Gestiunea ariilor naturale protejate - Situatia ariilor protejate

Gestiunea ariilor naturale protejate

Gradul de utilizare antropica a resurselor naturale este o realitate ce trebuie luata in considerare inca de la proiectarea ariilor protejate. Oamenii au fost parte integranta a tuturor ecosistemelor, iar excluderea omului din ariile protejate poate avea consecinte neprevazute. Excluderea comunitatilor umane din ariile protejate poate fi singura optiune in cazul in care resursele sunt supraexploatate pana la un punct la care integritatea comunitatilor biologice este amenintata. O astfel de situatie poate lua nastere datorita suprapasunatului, defrisarilor intense pentru obtinerea de masa lemnoasa, a vanatului sau pescuitului excesiv, etc. recomandabil ar fi sa se ajunga la un compromis intre administratorii ariilor protejate si agentii economici sau populatia locala inainte de a se ajunge la stadiul de amenintare a integritatii comunitatilor biologice .

Utilizarea ariilor protejate de catre populatia locala si vizitatori trebuie sa fie un subiect central al oricarui plan de management. Populatia care a utilizat resursele din interiorul unor arii protejate, iar acum nu mai are acces la acestea, va avea de suferit, fiind greu sa supravietuiasca. Atitudinea ei in acest caz este de inteles, iar oamenii aflati in aceasta pozitie nu vor sustine masurile de conservare. Multe arii protejate sunt distruse datorita nesprijinirii masurilor de conservare, neglijentei, ostilitatii sau supraexploatarii lor de catre populatia locala. Daca scopul unei arii protejate este explicat populatiei si daca majoritatea locuitorilor sunt de acord cu obiectivele si respecta regulile, atunci zona poate mentine mai bine comunitatile naturale proprii. In cea mai pozitiva situatie, populatia locala este implicata in managementul ariilor protejate, oamenii sunt pregatiti si angajati de catre administratia ariilor protejate si beneficiaza de pe urma protejarii biodiversitatii si reglementarii activitatilor din interiorul acestor spatii. La cealalta extrema, daca exista o istorie a unor relatii proaste si de neincredere intre populatia locala si factorii de decizie sau daca scopul ariei protejate nu este explicat suficient de clar, populatia locala se poate opune activitatilor din aria protejata si va ignora regulile impuse de aceasta forma de gestiune a spatiului. In acest caz, populatia va intra in conflict cu administratorul ariei protejate.

1. Situatia ariilor protejate pe plan mondial

Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai eficiente mijloace destinate conservarii biodiversitatii. Astfel, de-a lungul ultimului secol, au fost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat, pentru majoritatea tarilor, crearea sau cel putin planificarea unui sistem national de arii protejate[2].

In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national. Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelasi scop, cum ar fi: rezervatie naturala stricta in Buthan; rezervatie pentru managementul naturii in Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in Sri Lanka, dar toate reprezentand acelasi lucru, si anume o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a conform  IUCN. De asemenea, acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de management si caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc National, care a inceput sa fie utilizata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 187 Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia omului este evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor, majoritatea parcurilor nationale din Germania si  Parcul National Cevennes din Franta[3].

Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate. Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib pana la o interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV. Oricum, toate categoriile sunt la fel de importante si relevante pentru conservarea biodiversitatii. Colectarea datelor referitoare la ariile protejate din intreaga lume a fost initiata de catre IUCN prin comisia sa 'Comisia pentru Parcuri Nationale si Arii Protejate' (CNPPA) ca raspuns la doua rezolutii ale Natiunilor Unite care recunosc importanta ariilor protejate si care a condus la realizarea primei liste a ariilor protejate (Word List of National Parks and Equivalents Reserves -1961/1962). In 1981, CNPPA a constituit Protected Areas Data Unit care a devenit parte a World Conservation Monitoring Centre (Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservarii) care mentine o baza de date a ariilor protejate din intreaga lume .

Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre contine 30350 de inregistrari de arii protejate recunoscute de catre IUCN, 13915 de inregistrari ale unor arii care nu sunt recunoscute de catre IUCN si alte 16288 de arii protejate care au un statut incert. Baza de date se actualizeaza periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura producerea unei noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat urmatoarea analiza, care in limita erorilor acceptate defineste intr-o anumita masura situatia ariilor protejate la nivel global.

