Autoepurarea aerului

Autoepurarea aerului

Autoepurarea sau autopurificarea aerului reprezinta procesul prin care aerul revine la compozitia avuta anterior aparitiei procesului de poluare. Acest proces presupune o restabilire a proprietatilor naturale ale aerului fiind posibil numai in cazul in care, cantitatea de poluanti nu depaseste anumite limite respectiv capacitatea de autoepurare a atmosferei.

Principalii factori implicatii in procesul de autoepurare al aerului sunt: curentii de aer, procesul de sedimentare si precipitatiile.

Existenta unor curenti de aer (verticali sau orizontali) determina deplasarea poluantilor din atmosfera odata cu masele de aer. Astfel urmarile poluarii se vor resimtii departe de sursa de poluare si nu in locul in care au fost generati poluantii. In functie de distanta si directia deplasarii curentilor poate lua nastere "poluarea transfrontiera' cand poluantii, in deplasarea lor, depasesc granitele tarii in care s-au format (SCHIOPU, 1997).

Desfasurarea procesului de sedimentare este posibila numai in conditii de acalmie. Pe aceasta cale se depun, separandu-se din aer, particulele sedimentabile si praful. Prin depunere, pulberile ajung pe sol determinand concomitent poluarea acestuia, a apelor de suprafata cat si a vegetatiei.

Precipitatiile joaca un rol important in procesul de autoepurare a aerului. Ele purifica aerul atmosferic prin antrenarea mecanica a poluantilor, dizolvarea lor in apa sau prin reactia poluantilor cu apa precipitatiilor, dand nastere la "ploi acide'.

Se observa ca prin procesul de autoepurare a aerului, poluantii nu sunt distrusi ci sunt translocati din aer in alti factori ai

mediului inconjurator respectiv transferati in alte medii. Astfel se poate constata ca urmarile procesului de poluare si a celui de autoepurare a aerului sunt deseori comune si la fel de periculoase pentru mediile in care ajung sa se concentreze poluantii respectiv sol, apa, vegetatia si intregul lant trofic.