Raspunderea juridica complexa in domeniul protectiei mediului

RASPUNDEREA JURIDICA COMPLEXA IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI

Notiunea de raspundere juridica isi are originea in latinescul respondere, care inseamna a raspunde, a plati, a achita, a satisface o persoana sau a indeplini o obligatie. In sens juridic ea sugereaza ideea de sanctiune, de reparatie sau de responsabilitate si este intalnita in toate ramurile de drept. Raspunderea juridica da expresie unui raport social din punct de vedere juridic, in baza caruia o persoana se afla intr-o relatie de obligatie fata de o alta persoana careia ii datoreaza satisfactie sau repararea unui prejudiciu pe care i l-a cauzat. Orice fapta a omului, care produce altuia prejudiciu, il obliga pe acela din a carui greseala s-a realizat sa repare prejudiciul. Iar in lumina articolelor 998, 999 din Codul civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si pentru acela pe care l-a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa .

Eficienta aplicarii normelor de drept privind protectia mediului este asigurata de functionarea sistemului raspunderii juridice complexe al dreptului mediului. Incalcarea dispozitiilor O.G. nr. 195/2005 atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala dupa caz. Din aceasta formulare rezulta ca, daca reglementarile speciale nu dispun altfel, se aplica regimul juridic general stabilit in Codul civil, pentru raspunderea civila delictuala, prin Legea nr. 32/1968, pentru raspunderea contraventionala si in Codul penal, pentru raspunderea penala.

Este locul sa precizam aici ca, din contextul Legii-cadru a Protectiei mediului, reiese ca ea urmareste instituirea unei raspunderi juridice complexe sau speciale in domeniul protectiei mediului. Aceasta raspundere juridica in domeniul dreptului mediului va avea particularitati si dimensiuni proprii, specifice vatamarilor aduse mediului, si, in viitor, va fi, probabil, reglementata prin acte normative adecvate. Intentia legiuitorului de a institui un regim aparte raspunderii juridice in domeniul protectiei mediului rezulta si din modul in care sunt dispuse, in structura legii-cadru actualele prevederi privind raspunderea ca si din art. 95, alin, 3, care precizeaza ca prevenirea si repararea prejudiciului se realizeaza conform respectivei Ordonante de Urgenta si reglementarilor specifice. Pana la aparitia noilor reglementari, opereaza raspunderea civila, contraventionala sau penala precum si o serie de sanctiuni specifice dreptului mediului, pe care le vom analiza in continuare.

1. Raspunderea civila in dreptul mediului.

1.1. Conditii de angajare a raspunderii civile

Pentru a fi angajata raspunderea civila delictuala - atat in cazul raspunderii pentru fapta proprie, cat si in cel al raspunderii pentru fapta altuia sau al prejudiciilor cauzate de lucruri sau animale - se cere intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) sa se fi savarsit o fapta ilicita;

b) sa existe un prejudiciu;

c) sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;

d) culpa autorului faptei ilicite;

e) sa existe capacitatea delictuala a autorului, la momentul savarsirii faptei.

a) Fapta ilicita

Termenul de "fapta" desemneaza - stricto-sensu - o conduita, o manifestare perceptibila simturilor noastre, respectiv gandirea exteriorizata (v. art. 998 Cod civil). Lato sensu - alaturi de manifestarea externa a gandirii cuprinde si efectele acesteia care determina modificarea unor raporturi sau situatii juridice existente. Fapta capata caracter ilicit atunci cand, prin actiune sau omisiune, contravine conduitei prescrise de norma de drept, devenind astfel ilicita.

Un alt element esential al raspunderii il constituie existenta unui prejudiciu.

b) Prejudiciul ecologic.

Definirea notiunii de prejudiciu ecologic este deosebit de importanta, deoarece ea conditioneaza intinderea reparatiei si desfasurarea actiunilor de restaurare, si la fel de dificila si complexa, intrucat datorita unitatii si interde­pendentei fenomenelor ecologice, prejudiciul adus unui element natural - apa, aer - influenteaza negativ, sub o forma sau alta, si asupra altor componente ale mediului (sol, flora, sanatate, peisaj etc.) Tocmai datorita acestui caracter indirect si difuz, dauna ecologica este considerata a fi acea vatamare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem si nu permite constituirea unui drept la reparatie. Calitatea mediului este un element al patrimoniului iar repararea prejudiciului trece prin reconstructia acestuia.

In literatura de specialitate sunt deosebit de interesante, opiniile privind natura si intinderea prejudiciului ecologic. In primul rand se cere clarificat cine anume suporta dauna: omul sau mediul sau. In primul caz, dauna ecologica este cea cauzata persoanelor si bunurilor de catre mediul in care traiesc . Cu alte cuvinte, in acest caz mediul - care poate cauza prejudicii din cauza unei poluari a aerului, apei, solului etc. - este considerat ca fiind cauza si nicidecum victima daunelor.

