Tratatele internationale - dreptul mediului

Tratatele internationale - dreptul mediului

Pe langa Declaratiile internationale si practica decizionala a instantelor judecatoresti internationale - cutuma internationala si precedentul judiciar - un al treilea izvor principal al dreptului international al mediului il constituie tratatele internationale.

1. Criterii de clasificare a tratatelor internationale:

a) in functie de obiectul reglementarii;

b) in functie de subiectii de drept participanti;

c) in functie de caracterul reglementarii.

a) In functie de obiectul reglementarii deosebim tratate referitoare la :

- mari si oceane

- cursuri de apa internationale

- atmosfera si clima

- protectia solului

- protectia naturii

- protectia resurselor naturale

- poluarea transfrontaliera

- protectia teritoriilor aflate dincolo de jurisdictiile nationale.

- poluarea rezultata in urma unor activitati militare

- productia, transportul, gestionarea depozitarea si neutralizarea deseurilor periculoase.

- prevenirea si combaterea accidentelor ecologice

- raspunderea statelor in cazul unor prejudicii ecologice

- obligatia statelor privind cooperarea in domeniul protectiei mediului

- drepturile unor miscari ecologice si ale societatii civile etc.

b) Daca avem in vedere subiectii de drept participantii si aria de reglementare a tratatelor internationale, putem deosebi:

- tratate internationale globale sau multilaterale (global agreements)

- tratate internationale regionale (regional agreements) si

- tratate bilaterale (bilateral agreements)

Tratatele globale sau multilaterale se adreseaza comunitatii internationale, chiar si atunci cand nu sunt semnate de catre toate statele. Aderarea la ele ramane intotdeauna posibila, ele tinzand spre globalitate. Ca exemplu poate fi amintita Conventia privind exploatarea bogatiilor Antarcticii.

Caracterul conventiilor regionale si bilaterale se poate deduce din denumirea lor.

c) In in functie de caracterul lor, tratatele internationale se clasifica in: tratate deschise si inchise.

Dupa o alta clasificare, putem vorbi de carte, conventii-cadru, intelegeri, procese-verbale etc.

Dreptul international al mediului utilizeaza aproape toate institutiile si tehnicile dreptului international. In multe cazuri, dreptul international al mediului precizeaza si dezvolta principiile de baza ale dreptului international. De pilda, limiteaza principiul suveranitatii statului prin interdictia poluarii transfrontaliere si prin interzicerea prejudicierii mediului. Intr-o alta abordare, extinde responsabilitatile statelor si dincolo de teritoriile aflate sub suveranitatea sau jurisdictia lor, cum se intampla in cazul marii libere, in cosmos etc.

Obligatia statelor privind cooperarea este completata de dreptul international al mediului cu obligatia de informare, consultare si acordare de ajutor.

Stransa legatura intre dreptul international al mediului si drepturile fundamentale ale omului rezulta din dreptul omului la informare in legatura cu starea mediului si schimbarea calitativa a acestuia, din accesul lui liber la autoritati si la instante judecatoresti, din asigurarea participarii lui la luarea deciziilor privind mediul precum si din interzicerea oricarei discriminari in problemele mediului.

Dreptul international al mediului este ramura juridica care se afla in cea mai rapida dezvoltare. Numarul conventiilor globale care consacra principii de baza depaseste, azi, o suta. Aceste principii teoretice sunt realizate in practica de catre conventii internationale regionale si bilaterale. Numarul celor din urma depaseste, azi, 3000. Este deosebit de importanta armonizarea celor trei nivele de reglementare internationala in asa fel incat sa fie posibila "interactiunea", transparenta lor in sensul posibilitatii completarii lor reciproce.

Iata cateva conventii internationale cu caracter global:

- Conventia privind protectia mostenirii culturale si naturale a omenirii (1972)

- Carta mondiala a protectiei naturale (1982)

- Conventia de la Viena privind apararea stratului de ozon (1985)

- Protocolul de la Montreal privind gazele care distrug stratul de ozon (1987)

- Conventia de la Basel, privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si eliminarea acestora (1989).

Conventii internationale regionale sunt, de exemplu:

- Conventia Europei de Nord privind protectia mediului (1974)

- Conventia privind poluarea transfrontaliera a atmosferei la mare distanta (1979)

- Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii (1992).