Reteaua mondiala a ariilor protejate cuprinde 30350 de arii protejate care se intind pe o suprafata de 13.23275 km² care reprezinta 8,83% din suprafata terestra a globului. Oricum acest procentaj trebuie considerat cu precautie deoarece poate fi mai mare cu peste un procent datorita numarului mare de arii protejate marine sau care au in componenta teritorii marine. Aceasta retea a ariilor protejate pare a fi foarte intinsa dintr-o perspectiva globala, insa are foarte multe goluri la nivel national[5].

Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale intr-un ocean al dezvoltarii, astfel cu cat acestea au o suprafata mai mare cu atat ele sunt mai protejate de presiunile exterioare. Situatia actuala releva faptul ca 17892 (59%) de arii protejate au o suprafata mai mica de 1000 ha care totalizeaza o suprafata de 28713 km², care inseamna doar 0,2% din suprafata totala a ariilor protejate. In schimb, doar 1673 (6%) din ariile protejate depasesc 1000 ha, dar care totalizeaza 1156 mii km², adica 87% din suprafata totala a ariilor protejate.

Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management ale acestora , bazata pe categoriile IUCN arata preocuparile la nivel global pentru diferitele scopuri ale ariilor protejate.

Datele cuprinse in Anexa nr. 11 (tabel nr. 1.) arata ca intreg spectrul serviciilor oferite de catre ariile protejate este foarte bine reprezentat la nivelul retelei globale a ariilor protejate. Exceptie face totusi Categoria III IUCN - Monumente ale Naturii, care este mai putin aplicata, ceea ce invita la reflectii asupra rolului limitat ce se atribuie conservarii trasaturilor naturale specifice. Categoria IV este cea mai numeroasa, cuprinzand peste o treime din totalul ariilor protejate, ceea ce indica importanta managementului activ si a interventiilor in mentinerea biodiversitatii, acestea fiind insa printre cele mai mici arii ca suprafata. O alta categorie care apare cu o frecventa ridicata este Categoria V, dar care in ciuda rolului important pe care il au 'peisajele protejate' pentru conservarea biodiversitatii, in special in Europa si America de Nord, acestea sunt  printre cele mai mici arii. Cele mai mari ca suprafata sunt Categoriile II - Parc national si VI - Arie protejata cu resurse gestionate, ceea ce reflecta rolul acestora in protectia unor intregi ecosisteme naturale. Putine la numar, ele totalizeaza 57% din reteaua globala a ariilor protejate datorita suprafetei lor foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de marime decat celelalte tipuri de arii protejate. Ariile strict protejate - Categoria Ia sunt numeroase si tind sa aiba o suprafata mica. O parte dintre acestea sunt zone centrale in cadrul zonarii functionale a unor arii protejate mai mari cum sunt parcurile nationale, dar totusi foarte multe sunt zone izolate. Categoria Ib - Arie naturala salbatica sunt mai putin numeroase dar, prin definitie, au o suprafata foarte mare care contribuie semnificativ la suprafata totala a retelei globale a ariilor protejate. Acest tip de arii protejate sunt intalnite in special pe teritoriile vaste din America de Nord si Asia de Est si mult mai putin in celelalte regiuni ale globului.

Din punctul de vedere al reprezentarii tuturor biom-urilor (conform clasificarii biogeografice a lui Udvardy) in cadrul retelei globale a ariilor protejate, trebuie subliniat ca foarte multe dintre biom-uri au ramas reprezentate sub pragul de 10% admisibil pentru protectia eficienta a acestora conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres Mondial al Parcurilor. Ariile protejate sunt distribuite in functie de marile zone geografice sunt prezentate in Anexa nr. 1

Pe baza setului de date existente si admitand erorile generate de lipsa unor informatii de mare importanta (cum ar fi absenta informatiilor despre suprafata a 75% din totalul de 30350 de arii protejate cunoscute), respectiv:

reteaua globala a ariilor protejate ocupa o suprafata relativ mare care continua sa creasca;

numarul ariilor protejate marine este foarte limitat in comparatie cu numarul ariilor protejate terestre;

exista o preponderenta a ariilor protejate cu suprafata mica fata de cele cu suprafata mare ceea ce pune in pericol integritatea acestora ;

o lipsa a aplicarii tuturor categoriilor IUCN in unele regiuni, limitand astfel beneficiile date de fiecare tip de arie protejata in parte ;

neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor in cadrul retelei globale a ariilor protejate;

exista inca o majoritate a tarilor care au mai putin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate si 20% din tari cu mai putin de 1% din teritoriu - arii protejate

Monitorizarea cresterii retelei globale a ariilor protejate, distributia lor si obiectivele de management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reala in care se gaseste o anumita arie protejata si mai ales cat este de eficient managementul ariei protejate. Multe arii protejate exista doar prin legea de constituire (doar pe hartie), dar in realitate, se pot identifica activitati de braconaj, pasunat intensiv, cultivare sau se gasesc asezari umane, drumuri. Astfel este foarte important ca odata ce aria protejata a fost constituita sa se focalizeze toate resursele pentru a asigura un mangement eficient al ariei.

