Aspecte ale evolutiei conceptiilor despre protectia mediului

Aspecte ale evolutiei conceptiilor despre protectia mediului

Relatia dintre drepturile fundamentale si protectia mediului se intemeiaza pe relatia om-mediu, privita intr-un sens general, ca o legatura necesara intre cele doua parti ale aceluiasi sistem care este biosfera.

Activitatea umana a creat premisele crizei ecologice, ale unui echilibru ecologic afectat, de natura sa influenteze toti factorii de mediu. Pe cale de consecinta, au aparut si se dezvolta limitele externe, pe fundalul existentei limitelor interne vechi, cu origini in perioada istorica a secoleleor XIII-XVIII.

In temeiul unor drepturi fundamentale (dreptul la viata, la ocrotirea sanatatii, la un nivel de trai decent, la libera circulatie, la munca), precum si al « libertatii » de care omul s-a bucurat multa vreme - aceea de a putea face orice in mediul in care traieste, au fost create masini, tehnologii, substante entrofice, al caror efect in timp nu a putut fi resorbit de catre natura.

Reactiile pe plan juridic la aceste fenomene nu au intarziat sa apara: daca protectia naturii, din perspectiva drepturilor subiective, se regaseste in legislatiile nationale, sublinirea gravitatii degradarii mediului si mai ales globalizarea perspectivei, au fost oferite de normele adoptate la nivel international, prin instrumentele bilaterale sau multilaterale. In timp, au aparut raporturile juridice referitoare la protectia mediului, care au in continutul lor si drepturi ale omului cu o finalitate legata de ocrotirea mediului si a fiintei umane. Incercand o scurta periodizare, putem afirma ca deschiderea spre a veritabila perspectiva ecologica s-a realizat, pe plan international, intre 1930-1960. In anii `30 s-a produs depasirea conceptiei strict utilitariste, cristalizandu-se unele elemente cu vadita dimensiune ecologica.

Pentru adoptarea Conventiei de la Londra in 8 ianuare 1933, referitoare la conservarea florei si a faunei in stare naturala si a Conventiei de la Washington, din 12 octombrie 1940, referitoare la protectia florei, faunei si a frumusetilor panoramice naturale ale tarilor de pe continentul american, s-au conturat repere fundamentale ale conceptiei actuale asupra protectiei mediului. In jurul anilor `60 a debutat perioada constientizarii necesitatii protectiei mediului, pe care o putem considera incheiata in 1980, odata cu aparitia strategiei Mondiale a Conservarii Naturii. In acest rastimp sub presiunea opiniei publice internationale, guvernele incep sa se preocupe de starea generala a mediului, «conceput de acum inainte ca un tot».

Declaratia Natiunilor Unite asupra mediului, adoptata la conferinta natiunilor unite asupra mediului de la Stockholm, din 1972, prezinta o semnificatie deosebita in istoria raporturilor dintre drepturile fundamentale si protectia mediului. Ea stabileste ca protectia mediului si ameliorarea sa au o importanta majora pentru bunastarea populatiei si dezvoltarea ei.

In continutul sau declaratia afirma dreptul fundamental al omului la libertate, la egalitate si la conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu care sa ii permita sa traiasca in demnitate si bunastare. In acest scop, omul are indatorirea fundamentala si solemna de a proteja mediul pentru generatiile prezente si viitoare. Astfel, pentru prima data intr-un document de o asemenea anvengura protectia mediului este raportata la drepturile omului.

In acelasi timp, Declaratia de la Stockholm este considerata primul act care leaga protectia mediului de dezvoltare, eliminandu-se, astfel, antagonismul dintre cele doua notiuni (putem cita in acest sens, punctul 16 al Declaratiei, potrivit careia « statele trebuie sa aplice politicii demografice care sa respecte drepturile fundamentale ale omului »).

