PROTECTIA ATMOSFEREI IN DREPTUL INTERN SI PE PLAN INTERNATIONAL

PROTECTIA ATMOSFEREI IN DREPTUL INTERN SI PE PLAN INTERNATIONAL

1 Protectia atmosferei in dreptul intern

Potrivit Legii protectiei mediului nr. 137/1995 art 40, prin protectia atmosferei se urmareste prevenirea, limitarea si ameliorarea calitatii acesteia, pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si a bunurilor materiale.

Accentul se pune pe activitatea de prevenire a poluarii atmosferice, pe reducerea cat mai mult posibil a efectelor acestei poluari si ameliorarea calitatii atmosferei, in care scop, autoritatea centrala pentru protectia mediului promoveaza politicile regionale si globale, fundamentand principiile si actiunile specifice, la nivel national si local, in acest domeniu.

Politica nationala de protectie a atmosferei consta, potrivit legii, din urmatoarele:

introducerea de tehnici si tehnologii adecvate pentru retinerea poluantilor la sursa;

gestionarea resursei de aer, in scopul reducerii emisiilor de poluanti pana la realizarea celor mai scazuteniveluri si care sa nu depaseasca capacitatea de regenerare a atmosferei;

gestionarea resursei de aer, in sensul asigurarii calitatii corespunzatoare securitatii sanatatii umane;

modernizarea si perfectionarea sistemului national de monitorizare integrala a calitatii aerului.

Pastrarea calitatii aerului in limitele satisfacatoare pentru evitarea si limitarea influientelor daunatoare ale poluarii, implica stabilirea atat a normelor de protectie privind emisiile de substante poluante (controlul de sursa), reprezentand concentratiile maxime ale substantelor poluante in gazele evacuate pe cosuri, ceea ce presupune, totodata, fixarea si a unor limite in ce priveste volumul gazelor evacuate, cat si a normelor de concentratie maxima admisibile in aerul localitatilor. Normele de emisie privesc sursele de poluanti, luate separat. Respectarea lor la nivelul fiecarei surse, nu poate insa asigura prin ea insasi, in aerul asezarilor omenesti, o puritate suficienta, pentru ca la poluarea atmosferei concura mai multe surse, chiar daca emit substante poluante diferite, ele reprezinta luate impreuna, un pericol sporit, dand posibilitatea combinarii in atmosfera a poluantilor existenti pe o arie data.

Cu consultarea ministerelor de specilitate competente, autoritatea centrala pentru protectia mediului, elaboreaza normele tehnice, standardele si regulamentele de aplicare, privind: calitatea aerului in functie de factorii poluanti din atmosfera; emisiile de poluanti atmosferici pentru surse fixe si mobile, precum si conditiile de restrictie sau de interdictie pentru utilizarea, inclusiv pentru substantele care afcteaza stratul de ozon; calitatea combustibililor si carburantilor, transportul acestora; pragul fonic si reglementari pentru limitarea zgomotelor; supravegherea calitatii aerului, proceduri de prelevare si analiza, amplasarea punctelor si instrumentelor pentru probare si analiza, frecventa masuratorilor si altele; identificarea, supravegherea si controlul agentilor economici a caror activitate este generatoare de risc potential si/sau poluarea atmosferica; sistemul de notificare rapida, in caz de poluare acuta a atmosferei cu efecte transfrontiera, a autoritatilor desemnate cu aplicarea Conventiei privind efectele transfrontiera ale accidentelor industriale.

Inca din anul 1993, Ministerul Apelor, Padurilor si protectiei Mediului a emis Ordinul nr.462/1 iulie pentru aprobarea Conditiilor tehnice privind protectia atmosferei si Normele metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare.[2]

Conditiile tehnice privind protectia atmosferei au drept obiectiv, prin stabilirea de norme de limitare a emisiilor pentru poluantii prin care se intelege eliminarea in atmosfera a unor poluanti solizi, lichizi sau gazosi din surse punctiforme sau de suprafata, eliminati in atmosfera, protectia omului, a animalelor si vegetatiei, a biotopurilor si a biocenozelor lor, a apei, solului si materialelor impotriva poluarilor atmosferice ce pot genera vatamare sau discomfort (art.1). Aceste norme se aplica in domeniile; emisiilor produse de surse stationare, de vehicule si infrastructuri destinate transporturilor; emisiilor produse de instalatiile de ardere; combustibililor.

