Arsuri. Electrocutare.

Arsuri. Electrocutare.

Arsurile

Arsurile reprezinta totalitatea modificarilor lezionale suferite de tegument si tesuturile subiacente, in urma actiunii unor agenti traumatici, cu efecte locale si generale, cu potential evolutiv grav.

Agentii traumatici care pot provoca arsuri: agenti termici (lichid fierbinte, flacara, metale topite, suprafete incandescente, etc.); agenti electrici (curentul electric); agenti chimici (acizi, baze); agenti ionizanti (raze ultraviolete, raze Rőntgen, raze gama).

Clasificare

in functie de profunzimea leziunilor:

arsuri de gradul I (eritematoase sau congestive):

arsuri de gradul II (flictenulare superficiale)

arsuri de gradul III (flictenulare profunde)

arsuri de gradul IV (necrotice)

2) in functie de agentul traumatic:

arsuri termice: sunt cele mai frecvente; leziunea se produce prin degajare de caldura intre agentul traumatic si tegument.

arsuri chimice: leziunea se produce prin doua mecanisme: degajare de caldura intre agentul chimic si tegument, sau reactie chimica de distrugere a tegumentului.

- arsuri electrice

in functie de calea de patrundere: 

arsuri prin contact:

arsuri prin ingestie

arsuri prin inhalare

Simptomatologie

arsuri de gradul I (eritematoase sau congestive):

eritem tegumentar

durere intensa, sub forma de usturime

edem local

- arsuri de gradul II (flictenulare superficiale):

eritem tegumentar

flictene de diferite dimensiuni, cu continut seros si limpede

durere de intensitate mai mica

arsuri de gradul III (flictenulare profunde):

flictene mari, cu continut sangvinolent si tulbure

durere de intensitate mai mica

arsuri de gradul IV (necrotice):

necroze intinse, care pot prinde toate straturile pielii si toate tesuturile de la nivelul regiunii afectate (muschi, oase, vase sangvine, nervi), de culoare bruna sau alba (in functie de timpul de expunere la agentul traumatic)

edem masiv, sub tensiune

fara durere

Arsurile, cu cat sunt mai putin dureroase, sunt mai grave.

Gravitatea arsurilor depinde de:

Agentul traumatic: tipul acestuia; concentratia lui (pentru substantele chimice); puterea de patrundere in tesuturi; durata contactului cu pielea.

Profunzimea leziunilor. 

"Terenul" accidentatului: varsta accidentatului, varstele mai mici de 10 ani si cele mai mari de 70 de ani avand sanse mai mici de recuperare fata de toate celelalte grupe de varsta; asocierea cu alte afectiuni preexistente.

Suprafata arsurilor: suprafata corporala normala, pentru adult, este de 16.000 cm². Cu cat suprafata arsurii este mai mare, cu atat sansele de recuperare sunt mai mici. Pentru calcularea suprafetei arse, se foloseste "regula lui 9": cap si gat = 9% din suprafata corporala; torace anterior si abdomen = 18%; torace posterior si zona lombara = 18%; zona perineala = 1%; brat si antebrat = 9%; coapsa si gamba = 18%.

Prognostic:

Acesta se stabileste pe baza indicelui prognostic (I.P.). Calcularea I.P. se face inmultind procentul reprezentand suprafata corporala arsa cu gradul arsurii.

Indicele prognostic este grav atunci cand arsura este predominant de gradul III si IV; cand suprafata arsa depaseste 10-15% la adult sau 5% la copil; cand exista insuficienta renala sau hepatica.

Vindecarea spontana a arsurilor presupune formarea tesutului cicatriceal, care poate fi sub forma de cicatrice keloida hipotona sau cicatrice keloida  retractila.

Prim ajutor

Masuri generale de prim ajutor:

Scoaterea victimei din locul accidentului.

Daca sunt afectate caile respiratorii superioare, se efectueaza traheostomie.

Administrarea de substante antialgice si sedative usoare.

