Mutatiile petrecute in mediul ambiant

Mutatiile petrecute in mediul ambiant

Inca de la inceputul existentei sale, din nevoia de a-si asigura supravietuirea, omul a incercat sa domine natura, sa o modeleze astfel incat sa poata folosi, in beneficiul sau, toate bogatiile naturale. Daca, la inceput, tehnicile primitive de exploatare ca si numarul relativ redus al populatiei nu au produs mari prejudicii naturii, cu timpul exploatare irationala a resurselor a generat o criza ecologica din ce in ce mai profunda.

Abia in cea de-a doua jumatate a secolului XX, oamenii de stiinta, in special ecologistii, au inceput sa analizeze cauzele profundelor mutatii care puteau fi observate in natura si aveau efecte nefast asupra conditiilor de viata si asupra calitatii acesteia.

Potrivit primelor estimari, principalele cauze ale crizei ecologice sunt explozia demografica si dezvoltarea, incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, a civilizatiei industriale.

S-a constatat ca, in ultimii 50-60 de ani, productia industriala a crescut vertiginos iar consumul de energie s-a marit, in medie, de 30 de ori. Industria, transporturile, activitatile militare, emisiile radioactive si chimizarea agriculturii - ca sa amintim doar cateva activitati - sunt, pe de o parte, o expresie a progresului omenirii, a bunastarii generale, dar, pe de alta parte, contribuie intens la poluarea atmosferei care, pe langa actiunea ei nefasta asupra vietuitoarelor, determina si incalzirea Terrei.

Cresterea emisiilor de bioxid de carbon, ca si a altora gaze determina formarea asa-zisului "efect de sera", care, dupa cum se estimeaza, va genera o crestere, in urmatorii 50 - 100 de ani, cu 3 grade Celsius a temperaturii, ceea ce va duce la topirea gheturilor si, in consecinta, la cresterea nivelului marilor si oceanelor, la inundarea litoralului aflat la nivelul marii s.a.m.d.

Aceste schimbari climaterice (climatice), cauzate de "efectul de sera", determina disparitia unei insemnate parti a animalelor si plantelor existente.

Conform estimarilor unor oameni de stiinta, peste un milion de specii vor disparea pana in anul 2050. Alti specialisti considera ca aceste evaluari sunt mai degraba "optimiste", incalzirea globala fiind, in realitate, chiar mai periculoasa decat terorismul international.

Cantitatile tot mai mari de gaze poluante emise, in special de fabricile si uzinele din tarile puternic industrializate, inrautatesc tot mai mult situatia. Folosirea, in continuare, in ritmul actual a unor combustibili fosili ca titeiul, carbunele si gazele naturale va face ca pana in anul 2050 o treime din toate formele de viata actuale sa fie condamnate la disparitie.

Grupul mondial de reasigurari SWISS RC a intocmit un studiu care demonstreaza ca, din cauza fenomenului de incalzire a climei la nivel global, companiile de asigurare vor trebui sa faca fata anual unor cereri de despagubiri cu o valoare de 30-40 miliarde de dolari, aproximativ echivalentul unui atac terorist de marimea celui de la World Trade Center. Iata de ce, din ce in ce mai multi specialisti considera ca problemele de mediu surclaseaza terorismul si devin principala amenintare a secolului XXI. Oamenii de stiinta, care se asteapta la o intensificare a fenomenului de incalzire globala, prognozeaza pentru anumite regiuni furtuni puternice, valuri de caldura, inundatii, tornade si cicloni, in timp ce alte regiuni vor fi afectate de ger sau seceta. "Nivelul apelor va continua sa creasca, calotele glaciare se vor retrage, iar ariile acoperite de zapada se vor restrange", se arata in studiul mentionat. In consecinta, este necesar sa se treaca urgent de la actuala forma de economie, bazata pe combustibili fosili, la o economie bazata pe energii nepoluante.

Protectia si regenerarea atmosferei este asigurata, dupa cum se stie, de fotosinteza. Dar, daca in anul 1960 suprafata Terrei era inca in proportie de 25 % acoperita de paduri, in anul 1975 suprafata impadurita scazuse la o cincime, iar in anul 2000 s-a ajuns deja la o sesime. Anual, pe Terra se defriseaza 11 milioane de hectare de padure. Pentru obtinerea unor profituri uriase, in zona tropicala dispar 50 hectare de padure pe minut. Acest lucru nu numai ca influenteaza negativ calitatea atmosferei, dar, in acelasi timp, scade fertilitatea si umiditatea solului, ceea ce duce, in final, la extinderea deserturilor.

In procesul de ansamblu al productiei sociale fondul forestier reprezinta o resursa naturala de mare pret, datorita materiilor prime pe care le furnizeaza, posibilitatilor de regenerare pe cale naturala si a multiplelor servicii de protectie, conservare si ameliorare aduse mediului natural. Ca izvor al unui sistem complex de factori naturali necesari vietii economice si sociale, padurea influenteaza, in mod favorabil, clima si solul, reteaua hidrografica constituind un mediu prielnic pentru fauna si flora. Pe langa toate acestea, padurea ramane o veritabila "fabrica de oxigen" si spatiul favorabil unei activitati turistice foarte intense. Anual, un hectar de padure elibereaza circa 30 tone de oxigen si retine o mare cantitate de pulberi si praf. Intretinuta corespunzator padurea este, fara prea mari investitii, cel mai eficace depoluator pentru apa si aer.