In cazul unor emisii pentru care Conditiile tehnice nu prevad limite, pe baza propunerii documentare a proiectantului instalatiilor, autoritatea pentru mediu stabileste o norma de emisie preventiva, in conformitate cu norme din tari europene dezvoltate industrial, cu conditia ca aceasta sa poata fi realizabila pe plan tehnic, iar tehnologia aplicata sa fie economic suportbila.

Evaluarea gradului de suportabilitate economica a masurilor de limitare a emisiilor se face luand in considerare costurile de investitii si exploatare pe unitatea de poluant retinuta, precum si ponderea acestora in costurile totale ale agentului economic, comparativ cu situatii similare din alte tari europene.

La stabilirea acestor norme se va tine seama de nivelul emisiilor din zona de amplasare a instalatiilor noi, precum si de tipul si marimea celorlalte emisii existente, urmand a se aplica tehnica de depoluare, in primul rand la acele surse unde reducerea emisiilor va fi semnificativa si economic suportabila.

Daca la baza studiilor de impact ecologic, se apreciaza ca o insatlatie noua poate produce imisii peste nivelurile stabilite prin standarde, chiar daca respecta limitarea preventiva a emisiilor, autoritatea pentru mediu poate impune, la elaborarea acordului de mediu, o limitare complementara, sau mai severa a acestora, argumentand tehnic, social sau economic, nivelul maxim propus.

Detinatorii instalatiilor stationare existente care nu se incadreaza in normele de emisie a poluantilor in atmosfera sunt obligati sa-si modernizeze sistemele de depoluare in termenele stabilite pe baza prevederilor din Conditiile tehnice,in conditiile reiesite din studiile de impact ecologic si de fezabilitate pentru sistemul de depoluare propus, elaborate prin grija detinatorilor instalatiilor respective.

Ca exceptie, de la cele mentionate mai sus, autoritatea pentru mediu poate admite ca detinatorul instalatiei sa nu execute lucrarile de modernizare, numai daca acesta declara in cererea sa de autoritate ca isi va inceta activitatea in termen de maximum doi ani.

Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare se fixeaza cu ocazia examinarii cererii de autorizare a functionarii instalatiei, avandu-se in vedere; impactul obiectivului asupra mediului;

Posibilitatile tehnice de realizare a sistemelor de depoluare si costurile acestora; importanta sociala a obiectivului.

Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare este de sapte ani de la data intrarii in vigoare a Conditiilor tehnice.

Se pot stabili termene mai scurte cand:

emisiile inregistreaza valori de trei sau de mai multe ori mai mari decat valorile fixate pentru limitarea preventiva a acestora;

imisiile provocate de instalatii sunt excesive.

Detinatorii instalatiilor stationare au obligatia de a-si supraveghea sistematic nivelul emisiilor si a asigura incadrarea acestora in limitele impuse de Conditiile tehnice, in conditiile reiesite din studiile de impact ecologic si de fezabilitatea pentru sistemul de depoluare propus, elaborate prin grija detinatorilor instalatiilor respective.

Ca exceptie, de la cele mentionate mai sus, autoritatea pentru mediu poate admite ca detinatorul instalatiei sa nu execute lucrarile de modernizare, numai daca acesta declara in cererea sa de autorizare ca isi va inceta activitatea in termen de maximum doi ani.

Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare se fixeaza cu ocazia examinarii cererii de autorizare a functionarii instalatiei, avandu-se in vedere: impactul obiectivului asupra mediului; posibilitatile tehnice de realizare a sistemelor de depoluare si costurile acestora; importanta sociala a obiectivului.

Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare este de sapte ani de la data intrarii in vigoare a Conditiilor tehnice. Se pot stabili termene mai scurte cand: a) emisiile inregisreaza valori de trei sau de mai multe ori mai mari decat valorile fixate pentru limitarea preventiva a acestora; b) imisiile provocate de instalaatii sunt excesive.

Detinatorii instalatiilor ststionare au obligatia de a-si supraveghea sistematic nivelul emisiilor si a asigura incadrarea acestora in limitele impuse de Conditiile tehnice.

Evaluarea nivelului emisiilor se realizeaza prin masuratori de catre detinatorii instalatiilor.

Evaluarea calitatii aerului se asigura de autoritatile pentru mediu, prin masuratori sistematice ale imisiilor de substante poluate, efectuate in cadrul sistemului propriu de control.

