ECONOMIA MEDIULUI - SINTEZE

ECONOMIA MEDIULUI - SINTEZE

1. Definitia mediului

Mediul reprezinta totalitatea resurselor naturale regenerabile si neregenerabile precum si serviciile pe care le ofera diferitele sisteme din componenta acestor resurse pentru care agentii economici, persoane fizice si juridice, nu platesc un pret anume.

2. Functiile mediului:

1. Factor de baza pentru continuarea supravietuiri umane, suport al vietii pe Terra.

2. Sursa de materii prime si utilitati.

3. Factor de asimilare sau factor receptor al rezidurilor, noxelor, emisiilor, substraturi poluante.

4. Sursa de satisfacere a unuor utilitati, a unor nevoi, trebuinte de ordin estetic (peisaj agreabil, aer curat, soare etc.).

3. Economia mediului - definitie

Economia mediului reprezinta acea ramura a stiintelor economice care studiaza ansamblul relatiilor care se stabilesc intre sisteme de resurse naturale si sistemul economico-social.

4. Factorii de mediu (apa, aer, sol si subsol) si resursele de mediu (regenerabile si neregenerabile)

Resursele regenerabile sa poata fi mentinute si cele neregenerabile sa fie folosite intr-un ritm care sa tina seama de nevoile generatiilor viitoare.

5. Principii

Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de masuri minime de protectie a mediului, ce aveau in vedere limitarea poluarii. Principiile de actiune sunt:

Ø     principiul "poluatorul plateste": are in vedere suportarea de catre poluator a cheltuielilor legate de masurile de combatere a poluarii stabilite de autoritatile publice-altfel spus, costul acestor masuri va fi reflectat de costul de productie al bunurilor si serviciilor ce cauzeaza poluarea;

Ø     principiul actiunii preventive : se bazeaza pe regula generala ca " este mai bine si mai usor sa previi decat sa combati";

Ø     principiul precautiei : prevede luarea de masuri de precautie atunci cand o activitate ameninta sa afecteze mediul sau sanatatea umana, chiar daca o relatie cauza-efect nu este deplin dovedita stiintific;

Ø     principiul protectiei ridicate a mediului : prevede ca politica de mediu sa urmareasca atingerea unui nivel inalt de protectie;

Ø     principiul integrarii : prevede ca cerintele de protectie a mediului sa fie prezente in definirea si implementarea altor politici comunitare;

Ø     principiul proximitatii: are drept scop incurajarea comunitatilor locale in asumarea responsabilitatii pentru deseuri si poluarea produsa.

6. Poluarea (definitie,poluati si poluatori)

Poluarea - reprezinta generarea de externalitati negative, care in ultima instanta conduce la pierdere de bunastare.

Poluatorul - reprezinta persoana fizica sau juridica ce, voit sau inconstient, genereaza externalitati negative pentru care o buna perioada de timp determinata nu plateste. In dorinta lui de a-si maximiza profitul individual, poluatorul face abstractie de efectele nefavorabile sau costurile suplimentare pe care le induce tertilor fara a consimti de buna voie sa compenseze   intr-un fel sau altul pierderile pe care le-a produs.

Poluatul - este persoana fizica sau juridica prejudiciata de externalitate negativa, pentru care este nevoita sa plateasca suplimentar o perioada determinata de timp pana cand se reglementeaza relatiile acestuia cu poluatorul, in general pe baza unor reglementari ale autoritatii publice si in particular cu frecventa mai redusa, pe baza intelegerilor care intervine intre poluat si poluator.

Functii ale emisiilor

Emisiile sunt noxe, deseuri, dejectii, alte substante sau activitati nocive pentru mediu, in general si pentru viata , in special.

Functiile de reducere a poluarii masoara diminuarea conturilor de emisii si noxe in mediul ambiant a unor masuri de productie, prevenire sau imbunatatire a calitatii factorilor de mediu carora intotdeauna le sunt asociate cantitativ costurile determinate valoric. Aceasta functie reflecta principalele moduri de reducere a poluarii, care sunt urmatoarele:

a) Perfectionarea tehnologiilor existente prin procedee de filtrare si retinere de poluanti.

b) Introducere de noi tehnologii de productie antipoluante

c) Deversarea poluantilor in locuri ce pot asigura pe cale naturala reducerea poluarii ( cursuri de apa parasite).

In cazul analizei economice a mediului se utilizeaza si functii de difuzie care explica relatia dintre cantitatea de emisii (E) si cantitatea de mediu poluant.

O formula mai precisa a factorilor de difuzie necesita cunoasterea capacitatii de asimilare a sistemelor ambientale adica acea capacitate a mediului de a absorbi sau primi plouanti sau de a-i reduce fara a schimba calitatea mediului.

Determinarea capacitatii asimilative sau de absorbtie intr-un sistem de rauri ca si variatia in timp a acestei capacitate pot fi influentate de input-urile de resurse (de ex: aerarea in aval sau amonte a unui sistem de rauri impadurit, imbunatatiri funciare).

Functia de prejudiciu specifica modul in care un poluant are efect refavorabil asupra calitatii mediului. Aceasta functie este o relatie fizica si nu evolueaza calitatea factorilor de mediu in termini monetari.

Mediul poate fi considerat ca ansamblu de conditii naturale care definesc spatiul de viata uman caracterizat intr-o masura din ce in ce mai mare de caracterul restrictiv al resurselor acestuia. Din punct de vedere al economistului, mediul a devenit o marfa rara. Raritatea in acest caz presupune existenta unor utilizari concurentiale si pe de alta parte situatii in care nu toate cererile de utilizare pot fi satisfacute in masura in care ar fi optim.