O alta problema majora o constituie calitatea si cantitatea apei. Numai 3% din cantitatea de apa dulce utilizabila pe Terra este potabila, dar 97% din aceasta se afla conservata in calotele de gheata sau in panzele subterane, la care omul nu poate ajunge usor. De la aparitia vietii pe Terra, cantitatea de apa dulce disponibila nu s-a modificat si, tocmai de aceea, poluarea apei dulci si consumul irational al acesteia ridica, in intreaga lume, probleme extrem de complexe. Potrivit datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, pe Terra exista in prezent 1,7 miliarde de oameni care nu dispun de apa potabila. Dupa aprecierea Departamentului de Stat al SUA, pe glob exista, in prezent, cel putin zece puncte potentiale de conflict international, numar care se va ridica la 90 pana la mijlocul mileniului urmator. Pentru a contura o imagine mai clara, amintim ca, in timp ce consumul zilnic de apa in Europa este de 150 litri/persoana, in India acesta este de numai 25 litri/persoana, iar in Sudan de numai 19 litri/persoana.

Lumea secolului XX si a inceputului de veac XXI a fost si este confruntata cu trei sfidari de proportii planetare: mizeria cumplita, razboaiele si degradarea, de asemeni catastrofala, a mediului natural. "Conflictele armate, atat de violente si crude - aprecia Richard Perruchou - nu constituie poate adevarata amenintare pentru viitorul umanitatii; ele nu sunt decat expresia unei tulburari mai profunde. Adevarata amenintare o constituie subdezvoltarea, mizeria endemica, saracia, prapastia mereu mai adanca intre cei ce iau si cei carora li se ia"[1].

Mizeria se accentueaza si datorita faptului ca explozia demografica are loc tocmai in zonele cele mai sarace.

Potrivit estimarilor, in perioada lui Hristos, Terra avea aproximativ 300.000.000 de locuitori, in anul 1850 un miliard, iar in anul 1950 - doua miliarde. Numai in secolul al XX-lea populatia globului a crescut de patru ori, ajungand de la un miliard si jumatate in anul 1900, la peste sase miliarde in 2000 si va ajunge probabil la circa 8,9 miliarde in jurul anilor 2050.

Observand ca rata exploziva de crestere a natalitatii a avut loc in tarile cele mai sarace din Asia, Africa si America Latina, putem concluziona ca cea mai mare parte a contemporanilor nostri traiesc in cea mai neagra saracie, fara nici o speranta de a-si ameliora destinul. Pentru ei accesul la educatie, la sanatate, la invatamant, la un mediu sanatos si protejat este practic imposibil. Singurul lor orizont este o speranta de viata redusa, foametea, bolile si analfabetismul.

"Gravele atingeri aduse mediului natural vor determina, mai curand sau mai tarziu, catastrofe a caror amploare nu o putem inca masura. Eforturi dintre cele mai importante trebuie sa fie intreprinse pentru a eradica anumite maladii endemice care bantuie in tarile cele mai sarace. Catastrofele zise naturale sunt cel mai adesea cauzate de om."[2]

La acestea se adauga si razboaiele (clasice, nucleare, chimice sau biologice), care constituie, de asemenea o grava amenintare pentru ansamblul mediului inconjurator.

Ravagiile produse in secolul al XX-lea de actele de violenta majora - razboaie clasice, conflicte armate internationale si interne, incepand cu razboiul civil si terminand cu conflictul destructurat, iar dupa 11 septembrie 2001, cu razboiul terorist[3] - au generat, pe intinse suprafete ale globului, cumplite suferinte umane, distrugeri de bunuri materiale si o degradare sensibila a mediului .

Cele doua razboaie mondiale, la care se adauga peste 150 de conflicte armate, care au avut loc in ultima jumatate a veacului trecut, au facut din secolul al XX-lea perioada cea mai sangeroasa din intreaga istorie a omenirii[5]: zeci de milioane de morti, cea mai mare parte a lor din randul populatiei civile, mai ales al grupurilor celor mai vulnerabile - copii, femei, batrani - sute de milioane de raniti, mari exoduri fortate de populatii, epurari etnice, refugiati din razboi, deplasari si migrari de persoane obligate sa-si paraseasca locuintele si tara din cauza persecutiilor si amenintarilor.

Iredentismul, formulele contemporane de sclavie, traficul si consumul de droguri, prostitutia, terorismul mondial sunt doar cateva dintre fatetele sumbre ale tabloului umanitatii de la acest inceput de mileniu.

Trebuie subliniat ca toate aceste fenomene negative, produse constient sau inconstient de om, au impact direct asupra mediului, contribuind substantial la actuala criza ecologica.

