PENICILINOTOXICOZELE

PENICILINOTOXICOZELE

Penicilinotoxicozele sunt boli produse de micotoxine elaborate de peste 50 specii ale mucegaiului Penicillium, care cresc frecvent pe substraturi din cele mai felurite. Cand sunt infestate, semintele de orz, ovaz, grau etc. par a fi patate de namol clisos, iar la bobul de porumb, sub invelisul zonei embrionare se afla un adevarat depozit sub forma de pulbere fina, de obicei de culoare verzuie, care in realitate sunt spori. In marea majoritate, fungii Penicillium se gasesc impreuna cu alti fungi patogeni si le potenteaza toxicitatea acestora. Pe langa toxinele specifice, tulpinile de Penicillium mai elaboreaza si toxine asemanatoare, atat ca structura chimica, cat si ca toxicitate sau patogenitate, cu micotoxinele altor genuri de mucegaiuri (aflatoxinele). Ca orice fung, mai rar se gaseste o singura specie pe substratul nutritiv, de obicei dezvoltandu-se in asociere mai multe specii sau chiar cu fungi din alte genuri. Denumirea micotoxicozelor s-a dat dupa micotoxina predominanta, dupa specia fungului predominant, dupa sindromul principal evi­dent clinic.

RUBRATOXICOZA

Rubratoxicoza este produsa de rubratoxina A si B, elaborate de Penicillium rubrum, frecvent intalnit pe furaje si alimente, pe cereale (mai ales porumb), resturi organice vegetale, reziduuri de la morarit si panificatie (faina furajera, gozuri, praf etc.), pe sol s.a., sub forma de colonii de culoare rosie, adesea asociat cu Aspergillus flavus. Micotoxicoza este mai frecventa la porcine, mai rara la bovine, dar poate fi constatata si la alte animale. DL₅₀ pe cale parenterala este de ordinul mg per kg corp, iar pe cale orala, de ordinul zecilor de mg per kg corp. Rubratoxina A este de 2 - 2,5 ori mai toxica decat rubratoxina B. In prezenta aflatoxinei B₁, rubratoxina B devine cancerigena.

In general, rubratoxinele nu produc un sindrom bine conturat. Ele sunt mai toxice decat aflatoxinele pentru soareci si nu determina tremuraturi, actionand hepatotoxic, neurotoxic si nefrotoxic (mai ales cand sunt asociate cu aflatoxine), produc stari hemoragipare, blefarite cu multa secretie (care lipesc pleoapele), xeroftalmie (avitaminoza A) etc.

Simptomatologia La porcine se observa salivatie, incoordonare in mers, crize de hiperexcitabilitate alternand cu depresiune nervoasa, eritem cutanat in regiunile declive, de la zona submandibulara pana in zona perianala, distrofii hepatice si renale, micro- si macroleziuni hemoragice generalizate etc. In asociatie cu alte micotoxine, rubratoxinele produc la pasari un sindrom hemoragic destul de grav.

ISLANDIOTOXICOZA

Este o boala care s-a identificat in Japonia, la om si animale, fiind produsa de is­landiotoxina, luteoskirina si ciclorotina, elaborate de P. islandicum, care infesteaza orezul, deseurile de orez si in general furajele sarace in proteina. Din punct de vedere chimic, islandiotoxina este bihidroantrachinona.

Actiunea principala este cea hepatotoxica, evidentiata prin ciroza hepatica, cu necroza hepatica centrolobulara.

CITRIOVIRIDINOTOXICOZA

Este boala produsa de micotoxinele citrina si citnioviridina, elaborate de P. citrioviridae, care infesteaza mai ales orezul depozitat defectuos la temperatura de 12-18⁰C. La japonezi, boala ben-ben a fost atribuita acestor micotoxine, a caror actiune principala este cea neurotoxica. Clinic apar: paralizie progresiva a trenului posterior, vomitari, convulsii, manifestari cardiace (palpitatii, tahicardie), hipotermie, dispnee cu respiratie de tip Cheyne-Stokes, urmata de stop respirator etc., iar la necropsie, leziunea patognomonica este dilatatia ventriculului drept, imprimand cordului aspect sferic.

VIRIDICATOTOXICOZA

Este mai frecventa la porcine, produsa de micotoxinele citrina, acidul oxalic si ochratoxina, elaborate de P. viridicatum (uneori in asociatie cu P. citrinum si numeroase alte specii de Penicillium si Aspergillus), care infesteaza porumbul, orzul, graul si ovazul depozitate defectuos, la umiditate de 17-22% si temperatura de 4-30⁰C (optim 23⁰C). Micotoxinele (mai ales citrinina) sunt nefrotoxice, determinand la om si animale ,,nefropatia micotoxica" si mai putin hepatotoxice. Degenerescenta renala se caracterizeaza prin reabsorbtie tubulara slaba, cu poliurie, alaturi de retentie azotata moderata.

Clinic se observa scaderea cresterii in greutate, polidipsie si poliurie, persistente chiar dupa indepartarea furajului infestat.

Principalele leziuni sunt: rinichii mariti in volum, cu capsula destinsa, palizi-cenusii, edem perirenal abun­dent, chisti in cortex (datorita zonelor de necroza concomitente cu proliferarea conjunctiva interstitiala), respectiv tendinta spre nefroscleroza si atrofia glomerulilor: uneori edem subcutanat si mezenteric.

Micotoxicoza se aseamana mult cu boala edemelor, si cu intoxicatiile cu oxalati, stir si etilenglicol.