Principalii poluanti ai atmosferei

PRINCIPALII POLUANTI AI ATMOSFEREI

Succesul vietii si insasi evolutia biosferei sunt indisolubil legate de valorificarea eficienta a resurselor oferite de un univers limitat sub raport material si energetic. In natura, fiecare produs are o destinatie intr-un ansamblu de circuite si cicluri bine definite si reglate astfel incat sa nu apara, ca produse distincte, de sine statatoare, nici deseuri, nici reziduuri, nici dejectii. Practic, economia biosferei are la baza un principiu simplu: tot ceea ce este produs de un organism va fi utilizat de altele. Pentru om, care s-a detasat de natura, prin puterea sa exosomatica, aceasta s-ar putea traduce in utilizarea oricarui produs al unei ramuri de activitate sau tehnologii intr-un alt proces de productie, astfel incat sa nu existe produse fara nici o utilitate, care sfarsesc prin a se acumula in diverse medii (poluarea apei, aerului, solului) si a genera noi consumuri.Spre deosebire de natura, unde transformarea caracterizeaza toate procesele de valorificare a materiei, omul gandeste in termeni de "consum" si de "productie" ceea ce nu reprezinta, intr-un demers anticipativ, decat "epuizare" si "acumulare". Astfel, intregul edificiu economic creat de om are la baza procese liniare, unele total independente, generatoare de produse finale inutile si epuizante pentru resurse, fiind total ignorant fata de limitele fizice ale "Corabiei cosmice" care-i asigura conditiile esentiale supravietuirii.

1. Poluarea aerului este definita ca fiind "introducerea in atmosfera de catre om, direct sau indirect, de substante ori de energie avand o actiune nociva de natura a pune in pericol sanatatea umana, a prejudicia resursele biologice si ecosistemele, a deteriora bunurile materiale si a aduce atingere ori a vatama valorile de agrement si utilizarile legitime ale mediului."

Pana la inceputul anilor '70, poluarea atmosferica a ramas un fenomen exclusiv local, manifestandu-se mai ales in apropierea surselor de poluare, in orase, din cauza incalzirii si a automobilelor si in apropierea unor unitati industriale. Ulterior, in masura in care acumularea poluantilor va lua proportii, efectele se vor resimti la scara regionala, continentala sau globala (vezi subcapitolul 1.). La acestea se adauga poluarea aerului din interiorul cladirilor (unde omul isi petrece aproape 80% din timp) si la locul de munca (unde concentratiile substantelor toxice pot determina aparitia de afectiuni acute si cronice).

Sursele de provenienta a poluantilor atmosferici sunt extrem de variate, existand de altfel numeroase clasificari in acest sens. Referindu-ne la sursele antropice acestea sunt reprezentate, in cea mai mare proportie, de procesele de combustie, fie ca acestea furnizeaza energia calorica necesara in procese industriale sau pentru incalzirea incaperilor sau pentru obtinerea lucrului mecanic necesar deplasarii autovehiculelor. Industria chimica si petrochimica sunt responsabile de numeroase emisii ale celor mai toxici poluanti, care pot rezulta in procesul productiei sau constituie produse finite. Prelucrarea metalelor si a rocilor antreneaza in aer pulberi, aerosoli de metale grele etc.

Poluantii ajunsi in atmosfera se diferentiaza prin proprietatile lor fizice (stare de agregare) si chimice fiind mai mult sau mai putini predispusi de a fi neutralizati, dispersati sau depusi pe suprafata terestra. Prin efecte si cantitate cei mai periculosi poluanti atmosferici sunt considerati:

 dioxidul de sulf (SO2) - rezulta din procese de ardere, in special a combustibililor fosili cu un continut ridicat de sulf (carbuni inferiori, petrol greu). Are impact asupra vegetatiei, patrunzand cu usurinta in plante datorita similitudinii cu molecule de dioxid de carbon, si asupra sanatatii umane, afectand cu precadere caile respiratorii. Acumularea poate genera "ploi acide" si, in interactiune cu alti poluanti, ceata toxica;

 oxizii de azot (NOx) - provin in proportie de 70% din transporturile auto. Impactul de mediu este similar cu cel al SO2, cu care se asociaza frecvent;

 monoxidul de carbon (CO) rezulta din arderile incomplete in motoarele autovehiculelor (mai ales cele care folosesc benzina) si a combustibililor fosili. Este toxic prin capacitatea sa de a bloca hemoglobina si astfel oxigenarea organismului;

