Valori expresive la nivelul compozitiei lui Nicolae Steinhardt

Valori expresive la nivelul compozitiei lui  Nicolae Steinhardt

"- Cine a fost crestinat de mic copil nu are de unde sa stie si nu poate banui ce- nseamna botezul. Asupra mea se zoresc clipa de clipa tot mai dese asalturi ale fericirii. S- ar zice ca de fiecare data asediatorii urca mai sus si lovesc mai cu pofta, cu precizie. Va sa zica este adevarat: este adevarat ca botezul este o sfanta taina, ca exista sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care ma impresoara, ma cuprinde, ma imbraca, ma invinge n- ar putea fi atat de neinchipuit de minunata si deplina. Liniste. Si o absoluta nepasare. Fata de toate. Si o dulceata. In gura, in vine, in muschi. Totodata o resemnare, senzatia ca as putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zambet ingaduitor care se imprastie pretutindeni, nu localizat pe buze. Si un fel de strat de aer bland in jur, o atmosfera asemanatoare cu aceea din unele carti ale copilariei. Un simtamant de siguranta absoluta."¹

Obiectivul propus este gasirea de argumente in favoarea expresivitatii stilistice a acestui fragment din opera JURNALUL FERICIRII de Nicolae Steinhardt.

Mesajul ce se desprinde din fragment este unul esential in directionarea sensului existential al  lui Steinhardt, atat in ceea ce priveste creatia artistica, cat si in privinta vietii cotidiene; convertirea la crestinism face din " evreul de mana a doua" un marturisitor aprins al valorilor ascunse ale sufletului sau, care prin imbratisarea noii credinte sedezvaluie in plenitudinea trairilor specifice fiecaror. Mesajul central este cel de fericire izvorata in urma tainei care inaugureaza pe fiecare crestin, adica a botezului, avandu- se in vedere si manifestarea fericirii in viata neofitului.

Fragmentul ales este relevant pentru a se observa ca expresia lingvistica a oricarei creatii literare apare ca rezultat al intentiei autorului deoarece acesta incearca sa transmita cititorilor propriile sale simtiri - in acest sens, D. D. Drasoveanu afirma: "in operatia de transmitere a propriei emotii rezista opera unui creator de frumos. Mestesugul acesta poate fi si rezultatul unei munci asidue si indelungate."²

O cautare neintrerupta a sustinut si Steinhardt pana cand a ajuns sa inteleaga ca unde nu exista morala, nu exista nici cultura adevarata; iar odata perceputa aceasta dimensiune accesul la o viata libera si desavarsita n- a mai putut fi ocolit, caci a gasi sensul vietii de care trebuie sa se prinda, cum afirma Soloviov: " A nu crede in bine e o moarte morala, a crede in tine insuti ca izvor al binelui e o nebunie. A crede in izvorul divin al binelui si a te ruga lui predandu- i intru toate voia ta proprie e adevarata intelepciune si inceputul desavarsirii morale."³

" Izvorul divin al binelui" este descoperit odata cu Taina Botezului administrata in cronotopul inchisorii; Botezul constituie punctul culminant al confesiunii ( a jurnalului) lui Steinhardt, este primit la 15 martie 1960, cand botezatul avea 48 ani, si este efectuat de parintele Mina; iar antiteza vadita dintre decorul lugubru, cronotopul sinistru al inchisorii si starea degajata de noua optiune religioasa, care i- a schimbat felul de a simti adevaratele bucurii ale vietii.

Fragmentul nostru exprima valentele trairii fericirii ca o complementaritate prin care se poate realiza unitatea fiintei. Iar pentru ca descrierea trairii sale sa se bucure de o primire autentica daruirii din exprimarea experimentatorului ei, Steinhardt a indeplinit in elaborarea sa creatoare ceea ce afirma Dumitru Irimia ca fiind necesar unei bune receptari ( mai ales cand se are in vedere evocarea unui moment cu profunde conotatii afective): " comunicarea scriitor,- emitator - cititor,- receptor se realizeaza optim numai in interiorul raportului particular ( fenomenal)- universal ( esential), in baza unei impletiri specifice a cunoasterii empirice cu cunoasterea lingvistica si cu cunoasterea artistica."⁴

In organizarea semnelor lingvistice, Steinhardt  tinut cont si de cele doua particularitati principale ale comunicarii estetice: sugestivitatea si verosimilul, astfel, chiar daca semnificatia artistica devine mereu alta, aceasta se petrece doar in marginile verosimilului si ale adevarului estetic.

