede baiatul si sa isi petreaca cu el cat mai mult timp. Tzara considera ca intamplarile din copilarie sunt cele care te marcheaza cel mai mult.

In Second Manifest, publicat in 1929, Breton aduce din nou in discutie dogma suprarealismului bazata pe o revolta si o nesupunere totala. Acest lucru i-a adus lui Tzara aminte de tineretea lui si-a dat seama ca timpul nu l-a putut atinge pe Breton. Tzara a apreciat acest lucru la el , asa ca dupa atatea atacuri, discutii contradictori si multe altele, Tzara si Breton se intalnesc in 1928. Breton recunoaste ca a gresit in relatia lor de prietenie si atmosfera se destinde, ba chair in urmatoarea zi se viziteaza si fac schimb de statuete africane. Iata o dedicatie a lui Breton pe unul din exemplarele daruite lui Tzara : 

"Lui Tristan Tzara

Prin aceasta ciudata intorsatura a lucrurilor

Care ma face sa-l vad din nou

Asa cum l-am cunoscut

Ce zambet frumos are."

Apropierea lui Tzara de Breton, adica apropierea dadaismului de suprarealism, era un caz izolat. Un bibliotecar la Nationala, Georges Bataille, care era impotriva lui Tzara si a ideilor sale, devine si "dusman al suprarealismului" cand se alatura grupului suprarealist in 1924, si citeste poeziile sale despre moarte, dezmat si bordel. Bataille scria impotriva ideilor dadaiste intr-un articol Figure humaine din Documents, afirmand ca Tzara se contrazice singur cand vrea sa desfinteze sistemul artei cand recunoaste ca desfintarea sistemului este tot un sistem insine. Tot Bataille considera poeziile lui Tzara "stranii si situate in afara vietii " si suprarealismul are menirea de a duce la epuizare vidul si disperarea ce dau un sens profund existei mentale.

Pentru L'Homme approximatif, Tzara renunta la evenimentele mondene si la intalnirile cu prietenii apropiati si cei indepartati timp de cinci ani. Multi au asteptat cu nerabdare finalizarea lucrarii. Poemele cuprinse in acest volum nu sunt poeme ale singuratatii si ale tristetii ci poeme ale liberatatii si sperantei. De aceasta data, aventura este dusa pana la capat :" Ma desert in fata voastra, buzunar intors pe dos." Jean Cassou considera ca poemele din acest volum sunt cele mai decisive si cele mai complexe din contemporaneitate.

Cu timpul, suprarealistii devin cea de a doua familie a lui Tzara, insa tot se mai simtea atras de miscarea Dada. Insa din momentul in care a aparut o istorie a lui Dada scrisa de Georges Ribermont- Dessaignes, conflictele din dadaisti si suprarealisti au prins din nou radacini. Suprarealistii au atacat miscarea Dada insa dadistii au ripostat imediat prin Tzara, Eluard si Aragon, prin atitudinea de genul "ma-doare-n-cot". De aici a pornit o adevarata polemica cu privire la fantoma Dada, unii considerand dadaismul chiar un produs toxic al razboiului.

Où boivent les loups apare in 1932 la editura Cahiers libres. Au fost publicate doar zece exemplare ce avreau cate o gravura semnata de Max Ernst. Lucrarea cuprindea poeme scrise intre 1930 si 1932.

Dupa atatea clipe de fericire pe care le petrec impreuna si dupa cea experimenteaza sentimentul patern, Tzara se refugiaza in arta sa de a scrie si incetul cu incetul ii paraseste pe Greta si Christophe. In octombrie 1930, cei doi parasesc Parisul pentru a ajunge in Spania, unde il viziteaza cu regularitate ape Dali la Figueras.In aceasta situatie, nu se mai punea problema ca cei doi sa se intoarca la Paris, cu toate ca Greta ii trimitea scrisori lui Tzara in speranta ca va veni sa ii vada in Spania, dar "Tzara o lasa se spere ca va veni sa-i vada".[11]

In 1933, la revista Cahiers libres, L' Antitête, considerata cea mai buna lucrare a lui Tzara. Aceasta cuprindea in prima parte texte dadaiste ce au fost incluse inprogramul artistic da la Cabaretul Voltaire iar in a doua parte cuprinde " o raspantie intre deconstructia dadaista si inspiratia libera a suprarealismului." Cativa ani mai tarziu, Tzara paraseste Parisul pentru Spania, devenita centrul tuturor preocuparilor lumii. La intoarce Tzara publica texte precum Spania 1936 sau Cantec de razboi civil considerate " incantatii incarcate de durere, dar avand la orizont certitudinea victoriei si a viitorului luminos."

"Pamant batut

Nicicand supus

Printre multimi, antice patimi

Si fraternitatile miturilor nedomolote ale omenirii

Taciunii zambetului de maine."

In urmatorii ani, Tzara scrie o multime de lucrari, publica volume de poeme, da interviuri despre viata sa si lucrarile sale. Ultimul interviu il va da ziaristei Madeleine Chapsal in apartamentul din Rue de Lille.

O luna mai tarziu, pe 24 decembrie 1963, Tzara moare. Acesta este insotit pe

ultimul drum de cei mai credinciosi prieteni, printre care Cassou, Sonia, Marcenac,

Leiris, Illyes, Caillois, Sadoul, Dobzinski, Moussinac - martori intregii vieti a lui

Samuel Rosenstock.