In cel de-al doilea caz, se considera dauna ecologica orice poluare rezultata dintr-o activitate umana care altereaza factorii naturali ai mediului. Intr-o asemenea viziune victime sunt nu numai cei care sufera un prejudiciu direct (in privinta bunurilor sau a persoanelor) ci si ansamblul colectivitatii care are interesul de a salva patrimoniul ecologic.

In realitate, in cele mai multe cazuri dauna poluarii este suportata atat de individ sau mediul sau cat si de mediul natural in calitate de patrimoniu colectiv (de res communis). Tocmai de aceea, intr-o conceptie moderna, se recunoaste fiecarui individ un drept subiectiv la mediu - in sens de res communis - si, drept consecinta, orice poluare reprezinta o incalcare a acestui drept si constituie, o culpa. Deci, prin ricoseu, orice poluare a elementelor naturii reprezinta in final si o lezare a unui interes uman.

Teoria si practica insa vor trebui sa precizeze mai exact nu numai notiunea de "daune ecologice", dar si pe aceea a "intinderii" sale. (La o astfel de abordare, nu trebuie scapat din vedere ca "dauna" este de fapt o categorie juridica si nu economica). Cum bine stim, pentru a angaja o actiune in repararea prejudiciului, acesta trebuie sa fie cert, direct, actual si personal, iar elementul nociv excesiv. Cerinte deosebit de complexe, chiar daca in rationamentul nostru avem in vedere doar doua elemente:

- faptul ca orice activitate umana antreneaza efecte asupra mediului, caz in care trebuie sa stabilim un prag legal, a carui depasire deschide dreptul la reparatie (cand este atins un drept sau cel putin un interes legitim) si

- faptul ca prejudiciile ecologice sunt prejudicii difuze in manifestarea lor si de multe ori chiar cu consecinte prejudiciabile ireversibile (problema repararii unei daune viitoare).

Atunci cum vom evalua prejudiciul ecologic? Ce metode vom aplica? Oare viata, natura sau un prejudiciu cu caracter ireversibil pot fi evaluate conform cerintelor care sa ne permita sa angajam raspunderea juridica complexa?! Jurisprudenta ne arata ca dreptul are aceasta capacitate de a raspunde la astfel de intrebari. In acest sens este citata afacerea Zoe Colocotroni, din 1980, cand justitia americana a retinut urmatoarele metode de evaluare:

- calcularea valorii de inlocuire a organismelor marine distruse;

- evaluarea costului de refacere a starii initiale;

- efectuarea unei evaluari forfetare;

- evaluarea costului compensatiei prin restaurarea unei suprafete de marime echivalenta in vecinatatea zonei poluate.

Deci, aplicand aceste metode, se poate face o evaluare monetara in cazul prejudiciilor produse integritatii persoanei, bunurilor private sau activitatii comerciale. In unele cazuri se au in vedere, partial, si daunele cauzate bunurilor aflate in afara circuitului civil prin convenirea atingerilor pe care acestea le sufera in pagube cauzate activitatilor economice. In completarea acestor metode se recurge, din ce in ce mai des, la modalitati de asigurare si, implicit, la evaluarea negociata a pagubelor.

c) Sarcina dovezii revine celui care solicita despagubirea. Cel ce pretinde sa fie despagubit va trebui sa dovedeasca atat existenta si intinderea pagubei, cat si legatura de cauzalitate intre act si paguba. Cunostintele stiintifice insa, la ora actuala, nu permit in toate cazurile stabilirea legaturii de cauzalitate intre o anumita activitate de poluare si prejudiciul dat. Tocmai de aceea, in cazul daunelor ecologice, se face derogare de la regulile clasice ale codului civil si se admite si prezumtia probabilitatii legaturii de cauzalitate (v. Principiul Precautiei). De retinut ca, pluralitatea autorilor unui prejudiciu ecologic nu impiedica de a cere reparatia integrala unuia singur dintre ei. Culpa victimei insa constituie o cauza de exonerare a raspunderii juridice a poluatorului.

1.1.1 Problema repararii in natura a prejudiciului ecologic.

Este stiut ca orice victima are dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit: pentru trecut o indemnizare, iar pentru viitor - incetarea pagubei. O reparatie efectiva insa impune o reparare atat in natura cat si o reparare pecuniara. Fireste, in cazul prejudiciului ecologic, ideala ar fi repararea in natura. Datorita distrugerii fizice insa, readucerea in starea anterioara nu este intotdeauna posibila si deci dauna va fi ireversibila. In acest caz, singurul mod de reparare, ramane, reparatia prin echivalent (ex. constituirea unui fond de reconstructie ecologica). In absenta unei reglementari de aceasta natura, aprecierea apartine instantelor judecatoresti. Reparatia in natura este, de multe ori, complexa iar reglementarile actuale nu stabilesc modalitatile de refacere a mediului, din care cauza, din pacate, instantele judecatoresti, prefera varianta de indemnizare care este arbitrara si uneori imposibila. Arbitrara de ex. Deoarece nu se poate aprecia care este valoarea unui peisaj distrus, imposibila cand repararea in natura nu depinde decat de natura insasi (sa nu uitam ca prin actiuni pozitive natura poate fi ajutata sa se refaca). Apoi in cazul prejudiciului ecologic care nu afecteaza fiinta umana, nici patrimoniul personal al individului ci numai mediul natural cine anume este abilitat sa primeasca indemnizarea? Guvernul, organul local, una din organizatiile neguvernamentale etc.? Credem ca de aceste aspecte va trebui sa se ocupe viitoarea lege speciala privind raspunderea pentru prejudiciile aduse mediului. Pana la aparitia acestor reglementari speciale rezolvarea nenumaratelor aspecte ale raspunderii civile complexe raman la aprecierea instantelor judecatoresti.