In sustinerea mesajului de fericire, care se revarsa pana in cele mai ascunse locuri ale fiintei, nu poate fi trecuta cu vederea afirmatia lui I.  Coteanu, care, pe baza intuitei, clasifica compunerile in patru tipuri: naratiunea, descrierea, informarea si argumentarea,- care se combina cum convine mai bine subiectului tratat; in cazul fragmentului nostru argumentarea si descrierea fac casa buna pentru a exprima subiectul tratat: fericirea. Dar si urmatoarea afirmatie a lui Ion Coteanu sustine expunerea fragmentului nostru: " Compunerea trebuie sa fie insotita si de dorinta de a atrage si de a convinge, cand e necesar, pe ascultatori si pe eventualii nostrii cititori de adevarul celor spuse, de sinceritatea emotiilor si de sentimentelor noastre, de importanta unui punct de vedere fiindca nu o data compunerile noastre trebuie sa devina veritabile pledoarii in fata publicului ascultator."⁵

In fata unui astfel de public greu de convins ( e de tinut seama de statutul religios - evreu- pe care l- a avut scriitorul inainte de convertire) isi exprima incarcatura spirituala a simtirilor sale si autorul nostru, pe care- l convinge de capacitatea sa rationala de a percepe valoarea fericirii prin limitele temporale care- i incadreaza expunerea: copilaria ( " de mic copil")cu inocenta perceperii depline a trairii afective izvorata di primirea Tainei Botezului si maturitatea spirituala capabila sa perceapa adancimea trairii, dar care are dezavantajul ca nu poate intotdeauna recupera starea de nepatimire primara cu care se identifica cel mai bine aceasta Taina; prin exprimarea " o atmosfera asemanatoare cu aceea din unele carti ale copilariei" sugerandu- se recuperarea trairii primare prin constiinta matura a adultului.

Fericirea, pe care o exprima autorul in auzul tuturor, are nevoie de aceasta exprimare aprinsa, sustinuta deoarece veridicitatea spuselor sale e supusa unui minutios proces de validare. Si termenii antinomici " asalturi" si " asediatori", in dezacord cu exprimarea fericirii, au rolul de a constientiza razboiul launtric care s- a dus pana a se ajunge la patosul exprimarii fericite. Cu un ton impersonal ( " va sa zica") combatantul in campul fericirii descopera ca " botezul" este sursa plinirii sale sufletesti, iar prin descoperirea " sfintelor taine" si exprimarea valorii lor intr- un ton exclamativ, desi nemarcat grafic, decat intonational se ofera si un raspuns la originea fericirii.

In elaborarea materialului lingvistic este de remarcat structurarea frazei intr- un mod specific evocarii " momente profund dramatice" - cum numeste G. I. Tohaneanu aceste minute ale totalei implicari creatoare in care scriitorul: " evita, in general, conjunctiile si locutiunile conjunctionale, care marcheaza cu strictete raportul subordonator, preferand coordonarea si, mai cu seama, structura paratactica a frazei."⁶O astfel de figura de constructie fiind cunoscuta sub denumirea de asident, rolul sau fiind " de a sustine dinamismul exprimarii prin omiterea conjunctiilor si utilizarea cu precadere a juxtapunerii si parantezei asidentice"⁷; Pierre Fontanier numeste abruptie o constructie in care se elimina elementele de legatura cu scopul de a face expunerea mai animata.

Optiunea pentru o asemenea forma de expunere este determinata de intensitatea afectiva cu care este investita fiecare parte a intregului: " fraze scurte, nelegate, succedandu- se fara elemente de jonctiune - procedeul are darul de a impune atentiei fiecare amanunt, fara ca impresia de unitate si armonie a tabloului sa se atenueze. Ba dimpotriva."⁸

Izolarea enunturilor insotita de enumeratie contribuie la dinamizarea expunerii, constituindu- se, totodata, si- n argumente de evidentiere a identificarii eului cu fericirea postbaptismala.

Folosirea enumeratiei vine sa sporeasca incarcatura afectiva a exprimarii prin detalierea fiecarei componente a mesajului de fericire cu care se infasoara eul.

Topica subiectiva, rezultata din predominarea factorului emotional- afectiv asupra celui intelectual- rece, face " subiectul- obiect"⁹ spre care- si indreapta interesul vorbitorul sa aiba un cadru de expunere bine conturat, are loc treceea in primul plan a complementelor sau circumstantialelor, a atributelor ( atributivelor) pentru reliefarea stilistica a subiectului propozitiilor si polarizarea interesului afectiv sau intelectual al vorbitorului, pronumele si adverbele relative, care introduc subordonata, prin pozitia antepusa subliniaza odata- n plus incarcatura afectiva pe care o primesc aceste elemente cu dubla functie.

