Poluarea apei - generalitati

POLUAREA APEI - GENERALITATI

Apa, aerul, solul, constituienti ai biosferei, sunt cunoscuti sub denumirea de factori de mediu.In fiecare din acestia se dezvolta o fauna si o flora specifica, care pentru a putea supravietui, trebuie sa i se asigure un mediu ambiant cat mai curat - sanatos.

Cunoasterea conditiilor de viata, din cadrul fiecarui factor de mediu, conduce la o protectie eficienta a mediului.Pentru aceasta insa este necesar sa se cunoasca sursele de poluare, respectiv poluantii, care ar putea prejudicia dezvoltarea vietii si apoi impactul lor asupra mediului- vietii. Toate aceste cunostinte conduc, in final, la luarea de masuri de prevenire si combatere a poluarii factorilor de mediu si crearii de condiii propice vietii pe pamant.

Apa este un factor indispensabil vietii.De aceea, in jurul surselor de apa s-a dezvoltat o diversitate de biocenoze si chiar civilizatia umana a fost atrasa de aceste zone.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, necesarul minim de apa pentru om este de 5 l/zi, din care 1,5-2 l se consuma ca atare, iar restul se mentine din alimente, sau apare din metabolism. Necesarul fiziologic este de 2,5-3 l/zi, diferenta pana la 3-5 l/zi aparand din activitati fizice si datorita temperaturii ambiante.Totusi omul utilizeaza in medie pe glob, 100 l apa /zi pentru operatii de spalare, prepararea hranei si alte activitati din gospodarie. Acest consum zilnic are valori diferite de la o regiune la alta, sau de la un continent la altul. Dintre cei trei factori de mediu- apa, aer, sol - apa este cea mai afectata de poluare, creand numeroase probleme pentru pastarrea si imbunatatirea calitatii ei.Dupa cum se stie, apa in natura exista sub urmatoarele forme : apa de suprafata(fluvii, rauri, lacuri, mari si oceane) si apa subterana(straturi acvifere si izvoare).

I.1 RESURSELE DE APA

Resusele de apa sunt de 1,37 miliarde km³, din care 97,2% sunt localizate in mari si oceane si 2,7% in apele subterane si de suprafata. Apele de suprafata reprezinta doar 0,002%. Din apele dulci, doar 1,44% sunt lichide, restul fiind ghetari.

Disponibilul de apa este de numai 20000 km³, echivalent a 4% din resursele de apa dulce, sau 1 :700000 din oceanul planetar. Resursele de apa sunt asadar limitate, raspandite neuniform pe glob, iar prin poluare volumul lor devine si mai redus.

Romania dispune de resurse sarace de apǎ, de 1700t /locuitor, in comparatie cu media pe Europa de 4000-5000t/locuitor. Aceste resurse se caracterizeaza prin :

• raspandire inegala in teritoriu ;
• aspect torential in majoritate, la munte si deal ;
• regim hidrologic instabil ;
• provoaca inundatii cu mare frecventa.

Consumatorii de apa sunt industria, agricultura, consumul casnic, transportul, serviciile.Consumurile specifice de apa in industrie sunt diferite, de la domeniu la domeniu.De exemplu, 15-45 m³/t fonta, 12-20 la otel, 6-10 la carne, 10-20 la sapun,100-150 la zahar.In zootehnie la adapat taurine se consuma 50-60l/zi, la spalat grajduri 30-40,etc. Se apreciaza ca in general agricultura nu mai restituie apa utilizata.

Pentru cresterea consumului de apa sunt necesare urmatoarele masuri tehnice si economice :

recircularea apelor in industrie ;

amenajarea complexa a bazinelor hidrografice, deci utilizarea in energetica, alte domenii industriale, irigatii, agrement, piscicultura ;

amenajarea de lacuri de acumulare si lacuri longitudinale pe cursurile mijlocii si inferioare ale raurilor ;

corectarea unor cursuri de apa ;

gospodarirea economica a apelor.Pentru rezolvarea contradictiei : consum sporit de apa si resurse limitate, este absolut necesara si protectia apelor impotriva poluarii, care altfel ar scoate din uz volume mari de apa. De aceea sunt necesare :

aplicarea legislatiei pentru protectia apelor :

existenta de statii de epurare a apelor pentru toti agentii poluanti :

optimizarea amplasarii obiectivelor care polueaza, cu capacitatea raurilor receptoare de ape uzate ;

crearea de zone protejate.