Avand in vedere ca cererea pentru diferite utilizari ale factorilor de mediu este mai mare decat oferta, unele dintre utilizarile concurentiale in mod obligatoriu vor fi reduse sau diminuate. Acestea reprezinta o provocare pentru stiinta economica in sensul determinarii de prioritati pe diferite orizonturi de timp in ceea ce priveste utilizarile potentiale ale diferitelor resurse naturale.

Economia mediului in principal analizeaza relatiile dintre poluatori si poluati in cadrul procesului complex de poluare, proces care pe masura ce s-au inregistrat progrese tot mai mari in domeniul cresterii economice si al tehnologiilor a fost insotit de dimensiuni crescande ale deteriorarii factorilor de mediu. Faptul ca o buna perioada de timp o multitudine dintre resursele de mediu au avut pret 0 a constituit practic un factor de utilizare abuziva a resurselor naturale cu efecte directe si indirecte sesizabile sau mai putin sesizabile pe termen scurt, mediu si lung asupra sistemele ecologice si implicit asupra vietii pe pamant.

Din acest motiv bunurile de mediu au inceput sa capete valoare de piata in cadrul careia sunt incluse elemente atat de utilitate particulara, privata, cat si elementele de utilitate sociala, publica, locala comunitara.

Intrucat preturile marfurilor nu au inclus adevaratele costuri (suplimentar fata de costurile individuale private ale producatorilor individuali) s-a ajuns la inregistrarea unei divergente crescand in ceea ce priveste costurile private si sociale ale productiei si consumului.

Totodata activitatile intens poluatoare au devenit prea extinse in raport cu cerintele alocarii optime a resurselor.

Ca urmare a discrepantei dintre costurile individuale si costurile sociale ale diferitelor tipuri de productie stiinta economica mediului incearca sa apropie cele 2 tipuri de costuri pe baza determinarii asa numitelor externalitati.

7. Teoria externalitatilor

Extenalitati - reprezinta costuri sau beneficii ale tranzactiilor pe piata nereflectate in preturi.

Curba Costurilor

cu cat creste Q, unde Q este cantitatea, creste si consumul.

CMP costuri marginale private

Curba Beneficiului

pe masura ce Q creste, creste si beneficiul

BMP= beneficiul marginal privat

Regula Pietei Concurentiale

O actitivate isi atinge punctul sau optim atunci cand CMP = BMP

Q optim dpdv privat

Criteriul de eficiente economice in utilizarea resurselor mediului

eficienta marginala

eficienta medie

C - costuri

- variatia de costuri

Y - venituri

- variatia de venituri

Orice activitate umana polueaza.

In cadrul procesului de productie si consum de bunuri si servicii se pot genera o serie de efecte, influente asupra partilor terte, cunoscute ca externalitati cu efecte negative sau pozitive . Aceste externalitati presupun mecanisme specifice de disimulare sau stimulare si au la baza criteriile de optim.

Sunt cunoscute doua criterii de optimalitate Pareto si criteriul Hicks-Kaldor.

- Criteriul de optimitate Pereto presupune acea situatie a economiei sau a societatii in care imbunatatirea situatiei economice, fie chiar si a unui singur individ, nu duce la inrautatirea situatiei economice a altor indivizi, chiar si a unuia singur.

- Criteriul de optimitate Hicks-Kaldor presupune ca imbunatatirea situatiei economice a unui grup de indivizi sa fie mai mare decat inrautatirea situatiei altui grup de indivizi, dar per total, in societate sa existe un sistem de redistribuire a veniturilor, astfel incat sa poata fi compensata situatia indivizilor defavorizati. Acest criteriu, in ultima analiza, este reductibil la criteriul de optim parentian, intrucat, in final, toti membrii societatii isi imbunatatesc situatia.

Eficienta Pareto sau optimul Pareto reprezinta un concept central in teoria jocurilor, cu larga aplicabilitate in economie, inginerie si stiinte sociale. O schimbare care produce bunastarea unei persoane, fara a inrautati sutuatia altei persoane. Eficienta Pareto este un important criteriu pentru evaluarea sistemelor economice si reglementarilor politice.

Eficienta Hicks-Kaldor este un tip de eficienta economica posibila doar daca valoarea economica a resurselor sociale este maximizata. O imbunatatire Hicks-Kaldor este orice alternativa care creste valoarea economica a resurselor sociale.

Criteriul Hicks- Klador este aplicat pe larg in economie, in teoriile bunastarii si cele manageriale, constituind un argument solid care sta la baza analizei cost -beneficiu.

TEORIA EXTERNALITATILOR

Externalitati negative

Externalitatile negative reprezinta costuri, prejudicii, efecte nefavorabile, de natura economica si sociala induse de catre agentii economici persoanelor fizice si juridice terte sau partilor terte.ex: fabricantul de hartie de langa un rau.

Externalitatea negativa reprezinta costurile marginale externe (CME) pe care un agent economic poluator le provoaca tertilor, fara ca acesta sa plateasca daunele produse altora.

In conditiile in care actualele modele ale productiei si consumului deterioreaza tot mai puternic calitatea factorilor de mediu, poluatorii reprezinta principalii generatori de externalitati negative, factori nocivi, contraproductivi pentru intreaga societate, car trebuie supusi unor limitari, restrictii sau plati pentru compensarea prejudiciilor cauzate.