Pentru a rezolva problema 'eficientei managementului', Comisia IUCN-ului - World Commission on Protected Areas (WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficienta Managementului (Task Force on Management Effectiveness). De asemenea se anticipeaza ca viitoarele editii ale Listei Ariilor Protejate a Natiunilor Unite va include indicatori privind eficienta managementului.

In acelasi timp, informatiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate si a staff-ului angajat pentru arii protejate indica faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentru ceea ce presupune un management eficient. Un sondaj global realizat de catre WCMC arata ca in 1993 investitiile facute au fost in medie de 776 USD/km², variind de la 57 USD/km² in America de Sud pana la 11552 USD/km² in Asia de Est (exclusiv China). De asemenea, tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate in medie 1687 USD/km², cu aproape un ordin de marime mai mult decat tarile mai putin dezvoltate care cheltuiesc 161 USD/km², cu toate ca din punctul de vedere al valorii biodiversitatii comparatia este inversa.

In  ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate diferenta este mult mai mica, de la 27,3 oameni/1000km² in tarile dezvoltate la 22,6 oameni/1000km² in tarile mai putin dezvoltate, dar diferenta se face intre investitiile care se fac in echipamentul necesar staff-ului si care asigura eficienta activitatilor de protectie.

Situatia actuala a ariilor protejate din Romania

Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania, incluse in Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a III-a, zone protejate este de 1.234.710 ha, adica 5,18% din suprafata tarii (Anexa nr. 13). Rezervatiile biosferei, parcurile naturale si nationale insumeaza o suprafata de 1.13176 ha (incluzand si un numar de 134 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 129.643 ha). De asemenea, au fost declarate alte 693 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 102,434 ha in plus fata de cele 134 continute in interiorul parcurilor nationale, naturale si rezervatiilor biosferei. Din reteaua nationala de arii naturale protejate, Delta Dunarii se distinge, atat ca suprafata (580.000 ha), cat si ca nivel al diversitatii biologice, avand triplu statut international:

• Rezervatia Biosferei Delta Dunarii;
• Sit Ramsar (zona umeda de importanta internationala),
• Sit al Patrimoniului Mondial Natural si Cultural. In anul 2000, datorita starii favorabile de conservare in care afla sistemele ecologice si speciile din Delta Dunarii, Consiliului Europei a acordat Diploma Europeana acestei rezervatii.

Desi la nivelul anului 2000, aproximativ jumatate (51%) din suprafata ariilor naturale protejate din Romania beneficia de structuri proprii de administrare, aceste administratii nu erau desemnate decat pentru 3 arii naturale protejate:

▪ Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, cu o suprafata de 580.000 ha

▪ Parcul National Retezat (38.047 ha)

▪ Parcul National Piatra Craiului (14.800 ha)

In decurs de patru ani, structurile proprii de administrare au fost generalizate pentru intreaga retea de parcuri nationale, naturale si rezervatii ale biosferei din tara noastra. Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, infiintata prin Legea 82/1993[7], pe perioada 1994 - 2000 a fost consolidata cu suportul tehnic si financiar al Bancii Mondiale - prin intermediul GEF (4,5 milioane USD) si al Guvernului Romaniei (450.000 USD), in cadrul proiectului « Conservarea biodiversitatii in Delta Dunarii ». O alta componenta a proiectului privind "Managementul conservarii biodiversitatii", implementata in perioada 1999-2004, o constituie infiintarea si consolidarea structurilor administrative pentru Parcul National Retezat si Parcul National Piatra Craiului. Suportul financiar pentru acest proiect este asigurat de Banca Mondiala, prin intermediul GEF, (5,5 milioane USD), de Guvernul Romaniei (2,4 milioane USD) si de Regia Nationala a Padurilor (0,9 milioane USD)[8].

