Delimitarea dreptului mediului in sistemul de drept

DELIMITAREA DREPTULUI MEDIULUI IN SISTEMUL DE DREPT

In prelegerea precedenta am scos in evidenta caracterul complex si interdisciplinaritatea dreptului mediului, faptul ca pentru normele sale, "legile naturii" sunt de o importanta maxima, si de aceea stiinta este utilizata pentru a prevedea si regla consecintele comportamentului uman asupra formelor naturale. Stim ca dreptul mediului reglementeaza, prin normele sale, aspecte cu o valoare deosebita pentru existenta umana si care, pe masura trecerii timpului, devin din ce in ce mai importante (acestea sunt: folosirea rationala si eficienta a resurselor naturale precum si a celor create de om, apararea vietii si sanatatii oamenilor, conservarea integritatii bunurilor ce le apartin, pastrarea si refacerea calitatii mediului in sistemul relatiilor sociale). Astfel de valori constituie "un obiect de interes public major", motiv pentru care statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic.

Pe parcursul prelegerilor s-a putut constata ca dreptul mediului a aparut si s-a dezvoltat de sine statator, avand in vedere sarcini imediate si de perspectiva incredintate de societate, in functie de nevoile de protectie a diferitelor elemente ale mediului. Importanta deosebita a valorilor sociale, precum si necesitatea cresterii eficientei activitatii de protectie a mediului, au impus o legislatie distincta care s-a constituit treptat intr-un sistem juridic propriu formand o ramura de drept noua cu o existenta de sine statatoare. Aceasta ramura de drept autonoma va conferi o eficienta practica eforturilor legislative si de aplicare consecventa a normelor dreptului mediului.

Specificitatea, caracteristicile dreptului mediului, impun o delimitare intre acest tip de drept si celelalte componente ale sistemului juridic. Scopul unei astfel de delimitari consta in a reliefa o serie de interferente si conexiuni, dar si de particularitati, care concura la delimitarea si identificarea acestei noi ramuri de drept. In cadrul acestui demers, vom evidentia atat formele si aspectele specifice de manifestare ale elementelor comune, cat si aspecte originale, distincte ale fiecarei ramuri, din punct de vedere al abordarii unor valori sociale fundamentale comune. Din acest demers rezulta interdependenta dintre dreptul mediului si celelalte ramuri dar, in acelasi timp, se evidentiaza si deosebirile.

1. Delimitarea fata de dreptul constitutional

Dreptul constitutional este ramura de drept care cuprinde normele fundamentale, din care decurg continutul si semnificatiile esentiale ale celorlalte ramuri de drept, inclusiv ale dreptului mediului. Legatura dintre aceste doua ramuri se manifesta in mai multe feluri, dintre care mentionam:

a)   Constitutia cuprinde norme care consacra principii ale dreptului mediului, cum ar fi exploatarea si folosirea mediului in concordanta cu interesul national;

b)   Printre drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetateanului, este consacrat - ca obligatie a statului - dreptul la un mediu sanatos, echilibrat si protejat din punct de vedere ecologic, al carui specific consta in aceea ca este un drept nou, inscris de curand in catalogul drepturilor fundamentale ale omului. In constitutia Romaniei, revizuita, s-a introdus un articol nou, nr 35, intitulat "Dreptul la un mediu sanatos", care stipuleaza ca "(1) statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic; (2) statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept; (3) persoanele fizice si juridice au datoria de a proteja si a ameliora mediul inconjurator". Acestui drept fundamental ii corespund indatoriri din partea persoanelor fizice, ca in cazul oricarui drept subiectiv, si din partea statului care, in conformitate cu articolul 135 din Constitutie, trebuie sa asigure exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national, refacerea si ocrotirea mediului inconjurator precum si mentinerea echilibrului ecologic. Tot prin Constitutie s-a stabilit ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului (art 44).

c)   Reglementarea organizarii si functionarii organelor si institutiilor fundamentale ale statului se face tot prin Constitutie, care prevede, printre competentele generale, si unele in domeniul mediului. Tot Constitutia consacra si principiile autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice, fara de care realizarea finalitatilor normelor de drept al mediului ar fi imposibila;

d)   Garantiile juridice ale dreptului fundamental, ca si cele ale dreptului mediului, sunt consacrate atat in Constitutie cat si in reglementari speciale.