Pentru a intelege mecanismul de producere a externalitatilor negative utilizam notiunile urmatoare:

costul marginal privat (CMP), care reprezinta costul la care un producator isi realizeaza productia, fara sa-i intereseze efectele negative, costurile marginale externe (prejudiciile) pe care le cauzeaza tertilor. Costul marginal privat urmareste in excusivitate realizarea profitului privat, individual al persoanei sau agentului economic;

costul marginal extern (CME) sau externalitatea negativa reprezinta costul pe care un agent economic poluator al cauzeaza tertilor, fara ca acesta sa plateasca daunele respective;

costul marginal social (CMS reprezinta suma dintre costul marginal privat si costul marginal extern. Si constituie nivelul optim al productiei dpdv social.

CMS = CMP + CME

beneficiul marginal privat (BMP) reprezinta beneficiul idividual pe care il realizeaza un agent economic in cadrul pietei concurentiale, fara sa-l intereseze posibilele externalitati pe care le induce tertilor.

Din punct de vedere privat, eficienta economica se realizeaza atunci cand CMP = BMP.

Conform principiului "poluatorul plateste", o atentie deosebita au acordat economistii CME pentru ca aceste externalitați negative sa poata fi ientificate, cuantificate, evaluate si input-ate poluatorilor.

presupunand ca marimea costului marginal extern (CME) este constanta indiferent de marimea volulmului productiei Q, observam ca CME + CMP = CMS si ca la intersectia celor 3 drepte se formeaza :

-punctul E_p care reprezinta eficienta economica din punct de vedere privat al pietei concurentiale, caruia ii corespunde cantitatea Q₁ ;

- punctul E_s, care reprezinta eficienta economica dpdv social in care au fost luate in calcul si costurile marginale externe, acestuia corespunzandu-i cantitate Q₂.

Internalizarea externalitatilor negative

Prin mecanismele de internalizare a externalitatilor negative, ca urmare a interventiei unei autoritati publice, la costul marginal privat se adauga costul marginal extern, ceea ce va duce la marirea pretului de vanzare si automat la scaderea cererii la productia respectiva si, in continuare, la reducerea productiei, a ofertei. Internalizarea externalitatilor negative se realizeaza prin taxe si impozite corective (taxe piguviene-taxa Pigou), percepute poluatorului care, la rindul sau, le va introduce in costuri, marind preturile si tarifele.

Pe axa absciselor vom avea urmatoarele marimi ale productiei:

Q₁ = nivelul optim al productiei dpdv individual sau al pietei concurentiale (in pct.A avem CMP = BMP

Q₂ = nivelul optim al productiei dpdv social, la care au fost luate in calcul costurile marginale externe, care reprezinta impactul social al productiei individuale. Potrivit teoriei pietelor, nivelul optim al productiei, dpdv social, este dat de abscisa punctului de intersectie (de echilibru) dintre CMS si BMS, altfel spus CMS = BMS

Se observa ca Q₂ < Q₁ , ceea ce este rezultatul includerii in costul marginal privat a costului marginal extern, in acest fel crescand pretul productiei poluatoare si ducand, implicit, la o scadere a cererii, urmata , ca efect, de scaderea corespunzatoare a nivelului productiei poluatoare.

Procedeul de includere in costul marginal privat a costului marginal extern se realizeaza de catre o autoritate publica locala si / sau centrala prin sistemul de taxe si impozite corective care modifica, micsoreaza volumul initial al productiei poluatoare.Taxele Pigou au rolul de a diminua productia poluatoare pana la nivelul optim de poluare.

Poluatorul a fost nevoit sa-si reduca nivelul productiei poluatoare la o marime optima dpdv social, adica sa realizeze costuri marginale sociale, egale cu beneficiile marginale sociale, prin cresterea nivelului pretului de la P₂ la P₃.

Taxele corective percepute si incasate de autoritatile centrale si locale, teoretic, trebuie sa fie egale cu costurile marginale externe, in vederea despagubirii tertilor.

Volumul total al taxelor corective (V_t) pe care statul le percepe asupra agentului poluator va fie egal cu produsul dintre nivelul optim al productiei dpdv social OQ₂ si costul marginal extern, adica CD sau P₁P₃ . Acest produs reprezinta tocmai aria dreptunghiului P₃P₁CD.

Intrucat aceste taxe nu se cheltuie pe masura colectarii, se poate obtine un beneficiu net social (BNS) , care poate fi determinat prin calcularea ariei triunghiului CDA.

CDA = (CD x AM) / 2 = (CD x Q₂Q₁) / 2

Observam ca beneficiul net social este egal cu produsul dintre costul marginal extern si diferenta dintre productia optima dpdv al pietei concurentiale si dpdv social, impartit la doi.

Se noteaza cu :

V_t - volumul taxelor corective pe care poluatorii sunt obligati sa le plateasca statului;

OQ₁ - productia optima dpdv privat al pietei concurentiale;

OQ₂ - productia optima dpdv social;

CME - costul marginal extern (adica externalitatea negativa);

BNS - beneficiul net social;

Q₂Q₁ = ∆Q  - diferenta dintre optimul social si cel concurential, atunci

Intalnim urmatoarele tipuri de probleme:

Cunoasterea volumului total al taxelor corective si a beneficiului net social reprezinta intrumente utile de fundamentare a politicii de compatibilizare a optimului individual cu cel social, mai ales in domeniul dezvoltarii durabile si a protectiei mediului.