In anul 2000, prin inceperea derularii proiectelor LIFE, s-au demarat actiunile pentru stabilirea planurilor de management si, ulterior, pentru infiintarea unor administratii pentru Balta Mica a Brailei (LIFE99/RO/006400/Planul de management integrat pentru "Insula Mica a Brailei") si pentru rezervatia naturala Mlastina de la Satchinez (LIFE99/RO/006394/Conservarea habitatului natural umed "Mlastina de la Satchinez"). In lipsa structurilor administrative proprii, asupra celorlalte arii naturale protejate se exercita de la an la an o crestere accelerata a presiunii antropice, materializata in special prin:

extinderea intravilanului in zonele din imediata vecinatate sau chiar in interiorul ariilor naturale protejate, tintind spre dezvoltarea si realizarea ulterioara a unor constructii sau chiar statiuni turistice;

supraexploatarea resurselor naturale, prin pasunat neadecvat si suprapasunat, defrisari ilegale, braconaj, turism necontrolat etc.;

administrarea defectuoasa a facilitatilor turistice deja existente in interiorul acestor arii naturale protejate, generand in special cantitati impresionante de deseuri;

nerespectarea regimului de protectie, ca urmare a lipsei demarcarii in teren a limitelor si a zonelor tampon ale ariilor naturale protejate.

In cadrul Programului de dezvoltare regionala sustinut de Consiliul Europei, in scopul aplicarii Strategiei paneuropene de conservare a diversitatii biologice si peisagere, Romania, Republica Moldova si Ucraina, au incheiat in anul 2000 Acordul privind realizarea rezervatiei transfrontiera "Delta Dunarii si zona inferioara a raului Prut"[9]. In anul 2000, Romania a initiat impreuna cu Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina crearea "Coridorului Verde al Dunarii" , care reprezinta o retea ecologica de nivel regional in Lunca Dunarii. In acest sens s-a derulat un studiu prin care s-au stabilit zonele din sectorul romanesc care sa faca parte din acest coridor ecologic, a carui suprafata totala este de 870 000 ha, din care:

713 385 ha le reprezinta ariile naturale protejate :

Parcul National Portile de Fier: 115 656 ha ;

Rezervatia Ciuperceni-Desa: 200 ha ;

Balta Mica a Brailei: 17 529 ha;

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii: 580 000ha;

- 20 446,6 ha zonele umede ce nu au statut de arie naturala protejata

Deci, in prezent pentru ariile protejate din Romania se ofera o noua sansa pentru a rezolva atat de complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi:

evaluare corecta a capitalului natural al tarii;

constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate a ecosistemelor din tara;

administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managenent si prin intermediul unor administratii ale ariilor protejate.

3. Gestiunea ariilor protejate

Pe piata internationala au avut loc, in ultima perioada, o serie de transformari in structura obiceiurilor de calatorie dar si a duratei de ramanere la locul de destinatie, proces ce a determinat amplificarea concurentei, acest fenomen manifestandu-se, de cele mai multe ori decisiv pentru viitorul zonelor turistice, eforturile investitionale devenind o preocupare majora in patrunderea pe piata a unor noi atractii turistice sau in modernizarea celor existente. In acest context, necesitatea elaborarii unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate se impune tot mai mult, tocmai pentru a se realiza obiectivul principal - conservarea si protejarea resurselor naturale. In consecinta, trebuie sa existe un plan de management, care sa releve activitatea de planificare a turismului in ariile protejate, sustinut de anumite tehnici de gestiune si de un marketing adecvat.

Preocuparile pentru promovarea unor forme de turism durabil si orientat catre ariile naturale s-au marit considerabil in ultimele decenii ; astfel, ecoturismul, desfasurat mai ales in ariile naturale protejate, a capatat tot mai multi adepti, iar experienta ecoturistica incepe sa se contureze.