Degradarea mediului natural prin poluare a atins, in anumite state si/sau zone geografice, cote alarmante, putand sa provoace adevarate catastrofe umanitare[6]. In acest context, devine evident ca nici un sector de activitate umana nu mai poate ignora efectele asupra factorilor naturali si necesitatea mentinerii echilibrului ecologic . Pe viitor orice dezvoltare sau crestere economica trebuie, inainte de toate, sa asigure raporturi armonioase intre activitatile social-economice si mediul natural sau corelarea intereselor generatiilor prezente cu cele viitoare. Se impune, de aceea, realizarea unei revolutii ecologice, care sa duca la recuperarea daunelor provocate mediului natural pe seama unor noi concepte si conduite ale oamenilor, ale tuturor factorilor de decizie, fata de resursele naturale. Se impune deci regandirea organizarii si a modalitatilor de desfasurare a activitatilor economice si realizarea tranzitiei spre un comportament si mod de viata controlat si acceptat din punct de vedere ecologic si uman. Totul depinde de rapiditatea cu care se va reconsidera intreaga activitate in domeniul protectiei, apararii, conservarii si ameliorarii mediului, deci a impunerii conceptului de valoare economica totala pentru evaluarea resurselor de mediu, folosite in prezent si posibil a fi valorizate in viitor, si a iesirii din sfera bunurilor gratuite, cum sunt considerate importante resurse de mediu, vitale pentru viata si activitatea oamenilor, adica prin stabilirea "pretului" real al oricarui impact asupra resurselor de mediu. Lucrul acesta duce, de fapt, la o reanalizare a raportului cost-beneficiu, in care externalitatile de mediu, privite fie ca un castig, fie ca o pierdere, trebuie incluse in costurile acelora care afecteaza, intr-o forma sau alta, mediul natural . Se impune instaurarea unui nou model in economie, bazat pe o adaptare mai precisa si mai profunda la cerintele protejarii mediului, capabil sa asigure o dezvoltare durabila si o noua perspectiva asupra conditiei umane.

Problema internalizarii costurilor impune aplicarea principiului economic poluatorul plateste (Polluter Pays Principle)[9] - care, intre timp, a devenit si un principiu de drept. Complexitatea problemei nu a permis inca definirea exacta a continutului acestui principiu de baza. Deocamdata, calculul economic nu surprinde decat variabile imediate si masurabile: costuri, amortizari, beneficii.

De aceea, intrarea naturii in ecuatia preocuparilor curente ale productiei si ale vietii sociale exercita cea mai salutara presiune asupra gandirii, impingandu-l pe om spre noi concepte, masuri si instrumente cu care analizeaza fenomenele.

Natura, mediul, ecologia si stiinta, in genere, duc gandirea inspre globalitate, inspre examinarea efectelor invizibile si a consecintelor pe termen lung. Intr-o asemenea apreciere, apa, aerul, solul, resursele nu sunt infinite si, prin urmare, nu li se pot aduce modificari dincolo de anumite limite, fara a le periclita caracteristicile esentiale, absolut necesare vietii.

Dar, asa cum se intampla de multe ori, si in cazul protectiei mediului pericolele semnalate de cercetatori nu au fost serios luate in considerare pana cand nu au avut loc cateva evenimente grave, ale caror efecte nocive au putut fi constatate nemijlocit. Ne referim aici, atat la catastrofele produse de accidentele petrolierelor Torrey-Canyon (1967), Amoco Cadiz (1978) si Prestige (2002), cat si la cele generate de utilizarea energiei nucleare (in special accidentul de la Cernobil - 1986). Aceste accidente, adevarate dezastre ecologice, au trezit opinia publica din inertie si au introdus treptat ecologia, protectia si conservarea mediului prin combaterea poluarii mediului, in randul principalelor preocupari ale comunitatilor.

Cresterea interesului general fata de problematica degradarii mediului ambiant l-a determinat pe secretarul general al ONU, de la acea data, sa convoace, la 5-16 iunie 1972, dupa 3 ani de pregatire si de consultare a specialistilor din 26 de tari, prima Conferinta internationala asupra mediului inconjurator, la Stockholm.

Lucrarile si documentele adoptate cu aceasta ocazie au insemnat un important impuls pentru analizarea intregii problematici a mediului ambiant, motiv pentru care ne vom intoarce la aceasta tema in urmatoarele prelegeri.

Criza ecologica declansata a determinat si readucerea in teoria dreptului a problematicii progresului juridic, recunoasterea posibilitatii perimarii unor reglementari si a necesitatii interventiei operative a legiuitorului pentru inlaturarea lacunelor legale sau a vidului legislativ. S-a conturat astfel necesitatea realizarii unei analize interdisciplinare si a unei abordari juridice integrate atat la nivel national cat si international.

Inainte de a intra in abordarea juridica a temei cursului nostru, consideram necesar sa ne referim, in termeni generali, la aspectele privind relatiile om-mediul inconjurator, mediu si politica, mediu si democratie, precum si la modalitatile de configurare a normelor de drept. Vom schita apoi definitiile unor notiuni de baza ale materiei, cum ar fi: mediul, dreptul mediului, dauna ecologica etc., dintre care unele vor fi reluate ulterior si tratate mai pe larg.