d) Culpa autorului faptei ilicite.

1.1.2. Raspunderea pentru culpa.

Asa cum am mai spus, pentru a putea fi angajata raspunderea civila, conf. art. 988 din Codul civil, este necesara stabilirea culpei autorului faptei care rezida intr-o actiune sau omisiune a subiectilor de drept. In materie de raspundere pentru pagubele mediului, simpla nerespectare a unor dispozitii legale constituie o culpa care angajeaza raspunderea autorului sau. Este insa posibil sa existe culpa si in cazul cand poluatorul a respectat reglementarile, dar prin culpa sa - neglijenta ori imprudenta - a cauzat o paguba care trebuie reparata. In toate aceste cazuri fundamentul raspunderii civile este unul subiectiv - adica o actiune ori o emisiune a subiectului de drept caruia, printr-o norma speciala de protectia mediului, i s-a impus o anumita obligatie legala pe care el a incalcat-o. In practica, in materie ecologica, se admite si raspunderea obiectiva, in cazul viciului ascuns al lucrului - ex. unui mijloc de productie in cazul unor instalatii speciale - in baza art. 1000 alin. 1, Cod civil.

1.1.3. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor.

Raspunderea comitentului este fundamentata pe ideea de garantie, pornind de la ideea ca, prin art. 1000 alin. 3, Cod civil, se instituie o garantie a comitentului, in solidar cu prepusul, fata de victima prejudiciului, garantie care este menita sa ofere victimei posibilitatea de a fi despagubita. Alin. 3, art. 1000, Cod civil ii declara raspunzatori pe "stapani si comitenti, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat". Literatura juridica mai noua, dar si practica instantelor tinde sa admita ca raspunderea comitentului instituita de art. 1000 alin. 3 este un caz special de raspundere fara culpa, in care se poate deslusi, cu un nou continut social-economic, ideea de risc. In aceasta conceptie, comitentul care are folosul eventual al activitatii prepusului, ar trebui sa suporte si sarcinile acestei activitati. Intr-adevar, comitentul, intrebuintand prepusi, isi sporeste campul activitatii si astfel introduce in societate o primejdie sporita de pagubire. Este, de fapt, riscul de activitate pe care comitentul trebuie sa il suporte, caci paguba a fost cauzata de aceasta extindere, prin prepusi, a propriei activitati. Aceasta viziune se adapteaza cel mai bine particularitatilor raspunderii pentru daune ecologice, in conditiile in care, practic orice activitati umane (si, mai ales, cele de natura economica) tind sa prezinte un anumit risc pentru calitatea mediului.

1.1.4. Problema abuzului de drept in domeniul ecologic.

Drepturile sunt recunoscute de societate pentru a permite titularului sa tinda spre anumite finalitati, sa-si satisfaca anumite interese particulare, insa cu grija de a nu-i vatama pe ceilalti si cu respectarea intereselor generale.

Cu alte cuvinte dreptul subiectiv trebuie exercitat numai in scopul in vederea caruia legea recunoaste un asemenea drept. Altfel, titularul dreptului nu uzeaza, ci abuzeaza de dreptul sau, iar in acest caz el nu mai poate cere ocrotirea legii, ale carei asprimi nu pot fi puse in serviciul abuzului, adica al ilicitului. Din aceasta perspectiva trebuie sa analizam exercitarea dreptului in domeniul dreptului mediului, ramura in care, aproape in fiecare act normativ, se subliniaza interesul major pentru folosirea rationala si gospodarirea judicioasa a factorilor naturali.