Autoritatile pentru mediu apreciaza, prin comparatie cu prevederile standardului privind imisiile, daca si in ce masura valorile efective depasesc concentratiile maxime admise si in caz  afirmativ, impun detinatorilor de instalatii care elimina poluanti in zona respectiva, masuri de limitare mai severa a emisiilor.

Protectia juridica a atmosferei se realizeaza si prin masuri prohibitive si de sanctionare dispuse de autoritatile pentru protectia mediului, care constau in:

-ordonarea incetarii temporare sau definitive a activitatilor generatoare de poluare in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare;

-aplicarea de restrictii si interdictii, in vederea prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;

-aplicarea sanctiunilor prevazute de lege in caz de nerespectare a masurilor dispuse.[3]

Potrivit art.46 din Legea nr.137/1995, in vederea protejarii atmosferei, persoanele fizice si juridice au, pe langa obligatiile cu caracter general, o serie de obligaatii specifice, cum sunt:

-sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;

-sa doneze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de masura, sa asigure corecta lor functionare, saasigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformarea, autoritatilor pentru protectia mediului, datele necesare;

-sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise;

-sa asigure, la cererea autoritatilor pentru protectia mediului, diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;

- sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, sa verifice eficienta acestora si sa puna in exploatare numai pe cele care nu depasesc pragul fonic admis;

Pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana, proprietarii si detinatorii legali de teren sunt obligati sa intretina si sa extinda perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile si gradinile vii.

La randul lor, autoritatile vamale au obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care nu respecta dispozitiile autoritatilor competente, conform legii.[4]

Pe baza normativelor autorizate de autoritatea centrala pentru protectia mediului, Ministerul Transporturilor si Ministerul de Interne asigura controlul gazelor de esapament, a intensitatii zgomotelor si vibratiilor produse de autovehicule si a transportului de materiale.[5]

2 Protectia atmosferei pe plan international

Activitatile care sub forma unui "produs secundar" cauzeaza schimbari in atmosfera au facut la inceput, spre deosebire de celelalte, mai intai, obiectul jurisprudentei. Astfel, prima hotarare pronuntata de un tribunal international in materie de poluare se refera la un caz de poluare atmosferica, atunci cand Canada a fost considerata vinovata pentru prejudiciu economic cauzat Statelor Unite ale Americii in urma emisiei de fum provenite de la o topitorie situata pe teritoriu sau.

Sub raportul dreptului international aerian, primele incercari de reglementare a poluarii au avut la baza criteriul functionalitatii, normele acestei ramuri referindu-se nu numai la aviatia civila, ci si la comunicatii in general, prevenirea poluarii aerului, masurile sanitare si de sanatate publica.

In domeniul luptei impotriva poluarii aerului prezinta un interes deosebit unele rezolutii, adoptate de Consiliul Europei, fie de O.C.D.E. sau de anumite organisme ale O.N.U. Astfel, trebuie mentionate, rezolutiile Consiliului Europei din anii 1968 si 1971 asupra principiilor referitoare la lupta impotriva poluarii aerului, respectiv a polauarii atmosferice in zonele de frontiera. Declaratia Consiliului Comunitatii Europene (173) privind Programul de actiune in domeniul mediului si continuarea acestuia in perioada 1977-1981, precum si masurile cu privire la controlul poluarii aerului adoptate de Consiliul O.C.D.E. in anul 1974, cu ocazia primei reuniuni la nivel ministerial, din acelasi an, a Comitetului pentru mediu al acestei organizatii.

Cel mai complet text care exista in prezent referitor la aceasta forma de poluare este "Declaratia de principiu asupra luptei impotriva poluarii aerului" adoptata de Consiliul de Ministri al Consiliului Europei la 8 martie 1968.

Declaratia contine reglementari fundamentale care au o viziune de ansamblu asupra poluarii atmosferice, precizand in acelasi timp, ca in legislatiile nationale trebuie sa fie prevazute sanctiuni impotriva oricarei persoane care ar polua aerul intr-o maniera nociva.