Fireste ca, dincolo de aceste interferente, deosebirile dintre cele doua ramuri sunt evidente. Ele tin mai ales de natura obiectului supus reglementarii si de finalitatea normelor competente in domeniu.

2. Delimitarea fata de dreptul civil

In acest caz, interferentele dintre cele doua ramuri ale dreptului - dreptul civil si dreptul mediului - sunt determinate, in principal, de exercitarea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor sale asupra factorilor naturali ai mediului, supusi protectiei, in conditiile legii.

In dreptul civil, se reglementeaza faptul ca dreptul la proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului. Raspunderea pentru daune ecologice are ca fundament raspunderea civila delictuala, regulile de drept civil aplicandu-se in dreptul mediului, ori de cate ori nu se gasesc norme specifice. In timp ce dispozitiile Codului civil in materie raman dreptul comun, raspunderea pentru daune ecologice a declansat un proces de constituire a unui adevarat "drept civil al mediului".

Datorita obiectului si metodelor proprii de reglementare, diferite ale celor doua ramuri de drept, intre acestea exista o serie de diferente evidente. Astfel, in primul rand, in raportul juridic de drept civil, partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, in care drepturile si obligatiile partilor - adica continutul raportului juridic civil - sunt stabilite avand in vedere, in principal, daca nu exclusiv, vointa partilor. In raportul juridic de drept al mediului, partile se gasesc intr-o forma de subordonare speciala, iar continutul raportului juridic este intotdeauna predeterminat, stabilit de prevederile legii.

In privinta participantilor la raportul juridic respectiv exista, de asemenea, deosebiri esentiale. Pe cand, in cazul raporturilor de drept civil, titularul dreptului ca subiect activ este determinat, iar subiectul pasiv este nedeterminat (obligatia de a nu face nimic de natura sa stanjeneasca exercitiul dreptului, revenind tuturor persoanelor), in cazul raportului de drept al mediului subiectul pasiv este, in primul rand, determinat, este titularul obligatiei de a face sau de a nu face ceva privind protectia, ameliorarea si dezvoltarea mediului.

3. Delimitarea fata de dreptul administrativ

Delimitarea fata de dreptul administrativ este mai greu de facut intrucat intre cele doua ramuri exista cele mai stranse legaturi datorate regulilor de politie si rolului statului in materie. In primul rand, in activitatea de realizare a legislatiei privind protectia, conservarea si dezvoltarea mediului, un rol deosebit revine actelor juridice emanate de la organele administratiei de stat, centrale sau locale.. Formarea si aplicarea unei politici unitare in domeniul mediului au dus la instituirea unei administratii special organizate si cu atributii specifice. S-au format institutii de drept administrativ specifice - cum ar fi Serviciul public al mediului, cu atributii speciale -, tehnici juridice - ca de exemplu consultarea publicului, concentrarea si contractualizarea activitatilor in domeniul mediului - si obligatii administrative - ca de exemplu montarea si folosirea instalatiilor de filtraj si purificare, aplicarea de amenzi, oprirea sau suspendarea activitatilor poluante, autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului s.a.m.d.

In ceea ce priveste raportul juridic, atat in raportul juridic administrativ, cat si in cel al dreptului mediului, partile se afla in pozitii de subordonare, adesea una dintre ele fiind un organ al administratiei de stat, centrale sau locale.

Deosebirea esentiala dintre cele doua ramuri aflate in discutie rezida in faptul ca, in timp ce dreptul administrativ reglementeaza relatii sociale nascute in cadrul si pentru realizarea activitatii executive, avand la baza subordonarea in temeiul puterii de stat a unuia dintre subiecte fata de celalalt, raporturile de drept al mediului iau fiinta in vederea infaptuirii protectiei, conservarii si dezvoltarii mediului si reglementeaza probleme de interes public major si de interes general.