In exercitarea drepturilor privind mediul trebuie sa se porneasca de la anticiparea consecintelor (v. principiul precautiei) posibile asupra starii naturale a mediului, de la folosirea rationala si gospodarirea judicioasa a factorilor de mediu. In situatia in care un act a fost savarsit de catre titular in limitele exprimate mai sus, suntem in prezenta unui act de exercitiu al acestui drept. Daca insa incalca limitele interne ale dreptului subiectiv, nesocotind scopul social-economic in vederea caruia legea recunoaste acest drept, suntem in prezenta unui act de exercitiu abuziv al unui drept, fiindca depaseste limitele teleologice (interne, subiective) ale acelui drept subiectiv. Spre pilda proprietarul este in limitele dreptului sau de proprietate, ridicand pe propriul sau teren o fabrica. Daca insa aceasta fabrica polueaza vecinii, suntem in prezenta unui act de exercitiu abuziv, al unui abuz de drept, fiindca exercitiul dreptului subiectiv a depasit limitele interne ale acestuia. In acest caz, imprejurarea ca fapta pagubitoare a fost savarsita in exercitiul unui drept inceteaza sa fie un scut impotriva ilicitului. Exercitiul unui drept nu mai justifica fapta pagubitoare fiindca actul de exercitiu constituie un abuz. Chiar daca fapta nu este savarsita cu intentia de a aduce prejudicii - in cazul nostru - calitatii factorilor de mediu, dar reprezinta o exercitare a drepturilor subiective in conditii necorespunzatoare de prudenta si diligenta si determina efecte negative asupra starii naturale a mediului, ea reprezinta o abatere de la cerintele social-economice de ocrotire a acestuia si ca atare, trebuie sa antreneze raspunderea culpabililor. In consecinta, in conditiile in care protectia naturii reprezinta o problema de interes general, iar sursele de poluare a mediului ambiant se inmultesc, trebuie folosite toate caile legale de protectie, inclusiv reprimarea abuzului de drept. Pentru a intelege mai bine exemplificam cu alte cateva situatii de abuz de drept, astfel:

- proprietarul unui teren agricol, in dorinta obtinerii unui profit rapid ori din nestiinta foloseste in cantitati excesive pesticide si alte substante chimice (ingrasaminte cu suprafosfati sau azot) care duc la infestarea apelor subterane, ori afecteaza alti factori de mediu producand mari prejudicii in zona;

- acelasi proprietar aplica nerational irigatiile, ceea ce poate duce la deteriorarea mediului prin asa numita inlantuire secundara;

- exploatarea intensiva, chiar pe baza unor drepturi recunoscute sa zicem a unei zone turistice s.a.m.d.

1.1.5. Raporturile de vecinatate.

Vecinii sunt obligati sa nu-si pricinuiasca unii altora neajunsuri care exced neajunsurile ce decurg normal din vecinatate. Insa, atunci cand exercitarea unui drept este un izvor de neajunsuri pentru vecini, prin aceea ca introduce in bunul acestora mirosuri, fumuri, trepidatii, zgomote, unde electrice si alte asemenea, cu toate ca putea sa evite atare neajunsuri prin luarea unor masuri de protectie, pe care insa nu le-a luat, ne aflam ca si in celelalte cazuri in fata abuzului de drepturi. Si in acest caz, actul de exercitiu este ilicit fiind savarsit cu greseala - intentionala sau neintentionala. Intrucat exista raport de cauzalitate si aproape intotdeauna prejudiciul patrimonial pricinuit fie persoanelor - scaderea puterii de munca, prin crearea unor conditii de viata neigenice -, fie bunurilor - scaderea valorii lor reale sau deteriorarea lor - toate cerintele raspunderii civile delictuale fiind intrunite, reparatiunea cu acest titlu va fi datorata vecinilor prejudiciati. Aici insa se cuvine a face o precizare: in cazul abuzului de drept, daca nu se dovedeste intentia sau culpa, nici o raspundere nu poate lua nastere, iar in cazul raporturilor intre vecini lipsa elementului subiectiv nu impiedica nasterea unei obligatii de garantie, sub forma unei raspunderi civile bazate numai pe cauzalitate, raspundere asemanatoare cu cea pentru fapta lucrurilor - Raspunderea pentru tulburarile (anormale) de vecinatate. De precizat ca, conceptul de vecinatate in dreptul mediului, dobandeste noi dimensiuni intrucat, datorita interdependentelor ce caracterizeaza mediul ambiant, poluarea afecteaza nu numai interesele vecinilor (ipotetici) dar se raporteaza ireversibil si asupra patrimoniului natural colectiv.

Tocmai de aceea, din ce in ce mai des "dreptul la despagubire isi gaseste fundamentul juridic nu in conduita autorului daunei, ci in dreptul fiecaruia de a nu fi privat, in tot sau in parte, de valoarea unui bun ori a unei situatii si de avantajele trase de aici. Astfel, se fundamenteaza dreptul de a pastra in patrimoniul sau bogatia mediului acestuia".

1.1.6. Raspunderea pentru fapta lucrului.

Prin art. 1000 alin. 1, Cod civil se prevede ca suntem, de asemenea, responsabili de prejudiciul cauzat de lucrarile ce sunt sub paza noastra. Aceasta raspundere intervine atunci cand un lucru este la originea unui prejudiciu si responsabilul raspunde ca si cand ar fi fost consecinta propriei sale culpe. In practica, acest fundament al raspunderii este invocat, mai ales, in cazul pagubelor produse prin poluari accidentale si fireste numai atunci cand prejudiciul rezultat nu se poate identifica printr-o incalcare a dispozitiilor din O.G. nr. 195/2005. Dispozitiile art. 1000 alin. 1, pot fi deci aplicate numai cand nu se poate aplica regimul special al raspunderii pentru prejudiciul produs mediului, instituit de sus numita Lege a protectiei mediului.