In privinta reducerii poluarii aerului, declaratia preconizeaza trei metode ce pot fi folosite in acest sens:

Instalatiile fixe susceptibile a cauza o crestere sensibila a poluarii aerului sa fie dependente, pentru functionarea lor, de eliberarea prealabila a unei autorizatii individuale, emisa de organul de stat competent, in care sa se specifice conditiile de instalare, constructie si exploatare, in scopul limitarii emisiilor poluante;

Instalatiile care, considerate izolat, nu sunt susceptibile de a produce cresteri sensibile ale poluarii atmosferice, dar care, din cauza densitatii lor sau din alte motive pot provoca o concentratie insemnata de poluanti, sa fie obligate de ainstala filtre sau sa aiba un orar  de functionare, astfel incat sa nu se inregistreze, practic, maximum de emisie poluanta teoretic;

Vehiculele cu motoare si aparatele fabricate in serie care utilizeaza combustibil prin ale caror arderi rezulta emisii poluante, sa fie supuse unor controale riguroase, care sa aiba ca obiect starea tehnica a acestora.

Deosebit de importanta este si reuniunea la nivel inalt in cadrul Comunitatii Economice europene a O.N.U. din 13-15 noiembrie 1979 de la Geneva, care a adoptat Conventia si Rezolutia asupra poluarii atmosferice transfrontiere la mare distanta si Declaratia privind tehnologiile de fabricatie putin poluante sau fara deseuri, reutilizarea si reciclarea deseurilor.

Principiile fundamentale ale Conventiei de la Geneva[7] referitoare la poluarea atmosferica transfrontiera pe distante lungi sunt;

protejarea omului si a mediului inconjurator contra poluarii atmosferice in care scop, partile contractante se vor stradui sa limiteze si, in masura posibilului, sa reduca in mod treptat si sa previna poluarea atmosferica pe distante lungi;

elaboararea de catre parti pe calea schimbului de informatii, consultatii si activitati de cercetare si supraveghere, a unor politici si strategii pentru combaterea dejectiilor de poluanti atmosferici, tinand seama de eforturile intreprinse la nivel national si international;

promovarea de schimburi de informatii asupra politicilor lor, a activitatilor lor stiintifice si masurilor tehnice care au ca scop, combaterea dejectiilor de poluanti atmosferici care pot avea efecte daunatoare asupra mediului inconjurator;

acordarea, la cerere, a unor consultatii la intervale scurte, intre partea sau partile contractante afectate in mod efectiv de poluarea atmosferica transfrontiera pe diastante lungi sau care sunt expuse la un risc semnificativ de o astfel de poluare si partea sau partile contractante pe teritoriul si sub jurisdictia carora este creat sau ar putea fi creat un aport substantial la poluarea atmosferica transfrontiera pe distante lungi si care rezulta din activitati care sunt intreprinse sau prevazute a se realiza.

Pe baza cercetarilor in curs de realizare, a schimburilor de informatii si a activitatilor de supraveghere si tinand seama de costul si de eficacitatea masurilor locale de remediere si a altor masuri pentru combaterea poluarii atmosferice, fiecare parte contractanta se angajeaza sa elaboreze cele mai bune politici si strategii, inclusiv sisteme de control a calitatii aerului si, in cadrul acestor sisteme, masuri de control care sa fie compatibile cu dezvolatrea echilibrata, recurgand la cele mai bune tehnologii disponibile si aplicabile din punct de vedere economic si la tehnici care produc putine sau nici un fel de deseuri.

Reprezentantii partilor contractante s-au obligat sa constituie, in cadrul consilierilor guvernamentali ai tarilor Comunitatii Economice Europene pentru Problemele Mediului Inconjurator, organul executiv al Conventiei, reunindu-se in aceasta calitate cel putin o data pe an.

In cadrul organului executiv sau pe cale bilaterala si in interesul lor comun, partile contractante s-au obligat sa schimbe informatii privind nivelul emisiilor, potrivit unei periodicitati stabilite, a poluantilor atmosferei conveniti, incepaand cu bioxidul de sulf, plecand de la unitati teritoriale de dimensiuni convenite sau asupra fluxului de poluanti atmosferici care traverseaza frontierele statelor; sa se informeze reciproc asupra principalelor schimbari survenite in politicile nationale si in dezvoltarea industriala in general si asupra efectelor lor posibile, de natura sa provoace modificari importante ale poluarii atmosferice transfrontiere pe distante lungi; asupra tehnicilor de reducere a poluarii atmosferice; asupra costului prevazut al actiunilor, la nivelul tarilor; asupra datelor meteorologice si fizico - chimice referitoare la fenomenele survenite in timpul transportului poluantilor.