Poluarea apelor in masura mai mare sau mai mica, este greu de evitat. Statisticile au aratat ca sursele de poluare « punctiforme », provenite de la orase sau fabrici si care sunt evacuate in emisari prin guri de descarcare, repezinta numai 35% din totalul surselor de poluare, pe cand cele « nepunctiforme » - lipsite de guri de descarcare-, circa 65%.Daca pentru sursele de poluare punctiforme -controlate- se pot lua masuri de epurare a lor, aceasta nu este posibila in cazul surselor de poluare nepunctiforme.

In general sursele de poluare si poluantii principali sunt aceiasi atat pentru apele de suprafata cat si pentru cele subterane ; de asemenea impactul si masurile de ameliorare a mediului - a calitatii apei sunt practic asemanatoare.

Poluarea apelor curgatoare este de obicei invizibila deoarece agentii poluanti se dizolva in apa. Toti agentii poluanti pot fi detectati in laboratoare prin teste biochimice standardizate. Din aceste teste rezulta un nivel care determina gradul de extindere al poluarii si cel de puritate relativa a apei. Se poate monitoriza si efectul pe care il are poluarea asupra plantelor si animalelor si aceasta este o alta metoda prin care oamenii de stiinta pot determina nivelul de poluare.

I.2 POLUAREA APELOR

Obisnuit se spune ca o apa este impurificata, murdara, stricata sau poluata, atunci cand si-a modificat anumite caracteristici naturale ce pot fi percepute cu ajutorul simturilor , de exemplu cand a devenit tulbure sau cand a capatat o anumita culoare, un anumit gust sau miros.Tot impurificata este si atunci cand contine si sustante vatamatoare, chiar daca apa este limpede, incolora si fara un gust sau miros caracteristic. Alaturi de termenii aratati se mai folosesc si expresiile de apa contaminata, intoxicata sau otravita, care se refera la impurificari prin bacterii sau substante toxice, impurificari care reprezinta un pericol direct pentru viata omului.

In sens larg prin impurificare sau poluare se poate intelege, tulburarea echilibrului biologic dintr-un ecosistem, ca urmare a modificarilor intervenite in conditiile fizice si chimice ale apei. Se poate vorbi de o impurificare naturala, cand modificarile se produc fara interventia omului, si de o impurificare propriu-zisa, numita si artificiala sau umana, cand ele au loc ca urmare a activitatii comunitatilor omenesti.

Wundsch(1926) considera ca o apa este poluata din punct de vedere piscicol atunci cand viata pestilor este amenintata temporar sau permanent, cand este influentata reproducerea lor, hranirea sau chiar cand este impiedicata pescuirea lor.

Poluarea poate avea loc:

continuu (permanent), cum este cazul canalizarii dintr-un oras, sau reziduurile provenite din industrie si deversate in ape ;

discontinuu, la intervale regulate sau neregulate, de timp ;

temporar (ex. colonii provizorii); accidental, in cazuri de avarie.

Sursele de poluare a apelor se clasifica dupa mai multe criterii, data fiind diversitatea lor :

a) dupa provenienta: activitatile menajere, industria, agricultura si transporturile.

b) dupa aria de raspandire a poluantilor - surse locale(conducte de canalizare, rampe de descarcare); - difuzie cand poluantii se raspandesc pe o arie mare. Uneori este dificil de localizat sursa sau sursele poluante.

c) dupa pozitia lor: surse fixe, mobile (autovehicule, locuinte si instalatii ce se deplaseaza).

De exemplu: industria deverseaza in apele naturale substante chimice, organice si anorganice, resturi vegetale si animale, solventi, hidrocarburi, caldura, etc. Materialele pot fi in stare solida sau lichida, miscibile sau nemiscibile cu apa, usor sau greu volatile, mai mult sau mai putin toxice. Sunt situatii in care incarcatura radiaoactiva a deversarilor nu este deloc de neglijat, depasind fondul natural de radioactivitate.

Agricultura deverseaza in apele naturale ape cu incarcatura mare de substante chimice ce pot depasi apele menajere si de 5 ori la consumul de oxigen, de 7 ori la cel de azot total si de peste 10 ori la materialele solide, conform datelor publicate de OMS.

Transporturile deverseaza produse petroliere, detergenti, etc.

Activitatile menajere genereaza dejectii, detergenti, diferite alte substante, poluand chimic si biologic apele naturale.