1.1.7. Raspunderea civila obiectiva.

Aceasta raspundere obiectiva este fondata pe ideea de risc potrivit careia orice activitate urmareste un profit si creeaza, pentru altul, un risc si, de aceea, este just ca orice prejudiciu pe care il provoaca sa fie reparat, fara a fi necesar a se dovedi o atitudine culpabila. Poluarea mediului, prin prejudiciile cauzate, producerea de efecte in lant, urgenta repararii lor, dificultatea repararii lor in natura, introduce in viata sociala, si chiar pentru existenta speciei umane, un izvor de primejdii deosebit de grave. Iata de ce raspunderea pentru riscul creat fata de mediul si echilibrul ecologic se potriveste mai bine materiei noastre, motiv pentru care a devenit de fapt o forma de manifestare specifica a raspunderii civile in dreptul mediului. In raport cu raspunderea bazata pe culpa, raspunderea civila pentru risc prezinta o serie de avantaje si corespunde mai bine protectiei mediului. Printre aceste avantaje amintim:

- indemnizarea victimei - va avea loc intotdeauna (in cazul raspunderii pentru culpa sunt cazuri cand nu se poate antrena raspunderea si astfel nici repara prejudiciul). Cazurile de exonerare de raspundere sunt reglementate restrictiv la forta majora si aceasta numai in anumite conditii;

- asigura o reparare completa, eficienta si oportuna, pe cat posibil in natura, a oricarui prejudiciu adus mediului ambiant, chiar si in acele situatii in care stabilirea exacta a autorului prejudiciului este imposibila;

- stimuleaza o atitudine diligenta, prudenta, de folosire rationala a factorilor de mediu;

- stimuleaza instituirea si perfectionarea unui sistem de asigurari;

- absolva victima prejudiciului ecologic de la sarcina probei culpei poluatorului;

- consacra raspunderea solidara, in cazul pluralitatii autorilor prejudiciilor.

Iata motivele pentru care Legea protectiei mediului consacra raspunderea obiectiva, independenta de culpa si, respectiv, raspunderea solidara in cazul pluralitatii autorilor. Aceasta solutie este o adaptare a institutiei raspunderii civile la specificul domeniului protectiei mediului, in sensul satisfacerii cerintelor principiului fundamental "poluatorul plateste".

1.2. Regimul special al raspunderii instituit prin O.G. 195/2005

Avand in vedere amploarea si complexitatea problemelor privind consecintele negative ale poluarii mediului ambiant, legiuitorul roman, a simtit atat greutatile adoptarii regimului clasic al raspunderii civile, stabilit prin art. 998 si urmatorul din Codul civil, cat si nevoia instituirii unui regim special de raspundere pentru prejudiciile ecologice. Primul pas a fost facut de Constitutia Romaniei din 1991 care, prin art. 41(6), a introdus doua posibile fundamente ale raspunderii in materia pagubelor produse prin poluare si anume:

- nerespectarea de catre proprietar a sarcinilor privind protectia mediului si,

- respectarea obligatiei de asigurare a bunei vecinatati.

Noua lege a protectiei mediului, in art. 5, consfinteste faptul ca "statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, garantand, in acest scop, printre altele, si dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.

Fundamentul raspunderii civile a ramas insa tot cel clasic, fie art. 998 din Codul civil si urmatoarele, fie raspunderea civila obiectiva pentru tulburarile anormale de vecinatate.

Legea protectiei mediului, prin adaptarea institutiei raspunderii civile la specificul raspunderii pentru prejudiciul ecologic si a aplicarii principiului general "poluatorul plateste" in art. 95, statueaza, o cale derogatorie de la dreptul comun in materie de raspundere civila, declarand ca in acest caz raspunderea pentru prejudiciul adus mediului este:

a) obiectiva, independenta de culpa;

b) solidara in cazul pluralitatii autorilor si

c) in mod exceptional, raspunderea poate fi si subiectiva pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate si habitatelor naturale, conform reglementarilor specifice.

In continuare, le vom analiza succint:

a) Instituindu-se raspunderea obiectiva, independent de culpa, se asigura o protectie mai substantiala a victimei prejudiciului intrucat aceasta va trebui sa dovedeasca numai existenta prejudiciului si raportul de cauzalitate intre fapta si paguba. In aceasta situatie dovada existentei culpei nu mai este necesara iar in cazul pluralitatii autorilor raspunderea este solidara (independent de culpa in raport cu victima).

Fiind vorba de o raspundere derogatorie de la dreptul comun, este necesar sa stabilim exact campul sau de aplicare. Art. 95 alin 1, al Legii protectiei mediului se multumeste sa ne indice ca aceasta raspundere speciala, obiectiva si solidara, se aplica in cazul in care se constata un "prejudiciu", termen ce este definit legal, in art.2, pct. 52, ca fiind "efectul cuantificabil in cost, al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanti, activitati daunatoare sau dezastre".