Indepartarea lucrurilor stramte din zona lezata (curele, inele, ceasuri, pantofi etc.). Hainele aderente nu se indeparteaza (deoarece s-ar provoca un traumatism in plus). Exceptie de la aceasta regula: in cazul arsurilor chimice, hainele se indeparteaza obligator, pentru ca substanta chimica sa nu ramana mult timp in contact cu pielea.

Tratarea zonei afectate cu un solvent, pentru indepartarea eventualelor urme de grasime de la nivelul pielii.

Nu se administreaza local unguente, creme, pomezi.

Trebuie efectuat cat mai rapid pansamentul local, respectandu-se masurile de asepsie.

Regiunile arse vor fi izolate intre ele, pentru a nu veni in contact direct una cu cealalta (exemplu: degete arse sa nu fie lipite intre ele).

Daca este posibil se efectueaza profilaxia antitetanica (ATPA).

Se administreaza cantitati mici de lichide calde.

Masuri specifice de prim ajutor:

In cazul arsurilor termice: stingerea flacarilor prin acoperirea victimei cu paturi, ceasafuri, haine, chiar rostogolire pe pamant.

In cazul arsurilor chimice: eliminarea substantelor chimice prin jet de apa, timp de 20-30 minute. Nu se neutralizeaza substantele respective deoarece din aceasta reactie pot rezulta alte substante la fel de nocive.

Electrocutarea

Electrocutarea reprezinta un traumatism produs de curentul electic, cu efecte asupra intregului organism.

Gravitatea leziunilor depinde de:

Tipul de curent electric: natura lui (curent natural - fulger), curent artificial - continuu sau alternativ); intensitatea lui (amperaj); tensiunea lui (voltaj).

Durata de actiune a agentului traumatic.

Marimea suprafetei de contact.

Caracteristicile pielii (o piele uscata este mult mai rezistenta fata de o piele umeda).

Traseul curentului prin organism.  

Rezistenta electrica a tesuturilor (implicit conductibilitatea). Tesuturi cu rezistenta mare: piele, tesut conjunctiv, muschi, tendon, os. Tesuturi cu rezistenta mica: organe interne, nervi, sange.

Simptomatologie

Leziuni locale, la nivelul tegumentelor: carbonizari intinse ale tegumentului, cu aspect de mumificare, sau escara; hemoragii subcutanate; ischemie tisulara (prin trombozarea vaselor sangvine); la locul de intrare si mai ales la cel de iesire este prezenta o plaga cu aspect exploziv, de culoare bruna-cenusie si cu miros fetid (datorita infectiei cu germeni anaerobi).

Leziuni la distanta: apar leziuni la nivelul tuturor tesuturilor traversate de curentul electric; stop respirator sau cardiorespirator. 

Evolutie:

Electrocutarea poate fi urmata de aparitia unor sechele permanente: amnezie, hemiplegie, atrofie optica (pana la orbire), leziuni renale, leziuni digestive.

In cazurile grave, electrocutarea poate provoca decesul prin actiunea curentului electric asupra sistemului nervos central (depolarizarea centrului respirator), aparatului cardio-circulator (fibrilatie ventriculara, spasm vascular), aparatului respirator (contractii tetanice de lunga durata ale muschilor respiratori care duc la anoxie).

Prim ajutor:

Scoaterea urgenta a accidentatului de sub actiunea curentului electric.

Resuscitare cardio-respiratorie (daca este stop cardio-respirator).

Masarea usoara a accidentatului.

Administrarea unui sedativ usor.

Acoperirea accidentatului (pentru protectie termica).

Pansament protector la nivelul zonelor arse.

Transportul urgent la o unitate medicala specializata, in decubit dorsal, sub supraveghere permanenta.

Pentru prevenirea socului: se administreaza, pana se ajunge la spital, solutii saline 5% si alcaline (1 lingurita de bicarbonat de sodium si 2 lingurite de sare la 250 ml ceai).

Salvatorul se va proteja manipuland electrocutatul cu manusi de cauciuc sau alt material izolant. Nu se va veni in contact direct cu pielea accidentatului electrocutat.