Poluantii apelor sunt foarte diversi si de aceea clasificarea adopta mai multe criterii. Astfel :

a) dupa natura lor, exista poluanti: organici, anorganici, biologici, radioactivi, termici;

b) dupa starea de agregare se diferentiaza: suspensii (substante insolubile in apa), poluanti solubili in apa, dispersii coloidale;

c) dupa durata degradarii naturale in apa se deosebesc: poluanti usor biodegradabili, greu biodegradabili(la care degradarea naturala dureaza sub 30 de zile, nebiodegradabili (degradarea dureaza intre 30-60 zile), refractari (cu degradare si peste 2 ani).

I.2.1. Poluarea naturala

Cand au loc ploi puternice si de lunga durata, atunci cantitatile mari de materii transportate de pe uscat pot produce o scadere accentuata a concentratiei de oxigen, provocand moartea pestilor si diferite alte prejudicii in folosirea apei.

Un alt caz de poluare naturala se poate intalni in raurile care au in bazinul lor lacuri de acumulare adanci. Ca urmare a ploilor si a vantului, se poate produce un amestec al apelor din hipolimnion, sarace in oxigen si incarcate cu substante toxice rezultate din procesele de descompunere a materiilor organice-indeosebi hidrogen sulfurat si amoniac-, cu apele din epilimnion, inrautatind astfel conditiile fizico-chimice din intregul bazin. O astfel de apa deversata in rau poate avea un efect dezastruos asupra tuturor organismelor, si in primul rand, asupra pestilor.

Cel mai tipic si in acelasi timp cel mai frecvent caz de poluare naturala este acela produs de « inflorirea » apelor. Dezvoltarea excesiva a unor specii fitoplanctonice, indeosebi alge

albastre, alge verzi, flagelate si diatomee da apei un aspect caracteristic de « supa de legume ». Aceasta capata un miros specific de peste stricat, mucegai, de pamant aromatic si o anumita culoare verde, verde-albastruie, bruna, rosie dupa speciile dezvoltate in exces.

Factorii care provoaca sau favorizeaza « inflorirea » apei sunt foarte variati: climatici (vantul, lumina soarelui), hidrologici (suprafata, adancimea, miscarea apei), fizico-chimici (temperatura, valoarea pH-ului, cantitaea de bioxid de carbon, cantitatea de saruri nutritive, indeosebi de fosfor si de azot, natura si cantitatea unor substante toxice secretate de alge).

Prin moartea in masa si descompunerea rapida a algelor, favorizate de o temperatura ridicata, se poate produce o scadere brusca a concentatiei oxigenului dizolvat si o incarcare a apei cu substante nocive, care provoaca moartea pestilor si a altor organisme acvatice. Este asa-numita « poluare secundara », cu urmari nefaste pentru economia piscicola.

Un fenomen asemanator se petrece si in cazul descompunerii « buruienii de balta », dezvoltata in exces in apele curgatoare putin adanci si cu un curs domol, dar mai ales in cele statatoare(balti si iazuri).Acesta este un caz de poluare naturala secundara dar care se petrece in mod obisnuit fara consecinte negative asupra faunei piscicole.

Daca procesul descpmpunerii este favorizat de o temperatura ridicata sau se produce o scadere brusca a presiunii atmosferice, cum se intampla in prejma furtunii, atunci scaderea oxigenului are loc brusc, putand duce la distrugerea intregului fond piscicol din unitatea respectiva.

In ultimii ani s-au efectuat studii ample asupra asa-numitelor substante ectocrine, produsi completi secretati sau excretati de alge, si asupra rolului lor in procesele, metabolice. Acesti produsi actioneaza, in concentratii foarte mici, asupra algelor care le-au produs si asupra altor organisme acvatice. In general, substantele ectocrine au o actiune specifica; unele accelereaza inmultirea algelor si stimuleaza nutritia, altele blocheaza inmultirea fara sa influenteze nutritia, altele blocheaza atat reproducerea, cat si nutritia. Uneori, aceste substante pot actiona chiar si asupra celulelor care le-au secretat, producand un fel de autointoxicatie, ceea ce Leferve(1952) a numit autoantagonism.

Actiunea substantelor active sau « ectocrine » nu se limiteaza numai la plante, ci se cunosc intoxicatii produse si la animale :mamifere(cai, vite, oi, caini) pasari, amfibieni, pesti si crustacee.

Combaterea « infloririi » apei si a « imburuienirii » se face pe doua cai : biologica si chimica.

Prin metodele biologice se poate obtine insa mai mult o prevenire a infloririi si imburuienirii apelor, combaterea acestor fenomene revenind metodelor chimice.In acest scop se utilizeaza diferite algicide si erbicide.