Strategia mondiala a conservarii naturii (1980) a realizat separarea de vechile conceptii conform carora dezvoltarea avea drept consecinta poluarea si degradarea mediului. In acelasi timp, a devenit evident ca orice politica de protectia mediului va fi dificil de realizat efectiv la scara mondiala, pana cand omenirea nu va fi atins un nivel de trai acceptabil. Potrivit Strategiei, umanitatea face parte din natura, civilizatia isi are radacinile in natura, toate formele de viata reprezinta o unitate, trebuind a fi respectate, indiferent de utilitatea lor pentru om. Demna de remarcat este proclamarea ideii potrivit careia fiecare persoana fizica trebuie sa aiba dreptul de a participa la luarea deciziilor privind mediul, iar in cazul in care a suferit pagube, sa aibe acces la mijloacele legale pentru obtinerea reparatiilor necesare, chiar si in alt stat, in conditii egale cu cele ale cetatenilor din acel stat.[1]

In acelasi context novator, se inscrie in Declaratia de la Rio din 1992 care, punand accent pe dezvoltarea durabila, proclama dreptul omului la o viata sanatoasa si productiva, in armonie cu natura. In acest fel, noul drept uman fundamental - cel la un mediu sanatos - incepe sa dobandeasca un statut propriu in cadrul drepturilor omului.

Este indeobste agreat faptul ca dreptul la un mediu sanatos face parte din cea de-a treia generatie de drepturi - « drepturile de solidaritate », care isi gasesc plenara realizare numai prin cooperarea eficienta a statelor. Aceste drepturi noi au ca punct de plecare ideea promovarii depline a personalitatii umane, valorificand raporturile individ-colectivitate, in sistemul relatiilor internationale contemporane.

Totdeodata, distinctia intre cele trei generatii de drepturi nu trebuie privita ca o ierarhizare a drepturilor. Toate drepturile omului au o importanta egalaa. Dar este cert ca unele drepturi depind in realizarea lor de altele, ca drepturile economice si sociale au un rol deosebit in realizarea dreptului la educatie sau a libertatilor social-politice.Gruparea drepturilor dupa diferite criterii nu poate inlatura indivizibilitatea lor, drepturile omului alcatuiesc un tot armonios, strans legat de fiinta umana, in cadrul lor, dreptul la mediu ocupa un rol nou, aparte.

Pe de alta parte, impunand obligatii indivizilor, comunitatilor umane, grupurilor si statelor, dreptul la mediu poate fi considerat, in mod dual, drept individual (ca forma de consacrare juridica si modalitati de aparare), dar si colectiv (ca drept social, a carui realizare presupune eforturile colectivitatii umane). Astfel, dreptul la viata reprezinta cel mai firesc drept al omului, fiind consacrat inca de la primele declaratii de drepturi. « Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar ».[2] Intre modurile arbitrare de a curma viata umana trebuie incluse si toate actiunile si activitatile care, prin degradarea mediului, a factorilor de mediu (aer, apa, sol, paduri, mediu construit) produc pierderi de vieti omenesti.

Generatiile viitoare au dreptul de a trai intr-un mediu corespunzator existentei vietii pe Terra. Acest drept nu poate fi insa subiectiv, pentru ca titularii trebuie sa fie persoanele, iar generatiile viitoare nu exista inca. El apare insa odata cu conceperea copilului (infans conceptus pro nato habetur, quotiens de comodiis eius agitur), care are dreptul de a se naste fara nici un fel de deficente fizice sau psihice si de a trai apoi intr-un mediu protejat.Cei care inca nu exista, dar se vor naste in viitor, au dreptul la un mediu sanatos, cel putin in aceleasi conditii de care s-au bucurat generatiile prezente, in consecinta, contemporanilor le revin anumite obligatii de comportare, in sensul protectiei mediului.

Dreptul la ocrotirea sanatatii asigura cetateanului pastrarea si dezvoltarea calitatilor sale fizice si mentale, care sa-i permita o reala si eficenta participare la intreaga viata politica, economica, sociala si culturala. Astfel, lipsa protectiei mediului poate atrage un anumit grad de lipsa a sanatatii publice si chiar individuale, o impiedicare a realizarii acestui drept, care poate antrena restrangerea exercitarii unor drepturi sau libertati fundamentale.