3.1. Planul de management si structurile turistice manageriale

Printre elementele ce vor alcatui planul de management al unei arii naturale protejate se numara:

a) Inventarierea resurselor, care cuprinde:

- resurse naturale: suprafete naturale protejate, relief, clima, retea hidrografica, fauna, flora, soluri, regimul vanturilor si precipitatiilor, etc;

- resurse culturale: monumente arheologice, bucatarie traditionala, obiceiuri si traditii, arta moderna, cultura, istorie, etc;

- infrastructura generala si turistica (spatii de cazare, alimentatie, centre de vizitare, panouri publicitare, puncte de belvedere);

- modalitati de acces (transport, locuri de parcare, porti principale de intrare in parc);

b) Evaluarea pietei potentiale, care, pe segmentului "tinta", va avea la baza informatiile statistice din domeniul turismului referitoare la numarul vizitatorilor, distributia in timp si spatiu a fluxurilor de turisti, profilul socio-demografic al vizitatorilor, preferintele acestora, etc. Totodata, se recomanda organizarea unor anchete/cercetari de piata care sa ofere informatii privind durata sejurului, zonele de provenienta, mijloacele de transport utilizate, tipologia unitatilor de cazare preferate, activitatile desfasurate, locurile cele mai vizitate, cheltuielile efectuate, etc.

c) Serviciile oferite, care trebuie sa ia in considerare faptul ca exigentele turistilor in materie de confort au evoluat, calitatea serviciilor fiind la fel de importanta ca si atractivitatea zonei. In general, sunt preferate unitatile de cazare avand confort mediu, produsele traditionale specifice, atmosfera si decoratiunile originale.

d) Analiza impactului asupra mediului - un rol important in acest sens revenind colectivitatilor locale precum si parteneriatelor dintre organismele publice si cele private. Totodata, dezvoltarea activitatilor turistice poate avea un impact negativ si in plan social, prin aparitia unor conflicte intre comunitatea locala si vizitatori, pe de o parte, cu consecinte atat asupra calitatii vietii rezidentilor cat si asupra nivelului de satisfactie al turistilor, dar si intre vizitatori pe de alta parte, indeosebi intre cei al caror principal scop de calatorie este recreerea si cei sositi pentru alte motive. Nu in ultimul rand, zgomotul, aglomeratia, poluarea aerului, vandalismul constituie elemente care pot afecta atat populatia rezidenta cat si turistii[11].

Toate aceste informatii vor contribui, de asemenea, la stabilirea capacitatii de primire a zonei respective si la evaluarea impactului activitatilor turistice asupra mediului, nu inainte de a fi precizate zonele ce sunt sau urmeaza sa fie introduse in circuitul turistic.

3. Tehnici de gestiune

Avand in vedere rezultatele desprinse din planul de management, se poate continua cu elaborarea tehnicilor de gestiune in functie de resursele financiare existente, tipul ariei naturale protejate, particularitatile cererii turistice, in concordanta cu politica nationala de dezvoltare a turismului. In general, interventiile sunt fie legate de diversificarea ofertei in cadrul ariei naturale protejate avand drept scop cresterea numarului de vizitatori, fie, dimpotriva, de restrictionare a cererii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural. De cele mai multe ori, sunt utilizate metode de rationalizare a fluxurilor de vizitatori.

O prima cale de rationalizare se refera la limitarea numarului de turisti atunci cand cererea este mai mare decat oferta,in sensul limitarii numarului de permise pentru vizitare si campare, efectuarea de rezervari prealabile, limitarea marimii grupurilor, aplicarea de amenzi pentru vizitatorii care nu respecta traseul stabilit si limitarea duratei sejurului la nivelul intregii perioade sau doar pentru anumite zone fragile.

O a doua cale se refera la dispersia turistilor in timp si spatiu, pentru evitarea aglomeratiei si reducerea impactului, care se poate realiza prin: marirea distantelor dintre grupuri, in cadrul aceluiasi sit; utilizarea concomitenta si controlata a mai multor areale din cadrul parcului, prin grupuri de mici dimensiuni precum si "programarea" vizitatorilor in timp, cu sau fara schimbarea distributiei spatiale. Toate acestea se pot realiza prin fixarea itinerariilor, controlul accesului printr-o buna evidenta la intrare, educarea turistilor si impunerea insotirii grupurilor de catre ghizi autorizati. Pe de alta parte, aceste masuri trebuie utilizate cu prudenta, deoarece se pot opune obiectivului de crestere a nivelului de satisfactie al turistilor.

O alta modalitate de rationalizare a fluxurilor de vizitatori o constituie limitarea sezoniera, unele ecosistemele fiind fragile in anumite perioade ale anului, de exemplu atunci cand animalele salbatice sunt vulnerabile sau cand solul e saturat de apa; de aceea, activitatea de recreere trebuie limitata in astfel de perioade.

Nu in ultimul rand, o deosebita importanta prezinta zonarea functionala prin separarea diferitelor moduri de utilizare (ex: zone pentru campare, parcare, plimbari cu bicicleta, picnic, etc.).