 dioxidul de carbon (CO2), componenta naturala a aerului este, in acelasi timp, "pompat" in atmosfera de efortul omului de a-si procura energia prin arderea combustibililor. Principalul efect ecologic nu se datoreaza toxicitatii sale ci este rezultatul acumularii lui in atmosfera;

 ozonul - se formeaza prin mecanism fotochimic in prezenta gazelor de esapament. Este un oxidant foarte puternic (folosit si in epurarea avansata a apei) care distruge rapid tesuturile vii;

 compusii organici volatili (C.O.V.) - provin din arderea incompleta a combustibililor lichizi, stocarea hidrocarburilor, productia si utilizarea unor compusi organici de sinteza, cu mare putere de volatilizare. Sunt toxici in sine pentru organismul uman, putand induce diferite tipuri de cancer, sau prin interactiunea cu ceilalti poluanti atmosferici.;

 metale grele - sunt eliminate in procesele industriale de prelucrare a metalelor, in special a celor neferoase, in cele de incinerare a deseurilor menajere si, de asemenea, prin combustia benzinei cu plumb (a carei cifra octanica este imbunatatita prin adaugarea tetraetilului de plumb,ca agent antidetonant). Plumbul actioneaza cu precadere asupra sistemului nervos reducand capacitatea de concentrare, mai ales la copii, si asupra sintezei de hemoglobina. Cumularea lui in organism este cunoscuta sub denumirea de saturnism. Alte metale grele, cu efecte nocive asupra sanatatii omului, sunt cadmiul, mercurul, zincul etc.;

 pulberile pot fi sedimentabile (praf) sau in suspensie (funingine, fum) si rezulta din cele mai variate activitati, de la industrie (producerea cimentului, siderurgie, arderea combustibililor etc.) pana la simpla deplasare a pietonilor, autovehiculelor etc. In functie de natura lor chimica pot fi toxice (daca sunt incarcate cu Pb, Cd, Hg etc.) sau neutre, dar in acest caz sporeste toxicitatea altor poluanti atmosferici (in special a dioxidului de sulf).

Poluarea aerului nu este altceva decat acumularea componentelor astfel incat sunt depasiti parametrii fizici sau chimici la care majoritatea formelor de viata, si implicit omul, s-au adaptat. Efectul toxic apare datorita imposibilitatii "utilizarii" acestor compusi, iar diminuarea efectului va trebui sa porneasca de la sursele de poluare, respectiv de la reducerea emisiilor.

Poluarea apei reprezinta "modificarea compozitiei sau starii apelor unei surse, survenita ca urmare a activitatii omului astfel incat apele devin mai putin adecvate tuturor sau numai unora dintre utilizarile pe care le capata in starea naturala."

Daca in cazul aerului, poluarea poate fi asimilata mai mult sau mai putin, cu un proces de impurificare, pentru apa fenomenul este mult mai complex, intrucat apele, fie ca sunt de suprafata sau subterane, constituie sisteme complexe, in care componentele vii joaca un rol extrem de important. Practic, apele se constituie in ecosisteme distincte, iar poluarea lor cu diverse substante semnifica, in fapt, modificarea mediului fizico-chimic al formelor de viata prezente aici.

De asemenea, in raport cu tipul de folosinta in care sunt preluate, apele trebuie sa indeplineasca anumite standarde de calitate, respectiv sa se caracterizeze printr-un anumit nivel al parametrilor fizici (temperatura, turbiditate), chimici (concentratiile diferitelor substante organice si anorganice) si organoleptici (culoare, gust, miros etc.).

Apele sunt preluate pentru a fi utilizate din surse de suprafata sau subterane, care constituie componente ale ciclului hidrologic, iar dupa utilizare, in functie de tipul de folosinta, o anumita parte revine in acest circuit sub forma de ape uzate.

Sursele de poluare a apelor sunt reprezentate astfel de apele uzate (surse concentrate) si de apele meteorice care spala diverse suprafete (terenuri agricole, versanti despaduriti, depozite de deseuri, halde de steril etc.) si care revin in apele de suprafata sau subterane (surse difuze).