Liberatatea intrunirilor , presupune - in contextul protectiei mediului - libertatea mitingurilor, demonstratiilor si a oricaror intruniri pasnice. Infirmarea si constientizarea individului asupra gravitatii crizei ecologice, prin educatie, va avea drept consecinta fireasca o intensificare a exercitarii acestei libertati si, deci, o dezvoltare a participarii opiniei publice la luarea unor masuri de protectie a mediului.

Un puternic element de noutate il reprezinta efectul pe care il are exercitarea acestui drept asupra protectiei mediului. Prin zgomotul produs si alte manifestari concrete, libertatea intrunirilor poate afecta mediul, mai ales in componenta sa de mediu construit (uman), pe cale de consecinta, masurile de protectie a mediului pot constitui motive de restringere a exercitarii acestei libertati, care, prin realizarea sa necontrolata, poate afecta ordinea, sanatatea, morala publica, precum si drepturile si libertatile cetatenilor [4]. In context, poate fi exemplificata participarea la manifestatii cu numeroase mijloace auto, unele de mare tonaj, care treverseza orasele, afectand atat mediul ambiant, cat si ordinea publica.

Creatie a doctrinei, a jurisprudentei si a reglementarilor juridice conventionale sau legale, notiunea de mediu cunoaste o relativa varietate si inregistreaza, tot deodata, o evolutie.

Subliniind caracterul dinamic al dispozitiilor legislative (dreptul pozitiv), trebuie sa punem in evidenta rolul doctrinei in fundamentarea juridica si rolul creator al jurisprudentei, care au contribuit la definirea mediului.O alta definitie a mediului o ofera conventia privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de activitati periculoase pentru mediu, redactata de Consiliul Europei [5].

"Mediul cuprinde[6]:

resursele naturale abiotice si biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna si flora, precum si interactiunile intre acesti factori,

bunurile care compun mostenirea culturala,

aspectele caracteristice ale peisajului".

Aceasta definitie, care se impune cu forta juridica partilor semnatare ale Conventiei, este rezultatul dezbaterilor dintre filosofi, economisti si juristi, fiind una dintre cele mai elaborate si complete.

Si alte taxe juridice, cum ar fi, in dreptul comunitar, directive privind studiile de impact prevede, ca mediul cuprinde "omul, fauna si flora, solul, apa, aerul, climatul si peisajul, interactiunea intre acesti diferiti factori, cat si bunurile materiale si patrimoniul cultural".

Programul de Actiune pentru secolul XXI da o definitie a mediului, mentionand ca mediul este constituit din toate resursele care conditioneaza cadrul de viata: apa, aerul, spatiul (sol si peisaj), climatul, materiile prime, mediul construit, patrimonial natural si cultural.

Poluarea indelungata a mediului a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimate printr-o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, perspective reale de deteriorare a conditiilor de viata ale omului si ale dezvoltarii civilizatiei viitorului.[8] Pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent se impun actiuni in sprijinul protectiei mediului :" protectia mediului constituie o datorie pentru toate guvernele", aceasta fiind una dintre preocuparile contemporane prioritare.

Desi modificarile mediului sunt o consecinta a civilizatiei industriale, aceasta in sine nu este cauza deteriorarii lui, prin deteriorare se intelege: "alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale si antropice ale mediului, reducerea diversitatii sau productivitatii biologice a ecosistemelor naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii, cauzate, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor deficitara, ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului"[10].

Degradarea ecosferei constand in necorespondenta dintre conditiile de mediu si cerintele obiective (biologice, psihologice, economice, sociale) ale omului este provocata nu de modificarea factorilor naturali ca atare, ci de aparitia unor dezechilibre in cadrul relatiilor dintre om si natura.

Deteriorarea mediului de catre om inseamna nu numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si aparitia unor reactii inverse din partea mediului agresat: noile conditii sunt mai putin favorabile pentru viata omului, pentru desfasurarea activitatilor sale economice, sociale si culturale.

Cresterea demografica, marirea productiei economice mondiale si adancirea prapastiei care caracterizeaaza distributia venitului si-au adus aportul in mod direct la accentuarea presiunilor asupra mediului. Dintre cei trei factori, impactul cel mai puternic astazi il are cresterea diferentei dintre veniturile celor bogati si celor saraci.