Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » familie » sport
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A CLUBULUI DE MISCARE SI DISTRACTIE

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A CLUBULUI DE MISCARE SI DISTRACTIE


REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A

CLUBULUI DE MISCARE SI DISTRACTIE

1. Conditii de infiintare a Clubului

"Clubul de miscare si distractie" este o initiativa scolara a elevilor de clasa a IV-a care doresc sa se organizeze de buna voie in vederea practicarii de activitati fizice diverse, in timpul liber.

Fiecare scoala din sectorul 3, Bucuresti, are dreptul sa isi infiinteze propriul "Club de miscare si distractie".  In cadrul unei scoli poate functiona un singur "Club de miscare si distractie".



Clubul de miscare si distractie" are:

Un nume original

O sigla si un slogan propriu

Cel putin 5 membri (elevi de clasa a IV-a)

Un consiliu de conducere (Presedinte, Coordonator, Presedinti de onoare)

Animatori - studenti de la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport (ANEFS)

Un plan de activitati

"Clubul de miscare si distractie" isi stabileste propriile elemente de identitate (nume, sigla, slogan), altele decat cele ale programului si un plan de activitati.

Formarea unui "Club de miscare si distractie" este anuntata Organizatorului, compania PRAIS Corporate Communications, reprezentant al Nestlé Romania in acest program. Fiecare "Club de miscare si distractie" primeste dupa infiintare cate o minge de fotbal, o minge de volei, o minge de baschet si un aparat foto de unica folosinta pentru club, iar pentru membrii clubului cate un tricou si o sapca inscriptionate cu numele programului.

Activitatea clubului se desfasoara conform prezentului regulament, in perioada ianuarie - iunie 2009.

2. Obiectivele Clubului

Clubul de miscare si distractie" are ca obiective:

Organizarea de activitati fizice, in timpul liber sau la scoala, pentru membrii clubului;

Promovarea importantei activitatii fizice pentru pentru sanatatea organismului si pentru mentinerea unui psihic bun;

Atragerea de noi membri in cadrul Clubului.

3. Structura si organizarea Clubului

Clubul de miscare si distractie" are in structura sa:

  • Membri activi - minim 5
  • Un Consiliu de conducere, format din:
    • Presedinte
    • Presedinti de onoare
    • Coordonator al clubului
  • Animatori - studenti la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, desemnati de catre initiatorii programului.

Membru al "Clubului de miscare si distractie" poate fi oricare elev de clasa a IV-a din cadrul scolii care doreste sa practice o activitate fizica in mod organizat. Un elev devine membru al clubului numai cu acordul scris al unuia dintre parinti si trebuie inregistrat de catre Coordonatorul clubului in lista de membri. Statutul de membru al clubului expira la sfarsitul lunii iunie 2009. Pentru ca un club sa poata exista, acesta trebuie sa aiba minim  5 membri.

Presedintele Clubului este un elev de clasa a IV-a, ales prin votul a jumatate plus unu din numarul membrilor. Mandatul presedintelui este valabil in perioada ianuarie - iunie 2009

Presedinti de onoare ai clubului pot fi unul, mai multi sau toti invatatorii de clasa a IV-a sau profesorul de sport din cadrul scolii, care doresc sa faca parte din "Clubul de miscare si distractie". Presedintii de onoare nu sunt alesi. Mandatul lor expira la sfarsitul lunii iunie 2009. Pentru ca un club sa poata functiona, acesta trebuie sa aiba cel putin un Presedinte de onoare, care va fi in mod automat si Coordonator al clubului.

Coordonatorul clubului este unul dintre invatatorii de clasa a IV-a sau profesorul de sport, desemnat de ceilalti invatatori.

Animatorii clubului sunt studenti de la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport (ANEFS), desemnati de catre initiatorii programului.


4. Reguli de functionare a clubului

Membrii clubului

  • Oricare elev de clasa a IV-a care doreste sa practice o activitate fizica de orice fel, in mod organizat, poate deveni membru al clubului.
  • La inscrierea in club, fiecare elev primeste din partea initiatorilor programului cate un tricou si o sapca, pe care este obligat sa le poarte la toate activitatile clubului la care participa si care raman in dotarea proprie.
  • Membrii clubului vor participa in mod liber la oricare dintre activitatile initiate in cadrul clubului.
  • Oricare grup de minim 5 membri poate initia o activitate in cadrul clubului, cu conditia ca aceasta sa fie aprobata si supravegheata de catre Coordonatorul clubului si anuntata tuturor celorlalti membri, care pot participa si ei la respectiva activitate.
  • Membrii Clubului au urmatoarele obligatii:
    • de a participa saptamanal la cel putin o activitate initiata in cadrul grupului.
    • de a participa la intalnirile clubului pentru stabilirea planului de activitati.
    • de a participa la intalnirile dintre membrii clubului si studentii de la ANEFS.
    • de a promova importanta activitatii fizice in randul colegilor si de a atrage noi membri.

Responsabilitatile Presedintelui

Conduce activitatea clubului impreuna cu Coordonatorul clubului.

Propune, alaturi de membrii clubului, activitatile ce urmeaza a fi desfasurate.

Informeaza permanent toti membrii clubului cu privire la activitatile ce urmeaza a fi desfasurate si completeaza saptamanal programul de activitati afisat in cadrul scolii.

Completeaza "Jurnalul de activitati" al clubului.

Se implica activ in atragerea de noi membri in cadrul clubului.

Responsabilitatile Presedintilor de Onoare

Supravegheaza activitatea membrilor clubului si participa la activitatile organizate in cadrul clubului, alaturi de animatori.

Expun, in fiecare clasa a IV-a din scoala, afisul programului si planul de activitati al clubului.