Externalitatile pozitive

In cadrul sistemelor economico-sociale, in afara de externalitati negative, unii agenti pot genera externalitati pozitive, care semnifica beneficii marginale externe, avantaje, foloase in favoarea tertilor, pentru care acestia din urma nu platesc. Ex: stupul de albine langa o livada cu pomi fructiferi sau cercetarile stiintifice publicate pe INTERNET si utilizate in productie. Externalitatile pozitive mai poarta denumirea de beneficii marginale externe care au efect social pozitiv.

Cunoasterea si promovarea externalitatilor pozitive pot influenta in sens favorabil anumiti indicatori ai eficientei economice, precum si politicile de sprijinire a generatorilor de externalitati pozitive.

Pentru intelegerea continutului si a modului de calcul al externalitatilor pozitive se vor folosi notatiile urmatoare:

beneficiul marginal privat (BMP) -reprezinta beneficiul pe care il realizeaza un agent economic fara sa tina cont de beneficiile pe care le induce tertilor;

beneficiul marginal extern (BME) - care reprezinta beneficiul tertilor pentru care acestia nu platesc;

beneficiul marginal social (BMS) - care reprezinta suma dintre BMP si BME.

Deci BMS = BMP + BME

In categoria externalitatilor pozitive intra si efectele de "spillover" pe care le au activitatile de difuzare a rezultatelor cercetarii-dezvoltarii, a cunostintelor stiintifice, mai ales in prezent, cand societatea bazata pe cunoastere (knowledge based society ) impreuna cu dezvoltarea durabila constituie obiectivele primordiale ale omenirii.

Internalizarea externalitatilor pozitive

Stimularea productiei de externalitati pozitive reprezinta o cerinta a dezvoltarii societatii moderne, tot mai complexa si interdependenta, bazata pe consolidarea paerteneriatului public-privat. Ca si in cazul externalitatilor negative, internalizarea externalitatilor pozitive presupune un proces instrumentat prin politicile autoritatilor publice locale si centrale, cu influenta directa asupra nivelului optim al productiei dpdv social.

Prin procesul de internalizare, se ajunge la nivelul optim al porductiei genratoare de externalitati pozitive, care tine seama numai de beneficiile private, particulare, individuale, dar si de cele care ajung la ceilalti membrii ai societatii.

Din intersectia dreptelor BMP, BMS si CMP(CMS), rezulta urmatoarele:

punctului D, situat la intersectia dreptelor CMP si BMP, ii corespunde pe axa absciselor cantitatea OQ₁ care reprezinta nivelul optim al productiei dpdv privat (CMP = CMS), pe producator interesandu-l in exclusivitate propriul sau beneficiu;

pe axa ordonatelor, punctului D corespunzandu-i nivelul de pret P₂ pentru productia OQ₁, adica cea a nivelului optimului pietei concurentiale;

atunci cand se tine seama de beneficiul marginal extern (BME = =AB = CD), care se adauga beneficiului marginal privat (BMP), se obtine dreapta beneficiului marginal social (BMS), in care efectele pozitive snt prelate de terti;

se observa ca, pentru a realiza optimul productiei dpdv social, dreptele CMS si BMS se intersecteaza in punctul B, caruia ii corepunde productia optima OQ₂ , pe axa absciselor si nivelul OP₃ de pret, pe axa ordonatelor.

In concluzie, spunem ca prin includerea beneficiului marginal extern in beneficiul marginal privat are loc internalizarea externalitatilor pozitive.

Ca urmare a procesului de internalizare a externalitatilor pozitive are loc o crestere a nivelului productiei (OQ₂ > OQ₁ ) si a nivelului de preturi (OP₃ >OP₂), ceea ce este normal, dat fiind efectul favorabil al acestor externalitati.

In cazul internalizarii externalitatilor pozitive, avem situatia conform careia o asemenea productie trebuie incurajata, mentinuta prin subventii corective din partea statului, deoarece producatorii trebuie stimulati sa-si mareasca productia. La beneficiile marginale externe, la nivel social, se va adauga si beneficiul net social, care excede nivelului subventiilor datorita unor efecte benefice adiționale, propagate la masa de beneficiari.

Atfel spus, prin internalizarea externalitatilor pozitive are loc o marire a volumului productiei. In practica, acest proces se realizeaza prin subventii corective, pe care statul (la nivel central si local) le aloca producatorilor pentru a-i sprijini sa-si mareasca volumul productiei cu externalitati pozitive. Practic, acest proces se bazeaza pe urmatorul mecanism : prin acordarea de subventii consumatorilor de produse cu externalitati pozitive, acestia isi permit sa plateasca un pret mai mare de pret, ceea ce la randul sau, va influenta pozitiv nivelul cererii, iar un nivel sporit al cererii determina o crestere a productiei, ceea ce, in cazul nostru, este reprezentat de cantitatea OQ₂ > OQ₁ . Se numesc subventii corective deoarece acestea corecteaza, modifica volumul productiei si nivelul preturilor.

Pentru politicile de promovare a eficientei dpdv social, este important sa se cunoasca volumul valoric al subventiile corective pe care autoritatile locale sau centrale trebuie sa le plateasca.Volumul subventiilor corective, pe care statul le va plati direct consumatorilor si indirect producatorilor cu externalitati pozitive, este egal cu aria dreptunghiului ABP₃P₁

A = P₃B x AB = OQ₂ x AB = OQ₂ x BME deoarece AB = BME

Dar subventiile corective mai pot genera si ceea ce numim beneficiul net social (BNS), ca urmare a unor efecte propagate favorabile cererii, cum ar fi folosirea temporara a subventiilor in depozitele bancare sau in alte scopuri.