Daca este vorba de ape piscicole, concentratia substantelor utilizate nu trebuie sa atinga limita nociva pentru peste, conditie care nu se mai pune in cazul bazinelor de innot sau agrement.

I.2.2. Poluarea artificiala

Poluarea artificiala, se caracterizeaza prin aceea ca este produsa prin activitatea omului si consecintele sale se restrang negativ tot asupra omului, asupra sanatatii si economiei sale. Este vorba de impurificarea apelor de suprafata si a celor freatice prin introducerea de

substante lichide (ape uzate menajere si industriale, ape de ploaie care au antrenat de pe

uscat diferite materii folosite ca ingrasaminte agricole sau pentru combaterea daunatorilor vegetali), substante solide (nisip, argila, cenusa, rumegus de lemn) si diferite gaze.

In acest tip de poluare un rol special il ocupa substantele toxice, care, in cantitati foarte reduse, impiedica procesele metabolice ale organismelor sau produc modificari in structura celulara. In mod normal, si in apele naturale, neimpurificate de om, apar unele substante toxice, cum sunt unii produsi de descompunere ai materiei organice sau unele toxine secretate de bacterii si alge, dar in procesul de poluare artificiala numarul si concentratia lor sunt mai mari, efectele negative mai puternice.

Dintre toate modurile de impurificare a bazinelor acvatice, cele mai importante sunt desigur cele produse de substantele aflate in stare de solutie. Acestea pot fi de doua feluri :

1 .impurificari prin ape uzate, menajere si industriale;

2. impurificari prin diferite substante.

I.2.2.1. Poluarea chimica

Cea mai importanta sub aspectul consecintelor igienico-sanitare si economice este impurificarea produsa prin evacuarea de substante organice si anorganice.

Impurificarea cu materii organice

Prin apele reziduale se evacueaza cele mai diverse substante organice: proteine, hidrati de carbon, grasimi, sapunuri, ceruri, coloranti ce pot avea asupra organismelor fie un efect direct si imediat, fie unul intarziat, ca urmare a descompunerii lor chimice.

proteine - cele mai cunoscute sunt : albumina, gelatina, cheratina, fibroina, cazeina si glutenul.

sapunuri - pot fi solubile in apa (cele de sodiu si potasiu) sau insolubile (cele de calciu, fier, aluminiu, mangan, plumb si zinc).

ceruri naturale - lanolina, si cele sintetice sunt prezente in apele rezultate de la spalarea lanii, din industria textila si a hartiei

hidrati de carbon - foarte frecventi in apele uzate, se pot intalni de la produsii cei mai simpli (monozaharide si dizaharide) pana la cei mai complecsi (polizaharide: dextrina, glicogen, celuloza si amidon).

substante colorate in majoritate produsi de sinteza organica obtinuti de regula din hidrocarburi ca: benzen, toluen, xilen, naftalen, antracen.

Impurificarea cu materii anorganice.

Efluentii industriali pot contine, intre altele, cantitati ridicate de acizi si baze, substante minerale toxice, substante reducatoare, saruri solubile netoxice.

acizi si baze - in apa provoaca schimbari in concentratia ionilor de hidrogen, cu efecte negative asupra intregii biocenoze. Astfel poate fi distrus fondul piscicol, iar prin nimicirea microorganismelor se produce o inhibare a procesului de autoepurare.

substante reducatoare - in cantitati mari se gasesc in apele de mina, in unele mlastini si uneori in apele freatice.

sarurile solubile netoxice - clorurile, sulfatii, azotatii, bicarbonatii si fosfatii (de sodiu, potasiu, calciu, magneziu,fier, mangan).

substante toxice anorganice - clorul liber, cloraminele, amoniacul, hidrogenul sulfurat, sulfurile solubile si sarurile unor metale grele(cupru, zinc, plumb, nichel, crom, cadmiu, argint, mercur).

Sintetizand efectele principale ce pot fi produse prin poluarea chimica asupra emisarelor obtinem: dezoxigenarea si intoxicarea apei; cele secundare sunt cresterea duritatii apei, a salinitatii totale, modificarea pH-ului, cresterea turbiditatii, colorarea apei si imprimarea de mirosuri si gusturi specifice.

I.2.2.2. Poluarea biologica

Poluarea biologica este consecinta poluarii organice a apelor. Este cunoscuta dezvoltarea in cantitate foarte mare a asa-numitelor "ciuperci de apa poluata"(ciupercile Leptomitus lacteus, Fusarium aquaductum) datorita existentei in apa a unor mari cantitati de materii oranice. Prezenta lor in apa da nu numai un aspect neplacut apei, dar, in anumite, imprejurari poate da nastere asa-numitului fenomen de « poluare secundara ».