Responsabilitatile Coordonatorului

Informeaza in scris Organizatorul programului cu privire la infiintarea "Clubului de miscare si distractie" din cadrul scolii. Trimite Organizatorului toate materialele privind infiintarea: fisa clubului, lista membrilor, borderouri.

Aproba inscrierea elevilor in club, pe baza acordului de vointa al acestora, dar numai cu acordul scris al unuia dintre parinti. Colecteaza acordurile scrise ale parintilor si le trimite Organizatorului.

Primeste de la Organizator echipament sportiv pentru membrii clubului (tricouri si sepci) pe care il distribuie acestora pe baza de semnatura, precum si articole sportive pentru club (o minge de fotbal, o minge de baschet, o minge de volei, un aparat foto de unica folosinta). Trimite Organizatorului borderourile de distribuire a echipamentelor.

Coordoneaza intreaga activitate a clubului, alaturi de Presedintele clubului si se asigura ca acesta functioneaza si isi desfasoara activitatea conform prevederilor statutului.

Colaboreaza cu echipa de studenti de la ANEFS.

Participa la toate intalnirile membrilor clubului si aproba planul saptamanal de activitati. In cazul in care Coordonatorul nu poate participa la una dintre actiunile clubului, in locul lui va fi desemnat unul dintre Presedintii de onoare.

Se asigura ca activitatile fizice sunt organizate in timpul liber, in spatii special amenajate pentru joaca (terenuri de sport ale scolii, parcuri) si ca acestea nu pun in pericol sanatatea copiilor. Organizarea de activitati fizice in sala de sport sau pe terenurile scolii se face numai cu permisiunea directorului scolii.

Tine permanent legatura cu Organizatorul programului si il informeaza asupra programului de activitati al clubului.

  • Pastreaza "Jurnalul de activitati" al clubului si aparatul de fotografiat si le returneaza Organizatorului la sfarsitul programului. Are grija ca Jurnalul sa fie permanent completat de catre Presedinte.
  • Afiseaza, in fiecare clasa a IV-a din scoala, afisul programului si planul de activitati al clubului.
  • In cazul in care clubul este desemnat castigator al concursului Cel mai activ club de miscare si distractie, distribuie premiile catre castigatori. Distribuirea premiilor se face pe baza de borderou, care se returneaza ulterior Organizatorului.
  • Preda la sfarsitul mandatului (anului scolar), pe baza de inventar, directorului scolii echipamentul sportiv din dotarea clubului.

Responsabilitatile animatorilor

Participa la o parte din activitatile Clubului si ofera informatii elevilor despre importanta miscarii pentru sanatatea organismului si ii sfatuiesc cu privire la modul de organizare a Clubului si tipul de activitati fizice pe care le pot desfasura.

5. Activitatile "Clubului de miscare si distractie"

Membrii clubului se intalnesc saptamanal pentru stabilirea planului de activitati. Activitatile propuse sunt aprobate de catre Presedintele si Coordonatorul Clubului si sunt comunicate tuturor membrilor prin intermediul planului de activitati afisat in cadrul scolii.

In cadrul clubului pot fi initiate orice fel de activitati fizice (partide de fotbal, volei sau baschet, plimbari cu rolele sau cu bicicletele, drumetii, alergari usoare, mers voinicesc, gimnastica de inviorare la prima ora de curs, alte activitati fizice), in urmatoarele conditii :

Sa fie organizate in timpul liber

Sa se desfasoare in locuri special amenajate pentru joaca (parcuri, terenuri de sport ale scolii)

Sa participe cel putin 5 membri

Sa nu puna in pericol viata sau sanatatea copiilor

Sa se desfasoare in prezenta Coordonatorului sau a unui Presedinte de onoare

Sa nu aiba caracter discriminatoriu (aptitudini fizice, sex, performante sportive, etc.), sa se desfasoare in spiritul echitatii si fairplay-ului

Sa nu aiba caracter competitional decat cu acordul tuturor participantilor la actiune

Sa nu solicite performanta sportiva

Oricare 5 membri pot initia o activitate fizica in cadrul clubului, cu conditia ca respectiva activitate sa se desfasoare cu acordul si in prezenta Coordonatorului sau a unui Presedinte de onoare si cu inscrierea activitatii in planul afisat in toate clasele a IV-a.

Membrii clubului pot participa la oricare dintre activitatile organizate in cadrul clubului.

In cadrul activitatilor, membrii clubului au obligatia de a purta tricoul si sapca pe care le-au primit la inscrierea in club.

Pentru desfasurarea activitatilor, copiii pot folosi articolele sportive din dotarea clubului sau pe cele proprii.

Toate intalnirile clubului si activitatile fizice desfasurate vor fi permanent notate de catre Presedinte in "Jurnalul de activitati" al clubului: tipul activitatii, data, ora si locul unde s-a desfasurat, numarul de membri participanti, numele si semnatura Coordonatorului sau Presedintelui de Onoare care a supravegheat activitatea.

Coordonatorul si Presedintele clubului vor avea grija ca la fiecare activitate desfasurata sa se faca cel putin cate o fotografie, cu copiii jucandu-se si/sau de grup.

Aparatul de fotografiat se returneaza Organizatorului la sfarsitul programului, fara a se developa filmul.

6. Dispozitii finale 

Clubul de miscare si distractie" functioneaza in cadrul programului educational initiat de compania Nestlé Romania si derulat in parteneriat cu Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, si isi desfasoara activitatea conform prevederilor prezentului regulament.

Conducerea clubului si conducerea scolii sunt informate in scris cu privire la deciziile initiatorilor programului referitoare la existenta si functionarea clubului.

Organizatorul programului are dreptul de a desfiinta un "Club de miscare si distractie", daca activitatea acestuia nu se desfasoara conform prevederilor statutului.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.