Volumul beneficiului net social (V_BSN) se determina calculand aria triunghiului ABD

Adica:

V_BSN = (AB x DM) : 2, dar AB = BME si DM = OQ₂ - OQ₁

Deci:

V_BSN = [BME x (OQ₂ - OQ₁)] : 2

In concluzie, externalitaile pozitive sunt internalizate prin subventii corective pe care statul le poate acorda fie consumatorilor, fie producatorilor de externalitati pozitive. Stimularea productiei cu externalitati pozitive, prin mecanismul subventiilor sau ajutoarelor de stat, are limita ca marime si durata de timp, determinata de cererea pentru produsele respective.

PROBLEME: (Externalitati negative)

1. Fie graficul de mai jos privind internalizarea externalitatilor negative.

CMS

P N CMP

P M

P P BMS

z

Q (mii tone)

0

Stiind ca e de 10$/t; =16$/t; -= 70 mii tone

-= 2$/t

OQ=350 mii tone

Sa se determine:

a). pretul de echilibru pe tona de produs la nivelul optim din punct de vedere social al productiei

b). castigul net social - datorita reducerii cantitatii la

c). volumul valoric al taxelor colective incasate de stat.

a). =-(-)= 16-2= 14$/t

CMS = BMS pretul optim e M, caruia ii corespunde

b). Aria MNP - castigul net social

h = = = 70

MUP = = = = 210000$

c). Aria ZMF

= productia optima din punct de edere social - vezi M e punctual optim

e = (taxa pe tona) diferanta pe vericala dintre CMS si CMP care vt = volumul total al axelor.

ZMF = ZF MF = = 350.000 t 6$/t = 2100.000$

=3=

2. Fie graficul de mai jos cu internalizarea externalitatilor pozitive.

pret

Z

P CMS

V CMP

P

U' BMS

P U

P M BMP

Q (mii buc)

Q 30 Q

Stiind ca = 12$/buc

= 18$buc

- = 30.000 buc =

Sa se determine :

a) nivelul optim al productiei din punct de vedere social

b) volumul total al subventiilor corrective platit de stat ()

c) volumul beneficiului net social(castigul net social)

a) punctul V calculam = buc

buc

b) (distant ape verticala data de paralele le beneficiilor)

=

(18-12=6)

c)

= .

BUNURILE PUBLICE

Bunurile publice - reprezinta acea categorie de bunuri si servicii care nu pot fi livrate prin sistemul de preturi pe piata concurentiala libera pentru ca nu este posibil ca cetatenii sa fie exclusi de la consumul acestora fie ca paltesc fie ca nu platesc.

Nu exista o modalitate operationala de a opri cetatenii dintr-un anumit spatiu sa beneficieze de cheltuielile pentru amenajarea unui parc public, constructia unor drumuri publice, intretinerea unor locuri de agrement.

De calitatea mediului poate beneficia orice persoana fara ca aceasta sa aiba posibilitatea sa lipseasca o alta persoana de acelas beneficiu.

Bunurile publice sunt consumate in colectiv, iar incercarea de a da acestora un pret este ineficienta.

Bunurile tind sa fie indivizibile, imposibile de vandut in fractiuni de piata. Bunurile publice reprezinta deci acea categorie de bunuri (sau servicii) care nu pot fi divizate din punct de vedere al beneficiilor la utilizatori. Bunurile publice se folosesc de catre grupuri mari de consumatori si in mod obisnuit devin disponibile pe baza unor reglementari cu caracter legislativ si politic recurgandu-se la sisteme democratice de decizie inclusiv votul in ceea ce priveste oferta lor cele mai cunoscute bunuri publice sunt: mediul cu toate componentele sale

- drumurile publice

- siguranta

- aparare publica o anumita parte a patrimoniului artistic

Costurile pentru productia de bunuri publice sunt finantate de regula prin perceperea de taxe si impozite.

Caracteristicile bunurilor publice

Bunurile publice sunt nerivale in consum adica o cantitate data dintr-un bun public poate fi folosit de catre mai multi consumatori in conditia in care:

consumatorii nu platesc numic pentru acel bun

consumatorii nu sunt rivali, nu se concureaza intre ei in cadrul procesului de consumare a bunului public

Un consumator suplimentar al unui bun public nu afecteaza in nici un fel cantitatea si calitatea, disponibilitatea acestuia.

Spre deosebire de bunurile publice, bunurile private reprezinta acea categorie de bunuri sau servicii a caror cantitati se diminueaza in masura ce un consumator beneficiaza de acestea.

Bunurile private se stabilesc in privinta pretului prin mecanismele pietei concurentiale si sunt rivale in consum. Ele au costuri de productie medii si marginale, iar pretul acestora serveste scopul de a determina orice persoana care doreste un astfel de bun sa ia in considerare descresterea de beneficii la concurentii care doresc sa consume o unitate din bunul respectiv.

In cazul bunurilor publice pentru costul marginal pe care ar trebui sa-l plateasca persoanele carora le este permis consumul aditonal al acestora este 0 ca atare nu este eficient sa se stabileasca preturi la bunuri care nu sunt rivale in consum.

In cea mai mare parte nu este favorabil sa se vorbeasca despre pretul unei unitati de bun public chiar daca pentru productia acestuia sau facut cheltuieli de munca si capital riguros determinabile.