Cu toate acestea, una dintre cele mai utilizate tehnici de gestiune a ariilor naturale protejate ramane informarea si educarea vizitatorilor. Aceasta poate avea loc atat in momentul alegerii vacantei cat si la locul de destinatie. Mesajele trebuie sa fie clare, intr-un limbaj accesibil difuzate prin dicutiile cu personalul, pliantele de vizitare, panourile de la intrarea in parc, etc. Procesul de informare cuprinde, totodata, si serviciile puse la dispozitia vizitatorilor prin:

- localizarea strategica a serviciilor pentru vizitatori (parcari pentru masini, spatii de acostare pentru barci, servicii de informare turistica, centre pentru vizitatori, locuri de campare si cazare, spatii pentru alimentatie, etc);

- semnalizarea pe stalpi a rutelor preferabile cu masina, a traseelor, a parcarilor pentru masini;

- semnalizarea traseelor pentru plimbari, ciclism, echitatie, etc;

controlul strict al directionarii traseelor;

- incurajarea utilizarii transportului public.

O alta tehnica de gestiune utilizata pe scara larga reprezinta introducerea taxelor de acces, simbolice, in unele cazuri, mai mici primavara si toamna, pentru incurajarea practicarii turismului in extrasezon. Scopul principal este acela de a constientiza vizitatorii in legatura cu valoarea parcului si, pe aceasta cale, generarea unui comportament si interes pozitiv. Tot in aceasta directie se inscrie si sistemul de incurajare a contributiilor voluntare banesti ale vizitatorilor si .indreptarea sumelor de bani spre anumite nevoi locale specifice, indeosebi catre actiuni de conservare si protejare a zonelor vizitate. Aceasta poate avea loc prin solicitarea unor donatii, convingerea vizitatorilor sa sponsorizeze parcul sau un anumit proiect, adaugarea la nota de plata a pachetului de vacanta a unui supliment destinat conservarii, pentru care vizitatorul poate sa opteze sau nu, taxarea voluntara pentru un anumit eveniment sau pentru accesul intr-o anumita arie, etc.

4. Dezvoltarea durabila a turismului in arii protejate

Cazarea in mediul rural, in majoritate in zone montane, cuprinde 24% din unitatile de cazare din tara, dar deloc surprinzator numai 12% din locurile de cazare pentru ca o unitate de cazare de marime medie are doar 11 paturi. S-a inregistrat o crestere de trei ori a numarului de locuri de cazare oferite in pensiunile rurale incepand din 2001.

Provocarile pentru turismul rural sunt reprezentate de:

Promovarea zonelor protejate in scopul mai bunei cunoasteri a acestora si facilitarii accesului mai multor vizitatori fara a pune in pericol mediul;

Informarea vizitatorilor cu privire la oportunitatile din zonele rurale, inclusiv cazare, activitati, atractii si evenimente;

Acordarea asistentei furnizorilor de turism rural (adesea micro-intreprinderi) pentru a patrunde pe piete in conditii de eficienta a costurilor;

Publicitatea evenimentelor traditionale, a obiceiurilor si mestesugurilor care prezinta interes pentru turisti

Parcurile nationale si rezervatiile naturale, desi trebuie sa protejeze zonele sensibile de mediu si cele cu importanta stiintifica, dispun de multe zone in care un trafic mai mare al vizitatorilor si mai multe activitati ar fi binevenite. Acestea trebuie administrate cu atentie. La nivelul rezervatiilor s-au identificat multe oportunitati de extindere a activitatilor deja existente si introducerea altora noi, in special ciclismul, sporturile pe apa, precum si urmarirea pasarilor si mamiferelor.

Parcurile nationale si rezervatiile naturale intocmesc planuri de dezvoltare, care includ stabilirea zonelor destinate a reglementa interventia omului in acelasi timp cu exploatarea potentialilor vizitatori. Planul Parcul National Retezat este finalizat si a fost salutat pe plan international ca un model excelent. Acest plan reclama imbunatatiri ale facilitatilor pentru vizitatori, cum sunt zonele de primire, centrele de interpretare, toaletele, marcajele, indicatoarele, turnurile de observare, refugiile, etc. precum si in ceea ce priveste activitatile promotionale si cooperarea stransa dintre autoritatile de administrare a parcurilor si comunitatile locale. Aceste planuri de dezvoltare combina conservarea mediului cu extinderea turismului si merita acordarea de fonduri. Aceste dezvoltari vor imbunatati oportunitatile pentru activitati comerciale asociate turismului din comunitatile rurale, fie ca sunt amplasate in zone protejate, fie in apropierea acestora.