Poluantii ajunsi in apa, in functie de proprietatile lor fizice si chimice sunt supusi interactiunii cu formele biotice si suporta diverse transformari chimice si fizice care conduc fie la neutralizarea lor (descompunerea in elemente simple, similare celor naturale), fie la imobilizarea lor in compusi insolubili, care se depun. Astfel, efectul poluant este eliminat, apa putand fi utilizata in alte folosinte, care-i vor corecta parametrii in functie de necesitati. In masura in care ritmul deversarilor depaseste capacitatea mecanismelor naturale de autoepurare concentratia poluantilor poate depasi limitele in care, prin tratare, pot fi folosite in diferite scopuri. Vorbim astfel de ape degradate. In functie de predominanta unui anumit tip de poluant si de natura proceselor pe care le declanseaza, poluarea apei poate imbraca mai multe forme: organica, chimica, fizica, biologica.

Poluarea organica este considerata cea pe care o determina deversarea de substante organice fermentescibile, adica substante care pot fi descompuse de microorganismele din apa in conditii de aerobioza (in prezenta oxigenului) sau anaerobioza (absenta oxigenului). Principalul impact ecologic il constituie scaderea concentratiei de oxigen dizolvat, astfel ca speciile putin tolerante isi scad efectivele sau chiar dispar. In cazuri grave, indeosebi cand deversarile se fac in ape stagnante, se poate ajunge la eliminarea totala a oxigenului, in ecosistem mentinandu-se numai formele de viata anaerobe (in general, bacterii).

Poluarea chimica sau toxica, este determinata de deversarea de substante organice in general de sinteza (inexistente in natura) si anorganice in stare solvita (dizolvate).

Astfel de substante au in general toxicitate ridicata, la concentratii relativ mici distrugand organismele vii si o persistenta indelungata, neutralizarea lor fiind de natura chimica sau fizica, fara participarea microorganismelor. Un alt aspect important in acest caz il reprezinta substantele care nu "ucid" imediat dar care, mai ales in organismele rezistente, se pot acumula, putand transfera poluantii in ecosistemele terestre sau chiar omului. In aceasta categorie sunt cuprinse substantele organoclorurate, organomercurice (folosite ca insecticide), metalele grele (Cd, Cu, Hg, Pb, Zn, Ti s.a.).

O forma particulara a acestui tip de poluare este cea rezultata in urma cresterii concentratiei de substante nutritive, respectiv azot si fosfor. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de eutrofizare (euris - larg, trophos - hrana), iar abundenta de "hrana" favorizeaza dezvoltarea algelor planctonice (unele dintre acestea chiar toxice), care devin, dupa moarte, poluanti organici, conducand la efectele mentionate mai sus.

Poluarea fizica imbraca, in principal, doua forme: poluarea cu materii in suspensie si sedimentabile si poluarea termica. In primul caz, poluantul este reprezentat de particulele solide, insolubile, care in functie de dimensiunea lor raman in suspensie sau se sedimenteaza. Acestea scad simtitor transparenta apei si, implicit, intensitatea luminii pe baza careia algele reoxigeneaza apa prin procesul de fotosinteza. Particulele solide afecteaza si direct fauna macroscopica, blocand caile respiratorii. Impactul ecologic este agravat de toxicitatea substantelor care sunt prezente in aceste particule. Poluarea termica este o alta forma grava, cu implicatii complexe in ecosistemele acvatice. De cele mai multe ori este vorba de o crestere a temperaturii apei, care poate influenta direct speciile de plante si animale (inducand o anumita selectie a lor) sau indirect, prin modificarea concentratiei de oxigen dizolvat. Aceasta se datoreaza, pe de o parte, scaderii solubilitatii oxigenului odata cu cresterea temperaturii, iar pe de alta parte intensificarii activitatii microorganismelor aerobe, consumatoare de oxigen.

Poluarea biologica se apreciaza mai ales in raport cu utilizarile menajere (apa potabila), zootehnice, de agrement, de industrie alimentara, intrucat reprezinta contaminarea apei cu bacterii patogene pentru om si/sau animale. In general, aceste organisme fiind adaptate unui mod de viata parazit, sunt putin rezistente in afara gazdei la actiunea factorilor de mediu externi (aer, lumina solara, temperatura). Cu toate acestea, multe dintre ele au forme de inchistare foarte rezistente, prin care parcurg etapele dintre infectii. Acestea constituie un pericol potential in apele de loisir, lacuri, litorale si mai putin in apa potabila (supusa unor tratamente fizice si chimice sau preluata din perimetrul unor zone de protectie).