In acelasi timp partile contractante subliniaza necesitatea de a pune in aplicare "Programul concertat de supraveghere si de evaluare a transportului pe distante lungi al poluantilor atmosferici in Europa" existent si, fiind vorba de largirea acestui program, convin sa puna accentul pe:

- supravegherea continua a bioxidului de sulf si a substantelor inrudite;

- utilizarea, atunci cand este posibil, de metodologii de supraveghere comparabile sau normalizate;

- amplasarea statiilor de supraveghere continua si colectarea de date sub jurisdictia statelor in care sunt situate;

- stabilirea unui program - cadru concertat de supraveghere continua a mediului inconjurator care sa fie fondat pe programele nationale, subregionale, regionale si celelalte programe internationale actuale si viitoare care tin seama de acestea.

Avand in vedere impactul daunator al modificarii stratului de ozon asupra sanatatii umane si a mediului inconjurator, precum si activitatea si studiile intreprinse pentru protectia acestuia de catre organizatiile internationale si nationale si, mai ales, in Planul Mondial de Actiune pentru stratul de ozon al Programului Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator, la 22 martie 1985 s-a incheiat la Viena Conventia privind protectia stratului de ozon.

Prin Legea nr.84 din 3 decembrie 1993 Romania a aderat la Conventia de la Viena, 1985 privind protectia stratului de ozon si la Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la Montreal, la 16 septembrie 1987 si pentru accepatrea Amendamentului la Protocolul de la Montreal, privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la cea de a doua reuniune a partilor de la Londra, din 22-27 septembrie 1990.

Scopul general al Conventiei este protejarea sanatatii umane si a mediului inconjurator impotriva efectelor adverse care rezulta sau pot rezulta din activitati umane, care modifica sau ar putea modifica stratul de ozon. Stratul de ozon este stratul de ozon atmosferic de deasupra stratului limita planetar.

Prin intermediul observatiilor sistematice, al cercetarii si al schimbului de informatii, partile vor coopera pentru o mai buna evaluare a efectelor adverse a activitatii umane asupra stratului de ozon, adaptand masuri legislative si administrative pentru controlul, limitarea, reducerea sau prevenirea activitatilor umane cu astfel de efecte, aflate sub jurisdictia sau controlul lor.

Direct sau prin intermediul organizatiilor internationale, partile considera oportun sa initieze si sa coopereze pentru efectuarea evaluarilor stiintifice si a cercetarilor care privesc: procesele fizice si chimice ce influenteaza stratul de ozon; sanatatea umana si alte efecte biologice ce deriva din modificarile stratului de ozon, in special cele rezultate din schimbarile radiatiilor ultraviolete avand efecte biologice; efectele climatice ce deriva din orice modificari ale stratului de ozon; substantele, practicile, procesele si activitatile ce pot influienta stratul de ozon si efectele lor cumulate.

Cooperarea partilor se realizeaza in special prin:

- inlesnirea achizitionarii tehnologiilor si echipamentelor alternative[9] de catre alte parti;

-asiguarrea informatiilor asupra tehnologiilor si echipamentelor alternative;

-facilitarea cercetarii si observatiilor sistematice.

In anul 1987 (16 septembrie) a fost adoptat la Montreal, Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, document care completeaza Conventia de la Viena 1985 si care se refera la unele masuri concrete la care se angajeaza partile pentru controlul emisiilor totale de substante ce contribuie la epuizarea stratului de ozon.

Pentru aplicarea masurilor preconizate de conventia de la Viena 1985, in tara noastra, prin Hotararea Guvernului nr.243 din 17 aprilie 1995 a fost infiintat Comitetul National pentru Protectia Stratului de ozon, organism interministerial, fara personalitate juridica, a carui activitate este coordonata de Ministerul Apelor, Padurilor si Protecttiei Mediului.

Dintre atributiile ce revin acestui organism, mentionam: analizeaza si propune spre aprobare Guvernului oportunitatea aderarii Romaniei la actele internationale in domeniu protectiei stratului de ozon, precum si incheierea de intelegeri bilaterale si regionale in domeniu activitatii cu substante aflate sub incidenta Protocolului de la Montreal, echipamente si produse finite care contin in ele substantele in cauza sau care sunt obtinute cu ajutorul acestor substante; propune, in conditiile legii, Programul National de cercetare stiintifica si tehnologica privind protectia stratului de ozon; colaboreaza cu Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului la elaboarrea sau avizarea, dupa caz, a proiectelor de acte normative privind productia, importul, exportul, reciclarea, recuperarea, regenerarea, distrugerea, comercializarea, utilizarile stabilite ca fiind esentiale pentru substantele prevazute de Protocolul de la Montreal.

Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon este alcatuit din reprezentanti ai ministerelor ale caror activitati au legatura cu producerea, comercializarea si utilizarea substantelor mentionate in anexele Protocolului de la Montreal, adoptat in 1987 si al amenadmentelor ulterioare, a echipamentelor si a produselor finite care contin in interiorul lor substante in cauza sau care sunt obtinute cu ajutorul acestor substante.

Un alt document international important care vizeaza productia atmosferei este Conventia - cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice prin care se inteleg schimbarile de climat care sunt atribuite, direct sau indirect, unei activitati omenesti care altereaza compozitia atmosferei la nivel global si care se adauga variabilitatii naturale a climatului observat in cursul unor perioade comparabile, semnata la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 , al carui obiect il constituie realizarea stabilirii concentratiei gazelor cu efect de sera in atmosfera la un nivel care sa previna imixtiuni periculoase ale omului in sistemul climatic. Un asemenea nivel trebuie atins intr-o perioada de timp suficienta, pentru a permite ecosistemelor sa se adapteze, in mod natural, la schimbarile de clima, sa ofere garantia ca productia de alimente nu este amenintata si sa permita dezvoltarii economice posibilitatea de a actiona intr-o maniera sustinuta.

Pentru realizarea acestui obiectiv, partile inteleg sa se conduca dupa urmatoarele principii;

protejarea sistemului climatic in beneficiul generatiilor umane prezente si viitoare, pe baza echitatii si in conformitate cu responsabilitatile lor comune sau diferentiate si posibilitatile proprii;

acordarea unei atentii deosebite nevoilor si conditiilor specifice ale tarilor - parti in curs de dezvoltare, in special celor vulnerabile la efectele negative ale schimbarilor climatice;

adoptarea de masuri de precautie pentru a anticipa, preveni sau minimaliza cauzele schimbarilor climatice si a le diminua efectele negative;

dreptul si obligatia partilor de a promova o dezvoltare sustinuta, durabila;

cooperarea pentru promovarea unui sistem economic international deschis si de ajutorare care sa conduca la dezvoltare economica sustinuta a tuturor partilor, in special a celor in curs de dezvoltare.

Conventia cheama partile sa intreprinda activitati de inventariere a propriilor surse de emisie a gazelor cu efect de sera si a posibilitatilor de contracarare, sa aplice tehnologii pentru controlul emisiilor in toate sectoarele relevante, sa gospodareasca si sa conserve rezervele ce contin gaze cu efect de sera.

In concluzie, se poate spune ca desi aprecierea poluarii aerului, ca prejudiciu public sau privat, dateaza de mai multe secole, confirmarea ei stiintifica, ca factor nociv, s-a facut abia in secolul nostru. Ca urmare si legislatia de protectie ce s-a adoptat, atat pe plan national cat si international, a fost fie indulgenta, fie incompleta, fie nerespectata.

3 Protectia spatiului extraatmosferic

Cunoasterea tainelor cosmosului nu constituie doar urmarea fireasca a setei de cunoastere a oamenilor, ci si cautarea unui raspuns la necesitatile mereu crescande ale oamenilor de pe Terra. Dar, aceasta activitate duce, in acelasi tomp, si la cresterea pericolului contaminarii radioactive, cu intregul sau cortegiu de consecinte pentru mediul inconjurator si pentru viata insasi pe pamant.

In scopul reglementarii activitatilor desfasurate in spatiul extraatmosferic si in acelasi timp, pentru protectia lui, pe baza unor documente internationale deja existente[12], a fost incheiat la 27 ianuarie 1967, Tratatul privind principiile care guverneaza activitatea statelor in exploatarea si folosirea spatiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii si a celorlalte corpuri ceresti. .

Recunoscand interesul omenirii in progresul explorarii si folosirii spatiului extraatmosferic in scopuri pasnice, tratatul stipuleaza principiile care guverneaza activitatea tuturor statelor in explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic.

