Protectia juridica a atmosferei

PROTECTIA JURIDICA A ATMOSFEREI

Conceptul de "atmosfera" si necesitatea protejarii ei. Notiunea de poluare a aerului

Legea nr.137/1995 defineste (in anexa 1) atmosfera ca fiind stratul de aer din jurul Pamantului, respectiv "masa de aer ce inconjoara suprafata terestra, incluzand si stratul de ozon". Aerul este un element natural important al mediului, indispensabil vietii si sanatatii oamenilor, faunei si florei, ce trebuie protejat prin toate mijloacele, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ.

Atmosfera este considerata un mediu de tranzit pentru poluanti, dar un mediu in care se propaga cel mai repede si parcurg distante mult mai mari decat in alte medii.

Poluarea aerului nu cunoaste frontiere nationale, ea este un fenomen transfrontalier ce constituie in prezent o problema globala, fapt ce impune o cooperare internationala dar si o reglementare la nivel mondial adecvata si eficienta, de natura sa previna poluarea atmosferica prin actiuni asupra stabilirii surselor de poluare, prin masuri impuse tuturor utilizatorilor aerului.

Poluarea aerului datorata cresterii concentratiei unor constituienti normali ai atmosferei sau unor compusi straini (elemente radioactive, etc.), impune perfectionarea regimului juridic de protejare a acestuia prin elaborarea de reglementari in materie.

Atmosfera este poluata ori de cate ori sunt alterate calitatile sale naturale sau compozitia sa, prin depasirea unui prag de calitate a aerului, care devine periculos pentru mediu si pentru oameni.

In documentele elaborate de Consiliul Europei se considera ca, poluarea atmosferica este generata de prezenta unor substante straine sau de variatiile acestora in compozitia aerului si care provoaca efecte daunatoare.

Reprezentand un fenomen prin excelenta transfrontalier si international cu implicatii indeosebi regionale, poluarea aerului reclama, in vederea combaterii si diminuarii sale, o cooperare riguroasa intre tarile continentului nostru, insotita de mijloace si instrumente juridice adecvate.

Conventia privind poluarea atmosferica transfrontaliera de la Geneva, din 1979, definea poluarea atmosferica ca fiind introducerea in atmosfera de catre om, direct sau indirect, de substante sau energie cu actiune nociva de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa prejudicieze resursele biologice si ecosistemele, sa deterioreze bunurile materiale, valorile de agrement sau alte utilizari legitime ale mediului.

Poluarea transfrontaliera pe distante lungi este acea poluare a carei sursa fizica este cuprinsa (total sau partial) in zona de jurisdictie nationala a unui stat si care poate produce efecte daunatoare intr-o zona supusa jurisdictiei nationale a altui stat, la o distanta de la care nu este in general posibil sa se distinga contributia surselor de poluare.[1]

2. Protectia juridica a atmosferei pe plan intern

Legea nr.137/1995, republicata, si modificata prin Legea nr.294 pentru aprobarea O.U.G. nr.91/2002, stabileste scopul protectiei atmosferice si prevede in acest sens la art. 42 ca "prin protectia atmosferei se urmareste prevenirea, limitarea deteriorarii si ameliorarea calitatii acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si a bunurilor materiale".

Ordonanta de Urgenta nr. 243/2000 privind protectia atmosferei, stabileste ca, prin reglementarea activitatilor cu impact asupra calitatii atmosferei dar si printr-o strategie nationala corespunzatoare in domeniu, se urmareste asigurarea dreptului fiecarei persoane la un mediu de calitate.

Principalele obiective ale strategiei nationale in domeniu sunt:

a)     mentinerea calitatii aerului, acolo unde acesta este corespunzator din punct de vedere calitativ;

b)     imbunatatirea calitatii aerului in zonele in care este deteriorat;

c)     adoptarea de masuri corespunzatoare pentru limitarea si eliminarea efectelor poluarii transfrontaliere;

d)     indeplinirea obligatiilor asumate prin acorduri si tratate internationale;

e)     cooperarea internationala in materie.

Atributii si raspunderi in domeniul protectiei atmosferei revin deopotriva autoritatilor statului si persoanelor fizice si juridice. Statul roman elaboreaza si conduce politica nationala de protectie a atmosferei, urmarind realizarea urmatoarelor obiective:

a)     introducerea de tehnici si tehnologii corespunzatoare pentru retinerea poluantilor la sursa si pentru reducerea emisiilor de poluanti;

b)     gestionarea aerului in sensul asigurarii unei calitati corespunzatoare pentru securitatea sanatatii umane, animale si vegetale;

c)     modernizarea si perfectionarea continua a sistemului national de evaluare integrata a calitatii aerului.

Autoritatea centrala pentru protectia mediului are obligatia sa elaboreze norme tehnice, standarde, programe si reguli privind calitatea aerului, emisiile de poluanti in aer, pragul fonic, calitatea combustibililor, supravegherea calitatii aerului prin proceduri de prelevare si analiza, identificarea, si controlul agentilor economici ce desfasoara activitati de risc potential sau poluare, sistemul de notificare rapida in caz de poluare acuta cu efecte transfrontaliere.

Autoritatea centrala pentru protectia mediului elaboreaza si promoveaza strategia nationala si planul national de actiune in domeniul protectiei atmosferei. De asemenea, elaboreaza, avizeaza, promoveaza si aproba actele normative si masurile necesare aplicarii prevederilor din conventiile internationale in materie, la care tara noastra este parte. Aceasta institutie poate, conform legii, sa dispuna incetarea temporara sau definitiva a activitatilor poluante, sa aplice restrictii si interdictii in scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti si sa aplice sanctiunile ce se impun.

Mentionam ca, alaturi de Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, Ordonanta de Urgenta nr. 243 privind protectia atmosferei stabileste atributii si responsabilitati si in sarcina altor autoritati publice centrale cum ar fi: Autoritatea publica centrala pentru sanatate (art.9), Autoritatea publica centrala pentru transport (art.10), Autoritatea publica centrala pentru industrie si Autoritatea publica centrala pentru comert (art.11), Autoritatea publica centrala pentru agricultura si alimentatie (art.12), Autoritatea publica centrala pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului (art.13), Autoritatea publica centrala pentru coordonarea administratiei publice locale (art.14).

Atributii si responsabilitati in scopul protectiei atmosferei sunt stabilite si in sarcina autoritatilor publice teritoriale, a primariilor si consiliilor locale. Persoanele fizice si juridice au stabilite o serie de obligatii:

a)     sa respecte normele juridice de protectie a atmosferei;

b)     sa solicite si sa obtina autorizatii sau/si acorduri de mediu;

c)     sa doteze instalatiile tehnologice poluante cu sisteme de monitorizare;

d)     sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor poluante;

e)     sa diminueze sau sa inceteze activitatile generatoare de poluare;

f)      sa ia masuri de protectie fonica;

g)     sa intretina si sa extinda, spatiile verzi in scopul imbunatatirii calitatii de regenerare a atmosferei.

Legea mediului, republicata in 2000, modificata si completata, stabileste obligatii si in sarcina autoritatilor vamale, respectiv, de a nu permite intrarea sau iesirea din tara a surselor mobile poluante.

In scopul protectiei calitative a aerului se impune evaluarea calitatii aerului inconjurator pentru toate zonele aglomerate si informarea publica privind calitatea sa, precum si monitorizarea integrata a calitatii aerului si a nivelului emisiilor si controlul surselor fixe, mobile si difuze de emisii de poluanti.[2]