4. Delimitarea fata de dreptul agrar

Dreptul mediului vizeaza conservarea si ameliorarea factorilor naturali, printre care solul si vegetatia terestra si, fireste, din aceasta cauza, are interferente cu dreptul agrar care, in reglementarea raporturilor de proprietate asupra pamantului (element fundamental al mediului), de folosire completa si rationala a acestuia, trebuie sa tina seama si de normele de protectie descrise de dreptul mediului.

Dreptul mediului are insa ca obiect primordial protejarea solului prin utilizarea rationala a terenurilor si prin masuri de prevenire si combatere a degradarii acestuia.

5. Delimitarea fata de dreptul urbanismului

Am vazut ca dreptul mediului poate fi definit ca ansamblul regulilor privind protectia si conservarea mediului de viata, care este format din "datul natural si cel construit, creat de om". Cu cel din urma se ocupa dreptul urbanismului. Intr-o societate asa de urbanizata ca cea actuala, mediul este puternic afectat si de mediul urban (zgomotul, poluarea atmosferica), ceea ce a determinat aparitia miscarilor ecologice. Iata de ce, politica in domeniul urbanismului acorda prioritate masurilor vizand limitarea poluarilor urbane si protectia elementelor de viata. Dreptul urbanismului a suferit un fenomen accentuat de "ecologizare". Cu alte cuvinte, multe norme de protectie a naturii s-au transformat intr-un instrument nou al unui urbanism preocupat de optimizarea mediului de viata (zona de protectie sanitara sectoriala, reguli de amplasare a surselor de poluare), ceea ce a determinat o tendinta de supunere a dreptului urbanismului la noile imperative ale mediului. Obiectivul dreptului mediului, insa, este cu mult mai vast. El este preocupat nu numai de protectia spatiilor, ci si de lupta impotriva poluarii, precum si de conservarea calitatii factorilor de mediu, independent de localizarea lor.

6. Delimitarea fata de dreptul energiei

Din ce in ce mai evident se contureaza cerinta ca exploatarea resurselor de energie sa asigure nu numai o aprovizionare suficienta, dar si rationala, cu respectarea protectiei mediului. Se extinde utilizarea energiilor solara si eoliana, a bioenergiilor, biogazului sau a energiilor geotermale etc. Toate acestea sunt mai putin poluante si ofera o alternativa la energia clasica, la conservarea si distribuirea sa, ingloband si semnificative aspecte privind protectia factorilor de mediu. Diferenta dintre cele doua ramuri consta in aceea ca, pe cand dreptul energiei urmareste, in principal, exploatarea surselor de energie, dreptul mediului are ca obiect principal raporturile privind protectia, conservarea si dezvoltarea mediului. Legatura dintre ele consta in faptul ca producerea, transportul, producerea, transportul, economisirea si folosirea noilor energii trebuie sa reprezinte cai de protejare a resurselor naturale si de utilizarea rationala a lor.

*

Oprindu-ne aici cu exemplificarile, putem concluziona ca aparitia si afirmarea dreptului mediului, ca ramura distincta, a determinat un proces de accentuare a solidaritatii si interdependentei dintre diferitele ramuri de drept si a facut ca diferenta traditionala dintre dreptul public si privat sa dispara incet, incet. Asistam la un proces de reconciliere intre dreptul pozitiv si dreptul natural, in contextul in care dreptul mediului include din ce in ce mai accentuat sectoare care pana nu de mult nu faceau obiectul direct si nemijlocit al vreunei ramuri determinate de drept (poluarea, natura, dauna ecologica). In opinia majoritatii specialistilor, dreptul mediului ar putea reprezenta, in perspectiva, o noua ipoteza a dreptului in general, devenind dreptul mileniului al treilea.