Din caracteristica de nerivalitate a bunurile publicate deriva o alta caracteristica, aceea a nonexcluderii ceea ce reprezinta ca este prea costisitor sa se dezvolte si sa se aplice mijloacele de excludere celor care refuza sa plateasca de pe urma beneficiilor ce le ofera consumul de bunuri publice pure. De exemplu niciodata nu se vor putea exclude de la consumul aerului purificat dintr-o incapere acele persoane care nu au contribuit prin taxe si impozite la plata costurilor purificarii aerului.

Din punct de vedere practice, bunurile nerivale in consum nu au nevoie in mod necesar sa fie supuse nonexcluderii.

Daca din punct de vedere teoretic, bunurile publice se caracterizeaza prin nerivalitate si nonexcludere in realitate pot fi distinse diferite intensitati ale celor 2 caracteristici.

Costul marginal de distribuire a bunului public in cazul cresterii numarului de consumatori va fi intotdeauna egal cu 0.

Pentru o cantitate data de bun public acesta decurge din caracteristica pentru nonrivalitatea bunurilor publice pure.

Exista si situatii in care costul marginal al producerii unor bunuri publice necesita resurse suplimentare, dar de regula astfel de bunuri isi pierd caracteristica de bun public pur.

Distinctia dintre bunul public pur si bunul privat pur poate fi facuta si in alt mod asa cum acesta a fost realizat pentru prima data de catre PAUL SAMUELSON in 1954 in lucrarea de referinta "TEORIA PURA A CHELTUIELILOR PUBLICE". In aceasta lucrare, economistul american arata ca un bun public pur nu poate fi divizibil in unitati care sa poata fi impartite intre consumatori, o alta caracteristica a bunului public este cea de nondivizibilitate. De aici recurge aprecierea potrivit careia o conditie data dintr-un public ofera servicii ce se pot utiliza in colectiv de catre toata populatia.

La polul opus se afla bunuri private care pot fi folosite de o singura persoana consumatoare.

Furnizori de bunuri publice si private

Furnizarea de bunui si servicii, ca si mecanismele de distribuire a acestora intre indivizi , reflecta angajamente institutionale convenite in mod colectiv si aparute la nivelul unei comunitati intr-o etapa de dezvoltate a acesteia.

In ceea ce priveste modalitatea de furnizare a bunurilor publice si private este dificil sa se faca generalizari privind cele mai adecvate mijloace de realizare a modalitatii respective din acest motiv chiar daca la extreme exista bunuri publice pure pe de o parte si bunuri private pure pe de alta parte , aceste 2 categorii pot fi distinse , o serie de alte bunuri care se caracterizeaza prin elemente apartinand in grade diferite caracteristicilor celor 2 extreme.

Intre aceste bunuri, cu caracteristici mixte, putem distinge categoria bunurilor congestibile (aglomerare) sau aglomerabile.

Dincolo de acest prag exista categoria de bunuri private care sunt consumate individual, dar care sunt furnizate de Guvern prin mecanismele pietei ca si in cazul unor categorii de servicii cum ar fi transportul, electricitatea etc. Pe de alta parte, exista multe bunuri care sunt nerivale in consum avand deci caracteristicile bunurilor publice, dar sunt produse de catre producatori privati si furnizate prin piata. Acesta este cazul unor servicii recreative prin intermediul unor cluburi private, a serviciilor de televiziune si ale altor mijloace de comunicatie precum si ale protectiei private.

In multe cazuri bunurile si serviciile sunt furnizate prin intermediul pietei in conditia productiei private si prin intermediul guvernelor prin institutii publice, chiar politice (de ex: scoli publice si particulare care coexista, servicii recreationale si unele utilitati sunt oferite atat de piata concurentiala cat si de catre guvern).

In practica nu este posibil sa se traga o linie de demarcare intre bunurile publice si cele private, dar exista multe cazuri intermediare in care beneficiile si costurile externe pot costa numai pentru unele persoane. Acesta este cazul bunurilor publice congestibile in cadrul carora congestia lor reduce beneficiile la consumatorii existentei, atunci la conditia se adauga alti consumatori aditionali.

Costul marginal pentru adaugarea unui consumator aditional numai este 0 dupa ce s-a atins punctul de congestie() exista un utilizator aditional al unui drum congestional, descreste beneficiile utilizatorilor existentei prin incetinirea traficului, cresterea riscului accidentelor folosibile poluarii si determinari ale drumului.

In concluzie putem distinge 4 categorii de bunuri si servicii din punct de vedere al intensitatii nonrivalitatii, excluderii si concurentei:

1. Bunuri publice pure caracterizate prin nerivalitate, nondivizibilitate, nonexcluderii si costuri marginale egale cu 0.

2. Bunuri publice evaluabile prin pret sunt nerivale, nedivizibile, dar exclusive datorita faptului ca se plateste un pret .

3. Bunurile publice congestibile au toate caracteristicile bunurilor publice mai putin costurile marginale.

4. Bunurile private pure: sunt rivale in consum, divizibile, exclusibile, iar costul marginal diferit de 0 (0).

Cererea pentru un bun public

Curba c pentru un bun public se obtine insumand beneficiile marginale individuale la fiecare cantitate.

Beneficiul marginal social la orice cantitate de bun public este reprezentat de suma beneficiilor marginale individuale obtinute de toti consumatorii, utilizatorii

BMS==CMS

Echilibrul Lindahl

Exemplul numeric privind beneficiile si costurile marginale sociale.