Printre principalii poluanti intalniti in ape, putem mentiona:

Substantele organice fermentescibile (celuloza, resturi alimentare si menajere etc.) provin din activitatea menajera, industriala (celuloza si hartie, alimentara), zootehnice etc. Impactul ecologic este determinat mai ales de cantitatea si nu de toxicitatea lor. Cantitativ se apreciaza prin indicatorul cerere (consum) biochimic de oxigen 5 (CBO5), care reprezinta cantitatea de oxigen necesara pentru descompunerea microbiana a substantelor organice intr-un interval de 5 zile.

Substante organice de sinteza - pot avea toxicitate ridicata, cum sunt numeroase produse intermediare sau finite din industria chimica, petrochimica, agricultura etc. sau se remarca prin impactul mecanic, cum este cazul materialelor plastice de diverse tipuri care pot fi ingerate sau pot rani (chiar distruge) organismele acvatice macroscopice. In ambele cazuri, persistenta lor este indelungata, inducand efecte pe termen lung.

Petrolul si derivatii sai (uleiuri, motorina etc.) sunt prezenti in apele cu trafic naval rezultand din intretinerea navelor, motoarelor, deversari accidentale. De asemenea, platformele de exploatare submarina a hidrocarburilor (petrol, gaze naturale), din ce in ce mai numeroase, isi aduc un aport important la deversarea acestor compusi. Densitatea mai mica decat cea a apei face ca petrolul sa formeze o pelicula la suprafata a carei marime este influentata de gravitatie, tensiune superficiala, vascozitate, puncte de congelare, curenti, valuri sau vant. Principalele procese la care este supus petrolul deversat sunt: evaporarea (scade toxicitatea si micsoreaza zona poluata), emulsionarea (mareste volumul apei poluate); dispersarea (favorizeaza biodegradarea si sedimentarea);dizolvarea, edimentarea (dupa evaporarea fractiunilor usoare); oxidarea fotochimica (sporeste solubilitatea unora dintre componente);biodegradarea (este influentata de concentratiile azotului si fosforului, temperatura, disponibilitatea oxigenului). Transportul petrolului pe mare reprezinta o parte importanta (peste 60%) din manipularea acestei materii prime esentiale, astfel ca cercetarile care vizeaza diminuarea impactului acestui poluant sunt de mare actualitate. Aceasta cu atat mai mult cu cat, numeroasele accidente (Amoco Cadiz, Exxon Valdez etc.) dovedesc riscul potential pentru producerea unor adevarate catastrofe ecologice.

Nitratii si fosfatii provin fie de pe terenurile agricole fertilizate cu ingrasaminte chimice, fie din depozitarea neadecvata a dejectiilor animale. Afecteaza cu precadere apele subterane din primul nivel freatic, folosite frecvent ca surse de apa potabila in mediul rural. In organism, nitratii blocheaza hemoglobina in mod ireversibil (formand methemoglobina) ceea ce afecteaza oxigenarea tesuturilor. Intoxicatia este foarte periculoasa pentru copii, fiind cunoscuta sub denumirea de "boala copiilor albastri" sau "boala albastra de fantana";

Substantele nutritive, in special azotul si fosforul, provin de pe terenurile agricole sau din apele uzate menajere inducand procesul de eutrofizare;

Metalele grele - sunt deversate odata cu apele uzate din industria siderurgica feroasa si neferoasa, chimica, petrochimica, miniera etc. impactul ecologic este determinat de toxicitatea lor si de posibilitatea acumularii in lanturile trofice.

Materiile solide - au o provenienta variata, remarcandu-se, prin contributie, procesarea minereurilor, eroziunea solului, deversarile orasenesti, mai ales dupa ploi torentiale s.a. Scad transparenta apei si, implicit, capacitatea ei de reoxigenare si afecteaza fauna macroscopica.

Avand in vedere ca principalele surse de apa se refac numai prin functionarea mecanismelor naturale de eliminare a poluantilor, diminuarea volumului de substante poluante care sunt deversate constituie un obiectiv prioritar pentru protectia lor. De asemenea, se impune o atenta monitorizare a calitatii apelor pentru a asigura mentinerea   parametrilor de siguranta care permit o buna functionalitate a ecosistemelor acvatice.