In cele ce urmeaza vom arunca prezenta pe scurt cateva conventii internationale:

Carta Mondiala a Protectiei Naturii

In preambulul Chartei Mondiale a Protectiei Naturii, semnata in anul 1982, se reaminteste ca viata umanitatii depinde de desfasurarea normala a proceselor naturale, de respectarea biodiversitatii, factori ce sunt amenintati grav tocmai de poluari provocate de activitatea umana. Prin eforturi nationale si prin cooperare internationala trebuie sa se intareasca apararea naturii fata de poluarile de tot felul. Protectia naturii, protectia mediului ambiant si politica economica, in interdependenta lor, trebuie sa asigure dezvoltarea durabila. Toti cei trei factori au nevoie de pace, de securitate si de cooperare intre natiuni.

Omenirea este o parte a naturii, rezultatul desfasurarii netulburate a sistemelor naturale. Acest lucru este valabil de la satisfacerea necesitatilor de energie si pana la alimentatie, pe intreg teritoriul vietii sociale. Civilizatia, cultura si arta omenirii ca si activitatea s-a stiintifica isi au radacinile in natura, forta lor creatoare izvoraste din natura. Perturbarea grava a functionarii naturale a diferitelor ecosisteme poate crea o situatie in care civilizatia se poate prabusi cu propriile sale limite economice, politice si sociale. Un astfel de pericol ne ameninta, indeosebi, in cazul surselor naturale de energie. Tocmai de aceea, omul trebuie sa respecte oranduirea naturala si nu are dreptul sa perturbe procesele si legitatile acesteia.

In toate zonele Terrei - pe uscat, pe mare si in atmosfera - trebuie asigurat echilibrul natural si, in mod special, trebuie protejate formele reprezentative ale diferitelor tipuri de ecosisteme, habitatul speciilor rare.

Omul trebuie sa desfasoare, pe pamant, pe mare si in aer numai acele activitati care nu pericliteaza mediul de viata al altora ori fauna si flora. Necesitatile omenirii trebuie asigurate numai in masura in care nu se aduce atingerea diferitelor ecosisteme. In proiectarea dezvoltarii vietii sociale si economice trebuie avuta in vedere protectia mediului natural. La dezvoltarea economica, la politica demografica, la dezvoltarea calitatii vietii pe termen lung trebuie sa se tina cont de capacitatea de regenerare naturala care, paralel cu dezvoltarea stiintei si tehnicii, poate suferii modificari.

Nu trebuie sa pierdem din vedere caracteristicile biologice si fizice, fertilitatea si frumusetea naturala a Terrei. Trebuie adoptate reglementari care sa asigure, pe termen lung, fertilitatea solului si prevenirea degradarii mediului natural. Sursele neregenerabile de energie vor trebui gestionate cu mare grija. De asemenea, trebuie asigurata regenerarea naturala a celorlalte surse de energie si trebuie sa aparam natura de dezastrele razboaielor.

In aplicarea oricarei tehnologii care are impact asupra naturii trebuie aleasa solutia cea mai buna, cea mai moderna cu cel mai mic risc. Printr-un control permanent trebuie prevenit orice pericol privind mediul iar activitatile de degradare a mediului trebuie combatute prin aplicarea la timp a unor reglementari adecvate.

Activitatile cu risc major asupra naturii trebuie supuse studiului de impact iar, in cazul in care instrumentul potrivit si sigur al protectiei mediului nu este cunoscut, proiectul activitatii respective trebuie abandonat. Trebuie sa tindem spre minimizarea efectelor negative asupra naturii. La cultivarea pamantului, la gestionarea padurilor trebuie avute in vedere conditiile naturale date.

Conventia de la Viena privind protectia stratului de ozon (1985)

Conventia de la Viena privind protectia stratului de ozon recomanda luarea unor masuri in interesul apararii sanatatii umane si a mediului natural in fata unor factori care au ca efect modificarea stratului de ozon, in special impotriva acelor activitati umane care determina sau pot determina astfel de efecte. In acest scop, statele semnatare au creat o retea de observare, de cercetare si de schimb de informatii prin care sa cunoasca, sa inteleaga si sa analizeze mai bine acele activitati umane care influenteaza stratul de ozon precum si influenta modificarii stratului de ozon asupra sanatatii oamenilor si asupa mediului.

