Consideratii
generale privind procesele de epurare a apei reziduale. Scurt istoric
Inceputurile tratarii apelor uzate orasenesti pot fi
plasate pe la mijlocul anilor 1800, in Franta, constand din primele
decantoare pentru separarea materiilor in suspensie. Spre sfarsitul anilor
1800 erau deja generalizate cateva solutii de epurare, practic concomitent
in Europa si America de Nord.
Prima fosa septica a
fost construita in anul 1895 in Anglia. Tot in Anglia, in anul 1904, s-a
construit primul decantor etajat, in care s-a putut realiza concomitent
epurarea apelor uzate si tratarea namolului separat. Cu adevarat
revolutionara a fost insa solutia patentata pentru
decantorul etajat in 1904 de catre inginerul german Karl Imhoff.
Solutia tehnologica inventata de el este folosita si
astazi la scara mondiala, fara nicio modificare.
Dezvoltarea industriala a
impulsionat cercetarea in vederea gasirii unor procedee cat mai eficiente
pentru tratarea apelor uzate. Astfel, s-au construit filtrele biologice si
bazinele de aerare cu namol activ. In scopul obtinerii unor
eficiente (randamente) de epurare cat mai ridicate, epurarea apelor uzate
orasenesti a devenit o tehnologie foarte specializata.
Spre a doua jumatate a
anilor 1900 insa, a devenit foarte clar ca, localitatile
mici, cu o populatie de pana la cca. 15000 locuitori (cifra fiind
doar si foarte aproximativa, coborand dupa unele surse la 5000
locuitori, dar sunt exemple si pentru un numar mai mare), nu-si
pot permite
construirea din resurse proprii a unui sistem de canalizare alcatuit din
retea publica de canalizare si statie de epurare, chiar
mecanica numai. In paralel, s-au
formulat exigente din ce in ce mai stricte
privind cerintele de protectie a mediului.
Aceste schimburi au determinat
reorientarea cercetarilor de prin anii 1970 spre tehnologii mai curate,
mai putin costisitoare si in acelasi timp si ecologic
'prietenoase', fiind denumite astazi generic
'ecologice'. Etichetarea este pe deplin justificata, avand in
vedere faptul ca, ele se bazeaza principial pe procesele de epurare
(degradarea materiei organice si transformarea acesteia in materii
anorganice) ce se desfasoara in natura.
Primele
statii de epurare au aparut in Anglia in
secolul XIX. Initial s-au realizat canalizari, care au rezolvat
problema epidemiilor hidrice, dar au facut din Tamisa un rau mort ce
degaja miros pestilential, incat in geamurile parlamentului au trebuit
atarnate carpe imbibate cu clorura de calciu. Abia atunci s-a trecut la realizarea de statii de
epurare. Tot in Anglia s-au pus bazele monitoringului. Parametrul consum
biochimic de oxigen CBO5 a fost introdus in 1898 si a fost conceput in
concordanta cu realitatile englezesti -
temperatura de 20 C, timp
de rezidenta in rau 5 zile, tip de poluare predominanta fiind
cea fecaloid-menajera
In SUA, in 1984 existau 15438
de statii de epurare care deserveau o populatie de 172.205.000
locuitori, adica 73,1% . Procentul de epurare a apelor din punct de vedere
al incarcarii organice masurate prin CBO5 a fost de 84% iar din
punct de vedere al suspensiilor de 86, 3%. Pentru anul 2005 se prevede atingerea
unui nivel de 16.980 de statii de epurare care sa deserveasca
243.723.000 locuitori, adica 86, 6%. Procentul de epurare a apelor din
punct de vedere al incarcarii organice masurate prin CBO5 e
planificat sa atinga 89, 9% iar din punct de vedere al suspensiilor
de 88, 9%. In SUA tot mai putine
ape uzate dupa epurare se descarca din nou in emisar. Se
infiltreaza in sol sau se utilizeaza pentru irigatii, in
industrie, pentru recreere (lacuri), pentru piscicultura, si chiar ca
sursa de apa potabila, dupa descarcare in lacuri sau
injectare in sol sau chiar direct, dar cu supunere la preparare avansata.
De exemplu in SUA se utilizeaza ape uzate la prepararea de apa
potabila in orase ca Palo Alto, Denver, El Paso si chiar
Washington DC! Aceasta e destul de scumpa, dar totusi mai
ieftina decat desalinizarea apei marine de exemplu, de aceea tehnologia se
raspandeste in tari arabe si africane