Din aceasta formulare rezulta ca sunt supuse regimului special de raspundere, in primul rand, prejudiciile, avand efect cuantificabil in cost, asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului si apoi cele provocate mediului de poluanti, activitati daunatoare sau dezastre.

Prin "poluant" legea intelege orice substanta sub forma solida, lichida, gazoasa, de vapori sau de energie (radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii) care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale.

Pentru precizarea termenului de "activitati daunatoare" credem ca trebuie sa recurgem la cel de "deteriorare a mediului" care, in intelesul legii, inseamna "alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale si antropice ale mediului, reducerea diversitatii si productivitatii biologice a ecosistemelor naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii cauzate, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului, de supraexploatarea resurselor, de gospodarirea si valorificarea lor deficitara ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului".

Termenul de "dezastru" este definit de Ordonanta nr. 47/1994 privind apararea impotriva dezastrelor in sensul ce urmeaza:

1) fenomene naturale distructive de origine geologica sau meteorologica, ori imbolnavirea unui numar mare de persoane sau animale, produse in mod brusc, ca fenomene de masa (cutremurele, alunecarile si prabusirile de teren, inundatiile si fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile si epizootiile);

2) evenimente deosebite ce apar asupra mediului provocate de accidente (chimice, biologice, nucleare, in subteran, avariile la constructii hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masa si exploziile, accidente majore si avarii pe caile de comunicatii, accidentele majore si avarii mari la retelele de instalatii si telecomunicatii).

b) In conformitate cu art. 95 alin 1 al Legii protectiei mediului, in cazul in care prejudiciul este produs de mai multi autori, raspunderea este solidara. Este vorba de o solidaritate pasiva legala, in sensul ca, in cazul pluralitatii autorilor unui prejudiciu ecologic, coautorii sai raspund solidar si obiectiv in raport cu victima, independent de culpa. Si acest principiu special, derogator de la dreptul comun, are menirea de a contribui la repararea completa, eficienta si oportuna a oricarui prejudiciu adus mediului ambiant. Si de data aceasta, victima va trebui sa dovedeasca existenta prejudiciului si raportul de cauzalitate intre fapta si paguba, fara sa se preocupe de dovedirea culpabilitatii coautorilor, asa cum ar fi cerut art. 1003 din Codul civil: "cand delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt tinute solidar pentru despagubire".

De retinut ca Legea protectiei mediului a instituit aceasta raspundere obiectiva si solidara pentru prejudiciul adus - cu exceptia prejudiciilor cauzate speciilor protejate si habitatelor naturale, cand raspunderea este subiectiva - datorita faptului ca a avut in vedere ca, prin intermediul mediului, sunt afectate dincolo de interese individuale clar identificate (situatie in care se aplica dreptul clasic) si interese colective. Si tocmai pentru a garanta apararea acestui interes general al problemelor ecologice, Legea a stipulat, in art. 20, pct. 6, o procedura civila inedita: dreptul la actiune in justitie, in vederea conservarii mediului, al organizatiilor neguvernamentale care promoveaza protectia mediului, indiferent de cine a suferit prejudiciul. Daca la aceasta mai adaugam si dreptul fiecarei persoane de a se adresa autoritatilor judecatoresti direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului, pentru repararea unui prejudiciu ecologic ne dam seama in ce masura "asemenea dispozitii revolutioneaza reglementarile anterioare in privinta calitatii procesuale (active si pasive) in procesul civil, introducand noi perspective asupra notiunilor de interes si calitate procesuala".

Interesul public general, privind aspecte referitoare la protectia mediului, poate fi aparat de oricine, intrucat protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea atat a autoritatilor administratiei publice centrale si locale cat si a tuturor persoanelor fizice si juridice. Potrivit unei astfel de proceduri, societatile civile - indivizii sau/si organizatiile lor - pot sa valorifice nu numai interesele lor directe, ci si pe cele publice. Numai prin functionarea unui astfel de mecanism poate fi gestionat mediul, din perspectiva unei dezvoltari durabile, in interesul generatiilor viitoare. Acest drept de actiune in justitie, indiferent de cine a suferit prejudiciul - indivizi sau colectivitati -, este asimilat, pe o scara larga, de legislatiile nationale, ceea ce inseamna ca, in acele state, ocrotirea mediului reprezinta un interes social special, "un obiectiv de interes public major" cum il defineste legea romana. Apararea unui astfel de interes social special nu poate fi facuta decat printr-un mecanism special, prin care se recunoaste dreptul la actiune in justitie, pentru prevenirea sau repararea prejudiciului ecologic, alaturi de stat, atat asociatiilor neguvernamentale cat si oricarei persoane fizice care isi vede afectat dreptul sau fundamental la un mediu sanatos si echilibrat ecologic.