Tabelul ne ofera date prin beneficiul marginal pentru 3 consumatori (localitatii rurale) care doreste protectia unei paduri ce apartine comunitatii. Datele cuprinse in table reprezinta cifrele utilizate pentru a obtine curba cererii pentru protectia padurii din figura de mai sus.

Beneficiul marginal pana la 4 paznici pe saptamana sunt aratate pentru fiecare consumator utilizator.

Pentru ca fiecare paznic costa saptamanal 450$. Daca se pot angaja oricat de multi paznici cat s-ar dori la acest salariu costul mediu al productiei padurii ar fi constant la 450$ pe paznic. In acest caz de protectie/saptamana se presupune a fi corelata cu serviciile unui paznic pe saptamana. Intrucat costul mediu este constant acesta va fi potrivit ipotezei adoptate egal cu CM. Presupunem ca nu exista externalitati negative cu prorectia paduri, costul social marginal al protectiei va fi constant si egal cu 450$. Tabelul ne arata de asemenea de pe urma paznicilor pentru cei 3 beneficiari.

Presupunem ca cele 3 localitati rurale isi pun la un loc resursele pentru a angaja paznici. Astfel vor putea sa suporte in colectiv mai usor decat si-ar permite individual si astfel isi vor pune impreuna resursele destinate acestui scop pana cand contributiile lor la adunate la un singur loc numai pot angaja paznici aditionali. Presupunem ca cei 3 beneficiari vor incerca sa angajeze un paznic pe saptamana. Beneficiul A va contribui cu 300$ pentru primul paznic, B cu 250$ si C cu 200$. Aceste sume reprezinta beneficiul pentru cei 3 cat se angajeaza un singur paznic pe saptamana. Intrucat suma contributiilor voluntare depaseste CM al primului paznic, beneficiarii ajung la concluzia ca ar merita sa incerce finantarea a 2 paznici pe saptamana. In cazul angajarii unui singur paznic saptamanal se va asigura un suport bugetar pentru protectia padurii care nu se utilizeaza. Practic acest surplus ridica faptul ca BMC al primului paznic depaseste CMS al furnizarii de protectie.

ca urmare a angajarii a 2 paznici pe saptamana este de 600$/paznic. Beneficiarii vor contribui cu aceasta suma, dar suma depaseste deasemenea CM ocazionat de angajarea a 2 paznici, si in acest caz colectarile voluntare sunt decat necesatul de finantare a 2 paznici. Intrucat fiecare beneficiar contribuie cu o suma egala cu BM pe paznic sumele totale colectate pentru a finanta cei 2 paznici ar fi 500$ de la A, 400$ de la B si 300$ de la C. Venitul total ar fi de 1200$ si surplusul pe saptamana de 300$ [1200-(4502)]. Beneficiile marginale cand sunt angajati 3 paznici sunt BM pentru A 200$, pentru B 150$ si pentru C 100$.

este egala cu CM al celui de-al 3- lea paznic adica 450$. Asadar cei 3 beneficiari por sa mai finanteze inca o unuitate pentru protectia padurii.

Costul total al celor 3 paznici/saptamana este de 1350$.

Beneficiarul A costurile cu 250$ pentru un paznic, adica 600$ pentru cei 3 paznici. Beneficiarul B 150$ pt. un paznic adica 450$ pt. cei 3 paznici.

Beneficiarul C 100$ pt. un paznic adica 300$ pt. cei 3 paznici.

Se observa ca totalul contributiilor este de 1350$ egal cu 600+450+300=3450. Aceasta situatie are loc in punctual E din grafic unde curba CM pentru bunul public.

In pretul E avem = CMS pentru cei 3 baneficiari. Orice productie de bun public peste 3 paznici nu se va mai finanta prin contributii voluntare pentru ca ale productiei in exceptie pentru cei 3 paznici pe saptamana nu corespunde costului marginal.

Costurile voluntare vor esua in a colecta bani pentru angajarea unui numar mai mare de 3 paznici pe saptamana. Echilibrul atins pentru contribuirea voluntara refuza in suportarea unui numar de 3 paznici care este un numar optim. Acest numar corespunde punctului E de pe grafic care poarta denumirea de echilibru Lindhal dupa un model al mecanismului de cooperare pentru oferta de bunuri publice, dezvoltat de economia suedezului ERIK LINDHAL la inceputul anilor '90.

Suma cea mai mare pe care fiecare beneficiar ar plati-o pentru paznic este de 300$ pe saptamana. BM al primului paznic pentru fiecare beneficiar este < decat pretul pietei pe unitatea necesara pentru a acoperii ale vanzarilor. Totusi o productie 0 este ineficienta adica de nu ar fi nici un paznic s-ar distinge padurea si ar pierde toti beneficiarii.

Echilibrul pietei ar fi ineficient pentru asa cum se arata in grafic ale celor 3 utilizatori cand se angajeaza pe saptamana doar un singur paznic depaseste CMS de a face disponibil paznicul respectiv BMS al primului paznic este de 750$ in timp ce CMS este de numai 450$. Prin urmare este in mod sigur ineficienta situatia in care s-ar angaja cel putin un paznic pe saptamana. In realitate productia optima de bunuri publice de 3 paznici pe saptamana corespunzand punctului E.

Contriuiea voluntara pe unitatea de bun pentru al fiecarui membru al com. este egala cu beneficiul sau marginal la bunul public realizat intr-o cantitate optima sau la un nivel optim de productie. Aceste contributii de echilibru pe unitatea de bun public uneori mai poarta denumirea pretului " Lindahal".