3. Poluarea solului consta in orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a acestuia, ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare din cadrul diferitelor ecosisteme,naturale sau antropice. Solul este, de asemenea, un sistem complex a carui poluare trebuie inteleasa dincolo de limitele impurificarii. In fapt, aceasta se manifesta ca o dereglare in mai multe planuri: degradare fizica (compactare, distrugerea structurii); degradare chimica (poluarea cu metale grele, modificarea pH-ului si degradare biologica (poluarea cu germeni de boli). Solul se constituie adesea si in "statia" finala a poluantilor emisi initial in alte medii. Astfel, pulberile din atmosfera, precipitatiile acide ajung la suprafata solului. De asemenea, infiltrarea apelor cu diferite incarcaturi poluante duce la retinerea acestora pe profilul de sol.

Sursele de poluare directe sunt reprezentate de depozitarea diferitelor materiale (steril, deseuri menajere si industriale), precum si de o serie de activitati care afecteaza proprietatile fizice, legate in special de practica agricola (modul de efectuare al lucrarilor mecanice , irigatiile , pesticidele etc.)

Spre deosebire de alte resurse naturale, solul, odata distrus, necesita o perioada lunga pentru refacere iar aceasta nu va fi integrala, intrucat nu se pot reproduce conditiile si istoria milenara a formarii sale. Prin semnificatia sa in ilustrarea caracterului linear al transferului de materii, se remarca poluarea solului prin depozitarea deseurilor.

Initial un atribut al marilor aglomerari urbane, acest tip de poluare s-a extins odata cu cresterea volumului deseurilor. Deseurile sunt materiale care nu au nici o utilitate. In acest cadru general, semnificatia cuprinde practic intreaga gama de substante care constituie poluanti de orice fel (conceptia anglo-saxona) Cu toate acestea, termenul este folosit uzual pentru a desemna corpuri solide, substante vascoase ori lichide concentrate care nu sunt emanate in aer sau nu se scurg in ape.

In functie de provenienta lor, deseurile se impart in urmatoarele categorii:

 deseuri menajere. Cuprind deseurile rezultate din activitatea zilnicade intretinere (resturi alimentare, ambalaje etc.), obiectele de folosinta indelungata (aparate frigorifice, televizoare, calculatoare electronice etc.) deseuri legate de folosirea automobilelor (pneuri, caroserii, prese, recipienti etc.) si alte materiale diverse. Volumul deseurilor menajere depinde de nivelele de consum, nivelul veniturilor individuale fiind, in general, direct proportionale cu acestea.

 deseuri industriale sunt cele generate de procedeele de fabricatie si pot fi incadrate in trei mari categorii:[4]

. deseuri organice, precum deseurile de hidrocarburi, gudroane, solventi;

. deseurile minerale lichide, precum cele provenind de la baile de decupare si tratament la suprafata a metalelor;

. deseuri minerale solide, precum nisipurile de topitorie, sarurile de calire cianurica.

Tot in aceasta grupa sunt cuprinse materialele reziduale rezultate in procesul de depoluare a apei si aerului, cenusile rezultate in urma incinerarii deseurilor, arderii combustibililor solizi etc.

Deseurile nucleare provin din laboratoarele de cercetare, medicale si, in cea mai mare proportie, din producerea de energie nucleara. Se caracterizeaza prin nivele de activitate deosebite care se mentin diferite perioade, in functie de timpul de injumatatire al izotopilor radioactivi pe care-i contin. Impactul ecologic este generat atat de spatiul ocupat si de necesitatea supravegherii, cat si de riscul contaminarii mediului (apa, aer, sol, organisme).

Problema deseurilor a devenit din ce in ce mai acuta prin cresterea cantitatii lor si, de asemenea, a toxicitatii. Posibilele solutii au in vedere atat integrarea lor prin refolosire, cat si prin reciclare. De asemenea, cresterea securitatii depozitarii, reducerea volumului, scaderea toxicitatii. Acestea actioneaza asupra efectului pe care intregul sistem creat artificial il creeaza. Reformarea pe noi baze, care sa elimine aceasta "etapa" a transformarii materiei, constituie un obiectiv care emerge intr-o abordare simplista. Dincolo de corectitudinea acestuia, modalitatile concrete de infaptuire ridica probleme cu implicatii economice, sociale, culturale deosebit de complexe, care trebuie sa fie luate in considerare in formularea politicilor ecologice coerente si realiste.

4. Surse de poluare: clasificare

a) Dupa origine, sursele de poluare se clasifica in surse naturale si surse antropice.