In consecinta, administratorii zonelor protejate trebuie sa intocmeasca planuri de dezvoltare durabila a turismului, mentionand costurile detaliate ale dezvoltarii si implementarii in zonele respective si sa solicite asistenta fondurilor structurale de la UE.

O activitate laudabila este desfasurata de organizatii precum ANTREC (Asociatia Nationala a Turismului Rural, Ecologic si Cultural) prin acordarea asistentei in special micilor operatori de turism rural atat pentru dezvoltarea produselor lor, cat si pentru a patrunde pe piete. ANTREC este in esenta un consortiu de marketing al cazarii rurale. Realizarea esentiala a acestei asociatii consta in accesul oferit vizitatorilor catre cazare si activitati in mediul rural. Actionand astfel, ea acorda multa indrumare si asistenta furnizorilor rurali.

Impreuna cu autoritatile locale, asociatiile locale si reteaua de CIT-urile, ANT trebuie sa colecteze si sa publice date referitoare la festivaluri si evenimente traditionale. De asemenea, trebuie sa colaboreze cu ONG-urile la promovarea produselor si activitatilor de nisa in zonele rurale (Anexa nr. 14).

Deoarece exista o gama larga de activitati de interes deosebit care se desfasoara in mediul rural limitrof ariilor protejate, cum ar fi excursii, ciclism, urmarirea pasarilor, drumetii, canoe si sporturi de aventura, este necesara publicitatea activitatilor individuale si publicitatea activitatii in general pe segmentele de piata de mare interes, ANT trebuie sa-si dezvolte campanii-tinta impreuna cu asociatiile si cluburile de profil. ANT trebuie sa stabileasca campanii de publicitate cu organizatorii si asociatiile pentru activitati rurale, cu tinte asupra grupurilor de mare interes.

5. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

Delta Dunarii impreuna cu lacul Saraturi - Murighiol, complexul lagunar Razim-Sinoie, Dunarea maritima pana la Cotul Pisicii, zona inundabila din sectorul Isaccea-Tulcea si litoralul Marii Negre de la bratul Chilia pana la Capul Midia incluzand apele marine interioare si marea teritoriala pana la izobata de 20m inclusiv, au fost declarate prin Legea 82/1993, rezervatie a biosferei in scopul protejarii fondului genetic si a fondului ecologic cu valoare de patrimoniu national si universal si pentru instituirea unui regim special de administrare in scopul protectiei si conservarii acestora prin dezvoltarea asezarilor umane si organizarea activitatilor economice in corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic si a resurselor sale naturale.

Declararea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a avut loc intr-un context international favorabil. Pe plan european si mondial fenomenul de deteriorare a patrimoniului natural in general si a marii majoritati a sistemelor deltaice in special prin transformarea lor ireversibila, cu efecte limitante pe termen lung asupra dezvoltarii mondiale, a determinat initierea unor actiuni ample si complexe (legislatie internationala, infrastructura institutionala, dezvoltarea sistemelor informationale, a retelei zonelor umede si a retelei de zone reprezentative pentru patrimoniul natural universal) actiuni care au primit suportul marii majoritati a statelor lumii.

Legea nr. 82/1993, privind constituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, este actul normativ cel mai important care confirma existenta rezervatiei, infiintata in anul 1990 prin Hotararea Guvernului nr. 983 si stabileste modul de organizare al rezervatiei si de desfasurare a activitatilor umane din perimetrul rezervatiei. In completarea legii a fost elaborata Hotararea Guvernului nr. 248/1994, modificata prin Hotararea Guvernului nr. 367/2002, care stabileste definirea si delimitarea zonelor functionale ale rezervatiei: zone cu regim de protectie integrala, zone tampon si zone economice, statutul de organizare si functionare al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si componenta Consiliului Stiintific al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Informarea si educarea vizitatorilor si existenta unor centre de promovare a produselor turistice si a atractiilor zonei constituie un factor de succes in afirmarea ariilor naturale protejate ca importante si atractive destinatii turistice. In acest context, mesajele transmise vor influenta pozitiv atitudinile si deciziile vizitatorilor prin promovarea zonelor in care este permisa practicarea turismului si protejarea ariilor fragile.