2. Raspunderea contraventionala in materie de mediu.

Daca aplicarea raspunderii civile are un caracter reparator, raspunderea contraventionala si cea penala au la baza criteriul "pericolului social" pe care il prezinta o anumita fapta care prejudiciaza valorile sociale speciale pe care le reprezinta protectia si conservarea mediului ambiant. Desi este aplicata pe scara larga in materia dreptului mediului, raspunderea administrativa, pe langa o serie de avantaje - operativitate in procedura de constatare si de aplicare a sanctiunilor contraventionale (sunt executorii) -, prezinta si un dezavantaj semnificativ pentru mediu si anume: cuantumul amenzilor ramane cu mult in urma in raport cu gravitatea faptelor si mai ales a consecintelor negative asupra mediului ambiant. Prin aplicarea amenzilor contraventionale se urmareste, printre altele, si realizarea obligatiilor persoanelor fizice si juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu si de a inlatura urmarile produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plateste". Amenzile incasate in temeiul aplicarii unei legi din domeniul protectiei mediului se fac, 100%, venit la bugetul de stat.

Contraventia constituie fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin acte normative. Ne aflam, deci, in prezenta unei contraventii ori de cate ori vom constata o incalcare cu vinovatie - actiune ori omisiune - a unor reglementari juridice privind protectia mediului. Culpa, deci vinovatia este prezumata in cazul constatarii nerespectarii unor obligatii legale privind ocrotirea si conservarea mediului.

Sanctiunile care se aplica sunt, in primul rand, amenzile, al caror minim si maxim sunt stabilite de acte normative, in functie de gravitatea impactului negativ al faptei si de imprejurarea daca contravenientul este persoana fizica ori juridica.

Legea protectiei mediului consacra o serie de categorii de contraventii, sanctionate cu amenda, indicand expres atat dispozitiile legale incalcate cat si cuantumul amenzii (art. 96). Alte fapte considerate a fi contraventii sunt prevazute de legi speciale.

Reamintim ca subiectul raspunderii contraventionale, in conditiile legii, poate fi orice persoana fizica ori juridica, indiferent de cetatenie sau rezidenta.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se realizeaza de comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu, a Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, de cadre de politie, jandarmi si personalul Apararii Nationale, imputernicit in domeniile sale de activitate, conform atributiilor stabilite prin lege. Constatarea contraventiilor prevazute la art. 96 din O.G. 195/2005 se realizeaza si de personalul structurilor de administrare si custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate.

Actele de constatare a contraventiilor intocmite de agentii constatatori sunt acte procedurale, potrivit reglementarilor legale, cu toate efectele prevazute de legislatia in vigoare.

3. Raspunderea penala in materie de mediu.

Avand in vedere caracteristicile protectiei mediului si conservarii naturii, accentul se pune pe acele mijloace de drept - in special de drept civil - care asigura, in primul rand, prevenirea, conservarea si dupa caz remedierea in natura a mediului ambiant iar subsidiar si in ultima instanta sunt aplicate masurile represive ale dreptului penal. Desi se afla inca la inceput de drum, putem constata faptul ca se afirma, deja, o legislatie penala speciala, avand ca obiect ocrotirea mediului, si care a formulat un grup special de infractiuni.

Faptele penale care constituie infractiuni sunt prevazute de art. 98 din Legea protectiei mediului, care enumera un numar de 21 de infractiuni. Pentru a fi calificate ca atare, acestea trebuie sa fie savarsite cu vinovatie si sa reprezinte un pericol social deosebit, de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala. Aplicarea reglementarilor penale, ca si a celor civile, intampina o serie de greutati atat de natura conceptuala cat si de natura tehnica propriu-zisa. Astfel, si in cazul raspunderii penale (ca si in ceea civila) este necesar sa distingem intre prejudiciul adus integritatii si intereselor personale, prin intermediul mediului natural, si vatamarea cauzata mediului in sine, independent de orice interes uman (problema daca mediul in sine poate deveni subiect de drept). Apoi, particularitatile infractiunilor ecologice redeschid mult disputata problema daca, langa subiectul activ principal (autorul) persoana fizica, poate fi alaturata si persoana juridica ca subiect al raspunderii penale (asa cum este in sistemul de commun law). Se pare ca spre aceasta ultima varianta se indreapta Comunitatea Europeana. Problema este extrem de delicata, motiv pentru care Curtea de Justitie a Comunitati Europene a statuat, prin Decizia sa din 2 octombrie 1991, ca dreptul comunitar "nu obliga un stat membru la introducerea in dreptul sau national a responsabilitatii penale a persoanelor juridice". Dar, printr-o interpretare "per a contrario" a deciziei citate, suntem invitati sa consacram, de buna voie, principiul raspunderii penale a persoanelor juridice.

Ecologizarea dreptului penal va consacra, alaturi de aceasta solutie, si altele mai noi pentru a contribui efectiv la protectia mediului. Pana atunci insa, conform art. 99 al Legii protectiei mediului, constatarea si cercetarea infractiunilor se fac din oficiu, de catre organele de urmarire penala, conform competentei legale.