I.2.3. Poluarea apelor de suprafata

Apele de suprafata sunt numite efluenti,iar apele in care se varsa - receptori. Daca receptorul se varsa in alta apa se numeste emisar. Conducta de deversare a

apelor uzate se amplaseaza in firul apei si contine doze speciale de difuzie. Uneori apele se stocheaza si apoi se descarca la intervale de timp. Amestecarea apelor depinde de: adancimea, viteza decurgere, orientarea curentilor, temperatura, vant (pentru apele de suprafata) si de zona poroasa strabatuta (pentru apele subterane).

Efectele poluarii apelor naturale sunt multiple si vor fi exemplificate pe cativa poluanti.

Poluarea distruge flora, fauna acvatica si pe cea de la mal. Pe mal, iarba nu mai creste, copacii sunt afectati, se dezvolta ciuperci si mucegaiuri parazite. In apa se dezvolta organisme inferioare, viermi, alge, insecte, pestii contin germeni patogeni. Eutrofizarea si apoi putrefactia duc la degajarea de gaze neplacute. Apa nu mai poate fi utilizata pentru consum, spalari, agrement. Industria si agricultura sunt de asemenea afectate de poluarea apelor, prin colmatare cu sedimente, continut de materiale corozive, toxice, radioactive,etc.

Apele marine sufera poluare cu produse reziduale provenite din industrie, din activitatile menajere, de la platformele de foraj marin si din transportul naval. Studiile au evidentiat existenta in corpul vietuitoarelor marine a unor compusi chimici, uneori foarte toxici.

Din transporturile navale si din procesele de extractie a titeiului cu ajutorul sondelor de pe platformele de foraj sunt deversate in apa marilor produse petroliere. Deversarile sunt efectuate dupa spalarea tancurilor petroliere la sfarsitul cursei sau din accidente. Se cunosc catastrofe petroliere in care s-au pierdut in mare 100.000 t titei si chiar 150.000 t.Petele de titei (mareele negre) se intind pe suprafete foarte mari. Daca s-ar intinde in strat molecular, o tona de titei ar ocupa 10-12 km².

Substantele din titei sunt toxice, distrug flora si fauna, in primul rand prin intreruperea contactului cu aerul, apoi este impiedicata asimilatia clorofiliana, sunt distruse ouale, larvele, pasarile ihtiofage nu isi mai gasesc hrana, mor de frig prin inhibarea penajului cu titei. Compusii fenolici si aromatici sunt toxici, benzopirenul din uleiuri este cancerigen, etc. Hidrocarburile cancerigene se concentreaza in corpul animalelor acvatice, putand ajunge la om. Plajele se imbiba cu titei, crescatoriile de stridii de la mal sunt distruse, turismul se reduce in zonele in care a ajuns « mareea neagra ».

Titeiul deversat in mare se poate recupera in parte prin :

• adsorbtia in mase plastice poroase (« saltele »);
• solidificarea cu substante congelatoare;
• colectarea mecanica, prin aspiratie cu pompe si sisteme colectoare semiscufundate (daca stratul este gros) sau cu filtre inelare, cu orificii de 5 mm diametru, montate in lant pe flotoare.

Deoarece prin metodele descrise se recupereaza doar 10-14% din titeiul deversat, depoluarea apei de mare continua prin alte tehnici ca:

• dispersarea titeiului in mare prin insuflare de aer, ori conducte perforate sufundate;
• dispersarea cu detergenti;
• aprindere cu aruncatoare de flacari.

Un bilant al titeiului deversat in mare arata ca se recupereaza maximum 14%, se pierde prin evaporare 20%, se degradeaza in situ 50% in apa sau pe plaje, 13% ramane in sedimente, cam 15% ramane in apa si cam 2% ramane pe mal..

Hidrocarburile deversate pe o plaja se degradeaza cu timpul, dar diferentiat in functie de natura lor.

Titeiul care imbiba nisipul plajelor se poate recupera cu solventi sau se disperseaza cu detergenti, se aprinde sau se inlocuieste nisipul afectat cu nisip curat. Toate metodele sunt scumpe, anevoioase. Pe mare este necesar calmul pentru recuperare. Detergentii sunt practic mai periculosi, pentru pesti decat hidrocarburile. Aprinderea provoaca in zona o puternica poluare atmosferica, cu degajari masive de carbon, de sulf, fum, etc.