Generalizarea echilibrului Lindahl

Generalizarea echilibrului Lindahl - reprezinta acordul asupra repartizarii costurilor pentru producerea unei productii de echilibru dintr-un bun public.

Modelul de cooperare voluntara satisface urmatoarele conditii:

- suma cu care contribuie fiecare persoana pe unitatea de bun public trebuie sa fie astfel ajustata incat fiecare individ sa doreasca acelasi volum de productie de bun public. Acesta rezulta din masura bunului public pentru ca e imposibil pentru oricare din membrii societatii sa consume mai multa protectie decat altul, presupunand ca protectia mediului e un bun public.

- suma contributiilor fiecarui membru pe unitatea de bun ce trebuie sa fie egala cu costul marginal pentru producerea bunului respectiv.

- toti indivizii trebuie sa cada de acord in mod liber consimtit, fara constrangere privind productia de bunuri si aranjamente de impartirea costurilor.

Problema calatorului clandestin (free raider)

Un sistem de contributii voluntate- pentru a se ajunge la un acord asupra finantarii producerii unei cantitati de bun public- poate sa functioneze in conditii normale doar atunci cand societatea este formata intr-un numar redus de indivizi.

Practic exista o similitudine destul de mare intre acorduri voluntare privind furnizarea de bunuri publice sau protectia mediului si externalitatile legale de costurile tranzactionale fundamentale de economistul Roland Coase. In cazul in care o comunitate este mica, costurile tranzactionale pt realizare unei intelegeri voluntare sunt scazute; in grupurile mici de indivizi exista posibilitatea de a se cunoaste reciproc unul pe celalalt si de a-si face o idee in legatura cu beneficul pe care-l poate obtine fiecare de la bunul public disponibil orice incercare a indivizilor de a ascunde beneficiile marginale obtinute pe seama bunului respective poate fi usor detectata, obligatiile morale reprezinta constrangeri puternice mai ales in cazul grupurilor cu un numar redus de persoane.

In consecinta, echilibrul Lindhal este posibil de realizat doar in cadrul colectivitatilor mici, fara interventia statului.

In cadrul grupurilor cu mai multi membrii posibilitatea ca indivizii sa-si ascunda preferintele este mai mare. Cu alte cuvinte, in societatile cu multi indivizi este greu sa se determine beneficiile marginale pentru fiecare de aceea apar cazuri in care o persoana nu contribuie deloc la cheltuieli, pentru protectia mediului ca bun public, in timp ce celelalte contribuie. Pe de alta parte persoana care nu contribuie beneficiaza in mod egal cu ceilalti contribuabili de serviciile oferite de bunul public. Apare clar ca atunci cand numarul de neplatitori se mareste posibilitatile de a finanta productia de bun public se reduce astfel ca in cele din urma intreaga societate este privata de productia bunului public respectiv.

Calatorul clandestin este acea persoana care beneficiaza de un bun public fara a contribui cu nimic la costul finantarii sau realizarii acestuia. El poate fi o strategie pentru orice individ cu conditia sa nu fie penalizat si ca un numar realiv restrans de indivizi sa aleaga o astfel de strategie. Atat cat toti indivizii aleg strategia calatorilor clandestine productia sau mentinerea calitatii unui bun public este imposibila. In conditiile unor contributii voluntare cand sunt implicate numeroase persoane incercarile de a aplica strategia calatorilor clandestine garanteaza aproape faptul ca marimea de echilibru a bunului probabil pur este mai mica decat cea eficienta , in consecinta impartirea costurilor voluntare ale bunurilor probabil va conduce la realizarea acestora in cantitati insuficiente fata de nivelul eficient necesar.

Intr-o societate, problema calatoriilor clandestini devine grava pe masura ce creste proportia indivizilor cu un astfel de comportament. Astfel apare si tendinta tot mai mare de a avea un comportament de calator clandestin datorita efectului de contagiere nefavorabil ceea ce se repecuteaza asupra marimii fondurilor necesare finantarii productiei de bun public.

In colectivitatile mari, fiecare individ poate considera ca aplicand strategia calatorilor clandestin nu afecteaza strangerea volumului de fonduri necesare pentru real si mentinerea bunului public pentru ca sunt multi contribuia si care nu adopta acest comportament. In concluzie, probabilitatea aparitiei calatorilor clandestini este cu mult mai mare in comunitatile mari. Pentru a evita problema calatorilor clandestini in marile comunitati in mod obisnuit se recurge la finantarea obligatorie sau coercitiva sub forma de plati obligatorii pentru fiecare individ in vederea suportarii costurilor pentru bunurile publice. Finantarea obligatorie conduce la posibilitatea guvernamentala sau a altei autoritati publice de a oferi bunuri probabil pentru grupuri numeroase pe baza perceperii de taxe obligatorii.

Nu toate bunurile publice oferite de stat sunt bunuri fara pret, exceptie fac scolarizarea , drumurile publice, serviciile postale, care au un pret si se vand pe piata. De regula serviciile guvernamentale care se consuma colectiv se finanteaza prin scheme fiscale obligatorii pentru a evita posibilitatea aparitiei comportamentului de calator clandestin.

In conditiile taxarii obligatorii, un contribuabil este obligat si nu rugat sa contribuie. Totusi in societatile democratice , datorita faptului ca rezultatele politice se determina prin vot, disponibilitatile fiecarui votant de a reda in favoarea unei propuneri de contributie depinde de cota parte de taxa ce revine pe unitatea de bun de regula fiecare isi va exprima votul in functie de cat plateste .