Descoperirea si stabilirea, in exercitarea atributiilor prevazute de lege, de catre comisarii Garzii Nationale de mediu, Comisiei nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, jandarmi si personalul imputernicit din cadrul Ministerului Apararii nationale a savarsirii oricareia dintre infractiunile prevazute in art. 98 din O.G. 195/2005, se aduce de indata la cunostinta organului de urmarire penala competent potrivit legii de procedura penala.

Raspunderea penala nu exclude raspunderea civila, dupa cum nici raspunderea civila nu o exclude pe cea penala; cele doua raspunderi pot actiona concomitent. Acest cumul al celor doua raspunderi este posibil datorita unei prime deosebiri existente intre raspunderea civila si cea penala; raspunderea civila se intemeiaza pe ideea raspunderii pentru un prejudiciu adus unui anumit subiect de drept, iar raspunderea penala se intemeiaza pe ideea pedepsirii celui ce a savarsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind o infractiune.

Raspunderea penala este intemeiata pe principiul legalitatii incriminarii, pentru acele fapte care sunt expres prevazute ca fiind infractiuni. De retinut ca tentativa se pedepseste.

Printre cele 21 de infractiuni prevazute in art. 98 al O.G. 195/2005 se numara:

(1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda penala de la 55000 lei (RON) la 60000 lei (RON), urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:

- arderea miristilor, stufului, tufarisurilor si vegetatiei ierboase din ariile protejate si de pe terenurile supuse refacerii ecologice;

- poluarea accidentala datorita nesupravegherii executarii lucrarilor noi, functionarii instalatiilor, echipamentelor tehnologice si de tratare si neutralizare, mentionate in prevederile acordului de mediu si/sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu.

(2) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 65000 lei (RON) la 70000 lei (RON), urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:

- poluarea prin evacuarea, cu stiinta, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau substante periculoase;

- nerespectarea restrictiilor sau interdictiilor stabilite pentru protectia apei si a atmosferei, prevazute de actele normative in vigoare;

- folosirea de momeli periculoase si de mijloace electrice pentru omorarea animalelor salbatice si a pestilor, in scopul consumului sau al comercializarii;

- producerea de zgomote peste limitele admise, daca prin aceasta se pune in pericol grav sanatatea umana;

- nerespectarea restrictiilor si a interdictiilor la vanat si pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege si in zonele cu regim de protectie integrala, potrivit reglementarilor specifice;

- continuarea activitatii dupa suspendarea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu;

- nesupravegherea si neasigurarea depozitelor de deseuri si substante periculoase, precum si nerespectarea obligatiei de depozitare a ingrasamintelor chimice si produselor de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri protejate;

- prezentarea, in lucrarile privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilantului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii si informatii false;

- producerea si/sau importul in scopul introducerii pe piata si utilizarea unor substante si preparate periculoase, fara respectarea prevederilor actelor normative in vigoare si introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura in scopul eliminarii acestora;

- importul si exportul unor substante si preparate periculoase interzise sau restrictionate;

- transportul si tranzitul de substante si preparate periculoase, cu incalcarea prevederilor legale in vigoare;

- omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major;

- producerea, livrarea si utilizarea ingrasamintelor chimice si a produselor de protectie a plantelor neautorizate;

- desfasurarea de catre persoanele juridice de activitati cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fara a solicita si obtine acordul de import/export si/sau autorizatiile prevazute de reglementarile specifice;

- cultivarea plantelor superioare modificate genetic de catre persoanele fizice si juridice fara autorizatie din partea autoritatii publice competente pentru agricultura si fara contract cu titularii autorizatiilor de introducere deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic.

(3) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani, urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:

- nerespectarea interdictiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protectie a plantelor sau ingrasaminte chimice;

- provocarea, datorita nesupravegherii surselor de radiatii ionizante, a contaminarii mediului si/sau a expunerii populatiei la radiatii ionizante, omisiunea de a raporta prompt cresterea peste limitele admise a contaminarii mediului, aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident nuclear;

- descarcarea apelor uzate si a deseurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele naturale sau provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.

(4) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani, urmatoarele fapte:

- continuarea activitatii dupa dispunerea incetarii acesteia;

- neluarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au devenit deseuri;

- refuzul interventiei in cazul poluarii accidentale a apelor si a zonelor de coasta;

- refuzul controlului, la introducerea si scoaterea din tara a substantelor si preparatelor periculoase precum si introducerea in tara a culturilor de microorganisme, plante si animale vii din flora si fauna salbatica, fara acordul eliberat de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

- aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident nuclear;

- provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.

(5) In situatia in care infractiunile pedepsite conform alin. (3) si (4) au pus in pericol sanatatea sau integritatea corporala a unui numar mare de persoane, au avut vreuna dintre urmarile prevazute in art. 182 din Codul penal ori au cauzat o paguba materiala importanta, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar in cazul in care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei nationale, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.