Alte exemple de poluanti:

detergentii - se comporta ca poluanti usor si greu biodegradabili. Pot fi de tip : LAS(liniar alchilbenzensulfonati) si SAS(sulfonati de alcani secundari), acestia din urma fiind mai usor degradabili decat cei din primul tip. Ei produc spuma, cu efect letal asupra pestilor. Spuma se concentreaza la maluri, creand un aspect neplacut si miros de hidrogen sulfurat, rezultat prin descompunerea cu ajutorul microorganismelor anaerobe. La concentratii mari, spuma are efect toxic pentru intreaga fauna acvatica.

pesticidele sunt substante organice cu continut de fosfor, sulf, clor, brom,etc. Au efect toxic asupra fondului piscicol, vegetatiei acvatice si animalelor ce folosesc apa pentru baut. Efectele se transmit prin lanturi trofice, pana la om.

Efectele toxice se pot manifesta direct sau indirect. De exemplu, un ierbicid poate fi netoxic pentru vertebrate, dar toxic pentru vegetatie, care este distrusa. Prin disparitia vegetatiei vor disparea insa si nevertebratele.

azotatii - din apa produc cianoza sugarilor(maladia albastra), methemoglobunimia infantila.

metalele grele se transmit din apa, pana la om. Boala Minamato (intoxicatie cu mercur, transmisa prin pestii consumati in localitatea omonima din insula Kyusu, Japonia) a produs 41 de victime in perioada 1956-1965.

alte substante chimice din apa pot produce alergii, eczeme, intoxicatii.

substantele radioactive se concentreaza in organisme si se transmit prin lanturi trofice. S-au identificat astfel, prin analize izotopi de iod in scoici, concentrati de 100 de ori fata de apa, izotopi de fosfor, etc.

paraztii se transmit prin imbaiere, sau ingerare de apa poluata. Produc viermi intestinali, biharioza, filarioza, hepatita, dizenteria bacilara, holera, febra tifoida, etc

eutrofizarea apelor se produce atat natural, cat si din zootehnie, scurgeri din teenuri agricole fertilizate cu substante azotoase si fosforoase sau din terenurile pe care se administreaza fertlizanti.

I.2.4. Poluarea apelor subterane

Apele sunt estimate la 29 milioane km³ pe glob, din care aproape de suprafata sunt numai 65000 km³, deci aproape un sfert. Acestea alaturi de apele de suprafata dulci sunt sursele de apa pentru omenire.

Apele de suprafata poluate patrund prin straturi pana la apele subterane. Acestea deja sunt localizate in strat impermeabil deci nu mai exista posibilitatea de migrare prin roci si in consecinta se concentreaza in poluanti. Nivelul poluarii depinde de structura geologica a straturilor strabatute si de o serie de factori hidrodinamici. La inceput, straturile retin poluantii, dar in timp acestia sunt antrenati de apa.

Prin poluare se declanseaza o serie de fenomene

• fizice, cum sunt adsorbtia unor substante, desorbtia, retentia capilara, schimbul ionic
• chimice: hidroliza cu formare de geluri, precipitare;
• biologice

Poluarea straturilor de apa subterane se realizeaza in timp indelungat, datorita vitezei reduse de deplasare a poluantilor, de ordinul a cativa metri pe an, dar uneori si de cativa kilometri pe an.

Poluarea se produce si datorita dizolvarii straturilor strabatute, astfel ca in apa apar ioni de clor, sulfat, azot. Prin poluare, apa poate dizolva si din stratul suport acvifer, marindu-si continutul de ioni de calciu, magneziu, fier, mangan, argila.

Poluarea apelor subterane se semnleaza in dreptul conductelor sparte, a

depozitelor de rezidii, de la irigatii, injectari in sol de solutii, prin puturi. Deoarece

apele subterane sunt de multe ori surse de apa potabila, s-au instituit zone de protectie sanitara a lor. Aceste zone sunt:

• zone de protectie cu regim sever, in care nu se permite accesul persoanelor, animalelor, nu se depoziteaza fertilizanti sau alte materiale, nu se fac irigatii, excavatii, explozii, extractii de roci. Teritoriul se imprejmuieste si se iau masuri de protectie contra inundatiilor;
• zona de restictie, formate din teritoriul care inconjoara prima zona, pentru evitarea contaminarii de orice natura si a impurificarii chimice. Limitele se marcheaza cu borne, sau semne vizibile.