Sursele naturale si principalii poluantii specifici sunt:

omul si animalele - prin procesele fiziologice evacueaza CO2, virusi;

plantele - prin fungi, polen, substante organice si anorganice;

solul - prin virusi, pulberi (ca urmare a eroziunii);

apa (in special cea maritima) - prin aerosoli incarcati cu saruri (sulfati, cloruri);

descompunerea materiilor organice vegetale si animale - prin metan, hidrogen sulfurat, amoniac etc. - rezultate din procese;

vulcanismul - prin cenusa, compusi de sulf, oxizi de azot si de carbon;

incendiile maselor vegetale - prin cenusa, oxizi de sulf, azot, carbon, rezultati;

radioactivitatea terestra si cosmica - prin radio nuclizi emisi de roci si de provenienta cosmica;

descarcarile electrice - prin ozon;

furtunile de praf si de nisip - prin pulberi terestre;

Surse antropice:

orice activitate umana - care conduce la evacuarea in atmosfera de substante care se gasesc sau nu in compozitia naturala a atmosferei, este considerata o sursa antropica.

In acest context consideram necesara definirea atmosferei poluate, si anume:

"Se spune ca atmosfera este poluata atunci cand o marime care, adaugata sau scazuta din constituentii normali ai atmosferei, poate determina alterarea proprietatile sale fizice sau chimice in mod sesizabil de catre om sau mediu."

b) Dupa forma:

Surse punctuale: jetul de gaze este eliminat in atmosfera libera printr-un sistem de dirijare (conducta, cos) cu o gura de evacuare ale carui dimensiuni sunt neglijabile in comparatie cu topografia locului;

Surse liniare: acterizate printr-o dimensiune in plan orizontal a carei marime nu poate fi neglijata in comparatie cu topografia zonei (de exemplu: artera de trafic intens);

Surse de suprafata: caracterizate prin arii ale caror dimensiuni nu pot fi neglijate in comparatie cu topografia zonei (de exemplu: un cartier privit la scara orsului, un oras privit la scara unei zone mai largi).

Surse de volum: caracterizate prin emisii in cele trei dimensiuni.

c) Dupa volum (inaltimea h fata de nivelul solului la care are loc emisia):

Surse la sol

Surse joase: h < 50m

Surse medii: 50m < h < 150m

Surse inalte: h > 50m

d) Dupa mobilitate:

surse fixe sau stationare

surse mobile: mijloace de transport rutier, feroviar, naval si aerian

e) Dupa regimul de functionare:

Surse continue: functionare continua, cu emisie constanta, pe perioade medii sau lungi de timp (zile, luni, sezon, an)

Surse intermediare: functionare cu intreruperi semnificative ca durata (ore, zile luni), in perioada de functionare avand emisie constanta, sau functionare cu emisie variabila

Surse instantanee: emisia are loc intr-un interval foarte scurt de timp (de regula de ordinul minutelor), dupa care ea inceteaza (in aceasta clasa se inscriu accidentele industriale si unele tipuri de avarie).

f) Dupa tipul de activitate:

Aceasta clasificare este importanta pentru cunoasterea poluantilor caracteristici fiecarei activitati. In lipsa masurarilor de emisii (situatie cel mai frecvent intalnita), pentru determinarea debitelor masive de poluanti evacuati in atmosfera, se utilizeaza asa numitii factori de emisie (sau emisii specifice) stabiliti prin bilanturi tehnologice.

5. Principalele tipuri de activitati si poluantii lor caracteristici sunt:

Arderea combustibililor fosili ( carbune, produse petroliere, gaze naturale) in surse fixe: CO2, CO, SO2, NO2, N2O, compusi organici volatili;

Traficul: CO, NO2, N2O, pulberi, Pb in cazul folosirii benzinei cu Pb, SO2 in cazul folosirii motorinei;

Petrochimie: COV, NO2, SO2;

Chimia anorganica si organica: gama foarte mare de poluanti, specifici fiecarui profil de productie;

Metalurgie primara feroasa (pulberi cu continut Fe, SO2, NO2) si neferoasa (pulberi cu continut de metale grele: Pb, Cd, As, Zn, SO2, NO2);

Industria materialelor de constructie: pulberi, CO2, CO, NO2, SO2, F (indicele sticlei);

Extractia, transportul si distributia petrolului, produselor petroliere si ale gazelor naturale: hidrocarburi;

Producerea, utilizarea substantelor reducatoare ale stratului de ozon: cloroflorocarburi, hloni, tetraclorura de carbon, metil cloroform;

Agricultura: NH3, NO2, CH4, pesticide.