La nivel fonematic expresivitatea stilistica este sustinuta de prezenta unor sunete care confera cuvantului respectiv o nuanta semantica determinanta, iar in sustinerea acestei afirmatii am pornit de la afirmatia lui Iorgu Iordan, care spune: " Astfel a si o, mai ales accentuati pot trezi imaginea unui obiect mare sau departat, din pricina ca numeroase cuvinte, apartinand la tot felul de limbi si insemnand mare , "departe" etc. contin aceste vocale. Dimpotriva, i trimite la obiecte mici sau apropiate. consoanele evoca si ele imagini, datorita aceleiasi asociatii dintre existenta lor in anumite cuvinte si sensul acestora. Lichida r, singura sau impreuna cu alte sunete ( labiale) indica miscarea repede, zgomotoasa a unui obiect, eventual obiectul insusi care se caracterizeaza printr- o astfel de miscare"¹⁰ - aceasta forma a expresivitatii, prin care sunetul devine un adevarat simbol, un semn cu nuanta semantica speciala purtand denumirea de symbolism fonetic. Vocalele a si o sunt legate in textul nostru de idea de maretie a fericirii, izvorata din actul Botezului, de imbratisarea de catre ins a ceva inaccesibil lui pana acum: "ma impresoara, ma cuprinde, ma imbraca." sugereaza incadrarea sa intr-o ordine superioara si, evident, mai cuprinzatoare in sensuri. Rolul vocalei i este marcat in cuvantul " mic" pe care- l putem asocial cu inocenta, cu absenta analizei starilor de constiinta,- aceasta particularitate e intarita si de folosirea prepozitiei "de" ( si nu " din") care, si ea, vine sa califice varsta neintelesurilor absconse ale trairilor; Stefan Munteanu indica statutul prepozitiei " de" cu stilul lui Creanga, insa e revelator si pentru prepozitia noastra prima: " actiunile sunt motivate intr- o misura mult mai mare de reactii spontane ale eroilor, de imprejurari neprevazute in care sunt pusi sa actioneze, de peripetiile lor, care, toate, creeeaza stari emotive, variate si temporare."¹¹

Semantismul vocalei r e reliefat in manifestarile rapizi, navalitoare pe care le revarsa fericirea asupra proaspatului botezat; si- n cuvintele " asalturi", " asediatori" e evidentiata aceeasi miscare tumultoasa a fericirii. Accentul vine in sustinerea expresivitatii prin marcarea cuvintelor cu un rol decisive in dobandirea fericirii si, apoi, in manifestarea valentelor ei.

La nivel morfematic este evidenta accentuarea dinamizarii activitatii afectului cu ajutorul diatezei reflexive deoarece " pronumele reflexive devine frecvent instrumental unor mutatii semantice interne, reflectand si sugerand, cel mai adesea, participarea intensa a subiectului grammatical la actiunea verbului - predicat"¹² ; iar prin intrebuintarea persoanei a III- a a verbului, insotita uneori si de pronumele reflexive afferent aceleiasi personae se evidentiaza ca subiectului vorbitor nu- i sunt straine trairile de fericire ale altora, dar doreste sa le perceapa doar la nivelul relatarii, fara a le afecta libertatea exprimarii.

In exprimarea modalitatii se uzeaza si alte mijloace morfo- sintactice, care sustin dondul " ireal" al acestei fericiri greu de argumentat in cadrele realului; D. Irimia arata ca pentru a exprima o astfel de ordine se folosesc cu precadere verbele a fi si a avea fiindca " actul comunicarii lingvistice se desfasoara intr- un moment mai apropiat, temporal sau numai afectiv, de evenimentul irealizant"¹³, iar daca irealizarea emotionala de la nivelul primei propozitii ramane marcata e de observat ca si acesteia ii sunt rapid trecute cu vederea neajunsurile datorita intrebuintarii timpului perfect, care ne trimite la un moment perceput de constiinta ca ispravit. Verbul a putea ( " n- ar putea fi", " as putea") prin structurile in care este pozitionat, are rolul de a evidentia potentialul de manifestare al fericirii.

La nivel semantic o importanta deosebita are folosirea repetitiei care scoate- n evidenta incarcatura afectiva a fiecarui cuvant, deoarece este procedeul stylistic " prin care se potenteaza planul semantic al termenului reluat prin dezvoltarea concomitant si a componentei semantice subiective a mesajului, ca expresie a participarii affective a subiectului borbitor la reflectarea lingvistica a realitatii extralingvistice"¹⁴; si Iorgu Iordan acorda mare importanta afectului cand e vorba de folosirea repetitiei intr- un text: " Se poate repeat orice cuvant. Singura conditie este: notiunea exprimata de el sa puna in miscare afectul subiectului vorbitor."¹⁵

Intensitatea afectiva este intarita si de plasarea elementelor temporale, locale, modale langa verb sau expunerea lor izolata- topica prin care se scoate- n relief fiecare element.