Astfel, inca din primul articol, Tratatul consacra principiul potrivit caruia, explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, trebuie facute spre binele si in interesul tuturor tarilor, indiferent de gradul de dezvoltare economica si stiintifica. Ele apartin intregii omeniri.

Spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti poate fi explorat si folosit in mod liber de catre toate statele, in conditiile de egalitate, fara nici o discriminare, in conformitate cu dreptul international, inclusiv Cartea O.N.U. si in interesul mentinerii pacii, al securitatii internationale si al promovarii cooperarii si intelegerii internationale.

Foarte important din punct de vedere al protectiei juridice a acestui spaatiu, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, este prevederea inscrisa in articolul IV, dupa care statele parti la tratat se obliga sa nu plaseze pe orbita in jurul pamantului nici un obiect purtator de arme nucleare sau orice alte feluri de arme de distrugere in masa, sa nu instaleze asemenea arme pe corpuri ceresti si sa nu plaseze astfel de arme in spatiul extraatmosferic, in orice alt mod.

De asemenea sunt interzise stabilirea de baze, instalatii si fortificatii militare, experimentarea oricarui tip de arme si efectuarea de manevre militare pe corpuri ceresti.

Fiecare stat parte la tratat care lanseaza sau asigura lansarea unui obiect in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, si fiecare stat de pe al carui teritoriu sau insatlatii se lanseaza un obiect, poarta raspunderea internationala pentru daunele cauzate de obiect sau de elementele sale componente, pe pamant, in atmosfera sau in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, unui alt stat parte la tratat sau persoanelor fizice sau juridice de sub jurisdictia acestuia.

Raspunderea internationala a statelor pentru activitatile desfasurate in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, ia nastere, indiferent daca aceste activitati sunt intreprinse de organisme guvernamentale sau entitati neguvernamentale, precum si in legatura cu supravegherea activitatilor respective. Aceste activitati trebuie sa aiba loc conform prevederilor inscrise in Tratat, sa fie autorizate si supravegheate in mod continuu de statul parte la Tratat.

Atunci cand organizatiile internationale desfasoara activitati in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, raspunderea pentru nerespectarea prevederilor Tratatului revine organizatiei internationale respective si statelor parti la Tratat care fac parte din aceasta organizatie.

Studierea spatiului extraatmosferic, inclusiv a Lunii si a celorlalte corpuri ceresti de catre statele parti la Tratat, trebuie sa se faca astfel incat sa evite contaminarea lor daunatoare si de asemenea, sa evite schimbarile nocive in mediu terestru, rezultate din introducerea de substante extraterestre si, in caz de nevoie, sa adopte masurile adecvate in acest scop.

In cazul in care un stat parte la Tratat are motive sa creada ca o activitate sau experienta planuita de el sau de resortisantii lui in spattiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, ar produce obstacole potential daunatoare activitatii altor state parti in explorarea si folosirea pasnica a spatiului extraatmosferic, el trebuie sa intreprinda consultari internationale inainte de a proceda la o astfel de activitate sau experienta. Tot astfel, orice stat parte la Tratat care are motiv sa creada ca o actiune sau experienta planuita de catre un alt stat parte, in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, ar aduce prejudicii altor state el este obligat sa procedeze la consultari referitoare la aceste activitati.

Obiectele lansate in spatiul extraatmosferic inscrise in Registrul statului parte la Tratat, raman impreuna cu personalul lor, sub jurisdictia si controlul statului respectiv atat timp cat sunt in spatiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc.

Statul pastreaza dreptul de proprietate asupra obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic - ca intreg sau numai ca parti componente - atat in perioada cat se afla in spatiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc, cat si atunci cand revin pe pamant. Daca astfel de obiecte sau parti componente sunt gasite in afara frontierelor statului parte la Tratat in a carui registru sunt inscrise, ele trebuie sa fie inapoiate acestui stat, pe baza datelor de identificare furnizate de el.

4 Atributii si raspunderi in domeniul protectiei atmosferei

A. Statul roman elaboreaza si conduce politica nationala de protectie a atmosferei, urmarind - prin intermediul autoritatii centrale pentru protectia mediului - realizarea urmatoarelor obiective:

introducerea celor mai adecvate tehnici si tehnologii pentru retinerea poluantilor direct la sursa, precum si pentru reducerea emisiilor de poluanti pana la obtinerea celor mai scazute niveluri, care sa nu depaseasca capacitatea de regenerare a atmosferei;

gestionarea resursei de aer de o asa maniera incat sa se asigure o calitate corespunzatoare securitatii sanatatii umane;

modernizarea si perfectionarea continua a sistemului national de monitorizare integrala a calitatii aerului.

Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului ii revine potrivit legii obligatia ca dupa consultarea prealabila cu celelalte ministere competente, sa elaboreze normele tehnice, standardele si regulamentele de aplicare privind:

calitatea aerului in functie de factorii poluanti din atmosfera;

emisiile de poluanti atmosferici pentru surse fixe si mobile, precum si conditiile de restrictie sau de interdictie pentru utilizarea, inclusiv pentru substantele  care afecteaza stratul de ozon;

calitatea combustibililor si carburantilor, precum si reglementarile privind vanzarea- cumpararea si transportul acestora;

pragul fonic si reglementari pentru limitarea zgomotelor;

supravegherea calitatii aerului, proceduri de prelevare si analiza, amplasarea punctelor si instrumentelor pentru probare ssi analiza, frecventa masuratorilor;

identificarea, supravegherea si controlul agentilor economici a caror activitate este generatoare de risc potential si/sau poluare atmosferica;

sistemul de notificare rapida, in caz de poluare acuta a atmosferei cu efecte transfrontiera, a autoritatilor desemnate cu aplicarea Conventiei privind efectele transfrontiera ale accidentelor industriale.

In scopul asigurarii aplicarii prevederilor legale privind protectia atmosferei, ministerul de resort are ca principale atributii:

constatarea aparitiei episoadelor de poluare a atmosferei si, atunci cand este cazul, alertarea organelor competente si/sau emiterea prognozelor si a masurilor care se impun in legatura cu acestea:

dispunerea incetarii temporare sau definitive a activitatilor generatoare de poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare;

solicitarea masurilor tehnologice, aplicarea restrictiilor si a interdictiilor menite a preveni, limita sau elimina emisiile de poluanti;

aplicarea sanctiunilor prevazute de lege pentru cazul nerespectarii masurilor dispuse.

B. Persoanelor fizice si juridice le revin potrivit legii urmatoarele obligatii in domeniul protectiei atmosferei:

sa respecte toate reglementarile privind protectia aerului, adoptand masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;

sa doneze instalatii tehnologice, care reprezinta surse de poluare, cu sisteme de monitorizare, sa sigure corecta lor folosire numai cu personal calificat si sa furnizeze la cerere sau potrivit programului toate datele necesare;

sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii  emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise;

sa asigure, la cererea autoritatilor pentru protectia mediului, diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;

sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, sa verifice eficienta acestora si sa puna in exploatare numai pe cele care nu depasesc pragul fonic admis.

In sfarsit proprietarii si orice alti detinatori legali de teren au obligatia legala de a intretine si extinde perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana.[14]

C. Dispozitiile normative cuprinse in Legea privind protectia mediului referitoare la protectia atmosferei au dupa parerea noastra un prea inalt grad de generalitate, motiv pentru care ele nu pot asigura, cu eficienta, protejarea acestui deosebit de important element natural al mediului. Este adevarat insa ca prin art. 88 din Legea nr.137/1995 s-a prevazut dezvoltarea si concretizarea reglementarilor legale si din acest domeniu in perioada imediat urmatoare momentului in care legea cadru a fost adoptata. Cu toate acestea se impun doua precizari: pana la data cand vor fi adoptate noile reglementari care sa vizeze direct si cu impactul corespunzator realitatii social - economice, este necesar ca toate autoritatile de mediu, sub conducerea si coordonarea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, sa urmareasca si sa supravegheze cu atenttie sursele de poluare a aerului, sa faca propuneri legiuitorului in scopul cuprinderii in noile acte normative complementare destinate protectiei atmosferei cvasi- totalitatea situatiilor ce pot fi rezolvate prin imperativul prevederilor legale ; odata adoptate reglementarile legale concrete, este necesar a se asigura aplicarea intocmai a dispozitiilor normative pentru ca protectia atmosferei sa fie riguros asigurata. Numai astfel legislatia consacrata protectiei mediului, in general si protectiei atmosferei, in special, va putea avea finalitatea dorita, aceea a unirii eforturilor tuturor statelor lumii pentru asigurarea unui aer corespunzator desfasurarii normale a vietii pe Pamant.