Totodata, statele s-au obligat sa coopereze si in procesul de legiferare, in armonizarea politicilor de mediu si in actiunile de protectie a mediului. Pe teritoriile aflate sub suveranitatea sau jurisdictia lor statele vor preveni, vor limita, vor reduce si vor opri acele activitati umane care au influenta negativa asupra stratului de ozon.

In cadrul cooperarii vor observa sistematic:

- procesele chimice si fizice care influenteaza stratul de ozon.

- modificarea stratului de ozon si influenta s-a asupra sanatatii omului, in special a celei rezultate de schimbarile radiatiei ultraviolete.

- schimbarile de clima rezultate din modificarea stratului de ozon.

- activitatile, materiile, tehnologiile care influenteaza stratul de ozon.

- materialele si tehnologiile care protejaza stratul de ozon.

Pentru coordonarea cooperarii lor, statele semnatare au creat un Secretariat si au adoptat, alaturi de Conventie, doua anexe. Prima anexa contine o formulare mai ampla, in cadrul Programului de actiune, a obligatiilor statelor, prezentate de noi mai sus, iar Anexa II reglementeaza schimbul de informatii stiintifice, tehnice si juridice.

Conventia a instituit o Conferinta a Partilor, abilitata sa adopte Protocoale operationale.

Prin Protocolul adoptat la Montreal, in 1987, statele participante s-au obligat ca, incepand din 1993, fabricarea si utilizarea substantelor prevazute de Conventie (in special a halonilor) sa fie inghetate la 80 la suta din totalul celor din anul 1986 iar incepand cu 1 iulie 1998 pana in 30 iunie 1999 si in fiecare din urmatoarele 12 luni, utilizarea substantelor prevazute in anexa I a Conventiei sa fie inghetata la jumatatea nivelului utilizat din 1986.

Romania, prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993, a aderat la Conventia privind protectia stratului de ozon din 1985, Protocolul din 1987 si Amendamentul din 1990 iar prin H.G. nr. 243/1995 a fost infiintat Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon.

Conventia protectiei mediului Europei de Nord

Aceasta conventie ar putea constitui un model pentru o cooperare eficienta intre state in domeniul protectiei internationale a mediului. Este un mister de ce acest exemplu, evident pozitiv, nu a fost urmat. Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia au cazut de acord, in 1974, ca subiectii de drept - persoane juridice si fizice - pot valorifica in fata autoritatilor de protectia mediului sau in fata instantelor judecatoresti orice pretentie privind mediul inconjurator, care a fost creata de o situatie aflata sub autoritatea juridica a unui stat semnatar.

Autoritatea sau organul juridic competent a solutiona plangerea este cel de la domiciliul sau resedinta celui prejudiciat. Copii ale plangerii, actiunii judecatoresti, cererii, actelor anexate, expertizelor vor fi trimise autoritatii de mediu a acelui stat din care se presupune, potrivit reclamatiei, ca provine prejudiciul ecologic. Copia actelor poate fi insotita si de observatiile si notele autoritatii ori instantei expeditoare. Ele pot contine chiar si initierea de probe. Autoritatea/instanta competenta, in functie de domiciliul/resedinta poluatorului, va examina plangerea si va comunica pozitia sa autoritatii expeditoare. In caz de nevoie, autoritatile competente din cele doua state vor lua legatura una cu cealalta, clarificand astfel situatia. Daca solutia lor este identica, se presupune ca s-a adoptat o solutie fundamentata.

S-ar putea ca, autoritatile sau instantele de mediu competente ale celor doua state sa se situeze pe pozitii diferite. In acest caz, ambele autoritati pot introduce recurs la autoritatea de mediu superioara ori la instanta de recurs. In situatia in care sistemul juridic al celor doua state nu va fi identic, se va aplica reglementarea juridica mai favorabila celui prejudiciat. Plangerea, probele si decizia vor fi publicate in presa locala realizandu-se, in felul acesta, principiul accesului publicului la controlul realizarii protectiei mediului. Cheltuielile unor astfel de procedee sunt suportate de catre statele semnatare.