Negatia cu rol de afirmatie are rolul de a intari lipsa de familiaritate cu o asemenea fericire si de a dovedi imposibilitatea exprimarii unei trairi atat de neexplicabila.

In sustinerea expresivitatii mesajului de fericire fiecare nivel al limbii care slujeste la elaborarea textului este conotat afectiv, ceea ce si determina o constructie marcata subiectiv si, implicit, o topica a eliberarii sentimentelor profunde prin folosirea unor cuvinte cu sens mai putin concret la nivelul global al textului.

Pentru relevarea expresivitatii la nivel fonematic am insistat pe forma cuvintelor pentru a percepe sensurile fundamentale pe care le ascunde fiecare sunet in parte, convinsa fiind ca nu sensul prim al cuvintelor a fost vizat, ci profunzimea fiecarei unitati componente a cuvantului.

La nivel morfo- semantic se evidentiaza folosirea unor cuvinte sau sintagme in care folosirea pronumelui reflexive are rolul evidentierii totalei participari a eului la cele exprimate si, totodata, utilizarea unor figure de exprimare artistica care sa scoata- n relief fiecare unitate a costructiei.

La nivel syntactic e folosita fraza sau propozitia argumentativa si descriptiva pentru a cuprinde varietatea trairilor fiintei intr- un moment de fericire unica: repetitia, enumeratia, fiind figure ale motivarii depline a instalarii si vietuirii fericirii.

Calitatea exprimarii stilistice a starii de spirit ( fericire) este intarita, in cazul lui Steinhardt, si de verosimilul izvorat din legatura creatie artistica- biografie; acest plus de conotare oferind veridicitatea formelor de exprimare artistica a fericirii: simbolismul fonetic, accentuarea unor cuvinte- cheie in evolutia fericirii, exprimarea circumstantelor fericirii prin uzitarea de adverbe si pronume relative care descriu ambianta afectiva, repetitia cu origine in planul afectului.

Acest fragment este exemplul investirii exprimarii artistice cu ce poate trai mai profound omul; iar cuvintele vin in slujba sustinerii unui stil al ambiantei veridice a sufletului.

NOTE BIBLIOGAFICE:

1. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, editia a VII- a, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001, p. 85
2. D. D. Drasoveanu, Pompiliu Dumitrascu, Mircea Zdrenglea, Analize gramaticale si stilistice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959, p. 145
3. apud Constantin Cucos, Educatia religioasa. Repere teoretice si metodice, Editura Polirom, Iasi, p. 19
4. Dumitru Irimia, Structura stilistica a limbii romane contemporane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 148
5. Ion Coteanu, Gramatica. Stilistica. Compozitie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990, p. 13
6. G. I. Tohaneanu, Dincolo de cuvant. Studii de stilistica si versificatie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 32
7. Georgeta Cornita, Manual de stilistica, Editura Umbria, Baia Mare, 1995, p. 164
8. G. I. Tohaneanu, op. cit., p.33
9. apud Dumitru Irimia, op. cit., p. 75
10. Iorgu Iordan, Stilistica limbii romane, editie definitiva, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1975, p. 16
11. Stefan Munteanu, Studii de lingvistica si stilistica, Editura Pygmalion, Pitesti, 1998, p. 50
12. Dumitru Irimia, op. cit., p. 41
13. Ibidem, p. 58
14. Ibidem, p. 67
15. Iorgu Iordan, op. cit., p. 232  

BIBLIOGRAFIE

1. Cornita Georgeta, Manual de stilistica, Editura Umbria, Baia Mare, 1995
2. Coteanu Ion, Gramatica. Stilistica. Compozitie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990
3. Cucos Constantin, Educatia religioasa. Repere teoretice si metodice, Editura Polirom, Iasi, 1999
4. Drasoveanu D. D, Dumitrascu Pompiliu, Zdrenglea Mircea, Analize gramaticale si stilistice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959
5. Fontanier Pierre, Figurile limbajului, traducere, prefata si note Constantinescu Antonia, Editura Univers, Bucuresti, 1977
6. Iordan Iorgu, Stilistica limbii romane, editie definitiva, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1975
7. Irimia Dumitru, Structura stilistica a limbii romane contemporane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986
8. Munteanu Stefan, Studii de lingvistica si stilistica, Editura Pygmalion, Pitesti, 1998
9. Steinhardt Nicolae, Jurnalul fericirii, editia a VII- a, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001
10. Tohateanu I. G., Dincolo de cuvant. Studii de stilistica si versificatie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976